Annulment of cassation for failure to substantiate legal-error grounds in company nullity action

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 martie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâţii societatea C. S.R.L., reprezentata de D. - având calitate de fondator asociat şi administrator al societăţii comerciale şi de E. - având calitate de asociat în aceeaşi societate comercială, solicitând să se constate nulitatea absolută a actului numit contract al societăţii C. S.R.L. şi a statutului acesteia, ambele înregistrate la data de 11 ianuarie 1996 la Camera de Comerţ şi Industrie "Oltenia" Judeţul Dolj; ca efect al constatării nulităţii absolute a actului constitutiv, să se dispună anularea actului numit contract al societăţii C. S.R.L. şi a statutului acesteia, a încheierii din data de 30 ianuarie 1996 a judecătorului delegat care, prin sentinţa nr. 270 pronunţată în dosarul nr. x/1996 al Judecătoriei Craiova, a admis cererea privind înscrierea statutului şi contractului societăţii C. S.R.L., precum şi declararea nulităţii societăţii comerciale şi dizolvarea acesteia; suspendarea pe cale de Ordonanţă preşedinţială a actelor numite şi considerate: "contract şi statut al societăţii C. S.R.L.", până la soluţionarea pe fond a acţiunii.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 948 pct. 2, art. 948 pct. 4 şi art. 966-969 din vechiul C. civ., articolele de lege invocate în cuprinsul acţiunii, art. 237 (1) C. civ.

2. Prin încheierea din 9 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus amânarea pronunţări hotărârii până la data de 16 decembrie 2020, inclusiv cu privire la excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, ce au fost puse în discuţie la acest termen.

3. Prin sentinţa nr. 299/2020 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active, s-a admis excepţia lipsei de interes şi s-a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes.

Împotriva încheierii din 9 decembrie 2020 şi a sentinţei nr. 299/2020 din 16 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat apel reclamanţii.

4. Prin decizia nr. 594/2021 din 7 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva încheierii din 9 decembrie 2020 şi a sentinţei nr. 299/2020 din 16 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi societatea C. S.R.L., D. şi E..

5. La data de 26 noiembrie 2021, reclamanţii B. şi A. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 594/2021 din 7 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea caii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei competente în vederea continuării judecării.

Deşi recursul vizează doar decizia nr. 594/2021, în dezvoltarea criticilor formulate, recurenţii invocă şi nelegalitatea încheierii din 9 decembrie 2020 a Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, fiind menţionată din eroare data de 17 decembrie 2020.

Sub acest aspect, recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei inopozabilităţii atribuţiei de administrator a numitului D., încălcând astfel regulile de procedură prin pronunţarea încheierii din 9 decembrie 2020. S-a învederat că prin această încheiere s-a respins cererea lor prin care au invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentanţi ai avocaţilor care au fost angajaţi de către persoana juridică societatea C. S.R.L. şi nu de către administratorul sau reprezentantul acesteia, precum şi atunci când a respins excepţia inopozabilităţii atribuţiei de administrator a numitului D., neexistând în acest sens înregistrată o AGA prin care să se dovedească faptul că administratorii legali, F. şi G., administratori din afara societăţii comerciale, au renunţat la atribuţiile avute şi în locul acestora a fost numit D..

Criticile formulate de recurenţii-reclamanţi cu privire la lipsa calităţii de reprezentat a celor doi avocaţi - H. şi I. - au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, recurenţii au învederat că, în cauză, contractele de asistenţă juridică au fost încheiate direct cu societatea, iar nu prin reprezentantul acestuia. S-a învederat că aceste contracte de asistenţă juridică au fost semnate de D., fără a se preciza în ce calitate, rezultând că aceasta a fost dată direct în numele persoanei juridice.

Recurenţii au subliniat că D. nu deţine calitatea de administrator al societăţii C. S.R.L., cu toate că a semnat contractele de asistenţă juridică, atribuţia nefiind obţinută legal şi nefiind înregistrată ca menţiune în Registrul Comerţului, ci doar în registrul computerizat, în care înregistrările sunt contrare actelor aflate în arhivă.

În acest context, s-a arătat că terţilor le este inopozabilă încetarea funcţiei sau numirea în funcţie a unui administrator dacă aceste aspecte nu au fost înregistrate, sens în care societatea nu poate invoca valabilitatea unui mandat de administrator cât timp nu s-au îndeplinit formalităţile de publicitate, dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 reglementând o inopozabilitate absolută.

Prin urmare, recurenţii-reclamanţi au concluzionat că numitul D. nu poate să exercite semnătură sociala în numele societăţii C. S.R.L. şi nu poate invoca opozabilitatea atribuţiei de administrator din moment ce aceasta nu a fost acceptată în mod expres, nu a fost obţinută în mod legal, administratorii legali nu au renunţat la această atribuţie şi nici nu a fost publicată renunţarea şi numirea administratorului.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel, analizând excepţia lipsei de interes, în mod greşit s-a pronunţat asupra cererii de chemare în judecată, fără a fi învestită în acest sens, dar şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În opinia recurenţilor, nu poate fi primita susţinerea prin care se arata că ei nu ar putea obţine niciun folos practic în situaţia în care ar fi dispusă constatarea nulităţii statutului, a contractului societăţii C. S.R.L., precum şi dizolvarea acesteia, deoarece, efectele nulităţii societăţii vor fi numai pentru viitor şi în ipoteza în care societatea ar intra în lichidare, urmată de radiere, patrimoniul societăţii va fi împărţit între asociaţi, conform art. 260 alin. (11) din Legea nr. 31/1990, fiecăruia proporţional cu cota sa de participare la capitalul social al persoanei juridice radiate.

Recurenţii au arătat că, în cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute la art. 33 C. proc. civ. pentru a se putea analiza cererea lor şi a se dispune asupra acesteia, respectiv interesul este determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Astfel, în condiţiile în care legea nu face referire la interesul urmărit în viitor, recurenţii consideră că instanţa nu poate să adauge la lege.

Intimata-pârâtă societatea C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică. Totodată, au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apărărilor invocate de intimata-pârâtă.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În preambulul recursului, recurenţii au invocat nelegalitatea încheierii din 9 decembrie 2020 a Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu privire la care Înalta Curte constată că exclusă este analizarea acesteia de către instanţa de recurs, având în vedere că a fost pronunţată de către tribunal, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 97 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

În privinţa recursului declarat împotriva deciziei instanţei de apel, se reţine că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute expres şi limitativ la art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenţii formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece recursul nu este o cale de atac devolutivă, iar autorul acestuia trebuie să invoce motivele în tiparele prestabilite de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că deşi motivele de casare formulate de recurenţii-reclamanţi sunt întemeiate formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., acestea nu corespund exigenţelor prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind cazul unor critici ale neconformităţii hotărârii recurate, în absenţa indicării regulilor de drept încălcate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat în ipoteza în care sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate.

Sub acest aspect recurenţii au susţinut că instanţa de apel a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii de reprezentant, având în vedere că, în cauză, contractele de asistenţă juridică au fost semnate de către D., fără ca aceasta să poate exercita semnătură sociala în numele societăţii C. S.R.L., neputând fi invocată opozabilitatea atribuţiei de administrator din moment ce aceasta nu a fost acceptata în mod expres, nu a fost obţinută în mod legal, administratorii legali nu au renunţat la această atribuţie şi nici nu a fost publicată renunţarea şi numirea administratorului.

În acest context, s-a arătat că terţilor le este inopozabilă încetarea funcţiei sau numirea în funcţie dacă nu au fost înregistrate, sens în care societatea nu poate invoca valabilitatea unui mandat al administratorului dacă nu s-au îndeplinit formalităţile de publicitate, dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 reglementând o inopozabilitate absolută.

Înalta Curte constată că această critică a recurenţilor reprezintă o apreciere formulată prin raportare la probatoriul ce a fost administrat în cauză, cu privire la calitatea de reprezentant a lui D., deoarece în dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta nu explică în ce constă greşeala de judecată a instanţei de apel şi nu indică nicio normă de procedură încălcată de instanţa de prim control judiciar, a cărei nerespectare ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, pentru a se putea reţine spre analiză motivul circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenţi cu privire la excepţia inopozabilităţii atribuţiilor de administrator vizează considerentele reţinute de către prima instanţă, cu privire la care instanţa de apel s-a pronunţat, acestea fiind subsumate analizării condiţiilor de fapt, astfel încât nu pot face obiectul analizei în recurs.

De asemenea, criticile privind aplicarea greşită a normelor referitoare la autoritatea de lucru judecat, cele vizând respingerea excepţiei lipsei de interes invocate în cadrul ordonanţei preşedinţiale, precum şi neanalizarea interesului reclamanţilor în raport cu dispoziţiile art. 33 C. proc. civ., deşi nu au fost încadrate în mod expres în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ele se referă la norme de procedură.

Însă, acestea nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează aprecieri ale instanţei de apel în cadrul probelor administrate din această perspectivă, iar examinarea acestora în recurs este exclusă în considerarea dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte constată că o mare parte a criticilor invocate de către recurenţi au fost formulate şi în apel, fiind reiterate în recurs ad literam, fără dezvoltarea prin cererea de recurs, în mod concret a unor critici de nelegalitate referitoare la modul în care acestea au fost analizate prin decizia recurată.

Astfel, reiterarea în recurs a aspectelor invocate prin acţiune şi respectiv, prin apel privind excepţia lipsei calităţii de reprezentant sau neanalizarea interesului reclamanţilor în funcţie de dispoziţiile art. 33 C. proc. civ., nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., deoarece nu sunt relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Recurenţii-reclamanţi au indicat şi motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Însă, invocarea motivului de recurs are un caracter formal, în condiţiile în care nu au fost prezentate argumente care să conducă la concluzia lipsei motivării sau a unei motivări contradictorii ori a faptului că decizia recurată cuprinde numai motive străine de natura cauzei, neputându-se identifica critici ce ar putea fi subsumate acestui caz de nelegalitate.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, în absenţa dezvoltării criticilor privind modul concret în care instanţa de apel a încălcat norme de drept material.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că recurenţii, în susţinerea motivului de casare, nu au indicat nicio normă de drept material încălcată sau aplicată greşit de către instanţa de apel, ci s-au limitat la reiterarea susţinerilor de la instanţele de fond privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 33 C. proc. civ. referitoare la interesul lor în promovarea acţiunii, dispoziţia legală menţionată nefiind o normă de drept material.

Prin urmare, se constată că recurenţii nu au indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respectiv a dispoziţiilor de drept material au fost încălcate de către instanţa de apel prin respingerea apelului formulat şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

În lipsa dezvoltării unor argumente corespunzătoare criticilor formulate potrivit motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă, în condiţiile în care în susţinerile recurenţilor-reclamanţi nu pot fi identificate elemente relevante, care să permită verificarea legalităţii deciziei recurate.

Înalta Curte reaminteşte că, stabilirea situaţiei de fapt şi verificarea modului de îndreptare a probelor situează analiza criticilor în sfera controlului de netemeinicie şi nu în aceea a controlului de nelegalitate prin indicarea normelor de drept material încălcate sau aplicate greşit, potrivit motivelor de casare invocate, cu consecinţa că în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. examinarea deciziei din perspectiva acestor critici este exclusă în calea de atac a recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 594/2021 din 7 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului şi în raport cu solicitarea intimatei-pârâte societatea C. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi admisă cererea acesteia, cu consecinţa obligării recurenţilor-reclamanţi B. şi A. la plata sumei de 5.233,24 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare, către intimata-pârâtă societatea C. S.R.L., conform înscrisurilor aflate la dosar la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 594/2021 din 7 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenţii-reclamanţi B. şi A. să achite intimatei-pârâte S.C. C. S.R.L. suma de 5.233,24 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2022.