Exclusion of stamp duty exemption challenges from appellate review under Decision RIL No. 7/2014

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele B. S.A. şi C. S.R.L., reprezentant legal al D., solicitând obligarea pârâtelor la despăgubiri în valoare de 260.000 RON, întinderea acestora constând în: 10.000 RON daune materiale reprezentând onorariul avocatului pe timpul urmăririi penale, tratament antidepresiv, transportul de la domiciliu la medicul de familie şi retur, transport de la domiciliu la judecătorie şi retur, transport de la domiciliu la organele de urmărire penală şi retur, acţiunile judiciare pe timpul urmăririi penale până în prezent şi a celor care vor urma în prezentul dosar şi suma de 250.000 RON reprezentând daune morale.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1349, art. 1355, art. 1357-1359, art. 1370, art. 1373, art. 1382, art. 1383, art. 1385, art. 1387, art. 1391 din C. civ. şi art. 451 din C. proc. civ.

În procedura de regularizare a cererii, prin adresa emisă la 27 aprilie 2021, comunicată la 5 mai 2021, instanţa i-a pus în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 705 RON, sub sancţiunea anulării cererii.

Împotriva acestei dispoziţii a instanţei, petentul a formulat cerere de reexaminare a timbrajului, invocând faptul că, potrivit art. 18 din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, este scutit de plata taxei de timbru.

Prin încheierea de cameră de consiliu nr. 10 din 12 mai 2021, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2021, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins cererea de reexaminare a taxei de timbru, formulată de petentul A., reţinând, în esenţă, că norma juridică invocată de petent a fost abrogată.

Ulterior, prin citaţia emisă la 28 iunie 2021, petentul a fost citat pentru termenul de judecată fixat la 13 septembrie 2021 cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 705 RON până la termen, sub sancţiunea anulării cererii.

Urmare a acestei citaţii, la 5 iulie 2021, reclamantul A. a depus la dosar o nouă cerere de reexaminare a timbrajului care, prin încheierea de cameră de consiliu nr. 13 din 16 iulie 2021, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2021, a fost respinsă ca nefondată.

Instanţa de reexaminare a reţinut că, în raport cu temeiurile de drept invocate - răspunderea civilă delictuală, taxa de 705 RON a fost corect calculată conform art. 3 şi 7 din O.U.G. nr. 80/2013. Reclamantul nu se încadrează la scutirile prevăzute de art. 29 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, deoarece despăgubirile solicitate nu decurg dintr-o cauză penală. În plus, dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001 nu au relevanţă în cauză.

De asemenea, la data de 13 iulie 2021, reclamantul a depus la dosar o cerere de modificare a cererii introductive de instanţă, prin care a arătat că solicită obligarea pârâţilor şi la daune morale în dosarul penal x/2018, menţinând celelalte solicitări privind daunele materiale în dosarul x/2018 şi daunele morale în temeiul Legii nr. 677/2001. Totodată, a subliniat că nu modifică cuantumul daunelor solicitate.

Ulterior, la data de 3 august 2021, reclamantul a depus o altă cerere de modificare a cererii introductive de instanţă, arătând că înţelege să completeze motivarea şi să îndrepte eroarea materială din cererea introductivă de instanţă privind temeiul de drept. În acest sens, a menţionat că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 204 C. proc. civ.

La termenul din 13 septembrie 2021, instanţa a pus în discuţie excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa nr. 95 din 13 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel, solicitând respingerea excepţiei netimbrării cererii de chemare în judecată, întrucât aceasta era scutită de la obligaţia plăţii taxei de timbru.

Intimata pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea apelului ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca neîntemeiat.

Prin decizia nr. 746/2021 din 6 decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a Civilă a respins excepţia inadmisibilităţii apelului, invocată de către intimată şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 95 din data de 13.09.2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. S.A. şi C. S.R.L. reprezentant legal al D..

Împotriva acestei decizii, la 10 ianuarie 2022, reclamantul A. a declarat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac declarate şi casarea cu trimitere spre rejudecare primei instanţe învestite, în opinia recurentului-reclamant cauza fiind scutită de la plata taxei de timbru, în temeiul Legii nr. 677/2001.

În motivare, a susţinut că decizia instanţei de apel este nelegală.

Detaliind, a arătat că, faţă de dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, instanţa a ignorat acest temei de drept, cu toate că a precizat actualitatea legii, acesta fiind, de altfel, şi un mijloc de apărare pe baza căruia arată că şi-a întemeiat motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată.

De asemenea, a mai învederat că, în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, "Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor."

De asemenea, invocând dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., a mai arătat că instanţa de apel nu a analizat fiecare motiv de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat cererea de apel, susţinând că hotărârea de respingere a apelului este nemotivată.

Totodată, a mai susţinut că instanţa de apel s-a pronunţat la modul general, fără a menţiona în temeiul cărui alineat a respins apelul, în condiţiile în care art. 480 din C. proc. civ. are şase alineate. Mai arată că temeiul legal nu este precizat nici măcar în decizie.

De asemenea, a mai învederat că instanţa de apel nu a precizat dacă, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, cererea de chemare în judecată în cauza 1368/95/2021 este sau nu scutită de taxa de timbru în condiţiile în care motivele de fapt ale cererii au fost întocmite în temeiul acestei legi. Recurentul susţine că instanţa de apel nu a precizat motivat dacă cererea de chemare în judecată a fost anulată sau nu legal prin hotărâre judecătorească ori trebuia anulată conform art. 200 alin. (4) C. proc. civ. - în vigoare la data judecării cauzei.

Totodată, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a prezentat doar o explicaţie succintă a instanţei de reexaminare, fără să studieze temeinic cererea de chemare în judecată şi Referatul cu propunerea de clasare, act al organelor de cercetare penală aflat la dosarul cauzei.

În continuare, invocând dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, recurentul arată că textul legal impune judecătorului să se pronunţe chiar şi atunci când "legea nu prevede,… este întunecată sau neîndestulătoare", instituind obligativitatea interpretării judiciare a legii (în speţă, Legea nr. 677/2001 care prevede scutirea de la taxa de timbru).

Cu toate acestea, arată că instanţa de apel nu a făcut nicio remarcă sau precizare dacă este aşa (sau nu), ignorând total acest aspect, nejudecând cauza în temeiul acestei legi, cu toate că a precizat actualitatea legii, aceasta fiind un mijloc de apărare pe care şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată.

În continuare, recurentul-reclamant a mai arătat că instanţa de apel a ignorat faptul că nu s-a respectat C. proc. civ., subliniind în acest sens faptul că prima instanţă de fond a încălcat prevederile art. 200 alin. (4) din C. proc. civ.. Susţine, aşadar, că prima instanţă a anulat cererea prin hotărâre, şi nu prin încheiere, încălcând, astfel, procedura.

De asemenea, evocând dispoziţiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a arătat că prima instanţă a ignorat şi acest articol, cererea de chemare în judecată fiind comunicată pârâţilor fără a se urmări respectarea dispoziţiilor art. 201 alin. (1) din Cod.

Totodată, a mai învederat că, dacă ar fi fost respectate dispoziţiile art. 200-201 din C. proc. civ., nu ar fi durat opt luni până la anularea cererii de chemare în judecată. Arătând că procedura este obligatorie atât pentru autorul recursului, ca reclamant, cât şi pentru judecător, recurentul a invocat Cauza Maria Lefter împotriva României, în care C.E.D.O. a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din C. proc. civ., este o etapă obligatorie, care urmăreşte să impună reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii.

De asemenea, în accepţiunea recurentului, noua instituţie privind procedura regularizării cererii de chemare în judecată este principalul instrument de realizare a dreptului la judecarea cauzei în termen optim şi previzibil, prin impunerea unei disciplinări procesuale, prin suprimarea culturii amânării, prin protejarea pârâtului care, primind o cerere de chemare în judecată completă, poate avea o viziune deplină asupra temeiniciei pretenţiei reclamantului şi să adopte o conduită procesuală adecvată.

În continuare, invocând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a precizat că niciuna din instanţele de reexaminare nu a precizat motivele pe care s-au bazat în fapt şi în drept, în accepţiunea recurentului, hotărârile fiind nemotivate.

Detaliind, a arătat că toate aceste instanţe au invocat răspunderea civilă delictuală, susţinând că judecătorul a stabilit corect taxa de timbru de 705 RON, în condiţiile în care răspunderea civilă delictuală se taxează cu 100 RON, nefiind explicată diferenţa de 605 RON.

Susţinând, aşadar, că o hotărâre judecătorească şi, implicit, o încheiere trebuie să cuprindă în motivarea sa, argumentele pro şi contra, care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar hotărârea fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că obligaţia instanţei de apel privind motivarea hotărârii nu a fost concretizată în decizia nr. 746/2021 a Curţii de Apel Craiova.

Cu privire la acest motiv de nelegalitate, recurentul solicită a se reţine că în mod greşit a fost anulată cererea de chemare în judecată.

Susţinând, totodată, şi incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a precizat că instanţa de apel a invocat dispoziţiile obligatorii ale deciziei RIL nr. 7/2014 privind timbrarea cererii de chemare în judecată, ignorând deciziile pe care autorul recursului le-a invocat în cererea de apel, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care sunt deopotrivă obligatorii, ignorând prevederile art. 200-201 C. proc. civ. sau aplicarea/neaplicarea în mod nelegal a prevederilor acestora de către prima instanţă.

Cu referire la motivele invocate, menţionează că, prin argumentele aduse, solicită instanţei de recurs să verifice decizia din apel în ceea ce priveşte modul de aplicare a legii, a prevederilor legale stipulate în cererea de apel, bazate pe lege (C. proc. civ.) şi pe deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nu în ultimul rând, solicită ca, în luarea deciziei, să fie avut în vedere documentul nr. 2400/C/3365/III-5/2014 10 octombrie 2014 PDV expediat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 10 octombrie 2014.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

La 21 martie 2022, intimata-pârâtă B. S.A. a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, formulând, totodată, şi apărări pe fondul cauzei în sensul respingerii recursului ca nefondat.

La 31 martie 2022, întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant, care, la 4 aprilie 2022, a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor procesuale invocate de intimata-pârâtă B. prin întâmpinare, precum şi apărările pe fondul cauzei.

Având în vedere că acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 23 aprilie 2021, prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Nefiind, aşadar, supus procedurii filtrului, prin rezoluţia din 15 aprilie 2022, în cauză, s-a stabilit termen de judecată la 7 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu referire la obligaţia extrinsecă constând în timbrarea cererilor introduse la instanţele judecătoreşti, se cuvine menţionat faptul că, potrivit art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se face de către instanţa de judecată."

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, "împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate", iar potrivit art. 39 alin. (2) din acelaşi act normativ mai sus amintit "cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă."

În speţă, faţă de modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în soluţionarea cererii de chemare în judecată aferente dosarului x/2021, înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a Civilă, autorul prezentului demers judiciar a formulat, în condiţiile legii, cerere de reexaminare.

Prin încheierea nr. 10 din 12 mai 2021, definitivă, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2021, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, formulată de petentul A.. Prin urmare, au fost menţinute dispoziţiile instanţei din etapa de regularizare a cererii, prin care s-a stabilit că reclamantul datorează taxa judiciară de timbru în cuantum de 705 RON pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, se reţine că, pentru termenul de judecată din data de 13.09.2021, reclamantul A. a fost citat cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 705 RON, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată.

Urmare a acestei citaţii, reclamantul A. a depus la dosar, în data de 05.07.2021, o nouă cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru

Această din urmă cerere a fost respinsă prin încheierea nr. 13 din 16 iulie 2021, definitivă, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2021

Aşadar, se observă că, anterior anulării, ca netimbrată, a cererii de chemare în judecată, stabilirea taxei judiciare de timbru a fost deja supusă controlului judecătoresc, scutirea legală fiind invocată de reclamant în cadrul cererilor de reexaminare formulate.

Având în vedere că soluţia primei instanţe de fond a fost pronunţată în considerarea neîndeplinirii obligaţiei timbrării cererii de chemare în judecată, obligaţie stabilită cu caracter definitiv în urma respingerii cererilor de reexaminare formulate, Înalta Curte reţine că problema caracterului timbrabil al cererii nu se mai poate ridica prin intermediul căilor de atac promovate ulterior.

De altfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, acest aspect a fost tranşat prin Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 137 din 24 februarie 2015.

Prin această decizie s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, (preluate prin art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013), partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici prin intermediul apelului sau recursului, aceste argumente fiind avute în vedere şi de instanţa de apel.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că reexaminarea priveşte "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operaţiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acţiunii sau a cererii deduse judecăţii în categoriile prevăzute de legea privind taxele judiciare de timbru, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidenţe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situaţia în care se stabileşte că acţiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acţiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

Prin urmare, nu vor putea fi primite criticile recurentului-reclamant prin care acesta susţine că instanţa de apel a ignorat temeiul de drept (Legea nr. 677/2001) de care s-a prevalat în susţinerea cererii de apel, în condiţiile în care eventuala aplicabilitate a acestui temei de drept, care ar fi atras scutirea reclamantului de la plata taxei judiciare de timbru datorate, a fost tranşată cu caracter definitiv prin încheierile de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Totodată, în considerarea dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018), nu poate fi primită nici critica referitoare la faptul că instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor obligatorii ale deciziei RIL nr. 7/2014 în detrimentul deciziilor pe care autorul recursului le-a invocat în apel. Decizia mai sus amintită a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului în interesul legii, mecanism de asigurare a unei practici judiciare unitare, dezlegarea dată problemelor de drept judecate fiind obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin urmare, atâta vreme cât problema de drept dezlegată printr-o astfel de decizie este de actualitate şi se regăseşte în speţa dedusă judecăţii, aplicarea deciziei prin care s-a dezlegat o respectiva problemă de drept are caracter obligatoriu, neputând fi invocate/reţinute alte decizii de speţă care ar putea contrazice problema de drept astfel dezlegată.

Totodată, în completarea argumentelor care au stat la baza pronunţării deciziei recurate, se cuvine menţionat faptul că încheierile date în soluţionarea cererilor de reexaminare sunt definitive, ceea ce înseamnă că, dacă s-ar admite contrariul, ar însemna să se încalce autoritatea de lucru judecat a acelor încheieri definitive.

Pe de altă parte, recurentul invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 200-201, în mod special a art. 200 alin. (4) C. proc. civ., susţinând că prima instanţă a anulat cererea de chemare în judecată prin hotărâre, şi nu prin încheiere.

Având în vedere că legiuitorul nu a prevăzut nicio sancţiune în atare ipoteză, pentru a putea fi prezumată vătămarea în condiţiile art. 175 alin. (2) din C. proc. civ., recurentul trebuia să arate în ce a constat vătămarea pe care a suportat-o prin faptul că instanţa de fond nu a anulat pentru acelaşi motiv cererea de chemare în judecată în etapa de verificare şi regularizare a cererii. Invocarea unui termen prelungit de soluţionare a cererii introductive ca urmare a faptului că anularea cererii de chemare în judecată nu a avut loc în etapa de verificare şi de regularizare a cererii nu constitui în sine o vătămare, fără a arăta în concret în ce a constat aceasta. În schimb, în situaţia în care autorul prezentului demers procesual avea convingerea că termenul de finalizare a procedurii prealabile s-a împlinit fără rezultat, avea posibilitatea să uzeze de mijlocul procesual prevăzut de art. 522 şi următoarele din C. proc. civ., în această situaţie nefiind obligat să arate şi în ce a constat vătămarea produsă.

Lipsa vătămării prin modul de soluţionare a excepţiei de netimbrare rezultă şi din faptul că reclamantul a beneficiat de garanţii procesuale superioare în situaţia anulării cererii prin sentinţă, întrucât a avut acces la căile de atac de reformare (apelul şi recursul), prin comparaţia cu situaţia anulării în procedura reglementată de art. 200 alin. (4) şi (5) din C. proc. civ., când ar fi avut la dispoziţie doar cererea de reexaminare la un alt complet al aceleiaşi instanţe.

Este lipsită de interes critica prin care autorul prezentului demers procesual susţine că, cererea de chemare în judecată ar fi fost comunicată pârâţilor cu nerespectarea art. 201 alin. (1) din C. proc. civ.. Excluzând de plano ca recurentul-reclamant să fi fost vătămat de eventualitatea nerespectării unei astfel de proceduri cu pârâţii, Înalta Curte reţine că singurii care aveau interes în a invoca o presupusă vătămare erau aceştia din urmă, ceea ce nu s-a întâmplat.

În altă ordine de idei, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, decizia instanţei de apel nu este viciată sub aspectul nemotivării.

Hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia şi care au format convingerea instanţei.

De asemenea, Înalta Curte reţine că judecătorul nu este obligat să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi, ci obligaţia sa se rezumă la a motiva soluţia pe fiecare capăt de cerere, ceea ce, în cazul de faţă, a şi făcut, relevant în acest sens fiind conţinutul art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală din C. proc. civ., în care legiuitorul a prevăzut a fi arătate atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile (nu argumentele) părţilor.

Simpla nemulţumire a recurentului-reclamant cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei de apel, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către acesta, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

În concluzie, Înalta Curte constată că decizia recurată corespunde exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, în soluţionarea apelului, instanţa de apel a expus argumentele avute în vedere pentru a fundamenta în fapt şi în drept soluţia adoptată, decizia atacată fiind astfel la adăpost de orice critică din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Printr-o altă critică, recurentul susţine că instanţa de apel nu a indicat în temeiul cărui alineat al articolului 480 din C. proc. civ. a respins apelul, în condiţiile în care respectivul temei de drept are şase alineate.

Răspunzând criticii formulate, Înalta Curte reţine că art. 480 din C. proc. civ. reuneşte soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de control judiciar ca urmare a judecării apelului, iar neindicarea unui anume alineat al respectivului text din cod nu este de natură a atrage nulitatea hotărârii în condiţiile în care soluţia de respingere a căii de atac a apelului, menţionată de altfel în mod explicit de instanţa de apel, se regăseşte printre soluţiile prevăzute de respectivul articol, neexistând vreun dubiu cu privire la soluţia din dispozitiv în condiţiile în care întreaga motivare converge spre o atare soluţie şi nu există nicio contradicţie între considerente şi dispozitiv.

Cât priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurent în memoriul de recurs, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare a fost invocat formal, fără a fi indicată, în concret, nicio normă de drept material pretins a fi fost încălcată/greşit aplicată/interpretată. Minimele argumente de ordin legal aduse în susţinerea acestui motiv de casare sunt chestiuni de ordin procesual, nu de drept material, care au fost deja analizate în considerentele de mai sus.

În altă ordine de idei, nu poate fi primită nici solicitarea de a fi avut în vedere documentul menţionat de recurent la finalul memoriului de recurs, acesta nefiind altceva decât punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia soluţionării sesizării înaintate de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a supus atenţiei Completului competent să judece recursul în interesul legii existenţa unei jurisprudenţe neunitare în privinţa problemei de drept referitoare la posibilitatea părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, decurgând din aprecierea caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, respectivul punct de vedere nu are nicio relevanţă în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunţat Decizia 7/2014 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 137 din 24 februarie 2015, dând, astfel, o dezlegare respectivei probleme de drept, obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ. şi care în mod corect a fost reţinută de instanţa de apel, aşa cum s-a arătat deja în considerentele precedente.

Constatând, aşadar, că nu este incident niciunul din motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 746/2021 din 6 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 746/2021 din 6 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2022.