Admissibility of guarantee request in re-judgment after cassation under Civil Procedure Code
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal of the insolvent plaintiff, quashed the lower court’s ruling that had dismissed the claim as inadmissible, and ordered the admission in principle of the plaintiff’s request for a guarantee (chemare în garanție) and the third-party’s accessory intervention. The dispute concerned a tax administrative procedure where the plaintiff challenged a decision resolving objections and an imposition decision for approximately 3.76 million RON, specifically seeking to join a third party to the proceedings to avoid shifting the tax obligation from the insolvent entity to its successor. The ICCJ held that under Articles 73(1)–(2) of the Civil Procedure Code, a plaintiff or principal intervener may file a guarantee request up to the end of the investigation phase before the first-instance court, regardless of whether the case is in the first procedural cycle or in re-judgment after a total quash, rejecting the lower court’s interpretation that Articles 494 and 478 limited such requests to the initial cycle or prohibited them in appeal; the court also applied Article 61(3) to admit the accessory intervention, noting that the total cassation of the prior judgment allowed for new procedural acts under Article 501(4).
Legislator headnote
AI generatedart. 73 alin. (2) din C. proc. civ, art. 501 alin. (3) din C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ, art. 72 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Admissibility of guarantee request in re-judgment after cassation under Civil Procedure Code: The dispute concerned a tax administrative procedure where the plaintiff challenged a decision resolving objections and an imposition decision for approximately 3.76 million RON, specifically seeking to join a third party to the proceedings to avoid shifting the tax obligation from the insolvent entity to its successor. The ICCJ held that under Articles 73(1)–(2) of the Civil Procedure Code, a plaintiff or principal intervener may file a guarantee request up to the end of the investigation phase before the first-instance court, regardless of whether the case is in the first procedural cycle or in re-judgment after a total quash, rejecting the lower court’s interpretation that Articles 494 and 478 limited such requests to the initial cycle or prohibited them in appeal; the court also applied Article 61(3) to admit the accessory intervention, noting that the total cassation of the prior judgment allowed for new procedural acts under Article 501(4).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to grant the cassation appeal and order the cassation of the appealed ruling.
Substantive legal basis cited in the dispositive to permit the modification of the administrative procedure by admitting the guarantee request in the administrative litigation.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 iunie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată formulată de societatea falită A. S.R.L. prin lichidator judiciar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamala Bucureşti anularea, în parte, a Deciziei de soluţionare a contestaţiilor nr. 1/05.01.2015 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, precum şi a Deciziei de impunere nr. x/18.11.2011 a Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/17.11.2011 pentru suma de 3.759.256 RON.
2. Soluţia instanţei de fond
Cauza aflându-se în rejudecare, după casare, la termenul de judecată din data 23 septembrie 2020, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor cererea de chemare în garanţie formulată de contestatoarea A. S.R.L., iar prin încheierea de şedinţă pronunţată la acea dată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în garanţie ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Bucureşti pentru a se pronunţa în acest sens, a reţinut în esenţă, că litigiul se află la al doilea ciclu procesual, în etapa rejudecării în fond după casarea cu trimitere dispusă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2015, situaţie în care apreciază că dispoziţiile art. 73 alin. (2) din C. proc. civ. trebuiesc coroborate cu dispoziţiile art. 478 alin. (1) şi (3) raportate la cele ale art. 494 din acelaşi cod, dispoziţii care dispun că, în condiţiile în care normele de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, şi cum prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe şi nici nu se pot formula cereri noi, cererea de chemare în garanţie este inadmisibilă.
În susţinerea acestei opinii, invocă instanţa de fond dispoziţiile art. 501 alin. (3) din C. proc. civ. care dispun că instanţa de fond, după casare, va judeca din nou în limitele casării.
3. Cererea de recurs
Împotriva încheierii de şedinţă pronunţată la data de 23 septembrie 2020 a formulat recurs contestoarea A. S.R.L. societate aflată în faliment prin lichidator judiciar B. întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 483 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în garanţie ca fiind înntemeiată.
În motivarea recursului, a arătat că cererea de chemare în garanţie îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate cerute de norma dispoziilor art. 72 C. proc. civ. susţinând în plus că în situaţia în care una dintre părţile litigiului se află în raporturi cu o terţă persoană există posibilitatea prevăzută de lege de a chema în garanţie terţa persoană, situaţie în care este stabilit un echilibru procesual în sensul că se realizează astfel o mai bună administrare a justiţiei prin aprecierea în ansamblu a tuturor determinărilor litigiului, critici prin care instanţa de control judiciar stabileşte că se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prin Memoriul la recurs, se aduc critici Încheierii atacate şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare eronată a dispoziţiilor art. 72 şi art. 501 din C. proc. civ., sens în care arată că prin Decizia nr. 5684/2020 Înalta Curte a casat sentinţa instanţei de fond întrucât aceasta a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, situaţie în care concluzionează că devin incidente cauzei dispoziţiile art. 501 alin. (4) C. proc. civ. în conformitate cu care în situaţia rejudecării după casare, cu reţinere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege.
Susţine, de asemenea, că cererea de chemare în garanţie poate fi formulată în faţa primei instanţe până la terminarea cercetării procesului.
4. Apărările intimatei
Intimatul-pârât Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, se susţine că cererea de chemare în garanţie este tardiv formulată atâta vreme cât prezentul litigiu se află la al doilea ciclu procesual cand cererea de chemare în judecată nu mai poate fi modificată cu noi petite sau extinderea cadrului procesual pasiv.
În plus, se susţine de către intimatul-pârât împrejurarea că cererea de chemare în garanţie este formulată "în sensul schimbării titularului obligaţiei de a achita sumele de bani cu titlu de taxe şi impozite, din S.C. A. S.R.L. în S.C. C. S.A., deşi obligaţia era stabilită în sarcina recurentei."
5. Alte aspecte
Prin încheierea de şedinţă din data de 12 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă ca fiind neîntemeiată excepţia tardivităţii recursului formulat de recurenta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., excepţie invocată de intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa Încheierea atacată şi în rejudecare va admite, în principiu, cererea de chemare în garanţie formuată de recurenta, şi cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul recurentului, pentru următoarele considerente.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Înalta Curte constată că cererea de intervenţie formulată de intervenientul D. la termenul de judecată din data de 12 martie 2021 este legală în raport de dispoziţiile art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. în conformitate cu care oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare, intervenţia fiind accesorie atunci când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.
Prin urmare, pentru a fi admisibilă o cerere de intervenţie accesorie, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unui proces în curs de desfăşurare; iniţiativa introducerii în proces a terţului să aparţină acestuia; terţul să invoce un interes propriu; lipsa calităţii de parte originară a terţului intervenient.
Înalta Curte apreciază că, în cauză, toate aceste condiţii de admisibilitate în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată de terţul D. sunt îndeplinite.
Astfel, există un proces în curs de desfăşurare, între recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi intimatele pârâte Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamala Bucureşti. De asemenea, iniţiativa participării în proces aparţine terţului, care a formulat cerere de intervenţie.
În ceea ce priveşte interesul propriu al terţei persoane, acesta există şi este actual, având în vedere împrejurarea că intervenientul are calitatea de creditor în procedura de faliment a recurentei reclamante A. S.R.L. şi ca atare are interes de a înlătura de la masa credală creditorul fiscal, situaţie în care înţelege să sprijine în cauză apărările recurentei reclamante cu scopul anulării actelor întocmite de intimatele pârâte.
În ce priveşte ultima condiţie, aceasta este, de asemenea, îndeplinită, întrucât terţul intervenient D. nu are calitatea de parte originară în cauză.
Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora cererea de intervenţie accesorie poate fi formulată chiar şi în căile extraordinare de atac.
În consecinţă, Înalta Curte va admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul D..
Cu referire la criticile aduse prin încheierea de şedinţă din data de 23 septembrie 2020, cu prioritate, Înalta Curte constată ca prezentul litigiu se află în rejudecare, în fond după casare, în primul ciclu procesual hotârarea primei instanţe fiind casată, în totalitate, prin Decizia nr. 5684/19 noiembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 29 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept incidente în cauză.
Din perspectiva incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va avea în vedere principalele critici invocate atât prin recursul declarat în cauză cât şi prin cererea de intervenţie accesorie încuviinţată în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 73 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:
"(1) Cererea va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată.
(2) Cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe".
Norma juridică stabileşte un termen limită pentru a formula cererea de chemare în garanţie de către reclamant sau de către intervenientul principal, respectiv până cel mai târziu la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe, fără a face distincţie cu privire la soluţionarea cauzei în primul ciclu procesual sau într-un al doilea ciclu procesual, în fond, după casare.
Cu alte cuvinte, dacă legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă - "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus"
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cererea de chemare în garanţie să fie formulată până la terminarea procesului înaintea primei instanţe doar în primul ciclu procesual atunci ar fi prevăzut în mod expres acest aspect. Cum, însă, textul de lege nu prevede în mod expres o astfel de interdecţie, per a contrario Înalta Curte reţine că cererea de chemare în garanţie poate fi formulată până la terminarea procesului îniantea primei instanţe indiferent dacă litigiul se află în primul ciclu procesual sau în al doilea ciclu procesual.
Atunci când legiuitorul a dorit să stabilească un termen limită până la care cererea de chemare în garanţie poată fi formulată a prevăzut în mod expres acest aspect, a se vedea în acest sens dispoziţiile art. 73 alin. (3) C. proc. civ. prin care s-a stabilit că cererea de chemare în garanţie formulată de pârât poată fi depusă "în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării inaintea primei instanţe". Cum întâmpinarea este actul de procedură ce se depune în primul ciclu procesul rezultă că pârâtul nu poate formula cererea de chemare în garanţie decât în primul ciclu procesul, odată cu întâmpinarea.
Înalta Curte constată că şi dispoziţiile art. 494 coroborat cu dispoziţiile art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. au fost aplicate în mod eronat de instanţa de fond.
Înalta Curte nu contestă aspectul că în temeiul acestor norme legale, prin apel, nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe şi nici nu se pot formula pretenţii noi, însă aceste norme juridice devin incidente doar în situaţia în care cererea de chemare în garanţie ar fi fost formulată în calea de atac - apel sau recurs. Cum însă, în prezenta cauză, cererea de chemare în garanţie a fost formulată chiar dacă în al doilea ciclu procesual, dar în faţa primei instanţe înainte de terminarea cercetării procesului, dispoziţiile art. 494 coroborat cu art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. nu sunt incidente cauzei.
De altfel, în doctrină s-a arătat:
"Chemarea în garanţie poate fi depusă şi cu ocazia rejudecării fondului în primă instanţă, după anularea sau casarea cu trimitere, în nicio situaţie chemarea în garanţie neputând fi depusă direct în căile de atac, de vreme ce este o adevărată acţiune şi, cu referire la această formă de intervenţie, nu există un text similar celui înscris în art. 62 alin. (3)".
Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia primei instanţe nici în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ. - normă juridică invocată de Curtea de Apel Bucureşti în susţinerea tezei conform căreia cererea de chemare în garanţie poate fi formulată doar în primul ciclu procesual.
Prioritar, Înalta Curte observă că prin Decizia nr. 5684 din data de 19 septembrie 2019 hotărârea primei instanţe pronunţată în primul ciclu procesual a fost casată în totalitate, întrucât prima instanţă nu a intrat în judecata fondului cauzei "deoarece nu a făcut aplicarea art. 13 din Legea nr. 554/2004 neexistând la dosarul de fond toate actele care au stat la baza emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei", instanţa de recurs casând hotărârea primei instanţe si trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În cauză, fiind vorba despre o casare totală, procesul se va rejudeca din nou, în întregime, fiind admisibile orice probe prevăzute de lege, conform art. 501 alin. (4) C. proc. civ.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod greşit a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de recurenta A. S.R.L.
Ţinând cont de faptul că potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ. cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de intervenient D. are natura juridică a unei simple apărări în folosul recurentei, soluţia ce urmează a fi dată asupra recursului promovat de recurenta-reclamantă va determina, conform art. 67 C. proc. civ., admiterea cererii de intervenţie accesorie.
2. 2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite cererea de intervenţie accesorie în favoarea recurentei şi admite recursul, va modifica Încheierea atacată, în sensul admiterii, în principiu, a cererii de chemare în garanţie formulată de recurenta A. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de intervenţie în favoarea recurentului, formulată de intervenientul D..
Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. prin Lichidator Judiciar B. împotriva încheierii din 23 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea din data de 23.09.2020 şi admite, în principiu, cererea de chemare în garanţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2021.