Judicial assistant salary classification by effective tenure vs. statutory 5-year cap, decided via res judicata

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la 24.07.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Argeş, solicitând anularea în parte a Ordinului nr. 2899/C/13.07.2018 emis de Ministerul Justiţiei, şi emiterea unui ordin de salarizare, cu luarea în considerare a vechimii efective în funcţie, precum şi să fie obligat sa vireze către Tribunalul Argeş, în calitate de ordonator principal de credite, diferenţele salariale rezultate pentru a putea fi achitate corespunzător.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4956 din 28 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Argeş, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta solicitând casarea în tot a acesteia şi, pe fond, admiterea contestaţiei astfeş cum a fost formulată.

A apreciat recurenta că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii, curtea de apel omiţând a da eficientă principiului nediscriminării prevăzut de art. 6 din Legea nr. 153/2017.

Raportat la considerentele deciziei nr. x/21.05.2009 pronunţate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2009, a susţinut recurenta că Ministerul Justiţiei era dator să pună în acord legislaţia privind salarizarea asistenţilor judiciari cu Legea nr. 71/2015 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016.

În aceeaşi decizie s-a reţinut că asistenţii judiciari sunt discriminaţi în sensul art. 2 alin. (1)-(3) şi art. 6 din O.U.G. nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de fidelitate sub pretextul că aparţin unei anumite categorii socio - profesionale.

A invocat recurenta - reclamantă şi soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2017, în raport de care a invocat puterea lucrului judecat, fiind tranşată problema de drept a acordării indemnizaţiei în raport de vechimea în funcţie.

S-a solicitat şi obligarea pârâtului Tribunalul Argeş la plata diferenţelor rezultate ca urmare a stabilirii indemnizaţiei lunare în raport de vechimea efectivă în funcţie începând cu data de 01.07.2018.

Prin notele de şedinţă din data de 6.03.2019 şi răspunsul la întâmpinare din data de 18.04.2019 recurenta - reclamantă a invocat puterea de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 34/17.01.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2017 prin care s-a respins apelul formulat împotriva sentinţei nr. 797/23.05.2018 prin care Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a obligat pârâţii să calculeze salariul reclamantei prin includerea sporului de fidelitate - sporului pentru vechime în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul -pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

A susţinut pârâtul, în esenţă, că noţiunea de mandat limitat la 5 ani exclude pentru asistenţii judiciari acordarea drepturilor care privesc fidelizarea în sistemul justiţiei, iar la momentul adoptării Legii nr. 284/2010 s-a apreciat că se poate acorda un drept specific doar pentru perioada vechimii în funcţie, respectiv de la 3 la 5 ani.

In ceea ce priveşte soluţia pronunţată de curtea de apel în raport de excepţia puterii de lucru judecat, s-a arătat că, în mod corect a reţinut instanţa că cele două cauze, prezenta şi cea din dosarul nr. x/2017, au obiecte diferite.

Intimatul - pârât Ministerul Justiţiei a formulat concluzii scrise la răspunsul la întâmpinare prin care a solicitat instanţei ca în verificarea prezumţiei de lucru judecat invocată de recurenta - reclamantă, să reţină că aceasta reprezintă doar un mijloc de probă care trebuie coroborat cu alte probatorii administrate în cauză.

Totodată, s-a solicitat a se reţine că recurenta - reclamantă nu şi-a întemeiat acţiunea pe prezumţia puterii de lucru judecat, ci pe nerespectarea principiului nediscriminării.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este întemeiat pentru considerentele şi în limitele in continuare arătate:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta ocupă funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Argeş din data de 31.06.2000, respectiv de 18 ani.

Prin Ordinul nr. 2899/C/13.07.2018 emis de Ministerul Justiţiei a fost reînvestită în funcţia de asistent judiciar, pe o perioadă de 5 ani, cu o salarizare raportată la o vechime de 3-5 ani, deşi vechimea efectivă în această funcţie este de 18 ani.

Potrivit art. 16 alin. (1) din capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea- cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, "(1) Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

Analizând coroborat cele două texte legale se constată că încadrarea asistentului -judiciar se face în una dintre cele două clase de vechime mai sus arătate, prin raportare la indemnizaţia judecătorului de judecătorie, astfel cum a reţinut şi instanţa fondului.

Cu toate acestea, reţine Inalta Curte că la dosar s-a depus decizia civilă nr. 34/17.01.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins apelul formulat de pârâtul Ministerul Justiei împotriva sentinţei nr. 797/23 mai 2018 prin care Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a obligat pârâţii să calculeze salariul reclamantei prin includerea sporului de fidelitate - sporului pentru vechime în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei.

Potrivit art. 430 din C. proc. civ. "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată."

Art. 431 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că "(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză ci, în condiţiile existenţei unei identităţi de părţi, presupune o identitate între problema de drept dezlegată definitiv într-un alt litigiu şi problema de drept care trebuie rezolvată în litigiul în care se invocă autoritatea de lucru judecat.

Odată ce unei anumite probleme i s-a dat o dezlegare într-un litigiu anterior purtat între aceleaşi părţi instanţa de judecată nu poate, într-un litigiu ulterior, să tranşeze în mod diferit respectivul diferend în condiţiile analizării salarizării reclamantei din perspectiva aceluiaşi cadru legal.

Raportându-ne la situaţia din speţă se constată că, în condiţiile în care, în cadrul litigiului anterior s-a recunoscut recurentei - reclamante sporul pentru vechimea în funcţia de asistent judiciar raportat la dispoziţiile Legii nr. 71/2015, în considerarea faptului că pentru alţi colegi asistenţi judiciari acest spor a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive, nu mai este posibil ca acest drept să fie negat în cadrul prezentului litigiu care are în vedere stabilirea drepturilor salariale în raport de aceleaşi dispoziţii legale.

Dacă s-ar accepta ca, după ce anterior s-a stabilit, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, recunoaşterea sporului de fidelitate, ulterior instanţa de contencios administrativ să constate legalitatea ordinului prin care acest drept nu a fost recunoscut, ordinul fiind emis în baza aceloraşi dispoziţii legale analizate de instanţa de litigii de muncă, dreptul la un proces echitabil ar deveni iluzoriu, fiind negată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei şi admiterea acţiunii în sensul obligării Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin de salarizare, cu luarea în considerare a vechimii efective în funcţie.

Reţine instanţa şi că, în acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a mai pronunţat prin alte decizii privind recunoaşterea drepturilor asistenţilor judiciari, pentru care prin hotărâri definitive anterioare s-a recunoscut dreptul la acordarea vechimii efective în funcţie (ex. decizia nr. 6368/2020).

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite în parte acţiunea şi va dispune anularea în parte a ordinului atacat în ceea ce o priveşte pe reclamanta A. şi obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin de salarizare, cu luarea în considerare a vechimii efective în funcţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 4956 din 28 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea şi dispune anularea în parte a Ordinului nr. 2899/C/13.07.2018 în ceea ce o priveşte pe reclamanta A. şi obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin de salarizare, cu luarea în considerare a vechimii efective în funcţie.

Respinge în rest acţiunea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2021.