Res judicata precluding denial of seniority bonus previously established in definitive salary order

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.05.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească să fie dispusă:

1) anularea Ordinului MJ nr. 580/C/6.02.2018, sub aspectul prevederilor referitoare la reclamant, ca netemeinic şi nelegal;

2) obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin în favoarea sa, prin care să includă, în cuantumul brut al indemnizaţiei de încadrare şi al sporurilor, şi a majorării cu 15% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare (pentru vechimea în funcţie de peste 5 ani), începând cu data de 1 ianuarie 2018, până la zi şi în continuare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4277 din 23 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4277 din 23 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

În susţinerea recursului recurentul-reclamant a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ci cuprinde doar motive străine de natura cauzei. În opinia recurentului, motivarea sentinţei se referă la problema discriminării în condiţiile în care prin acţiune nu s-a invocat acest aspect ci s-a invocat egalizarea salariilor la nivelul maxim în conformitate cu prevederile Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 36/2018.

Un alt motiv de recurs se referă la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. Se invocă în acest sens prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 coroborate cu acela ale art. II din O.U.G. nr. 27/2015. Potrivit acestor prevederi legale se impunea ca salarizarea recurentului să se facă la nivel maxim, cu includerea majorării de 15% pentru vechimea în funcţie de peste 5 ani.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016 referindu-se inclusiv la diferenţele salariale rezultate din drepturi recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Recurentul-reclamant mai afirmă că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi în art. 6 paragraful 1 din CEDO, fiind nesocotite hotărâri judecătoreşti definitive prin care dreptul la sporul de fidelitate a fost recunoscut.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii întâmpinării .

Totodată a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o serie de întrebări preliminare referitoare la interpretarea Directivei nr. 1999/70/CE.

Ulterior, prin concluziile scrise recurentul reclamant a invocat puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 4824/07.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Intimatul-pârât a răspuns la aceste note scrise solicitând respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat întrucât nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 580/6.02.2018, s-a stabilit că, începând cu data de 1.01.2018, asistenţii judiciari din cadrul tribunalelor din circumscripţia teritorială a curţilor de apel, prevăzuţi în Anexele 1-15, care fac parte integrală din ordin, se reîncadrează în funcţie cu menţinerea cuantumului brut al indemnizaţiei de încadrare şi al sporurilor, potrivit celor menţionate în dreptul fiecăruia,în Anexe.

Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 580/6.02.2018 a fost emis în aplicarea dispoziţiilor cuprinse în Legea 153/2011 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În cuantumul drepturilor salariale aferente recurentului-reclamant nu a fost inclus şi sporul de fidelitate de 15% corespunzător unei vechimi mai mari de 5 ani, acesta fiind motivul pentru care recuretul-reclamant a înţeles să conteste actul.

Anterior acestui moment, prin Ordinul nr. 1479/C/24.05.2017 au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantului de asemenea fără recunoaşterea sporului de 15 % aferent unei vechimi mai mari de 5 ani. Acest ordin a fost contestat atât pentru nerecunoaşterea unui VRS de 405 RON cât şi pentru neacordarea sporului de fidelitate fiind pronunţată sentinţa nr. 4824/07.12.2017 prin care Ordinul nr. 1479/C/24.05.2017 a fost anulat în partea care se referea la recurentul-reclamant, cu obligarea Ministerului Justitiei să emită un nou ordin prin care să ia în considerare valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă majorarea de 15% pentru vechime în funcţie de peste 5 ani şi cea de 10% prevăzută prin legea nr. 293/2015. Instanţa de fond a apreciat, în cadrul respectivului litigiu, că reclamantului i se cuvine majorarea de 15% având o vechime în funcţia de asistent judiciar de peste 5 ani şi acest spor a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive în favoarea altor colegi, asistenţi judiciari. În drept au fost avute în vedere prevederile legii nr. 71/2015.

Această hotărâre a rămas definitivă prin Decizia nr. 2491/12.06.2020 fiind respins recursul promovat de Ministerul Justiţiei.

Potrivit art. 430 din C. proc. civ. "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată."

Art. 431 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că "(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Contrar celor susţinute de intimatu-pârât, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză şi nu conduce la respingerea cererii ci, în condiţiile existenţei unei identităţi de părţi, presupune o identitate între problema de drept dezlegată definitiv într-un alt litigiu şi problema de drept care trebuie rezolvată în litigiul în care se invocă autoritatea de lucru judecat. Odată ce unei anumite probleme i s-a dat o dezlegare într-un litigiu anterior purtat între aceleaşi părţi instanţa de judecată nu poate, într-un litigiu ulterior, să tranşeze în mod diferit respectivul diferend.

Raportându-ne la situaţia din speţă se constată că, în condiţiile în care, în cadrul litigiului anterior care a avut ca obiect un alt ordin de salarizare a reclamantului, s-a statuat că acesta este îndreptăţit la acordarea sporului de 15% pentru vechime în funcţie mai marea de 5 ani în considerarea faptului că pentru alţi colegi asistenţi judiciari acest spor a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive, nu mai este posibil ca acest drept să fie negat în cadrul prezentului litigiu care se referă tot la cuantumul salariului cuvenit aceleiaşi persoane.

Dacă s-ar accepta ca, după ce anterior s-a stabilit, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, că un ordin de salarizare a recurentului-reclamant este nelegal întrucât nu-i recunoaşte acestuia sporul de fidelitate, ulterior să poată fi emis un nou ordin prin care să se nege din nou acest spor, dreptul la un proces echitabil ar deveni iluzoriu, fiind negată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată pentru a se da eficienţă prevederilor legale referitoare la autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se constată că, în condiţiile în care soluţionarea litigiului depinde de modul în care se interpretează normele referitoare la autoritatea de lucru judecat întrebările preliminare formulate de recurentul-reclamant nu mai prezintă nicio utilitate practică, nefiind de natură să influenţeze soluţia din prezentul dosar.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 267 din TFUE va respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi, în baza art. 496 alin. (1) şi 497 din C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentinţa şi rejudecând, va admite acţiunea aşa cum a fost formulată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulate de recurentul-reclamant.

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4277 din 23 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi în rejudecare:

Admite acţiunea.

Anulează Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 5809/C/6.02.2018 în ceea ce-l priveşte pe reclamantul A..

Obligă intimatul-pârât să emită un nou ordin de salarizare cu recunoaşterea pentru reclamant a majorării cu 15 % a indemnizaţiei de încadrare brute lunare începând cu data de 01.01.2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.