Judicial incompatibility and bias in successive appeals against the same insolvency judgment

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin încheierea din 15 aprilie 2021, a respins, ca neîntemeiate, cererile de recuzare a doamnelor judecător A. şi B., respectiv a doamnei grefier C., formulate de apelanta D. S.R.L., în dosarul ce are ca obiect apelul formulat de apelanta D. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2056/09.07.2020, şi împotriva încheierii din 25.06.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata S.C. E. S.A. prin lichidator F..

În motivare, s-a reţinut că, referitor la art. 41 C. proc. civ., nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege, textul reglementând o situaţie de excepţie, aceea a excluderii unui membru al completului de la judecarea cauzei, situaţie în care este de strictă interpretare. Prin urmare, articolul nu cuprinde şi situaţia sesizării instanţei cu o altă cale de atac formulată împotriva unei hotărâri cu privire la care instanţa a soluţionat o altă cale de atac, ci vorbeşte clar de existenţa unei incompatibilităţi absolute în situaţia în care judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare.

În ce priveşte motivul de recuzare întemeiat pe prevederile art. 42 din C. proc. civ., s-a constatat că, în speţă, soluţionarea unei cereri de apel în cadrul prezentului dosar de către membrii completului nu îi pun pe aceştia în situaţia de a fi bănuiţi de prejudecăţi sau atitudini părtinitoare în ce priveşte soluţionarea apelului formulat de petentă, în contextul în care motivele de apel invocate nu sunt comune.

Astfel, deşi invocă împrejurarea că instanţa este chemată să se pronunţe asupra unor aspecte comune, criticate atât în primul apel cât şi în cel de-al doilea, cu referire la nelegalitatea procesului-verbal de licitaţie din 12 septembrie 2019, se observă că motivele de nelegalitate ale acestui proces-verbal de licitaţie invocate sunt total diferite, petenta neindicând în concret care ar fi aceste motive comune asupra cărora instanţa de apel ar fi chemată să se pronunţe, din analiza motivelor care se regăsesc în cele două cereri de apel, reţinându-se că nu se evidenţiază aspecte comune, astfel că nu se poate susţine că instanţa de apel s-a antepronunţat cu privire la motivele cu care este învestită în cea de a doua cerere de apel.

Imparţialitatea se defineşte drept lipsa oricărei prejudecăţi sau atitudini părtinitoare, or analiza unor motive de apel, diferite de motivele de apel deduse în prezenta cauză, nu poate conduce la concluzia că instanţa are o atitudine părtinitoare sau şi-a format o opinie cu privire la cel de-al doilea apel dedus judecăţii, mai ales în contextul în care au fost deduse judecăţii contestaţii diferite, conexate prin prisma legăturii existente între cauze, întrucât privesc procedura de vânzare din cadrul insolvenţei, însă, în judecarea apelurilor formulate, niciuna dintre apelante nu are calitate procesuală în calea de atac formulată de cealaltă apelantă.

Cu privire la acest aspect, trebuie remarcat că, în ce priveşte procesul-verbal de licitaţie din data de 12.09.2019, fiecare dintre cele două apelante a formulat propria contestaţie, pentru motive distincte, contestaţii care au fost conexate, iar apelurile vizează exact aceste motive, necomune, susţinute în faţa instanţei de fond.

Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 719/2021 din 21 aprilie 2021, a respins cererea de repunere în termen ca neîntemeiată, a admis excepţia tardivităţii şi a respins apelul formulat de D. S.R.L., ca tardiv formulat, reţinându-se că sentinţa judecătorului sindic a fost publicată în B.P.I. la 26.08.2020, iar apelul a fost înaintat Tribunalului Bucureşti la 15.02.2021 prin email, la aceeaşi dată fiind depus şi la oficiul poştal, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile de la data publicării sentinţei în B.P.I., partea nefăcând dovada că întârzierea în formularea apelului a fost determinată de motive temeinic justificate, pretinsele aşteptări create de părţii de citarea conform C. proc. civ. în faţa altor completuri de judecată sau chiar a aceluiaşi complet, precum şi de reflectarea, într-o parte a doctrinei şi jurisprudenţei, a opiniei sale asupra chestiunii de drept menţionate neconstituind motive temeinic justificate.

Dimpotrivă, s-a apreciat că partea, în calitatea sa de profesionist, asistat de avocat, putea în mod rezonabil să cunoască existenţa în jurisprudenţa instanţelor a interpretării textelor de lege în sensul curgerii termenului de apel de la data publicării sentinţei în B.P.I. şi să acţioneze în consecinţă pentru a evita depăşirea termenului de apel; mai mult, la aprecierea temeiniciei motivelor invocate, alături de calitatea de profesionist a apelantei, s-a avut în vedere şi faptul că apelanta a fost cea care a declanşat procedura judiciară, având calitatea de contestator, nefiind scuzabil dezinteresul manifestat pentru procedura judiciară pentru o perioadă de aproximativ 6 luni.

Împotriva acestor hotărâri, a declarat recurs D. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, anularea/casarea încheierii recurate şi schimbarea soluţiei pronunţate prin încheierea recurată în sensul admiterii cererii de recuzare, astfel cum a fost formulată, casarea deciziei nr. 719/2021 din 21.04.2021 şi trimiterea acestui apel spre rejudecare unui alt complet de judecată, iar, în cazul admiterii cererii de recuzare, restituirea sumelor achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru soluţionarea cererii de recuzare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs, s-a arătat că un complet din cadrul Curţii de apel Bucureşti, anume 12A al secţiei a VI-a, care a fost învestit cu apelul formulat de D. faţă de sentinţa nr. 2056/2020, s-a mai pronunţat deja cu privire la o cale de atac formulată de altă persoană, dar faţă de aceeaşi sentinţa nr. 2056/2020, atât cu privire la fondul cauzei, cât şi cu privire la aspecte procedurale relevante şi pentru soluţionarea apelului formulat de D., raţiunea aplicabilităţii incompatibilităţii absolute menţinându-se în situaţia de faţă pentru că legea nu face o distincţie în sensul reţinut de prima instanţă. Judecătorii recuzaţi în prezenta cauză au "pronunţat o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza" (apelul declarat de ATAI împotriva hotărârii sentinţei nr. 2056/2020), iar ulterior au fost chemaţi să judece "aceeaşi pricină" (apelul declarat de D. împotriva aceleiaşi sentinţe).

Totodată, instanţa s-a antepronuntat în judecarea apelului declarat de ATAI cu privire la declararea apelului de către D. S.R.L., antepronunţarea în cazul de faţă constând în faptul că instanţa, în cadrul apelului declarat de ATAI, a analizat un aspect procedural care se impune a fi analizat şi în cererea de apel declarat de D.. Refuzul completului recuzat de a completa cadrul procesual în apelul formulat de ATAI prin citarea societăţii, constatarea că G. (actuala D.) nu a formulat apel şi respingerea pe fond a apelului ATAI (apel care viza soluţiile pronunţate cu privire la contestaţiile subscrisei, precum şi aspecte comune contestate atât de ATAI, cât şi de D.) reprezintă o antepronunţare asupra aspectelor care au fost puse în discuţie în legătură cu apelul formulat de D., unde a fost discutată şi (i) necesitatea comunicării hotărârii instanţei de fond către Societatea G. (actuala D.) şi (ii) momentul de la care curgea termenul de apel.

Prin aceste considerente, practic, completul recuzat s-a antepronuntat cu privire la momentul de la care curgea termenul de apel pentru societatea D., respectiv acelaşi moment ca si pentru creditoarea ATAI (momentul publicării în B.P.I. a sentinţei apelate, iar nu momentul comunicării conform C. proc. civ.). Raportat la faptul că D. are calitatea de terţ faţă de procedura insolvenţei (iar nu de participant la această procedură, astfel cum avea societatea ATAI), se impunea, potrivit legii, comunicarea sentinţei de fond conform dispoziţiilor C. proc. civ. şi curgerea termenului de apel de la această comunicare. Or, prin Decizia nr. 719/2021 pronunţată de completul recuzat cu privire la apelul formulat de D. în dosarul nr. x/2019, acest complet si-a menţinut părerea exprimată prin prima decizie. respingând ca tardiv apelul formulat de D. (şi ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de apel) pe considerentul că termenul de apel curgea de la momentul publicării în B.P.I. a sentinţei apelate.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Normele care reglementează incompatibilitatea absolută sunt de ordine publică şi, întrucât conţin o restricţie de drepturi, sunt de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât cazurile de incompatibilitate absolute nu pot fi extinse prin analogie şi la alte situaţii.

Interpretarea pe care recurenta o face prin motivele de recurs art. 41 din C. proc. civ., anume judecătorii recuzaţi în prezenta cauză au pronunţat o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza (apelul declarat de ATAI împotriva hotărârii sentinţei nr. 2056/2020), iar ulterior au fost chemaţi să judece aceeaşi pricină (apelul declarat de D. împotriva aceleiaşi sentinţe) nu poate fi primită, raportat la situaţia de excepţie instituită de acest text de lege; de asemenea, nu poate fi reţinut motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. în situaţia în care un judecător care a soluţionat un apel declarat de o parte împotriva unei hotărâri este chemat să judece un alt apel declarat de o altă parte împotriva hotărârii ce a fost deja atacată prin intermediul primului apel.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut compatibilitatea completului iniţial învestit cu soluţionarea apelului declarant de D. S.R.L..

Referitor la prevederile art. 42 din C. proc. civ., se reţine că aceste norme sunt destinate înlăturării suspiciunilor de soluţionare părtinitoare a pricinii şi recunosc părţii în proces posibilitatea de a solicita ca un alt judecător să se pronunţe asupra cererii sale, însă, din interpretarea prevederilor art. 124 alin. (2) din Constitutie si art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, reiese că în favoarea judecătorului operează prezumţia de imparţialitate, astfel că partea care invocă prevederile legii procesuale sus-mentionate trebuie să facă dovada contrară acestei prezumţii.

În cauză, însă, recurenta nu a făcut această dovadă, ipoteza art. 42 din C. proc. civ. neputând fi reţinută câtă vreme magistraţii au fost învestiţi să soluţioneze apelul unei alte părţi, care pune în discuţie aspecte diferite, recurenta neindicând expressis verbis care ar fi motivele comune asupra cărora ar fi cerut Curţii să se pronunţe; instanţa de apel care a pronunţat decizia nr. 48/2021 în apelul declarant de ATAI S.RL. s-a limitat la a soluţiona cauza în limitele învestirii sale, aşa cum acestea au fost stabilite prin apelul promovat, fără a analiza alte aspecte ale cauzei care nu au făcut obiectul apelului.

Mai mult, este de menţionat faptul că cele două apeluri au fost respinse pe motive diferite (apelul ATAI ca fiind nefondat, iar apelul promovat de D. ca fiind tardiv). Prin urmare, nici sub acest aspect nu se poate reţine antepronunţarea completului de judecată, în analizarea motivelor expuse în căile de atac promovate.

Celelalte aspecte invocate prin motivele de recurs nu atrag incidenţa în cauză a cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 din C. proc. civ., nefiind identificate elemente care să contureze o îndoială rezonabilă cu privire la lipsa de imparţialitate a magistraţilor în raport cu obiectul învestirii instanţei de către recurentă.

În raport de cele mai sus reţinute, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, fără a da o interpretare greşită, anume prea extinsă sau prea restrânsă, calificarea juridică fiind în acord cu exigenţele normelor de drept incidente.

Având în vedere considerentele ce preced, în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de D. S.R.L. împotriva încheierii din 15 aprilie 2021 şi a deciziei nr. 719/2021 din 21 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2022.