Monetary compensation for unused annual leave under a mandate contract for public company directors
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate decision that had dismissed the plaintiff's claims, and remanded the case to the same appellate court for re-judgment, effectively reinstating the procedural path for the plaintiff to recover unpaid leave compensation. The dispute concerned a former board member of an energy company who sued for the monetary equivalent of 28 days of unused annual leave upon the termination of their mandate contract, arguing that the collective labor agreement and mandate contract rights to annual leave were applicable despite the distinct nature of the mandate. The court found that the appellate decision was illegal because it failed to properly apply the relevant legal framework: Article 6(b) of the mandate contract incorporated the provisions of Government Emergency Ordinance No. 79/2008 and the collective labor agreement, which established that unused annual leave must be compensated in money upon contract termination, aligning with Article 146(3) of the Labor Code; consequently, the lower courts' failure to uphold this statutory and contractual obligation constituted a violation of substantive law norms.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 1269 alin. (1) C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011; Monetary compensation for unused annual leave under a mandate contract for public company directors: The dispute concerned a former board member of an energy company who sued for the monetary equivalent of 28 days of unused annual leave upon the termination of their mandate contract, arguing that the collective labor agreement and mandate contract rights to annual leave were applicable despite the distinct nature of the mandate. The court found that the appellate decision was illegal because it failed to properly apply the relevant legal framework: Article 6(b) of the mandate contract incorporated the provisions of Government Emergency Ordinance No. 79/2008 and the collective labor agreement, which established that unused annual leave must be compensated in money upon contract termination, aligning with Article 146(3) of the Labor Code; consequently, the lower courts' failure to uphold this statutory and contractual obligation constituted a violation of substantive law norms.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural provisions cited as the basis for admitting the appeal, quashing the appellate decision, and remanding the case for re-judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".
I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, la data de 3 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea, COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. Târgu-Jiu, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtei la contravaloarea a 28 zile de vacanţă, restante, pe perioada cât a fost membru al directoratului, aferente contractelor de mandat nr. x/2016 art. 6 pct. 6 A lit. b) si art. 2 din actul adiţional nr. x/25.11.2016 prin care a fost modificat art. 6 lit. b) si contractul de mandat nr. x/20.01.2017, art. 5.5 si art. pct. 6 A lit. b) şi actelor adiţionale la acestea; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale şi indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. La încetarea contractului de mandat, reclamantul figura cu un număr de 37 zile de concediu/vacanta, restante, conform notelor nr. x/01.07.2020 si nr. y/16.06.2020 întocmite de intimata; cu cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 9 din 01 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A. Tg-Jiu, având ca obiect - pretenţii, şi a obligat pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A. la plata sumei de 42.242 RON reclamantului A.; a obliga pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A. la plata sumei de 4373 RON, cheltuieli de judecată reclamantului A..
3. Soluţia instanţei de apel
Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 415/2021 din 24 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a admis apelul declarat de pârâta Complexul Energetic Oltenia S.A. Tg. Jiu împotriva sentinţei nr. 9 din 01.02.2021, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu reclamantul A., şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată.
II. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate în apel şi respingerea apelului, ca nefondat, iar, într-o teză subsidiară, casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată în apel.
Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a relevat, pe scurt, situaţia în fapt a cauzei, inclusiv, în referire şi la cele susţinute în faţa instanţei de fond şi în apel, şi, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, a susţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la primul motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.., în sensul că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind încălcat principiul disponibilităţii, recurentul-reclamant arată că, deşi în considerentele deciziei s-a reţinut "instanţa de apel va proceda la rejudecarea cauzei în limitele stabilite, expres sau implicit de către apelant...", iar, în acest sens, Curtea a reţinut că prin cererea de apel a fost criticată hotărârea instanţei de fond întrucât "în mod greşit s-a apreciat ca în cauză se poate dispune compensarea în bani a concediului neefectuat" apelul a fost admis pentru cu totul alte motive, iar despre critica privind imposibilitatea compensării în bani a concediului efectuat, nu face nici un fel de referire.
Mai mult, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond şi-ar fi întemeiat soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată pe dispoziţii legale abrogate (O.U.G. nr. 79/2008), această motivare nu putea conduce decât la nemotivarea hotărârii şi în consecinţă, se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, şi nu să modifice o hotărâre nemotivată în drept.
Recurentul-reclamant a mai susţinut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.., în condiţiile în care, pe de o parte, a reţinut că art. 6 A lit. b) din contractul de mandat "... ci relevă în mod clar intenţia părţilor de a stabili de comun acord că mandatarul beneficiază de anumite drepturi prevăzute şi de contractul colectiv, enumerate în mod limitativ..", după care, în mod contradictoriu, reţine că ar fi neclar contractul şi că în concordanţă cu art. 1269 alin. (1) C. civ., contractul neclar se interpretează în favoarea celui ce se obligă.
Or, arată recurentul, în art. 6A lit. b) din contractul de mandat nr. x/2017, privind drepturile mandatarului, între care, şi zilele de vacanţa, se menţionează, fără tăgadă, precum şi faptul ca aceste drepturi sunt acordate prin similitudine cu cele din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul Societăţii. Pe de altă parte, şi dacă s-ar accepta ipoteza că ar fi neclar contractul de mandat, nu poate fi interpretat în favoarea pârâtei, întrucât nu numai aceasta se obligă, obligaţiile fiind reciproce interdependente, şi nu se pot interpreta decât în favoarea angajatului, şi nu angajatorului.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs invocat, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv, ale art. 1269 alin. (1) C. civ. privind interpretarea contractelor, dispoziţiile art. 38 din O.U.G. nr. 109/2011 privind remuneraţia directoratului, solicitând a se observa că acest text de lege se referă la modul de stabilire a remuneraţiei directorului, şi nu exclude ca în componenţa remuneraţiei să nu intre şi zilele de vacanţă/concediu dacă este stabilită de consiliul de supraveghere, iar unica formă de remuneraţie se referă la directorii care îndeplinesc şi calitatea de administratori.
Întrucât obligaţia de a acorda vacanţă revine mandantului, iar legea nu distinge după cum angajatul (în speţă, mandatarul, fiind asimilat din punctul de vedere al drepturilor şi obligaţiilor cu salariatul) a solicitat sau nu vacanţă/concediul de odihnă, şi nici după cum au existat sau nu motive justificate pentru a nu beneficia de întreaga perioadă de vacanţă cuvenită anual, recurentul consideră că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a obligat pârâta să-şi îndeplinească aceasta obligaţie. Atât în cazul mandatarului, cât şi în cazul salariatului, despăgubirea în bani pentru concediul de odihnă neefectuat nu are ca temei acoperirea unui prejudiciu suferit prin neîncasarea indemnizaţiei ori salariului, ci compensarea mandatarului/salariatului cu bani pentru lipsirea sa de dreptul la vacanţă anual cuvenită.
Apărarea în cauză
Intimata- pârâtă Societatea COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. Târgu-Jiu nu a formulat întâmpinare, în recurs.
III. Procedura de soluţionare a recursului
Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât, acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei, la data de 03 noiembrie 2020, deci, după intrarea în vigoare a legii.
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.., iar prin rezoluţia din 16 noiembrie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 20 ianuarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.
IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În contractul de mandat la art. 6 lit. b) sunt preluate integral dispoziţiile art. 31 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2008, în vigoare la data încheierii contractului, potrivit cărora:
"directorul beneficiază prin contractul de mandat de concediu de odihnă anual şi indemnizaţia aferentă, diurnă şi cheltuieli de delegare în interesul serviciului, concediu medical conform legii şi zile libere plătite pentru sărbătorile legale, zile festive specifice, căsătorie, naşterea unui copil sau în caz de deces al unui membru de familie, acordate prin similitudine cu cele din contractul colectiv de muncă aplicabil unităţii respective".
Aşadar, aceste dispoziţii legale, precum şi cele din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate reprezintă temeiul acordării despăgubirilor solicitate de recurentul-reclamant.
Potrivit dispoziţiilor art. 123 alin. (6) din contractul colectiv de muncă, la nivel de unitate "orice convenţie prin care se renunţă total sau în parte la drepturile privind concediul de odihnă este nulă de drept, iar compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă".
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă, concediile de odihnă neefectuate, cuvenite salariaţilor cărora le-a încetat contractul individual de muncă vor fi compensate în bani.
Aşa fiind, dispoziţiile din Contractul colectiv de muncă sunt în acord cu prevederile art. 146 alin. (3) din Codul muncii, potrivit cu care, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Reclamantul-recurent şi societatea intimată-pârâtă au convenit prin contractul de mandat încheiat ca dreptul la concediu anual de odihnă să fie guvernat de aceleaşi reguli ca cele din Contractul colectiv de muncă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză există motive de nelegalitate, pentru încălcarea prevederilor legale mai sus-arătate, care impun casarea deciziei recurate, şi pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a şi alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 415/2021 din 24 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.