Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 494/2022 AI generated

Undue payment restitution appeal annulled as null for failing to cite valid cassation grounds

Case Number Decizia nr. 494/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the defendant's exception of nullity and annulled the appellant's appeal, leaving the lower court's decision in force which had partially admitted the statute of limitations defense and dismissed the remainder of the claim as unfounded. The dispute involved a public hospital claiming the repayment of an undue payment (non-performance of services) and related late penalties against a commercial entity, where the appellant challenged the appellate decision on grounds of violation of the principle of disposability and incorrect legal qualification of the action as contractual liability rather than restitution. Relying on Articles 483(3), 486(1)(d), and 489(2) of the Civil Procedure Code, the court determined that the appeal was null because the appellant merely reiterated general grievances and factual arguments without identifying specific grounds of illegality fitting the statutory grounds for cassation under Article 488, thus failing to meet the substantive requirements for this extraordinary remedy.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1341 C. civ, art. 22 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Undue payment restitution appeal annulled as null for failing to cite valid cassation grounds: The dispute involved a public hospital claiming the repayment of an undue payment (non-performance of services) and related late penalties against a commercial entity, where the appellant challenged the appellate decision on grounds of violation of the principle of disposability and incorrect legal qualification of the action as contractual liability rather than restitution. Relying on Articles 483(3), 486(1)(d), and 489(2) of the Civil Procedure Code, the court determined that the appeal was null because the appellant merely reiterated general grievances and factual arguments without identifying specific grounds of illegality fitting the statutory grounds for cassation under Article 488, thus failing to meet the substantive requirements for this extraordinary remedy.

Keywords

AI generated
undue payment Civil Procedure Code grounds for cassation commercial dispute factual grounds general legal principle

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva acestei decizii, pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate si trimiterea dosarului spre rejudecare instanţei de apel.
art. 1341 C. civ
Astfel, recurentul-reclamant a susţinut că, deşi, a învestit instanţa cu o acţiune în restituirea plăţii nedatorate, întemeiată pe art. 1341 C. civ., curtea de apel a transformat obiectul acţiunii într-o acţiune în răspundere civilă contractuală.
art. 22 din C. proc. civ
Totodată, în baza rolului activ judecătorul este obligată să dea cererii calificarea corespunzătoare în raport de conţinutul ei şi nu după denumirea dată de parte, conform dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ..
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, în raport cu art.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
(1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere, totodată, şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
art. 489 alin. (2) din C. proc. civ
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Basis for admitting the exception of nullity and annulling the appeal due to failure to meet the statutory requirements for grounds of illegality.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, la data de 13.10.2020, sub nr. x/2020, reclamantul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ZALĂU în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata către acesta a sumei de 395.673 RON: 220.025 RON reprezentând plată nedatorată - valoarea serviciilor facturate, achitate dar neprestate şi suma de 175.648,44 RON reprezentând majorări de întârziere aferente sumei de 220.025 RON, calculată până la data de 30.09.2020, la plata majorărilor de întârziere în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi, aferente debitului de 220.025 RON, începând cu data de 01.10.2020 (data redactării prezentei acţiuni), până la data plăţii integrale şi efective a debitului, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 264 din 25.03.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Sălaj s-a admis în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta S.C. A. S.R.L..

S-a respins ca prescrisă acţiunea introdusă de reclamantul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ZALĂU, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. în ceea ce priveşte pretenţiile aferente facturii nr. x/26.01.2017.

S-a respins în rest ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată introdusă de reclamantul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ZALĂU, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

A fost obligat reclamantul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ZALĂU a-i achita pârâtei S.C. A. S.R.L. suma de 6000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

Prin decizia nr. 491/2021 din 28 septembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 264 din 25.03.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Sălaj, pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Sălaj a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate si trimiterea dosarului spre rejudecare instanţei de apel.

Recurentul-reclamant a susţinut că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, s-a menţionat că instanţa de apel a încălcat prevederile C. proc. civ. referitoare la principiul disponibilităţii, respectiv art. 9 alin. (2).

Astfel, recurentul-reclamant a susţinut că, deşi, a învestit instanţa cu o acţiune în restituirea plăţii nedatorate, întemeiată pe art. 1341 C. civ., curtea de apel a transformat obiectul acţiunii într-o acţiune în răspundere civilă contractuală.

Referitor la obiectul procesului, a arătat recurentul, instanţa este ţinută de cererea reclamantului, neputând depăşi limitele acesteia, iar, în cazul în care formulările reclamantului sunt improprii, neputându-se determina exact obiectul, instanţa este obligată să solicite părţii precizarea necesară.

Totodată, în baza rolului activ judecătorul este obligată să dea cererii calificarea corespunzătoare în raport de conţinutul ei şi nu după denumirea dată de parte, conform dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ.. Insă, conform alin. (5) al acestui articol, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic in cazul în care părţile au stabilit calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora au înţeles să limiteze dezbaterile.

De asemenea, nerespectarea principiilor care guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părţilor şi se sancţionează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiţii.

Într-o altă critică, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel şi-a depăşit limitele cu care a fost învestită, a schimbat în mod nelegal obiectul şi calificarea juridică a actului dedus judecăţii. Astfel, cererea sa nu s-a judecat, încălcându-se prevederile art. 22 alin. (2) şi (6) C. proc. civ.

Cu toate că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în restituirea plăţii nedatorate, aceasta a analizat situaţia dedusă judecăţii din perspectiva unei acţiuni în răspundere contractuală, fapt care contravine textelor legale precitate.

Aşadar, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra ceea ce s-a cerut, nu a analizat raţionamentul juridic al reclamantului şi probele propuse şi încuviinţate de instanţă, aspect care este cu prisosinţă evidenţiat de înseşi considerentele deciziei recurate în paginile 11 şi 12 ale acesteia.

Intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

Recurentul-reclamant a transmis răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a o admite şi, în consecinţă, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Se constată că recurentul a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Deşi a indicat dispoziţiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la principiul disponibilităţii, art. 22 alin. (2) şi (6) din acelaşi cod, în motivarea recursului, recurentul s-a rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că argumentele expuse de recurent sunt generice sau pur teoretice, fără a fi expuse în concret critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de lege.

Susţinerile recurentului prezentate de acesta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi exprimate în etapa procesuală anterioară, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

In fapt, aceleaşi motive care vizează netemeinicia au fost deduse instanţei de apel spre judecată şi sunt acum readuse în discuţie în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ignorarea instituţiei recursului, trecând peste faptul că instanţa de casaţie nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluţionarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanţe a fondului.

Nici simpla reiterare în cererea de recurs a unora din criticile expuse şi în cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, şi nici redarea unora din considerentele deciziei recurate în susţinerea nelegalităţii acesteia, nu întrunesc cerinţele care se cere a fi îndeplinite de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Aceste prevederi impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii recurate.

Afirmaţiile recurentului în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra ceea ce s-a cerut, nu a analizat raţionamentul juridic al reclamantului şi probele propuse şi încuviinţate de instanţă (aspect evidenţiat de înseşi considerentele deciziei recurate aflate la paginile 11 şi 12 ale acesteia), nu pot face obiect de analiză în recurs, în condiţiile în care nu s-a arătat în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, şi, în consecinţă, va anula recursul, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere, totodată, şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ZALĂU împotriva deciziei nr. 491/2021 din 28 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2022.