Construction contract payment exigibility and nullity of extraordinary appeal for failure to formulate pure legal error

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31.10.2017, pe rolul pe Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 488.929,84 RON, reprezentând despăgubiri, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat stabilirea de către instanţa de judecată a termenului până la care reclamanta-pârâtă trebuia să execute obligaţia contractuală, precum şi obligarea acesteia la plata daunelor moratorii, echivalente cu dobânda legală penalizatoare aferentă valorii lucrărilor rămase neexecutate, începând cu data la care prestaţia trebuia executată şi până la achitarea efectivă.

Prin sentinţa civilă nr. 137/2020 din 30 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., care a fost obligată la plata sumei de 25.668 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/15.12.2014 şi a sumei de 8590,22 de RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/04.06.2015. A fost admisă în parte cererea reconvenţională şi stabilit termenul până la care reclamanta trebuia să execute obligaţia, respectiv data de 15.10.2015. Totodată, a fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata daunelor moratorii.

2. Împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă au formulat apel reclamanta şi pârâta.

Prin decizia nr. 188/2021 din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-Civilă, a fost respins apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 137/2020 din 30 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca nefondat. A fost admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe. A fost obligată pârâta la plata sumei de 453.107,16 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi la plata sumei de 4118,80 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. a. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, la data de 26 aprilie 2021, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, admiterea căii de atac declarate şi casarea hotărârii recurate.

În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă a învederat că, prin decizia recurată, instanţa de apel a respins apelul cu privire la plata daunelor moratorii solicitate prin cererea reconvenţională şi a admis apelul formulat de către reclamantă, cu consecinţa obligării recurentei la plata sumei de 453.107,16 RON, reprezentand contravaloarea lucrărilor executate.

A mai invocat recurenta că instanţa de apel a reţinut, contrar opiniei primei instanţe, că dispoziţiile art. 1864 din C. civ., nu impun condiţia ca o lucrare să fie finalizată pentru a fi predată şi, implicit, pentru a obţine o plată parţială, conform gradului de execuţie, cu atât mai mult cu cât s-a făcut dovada executării parţiale a lucrării de către reclamantă.

Recurenta arată că, în cauză, contractul încheiat are ca părţi două societăţi, fiind un contract nenumit, căruia i se aplică regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult, respectiv cel de antrepriză, reglementat de art. 1851 din C. civ.

Prin urmare, plata preţului, ce nu fusese stabilită de părţi, trebuie supusă art. 1864 din C. civ., care stabileşte că exigibilitatea preţului, în cazul contractului de antrepriză, are în vedere data şi locul recepţiei întregii lucrări. Aşa fiind, pentru a fi admisibilă solicitarea de plată a preţului lucrării prestate, menţionate în factura nr. x/31.10.2014 şi în factura nr. x/31.12.2014, trebuia să se facă dovada predării lucrării, respectiv a recepţiei acesteia de către beneficiar. Cum acest lucru nu a fost probat, rezultă că preţul solicitat de reclamantă nu este exigibil.

Recurenta susţine că decizia a fost dată cu interpretarea greşită a normelor de drept material, rezultând din refuzul aplicării normei juridice relevante în cauză, respectiv art. 1864 din C. civ., instanţa de apel reţinând greşit că nu se impune condiţia ca o lucrare să fie finalizată pentru a fi predată şi, implicit, pentru a obţine o plată parţială, conform gradului de execuţie.

Or, dispoziţiile art. 1864 din C. civ. stabilesc fără putinţă de tăgadă că preţul contractului va fi plătit numai după recepţionarea finală a lucrării. Însă, în cauză, nu s-a putut realiza o astfel de recepţie, având în vedere neconformitatea lucrărilor executate şi a viciilor vădite ale construcţiei.

Conform dispoziţiilor legale menţionate anterior, beneficiarul unui contract de antrepriză poate fi obligat la plata lucrărilor recepţionate parţial numai dacă există o asemenea clauză contractuală, iar câtă vreme nu există un contract încheiat între părţi în sens de instrumentum, rezultă că nu a fost convenită o astfel de clauză contractuală, derogatorie de la dreptul comun.

A mai susţinut recurenta că a invocat excepţia de neexecutare a contractului învederând reclamantei neconformităţile existente, însă aceasta nu le-a remediat, iar recepţia lucrării nu a fost efectuată.

Potrivit principiului relativităţii, contractul produce efecte numai între părţi, dacă prin lege nu se prevede altfel. Aşadar, contractul produce efecte numai între recurentă şi beneficiarul final, reclamanta nefiind legată obligaţional prin acest contract, chiar dacă beneficiarul final a plătit.

În ceea ce priveşte solicitarea vizând acordarea daunelor moratorii, recurenta apreciază că a făcut dovada prejudiciului suferit, conform exigenţelor impuse de art. 1537 din C. civ., întrucât obligaţia asumată contractual nu a fost îndeplinită la termen şi nu au fost respectate condiţiile de calitate şi de cantitate ale lucrărilor comandate, instanţa de apel neluând în considerare că simpla nerespectare a dispoziţiilor contractuale în termenele şi condiţiile stabilite de părţi este suficientă pentru plata acestora. Prin urmare, susţine recurenta, motivarea instanţei de apel cu privire la nedovedirea prejudiciului este nelegală.

Recurenta apreciază că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere că, în cazul altor obligaţii decât cele care au ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere deschide întotdeauna dreptul la daune-interese, egale cu dobânda legală, calculată de la data la care debitorul este în întârziere.

b. Prin întâmpinarea depusă la 28 iunie 2021, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză a fost acordat termen în complet de filtru pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

4. Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

Recurenta şi-a întemeiat în drept recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Deşi a invocat acest motiv de recurs, susţinerile recurentei nu relevă încălcarea sau greşita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care ar fi fost încălcate norme de drept material prin decizia atacată, criticile vizând interpretarea probelor şi situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel.

Astfel, recurenta apreciază că, întrucât plata preţului nu a fost stabilită de părţi, deveneau incidente dispoziţiile art. 1864 din C. civ.. Or, potrivit acestor dispoziţii legale, exigibilitatea preţului se raportează la data şi locul recepţiei întregii lucrări, iar cum acest lucru nu a fost probat, rezultă că preţul solicitat de reclamantă nu este exigibil. A invocat recurenta că nu a avut loc recepţia finală a lucrării din cauza neconformităţii lucrărilor executate şi a viciilor. Întrucât neconformităţile nu au fost remediate, recepţia finală a lucrării nu a avut loc.

Înalta Curte constată că şi aceste critici vizează situaţia de fapt.

Recurenta susţine că decizia instanţei de apel a fost dată cu interpretarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1864 din C. civ., instanţa de apel reţinând în mod greşit că, pentru a fi exigibilă obligaţia de plată a preţului, nu se impune condiţia ca lucrarea să fie finalizată şi predată, putându-se obţine o plată parţială, conform gradului de execuţie.

Înalta Curte reţine că ceastă critică legată de exigibilitatea preţului, precum şi celelalte critici care vizează art. 1864 din C. civ. au în vedere, în fapt, modul de interpretare a contractului de către instanţa devolutivă, iar nu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, recurenta arată că a invocat excepţia de neexecutare a contractului învederând reclamantei neconformităţile existente, însă aceasta nu le-a remediat, iar recepţia lucrării nu a fost efectuată, critică care presupune analizarea unor aspecte de fapt, iar nu de nelegalitate a deciziei atacate.

De asemenea, referitor la acordarea daunelor moratorii, recurenta a susţinut că, contrar celor reţinute de instanţa de apel, a făcut dovada prejudiciului suferit, conform exigenţelor impuse de art. 1537 din C. civ., invocând faptul că neexecutarea obligaţiilor de către intimată în termenele şi condiţiile stabilite i-a creat acesteia un prejudiciu de imagine pe plan economic. Prin urmare, argumentele instanţei de apel cu privire la nedovedirea prejudiciului au fost apreciate ca fiind nelegale.

Înalta Curte constată că şi această critică are în vedere situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi aprecierea probelor, astfel că nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

În realitate, recurenta, prin criticile invocate în susţinerea recursului, tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, chestiuni asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat şi care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, raportat la specificul acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate şi nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. De asemenea, nu au fost identificate motive de ordine publică care să fi putut fi invocate din oficiu, potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea cererii de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel că devin incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 188 din 11 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 188 din 11 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2022.