Inadmissibility of cassation in social security disputes under the exclusive appellate jurisdiction of the Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 3 septembrie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2020, precizată la 14.09.2020 şi la 24.11.2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei de pensie nr. 272.392 din 03.08.2020, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 6 Bucureşti şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze şi să plătească drepturile de pensie cuvenite reclamantului cu valorificarea veniturilor suplimentare reprezentând acord şi prime atestate de adeverinţa nr. SCF 136 din 29.04.2014, eliberată de B. S.A. şi a veniturilor din adeverinţa nr. x din 29.04.2014, eliberată de aceeaşi societate, şi să-i plătească diferenţele de pensie rezultate începând cu data de 17.07.2020, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzii legale.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 127/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 6706 din 25.11.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acţiunea precizată de reclamant, a fost anulată decizia nr. 272392 din 3.08.2020 şi a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.08.2020, cu valorificarea veniturilor suplimentare din adeverinţa nr. SCF 136 din 29.04.2014 eliberata de B. S.A. şi a sporului de vechime aferent perioadei 01.01.1992-01.04.1992, în locul celui deja valorificat menţionat în adeverinţa nr. x din 29.04.2014, eliberată de aceeaşi societate.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a diferenţelor de pensie rezultate în urma recalculării dispuse prin prezenta hotărâre începând cu data de 17.09.2020, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi la plata dobânzii legale aferente până la data plăţii efective, fiind respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 2045/2021 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis apelul formulat de pârâtă, a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost respinsă în tot acţiunea, ca neîntemeiată, menţinându-se în rest hotărârea apelată.

3. Împotriva acestei decizii, la 1 iulie 2021, reclamantul a formulat recurs, prin care a solicitat casarea hotărârii atacate.

În esenţă, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de apel nu a valorificat cele două adeverinţe, întrucât consideră că nu are relevanţă caracterul permanent al sporurilor.

Cauza a fost înregistrată la 30 august 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 10 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată la 1 februarie 2022.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, a luat în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cauza are ca obiect recursul formulat împotriva unei decizii pronunţate în apel, într-un litigiu privind drepturi de asigurări sociale, în care se solicită anularea unei decizii de pensionare.

Potrivit art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii "Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind: [...] lit. g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii" iar, în conformitate cu art. 155 alin. (1) şi alin. (2) din acelaşi act normativ "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă. Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

De asemenea, legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în [...] conflictele de muncă şi asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Prin urmare, instanţa are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Conform principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Astfel, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În considerarea textelor de lege evocate, obiectul prezentei cauze îl constituie o decizie definitivă de la pronunţare potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2045/2021 din 12 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2045/2021 din 12 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2022.