Liability for statutory remuneration of broadcast phonograms contingent on actual use, not mere licensee status

Deliberând, în condiţiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1188A din data de 20 decembrie 201, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul formulat de pârâta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 132 din 02 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR.

A fost schimbată, în parte, sentinţa, în sensul că a fost obligată pârâta la plata sumei de 18.908 RON remuneraţie fără TVA şi penalităţi de 0,1% calculate până la 12 decembrie 2016 inclusiv.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

S-a respins cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 03 mai 2016, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata remuneraţiei echitabile şi a TVA-ului aferent, pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ şi a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora prin intermediul postului de televiziune "B.", între 01 octombrie 2011 şi data efectuării raportului de expertiză.

Reclamanta a precizat ulterior cuantumul obiectului cererii dedusă judecăţii, faţă de faptul că din probatoriu a rezultat că pârâta nu a avut venituri obţinute din activitatea de televiziune, solicitând remuneraţia minimă de 250 euro, astfel că pretenţiile deduse judecăţii sunt de 22.689 RON, cu TVA inclus, reprezentând remuneraţie minimă pentru fonogramele difuzate de către postul de B. în perioada trim. III 2012 - trim. III 2016, precum şi penalităţi de întârziere aferente acestei perioade, în cuantum de 17.625 RON.

Prin Sentinţa civilă nr. 132 din 02 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea şi a obligat pârâta la plata sumei de 22.689 RON, cu TVA inclus, reprezentând remuneraţie minimă pentru fonogramele difuzate de către postul de B. în perioada trim. III 2012 - trim. III 2016 şi a penalităţilor de întârziere aferente acestei perioade, de 17.625 RON, precum şi să pună la dispoziţia reclamantului lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe pe aceeaşi perioadă şi să încheie autorizaţie/licenţă neexclusivă cu reclamanta pentru radiodifuzarea fonogramelor.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinute pe următoarele motive:

Instanţa de fond nu a examinat apărările pe care le-a formulat, consideraţiile fiind făcute în termeni generali asupra situaţiei de fapt şi a dezlegării în drept a cauzei, iar în lipsa unei motivări nu se putea verifica modul în care s-a procedat la interpretarea probelor în raport de temeiurile de drept şi dovedirea cererii prin administrarea probelor.

Instanţa de apel a mai reţinut că nu contează dacă au difuzat sau nu fonograme şi că datorează remuneraţia numai pe simplul motiv că au calitate de emiţător de programe TV, conform licenţei CNA din data de 20 octombrie 2008 valabilă până la 28 octombrie 2017 şi că în condiţiile în care s-a solicitat remuneraţia minimă sunt nerelevante probatorii privind stabilirea ponderii efective a fonogramelor în programele difuzate, remuneraţia minimă fiind datorată şi în ipoteza în care nu ar fi fost difuzate fonograme de comerţ şi nici nu s-ar fi obţinut venituri din aceasta.

Instanţa de apel se depărtează de la principiul probării pretenţiilor cu motivarea că neefectuarea unei expertize de specialitate în dovedirea acestora este determinată de faptul că remuneraţiile datorate sunt stabilite de lege şi de metodologiile aplicate, care îi sunt opozabile, şi face şi o aplicare greşită a legii, respectiv a deciziilor ORDA şi a metodologiilor, întrucât acestea prevăd obligaţia plăţii de remuneraţii numai în condiţiile în care se difuzează fonograme, nu şi atunci când nu are loc o astfel de difuzare, ci numai de producţii proprii.

Recurenta a susţinut şi a încercat să dovedească, blocată fiind însă de instanţă, că nu au difuzat astfel de fonograme, depunând însă licenţa de emisie, din care rezultă că era pentru programe proprii, neavând un post de televiziune comercial, precum şi procesul-verbal de constatare din data de 25 aprilie 2013 încheiat de CNA, anexat cererii de recurs.

Cauza nu se putea soluţiona fără administrarea de probe pertinente prin care s-ar fi dovedit condiţiile cerute de angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, vinovăţia, prejudiciul şi întinderea acestuia, precum şi raportul de cauzalitate între fapta şi prejudiciu.

Creanţa solicitată nu are caracterul unei creanţe certe, lichide şi exigibile, aceasta fiind numai apreciată de intimată, fără să fie administrată o probă care să o susţină şi dovedească. Deşi în dispozitivul hotărârii instanţei de fond se face vorbire de existenţa unei expertize judiciare administrate în cadrul dosarului, nu a fost administrată o astfel de probă, care să susţină concluzia instanţei.

Hotărârea încalcă dreptul la un proces echitabil, iar motivele sunt contradictorii şi străine de pricină.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului, în limitele şi în considerarea argumentelor ce succed, în temeiul cărora se impune soluţia trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Curtea a constatat că apelul formulat de pârâtă este fondat, numai în considerarea motivului de ordine publică ridicat din oficiu, decizia nefiind recurată sub acest aspect de către reclamantă.

Criticile de apel vizând nemotivarea sentinţei primei instanţe şi neîntrunirea elementelor răspunderii civile delictuale şi ale Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (Legea nr. 8/1996), în temeiul cărora a fost formulată şi admisă acţiunea, au fost apreciate a fi nefondate.

S-a considerat astfel că sentinţa este motivată în fapt şi în drept, din raţionamentul expus rezultând înlăturarea apărărilor pârâtei, fie şi implicit, tehnică de redactare care nu poate fi socotită contrară prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. decât cu preţul unui formalism excesiv.

Cum se susţine prin cererea de recurs, recurenta pârâtă a reclamat lipsa calităţii de utilizator de fonograme, cu consecinţe asupra obligaţiei impuse în sarcina sa, apărare asupra căreia prima instanţă nu s-a pronunţat, iar motivarea respingerii unei apărări esenţiale în judecarea cauzei nu poate fi considerată în niciun caz implicită - aspect de natură a încălca dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 21 alin. (3) Constituţie şi art. 6 parag. 1 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Convenţie), atrăgând incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cauzele împotriva României (începând cu Cauza Albina, Hotărârea din 28 aprilie 2005), s-a subliniat că obligaţia pe care o impune art. 6 parag. 1 din Convenţie instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, însă este necesar să se examineze în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Or, în condiţiile în care, în calitate de organism de gestiune colectivă, intimata reclamă protecţia dreptului reglementat de art. 105 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, respectiv dreptul producătorului de înregistrări sonore (fonograme) referitor la autorizarea radiodifuzării fonogramelor de comerţ şi a fonogramelor publicate în scop comercial, era necesar, cu prioritate, să se stabilească în cauză dacă recurenta pârâtă săvârşeşte fapta ilicită care îi este imputată.

Aceeaşi cerinţă este impusă şi de metodologiile aplicate în cauză de către prima instanţă şi confirmate de instanţa de apel.

Astfel, în Decizia nr. 104/2005 pentru publicarea Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organisme de radiodifuziune şi de televiziune, prin gestiune colectivă obligatorie se arată în art. 1 că " Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune şi de televiziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme", în vreme ce în Decizia nr. 133/2012 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii arbitrale nr. 8 din data de 9 iulie 2012, având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie, art. 1, că "Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor de comerţ ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de televiziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme." (sn)

Asupra acestei chestiuni s-a pronunţat instanţa de apel, reţinând, cu referire minimă la calitatea de emiţător de programe TV conform licenţei CNA şi contrar dispoziţiilor sus-menţionate, că remuneraţia minimă se datorează chiar şi în ipoteza în care nu ar fi radiodifuzate fonograme de comerţ, cu consecinţe asupra întregii acţiuni, iar cu efect imediat, constatarea unei creanţe certe (ca decurgând din lege şi din metodologie), lichidă (ca determinată potrivit unor calcule aflate în concordanţă cu prevederile metodologiei, calcule care au fost contestate doar generic şi nu concret, concludent, de natură să permită decelarea unor erori în cuprinsul lor) şi exigibilă.

Numai după clarificarea şi confirmarea acestei cerinţe, bazate pe un probatoriu adecvat, se pot cerceta celelalte elemente ale cadrului juridic al cauzei - motiv pentru care criticile aferente nu vor face obiect de analiză al prezentei instanţe, urmând a fi avute în vedere la rejudecare.

Prin urmare, cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 (neregăsindu-se elemente care să se circumscrie dispoziţiilor pct. 6 raportat la decizia cenzurată) şi a art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul şi să caseze decizia de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 1188A din data de 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT