Decizia nr. 3029/2014 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Decizia nr. 3029/2014

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:

Prin Sentinţa penală nr. 380 din 13 mai 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuţie din oficiu cu privire la inculpata A.

1) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpata A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86 şi art. 862 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, suspendă executarea pedepselor accesorii.

Pe durata termenului de încercare, inculpata este obligată să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

În baza art. 863 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei obligaţia de a nu schimba domiciliul sau reşedinţa avută decât cu încuviinţarea instanţei.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 864 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 6.520 euro.

În baza art. 353 raportat la art. 163 C. proc. pen., a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei A. în favoarea statului până la concurenţa sumei de 6.520 euro.

2) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/200 împotriva victimei C.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpata B., la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86 şi art. 86 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, suspendă executarea pedepselor accesorii.

Pe durata termenului de încercare, inculpata este obligată să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

e) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

f) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

g) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

h) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

În baza art. 863 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei obligaţia de a nu schimba domiciliul sau reşedinţa avută decât cu încuviinţarea instanţei.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 86 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

3) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpata D., la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 86 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 8 luni stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare, a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

4) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul E., la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 86 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 8 luni stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare, a suspendat executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ. anterior, a obligat pe inculpata A. la plata sumei de 5.000 lei către partea civilă F., cu titlu de daune morale.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ. anterior, a obligat pe inculpata B. la plata sumei de câte 5.000 lei către fiecare dintre părţile civile G. şi H., precum şi la plata sumei de 8.000 lei către partea civilă I., cu titlu de daune morale.

A respins, ca neîntemeiate, celelalte pretenţii.

A luat act că partea vătămată J. a renunţat la constituirea de parte civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Organele de poliţie judiciară s-au sesizat din oficiu la data de 24 ianuarie 2005, cu privire la faptul că victima H. a fost racolată de inculpata B. în vederea traficării în scopul exploatării sexuale în Atena.

Ulterior acestui fapt, la data de 20 ianuarie 2006, organele de poliţie s-au sesizat şi cu privire la faptul că B., A., K., L., M. s-au ocupat de racolarea în anul 2005, prin înşelăciune mai multe tinere, sub promisiunea găsirii unui loc de muncă, ca dansatoare în Grecia, tinere care ulterior ajungerii lor în străinătate au fost exploatate sexual.

Ca urmare a cercetărilor ce s-au efectuat a rezultat faptul că, în perioada 2004 - 2006, învinuiţii au racolat în vederea traficării în scopul exploatării sexuale mai multe tinere de pe raza mai multor judeţe din România, dintre acestea fiind identificate victimele I., G., N., O., P., R., S., F., T., J., U., V., X., Y., C., Z. şi W..

Conform audierilor efectuate în cauză, s-a reţinut că cetăţenii români erau sprijiniţi în activitatea infracţională de către mai mulţi cetăţeni greci, respectiv de către numiţii AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., de cetăţenii români L., M., II., toţi aceştia acţionând în Grecia, precum şi de D., E., aceştia din urmă acţionând în România alături de inculpata B..

Toate aceste persoane s-au constituit într-un grup de criminalitate organizată, fiecare având în cadrul grupului un rol bine determinat, au acţionat pe o perioadă îndelungată de timp şi au săvârşit infracţiunea gravă de trafic de persoane.

Ca urmare a cercetărilor efectuate în cauză, au fost identificate victimele ce au fost traficate şi s-a procedat la audierea acestora.

De asemenea, a fost identificată firma prin intermediul căreia au fost cumpărate biletele de avion pentru tinerele ce au fost traficate în Grecia şi a fost audiată administratora agenţiei de turism.

Astfel, martora JJ. a precizat că din anul 2003 este asociat şi administrator la SC KK. SRL, agenţie de turism. În jurul datei de 13 - 14 noiembrie 2004, la agenţie s-a prezentat un bărbat despre care a aflat ulterior că se numeşte E., care a făcut o rezervare de bilet de avion pe numele H., pe ruta Bucureşti - Atena - Bucureşti. A doua zi acesta s-a prezentat din nou la agenţie pentru a achita contravaloarea biletului de avion dus-întors către Atena, Grecia, iar din discuţiile avute cu acesta a aflat că soţia sa pe nume D. lucrează la firma "LL." şi tot acesta i-a mai spus că în următoarele zile va veni la firmă un cetăţean grec să cumpere bilete de avion pentru alte persoane, însă nu a menţionat numele acestora.

Cu câteva zile înainte de 1 decembrie 2004, martora JJ. a primit un e-mail de la firmă "LL." semnat de către D., despre care E. îi spusese anterior că este soţia sa, prin care îi solicita să facă urgent rezervări de bilete de avion pentru următoarele persoane: I., P., O., W.. După aceasta, la agenţie s-a prezentat un cetăţean grec, pe nume BB. (martora cunoaşte numele întrucât i-a cerut paşaportul), şi acesta a plătit biletele de avion Bucureşti - Atena - Bucureşti pentru tinerele menţionate anterior. Cetăţeanul grec BB. a venit însoţit de un alt grec pe nume AA., ocazie cu care şi-au achiziţionat amândoi bilete de avion pentru data de 1 decembrie 2004 pe ruta Bucureşti - Atena, iar toate biletele de avion au fost emise pentru zborul din data de 1 decembrie 2004. Tot în aceeaşi zi, cetăţeanul grec BB. i-a lăsat martorei JJ. datele a încă două femei şi anume G. şi Y., pentru a le rezerva bilete de avion pentru data de 13 decembrie 2004, spunându-i că va veni o doamnă în vârstă din partea lui care va ridica şi plăti preţul celor două bilete de avion.

Pe data de 12 decembrie 2004, la sediul agenţiei s-au prezentat două doamne, pe una dintre acestea martora JJ. a recunoscut-o ca fiind inculpata B., iar despre cea de a doua doamnă nu poate oferi date, întrucât nu a discutat cu aceasta. Martora a precizat că aceste doamne erau însoţite de două tinere, respectiv G. şi Y.. Inculpata B. i-a spus martorei că vine din partea lui BB., şi a achitat şi ridicat cele două bilete de avion. În timpul cât a durat formalităţile, martora JJ. a auzit că una dintre tinere nu avea unde să doarmă, întrucât nu era din Bucureşti, moment în care inculpata B. s-a oferit să o găzduiască la ea în noaptea respectivă.

Martora JJ. a menţionat că aceste persoane nu erau clienţi obişnuiţi ai agenţiei, ci i-a cunoscut întâmplător şi numai atunci i-a văzut pe aceştia, iar despre motivul plecării acelor tinere în Grecia ea nu are cunoştinţă ocupându-se doar de formalităţile de plecare.

În urma cercetărilor efectuate în cauză a fost identificată şi cealaltă persoană care a însoţit-o pe inculpata B. la sediul agenţiei de turism, aceasta fiind soacra numitului BB., respectiv martora MM..

Fiind audiată, martora MM. a declarat faptul că, în luna septembrie 2001, fiica sa NN. s-a căsătorit cu cetăţeanul grec BB., care a locuit până în anul 2002 în municipiul Ploieşti, ulterior mutându-se în Grecia, iar în România veneau doar în vizită. Către sfârşitul anului 2004, BB. a venit în România însoţit de un cetăţean grec pe nume AA., prezentat de BB. ca fiind prietenul lui. Au locuit în Ploieşti la Hotelul Prahova timp de două săptămâni, iar în toată această perioadă martora MM. s-a întâlnit cu acesta doar o singură dată.

În luna decembrie 2004, BB. a sunat-o din Grecia şi a rugat-o să fie de acord să primească o sumă de bani din partea lui, pe care să-i dea unei doamne din Bucureşti, pe nume B.. Cu acea ocazie, BB. i-a spus martorei că această doamnă i-a găsit nişte fete care urmau să plece în Grecia, să lucreze în clubul lui AA., iar cu aceşti bani urma să achite cheltuielile necesare plecării acestora în Grecia. Urma ca această doamnă să o contacteze pe telefonul mobil şi să stabilească locul şi data întâlnirii în Bucureşti, iar cetăţeanul grec i-a cerut martorei să rămână cu acea femeie până achită biletele de avion şi pleacă fetele în Grecia.

Potrivit declaraţiei acestei martore, se reţine că respectiva a venit în Bucureşti, a fost luată din zona Gării de Nord de către inculpata B. cu autoturismul şi împreună au mers la domiciliul inculpatei. Acolo martora i-a dat inculpatei suma de bani primită de la BB. şi după aceea, împreună, au mers la o agenţie de turism, unde s-au întâlnit cu două tinere, iar aici B. i-a spus că acele tinere urmează să plece în Grecia şi că pentru ele sunt biletele de avion, pe care urma să le achite cu banii trimişi de ginerele martorei. Martorei nu i s-a spus numele celor două tinere şi nici nu a discutat cu acestea. Martora a arătat că a intrat în agenţie cu inculpata B., aceasta a plătit biletele de avion şi a discutat ceva cu funcţionara de la agenţia de turism şi nu îşi aminteşte dacă tinerele respective au intrat în agenţie sau au aşteptat în maşină. Inculpata B. le-a spus tinerelor să meargă să-şi facă bagajele, întrucât urmau să plece în străinătate, iar martora a mers acasă la inculpată, a stat câteva ore, timp în care aceasta i-a precizat că are o şcoală de balet. După câteva ore au mers la aeroport unde s-au întâlnit cu cele două tinere, iar una dintre ele era însoţită de prietenul ei.

Martora a menţionat că în aeroport, inculpata B. le-a dat tinerelor biletele de avion, însă nu ştie ce anume au mai discutat sau dacă aceasta le-a dat bani sau alte documente. După aceasta, martora a plecat către Ploieşti şi, în timp ce mergea către casă a fost sunată de BB., care a întrebat-o dacă fetele au plecat, aceasta spunându-i că da. Martora MM. a precizat că nu a primit niciun ban de la BB. pentru serviciul făcut, ea a considerat că este ginerele său şi că trebuie să-l ajute. De la acea dată, potrivit declaraţiei martorei, se reţine că pe inculpata B. nu a mai văzut-o şi nici nu a mai vorbit cu ea, iar despre acele tinere nu ştie ce s-a întâmplat cu ele. Conform declaraţiei martorei se reţine faptul că fiica sa OO. se află în Grecia, iar din luna octombrie 2007, BB. şi-a deschis în Ploieşti firma SC PP. SRL, având ca obiect de activitate intermediere şi plasare forţă de muncă, iar de aproximativ 4 - 5 luni nu a mai luat legătura cu acesta.

Fiind identificată şi audiată partea vătămată H., rezultă că aceasta a citit în ziarul "PP." că o firmă de impresariat RR. SRL oferea intermediere pentru angajare în străinătate ca dansatoare. Deoarece mai fusese plecată în condiţii legale şi era interesată să mai plece în străinătate, partea vătămată s-a hotărât să apeleze la acea firmă. A luat legătura cu patroana firmei - inculpata B. şi s-a întâlnit cu aceasta la sediul firmei şi au discutat despre condiţiile plecării în Grecia ca dansatoare. Cu acea ocazie, inculpata B. i-a spus părţii vătămate că va avea un contract legal de muncă în Grecia, pe care-l va încheia în momentul în care ajunge acolo, că va avea un salariu de 20 euro pe noapte, iar cazarea şi masa vor fi asigurate de către partea greacă. În afara salariului, victima urma să primească 6 euro pe băutură şi 6 euro pentru un dans privat. De asemenea, inculpata B. i-a menţionat clar faptul că practicarea prostituţiei este interzisă.

Din declaraţia părţii vătămate H. rezultă faptul că a încheiat un contract de intermediere cu firma inculpatei B., prin care aceasta se obliga să-i găsească un loc de muncă sigur în condiţiile legii, excluzând practicarea prostituţiei. În contract se specifica un comision de 100 euro pe lună, pe toată durata contractului, bani ce-i reveneau lui B., dar înţelegerea era ca aceşti bani, partea vătămată să-i plătească partenerului grec al inculpatei, urmând ca acesta să-i trimită banii inculpatei B.. Partea vătămată H. i-a dat lui B., copii după paşaportul turistic, carte de identitate, certificat de naştere, pentru a-i obţine toate actele necesare plecării şi obţinerii permisului de muncă în Grecia.

În timp se ce afla la sediul firmei, inculpata B., i-a făcut cunoştinţă părţii vătămate şi cu partenerul grec, care se afla la acel moment în România, şi pe care l-a recunoscut ulterior într-o planşă foto ce i-a fost prezentată pentru recunoaştere, ca fiind de fapt BB.. În acel moment, acesta i-a confirmat cele spuse de B. cu privire la contractul de muncă, iar amândoi i-au precizat victimei că va fi mai uşor să plece ca turistă, urmând ca în aproximativ 10 zile să-i obţină viza de muncă. Ambele exemplare ale contractului au rămas la inculpata B., iar BB. şi-a luat angajamentul că toate cheltuielile vor fi suportate de ei.

În data de 16 noiembrie 2004, partea vătămată H. a fost sunată de BB. care i-a spus că în acea seară la ora 19.00 au avion spre Grecia. S-a întâlnit cu acesta la firmă şi împreună cu cetăţeanul grec şi inculpata B. a plecat la aeroport. Aici, aceştia i-au dat paşaportul, vaucherul de cazare, biletul de avion, o chitanţă de la firma "SC KK. SRL" şi 500 de euro pentru a-i arăta la vamă şi pe care urma ca aceasta să-i dea unui grec pe nume SS., după ce ajungea în Grecia.

În Grecia, la aeroport, victima a fost aşteptată de un grec pe nume SS., care a dus-o la un bar "TT.", unde a aşteptat-o patronul care s-a prezentat UU. şi pe care l-a recunoscut ulterior în planşa foto prezentată pentru recunoaştere, ca fiind AA.. După aceasta, SS. i-a luat paşaportul şi a dus-o într-o casă unde urma să locuiască provizoriu împreună cu două românce şi şase rusoaice. În primele două luni de la sosirea în Grecia, partea vătămată H. a locuit în acea casă, fiind supravegheată tot timpul de acele rusoaice, şi nu a putut părăsi locuinţa. După două zile a venit SS., în jurul orelor 11,30 - 12,00 noaptea şi i-a spus să se pregătească de lucru, că o va duce la un bar să înceapă munca.

În timp ce mergeau către locul de muncă, partea vătămată l-a întrebat de ce o duce să lucreze fiindcă nu are permis de muncă, iar acesta i-a motivat spunându-i că este o ocazie să facă un ban în plus, întrucât actele nu sunt gata. Tot atunci acesta i-a spus că nu va lucra program normal, deoarece poate fi prinsă de poliţie. La acel bar, partea vătămată a observat că exista sistem securizat cu camere de supraveghere peste tot inclusiv în vestiar, iar uşa de acces era deschisă numai din interior. Cetăţeanul grec SS. i-a spus părţii vătămate să se uite la celelalte fete ce fac şi să facă şi ea la fel şi a observat că în afară de dans normal acolo se făcea topless şi striptease, iar clientul avea dreptul să pună mâna unde vroia, să atingă tânăra respectivă peste tot, lucruri despre care în România, inculpata B. nu i-a spus că se vor întâmpla.

Iniţial, partea vătămată H. nu a fost de acord, însă soţia lui UU., care era şefă în bar, i-a spus că ea este în Grecia şi nu în România şi că acolo ei comandă, nu BB., iar dacă vrea bani trebuie să se străduiască mai mult. În momentul în care UU. a venit la bar, partea vătămată a cerut să vorbească cu B. şi i-a făcut legătura telefonic cu aceasta moment în care i-a spus acesteia ce se întâmplă şi că nu aşa a fost înţelegerea, iar răspunsul primit a fost că o să vină inculpata acolo şi o să vadă cum este.

După câteva zile, partea vătămată H. a fost anunţată că a venit în Grecia BB. cu o româncă, care urma să lucreze şi ea acolo, aceasta fiind venită tot prin intermediul lui B.. Ulterior, aceasta a cunoscut-o pe acea tânără ca fiind I.. Atunci, partea vătămată H. i-a explicat lui BB. ce se întâmplă de fapt la bar şi că nu aşa s-au înţeles în România, şi bineînţeles că nu este dispusă să practice prostituţia şi că doreşte să se întoarcă în ţară. Numitul BB. i-a spus să stea liniştită, însă aceasta a constatat că indiferent cu cine vorbea, cerinţele sale nu erau luate în seamă. Ca urmare a acestui fapt, văzând că nu are cine să o ajute, partea vătămată a început să cedeze pentru a le da impresia că va face ceea ce vor ei, a început să facă striptease total la bară, să facă dansuri private acceptând să se dezbrace total, dar evitând totuşi să fie folosită ca o jucărie sexuală de către clienţi. Nu a întreţinut relaţii sexuale cu clienţii, întrucât patronii greci nu aveau suficientă încredere în ea, acestora fiindu-le teamă că poate fugi, deoarece relaţiile sexuale cu clienţii se ţineau în alte locaţii. Dacă un client cumpăra şampanie se ştia că fata care stătea la masa lui trebuia să iasă cu el, pentru a întreţine relaţii sexuale. Pentru serviciile sexuale oferite de fete, clienţii plăteau direct la bar, iar niciuna dintre fete nu aveau voie să primească bani la masă sau în alt loc, însă dacă erau văzute prin intermediul camerei de supraveghere că primesc bani li se luau.

Timp de aproximativ o lună de zile, partea vătămată H. a făcut consumaţie barului de aproximativ 10.000 euro, iar din aceştia 1.000 euro i-ar fi revenit ei, însă a fost nevoită să achite utilităţile cât şi să-i asigure traiul zilnic. În perioada cât a stat în Grecia, partea vătămată H. le-a cunoscut pe I., W., Y. şi G., care au fost aduse tot prin intermediul inculpatei B., în scopul exploatării sexuale la barul "TT.", de către BB., UU., SS..

Partea vătămată H. a menţionat faptul că niciuna dintre fete nu avea acte de muncă, iar când venea poliţia (de aproximativ trei ori pe săptămână) erau nevoite să fugă aşa dezbrăcate pe nişte scări, întrucât cei care erau în bar, respectiv rusoaicele şi bodyguardul le luau de mână sucindu-le şi le duceau pe scări împingându-le de la spate şi chiar într-una din zile imputându-i alergarea insuficient de repede, partea vătămată a primit de la un bodyguard un pumn puternic în spate, în zona rinichilor blocându-i respiraţia. Partea vătămată împreună cu I., W., Y. şi G. locuiau în aceeaşi casă, iar în fiecare seară erau luate cu maşina şi duse la muncă de către SS. şi alţi angajaţi de încredere ai barului.

Mai cunoaşte partea vătămată H. că W. a lucrat aproximativ o săptămână cu ea şi celelalte fete şi în tot acest timp a avut numai probleme cu UU., chiar a fost ameninţată şi ţinută în biroul lui o noapte, apoi a fost mutată la o altă casă şi au fost şi celelalte fete ameninţate să nu stea de vorbă cu aceasta, aflând ulterior că W. a fost bătută. Ulterior, W. a reuşit să fugă şi de atunci nu mai ştie nimic de ea. După aproximativ două săptămâni, a fugit şi I., a anunţat poliţia şi astfel a venit poliţia elenă la locuinţa unde erau ţinute toate tinerele, au fost luate de către autorităţile elene, iar partea vătămată împreună cu G. şi Y., în prezenţa unui translator, au dat declaraţii.

În timp ce se aflau la poliţie, SS. a luat legătura cu G. telefonic şi îi cerea să-i spună unde se află, întrucât vine el să le ia, însă nu a venit nimeni în timpul cât ele au stat acolo şi de altfel chiar dacă ar fi venit niciuna dintre fete nu ar fi vrut să plece cu el. Partea vătămată H. şi I. au fost duse la un centru numit VV., şi li s-a spus că a doua zi va veni cineva să le ia şi să le ducă la aeroport, însă acest lucru nu s-a întâmplat. În acest centru, tinerele au stat aproximativ o lună de zile.

După aproximativ 3 - 4 zile au venit doi avocaţi, care s-au prezentat ca fiind trimişi de SS., spunându-le că e mai bine pentru ele să-şi retragă plângerile, oferindu-le în schimb o sumă de bani şi bilete de avion pentru a se întoarce în ţară, altfel va fi mai rău. Atunci tinerele au cerut paznicilor de acolo să nu mai fie contactate de nimeni, decât din partea reprezentanţilor ambasadei române. Partea vătămată declară că în toată această perioadă, în ţară familia sa a fost sunată şi ameninţată că dacă nu-şi retrage declaraţia, va fi foarte rău şi chiar au încercat să-i determine sora să vină în Grecia pentru a o convinge să-şi retragă declaraţia, oferindu-i şi acesteia o sumă de bani.

La revenirea în ţară a luat legătura cu inculpata B., i-a reproşat că a trecut prin lucruri groaznice din cauza nepăsării ei că nu şi-a respectat contactul şi că a minţit toate tinerele că nu se practică prostituţia, iar aceasta i-a cerat să nu meargă la poliţie, că poate o rezolvă între ei, însă partea vătămată i-a spus că ea oricum va merge la poliţie. Mai declară partea vătămată că pe toată perioada cât a stat în Grecia, nu a fugit de acolo pe motiv că era terorizată psihic de faptul că sunt puse sub supraveghere şi de teamă că dacă ar fi prinsă i se puteau întâmpla lucruri mult mai grave. Partea vătămată a constatat că aceştia nu utilizează forţa brută des, dar fac în aşa fel încât să cedezi şi apoi să facă cu tine ceea ce vor ei pentru a-şi atinge scopurile bine definite.

Partea vătămată H. i-a recunoscuţi după planşa foto pe inculpata B., pe AA. zis UU. şi pe BB..

Din declaraţia părţii vătămate I. a rezultat faptul că la sfârşitul anului 2004 a citit un anunţ despre o firmă de impresariat, care intermedia contracte de muncă ca damă de consumaţie în Grecia. Întrucât a mai fost plecată în Japonia cu o altă firmă, a hotărât să se prezinte la firma despre care citise în acel anunţ, pentru a afla mai multe detalii. Atunci a luat legătura cu o doamnă care s-a recomandat ca fiind patroana firmei de impresariat, respectiv B.. Aceasta i-a oferit un loc de muncă în Grecia, cu toate că partea civilă dorea să plece în Italia, cu contract de muncă, în care să i se asigure cazare, masă, transport. Având în vedere că partea vătămată I. mai lucrase ca damă de consumaţie în Japonia, a acceptat, ştiind ce înseamnă acest lucru, adică să stea cu clienţi la masă, să facă consumaţie cu ei, aceasta luându-şi un anumit procent din acea consumaţie. Atunci partea vătămată I. i-a specificat inculpatei B. că vrea să fie totul serios, că nu doreşte să aibă probleme acolo, şi că nu vrea să practice prostituţia, însă aceasta a asigurat-o că nu se pune problema de aşa ceva, având în vedere că patronul barului este serios, nu o să aibă probleme. Inculpata B. i-a spus părţii civile I. că o să lucreze la barul " TT." sau " ZZ.", că va câştiga 1000 euro pe lună, iar din salariul său trebuie să îi dea 100 euro pe lună inculpatei.

La circa două săptămâni, partea vătămată I. a fost chemată la sediul firmei unde au fost prezenţi patronii barurilor unde urma să lucreze, pe nume BB. şi UU., care i-au precizat că va un salariu de 1000 euro pe lună, că va dansa în bar şi nu o să practice prostituţia. Tot atunci cei doi patroni i-au spus că o să-i cumpere bilet de avion, iar ea din primul salariu va trebui să le restituie suma de bani dată pentru bilet. Ca urmare a acestui fapt, partea vătămată a semnat contractul de faţă cu BB., UU. şi inculpata B., iar aceasta i-a reamintit că ei trebuie să-i dea 100 euro pe lună din salariul câştigat.

În luna decembrie 2004, partea vătămată I. a fost sunată şi anunţată de către B. să se prezinte la sediul agenţiei ca împreună cu aceasta meargă la aeroport. La sediul firmei a aflat că UU. plecase cu alte două fete în Grecia, iar partea vătămată urma să plece cu BB.. La ajungerea în Grecia, BB. i-a luat paşaportul părţii vătămate şi datorită acestui lucru aceasta nu putea să plece. În Grecia au fost aşteptaţi de soţia lui UU. care era rusoaică şi de un cetăţean grec, după care a fost dusă într-o locuinţă la parterul unei case în care nu existau condiţii de cazare. Apartamentul în care locuiau era mizerabil, nu exista apă caldă, iar aici a mai găsit o tânără româncă pe nume H..

în acea locuinţă partea vătămată I. a fost ţinută închisă şi supravegheată de rusoaice timp de 5 zile, iar după aceasta a fost lăsată să muncească ca damă de consumaţie. A lucrat 2 zile în barul " ZZ.", în care clienţii încercau să o dezbrace, să o atingă, însă ea a refuzat acest lucru, fapt pentru care BB. şi UU. au certat-o şi i-au spus că ei i-au plătit bani pentru ea inculpatei B., motiv pentru care i-au sugerat să facă ce i se spune, iar atunci partea vătămată le-a cerut celor doi să o lase să se întoarcă în ţară, dar aceştia au refuzat. După câteva zile, soţia lui UU. i-a spus părţii vătămate I. că dacă vrea să câştige mai mulţi bani trebuie să meargă cu clienţii în separeu şi să facă ceea ce-i cereau aceştia, lucru pe care aceasta l-a refuzat de mai multe ori. Pentru a sta la masă cu clienţii, primea jumătate din banii plătiţi de aceştia, sumele fiind cuprinse între 50 - 100 euro pe noapte. UU. a dus-o pe partea vătămată I., pentru aproximativ 7 zile, să lucreze în clubul "TT." şi aici i s-a propus să meargă cu clienţii în separeuri, şi a şi făcut acest lucru, întrucât îi era frică de acesta.

În casa în care locuia partea vătămată au mai fost aduse două tinere, pe nume G. de aproximativ 30 de ani, pe care aceasta o mai văzuse la sediul firmei patronată de inculpata B. şi Y., tot de aproximativ 30 de ani, iar din discuţiile purtate cu aceasta din urmă a aflat că a venit în Grecia tot prin intermediul lui B.. Aceste tinere locuiau în aceeaşi casă, însă în alt apartament, împreună cu alte tinere rusoaice. În barul "TT." partea vătămată I., a lucrat împreună cu alte fete.

Partea vătămată I. a declarat că în perioada cât a stat în Grecia a încercat să ia legătura cu familia sa, dar nu s-a putut, fapt pentru care s-a hotărât să fugă. A avut o discuţie cu BB. şi UU., în care le-a cerut acestora să îi dea paşaportul pentru a putea pleca acasă, în ţară, însă aceştia i-au spus că pentru a putea pleca, trebuie să le dea banii pe care aceştia i-au plătit pentru cumpărarea ei de la inculpata B., respectiv suma de 500 euro. Banii pe care partea vătămată i-a câştigat (aproximativ 500 de euro), i-a dat pe cazare, masă, lucru pe care nu l-a ştiut când a semnat contractul în ţară.

Într-una din zile când se întorcea de la bar, partea vătămată I. a profitat de neatenţia unei rusoaice, care era în stare de ebrietate şi i-a furat cheia de la apartament şi astfel a reuşit să fugă. A ieşit în stradă de unde a fost luată de un taximetrist căruia i s-a făcut milă de ea şi a dus-o la Sediul Poliţiei. Acolo, partea vătămată I. a povestit tot ce i s-a întâmplat în acele baruri, cum tinerele sunt ţinute cu forţa, sunt tot timpul supravegheate şi obligate să practice prostituţia. La câteva ore după aceasta s-a făcut o razie a poliţiei la apartament şi la baruri, ocazie cu care au fost eliberate şi alte tinere.

Partea vătămată I. împreună cu H. au fost duse într-un centru pentru străini, iar celelalte două fete în altă locaţie, aproximativ două luni de zile, timp în care au fost audiate şi li s-au întocmite actele pentru repatriere. În perioada în care a stat în acel centru, UU. a trimis un avocat, care i-a sugerat să-şi retragă plângerea că astfel nu va mai sta în acel centru, însă aceasta nu a fost de acord şi a refuzat acest lucru.

Pe la începutul anului 2005, după ce s-a întors în ţară, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpata B. pentru a-i reproşa prin ce a trecut, acestea spunându-i că este o mincinoasă şi că a vrut să vină acasă. Tot atunci, partea vătămată i-a cerut inculpatei B. să-i dea nişte bani de medicamente şi pentru a merge la psihiatru, întrucât aceasta se afla într-o stare psihică precară, însă inculpata a refuzat acest lucru. Din acel moment, partea vătămată nu a mai ţinut legătura cu inculpata B.

Partea vătămată I. a recunoscut după planşa foto pe inculpata B., pe BB. zis BB., pe AA. zis UU..

Partea vătămată G. a declarat că, prin luna septembrie 2004, a citit un anunţ referitor la contracte de muncă ca dansatoare în străinătate. Fiind interesată de această ofertă de muncă, a sunat la un număr de telefon ce era menţionat în anunţul respectiv, iar ulterior a fost contactată de o femeie care s-a recomandat cu numele de B., spunându-i să se prezinte la sediul firmei pentru un interviu scurt. Aşa fiind, partea vătămată G., împreună cu concubinul său XX., a mers la sediul firmei "YY. SRL", şi s-a întâlnit cu o persoană care le-a spus că este patroana firmei, aceasta fiind inculpata B..

Totodată, inculpata i-a precizat victimei că îi poate aranja să plece ca dansatoare în străinătate, dar că este nevoie să facă cursuri de dans pentru a obţine atestat de dansatoare, iar pentru aceasta trebuia să plătească suma de 4.000.000 lei vechi. Partea vătămată a făcut acele cursuri, însă nu a reuşit să obţină acel atestat. Partea vătămată G. s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpata B., care i-a spus că o poate ajuta să încheie un contract în Austria, motivându-i că pentru Italia durează foarte mult perfectarea actelor.

Într-una din zile, partea vătămată a fost chemată la sediul firmei de către inculpata B., care i-a precizat că i-au ieşit actele pentru Austria, dar că ar avea posibilitatea să plece mai repede în Grecia. Cu acea ocazie, partea vătămată a cunoscut doi cetăţeni greci pe nume UU. şi BB. şi o tânără, şi tot arunci i s-a spus că UU. este patronul a două cluburi în Grecia, iar BB. este asistentul lui, care ştie şi româneşte.

Partea vătămată a discutat cu cei trei despre condiţiile plecării, iar BB. i-a arătat un înscris pe care scria salariul, afirmând că acea hârtie reprezintă contractul în cuprinsul căruia era trecut 20 euro pe zi şi că va lucra ca dansatoare. Cu acea ocazie, i s-a comunicat şi faptul că va avea asigurată cazarea şi masa de către UU., precum şi biletul de transport. Acel contract era pe o perioadă de trei luni, iar cei doi cetăţeni greci şi inculpata cetăţean român au asigurat-o că nu este vorba de practicarea prostituţiei şi în cazul în care acceptă oferta ar fi mai bine să plece în calitate de turistă, pentru că aşa va dura mai puţin. Totodată, i s-a precizat că după 5 zile de la data când aceasta va ajunge în Grecia, UU. se va ocupa să-i facă contract de muncă.

Partea vătămată a observat că acea tânără pe nume I. i-a dat paşaportul lui BB. pentru ca acesta să-i ridice biletul de avion de la o agenţie de turism, cu care aceştia colaborau. După ce acei cetăţeni greci au plecat, inculpata B. i-a spus că aceştia vor plăti biletul de avion, iar pentru această intermediere, inculpata va beneficia de un comision de la acei cetăţeni greci. Întrucât partea vătămată a acceptat oferta de muncă din Grecia, în dimineaţa zilei de 13 decembrie 2004 a fost sunată de inculpata B., care a anunţat-o că în acea zi va pleca în Grecia şi a stabilit să se întâlnească în faţa unei agenţii de turism pentru a ridica biletele de avion. La locul de întâlnire, inculpata B. a venit însoţită de o femeie mai în vârstă despre care partea vătămată a aflat că este soacra lui BB. şi o tânără pe nume Y., care urma să plece şi ea în Grecia. Biletele de avion au fost plătite de către soacra lui BB., care este româncă şi locuieşte în Ploieşti. Partea vătămată a precizat că la semnarea contractului la sediul firmei cât şi atunci când a mers la agenţia de turism unde urma să ridice biletul de avion aceasta a fost însoţită de concubinul ei XX.

În jurul orei 17.30, partea vătămată G. şi Y. s-au întâlnit la aeroport cu B., care le-a dat biletele de avion, vaucherele şi asigurările medicale precum şi suma de 500 de euro fiecăreia pentru a-i arăta la vamă şi ulterior banii trebuiau restituiţi lui UU.. Cu acea ocazie, inculpata B. le-a spus celor două tinere că vor fi aşteptate la aeroport în Atena de numitul BB.. La aeroportul din Atena, BB. a venit însoţit de un alt cetăţean grec pe nume SS., care era managerul clubului "ZZ.", iar cei doi le-au dus la clubul "TT." unde le aştepta UU.. Partea vătămată G. i-a dat acestuia cei 500 de euro pe care îi primise de la inculpata B.. Cu acea ocazie, UU. a luat paşapoartele celor două tinere, spunându-le că le va înapoia când va avea încredere în ele.

Tinerele respective au fost duse în acea seară într-un bar unde acestea au mai cunoscut două tinere românce pe nume H. şi I., care le-au spus că şi ele lucrează în acel bar şi că urmează să locuiască împreună. La scurt timp, partea vătămată împreună cu Y. au fost duse de un angajat la clubului într-o casă unde nu se mai afla nimeni, dar ştiau că vor locui cu H. şi I. şi două rusoaice. Acel angajat le-a încuiat în casă şi a plecat. A doua zi, acestea au aflat de la H. că nu au voie să iasă din casă, iar în momentul în care l-a întrebat pe UU. despre acest lucru, le-a spus că nu au acte şi în orice moment pot fi arestate de poliţie.

În ziua în care a fost dusă la barul "TT." împreună cu cele două românce H. şi I., şi cu toate că în România, inculpata B. i-a spus că va dansa în bar, aici UU. i-a precizat că va trebui să facă striptease, iar dacă vreun client doreşte separeu trebuie să meargă cu el unde trebuie să danseze pentru el, acesta plătind pentru această activitate 5 euro. În prima seară, partea vătămată G. a intrat cu un client la separeu, însă a refuzat să facă striptease, motiv pentru care UU. a ţipat la ea şi i-a spus că din acel moment trebuie să se conformeze celor stabilite de către el.

Partea vătămată a lucrat de la ora 22.00 - 02.00 în clubul "TT." unde avea 10 clienţi, aceştia plătind 20 de euro pentru separeu din care 5 euro îi reveneau ei, şi de la ora 02.00 - 09.00 în clubul "ZZ." unde avea aproximativ 10 clienţi care, plăteau 20 de euro pentru dans privat, banii îi lăsau la casă, iar ei îi reveneau din aceştia 5 euro. BB. i-a spus părţii vătămate G. că degeaba refuză pe moment să facă striptease şi să lase clienţii să o atingă că până la urmă va trebui să se conformeze, afirmând că de acolo nu poate pleca decât "pachet". Tot cu acea ocazie BB. i-a spus că va trebui să practice prostituţia ca şi celelalte fete. Auzind despre aceasta, partea vătămată G. i-a cerut lui BB. să vorbească cu inculpata B., despre această situaţie, însă acesta i-a spus că mai întâi trebuie să-şi plătească datoria pe care o are faţă de el, întrucât el a plătit mulţi bani inculpatei B. pentru ea.

Partea vătămată G. a declarat că înainte de a pleca din România a semnat împreună cu firma inculpatei B. un contract în care scria faptul că va urma să danseze în Grecia o perioadă de trei luni, însă BB. i-a spus că i-a plătit inculpatei suma de 1.500 de euro pe lună pentru 6 luni, bani pe care i-a dat în avans, spunându-i că timp de 6 luni nu va putea să plece de la el.

Într-una din zile, revenind de la bar, partea vătămată a aflat de la celelalte fete că I. a reuşit să fugă şi tot în aceeaşi zi la locuinţa unde era cazată a venit poliţia, iar fetele care se aflau în acea locaţie au fost duse la sediul poliţiei pentru a fi audiate. A doua zi dimineaţa au fost preluate de H. şi au fost duse într-un centru de protecţie şi prin intermediul acestora în data de 23 decembrie 2004 a revenit în România. Partea vătămată a precizat că în timp ce se afla la sediul poliţiei cu celelalte fete a fost sunată pe telefonul mobil de către SS., care i-a cerut să nu dea nicio declaraţie nici ea, nici celelalte fete, că o să vină el să le scoată de acolo şi pentru moment ele aşa au şi făcut, dar după ce a venit translatorul toate tinerele au acceptat să dea declaraţii autorităţilor elene. G. a aflat că BB. fusese atenţionat de inculpata B. că I. vrea să plece şi totodată faptul că inculpata îi ceruse cetăţeanului grec să facă orice încât acea tânără să nu mai ajungă în România.

După ce partea vătămată a revenit în România, la scurt timp a primit pe telefonul mobil un mesaj de ameninţare de la BB. acesta transmiţându-i că degeaba a dat declaraţie la poliţie, pentru că după ce vor scăpa o va căuta.

Cu ocazia prezentării planşelor foto pentru recunoaştere, partea vătămată G. a indicat fotografiile inculpatei B., a numiţilor AA. zis UU. şi BB. zis BB..

Din declaraţia martorului XX. (fostul concubin şi actualul soţ al părţii vătămate G.) a rezultat faptul că acesta avea o relaţie de concubinaj cu victima din anul 2001. La la sfârşitul lunii septembrie 2004, G. i-a spus că a găsit într-un ziar un anunţ referitor la contracte de muncă ca dansatoare în străinătate. După un timp, G. i-a spus martorului că a luat legătura cu o femeie care s-a prezentat cu numele de B., referitor la anunţul din ziar şi aceasta a invitat-o să discute despre acea ofertă la Casa de Cultură "WW.". După câteva zile, martorul a însoţit-o pe partea vătămată G. la sediul firmei respective pentru a susţine un interviu. Acolo au fost întâmpinaţi de inculpata B., care s-a prezentat ca fiind patroana firmei, ţinând totodată să le precizeze că este persoana care ar putea să faciliteze obţinerea unui contract legal de muncă, cât şi obţinerea mai uşoară a actelor pentru plecare în străinătate. Inculpata B. a întrebat-o pe G. în ce ţară doreşte să plece, precizându-i totodată că trebuie să facă nişte cursuri pentru obţinerea unui atestat de dansatoare, iar pentru acest curs trebuie să plătească suma de 4.000.000 lei vechi, urmând să o achite la obţinerea acelui atestat. Inculpata B., aceasta le-a arătat mai multe documente, atestate, autorizaţii, licenţe ale firmei, spunându-le totodată să nu-şi facă probleme că totul este legal. Partea vătămată G. a întrebat-o pe inculpata B. dacă poate încheia un contract ca dansatoare în Italia, însă aceasta i-a spus că o poate ajuta să încheie un contract pentru Austria, motivând faptul că pentru Italia durează foarte mult perfectarea actelor.

După câteva zile, martorul XX. a fost anunţat de concubina sa G. că a vorbit la telefon cu B. care a chemat-o la sediul firmei spunându-i că i-au ieşit actele pentru Austria. Martorul XX. a însoţit-o pe concubina sa G. la sediul firmei, unde a observat că se aflau doi bărbaţi de origine greacă care discutau cu inculpata B. şi cu încă o fată. Cu acea ocazie, inculpata B. i-a prezentat G. cei doi cetăţeni greci, sub numele de UU. şi BB., spunându-i că aceştia sunt patronul şi asistentul barului. Tot atunci, inculpata B. i-a spus G. că nu va mai pleca în Austria, ci în Grecia, pentru a lucra în barul al cărui patron este unul dintre cei doi parteneri ai săi greci. În continuare, s-au discutat condiţiile plecării după care G. a acceptat oferta acestora, moment în care i s-a arătat o hârtie, despre care i s-a spus că este contractul ei. A reţinut că acel contract este valabil trei luni de zile, biletul de avion va fi suportat de patronul barului unde urmează să lucreze precum şi cazarea şi masa. În acel moment, G. i-a înmânat paşaportul inculpatei B., pentru a-i cumpăra biletul de avion, urmând ca la scurt timp să fie anunţată telefonic cu privire la data plecării. La câteva zile, G. a fost contactată telefonic de către B., care a anunţat-o că urmează să plece în Grecia.

Martorul XX. a condus-o pe concubina sa G. la aeroport unde s-a întâlnit cu inculpata B., care era însoţită de o doamnă mai în vârstă, persoană pe care a prezentat-o ca fiind soacra lui BB., acesta vorbind foarte bine româneşte şi încă o fată pe nume Y., tânără ce urma să plece şi ea în Grecia. Tot atunci, B. le-a dat celor două tinere, biletele de avion, vaucherele, asigurările medicale, precum şi câte 500 de euro pentru fiecare, bani ce trebuiau să-i prezinte la vamă, spunându-le totodată că acei bani vor trebui să-i restituie persoanei care le va aştepta în Grecia.

În perioada în care concubina sa a fost plecată, martorul a precizat că a primit mai multe mesaje pe telefonul mobil în care aceasta îi spunea că nu sunt condiţii, că i s-a luat paşaportul şi că este închisă într-o cameră şi nu poate să plece de acolo. Martorul XX. a încercat să o contacteze telefonic, însă nu a reuşit să ia legătura cu concubina sa G.. La scurt timp, martorul a primit un mesaj de concubina sa G. care-i spunea că a fost luată la sediul poliţiei, unde a dat declaraţii cu privire la motivul prezenţei ei în Grecia. Mai târziu, martorul a mai primit încă un mesaj de la G., care-i spunea că a fost preluată de o fundaţie de protecţie a victimelor şi că urmează să vină în ţară.

În data de 23 decembrie 2004, martorul XX., a fost anunţat de concubina sa G. că urmează să sosească în ţară, motiv pentru care acesta a mers şi a aşteptat-o la aeroport.

Fiindu-i prezentate planşele foto, martorul XX. a indicat fotografiile inculpatei B. şi ale numiţilor AA. zis UU. şi BB. zis BB..

Fiind identificată şi citată pentru a fi audiată, cu ocazia prezentării la organul de cercetare penală, numita Y. a menţionat că nu doreşte să dea nicio declaraţie olografă cu privire la cele întâmplate în anul 2004, însă poate declara verbal. În această situaţie s-a încheiat procesul-verbal de consemnare a declaraţiei verbale a numitei Y..

Conform celor menţionate cu acea ocazie, rezultă că aceasta, în anul 2004, în urma unui anunţ într-un ziar a contactat o firmă care recruta forţă de muncă pentru a lucra în străinătate. A sunat la numărul de telefon menţionat, pentru a afla detalii referitoare la locurile de muncă şi ulterior acestui fapt, s-a prezentat la sediul firmei din zona Unirea, unde s-a întâlnit cu inculpata B., patroana firmei respective. Această inculpată i-a precizat că este un bar de noapte în Grecia, unde va lucra în calitate de consumator, urmând ca într-o săptămână sau două să plece în străinătate împreună cu G.. Ajungând în Grecia, au fost aşteptate de către BB. şi duse într-un apartament ce aparţinea patronului clubului "TT.", pe nume UU.. De asemenea, a mai declarat că inculpata B. le-a spus că BB. la susţinut că a vorbit cu UU. pentru a le face acte legale pentru a putea munci în acel club. Totodată, numita Y. a menţionat că a lucrat în acel club timp de 2 săptămâni, timp în care a stat cu clienţii barului la masă şi determinându-i să facă consumaţie şi a câştigat suma de 300 euro.

După această perioadă, la clubul respectiv s-au făcut controale de către organele de poliţie, ocazie cu care atât numita Y., cât şi G., au fost luate şi duse la poliţie pentru a da declaraţii, după care tinerele au fost cazate într-un centru de imigrări. După un timp cele două fete au fost trimise în România.

Numita Y. a mai declarat că nu i s-a propus să practice prostituţia şi nici nu a fost constrânsă în acest sens. De asemenea, a mai precizat că nu doreşte să dea nicio declaraţie scrisă, întrucât nu vrea să mai fie implicată în evenimentele din anul 2004.

S-a reţinut prin rechizitoriu că numita Y. nu este sinceră în declaraţia verbală dată, aceasta ca urmare a faptului că nu a dorit să menţioneze cum a plecat din România, cine s-a ocupat de cumpărarea biletelor de avion pentru ea şi G., care este partea vătămată G., cum a cunoscut-o pe aceasta şi nici ce s-a întâmplat în realitate în Grecia.

Declaraţia sus-numitei este însă infirmată de declaraţiile date de martorele JJ., MM., de declaraţiile părţilor vătămate G., H., I. şi declaraţia martorului XX..

Fiind audiată, martora N. a declarat că în toamna anului 2004 l-a cunoscut pe patronul unui club din Atena - Grecia pe nume AAA., iar martora a făcut schimb de numere de telefon şi a ţinut legătura cu acesta. Martora N. a făcut mai multe vizite în Grecia la iniţiativa acestuia.

În luna octombrie 2004 o prietenă a martorei, pe nume D. şi-a deschis o firmă de impresariat YY. şi ştiind faptul că aceasta este prietenă cu cetăţeanul grec AAA. şi, că acesta are un club a rugat-o s-o ajute să încheie un contract cu acel cetăţean grec. Martora a vorbit cu acel cetăţean pe nume AAA. şi acesta a fost de acord să i-a legătura cu prietena martorei, respectiv cu D., însă martora nu ştie ce au discutat aceştia.

În vara anului 2005, martora N. a aflat de la AAA. că nu a fost mulţumit de fetele trimise de D. şi a hotărât să rupă contractul cu aceasta, iar acesta i-a spus că D. insistă să-i trimită fete, însă el a refuzat. Tot în anul 2004, mai precis în luna octombrie, D. a rugat-o pe martora N. şi pe sora acesteia D. să completeze o ofertă pentru că spunea aceasta îi trebuie să impresioneze eventualele fete care urmau să încheie contract cu ea, însă nici martora nici sora sa nu au plecat în Grecia prin intermediul "LL.."

Martora N. a arătat că ştie că prin intermediul D. au plecat în străinătate mai multe fete.

Din declaraţia martorei O. a rezultat faptul că în cursul anului 2004 a apelat la o prietenă pe nume P. pentru a pleca în Grecia prin firma "LL.", firmă ce aparţinea numitei D.. Martora s-a prezentat la sediul firmei din Bucureşti, unde a discutat cu numita D., cea cu care vorbise anterior prietena ei P.. Când a ajuns la firmă, martorei i-au fost făcute fotografii pentru a fi prezentate patronilor, unde urma să meargă la cluburi din Caraibe sau Grecia. Tot cu acea ocazie, i-a fost făcută fotocopie după paşaport menţionându-i-se că aceste acte sunt necesare pentru dosar "contract".

Ulterior, la firma LL. au venit doi greci respectiv patronul şi managerul "ZZ.", şi tot aici a venit şi E. soţul D., care au solicitat să completeze nişte fişe tip contract. Pozele făcute de D. au fost prezentate angajatorilor greci şi ulterior i s-a comunicat că a fost acceptată atât martora, cât şi prietenele ei P. şi H..

Clauzele contractuale prevedeau faptul că martora trebuia să danseze într-un club din Grecia, urmând ca toată documentaţia pentru deplasarea în Grecia, transportul, cazarea şi masa precum şi obţinerea documentelor legale pe teritoriul Greciei să fie asigurate de cetăţenii greci. Martora a precizat că prin contractul semnat de ea cu societatea LL. urma ca aceasta să plătească un comision firmei, dar nu mai reţine dacă din salariul ei sau de la cei doi cetăţeni greci.

Martora trebuia să plece în Grecia în ziua în care a semnat contractul cu firma din România, însă ajungând la aeroport şi-a dat seama că biletele erau pentru a doua zi. A doua zi, martora O. s-a întâlnit la aeroport cu P., H. şi cu cei doi greci, UU., BB. şi E. (inculpatul E.). Aici E. le-a dat biletele de avion, vaucherele şi asigurările medicale.

În Grecia a plecat martora O. şi P. cu un avion, iar H. şi UU. au plecat cu altul, iar la destinaţie au fost aşteptaţi de SS., care le-a condus la un hotel la periferia oraşului Atena. În ziua următoare, UU. le-a cerut paşapoartele pentru a încheia contractele de muncă urmând ca seara să meargă în barul TT., să lucreze. Întrucât nu au fost mulţumite de condiţiile de la bar, martora O. şi P. şi-au manifestat dorinţa să plece acasă. Au sunat-o pe D. în România, pentru a-i spune situaţia, iar aceasta le-a promis că va lua legătura cu UU. pentru a aranja să lucreze în alt bar. UU. le-a dus în alt bar numit "ZZ.", însă nu au fost lăsate să lucreze, deoarece aici tinerele făceau striptease total, acestea dansând goale. Atunci martora i-a cerut lui UU. paşaportul pentru a putea pleca în România, însă acesta i-a spus că-i este datoarea şi ea şi P. cu 2.000 euro, sumă plătită pentru deplasarea în Grecia, bilet de avion, cazare şi masă. În următoarea zi, UU. a venit şi le-a dat paşapoartele, iar H. a rămas în continuare în acel bar. La scurt timp, martora O. împreună cu P. au contactat-o din nou pe D. dorind să plece din nou la muncă, iar pe 5 ianuarie 2005, au plecat în Atena, fără a întâmpina probleme.

De la revenirea în România martora nu a mai fost contactată de UU. sau BB..

Fiind audiată, martora P. a declarat că în luna noiembrie 2004 căuta un loc de muncă în străinătate şi a găsit un anunţ al firmei LL., care oferea contracte de muncă în ţări ca Grecia, Austria, Italia, Caraibe, ca dansatoare cu condiţii avantajoase şi plecări rapide. A sunat la un număr de telefon al firmei care era postat pe net şi a vorbit cu o doamnă care s-a recomandat ca fiind administratorul firmei, pe nume D.. Aceasta i-a spus să vină la Bucureşti, pentru a face un set de poze, cu paşaport şi buletin pentru a i se putea încheia un contract legal de muncă.

Martora P. a contactat o prietenă pe nume O., pe care o cunoscuse în Japonia şi, discutând cu aceasta despre oferta firmei menţionată anterior, au hotărât să vină împreună la sediul firmei LL., pentru a discuta condiţiile încheierii contractului. Cele două tinere au ajuns la sediul firmei, au discutat cu o fată pe D., care s-a prezentat a fi administratorul firmei, persoană pe care şi-a dat seama că o cunoştea din vedere de la o altă firmă unde făcea poze. Aceasta le-a spus că cel mai repede se poate pleca în Grecia, deoarece în această ţară ea cunoaşte mai mulţi parteneri greci, care pot să le ofere condiţii bune de muncă. În aceeaşi zi, D. i-a făcut un set de poze, urmând ca aceste fotografii să fie transmise partenerilor greci, pentru ca aceştia să vadă cum arată martora şi să comunice dacă o acceptă să lucreze în barul lor ca dansatoare.

Martora P. a menţionat că prietenei sale O. i-au fost făcut poze la câteva zile după această primă întâlnire şi discuţie cu administratorul firmei, aceasta deoarece acea tânără nu avea ţinută corespunzătoare pentru poze.

A doua zi seara, martora a fost contactată telefonic de către D., care i-a spus că partenerii greci au fost de acord ca cele două tinere să lucreze pentru ei la barul "ZZ." şi urmează să fie contactate, pentru a semna contractele. După aproximativ 3 zile de la această discuţie, martora a fost sunată de inculpata D. care i-a precizat să-şi facă bagajul şi să vină la Bucureşti, întrucât urmează a pleca împreună cu partenerii greci în Grecia.

Martora a venit la Bucureşti, la sediul firmei împreună cu O., şi acolo s-au întâlnit cu inculpata D. care, era împreună cu un bărbat pe nume E., pe care l-a prezentat ca fiind prietenul ei şi care este inculpatul E.. Cu acea ocazie, inculpata D. le-a cerut să completeze o fişă cu datele personale, le-a făcut copii xerox după paşaport şi buletin, urmând ca ea împreună cu prietenul ei, inculpatul E. să se ocupe de obţinerea voucherelor, asigurărilor medicale şi cumpărarea biletelor de avion.

Tot atunci, inculpata D. i-a precizat martorei că va avea un salariu de aproximativ 2.000 euro şi 20% din consumaţie, fapt pentru care aceasta a fost mulţumită de acest lucru, însă nu a semnat nici un contract, urmând ca acest contract să fie semnat în Grecia. De asemenea, a menţionat că va trebui să plătească un comision de 20% din salariu firmei LL., iar în cazul în care nu va respecta contractul va fi nevoită să-şi achite toate cheltuielile de plecare, respectiv biletele de avion, asigurare medicală, voucher, hotel. Totodată, martorei i s-a menţionat faptul că va încheia cu patronul grec un contract de muncă valabil pe trei luni, iar în cazul în care va dori să prelungească contractul, va putea să facă acest lucru.

De faţă la aceste discuţii, potrivit declaraţiei acestei martore, au fost şi doi cetăţeni greci pe nume UU. şi BB.. Aceşti cetăţeni greci a înţeles că erau cazaţi la hotelul BBB. din zona Gării de Nord. Martora a menţionat că împreună cu ea şi numita O. urma să mai meargă în Grecia şi o altă tânără, pe nume W..

Martora a constatat că inculpata D. cumpărase deja biletele de avion, însă biletul era pentru a treia zi, fapt pentru care nu s-a mai întors în municipiul Român, unde locuia, ci a plecat cu prietena ei O. la Piteşti, urmând să revină în Bucureşti în ziua plecării.

În ziua plecării, inculpata D. le-a dus la hotelul BBB. de unde au plecat împreună cu BB., UU., inculpatul E. şi H., la Aeroportul GGG.. La Aeroportul GGG., inculpatul E. i-a dat biletele de avion, împreună cu asigurarea medicală şi voucherul, iar UU. i-a dat lui W. 500 de euro pentru a-i arăta la vamă.

Martora P. împreună cu Cristina au plecat la ora 19,00 la Atena cu o cursă CCC., iar W. a plecat împreună cu BB. şi UU. cu o cursă a companiei DDD.. Când au ajuns pe Aeroportul Atena, martora şi numita O. au fost aşteptate de un grec SS., persoană care fusese trimisă de către UU.. Au fost duse într-un hotel unde au stat aproximativ o săptămână, nu au putut ieşi deloc, întrucât BB. şi UU. le-au luat actele sub pretextul de a se ocupa de contractele lor legale.

Într-una din seri, cele două tinere au fost duse la barul "TT." unde urmau să lucreze, însă martora şi X. i-au spus lui UU. că vor să lucreze în barul "ZZ.", întrucât aşa se înţeleseseră cu D. în ţară. Numitul UU. le-a spus că mai întâi trebuie să lucreze în barul "TT." pentru a se experimenta şi după aceea vor putea lucra în acel bar. Când au revenit la hotel, martora i-a cerut lui UU. paşaportul pentru a se putea întoarce în ţară, însă acesta a refuzat spunându-i că pentru a primi paşaportul ea trebuie să-i plătească 2000 euro, sumă pe care el a cheltuit-o cu aducerea ei în Grecia. Acesta le-a spus că în barul lui se face striptease, iar martora împreună cu O. trebuie să se conformeze ca şi celelalte fete, însă aceasta a refuzat categoric acest lucru. Se reţine că cetăţeanul grec nu i-a propus martorei niciodată să practice prostituţia în vreun bar.

După ce a văzut că UU. refuză să-i dea actele, martora a sunat-o pe inculpata D. şi a rugat-o să vorbească cu UU. pentru ca acesta să le lase să revină în ţară. Aceasta deoarece înainte de a pleca din România li s-a spus că o să facă toples, însă în cele două baruri "TT." şi "ZZ." trebuiau să facă striptease, iar ele nu sunt de acord cu acest lucru. Inculpata D. i-a spus că grecii au cheltuit 2000 euro pentru fiecare fată, iar dacă vor pleca, ea va fi obligată să le restituie banii cetăţenilor greci. Martora a ameninţat-o pe inculpata D. că dacă nu-l convinge pe UU. să-i dea paşaportul, va da telefon acasă pentru a anunţa poliţia cu ceea ce i se întâmplă şi chiar va încerca să fugă de la hotel. Ulterior, BB. împreună cu SS. au venit la hotel şi le-au înapoiat paşapoartele şi astfel la începutul lunii decembrie martora a revenit în România împreună cu O..

Martora a declarat că W. a rămas să lucreze în barul "TT.", fiind despărţită de celelalte tinere, pe motiv că o influenţau negativ, aceasta a locuit împreună cu tinere rusoaice care lucrau în acelaşi bar, iar de atunci nu a mai văzut-o.

În toată perioada cât a stat în Grecia nu a câştigat nici un ban, ba mai mult a cheltuit 700 de euro pe cartele telefonice, mâncare şi obiecte de uz personal. După ce a revenit în ţară, martora a fost sunată de inculpata D., care a ameninţat-o că în cazul în care va merge în Grecia şi va lucra pe cont propriu, o va găsi şi îi va face probleme.

Martora a recunoscut în planşele foto pe UU. ca fiind AA., pe BB. ca fiind BB., pe E. ca fiind E. şi pe D.

Din declaraţia martorei R. a rezultat faptul că, în cursul lunii ianuarie 2005, cumnata sa pe nume EEE. i-a propus să meargă împreună să lucreze ca dansatoare în Grecia. Cumnata sa aflase de la o prietenă pe nume FFF. că vor putea să plece în Grecia să muncească prin intermediul unei fete pe nume D.. Ca urmare a acestui fapt, martora a mers împreună cu cumnata sa şi s-au întâlnit cu D. care, le-a spus că ea este patroana societăţii şi că are colaborări cu nişte cluburi din Grecia, unde vor putea merge pentru a lucra ca animatoare, au discutat condiţiile plecării şi fiind de acord cu cele discutate cu aceasta, i-au lăsat un număr de telefon şi au plecat.

După câteva zile, martora a fost sunată de D. care i-a spus că a reuşit să facă rost de bani de la patronul grec, bani necesari achiziţionării biletului de avion şi a altor formalităţi necesare. Martora R. s-a prezentat la sediul firmei, unde D. i-a prezentat un contract pentru a-l semna şi cu acea ocazie i-a făcut şi nişte fotografii, pentru a le transmite patronului grec. La sediul firmei mai era prezent un bărbat pe nume E., care i-a fost prezentat ca prietenul D.

Tot atunci, D. i-a spus martorei R. că după ce va ajunge în Grecia, patronul de acolo în câteva zile îi va încheia un contract de muncă legal şi se va ocupa de toate actele necesare şederii sale legale în acea ţară, iar referitor la biletul de avion şi asigurare medicală, aceasta i-a spus că se va ocupa ea, şi că o va suna când vor fi gata actele. La câteva zile după această discuţie, martora a fost sunată de D. care i-a spus că în după amiaza zilei de 21 ianuarie 2005 se vor întâlni la Aeroportul GGG., aceasta venind însoţită şi de E., i-au dat biletul de avion şi asigurarea medicală şi i-au spus că în Atena va fi aşteptată de un bărbat trimis de patronul grec. În timp ce aştepta avionul, martora R. a cunoscut o tânără pe nume HHH., care i-a spus că şi ea va lucra tot în Grecia şi că a plecat tot prin intermediul D..

Martora R. împreună cu HHH. au ajuns seara pe aeroportul din Atena, unde au fost aşteptate de un şofer, care le-a dus la clubul III., unde era biroul patronului al cărui nume nu şi-l mai aminteşte. Acesta a întrebat-o pe martoră unde doreşte să lucreze, pentru că avea două baruri, III. şi JJJ., iar atunci martora i-a spus că doreşte să lucreze cu cumnata sa la barul JJJ.. După aceasta, martora R. a fost dusă de către acel şofer la un apartament, unde mai locuiau încă trei fete şi anume EEE. (cumnata sa), P. şi O.. Începând de a doua zi martora a lucrat în barul JJJ., iar după ce se termina programul, mergeau în barul III. şi lucrau şi acolo. În timp ce se afla în barul III., a aflat de la o altă tânără care lucra de mult timp acolo, că fetele practicau prostituţia, însă puteau pleca cu clienţii numai cu acordul patronului şi numai cu clienţii pe care acesta îi cunoştea.

După 10 zile, deoarece martora câştiga puţin şi patronul grec nu i-a făcut contract de muncă, aceasta s-a hotărât să se întoarcă în ţară, lucru care s-a şi întâmplat, aceasta revenind în ţară în data de 31 ianuarie 2005. După ce s-a întors în ţară, martora R. a fost sunată de D., care i-a reproşat pe un ton foarte urât că din cauza că ea nu şi-a respectat contractul aceasta nu a primit nici un comision de la patronul grec.

Numita D. la care face referire martora R. este de fapt inculpata D., iar E., prietenul acesteia este inculpatul E.

Martora S. a declarat faptul că în anul 2005 lucra la un restaurant, însă dorea să plece să muncească cu contract de muncă într-o altă ţară. Într-una din zile a găsit un anunţ în care se oferea cursuri de dans în vederea obţinerii unor contracte de muncă în diferite ţări cum ar fi Italia sau Grecia. A sunat la un număr de telefon din acel anunţ şi a vorbit cu inculpata B., acesta spunându-i să se prezinte la o casă de cultură pentru a discuta detalii privind plecarea la muncă afară.

Inculpata B. i-a precizat că trebuie să ia lecţii de coregrafie pentru a putea dansa într-un bar, însă aceasta i-a spus că nu doreşte să fie dansatoare, motiv pentru care i-a fost recomandată o altă firmă pe nume "KKK.", unde era patron un anume LLL., iar prin intermediul acestei firme va putea pleca în Italia. Ca urmare a acestui fapt, martora a mers la acea firmă, a luat legătura cu patronul, i-a spus că vine din partea inculpatei B. şi că doreşte să plece în Italia cu contract de muncă legal pe o perioadă de un an, ca damă de companie. Atunci LLL. i-a precizat că salariul ei va fi de aproximativ 1000 euro, va sta la masă cu diferiţi clienţi pentru a consuma, iar din salariul ei îi va achita lui biletul de avion şi actele de viză. Martora a fost de acord cu clauzele contractului şi după această discuţie a plecat, aşteptând să o sune LLL. şi să o anunţe când trebuie să plece şi la ce bar va lucra.

După o lună, martora S. a fost sunată şi i s-a spus că i-a fost găsit un loc de muncă la un bar în Italia, unde patron era un cetăţean italian pe nume MMM. şi să vină la firmă pentru a-şi lua biletul de avion. Martora a plecat în Italia singură, iar acolo a fost aşteptată de un prieten al lui MMM. care a dus-o direct în club, fiind foarte târziu. În acea seară martora a văzut ce se întâmplă în club, urmând ca în următoarea seară după ce se caza să înceapă şi ea lucrul. În acel club lucrau ca dame de consumaţie tinere românce şi rusoaice. Soţia patronului MMM. era rusoaică şi se ocupa de acel bar. În toată perioada (aproximativ 7 zile) în care a lucrat nu a practicat prostituţia, nu a fost obligată să facă acest lucru şi nu a fost ţinută cu forţa sau bătută, însă într-una din seri a avut o neînţelegere cu soţia lui MMM., motiv pentru care a decis să se întoarcă în ţară. A mers în biroul lui MMM., l-a sunat pe LLL. i-a spus că vrea să se întoarcă în ţară, moment în care acesta i-a spus că trebuie să-i plătească contravaloarea transportului suma de 400 euro. Fiind de acord cu acest lucra, LLL. i-a făcut rezervare la avion în Bucureşti, iar MMM. a dus-o la aeroport pentru a se întoarce în ţară.

Martora i-a dat lui NNN. în Bucureşti cei 400 de euro, banii aceasta îi împrumutase de la sora sa, întrucât în toată perioada cât a stat în Italia nu a primit de la MMM. decât 200 euro. La întâlnirea din ţară pe care a avut-o cu NNN. a venit şi inculpata B., care i-a cerat şi ea o sumă de bani reprezentând cheltuielile făcute de ea şi de LLL. pentru încheierea contractului, lucra pe care martora l-a şi făcut şi din acea zi nu a mai avut nicio legătură cu aceştia.

Martora S. a recunoscut-o în planşele foto pe B..

Din declaraţia părţii vătămate F. rezultă că în anul 2004, întrucât era şomeră, s-a hotărât să plece în străinătate să lucreze ca dansatoare. A cunoscut-o pe inculpata B. care era profesoară de dans şi avea o sală închiriată într-un centru cultural. După ce a terminat cursul de dans, B. i-a spus să mai aştepte puţin pentru că momentan nu poate să-i ofere nimic de lucru.

În luna martie 2005 a fost sunată de B. care i-a spus că are o prietenă, despre care a aflat ulterior că se numeşte A. şi aceasta ajută persoane care doreau să plece în Grecia, ca dansatoare. Partea vătămată a primit numărul de telefon al inculpatei A. şi a doua zi a sunat-o şi a fixat o întâlnire cu aceasta. La întâlnire, A. i-a spus că o poate ajuta să plece în Grecia, ca dansatoare, în oraşul Iraklium din Insula Creta. Aceasta i-a mai spus că toate cheltuielile privind cazarea vor fi asigurate de către cetăţeanul grec, al cărui nume nu i l-a menţionat şi care era patronul grec al barului unde aceasta urma să lucreze. Biletul de avion dus-întors a fost plătit de inculpata A., urmând ca din banii câştigaţi în Grecia, martora să-i restituie acesteia contravaloarea sumei cheltuite pentru transport. În momentul în care aceasta a întrebat de contractul de muncă, A. i-a spus că va fi încheiat în Grecia.

Totodată, partea vătămată a înţeles că urma să câştige 1.000 de euro pe lună, plus un comision din consumaţia cu clientul, însă în prima lună nu va primi bani pentru că urma să-i achite grecului comisionul pentru aducerea sa în Grecia. Aceasta a întrebat-o pe inculpata A. încă de la început dacă este vorba de prostituţie, însă aceasta a asigurat-o că nici nu se pune problema de aşa ceva. După toate acestea, partea vătămată F. a fost de acord cu plecarea şi a rămas să fie contactată când se va stabili exact data plecării.

La scurt timp, a fost sunată de inculpata A. care a întrebat-o dacă mai cunoaşte fete care doresc să plece să lucreze în străinătate. Partea vătămată i-a spus că mai are două prietene, respectiv J. şi T., persoane care nici acestea nu au loc de muncă. Numitei J., partea vătămată i-a dat numărul de telefon al A., pentru a o suna să stabilească detaliile plecării.

Partea vătămată locuia cu numita T. şi urmare a acestui fapt, a mers împreună cu aceasta la întâlnirea cu inculpata A., aceasta spunându-i acelaşi lucru pe care i-l spusese şi ei. T. a plecat în Grecia în jurul datei de 15 martie 2005, a încercat să o sune să îi spună cum este acolo însă nu a reuşit să vorbească. Întrucât nu ştia ce se întâmplă cu prietena ei în Grecia, partea vătămată F. a întrebat-o pe A. de ce nu poate să ia legătura cu PPP., aceasta răspunzându-i că este posibil să-i fi fost furat telefonul, sau este la lucru, sau că poate doarme.

La data de 29 martie 2005, partea vătămată a fost sunată de inculpata A., care i-a precizat că trebuie să se întâlnească pentru a-i da biletul de avion, întrucât urma să plece în aceeaşi zi. Partea vătămată a mers şi s-a întâlnit cu inculpata A., apoi au mers la aceasta acasă unde i-a fost făcută cunoştinţa cu un cetăţean grec pe nume RRR. şi cu soţul inculpatei, pe nume SSS., iar de aici împreună cu inculpata şi RRR. au mers la aeroport, unde aceasta i-a dat biletul de avion şi 500 de euro pentru vamă. Tot atunci, inculpata A. i-a precizat părţii vătămate că pe aeroportul din Atena va fi aşteptată de un cetăţean grec, care o va recunoaşte după o fotografie ce i-a fost trimisă anterior de ea, iar cei 500 de euro urma să-i dea tot acelui cetăţean grec. Spre aeroport s-au oprit la o agenţie de turism pe Calea Victoriei, inculpata spunându-i că trebuie să-i ia biletul de avion.

Partea vătămată a fost aşteptată în Grecia de un bărbat despre care a aflat că se numeşte CC., acesta a dus-o la el acasă unde a cunoscut-o pe concubina acestuia pe nume II.. Aici partea vătămată i-a dat cei 500 de euro, şi acesta i-a spus că a doua zi va pleca în Creta, unde va fi aşteptată de o fată, pe care ulterior a recunoscut-o ca fiind L. În Creta, partea vătămată urma să lucreze ca dansatoare în bar şi urma să locuiască cu mai multe fete din România. În Creta, L. a condus-o pe partea vătămată într-o casă unde a găsit-o pe PPP.. În acea casă se mai afla o fată, pe care a recunoscut-o ulterior ca fiind M., o altă fată şi un băiat, despre care nu poate da detalii întrucât pe toată perioada şederii ei în Grecia nu a avut nici un contact cu aceştia. Cu acea ocazie, L. i-a spus că nu va lucra ca dansatoare şi că va practica prostituţia în barul TTT., alături de celelalte fete.

Partea vătămată F. a refuzat să facă acest lucru, însă L. şi M. au ameninţat-o şi i-au spus că nu va pleca până nu îşi va achita datoria de 1.000 euro. Neavând ce să facă, partea vătămată a acceptat ce i-a spus L., mai ales că aceasta îi luase şi paşaportul.

A doua zi, a venit şi J. şi împreună cu L. au dus-o la barul TTT. al cărui patron se numeşte BB.. Din acea seară, partea vătămată F. împreună cu T. şi J. au început să practice prostituţia, iar clienţii îi dădeau lui BB. suma de 60 de euro pentru fiecare fată. Raporturile sexuale se consumau într-un mini-hotel din apropierea barului. În fiecare seară aveau 5 - 7 clienţi, iar dimineaţa la închiderea barului, primeau o parte din bani, aproximativ jumătate, pentru a se putea întreţine. Zilnic erau transportate de la locuinţă la bar şi retur de către un angajat al barului, fiind însoţite de M. Când tinerele erau libere, M. nu le permitea să iasă din casă şi chiar le ameninţa cu bătaia.

În data de 9 aprilie 2005, a avut loc o acţiune a poliţiei elene în casa în care locuiau şi aici au găsite partea vătămată F., T. J. De la etajul superior al casei au fost luaţi şi UUU. şi L. cu copilul. Partea vătămată F. l-a sunat de la poliţie pe CC., care i-a pus în vedere să nu declare nimic spunându-i că-i omoară copilul. Întrucât se afla pe teritoriul Greciei şi fiind ameninţată de CC., i-a fost frică de aceştia şi în consecinţă nu a declarat nimic la organele de poliţie.

În perioada în care se afla în arestul poliţiei, partea vătămată a cunoscut trei fete pe nume U., VVV., X., care i-au povestit că şi ele au fost obligate să practice prostituţia de către CC. şi M. Totodată, partea vătămată a menţionat că a aflat că numita U. a ajuns în Grecia tot prin intermediul inculpatei A..

Partea vătămată F. a fost ţinută în Arestul Poliţiei timp de 20 de zile şi a fost cercetată de poliţia elenă, iar în această perioadă nici aceasta şi nici tinerele J. şi T. nu au declarat nimic, întrucât CC. le-a angajat avocat şi le-a fost frică de acesta.

Ulterior, tinerele au revenit în România, ocazie cu care partea vătămată a luat legătura cu inculpata A. şi i-a reproşat faptul că a trimis-o în Grecia să practice prostituţia, aceasta spunându-i că nu a ştiut, dar că va face tot posibilul să-i dea nişte bani.

Partea vătămată F. consideră că a fost înşelată de către A. prin promisiunea unui loc de muncă legal în Grecia, însă în realitate a fost exploatată sexual de către M., L. şi cetăţenii greci BB. şi CC..

Din planşele foto prezentate pentru recunoaştere, partea vătămată F. a indicat fotografiile inculpata A., ale numitei L., ale numitei M., ale inculpatei B., ale numitelor VVV., X., U.

Potrivit declaraţiei martorei T., se reţine faptul că în luna februarie 2005, o prietenă pe nume F. i-a spus că va pleca în Grecia să lucreze ca dansatoare şi este ajutată să ajungă acolo o femeie pe nume A. Atunci martora i-a spus prieteni sale că doreşte să meargă şi ea în Grecia, iar aceasta a luat legătura telefonic cu A. şi i-a fixat o întâlnire cu aceasta. La circa o săptămână, martora T. s-a întâlnit cu inculpata A., care i-a spus că o va trimite să lucreze ca dansatoare în Grecia într-un oraş care se numeşte Iraklion, iar cu acea ocazie aceasta i-a mai spus că după ce va ajunge acolo i se va face contract de muncă. După ce martora a fost de acord cu cele discutate cu inculpata A., i-a spus acesteia numele pentru a-i cumpăra bilet de avion şi a aşteptat să fie contactată de aceasta.

Pe data de 14 martie 2005, martora T. a primit un telefon de la inculpata A., care i-a precizat că în ziua următoare va pleca în Grecia, iar cu acea ocazie i-a mai spus că pe aeroportul din Atena va fi aşteptată de către un bărbat pe nume CC.. În timp ce se aflau la aeroport, A. a luat legătura în Grecia cu o fată pe nume II., despre care i-a spus că este soţia lui CC., şi tot atunci a discutat şi martora cu aceasta despre modul în care poate să o recunoască când va ajunge pe aeroportul din Atena.

Martora T. a plecat la aeroport împreună cu A. şi soţul acesteia, iar în faţa Hotelului XXX. aceasta a coborât şi a luat biletul de avion spunându-i că acesta a fost cumpărat din banii trimişi de CC., i l-a dat martorei, aceasta continuând drumul către aeroport, însoţită numai de soţul A., care i-a dat suma de 500 euro şi i-a spus să i-o dea lui CC. când ajunge în Atena.

Pe aeroportul din Atena, martora T. a fost aşteptată de către CC. şi soţia sa şi după ce i-a dat suma de 500 euro primită de la soţul A., a plecat împreună cu aceştia la locuinţa lor din Atena. Din discuţiile purtate cu soţia, martora a aflat că aceasta este din Buzău, şi că împreună cu CC. au un copil de aproximativ 2 ani. A doua zi aceştia au dus-o pe martoră la aeroport, i-au dat un bilet pentru ruta Atena - Heraklio şi i-au spus că acolo va fi aşteptată de un cetăţean grec pe nume YYY., care a luat-o şi a dus-o la un bar ZZZ. Aici, încă din prima seară a fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu clienţii barului, aceştia plătind suma de 60 euro, din care ea lua jumătate. În perioada cât a lucrat la barul ZZZ., martora T. a fost ţinută într-un imobil situat în apropierea barului, locuind împreună cu o altă tânără, care era şi ea obligată să practice prostituţia în acelaşi bar.

Martora declară că după aproximativ o săptămână a fost sunată de CC., care i-a spus să-şi facă bagajele pentru că va veni o fată pe nume L. să o ia. A doua zi au venit două tinere românce, L. (care avea un copil cu CC.) şi o alta M., au luat-o şi au dus-o într-un imobil în care mai locuia un bărbat pe nume UUU. şi două tinere. Când au intrat în locuinţă, cele două tinere L. şi M. i-au luat paşaportul martorei, au ameninţat-o şi i-au spus că va trebui să practice prostituţia pentru a-i plăti lui CC., banii plătiţi de acesta pentru biletul de avion şi alte cheltuieli ocazionate cu venirea ei în Grecia. Începând cu ziua următoare, martora T. a mers în barul TTT. al cărui patron era EBB. şi care lua bani de la clienţii cu care aceasta întreţinea raporturi sexuale. După câteva zile în imobilul în care locuia martora T. au venit F. şi J..

În fiecare seară, martora T. împreună cu WWW., L., F. erau duse în barul TTT. şi obligate să întreţină relaţii sexuale cu clienţii barului, ele fiind în permanenţă păzite şi ameninţate de M., L. şi BB.

În data de 9 aprilie 2005, în jurul orei 11,00 a avut loc o acţiune a poliţiei şi toate fetele împreună cu UUU. au fost duse la Poliţie, iar L. l-a sunat pe CC., care le-a ameninţat că dacă vor declara ceva, le va omorî, motiv pentru care ele nu au declarat nimic organelor de poliţie. În arestul poliţiei au mai cunoscut trei tinere românce pe nume U., X., VVV., de la care au aflat că şi ele au fost obligate să practice prostituţia de către CC., BB., L. şi M. Martora T. a stat în arestul poliţiei 24 de zile, după care a fost returnată în România.

Martora a declarat că are cunoştinţă de faptul că A. primea de la CC. bani pentru fetele pe care i le trimitea în Grecia, lucru pe care chiar aceasta i l-a confirmat.

Din declaraţia părţii vătămate J., se reţine faptul că, în cursul lunii februarie 2005, o prietenă pe nume F., a întrebat-o dacă vrea să meargă în Grecia ca dansatoare, întrucât ea a cunoscut o femeie pe nume A., prin intermediul căreia urmează să plece în străinătate.

Partea vătămată a fost de acord şi după câteva zile, împreună cu F. a mers la domiciliul A., identificată în persoana inculpatei A., aceasta spunându-i părţii vătămate că o poate ajuta să plece în Grecia în oraşul Irakleio, unde va lucra ca dansatoare şi va avea un salariu lunar de aproximativ 1500 de euro (50 euro/zi) din care patronul grec îşi va opri o parte, iar ei îi va reveni 800 euro. De asemenea, inculpata A. a asigurat-o că transportul până în Grecia, cazarea şi masa vor fi asigurate de ea şi de grec, şi cu aceasta nu a mai încheiat nici un contract sau o înţelegere scrisă, aceasta spunându-i că în Grecia va încheia un contract de muncă legal cu patronul grec.

Partea vătămată fiind de acord să plece în Grecia în aceste condiţii i-a spus inculpatei A. că nu are paşaport, moment în care aceasta s-a oferit să se ocupe ea şi chiar în aceeaşi zi a mers împreună cu A. la CEC, aceasta i-a plătit taxa pentru eliberarea paşaportului, iar apoi au mers la Serviciul Paşapoarte pentru a face fotografii şi a depune actele pentru eliberarea paşaportului. După ce au depus actele, partea vătămată s-a despărţit de inculpata A., însă aceasta i-a oprit buletinul de identitate pentru a avea garanţia că va pleca şi după două săptămâni împreună cu A. a mers şi a ridicat paşaportul care a rămas tot la sus-numită.

În data de 1 aprilie 2005, partea vătămată J. a mers la A. acasă, după care împreună cu aceasta şi soţul sus-numitei s-au deplasat la aeroportul GGG.. Atunci inculpata A. i-a dat paşaportul, buletinul de identitate, biletul de avion, rezervarea la un hotel din Grecia şi suma de 500 euro, pentru a-i arăta la vamă.

În Atena a fost aşteptată de un grec pe nume CC. la barul căruia urma să fie angajată cu contract, însoţit de soţia (româncă) căreia i-a dat cei 500 de euro, aşa cum îi spusese inculpata A. A plecat împreună cu aceştia la locuinţa lor, iar a doua zi au luat un avion către Insula Creta, unde a fost aşteptată de F. şi de o altă femeie de origine greacă, care s-a prezentat ca fiind soţia patronului barului TTT., pe nume BB..

Din declaraţia părţii vătămate rezultă că pe drum F. i-a spus că au fost păcălite, în sensul că în Grecia nu vor fi angajate ca dansatoare, ci vor fi obligate să practice prostituţia.

La barul TTT. partea vătămată J. a cunoscut-o pe M. La bar BB. i-a spus părţii vătămate J. că a fost adusă pentru a practica prostituţia cu clienţii barului. Din câştigul obţinut, jumătate îi reveneau lui, iar jumătate părţii vătămate însă aceasta nu a fost de acord cu propunerea lui BB., moment în care acesta i-a spus că mai întâi trebuie să-i plătească datoria, adică suma pe care acesta a cheltuit-o cu venirea sa în Grecia. La terminarea programului, partea vătămată J., împreună cu F., M., T. (fata adusă prin intermediul A. şi care lucra la barul ZZZ.) au fost duse la locul de cazare unde au cunoscut-o pe L., care i-a luat paşaportul părţii vătămate spunându-i că va rămâne la ea pe durata şederii în Grecia.

În ziua următoare a venit taxiul pentru a le lua şi duce la bar, unde s-au întâlnit cu BB. şi de această dată i-a spus acestuia că nu este de acord să practice prostituţia, iar acesta a mutat-o la barul ZZZ., crezând că acolo aceasta va fi de acord să practice prostituţia, însă a refuzat. L. a luat legătura cu CC. spunându-i faptul că partea vătămată J. refuză să practice prostituţia şi că vrea să plece în ţară, iar CC. i-a spus că va pleca. Timp de trei zile partea vătămată a fost dusă la barul ZZZ., însă nu a practicat prostituţia şi nu a câştigat nici un ban.

Pe data de 9 aprilie 2005, aceasta urma să plece în România, însă în dimineaţa acelei zile a venit poliţia greacă şi le-a luat la secţia de poliţie pe F., PPP., M., L. În arest a stat circa 20 de zile, timp în care a fost audiată o singură dată, însă nu a declarat cele întâmplate până în acel moment în Grecia şi cum a ajuns acolo, întrucât i-a fost foarte frică pentru că era avertizată permanent de către M. să nu facă acest lucru.

După ce a ajuns în România, partea vătămată J. nu a luat legătura cu A. sau cu alte persoane implicate.

Partea vătămată J. mai declară că în perioada cât a stat în Grecia a întreţinut relaţii sexuale doar cu un singur client al barului, care a şi bătut-o.

Din planşele foto prezentate pentru recunoaştere, partea vătămată J. a recunoscut pe inculpata A., pe numitele M. şi L..

Martora VVV. a declarat faptul că, în anul 2004, a lucrat într-un club din Bucureşti, unde a cunoscut o fată pe nume G.. La un moment dat, partea vătămată a asistat la o discuţie între numita G. şi o altă fată, iar sus-numita o întreba pe acea tânără, dacă ar dori să plece în Grecia să muncească, ca dansatoare. Fiind şi ea interesată de acest lucru, VVV. a rugat-o să-i spună mai multe amănunte cu privire la condiţiile de muncă din Grecia. Numita G. i-a spus că a mai lucrat în Grecia, ca dansatoare şi a câştigat foarte bine.

La scurt timp după această discuţie, G. a pus-o în legătură cu un bărbat, al cărui nume nu-l mai reţine, şi care i-a făcut rost de bilet pentru plecare în Grecia. Biletul de avion a fost cumpărat din banii concubinului lui G.. Astfel, spre sfârşitul anului 2004, partea vătămată a plecat singură cu avionul în Grecia, urmând să vină şi G..

La plecarea din ţară a fost informată de către concubinul lui G. că în Grecia, în oraşul Atena va fi aşteptată la aeroport de II., soţia lui CC., cetăţean grec. Conform celor precizate, partea vătămată a fost aşteptată de II. care a luat alte bilete de avion pentru a ajunge în Creta - Iraklio unde a fost aşteptată de CC. şi BB.. De aici partea vătămată a fost luată de către aceştia şi a fost dusă în localitatea Iraklis. De la II., partea vătămată a înţeles că BB. este patronul clubului unde urma să lucreze.

În apartamentul unde a fost cazată partea vătămată, aceasta a cunoscut o altă tânără pe nume U. care era din Buzău, iar în clubul OOO. a cunoscut o altă tânără româncă care i-a spus că de fapt nu va lucra ca dansatoare, ci va trebui să practice prostituţia, acea tânără spunându-i că ea practica prostituţia de o lună de zile pentru CC. în clubul "ZZZ.".

Tot atunci o altă tânără pe nume NN. a atenţionat-o că îi vor cere paşaportul pentru a-i pune viză, aceasta spunându-i să nu fie de acord, întrucât acea viză este falsă. În aceeaşi zi a venit CC. şi i-a cerut să-i dea paşaportul, spunându-i că în acea seară urmează să meargă la muncă.

Întrucât aflase de la acea fată NN. că va trebui să practice prostituţia, numita VVV. i-a precizat lui CC. că nu poate să facă aşa ceva, şi că ea a venit pentru a lucra ca dansatoare, acesta spunându-i că nu are de ales.

Numita VVV. a declarat că în toată perioada cât a locuit în acel apartament a observat că mai erau patru apartamente ocupate de alte fete tot din România. La etajul doi al imobilului locuiau patru fete românce supravegheate de un român pe nume UUU., iar pe altă scară tot la etajul doi, apartamentul era ocupat de 3 tinere românce, supravegheate de un român pe nume CC. Partea vătămată a mai cunoscut o tânără pe nume X., precum şi pe L. care era amanta lui CC..

Tinerele erau transportate cu un taxi şi tot timpul erau supravegheate de UUU.. În bar erau aproximativ 11 tinere, iar programul de lucru începea la ora 22.00 până la 05.00 dimineaţa, iar în prima seară VVV. a avut 5 clienţi, cu care a întreţinut relaţii sexuale în diferite locuri, în maşină, în hotel. Pentru fiecare act sexual, pentru o jumătate de oră clienţii plăteau 60 de euro la bar lui BB., acesteia revenindu-i 30 de euro plus un procent din consumaţia clientului. Banii obţinuţi de la clienţi erau împărţiţi între CC. şi BB..

Numita VVV. a fost obligată de CC. să practice prostituţia timp de 2 - 3 luni în barul administrat de BB.. În tot acest timp, tinerele aveau pe seară 10 - 15 clienţi. Paşapoartele au fost ţinute tot timpul de L., amanta lui CC., care în acea perioadă era gravidă şi tot ea le supraveghea tot timpul.

Într-una din nopţi poliţia elenă a făcut o razie în baruri, ocazie cu care au fost conduse la secţie, întrucât nu aveau actele. Partea vătămată a precizat că a stat la poliţie circa două săptămâni, timp în care nu a declarat nimic despre situaţia ei, întrucât era teamă de CC. că va afla şi că îi va face rău. În perioada cât a stat la poliţie, a primit paşaportul trimis de CC. şi BB. prin persoane necunoscute. Tot în această perioadă, numita VVV. a fost sunată de concubinul lui G. care a ameninţat-o şi i-a spus să aibă mare grijă ce declară, că altfel va avea probleme şi să nu uite că are un copil căruia i se poate întâmpla ceva rău. A mai fost sunată şi de CC. care i-a transmis ei şi celorlalte tinere să nu declare nimic, ba chiar să spună că lucrau la cules de măsline. La ieşirea din arestul poliţiei, tinerele au fost aşteptate de UUU. cel care le supraveghea tot timpul şi care le-a dus la o altă locaţie unde a întâlnit-o pe G. şi căreia i-a reproşat tot ceea ce i s-a întâmplat, iar aceasta i-a spus că şi ea a ajuns în aceeaşi situaţie.

La barul TTT. au fost obligate să practice prostituţia în folosul lui CC. şi BB., numitele U., G., X.. La un moment dat numita VVV. a reuşit să fugă de la locuinţa unde era cazată şi a mers la locuinţa unui cetăţean albanez cu care era prietenă. După circa două săptămâni a reuşit să fugă şi U. venind şi aceasta la locuinţa prietenului părţii vătămate.

La scurt timp, U. a primit un telefon de la II., soţia lui CC. care i-a spus să-i transmită numitei VVV. că are de plătit suma de 2.000 euro pe care a dat-o concubinului G., pentru aceasta. Ulterior, U. a plecat de la acea locuinţă şi s-a mutat la prietenul ei, un cetăţean grec. La un moment dat, într-una din zile, partea vătămată şi U. au mers împreună cu prietenii lor la un bar pentru a o serba pe NN., ocazie cu care au fost depistate de organele de poliţie fără acte şi conduse la sediul poliţiei. Aici au fost recunoscute de către organele de poliţie care făcuseră razie în clubul TTT., şi le-au convins să recunoască ce se întâmpla în acel bar şi cum au fost aduse în Grecia.

Atât numita VVV. cât şi U. au fost audiate şi au declarat organelor de poliţie tot adevărul şi au beneficiat de două luni de protecţie din partea acestora.

Din planşele foto prezentate pentru recunoaştere, partea vătămată a recunoscut pe amanta lui CC., ca fiind L..

Martora C. a menţionat faptul că în anul 2006 îşi căuta un loc de muncă ca maseuză sau croitoreasă, având cursuri terminate în aceste domenii. Totodată, fiind o iubitoare a dansurilor sportive, a vrut să urmeze un curs de dansuri sportive, iar o fostă colegă de şcoală i-a spus că la Bucureşti este o firmă care organizează cursuri de dans sportiv şi după efectuarea acestui curs de dans chiar va putea să plece cu contract de muncă în Italia. Ca urmare a acestui fapt, martora a mers la Casa de cultură "WW." pentru a se interesa de aceste cursuri şi aici a întâlnit o doamnă care s-a prezentat cu numele de B.. Aceasta i-a precizat că ea se ocupă de aceste cursuri de dans, în urma cărora va putea obţine un atestat, iar pentru aceste cursuri va trebui să plătească 300 euro. La terminarea cursului şi obţinerea atestatului va putea încheia un contract. Totodată, i-a menţionat martorei că înainte de încheierea contractului vor fi discutate toate clauzele contractuale. În acel moment, martora a întrebat-o pe inculpată dacă firma pe care ea o administrează este o firmă serioasă şi nu o să aibă niciun fel de probleme, inculpata asigurând-o că totul este în regulă, că au anunţuri în ziare, iar ea a trimis ca dansatoare şi ca balerine foarte multe persoane. Martorei i-au fost prezentate fotografii cu fete care lucrau la vremea respectivă ca dansatoare sau balerine.

Martora C. a urmat timp de o săptămână sau două cursurile de dans împreună cu încă 11 tinere, dansând în jur de două ore pe zi. După terminarea acestor cursuri de dans, a susţinut o probă de dans în faţa unei comisii din care făcea parte şi B.. De asemenea, martora a menţionat că înainte de a obţine atestatul, i-au fost cerute copii de pe buletinul de identitate, certificat de naştere, copii de pe diplomă, şi i s-a spus că în cazul în care va obţine acest atestat, va obţine şi un contract în străinătate.

După susţinerea examenului, martora a fost contactată telefonic de către inculpata B. care i-a precizat că a luat acel atestat, fapt pentru care i-a cerut martorei să plătească suma de 300 euro pentru curs, însă martora a refuzat să facă acest lucru, pe motiv că pentru cursul pe care l-a urmat nu merită să plătească o asemenea sumă de bani.

Inculpata B. a menţionat cu ocazia acelei convorbiri telefonice că are pentru ea un contract ca damă de consumaţie în străinătate, însă martora i-a spus că nu o interesează acest lucru şi că nu vrea să mai aibă de-a face cu această firmă de impresariat şi timp de câteva luni nu au mai ţinut legătura. Ulterior acestei discuţii, mai precis în luna mai a anului 2007, martora a fost sunată de inculpata B. care i-a cerut să aducă mai multe fotografii în care să arate bine, urmând ca acestea să fie văzute de un impresar pe nume NNN..

Ca urmare a acestei solicitări, martora i-a dus aceste poze inculpatei, însă, în urma unor discuţii avute cu aceasta, a decis să încheie definitiv legătura cu această firmă.

Conform declaraţiei acestei martore, la câteva zile după ce a dat declaraţie organelor de poliţie, aceasta a fost sunată de inculpata B. care i-a cerut să aibă grijă ce va declara.

În ceea ce o priveşte pe numita Z., aceasta nu a putut fi identificată pe teritoriul României pentru a fi audiată.

Fiind audiată martora AAAA., mama numitei Z., a arătat că în luna noiembrie 2003, fiica sa a plecat în Grecia să lucreze ca menajeră, prin intermediul unei colege de serviciu. În cursul lunii februarie 2004, fiica sa a revenit în ţară şi aceasta i-a spus că a lucrat ca menajeră având un salariu de 600 euro/lună şi că nu a avut probleme, iar în data de 1 februarie 2005, aceasta a plecat din nou în Grecia în oraşul Atena pentru a lucra tot ca menajeră, fiind ajutată de nişte persoane cunoscute cu ocazia plecării anterioare. De la acea dată, potrivit declaraţiei martorei AAAA., fiica sa nu a mai venit în ţară decât în vizită, şi cunoaşte că aceasta şi-a întemeiat acolo o familie şi că urmează să se căsătorească.

AAAA. a arătat faptul că nu cunoaşte că în perioada cât a stat în Grecia, fiica sa să fi practicat prostituţia sau să fi fost obligată în acest sens, iar în prezent fiica sa Z. se află în Grecia şi ţine legătura cu familia.

Referitor la victima W., se reţine faptul că aceasta nu se află pe teritoriul României pentru a putea fi audiată. Ca urmare a faptului că existau informaţii cu privire la faptul că această victimă se află pe teritoriul Greciei, autorităţile române au solicitat prin comisie rogatorie internaţională audierea acestei victime, precum şi a altor victime despre care existau informaţii că s-ar afla pe teritoriul Greciei.

Conform audierii efectuate de către autorităţile elene a victimei W., în calitate de martor, se reţine faptul că aceasta a plecat din România în Grecia în anul 2004 pentru a munci ca model, fără intermedierea vreunei forme sau agenţii de promovare a artiştilor.

Totodată, martora a precizat că nu cunoaşte pe niciunul dintre acuzaţii faţă de care se efectuează cercetări în acest dosar, motiv pentru care nu poate declara că aceştia au ajutat-o să ajungă în Grecia, nu i-au oferit cazare şi nici nu au obligat-o să practice prostituţia în vreun club din Grecia. De asemenea, din declaraţia aceleiaşi martore rezultă faptul că nu cunoaşte tinere românce care să fi fost racolate de aceşti traficanţi şi să fi fost obligate să practice prostituţia în folosul acestora.

Martorei i-au fost prezentat mai multe planşe foto, pentru a indica dacă recunoaşte pe vreuna dintre aceste persoane, iar cu ocazia desfăşurării acestei activităţi, martora a precizat că nu cunoaşte nici o persoană din planşele foto ce i-au fost prezentate, planşe ce conţineau fotografiile traficanţilor.

Din acest motiv, martora W. a precizat că acestea sunt motivele pentru care a dorit să fie audiată ca martoră în cauză şi nu în calitate de parte vătămată.

Se constată că W. este nesinceră în declaraţia dată autorităţilor elene, aceasta ca urmare a faptului că unele dintre tinerele ce au fost audiate în prezenta cauză au declarat cu privire la numita H. că a fost una dintre victimele traficanţilor, s-au întâlnit cu ea în cluburile unde au fost obligate a presta servicii sexuale şi, mai mult una dintre victime a menţionat faptul că s-a întâlnit cu aceasta încă înainte de plecarea din România, W. plecând împreună cu unul din cei doi cetăţeni greci. De asemenea, se reţine că biletul de avion i-a fost rezervat martorei W. de către firma LL., iar contravaloarea biletului de călătorie a fost plătită de către cetăţeanul grec BB..

Prin intermediul comisiei rogatorii internaţionale, s-a solicitat autorităţilor elene identificarea şi audierea victimelor X. şi U.. Ca urmare a acestui fapt, au fost remise documentele întocmite de autorităţile elene cu ocazia acestor audieri.

În ceea ce o priveşte pe numita X., aceasta a fost audiată în calitate de martoră.

A declarat că a plecat din România, în cursul anului 2004, ajungând în Grecia în luna iulie a aceluiaşi an, la propunerea unui cunoscut, care s-a oferit să o ajute să plece în Grecia cu promisiunea găsirii unui loc de muncă pe post de chelneriţă într-un local. Acesta i-a făcut cunoştinţă martorei cu o persoană pe nume L., iar cei doi s-au ocupat de obţinerea paşaportului victimei, i-au dat suma de 500 euro pentru a o prezenta la controlul poliţiei de frontieră şi i-au precizat că pe aeroportul din Atena o va aştepta o persoană cu numele de CC..

Ajungând în Atena, victima a fost aşteptată de numitul CC., acesta a dus-o apoi şi cazat-o pentru o noapte la nişte cunoştinţe, după care victima a fost îmbarcată într-un alt avion şi trimisă în localitatea Irakleio, unde a fost aşteptată la aeroport de două tinere, pe nume L. şi G.. Acestea au dus-o pe martoră şi au cazat-o într-un apartament în localitatea Amoudara, iar seara au mers toate la localul unde i se precizase victimei că va lucra. Localul se numea "ZZZ.".

Acolo i s-a precizat că trebuie să ţină companie clienţilor şi dacă aceştia vor să facă sex cu ea trebuie să le satisfacă cererile. În cazul în care satisfăcea cererile clienţilor de a întreţine raporturi sexuale, martora primea 30 euro pentru fiecare client, iar dacă nu vroia nu primea niciun ban. Întrucât victima X. cunoştea că trebuia să lucreze ca şi chelneriţă în local şi nicidecum să se prostitueze, aceasta a refuzat să facă acest lucru şi a luat legătura telefonic cu numitul CC. pentru a-i comunica acest lucru. În momentul în care a precizat sus-numitului că refuză să meargă cu clienţii pentru a întreţine raporturi sexuale, cetăţeanul grec a ameninţat-o, spunându-i că dacă nu va merge cu clienţii le va face rău membrilor familiei victimei.

Ca urmare a acestui fapt, victima X. a fost obligată să se prostitueze, mai mult, în toată perioada în care a trebuit să meargă cu clienţii pentru a face sex, aceasta era încuiată într-o cameră şi păzită de numitul UUU., cetăţean român, iar dacă avea nevoie de ceva îi spunea acestuia. În afară de numitul UUU., victima mai era păzită şi de un alt cetăţean român pe nume BBBB. În momentul în care victima trebuia să meargă la localul unde trebuia să muncească aceasta era însoţită de numitul UUU. şi împreună cu ea mergeau şi numitele L. şi G., care lucrau la acelaşi local, toate fiind transportate cu taxiul. La localul respectiv, în momentul în care un client o solicita pentru a face sex, victima mergea cu acesta într-un spaţiu amenajat în interiorul localului, după ce clientul plătea patronului HH. contravaloarea prestaţiei. La terminarea programului, victima primea de la patron câte 30 euro pentru fiecare client cu care întreţinuse raporturi sexuale.

După o săptămână de la începerea acestei activităţi, la local a venit numitul CC., care i-a cerut victimei să-i predea paşaportul spunându-i că are nevoie pentru a-i face actele de şedere în Grecia şi totodată i-a cerut să-i plătească suma de 500 euro, bani care i-a precizat acesteia că-i era datoare. După ce victima X. i-a dat paşaportul şi i-a plătit şi acea presupusă datorie, numitul CC. i-a spus că va trebui să facă ce a făcut şi până în acel moment, iar dacă nu se va conforma o să-i facă rău copilului ei şi familiei acesteia. Întrucât cetăţeanul grec a ameninţat-o pe martoră, aceasta a continuat să se prostitueze, iar după o lună, numitul CC. i-a restituit paşaportul spunându-i că nu a putut rezolva problema.

Ca urmare acestui fapt, victima s-a hotărât să fugă şi la un moment dat profitând de faptul că CC. şi UUU. nu se aflau la apartament şi uitaseră să încuie şi uşa, victima a fugit de la aceştia şi a cerut găzduire la un client pe care-l cunoscuse. Ulterior, în momentul în care victima se afla în centrul oraşului Irakleio, aceasta a fost văzută de CC., care a luat-o cu forţa şi a băgat-o în maşina pe care o conducea şi a dus-o din nou la apartament, iar apoi acesta împreună cu UUU. au bătut-o pe victimă. A doua zi victima a fost din nou bătută de UUU., toate aceste corecţii fizice fiind datorate fugii victimei de la traficanţi. Martora a fost din nou obligată să se prostitueze în folosul acestora, iar după circa trei săptămâni, întrucât victima a refuzat să facă sex cu un client, aceasta a fost din nou bătută de către CC..

Potrivit declaraţiei victimei X., a lucrat la barul ZZZ. aproximativ 5 luni, perioadă în care a trebuit să întreţină raporturi sexuale cu clienţii care solicitau acest lucra. După această perioadă, victima a fost mutată la localul TTT., unde de asemenea trebuia să practice prostituţia. La acel local patron era numitul BB.. În momentul în care clientul solicita să facă sex, victima trebuia să meargă cu acel client la un hotel situat în apropierea localului, şi numai după ce acesta plătea patronului localului contravaloarea actului sexual, respectiv 30 euro, precum şi contravaloarea camerei de hotel.

Martora X. a recunoscut în fotografiile prezentate pe numiţii CC., patronul barului "ZZZ.", FF., patronul barului "TTT.", pe BBBB. cel care o supraveghea şi o însoţea peste tot, o altă tânără care lucra pentru CC. şi trebuia să se prostitueze în folosul acestuia, VVV., o altă victimă care locuia în aceeaşi casă cu martora şi care trebuia să practice prostituţia, precum şi pe numita II., ca fiind soţia lui CC..

Martora a indicat-o pe numita L., precum şi pe numita M., persoană pe care a cunoscut-o în Irakleio şi care lucra şi ea în localuri şi făcea "vizite" (mergea cu clienţii care doreau să facă sex), însă era în relaţii de prietenie cu L..

Martora X. a declarat că banii care-i obţinea din practicarea prostituţiei îi erau luaţi de traficanţi, iar ei îi dădeau doar 25 de euro, bani care nu-i ajungeau nici să-şi cumpere cele necesare traiului zilnic.

De asemenea, victima a menţionat că nu se constituie parte civilă în cauză.

În ceea ce o priveşte pe U., aceasta a fost audiată tot în calitate de martoră.

Potrivit declaraţiei acesteia, în octombrie 2002, a citit un anunţ într-un ziar în care se menţiona faptul că se caută tinere, care să danseze într-o formaţie în Grecia. Ca urmare a acestui fapt, martora a mers la adresa indicată în anunţ şi a discutat cu o persoană, care i-a precizat că el şi colaboratorii lui caută tinere care să fie dispuse să muncească în Grecia ca dansatoare în diferite localuri şi pentru o astfel de activitate urma să primească 30 euro pe zi. Martora s-a interesat dacă este vorba de striptease, dar i s-a precizat că nu este vorba de aşa ceva. Totodată, bărbatul i-a precizat că în cazul în care este de acord cu propunerea lui trebuie să vină a doua zi, întrucât va veni şi colaboratul lui din Grecia care îi va spune clar dacă este potrivită pentru ce are de făcut în Grecia şi îi va explica în mod concret ce are de făcut.

Martora U. a mers a doua zi pentru a discuta cu patronul din Grecia, a aflat că acesta se numeşte RRR. şi din discuţiile purtate cu acesta a înţeles că este vorba de dans obişnuit, nu striptease şi mai mult i-a fost înlăturată orice suspiciune pe care a avut-o victima cu privire la plecarea în Grecia. Victima le-a precizat celor doi că nu are paşaport, însă aceştia i-au spus că nu trebuie să-şi facă probleme întrucât se vor ocupa ei de această problemă, lucru care s-a şi întâmplat victima obţinând într-un timp foarte scurt paşaportul.

Imediat după aceasta a fost anunţată că va pleca în Grecia şi pe aeroportul din România s-a întâlnit cu RRR., un alt cetăţean grec CC., precum şi o altă fată.

După ce au ajuns pe aeroportul din Atena, fata cu RRR. au plecat împreună, iar victima U. a plecat cu numitul CC., cu autoturismul acestuia. Martora a fost dusă în localitatea Kalamata, unde i s-a făcut cunoştinţă cu numitul DD., patronul cofetăriei bar DDDD.. I s-a precizat că va lucra în acel local, va ţine companie clienţilor, bând băuturi cu aceştia, iar dacă vreun client va solicita să facă sex va trebui să meargă cu acel client. I s-a precizat că dacă va fi "bună" se vor ocupa să-i scoată acte pentru a sta legal în Grecia. Totodată, CC. i-a precizat că va trebui să lucreze în condiţiile precizate de ei, întrucât are să-i restituie o datorie de 2000 euro, bani ce reprezentau cheltuielile legate de obţinerea paşaportului şi respectiv transportul până în Grecia.

Victima U. nu a fost de acord cu cele precizate de numitul CC., motiv pentru care a solicitat să se întoarcă în România, însă cetăţeanul grec a dus-o la un hotel din apropiere unde a bătut-o şi a ameninţat-o că familia din România va avea de suferit. Martora a precizat că în acel moment i s-a făcut frică, fiindu-i teamă ca familia ei să nu păţească ceva, ştiind faptul că îşi trecuse toate datele în formularul pe care-l completase înainte de a pleca din ţară, iar astfel traficanţii ştiau unde locuieşte familia acesteia.

Potrivit declaraţiei victimei, a fost încuiată în camera de hotel timp de 4 zile, perioadă în care nu a primit nimic de mâncare, iar după trecerea acestui interval de timp a venit numitul DD., care a întrebat-o ce a hotărât. Fiind îngrozită de cele întâmplate, de faptul că nu avea bani, nu cunoştea limba, nu mai avea acte, a fost de acord să facă cele spuse de cetăţenii greci.

Astfel, a început să lucreze în acel local şi să se prostitueze cu clienţii care solicitau să facă sex, iar această activitate s-a desfăşurat pe o perioadă de 6 luni de zile. Banii plătiţi de clienţi pentru actele sexuale erau daţi direct patronului DD., iar victimei nu i se dădea nicio sumă de bani. O dată pe săptămână sau cel mai târziu la 10 zile venea CC., care se interesa la patron ce a făcut martora şi primea de la acesta sumele de bani pe care le obţinuse din obligarea victimei la prostituţie.

După trecerea celor 6 luni, victima a fost mutată de CC. în localitatea Porto Cheli, la localul CCCC., unde trebuia să facă striptease, să ţină companie clienţilor şi să întreţină raporturi sexuale cu clienţii care solicitau acest lucru. Raporturile sexuale se consumau în camera de hotel unde era cazată victima, iar pentru actele sexuale aceasta nu a primit niciodată bani de clienţi, întrucât aceştia plăteau direct patronului localului. Era păzită în permanenţă de doi cetăţeni români, iar unul dintre aceştia se numea XX..

După o perioadă de 1 an şi trei luni, timp în care victima a fost obligată să se prostitueze, a fost arestată împreună cu alte tinere românce de către autorităţile elene, însă nu a declarat nimic cu privire la cele întâmplate de frica traficanţilor, întrucât aceştia le plătiseră şi avocatul care le reprezenta şi astfel aveau cunoştinţă cu privire la orice ar fi declarat victimele traficului.

După ce a fost eliberată din arest, martora U. a fost luată de numitul CC., care a dus-o în localitatea Irakleio, fiind vorba de luna octombrie 2004. A lucrat apoi în localul TTT., care aparţinea unui grec pe nume BB.. Şi la acest local, victima a fost obligată să desfăşoare aceleaşi activităţi ca şi în celelalte localuri unde lucrase anterior. Clienţii plăteau pentru activităţile sexuale banii direct patronului, iar victima nu primea niciun ban. De data aceasta martora era păzită şi supravegheată de alţi cetăţeni români, pe nume UUU. şi BBBB. În acelaşi bloc unde se afla camera unde fusese cazată victima, aceasta are cunoştinţă că se mai aflau încă 5 tinere care erau obligate să practice prostituţia.

La un moment dat, victima a primit de la numitul CC. suma de 370 euro, ca urmare a rugăminţilor acesteia, bani pe care i-a solicitat întrucât vroia să fugă şi să se întoarcă în România. Nu a reuşit să facă acest lucru întrucât în aceeaşi seară a fost din nou arestată de poliţia elenă, fiind arestate şi alte tinere din România, precum şi cel care le supraveghea, cetăţeanul român pe nume BBBB.

La câteva zile, martora a fost eliberată la intervenţia avocatului care fusese plătit tot de către traficanţi, iar imediat după ce a fost eliberată acesta a fost preluată de către CC., care i-a luat paşaportul şi suma de bani pe care i-o dăduse şi a dus-o să lucreze în continuare la barul TTT.. După câteva zile, câştigând încrederea numitului UUU., martora a plecat cu un client pentru a întreţine raporturi sexuale şi nu s-a mai întors la local. Ulterior, victima a solicitat ajutorul unui cetăţean grec pe care-l cunoscuse şi a fost cazată la locuinţa acestuia.

Martora U. a recunoscut din fotografiile ce i-au fost prezentate pe numitul CC., persoana care a adus-o din România şi apoi a bătut-o şi exploatat-o, FF., patronul barului "TTT.", BBBB., persoana care o supraveghea, o altă tânără ce era obligată să practice prostituţia în localul "TTT." pentru CC., II. ca fiind soţia lui CC. şi pe care a cunoscut-o când lucra în barul "CCCC.".

De asemenea, martora a mai recunoscut pe numita L., ca fiind soţia lui CC., M., una din tinerele care lucrează pentru CC., DD., patronul barului "DDDD.", GG., persoana care se ocupa de supravegherea tinerelor împreună cu numitul BBBB..

Conform declaraţiei inculpatei B., în cursul anului 2004, a înfiinţat societatea SC YY. SRL, fiind asociat unic şi administrator, iar obiectul principal de activitate îl constituie formarea profesională pentru calificarea dansator. Sediul social al acestei societăţi era la domiciliul inculpatei B., iar punct de lucru firma îl avea la Casa de Cultură " WW." din Bucureşti.

Inculpata B. a precizat că a dat anunţuri în ziarul de la A la Z, în care menţiona faptul că organizează cursuri profesionale, practice şi teoretice, pentru meseria de dansator şi este posibil să fi menţionat în acele anunţuri şi numele anumitor ţări, dar aceasta a făcut-o ca să atragă mai mulţi cursanţi. În urma anunţurilor date în ziar, cursanţii se înscriau la acest curs şi durata cursului era de 3 luni. Cei care se înscriau la acest curs aveau obligaţia să depună copie după buletinul de identitate, diploma de bacalaureat şi adeverinţă medicală.

În cadrul cursului respectiv, cursanţii erau iniţiaţi în teoria specifică a fiecărui gen de dans, clasic, modern, de caracter, folclor, iar ea împreună cu alţi doi profesori se ocupa de pregătirea lor profesională. La terminarea acestui curs, fiecare cursant susţinea un examen în faţa Comisiei de autorizare a Municipiului Bucureşti şi, în funcţie de rezultatul obţinut în urma examenului se obţinea o diplomă recunoscută în Comunitatea Europeană.

Inculpata B. a arătat faptul că ea personal s-a ocupat de înfiinţarea comisiei de autorizare a municipiului Bucureşti, comisie autorizată prin Decizia nr. 1059 din 9 iunie 2005, iar în cadrul acestei comisii a avut calitatea de membru. Până la această dată nu exista o comisie de autorizare, existând doar o comisie ce funcţiona în cadrul Ministerului Culturii şi care se ocupa de eliberarea atestatelor. În urma înfiinţării comisiei de autorizare a Municipiului Bucureşti, comisia din cadrul Ministerului Culturii nu a mai funcţionat şi, din punctul de vedere a inculpatei, aceasta consideră că din acel moment a avut foarte mulţi duşmani.

Referitor la numele de H., I., G., S., F., T., J., Y., C., Z. şi W., inculpata B. a menţionat că nu-i spun absolut nimic, însă este posibil să fi fost la cursurile sale de pregătire profesională în calitatea de dansator.

De asemenea, inculpata B. a precizat că numele de D., E. nu le cunoaşte şi ca atare nu ştie cine sunt aceste persoane.

Totodată, această inculpată a declarat faptul că nici ea personal şi nici prin firma sa SC YY. SRL, nu a avut nicio colaborare cu vreun cetăţean grec în vederea trimiterii în Grecia a unor tinere, care ulterior să fie exploatate din punct de vedere sexual.

În acelaşi timp, inculpata B. a arătat că numele de AA., BB., nu îi spun absolut nimic, nu a avut nici un fel de legătură cu aceste persoane şi nu le-a văzut niciodată.

În ceea ce-i priveşte pe numiţii A. şi K., pe aceştia inculpata a precizat că i-a cunoscut ca urmare a faptului că au apelat la ea în vederea găsirii unei reşedinţe, întrucât a avut şi o firmă de imobiliare, precum şi ca urmare a faptului că K. a dorit să fie pus în legătură cu un preot creştin ortodox, întrucât vroia să treacă de la religia musulmană la religia ortodoxă. Nu a avut nici un fel de relaţii cu aceştia, în sensul de a le prezenta tinere ce urmau cursuri de dans la Casa de Cultură WW., tinere ce ulterior să fi fost trimise de cei doi în străinătate pentru a practica prostituţia.

Nu a purtat niciodată discuţii cu tinerele care au urmat cursurile de dans referitor la faptul că le poate intermedia contracte legale de muncă în străinătate, respectiv Grecia, şi nici nu le-a pus în legătură cu vreun cetăţean grec, întrucât necunoscând nici un cetăţean străin nu aveam cum să faciliteze o astfel de legătură.

Din contră, inculpata B. susţine că le-a atenţionat întotdeauna pe aceste tinere să aibă grijă unde îşi vor găsi o activitate profesională şi chiar le spunea să fie atente, dacă li se oferă vreun contract în Grecia sau Turcia ori ţările arabe.

Nu a fost niciodată la Agenţia de turism pentru a cumpăra bilete de avion pentru vreuna din tinerele menţionate anterior şi nici nu avea bani pentru a face acest lucru. Mai mult, a susţinut că nu a primit niciodată bani de la vreun cetăţean grec pentru a cumpăra bilete de avion pentru tinere din România.

Inculpata B. a arătat că nu cunoaşte de ce aceste tinere susţin că ea le-a precizat că le poate asigura un loc de muncă în Grecia ca dansatoare şi nici nu le-a pus în legătură cu vreun cetăţean grec, care să le precizeze că vor avea contracte de muncă în Grecia, iar ulterior să le exploateze din punct de vedere sexual.

Cu privire la faptele reţinute în sarcina sa, inculpata B. a precizat faptul că nu se consideră vinovată.

Inculpata B. a depus la dosarul cauzei în fotocopie Decizia nr. 171 din 15 februarie 2005, Act adiţional nr. 3 la Contractul de închiriere nr. 62 din 16 septembrie 2004, Decizia nr. 1059 din 09 iunie 2005, autorizaţia, Act adiţional la actul constitutiv al SC YY. SRL, şi o filă A 4 ce cuprinde fotocopiile legitimaţiilor şi atestatului.

Inculpata A. a precizat că a fost căsătorită cu numitul K. începând cu data de 3 septembrie 2005 până în luna august 2010, când acesta a decedat. Soţul ei a fost iniţial profesor la Şcoala Libaneză, după care a devenit director la Şcoala Irakiană, iar urmare a acestui fapt a fost şi ea angajată la acea şcoală în calitate de administrator.

Nu mai reţine cu precizie anul, dar în perioada în care soţul ei a devenit director la Şcoala Irakiană, acesta i-a spus că are nevoie de găsirea unei locaţii pentru stabilirea reşedinţei unor cunoscuţi de ai săi ce veneau să lucreze la Ambasada Irakiană. Ca urmare a acestui fapt, inculpata A. a citit mai multe anunţuri în ziar referitor la închirierea unor spaţii, şi a sunat la unul dintre numerele menţionate în acele anunţuri, ocazie cu care a discutat cu numita B.. I-a precizat acestei persoane ce anume o interesează, după care s-au şi întâlnit pentru a le prezenta mai multe locaţii în vederea închirierii.

După ce a făcut cunoştinţă cu B., din discuţiile purtate cu aceasta a înţeles că respectiva are o agenţie imobiliară şi în acelaşi timp se ocupă şi de organizarea unor cursuri de balet, fiind profesoară de balet, fără să-i spună unde organizează acele cursuri de balet şi nici nu a vizitat-o pe aceasta la locul de muncă.

De asemenea, a menţionat faptul că a rămas în relaţii de amiciţie cu inculpata B., s-a mai întâlnit cu aceasta pentru a-i prezenta diverse spaţii în vederea închirierii şi că soţul ei a fost cel care a purtat mai multe discuţii cu inculpata B. referitor la cultura musulmană şi diverse ţări pe care le vizitase şi inculpata B..

Nu cunoaşte dacă soţul ei K. a vizitat-o pe inculpata B. la locaţia unde aceasta organiza cursuri de balet sau la domiciliul acesteia, întrucât în momentul în care pleca de acasă, niciodată soţul ei nu-i spunea unde merge.

Cert este că în urmă cu aproximativ un an şi jumătate, soţul ei a trecut de la religia musulmană la religia creştin ortodoxă, iar cu această ocazie, întrucât nu cunoştea care este procedeul, au apelat amândoi la inculpata B. pentru a-i pune în legătură cu preotul de la parohia de unde face aceasta parte. În acest fel, B. a devenit naşa de botez a numitului K..

Referitor la numitele F., T., J., inculpata A. a arătat faptul că aceste nume nu-i spun nimic şi nici nu cunoaşte cine sunt aceste persoane. Personal, nu s-a ocupat niciodată de intermedierea plecării în Grecia a vreunei tinere în vederea angajării în acea ţară ca dansatoare şi nici nu a avut relaţii de colaborare cu cetăţeni greci. Ştie că soţul ei avea cunoştinţe în Grecia şi la un moment dat a fost solicitat de o cunoştinţă de a sa din Grecia, pentru a-i găsi o menajeră în România, pe care să o trimită în Grecia la acea familie. Din câte îşi aminteşte inculpata A., cunoştinţa soţului ei era de profesie medic. Urmare a acestei solicitări, soţul ei a găsit o persoană care a fost de acord să plece ca menajeră în Grecia şi reţine că acea tânără se numea H.. Nu poate preciza în ce an s-a întâmplat acest lucru.

Totodată, inculpata a precizat faptul că soţul ei a obţinut la un moment dat o viză de Grecia, însă nu ştie dacă a şi plecat în acea ţară imediat după ce a obţinut viza, întrucât ea a fost plecată o perioadă de timp de la domiciliul conjugal. Împreună cu soţul ei a fost plecată în Grecia în perioada sărbătorilor de iarnă, însă nu-şi mai aminteşte anul când s-a întâmplat acest lucru. În Grecia soţul ei i-a făcut cunoştinţă cu diverse persoane, cetăţeni greci şi cetăţeni arabi, însă nu a putut preciza numele acestor persoane. În afara unui singur cetăţean arab despre care a înţeles că era de profesie medic, despre ceilalţi cetăţeni străini cu care soţul ei i-a făcut cunoştinţă în acel moment, nu cunoaşte cu ce se ocupau aceştia.

Inculpata A. a precizat faptul că în Grecia a mers în Atena de unde au fost preluaţi de una dintre cunoştinţele soţului ei şi ulterior au mers într-o altă localitate al cărui nume nu-l mai reţine. Această inculpată a susţinut că nu este adevărat că ea le-a cunoscut pe aceste tinere prin intermediul inculpatei B. şi nici faptul că le-ar fi precizat acestor persoane că le poate facilita găsirea unui loc de muncă în Grecia ca dansatoare, prin intermediul unui colaborator de al ei din acea ţară.

Totodată, inculpata A. a arătat faptul că ea a fost solicitată de mai multe ori, atât de soţul ei, cât şi de alte persoane ce lucrau la şcoala libaneză şi şcoala irakiană să cumpere bilete de avion, atât pentru unii dintre elevii acestor şcoli, cât şi pentru profesori sau cunoştinţe şi prieteni de ai acestora.

A menţionat faptul că nu este adevărat că împreună cu soţul ei s-ar fi ocupat de cumpărarea de bilete de avion pentru tinerele mai sus menţionate şi nici faptul că s-ar fi ocupat de transportul acestora la aeroport. Nu cunoaşte de ce aceste tinere au menţionat faptul că ea le-a facilitat plecarea în Grecia, sub promisiunea găsirii unui loc de muncă, promisiune ce nu a avut suport real.

Iniţial, luând la cunoştinţă de acuzaţii, inculpaţii D. şi E. s-au prevalat de dreptul de a nu da nicio declaraţie. Ulterior, ambii au fost de acord să dea declaraţii în cauză.

Inculpata D. a precizat că în perioada 2002 - 2004 a lucrat în cadrul unei firme de impresariat YY., ocupându-se de activităţile de secretariat şi administrativ. Prietenul său, inculpatul E., lucra şi el în cadrul unei alte firme tot de impresariat YY.

În anul 2004, s-a hotărât împreună cu prietenul ei inculpatul E. şi încă alte două persoane să înfiinţeze o agenţie de impresariat. În acest sens, a depus toate diligentele pentru obţinerea tuturor formalităţilor şi avizelor necesare acestor gen de activităţi. Ca obiect de activitate, această firmă avea activităţi de impresariat în principal şi din câte reţine erau şi alte activităţi menţionate în secundar. Firma pe care au înfiinţat-o în 2004 se numea LL. şi în cadrul acestei firme, inculpata D. a avut calitatea de asociat şi administrator.

Ca urmare a acestui fapt, a încheiat cu parteneri externi contracte de colaborare şi din câte îşi aminteşte, în Grecia a avut contract cu cluburile ZZ., Club EEEE., în Caraibe a avut încheiate contracte cu cluburile FFFF. şi GGGG., în Japonia a avut contracte de colaborare cu cluburile HHHH. şi crede că şi în Franţa a avut contracte de colaborare, dar nu-şi mai aminteşte exact denumirea partenerului extern.

D. a menţionat că nu mai reţine cu precizie, dar la un moment dat a fost contactată telefonic de către o persoană care vorbea româneşte, prezentându-se ca fiind reprezentantul unui club din Grecia, solicitând o întrevedere cu firma lor, pentru o colaborare, în sensul recrutării unor tinere din România în vederea exercitării profesiei de YY. În urma acestei solicitări, a stabilit o zi în care cetăţeanul străin să se prezinte la sediul firmei, iar la data stabilită persoana respectivă s-a prezentat, ocazie cu care a înţeles că acesta se numeşte BB. şi este reprezentantul clubului ZZ. din Grecia. Totodată, reţine faptul că numitul BB. a menţionat că are o prietenă româncă. Cu acea ocazie, sus-numitul i-a prezentat mai multe documente în română, engleză, greacă, referitoare la clubul din Grecia, respectiv ce fel de activităţi desfăşurau, program de funcţionare şi a menţionat faptul că lucrează şi cu alte agenţii din România.

Considerând că pot desfăşura o colaborare în domeniul impresariatului, inculpata D., în calitate de administrator al firmei a hotărât să încheie un contract de parteneriat, urmând ca ea să se ocupe de redactarea acestui contract, iar numitul BB. să vină să semneze contractul respectiv.

BB. a venit însoţit la un moment dat şi de un cetăţean grec, pe care l-a prezentat sub numele de UU. şi în acelaşi timp a menţionat că acesta este patronul clubului ZZ.. Nu mai reţine dacă cei doi au venit împreună la momentul semnării contractului de parteneriat sau la momentul discuţiei de colaborare. Cert este că pe numitul UU. l-a văzut o singură dată.

Urmare a încheierii contractului de parteneriat, inculpata D. a precizat că a contactat persoane ce se aflau în baza lor de date, pentru a le aduce la cunoştinţă oferta pe Grecia şi în cazul în care sunt de acord să se prezinte la sediul firmei pentru a discuta detalii.

Întrucât BB. solicitase să cunoască şi el persoanele care vor lucra în club în Grecia, inculpata D. l-a anunţat şi pe acesta data la care se prezentau la sediul firmei cele care doreau să meargă în Grecia în calitate de artiste.

Dintre persoanele contactate la acel moment reţine că s-au prezentat la sediul firmei O. şi P. şi nu este sigură dacă şi W. s-a prezentat împreună cu cele două sau a venit într-o altă zi.

Cu privire la oferta de muncă din Grecia, se reţine faptul că inculpata D. le-a precizat acestor tinere că este vorba de un club de noapte unde trebuie să danseze conform unei coregrafii, să aibă costume de scenă, să determine clientul să consume cât mai mult şi remuneraţia era de 20 sau 25 euro pe zi, transportul până în Grecia era suportat de către angajatorul grec, cazarea era asigurată de acesta, iar în privinţa hranei nu mai reţine ce anume se stabilea conform contractului.

În momentul în care aceste tinere au discutat şi cu BB., acesta le-a precizat aceleaşi condiţii pe care le menţionase şi inculpata anterior. Este posibil ca în momentul în care tinerele au discutat cu BB. să fi fost prezent şi numitul UU., însă inculpata D. nu mai reţine cu precizie acest lucru.

Totodată, inculpata D. a declarat faptul că atât ea cât şi cetăţenii greci le-au precizat tinerelor respective că nu vor face striptease, topless sau alte activităţi ce ţin de prostituţie.

Urmare a acceptării ofertei de către tinerele menţionate mai sus, a încheiat cu fiecare dintre acestea contract de impresariat, după care s-a făcut rezervarea biletelor de avion şi ulterior cumpărarea acestora. Inculpata D. D. a menţionat că nu mai reţine dacă ea a făcut rezervarea sau a fost făcută de cetăţenii greci, însă cumpărarea biletelor de avion pentru cele trei tinere s-a făcut în mod cert de către cetăţenii greci. Nu ştie modalitatea în care fetele au intrat în posesia biletelor de avion, posibil să fi fost aduse aceste bilete de către agentul de turism la sediul firmei lor sau să fi fost ridicate de către cetăţenii greci şi date direct tinerelor.

Cunoaşte faptul că aceste fete au plecat în Grecia, ea personal nu le-a însoţit la aeroport şi a menţionat că niciodată nu a însoţit persoane la aeroportul din România. După ce tinerele au ajuns în Grecia, le-a sunat pentru a afla dacă au vreo problemă, acestea i-au precizat în prima zi că nu sunt probleme, după care în zilele următoare a fost contactată de una dintre ele care i-a precizat că atât ea cât şi celelalte vor să revină în România şi faptul că le-au fost luate actele de către cetăţenii greci. Motivul pentru care tinerele doreau să revină în România era determinat de cazarea foarte proastă, de faptul că atmosfera nu le place, şi totodată că nu muncesc, stau în cameră.

Urmare a acestui fapt, inculpata D. a menţionat că a luat legătura cu cetăţenii greci, i-a întrebat pentru ce le-au luat actele celor trei fete şi aceştia au precizat că documentele le sunt necesare în vederea obţinerii rezidenţei şi a permisului de muncă.

Le-a spus cetăţenilor greci că nu este normal să le ia documentele, acest lucru nu a fost menţionat în contractele încheiate şi să le restituie imediat documentele de identitate fetelor. Cetăţenii greci au precizat că vor face acest lucru în aproximativ două zile şi datorită faptului că nu au restituit aceste documente, inculpata D. a declarat că a contactat Ambasada României din Grecia, a anunţat acest lucru, după care i-a sunat din nou pe greci şi le-a spus că a anunţat despre refuzul lor în privinţa restituirii documentelor, reprezentanţii Ambasadei Române.

Inculpata D. precizează că a doua zi, a fost anunţată de către una dintre fete despre faptul că şi-au primit documentele şi că O. şi P. se vor întoarce în România, iar W. refuză să facă acest lucru şi rămâne în Grecia. În această situaţie, a contactat-o pe W. de mai multe ori pentru a discuta cu ea referitor la rămânerea ei în Grecia şi aceasta a menţionat că nu doreşte să revină în România şi rămâne în Grecia.

După venirea în România a numitelor O. şi P., inculpata reţine că una dintre acestea a solicitat să i se plătească contravaloarea biletului de avion, iar o alta a solicitat să obţină un alt contract.

În privinţa contractului de colaborare încheiat cu Clubul III. din Grecia, inculpata D. a menţionat că a fost contactată de către o persoană din Grecia ce vorbea româneşte şi care s-a prezentat ca fiind un reprezentant al acelui club şi care a solicitat o colaborare cu firma LL.. A primit pe fax documente referitoare la clubul respectiv şi activitatea pe care o desfăşoară şi contractul de parteneriat, contract pe care l-a semnat şi l-a retrimis apoi în Grecia.

A contactat persoane din baza de date a firmei, le-a menţionat cam acelaşi gen de condiţii ca şi cele precizate pentru clubul ZZ., cu excepţia faptului că nu se plătea transportul până în Grecia şi cred că era vorba şi de o altă remuneraţie, respectiv un salariu mai mare. Pentru această ofertă s-au prezentat surorile N., şi din câte îşi aminteşte inculpata D. şi numita P..

Întrucât aceste persoane au acceptat oferta prezentată le-au fost încheiate contracte de impresariat, după care au plecat în Grecia.

D. a arătat faptul că, de fapt, aceste contracte de impresariat erau încheiate în momentul în care persoanele respective se prezentau la firma lor pentru a-şi depune dosarele în vederea introducerii în baza de date şi ulterior a găsirii unor oferte corespunzătoare aptitudinilor pe care le aveau.

Din câte reţine inculpata, aceste tinere nu au stat mai mult de o lună sau două în Grecia, în această perioadă a ţinut permanent legătura cu ele, nici una nu s-a plâns de nimic şi, întrucât firma din Grecia nu-şi onora comisioanele pe care le avea de plătit faţă de firma din România chiar inculpata susţine că a solicitat unora dintre fete să revină în ţară.

În ceea ce o priveşte pe R., inculpata D. a precizat faptul că aceasta nu a reuşit să se integreze şi, la un moment dat i-a sunat să le spună că cei de la club vor să o angajeze ca ospătăriţă şi urmare a acestui fapt, inculpata D. a declarat că i-a precizat acestei tinere că nu are contract cu firma LL. În acest sens, activitatea pe care ea trebuia să o desfăşoare era cea de artistă, şi în această situaţie numita R. a revenit în ţară.

Din acel moment, inculpata D. a susţinut că nu a mai avut nici un fel de colaborare cu vreun partener grec.

În ceea ce o priveşte pe inculpata B., inculpata D. a declarat faptul că nu cunoaşte persoana cu numele de B. şi până în acest moment nu a auzit de acest nume.

Totodată, a menţionat faptul că numele de I. nu-i este cunoscut, această persoană nu a plecat prin intermediul firmei lor, însă este posibil ca în momentul în care BB. sau UU. au solicitat rezervarea de bilete pe numele fetelor care plecau prin intermediul firmei LL. să fi menţionat şi acest nume.

În mod normal, firma nu făcea rezervări de bilete pentru persoane ce nu plecau prin intermediul lor, dar la solicitarea cetăţenilor greci probabil că a făcut acest lucru, ţinând cont de faptul că dorea să aibă o colaborare bună.

Potrivit declaraţiei inculpatei D., în perioada 2004 - 2006, prin intermediul firmei LL. au fost încheiate 25 contracte de intermediere, dintre care 12 s-au finalizat cu plecarea în străinătate.

Totodată, inculpata D. a precizat că în cazul în care vreuna dintre aceste tinere ar fi avut nevoie de a fi transportată la aeroport în vederea plecării în străinătate, datorită faptului că nu avea posibilităţi financiare sau era din provincie, un reprezentant al firmei lor ar fi putut să o însoţească.

De asemenea, inculpata a declarat faptul că tinerele care au plecat în străinătate nu au plătit nimic firmei din România pentru intermedierea făcută, întrucât conform contractului de parteneriat, colaboratorul extern era cel care trebuia să achite comisioanele şi în momentul în care aceste fete au revenit în ţară, susţine că nu a menţionat niciuneia dintre ele că are de plătit ceva către firma LL.. În acelaşi timp, inculpata D. a dorit să se menţioneze faptul că nu a ameninţat pe niciuna dintre aceste tinere în momentul în care i-au precizat că doresc să revină în România şi nici nu avea cu ce să le ameninţe.

În cazul în care vreuna dintre tinere ar fi vrut să plece din nou în Grecia inculpata D. a arătat că nu avea de ce să-i interzică să facă acest lucru şi nici nu a ameninţat pe cineva, cu privire la faptul că, dacă se va reîntoarce în Grecia va avea probleme. Aceasta întrucât nu avea nici un fel de posibilitate să le împiedice să plece din ţară şi să desfăşoare vreo activitate pe teritoriul unui alt stat.

Inculpata D. a declarat că nu este adevărat că vreunul dintre partenerii greci i-ar fi plătit suma de 2000 de euro sau altă sumă pentru unele dintre aceste fete şi, mai mult, a arătat faptul că aceştia nu s-au achitat de obligaţiile pe care le aveau faţă de firma LL..

De asemenea, inculpata D. a precizat că nu este adevărat că N. i-ar fi făcut cunoştinţă cu vreun cetăţean grec cu care ulterior să desfăşoare o relaţie de colaborare, aceasta cu atât mai mult cu cât respectiva a plecat prima dată în Grecia prin intermediul firmei LL.. Dacă ulterior acestui fapt, numita N. a cunoscut ea vreun cetăţean grec şi s-a împrietenit cu acesta este treaba ei.

Din declaraţia inculpatul E. rezultă faptul că, în anul 2004 s-a hotărât împreună cu prietena lui, inculpata D. şi încă alte două persoane să înfiinţeze o agenţie de impresariat şi, în acest sens, au depus toate diligentele pentru obţinerea tuturor formalităţilor şi avizelor necesare acestor gen de activităţi. Ca obiect de activitatea această firmă avea activităţi de impresariat artistic în principal şi din câte reţine erau şi alte activităţi menţionate în secundar. Firma pe care au înfiinţat-o în 2004 se numea LL., iar învinuitul avea calitatea de asociat.

Urmare înfiinţări acestei firme au fost încheiate şi contracte de colaborare cu parteneri externi. Din câte îşi aminteşte au fost încheiate contracte cu parteneri din Caraibe, precum şi din Grecia, iar în această ţară cu cluburile ZZ. şi EEEE.

Referitor la contractul de parteneriat pentru clubul ZZ., inculpatul E. reţine faptul că firma lor a fost contactată telefonic de către numitul BB., cetăţean grec, care a menţionat că este managerul unui club din Grecia - Atena, respectiv ZZ., are în derulare şi alte contracte de parteneriat cu alte agenţii din România şi doreşte să se întâlnească pentru a discuta despre o eventuală colaborare.

BB. a venit prima dată singur la sediul firmei LL., iar cu acea ocazie le-a prezentat documentele referitoare la barul din Grecia, faptul că acesta are aviz de funcţionare şi reţine clar că aceste documente erau în limba română traduse şi legalizate. Acesta a menţionat faptul că acel club din Grecia are nevoie de dansatoare/animatoare pentru showurile pe care le prezintă. Conform celor precizate de către BB., tinerele trebuiau să danseze conform coregrafiei stabilite de patronul clubului, iar pentru această activitate aveau stabilit un salariu la care se puteau adăuga bonusuri.

Inculpatul E. a revenit asupra celor precizate mai sus, menţionând faptul că toate cele menţionate anterior cu privire la solicitarea numitului BB. le-a aflat de la prietena sa inculpata D., aceasta fiind cea care s-a şi întâlnit cu BB. şi a tratat condiţiile colaborării, el personal nediscutând cu acesta despre oferta pe care o punea la dispoziţie.

Din câte cunoaşte, BB. a venit de mai multe ori la sediul agenţiei LL. şi o dată a venit însoţit şi de un alt cetăţean grec pe nume UU..

Întrucât a fost încheiat contract de colaborare cu partenerul grec, prietena inculpatului E., inculpata D. a contactat persoane înscrise în baza de date a firmei lor, le-a menţionat despre această ofertă şi ulterior unele dintre aceste persoane au venit la sediul agenţiei pentru a susţine interviul cu cetăţenii greci.

Inculpatul E. a menţionat că el personal nu a fost de faţă în momentul în care tinerele respective au susţinut interviul cu cetăţenii greci şi nici nu cunoaşte ce anume le-au prezentat aceştia despre oferta de muncă din Grecia.

În ceea ce priveşte contractul de colaborare cu firma EEEE., inculpatul E. a precizat faptul că, partenerul extern a transmis datele pe fax, nu a fost prezent în România, şi tot D. a fost cea care s-a ocupat de încheierea acestui contract de colaborare.

Acelaşi învinuit a declarat că firma LL. avea contacte cu o agenţie de turism, în privinţa rezervării sau cumpărării biletelor de avion, în momentul în care vreunul din candidaţii ce accepta o ofertă de muncă în străinătate solicita şi un astfel de serviciu din partea lor. Într-o astfel de situaţie se discuta la telefon cu reprezentantul agenţiei de turism şi ulterior un curier de al lor aducea la sediul firmei biletul sau biletele, pentru care exista solicitare din partea agenţiei LL..

Potrivit declaraţiei inculpatului E., nu-şi aduce aminte să fi mers personal la agenţia de turism pentru a cumpăra bilete de avion pe numele unor tinere ce urmau să plece în străinătate şi nici să facă rezervare în acest sens. De asemenea, a menţionat că nu-şi aduce aminte să fi însoţit vreo tânără la aeroportul din România în vederea plecării în străinătate, iar în cazul în care este posibil să se fi întâmplat acest lucru, probabil că i-a fost solicitat serviciul respectiv de către acele tinere, iar o astfel de activitate nu intra în atribuţiunile firmei lor.

Cu privire la numitele O., P., W., inculpatul E. a precizat faptul că de la inculpata D. a aflat că aceste tinere au ajuns în Grecia şi ulterior au contactat-o pentru a-i comunica faptul că le-au fost luate actele de identitate de către cetăţenii greci pentru obţinerea permisului de muncă, iar ulterior acestui fapt au existat mai multe convorbiri atât între D. şi acele tinere cât şi între D. şi partenerii greci ce au luat acele documente şi nu au obţinut încă permisele de muncă pentru fetele respective.

La un moment dat D., datorită faptului că cetăţenii greci tot amânau restituirea documentelor şi nu obţineau acele permise de muncă a contactat Ambasada României din Grecia.

Toată această activitate precizată anterior, inculpatul E. crede că s-a derulat într-o zi sau două.

Din câte cunoaşte el, după discuţia avută de D. cu partenerii greci fetelor le-au fost restituite documentele şi O. şi P. au revenit în ţară, iar W. a rămas în continuare în Grecia.

Inculpatul E. a menţionat faptul că D. a vorbit personal cu numita W., aceasta i-a precizat că va rămâne în Grecia în vederea derulării contractului, iar D. chiar a insistat ca W. să se întoarcă în România, însă aceasta a refuzat.

Conform declaraţiei inculpatul E., nu o cunoaşte pe inculpata B.. De asemenea, a precizat faptul că nu cunoaşte persoana cu numele de H. şi nici nu reţine să-i fi cumpărat bilet de avion acesteia, iar în cazul în care s-a întâmplat acest lucru este posibil să fi cumpărat biletul respectiv doar la solicitarea partenerilor greci, respectiv BB. şi UU., iar acea tânără să fi plecat în aceeaşi perioadă când au plecat în Grecia şi fetele intermediate de firma LL..

În cauză, au fost solicitate de la unităţile bancare transferurile de bani efectuate prin sistemul IIII., pentru toţi inculpaţii cercetaţi în dosar.

Urmare a răspunsurilor primite, se constată faptul că inculpatele B. şi A. apar cu transferuri privitoare la transmiterea unor diverse sume de bani, precum şi numitul K..

Astfel, în ceea ce o priveşte pe inculpata B., rezultă faptul că aceasta a primit sume cuprinse între 100 şi 2.270 dolari de la diverşi cetăţeni străini din Italia şi Cipru, în perioada 2003 - 2005.

Referitor la inculpata A., se constată faptul că în perioada 2004 - 2005, aceasta a primit diverse sume de bani cuprinse între 100 şi 1200 euro din Grecia, de la numiţii CC., JJJJ., KKKK.

Conform verificărilor efectuate, numitul K. a primit în perioada 2005 - 2006 sume cuprinse între 300 şi 2000 euro de la persoane din Grecia, respectiv CC., II., KKKK., cele mai multe dintre transferuri fiind efectuate de CC. şi II.

Referitor la inculpata D. şi E., rezultă faptul că aceştia nu au fost identificaţi cu transferuri de bani prin sistemul IIII.

Totodată, în cauză au fost solicitate controale din partea ITM Bucureşti cu privire la firmele SC YY. SRL şi SC LL. SRL, referitor la respectarea prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate.

Cu privire la firma SC YY. SRL, se constată că administratorul firmei este inculpata B. şi în cursul anului 2006, această societate a publicat un anunţ în ziarul "PP." la rubrica oferte de muncă, prin care menţiona că este firmă acreditată de Ministerul Muncii şi Educaţiei şi organizează cursuri de calificare profesională pentru dansatoare în vederea obţinerii unor contracte de muncă în Franţa. A mai fost postat şi pe internet un anunţ prin care anunţa organizarea de cursuri de calificare pentru meseria "dansator" în vederea obţinerii de contracte de muncă legale în ţară şi Comunitatea Europeană.

Reprezentanţii Inspecţiei Muncii au constatat în anul 2006 că, în calitate de agent de ocupare a forţei de muncă, această firmă a exercitat activităţi de intermediere cu încălcarea prev. art. 9 lit. e) din Legea nr. 156/2000 şi s-a aplicat o sancţiune contravenţională.

Ulterior acestui control, se efectuează în anul 2008 un alt control la firma respectivă şi se constată că firma nu este înregistrată la ITM Bucureşti ca agent de ocupare a forţei de muncă în străinătate. S-a reţinut că după efectuarea controlului din data de 8 mai 2006, societatea şi-a schimbat obiectul de activitate fiind radiat obiectul de activitate CAEN 7450.

În urma notei de relaţii date de inculpata B. a rezultat că aceasta a menţionat reprezentanţilor Inspecţiei Muncii că nu a încheiat contracte de mediere cu parteneri din străinătate, nu a plasat forţă de muncă în străinătate şi în prezent societatea nu mai are activitate.

În ceea ce priveşte firma SC LL. SRL, se reţine că a fost efectuat un control de către reprezentanţii ITM Bucureşti la data de 23 mai 2006, ocazie cu care s-a reţinut că administrator al firmei este inculpata D. Această firmă a încheiat contracte de mediere cu un număr de 25 de persoane, din care 12 au fost plasate în străinătate.

Întrucât inspectorii au constatat că firma a exercitat activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate fără a avea ca activitate principală "selecţia şi plasarea forţei de muncă" - cod CAEN 7450 au aplicat o sancţiune contravenţională, acest obiect de activitate fiind menţionat la activităţile secundare.

Potrivit notei de relaţii date de inculpată inspectorilor muncii se reţine faptul că această societate pentru activitatea de mediere şi plasare a forţei de muncă la extern a încheiat contracte cu partenerii externi: CLUB ZZ., CLUB GGGG., CLUB EEEE., CLUB FFFF., LLLL., MMMM.

Printre persoanele pentru care firma s-a ocupat de mediere şi plasare se regăsesc numitele D. cu un contract din 25 noiembrie 2004 cu o durată de 12 luni, N. cu un contract din 25 noiembrie 2004, cu o durată de 12 luni, P. contract din 23 noiembrie 2004 cu o durată de 12 luni, O. contract din 11 noiembrie 2004 cu o durată de 12 luni, R. contract din 10 aprilie 2005 cu o durată de 12 luni.

Se constată că în contractul încheiat cu partenerul extern din Grecia, firma ZZ. din Atena, firma străină a fost reprezentată de BB.. Acest contract de parteneriat se încheia pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 8 noiembrie 2004.

Firma din România se obliga să recruteze artistele profesioniste din România, să se conformeze cu programul de recrutare prevăzut de firma din Grecia, să prepare şi să furnizeze rapoarte detaliate cu privire la artiştii recomandaţi, să negocieze contractul cu artistul, să încheie documentele necesare şi oficiale, să se ocupe de procedurile de plecare, să pregătească artistul în toate modurile, aptitudini de dans, aptitudini de limbă, toate fetele să vorbească fluent limba engleză.

Obligaţiile firmei din Grecia constau în obţinerea tuturor datelor pentru pregătirea contractelor de muncă pentru candidatele selecţionate, să se ocupe de pregătirile pentru aprobarea vizei pentru artişti pentru stabilirea în Grecia, să coordoneze controlul muncii artiştilor în Grecia, în sensul să nu fie implicaţi în activităţi ilegale precum prostituţia, drogurile, etc, să transmită firmei din România suma de 450 euro/artist la fiecare 3 luni pentru primele 6 luni.

Potrivit contractelor încheiate cu numitele O., P. şi înscrisuri care au fost identificate şi ridicate cu ocazia controlului efectuat de către ITM Bucureşti, se reţine că obiectul acestor contracte consta în pregătirea, formarea şi perfecţionarea sus-numitelor în domeniul entertainment-ului, în vederea încheierii de contracte interne şi externe.

De fapt, acest contract nu corespunde ca formă şi fond cu contractul de mediere, pe care firma avea obligaţia să-l încheie în vederea găsirii unui loc de muncă în străinătate a solicitantului.

În acelaşi timp, se constată că potrivit evidenţei existente la firma din România, în dreptul numelor tinerelor mai sus precizate apare menţiunea "renunţat", în condiţiile în care totuşi unele dintre aceste tinere au plecat în Grecia şi au lucrat la diverse cluburi.

Conform documentelor puse la dispoziţie de către autorităţile elene, urmare a cererii de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, în ceea ce priveşte existenţa unei hotărâri de condamnare cu privire la cetăţenii greci şi cetăţenii români implicaţi în activităţile de trafic a victimelor mai sus menţionate, au rezultat următoarele:

Prin rapoartele şi hotărârea Tribunalului Mixt cu Juri Hania (şedinţa publică din 5,7 şi 13 noiembrie 2007) au fost acuzaţi CC., DD., EE., FF., GG., HH., L., T., M., J., F., II., iar faptele pentru care au fost acuzaţi sunt trafic de carne vie, în complicitate; complicitate directă la traficul de carne vie; sechestrare ilegală, în complicitate; proxenetism; reţinerea paşaportului, în concurs; angajarea cetăţenilor străini fără permis, în concurs; facilitarea şederii ilegale a cetăţenilor străini şi împiedicarea investigaţiei întreprinse de organele de poliţie în vederea localizării, arestării şi expulzării cetăţenilor străini; oferirea de locuri de muncă cetăţenilor străini care nu posedau permis de muncă; expunerea contra beneficiilor şi fără certificat de practicare a meseriei; posesia de paşaport fals, etc.

Ca victime ale traficului au fost considerate numai numitele U., VVV., X., acestea fiind cele care au şi depus plângeri şi au dat declaraţii împotriva acuzaţilor cetăţeni greci şi acuzaţilor cetăţeni români, iar în ceea ce le priveşte pe numitele T., F., J., întrucât acestea nu au menţionat cele întâmplate, şi fiind depistate în acel bar fără permis de muncă şi faptul că practicau prostituţia fără să aibă certificat de practicare a meseriei, acestea au fost acuzate pentru aceste fapte şi nu au fost tratate ca victime ale traficului de carne vie.

Urmare a cercetărilor judecătoreşti, Tribunalul Mixt cu Juri din Hania a condamnat pe acuzatul CC. la executarea pedepsei cu închisoarea pentru 4 ani şi plata unei amenzi de 10.000 euro pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism; pe acuzaţii DD., FF., HH. i-a condamnat pe fiecare la executarea pedepsei cu închisoarea pentru 3 ani şi plata unei amenzi de 10.000 euro pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism; pe acuzatul GG., la condamnat la executarea pedepsei cu închisoarea de 15 luni; pe acuzata L. a condamnat-o la executarea pedepsei cu închisoarea pentru 1 an şi 6 luni şi plata unei amenzi de 2000 euro; pe acuzata M. a condamnat-o la executarea unei pedepse de 6 luni şi plata unei amenzi de 1500 euro şi pe acuzata II. a condamnat-o la executarea pedepsei de 1 an şi a dispus suspendarea pedepsei închisorii pe o perioadă de 3 ani.

În ceea ce-i priveşte pe acuzaţii EE., T., J., F., Tribunalul a constatat în unanimitate că aceştia sunt nevinovaţi pentru faptele pentru care au fost acuzaţi.

Împotriva acestei hotărâri au făcut apel acuzaţii condamnaţi, precum şi procurorul, iar prin Hotărârea nr. 5 a Completului Mixt cu Juri din cadrul Curţii de Apel din Creta din 21 ianuarie 2010, i-a condamnat pe acuzaţi. Faptele reţinute în sarcina acuzaţilor au fost de proxenetism şi complicitate în formă simplă la infracţiunea de proxenetism.

După aceasta i-a declarat vinovaţi pe acuzaţii CC. şi DD., a încetat urmărirea penală împotriva acuzaţilor FF., HH. şi a declarat-o nevinovată pe acuzata L.

După pronunţarea hotărârii referitoare la vinovăţia acuzaţilor, s-a stabilit pedeapsa ce trebuie aplicată fiecărui acuzat ce a fost declarat vinovat şi anume în final a condamnat pe acuzatul DD. la executarea pedepsei cu închisoarea pentru 2 ani şi plata unei amenzi de 10.000 euro şi pe acuzatul CC. la executarea unei pedepse cu închisoarea pentru 3 ani şi plata unei amenzi de 10.000 euro.

În acelaşi timp, se constată că autorităţile elene au mai instrumentat un dosar (Decizia nr. 2632/2005 a Consiliului Tribunalului Corecţional Atena) în care au făcut cercetări cu privire la plângerea depusă de victima I., împotriva acuzaţilor AA., B., XX., SS., NNNN. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, săvârşită în mod profesionist şi în comun, cu complicitatea altor persoane, complicitate directă la săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi angajarea cetăţenilor străini fără permis de şedere.

În fapt, se reţinea că acuzatul AA. împreună cu B. şi un alt cetăţean grec cu numele de BB. au publicat anunţuri în ziarul PP. din Bucureşti România, prin care căutau tinere femei ce doresc să lucreze în ţări europene, în continuare au transportat pe cele interesate în Grecia, prezentându-le acestora, în mod fals, că vor lucra ca dansatoare şi, după ce le luau actele de călătorie le sechestrau în mod ilegal în apartamentul din Anii Anargyri, pe care-l închiriase AA. în acest scop şi în continuare le-au obligat să practice fapte indecente cu clienţii localurilor ZZ. şi TT., toţi cei de mai sus dobândind în acest mod venituri în urma exploatării sexuale a acestor femei.

De asemenea, s-a menţionat faptul că victima I. a fost încuiată în acel apartament împreună cu alte femei străine pe nume Y., H., G., iar paza acestor tinere a fost încredinţată inculpatei NNNN..

Prin Decizia nr. 2632/2005 s-a hotărât trimiterea spre judecare a cauzei în faţa Tribunalului Mixt cu Juraţi de pe lângă Curtea de Apel Atena, iar la finalul acestei hotărâri se menţionează că s-a hotărât la Atena la 2 august 2005 şi s-a pronunţat la 13 septembrie 2008.

Împotriva deciziei de mai sus inculpaţii AA. şi OOOO. au făcut apel la data de 24 octombrie 2005, acestea fiind înaintate Consiliului Curţii de Apel Atena.

Prin Decizia nr. 2521 din 29 august 2006 au fost declarate inadmisibile apelurile făcute de inculpaţi împotriva Deciziei Consiliului Tribunalului Corecţional Atena şi s-a dispus executarea deciziei apelate.

În cauză au fost solicitate identificarea cetăţenilor greci implicaţi în această cauză şi audierea acestora de către autorităţile elene.

Astfel, a fost audiat cetăţeanul grec AA. în calitate de martor. Conform declaraţiei acestuia rezultă faptul că acesta a cunoscut-o pe inculpata B. prin intermediul lui BB., persoană pe care o angajase la night clubul său "TT.". Potrivit declaraţiei numitului AA. se reţine faptul că B. şi BB. au încercat să-l convingă să aducă dansatoare, pe cale legală, din Bucureşti în Grecia, şi, întrucât el avea lipsă de dansatoare, a acceptat. Astfel în anul 2004, a venit împreună cu BB. în România, a mers prima dată în Ploieşti, au stat o perioadă de timp la un hotel din acea localitate, BB. i-a adus mai multe tinere aşa zise dansatoare şi întrucât acestea nu erau contactate prin intermediul unei agenţii AA. a vrut să plece. A fost rugat de soţia lui BB. să mai rămână încă o zi, şi sfătuit să meargă la Bucureşti ca să găsească o agenţie autorizată în acest sens, lucru cu care cetăţeanul străin a fost de acord. A venit la Bucureşti împreună cu BB. şi s-au cazat la hotelul PPPP. şi prin intermediul soţiei lui BB. au fost la o agenţie unde patroană era inculpata B.

Aceasta a vorbit cu BB. în limba română şi la un moment dat i-au precizat că trebuie să vadă fotografii ale fetelor. După ce s-a uita la acele fotografii, AA. a ales câteva dintre acele tinere, după care inculpata i-a precizat că unele dintre acestea sunt în altă parte şi acesta ia cerut să-i spună care sunt disponibile şi pot veni legal în Grecia şi totodată să treacă la întocmirea contractului.

În ziua următoare, inculpata i-a invitat la biroul ei şi acolo le-a prezentat celor doi cetăţeni greci o fată pe nume G., care venise însoţită de un bărbat şi după ce au discutat cu ea despre venirea în Grecia, au convenit onorariul, inculpata a precizat că se va ocupa ea de întocmirea actelor împreună cu BB.. În ziua următoare AA. a fost chemat din nou la biroul inculpatei pentru a mai discuta cu alte tinere şi de această dată cetăţeanul grec a precizat că a discutat cu o fată pe nume I., dar el nu a vrut-o, dar B. şi BB. au insistat să o ia spunând că este foarte bună în meseria ei. Numitul AA. a cerut să-i dea un model de contract, cei doi i-au arătat un contract însă în limba română şi i-au precizat că este asemănător cu unul care îl făcuseră pentru Cipru şi că este ceea ce-i trebuie pentru Grecia.

AA. a menţionat că nu a fost mulţumit de colaborarea cu această agenţie şi a plecat în Grecia, însă BB. a rămas în continuare în România spunându-i că se va strădui să-i găsească el fete şi că o să i le trimită.

După câteva zile, AA. a fost sunat de BB. şi i s-a precizat că i-a găsit 4 fete, respectiv cele două fete pe care deja le văzuse şi alte două fete pe nume Y. şi H..

Martorul a precizat că a acceptat venirea celor patru tinere pentru că avea nevoie de dansatoare, pe o perioadă de trei luni, fără acte, deoarece România urma să intre în UE, iar de toate formalităţile s-a ocupat BB. şi B., întrucât aceştia cunoşteau limba română. Este însă adevărat că BB. i-a cerut bani pentru a plăti biletele de avion şi i-a trimis acestuia circa 1000 - 1500 euro.

Totodată, martorul a menţionat că victimele G., H., I. au venit împreună cu BB. BB. şi acesta a fost cel care a susţinut ca tinerele să fie cazate într-o casă din Agii Anargyri, împreună cu două rusoaice, din care una reţine că se numea D. În total erau în jur de 12 tinere care veneau la magazin şi dansau. Înţelegerea cu aceste tinere era să primească o plată zilnică de 30 euro pe zi plus 25% din dansul cu clienţii şi 25% din băuturi.

Respectivele fete, conform declaraţiei martorului AA., rezultă că nu au rămas la magazinul său nici o lună şi într-una din zile una dintre rusoaice l-a informat că tinerele şi-au luat lucrurile şi au plecat din casă fără să-l anunţe. A aflat că tinerele s-au dus la poliţie şi drept urmare poliţiştii au venit şi au ridicat-o pe D.

Martorul a declarat că nu a avut nicio înţelegere cu inculpata B. pentru racolarea fetelor mai sus precizate şi a le obliga să le prostitueze, convenţia a fost pentru dans şi pentru muncă legală în Grecia. Susţine că el i-a cerut lui BB. să-i dea contractele pentru tinerele venite din România, însă acesta i-a precizat că documentele o să i le trimită inculpata B. prin poşta rapidă, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Potrivit răspunsului cererii de asistenţă juridică penală autorităţile elene, la data de 8 aprilie 2005 au fost aduse la poliţie numitele U. şi VVV., deoarece nu aveau acte de călătorie şi stăteau ilegal în ţară şi la acelaşi serviciu a fost adusă şi X.. Cu această ocazie femeile respective au adus la cunoştinţa autorităţilor elene faptul că au fost exploatate din punct de vedere sexual şi au indicat locaţiile unde au fost ţinute, precum şi persoanele care le-au exploatat.

Ca urmare a acestui fapt, organele de poliţie s-au deplasat la complexul de apartamente unde au fost ţinute fără voia lor şi la percheziţia efectuată a fost găsit în spaţiul din faţa casei GG. şi la parter locuiau tinerele T., M., J., M., F.. Când acestor fete le-au fost cerute paşapoartele, tinerele respective au precizat că documentele respective sunt ţinute de către L., aceasta iniţial a negat, iar în momentul în care a aflat că se va face percheziţie a pus la dispoziţia organelor de poliţie documentele victimelor.

Din ancheta preliminară a rezultat că victimele găsite la acea adresă erau ţinute împotriva voinţei lor în acele apartamente, lucrau ca însoţitoare/dame de companie la barul "TTT.", proprietatea lui FF., fără a avea permis de şedere. Acolo se prostituau cu clienţii localului, deşi nu se supuseseră controlului medical necesar. În afară de aceasta din controlul făcut asupra paşaportului pe numele M. s-a constatat că la pagina 13 prezintă două ştampile cu însemnele Serviciului de graniţă, ştampile ce erau falsificate şi pe care aceasta îl deţinea cu scopul de a-i înşela pe poliţişti în cazul în care i-ar fi controlat paşaportul, cum că ar sta legal în Grecia. Referitor la numitele F., T., J. şi M. acestea lucrau la localurile mai sus precizate fără să aibă permisul de la autoritatea de poliţie.

Conform anchetei desfăşurate de autorităţile elene, a rezultat că inculpaţii CC., DD., EE., FF., HH. şi RRRR. organizaseră o grupare cu reţea bine definită, ierarhie structurată, distribuţie de roluri, la care o participare activă şi decisivă au avut şi GG., BBBB., L. şi G.

S-a constatat că barul "TTT." era proprietatea lui FF., barul "ZZZ." era proprietatea lui HH. şi barul "DDDD." era proprietatea lui DD., barul "CCCC." era proprietatea lui EE..

Această grupare infracţională avea durată de funcţionare, infrastructură şi avea drept scop de la început exploatarea tinerelor. Au racolat aceste femei din România sub promisiunea găsirii unui loc de muncă în Grecia şi dăruindu-le bani, le-au adus pe socoteala lor din România în Grecia şi exploatând poziţia lor vulnerabilă (departe de ţară, şomaj, nevoia de a găsi de lucru, necunoaşterea limbii) le-au smuls acordul de a fi exploatate sexual, acţionând calificat, iar în continuare impunându-se, adică făcând uz de ameninţări la integritatea corporală atât a acestora cât şi a familiilor lor, folosind violenţa şi-au atins scopul.

Se mai reţine prin rechizitoriu că infracţiunea de trafic de persoane este o infracţiune ce intră în sfera criminalităţii organizate, fiind considerată o infracţiune gravă. Conţinutul infracţiunii de trafic de persoane se poate realiza prin mai multe modalităţi, respectiv racolare, transfer, transport, cazare, găzduire. Cea mai des întâlnită formă este aceea a racolării. Această modalitate este momentul în care un "binevoitor", prima verigă a traficului intră în contact cu viitoarea victimă şi îi face promisiuni mincinoase de angajare.

De altfel, promisiunea sub care au fost racolate victimele, aceea a găsirii unor locuri de muncă în străinătate, nu a reprezentat decât punctul de plecare a umilinţelor şi suferinţelor îndurate. Ţinând cont de mediile sociale din care provin victimele, de faptul că traficanţii le prezentau condiţii avantajoase de muncă în străinătate, condiţii care nu erau reale, acestea au fost împiedicate să evalueze corect şi realist informaţiile prezentate de către racolatori. Aceasta cu atât mai mult cu cât credinţa nefondată că realizarea personală va fi mai uşoară în această situaţie, determinând decizia victimelor de a pleca, decizie ce se manifestă mai puternic la persoanele care se confruntă cu o situaţie materială grea, cât şi cu lipsa unei perspective pentru viitorul lor.

Conform materialului probator existent la dosarul cauzei se reţine faptul că inculpata B. a folosit ca modalitate de recrutare a victimelor, înşelăciunea prin inducerea în eroare a acestora cu privire la faptul că după ce vor ajunge în Grecia li se vor încheia contracte de muncă, precizându-le la momentul discuţiilor avute chiar ce beneficii vor avea, respectiv un salariu atractiv şi menţionându-le clar că nu vor practica prostituţia.

Mai mult, cu ocazia discuţiilor avute cu unele dintre victime au fost de faţă şi le-au fost prezentaţi acestora patronii cluburilor din Grecia, respectiv BB. şi AA., care au menţionat şi ei acelaşi lucru ca şi inculpata B..

Totodată, se reţine că această inculpată înfiinţase la momentul respectiv firma SC YY. SRL, firmă ce avea ca obiect de activitate recrutarea şi plasarea forţei de muncă şi, cu toate că victimele traficului au menţionat că la momentul în care li s-a propus plecarea în Grecia în calitate de dansatoare, au semnat cu firma inculpata B. contracte în acest sens, la controlul efectuat de către ITM nu au fost identificate astfel de înscrisuri şi nici contracte de parteneriat cu firme din străinătate.

După ce victimele traficului au ajuns însă în străinătate, au trebuit să practice activităţi ce intră în sfera infracţiunii de prostituţie, fiind deposedate de paşapoarte, documente de identitate, cazate în locuinţe ce erau tot timpul supravegheate de oamenii de încredere ai traficanţilor cetăţeni greci, fiind de asemenea supravegheate şi la locaţia unde trebuiau să practice prostituţia, iar banii obţinuţi în urma activităţilor la care erau obligate erau luaţi de traficanţi.

În ceea ce o priveşte pe inculpata D., s-a reţinut că, în calitate de administrator al firmei SC LL. SRL, împreună cu inculpatul E. s-a ocupat, pe de o parte de rezervarea şi cumpărarea de bilete de avion atât pentru unele dintre victimele racolate de inculpata B., precum şi de cumpărarea de bilete pentru tinerele ce apelaseră la firma inculpatei D. şi cărora le-a încheiat contracte de mediere în vederea găsirii unui loc de muncă în străinătate.

Totodată, se reţine faptul că această firmă avea contracte de parteneriat cu diverşi parteneri străini, printre care şi Grecia, iar tinerele după ce au ajuns în această ţară au fost de asemenea obligate de către traficanţii greci a desfăşura activităţi ce intră în sfera prostituţiei, lucru cu care unele dintre acestea nu au fost de acord.

De asemenea, se constată că unora dintre victime li s-a făcut cunoştinţă cu patronii greci de la cluburile unde vor lucra, aceştia fiind la acel moment în România, aceştia fiind AA. şi BB..

Conform controlului efectuat de către ITM a rezultat faptul că referitor la firma SC LL. SRL, această societate nici nu avea în obiectul de activitate recrutarea şi plasarea forţei de muncă, iar pentru tinerele ce rezultă că au încheiat contracte de mediere cu această firmă, cu toate că acestea au ajuns în Grecia în dreptul numelor respective este făcută menţiunea "renunţat". Mai mult unul dintre partenerii străini cu care această firmă avea contract de colaborare era cetăţeanul grec BB..

Ca atare, şi în cazul acestor inculpaţi ca modalitate de racolare a tinerelor se poate reţine înşelăciunea, fiindu-le prezentată o situaţie ce nu corespundea realităţii şi mai mult creându-le impresia că totul este în regulă.

Referitor la inculpata A. se reţine faptul că aceasta a fost pusă în legătură cu una dintre victimele racolate de inculpata B., respectiv F. şi i-a prezentat acesteia posibilitatea trimiterii în Grecia ca dansatoare, menţionându-i faptul că toate cheltuielile vor fi suportate de patronul grec al barului unde va fi angajată şi tot acea persoană se va ocupa de încheierea contractului de muncă. Mai mult, această inculpată i-a solicitat victimei ca, în cazul în care mai cunoaşte alte persoane care vor să plece la muncă în străinătate, să i le aducă, întrucât le va ajuta şi pe acestea, fiindu-i astfel prezentate şi victimele T. şi J., victime care au primit aceleaşi asigurări din partea inculpata A..

După ce aceste tinere au ajuns în Grecia, acestea au fost preluate de traficanţii greci şi români ce se aflau în acea ţară şi exploatate din punct de vedere sexual.

Cu toate că inculpaţii nu recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, se poate constatata că tinerele traficate au ajuns la cetăţenii greci BB., AA., persoane cu care li se făcuse cunoştinţă de către inculpaţi încă din România şi care la rândul lor le dăduseră acestora asigurări că nu vor practica prostituţia, dar care după ce tinerele au ajuns în Grecia tocmai de acest lucru s-au ocupat, precum şi la cetăţenii greci CC., DD., EE., FF., HH. şi cetăţenii români GG., L., M., II., unii dintre aceştia trimiţând prin sistemul IIII. diverse sume de bani inculpatei A. şi numitului K..

În aceste condiţii, se poate reţine faptul că inculpaţii sunt nesinceri în declaraţiile date, aceştia se cunoşteau cu traficanţii greci şi cunoşteau faptul că victimelor traficului nu li se vor încheia contracte legale de muncă.

Din modul în care s-au desfăşurat activităţile privind racolarea victimelor, exploatarea acestora, se consideră de procuror că inculpaţii cetăţeni români împreună cu cetăţenii greci şi cetăţenii români aflaţi pe teritoriul Greciei au acţionat ca o grupare infracţională bine definită, ce avea durată de funcţionare, infrastructură şi avea drept scop de la început exploatarea tinerelor.

Practic, constituirea unei grupări presupune reunirea mai multor oameni care doresc să desfăşoare o activitate în comun sau activităţi disparate, aparent independente, dar îndreptate spre realizarea unui obiectiv comun. În ambele cazuri, constituirea grupării presupune coordonarea activităţilor, a eforturilor umane (materiale sau intelectuale, fizice sau morale). Or, în speţa de faţă, tocmai acest lucru s-a întâmplat.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în ambele faze ale procesului penal, Tribunalul a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte apărarea inculpaţilor D. şi E. că declaraţiile martorilor audiaţi cu privire la faptele reţinute în sarcina lor au fost administrate nelegal, respectiv înainte de începerea urmăririi penale împotriva lor, tribunalul reţine că prin procesul-verbal din data de 24 ianuarie 2005, D.G.P.M.B. - Serviciul de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Bucureşti s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că partea vătămată H. a fost trimisă de B. în Grecia, unde a fost obligată de patronul grec să ofere servicii sexuale clienţilor, servicii de care nu ştia la plecarea din România. S-a mai reţinut că în aceeaşi situaţie se află şi alte tinere românce.

La data de 1 septembrie 2005, autorităţile elene au sesizat Inspectoratul General al Poliţiei Române cu privire la împrejurarea că numitele U., V., X., M. au făcut obiectul traficului de persoane pe teritoriului Greciei. Se mai arată că în urma unei razii, într-un imobil din suburbia Heraklionului au fost identificate şi numitele F., J., PPP. T., L., care nu au dorit să colaboreze cu poliţia elenă. Sesizarea a fost înregistrată în 5 septembrie 2005.

Ulterior, la data de 20 ianuarie 2006, I.G.P.R. - Biroul de Combatere a Crimei Organizate Bucureşti s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că numiţii B., A. şi K. au racolat mai multe persoane, în perioada ianuarie - februarie 2005, prin înşelăciune, respectiv promisiunea unui loc de muncă în Grecia, ulterior acestea fiind exploatate sexual, dintre aceste persoane fiind identificate F., T., J..

În urma cercetărilor efectuate în cauză, prin rezoluţia din data de 31 octombrie 2007 a DIICOT - Biroul Teritorial Bucureşti s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva numiţilor B., A. şi K. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi constituire a unui grup de criminalitate organizată prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003.

Prin Ordonanţa nr. 477/D/P/2005 din 22 ianuarie 2008, DIICOT - Biroul Teritorial Bucureşti a declinat cauza în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală, ordonanţă reţinută de tribunal ca valabilă pentru considerentele expuse în încheierea de la data de 16 ianuarie 2012.

Ulterior, prin rezoluţia din data de 12 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală s-a dispus extinderea cercetărilor cu privire la alte persoane implicate în comiterea faptelor de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi constituire a unui grup de criminalitate organizată prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Totodată, prin acelaşi act s-a dispus extinderea cercetărilor faţă de învinuita B. cu privire la o nouă faptă de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată, fapta comisă în anul 2006 şi s-a început urmărirea penală şi pentru această faptă.

De asemenea, a fost începută urmărirea penală faţă de numiţii D. şi E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi constituire a unui grup de criminalitate organizată prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Potrivit aceleaşi ordonanţe, faţă de învinuita B. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen., în infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, şi constituire a unui grup de criminalitate organizată prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Tribunalul a reţinut că audierea martorilor vizaţi de inculpaţii D. şi E. s-a făcut în cauza privind pe învinuiţii B., A. şi K., cu privire la care se începuse urmărirea penală.

În contextul în care a rezultat că şi în privinţa inculpaţilor D. şi E. se contura săvârşirea unor fapte penale, organul de urmărire penală a extins cercetările şi a început urmărirea penală şi împotriva acestor doi inculpaţi.

În aceste condiţii, tribunalul a considerat că nu se impunea întocmirea unui proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare, întrucât în cauză se începuse deja urmărirea penală, chiar dacă cu privire la alte persoane.

Deşi ar fi fost utilă, tribunalul a considerat că nu era obligatoriu ca, după începerea urmăririi penale împotriva inculpaţilor D. şi E., să se facă reaudierea respectivilor martori sau confruntarea lor cu cei doi inculpaţi.

În acest sens, tribunalul a reţinut dispoziţiile art. 337 C. proc. pen., din care rezultă fără niciun dubiu că probele administrate înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale de procurorul de şedinţă şi înainte de extinderea procesului penal de instanţa de judecată îşi păstrează valabilitatea, nefiind afectate de nicio cauză de nulitate.

Or, dacă probele făcute în cursul urmăririi penale pot fi luate în considerare după extinderea procesului penal cu privire la o persoană care nu şi-a făcut nicio apărare în faza de urmărire penală, aceste probe pot fi luate în considerare şi în cazul în care ele au fost administrate înainte de începerea urmăririi penale împotriva unui inculpat, trimis ulterior în judecată şi pe baza acestor probe.

Prin urmare, tribunalul a considerat că audierea martorilor înainte de începerea urmăririi penale împotriva inculpaţilor D. şi E., s-a făcut în condiţii de legalitate procesuală.

Faptul că s-a respins cererea celor doi inculpaţi de administrare de noi probe şi de confruntare cu unii martori audiaţi nu înseamnă că probele anterior administrate sunt afectate de vreo cauză de nulitate.

Cauza de nulitate a unei probe trebuie să apară până la momentul administrării acesteia. Inexistenţa unei asemenea cauze de nulitate anterior sau în timpul administrării unei probe face ca ea să fie valabilă, urmând ca proba să fie apreciată în lumina întregului material probatoriu administrat în cauză şi acceptată sau înlăturată motivat.

Tribunalul a reţinut că, şi în situaţia în care s-ar accepta că martorii care nu au fost audiaţi şi pe formular tipizat, nu au depus jurământul religios, totuşi declaraţiile acestora trebuie analizate în lumina ansamblului probatoriu administrat în cauză, mai ales în contextul în care nu există indicii că martorii au declarat mincinos, ci dimpotrivă, declaraţiile acestora se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Constatând că nu există probe lovite de nulitate, pe baza probelor administrate în cauză, tribunalul a reţinut următoarele:

În privinţa inculpaţilor B., A., D. şi E. nu există probe convingătoare, în sensul că aceştia ar fi participat la constituirea unor grupuri de criminalitate organizată sau că ar fi aderat la un asemenea grup, care să aibă drept scop racolarea de tinere din România, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă în Grecia, promisiune ce nu corespundea realităţii, urmărindu-se ca victimele să fie exploatate din punct de vedere sexual.

Deşi din probele administrate în cauză a rezultat fără dubiu că au existat grupări infracţionale organizate constituite de cetăţeni greci, români şi ruşi aflaţi în Grecia, cu ierarhie structurată, distribuţie de roluri, durată în timp, grupări care au avut ca scop exploatarea sexuală a tinerelor racolate prin înşelăciune şi aduse în Grecia cu promisiunea mincinoasă că urmează să li se asigure un loc de muncă, care excludea practicarea prostituţiei sau a altor servicii cu conotaţie sexuală, tribunalul a constatat că nicio probă nu relevă împrejurarea că inculpaţii B., A., D. şi E. ar fi iniţiat ori participat la constituirea vreunuia din grupurile infracţionale organizate şi nici că inculpaţii ar fi avut cunoştinţă de existenţa acestor grupuri şi ar fi aderat sau sprijinit, sub orice formă, cu intenţie directă sau indirectă aceste grupuri infracţionale organizate.

Reţinerea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 se poate face în măsura în care din probe neechivoce rezultă iniţierea sau participarea inculpaţilor la constituirea unui grup infracţional organizat ori sprijinirea sau aderarea conştientă a unui asemenea grup.

Or, faptul că au trimis mai multe tinere în Grecia nu este suficient pentru a deduce că inculpaţii din prezenta cauză au iniţiat, constituit, sprijinit sau aderat la vreuna din grupările infracţionale din Grecia, care aveau ca scop exploatarea sexuală a tinerelor racolate în România sau alte ţări.

Din probele administrate în cauză rezultă fără niciun dubiu că toţi cei patru inculpaţii se ocupau în mod frecvent şi de mai multă vreme cu trimiterea la muncă în străinătate a tinerelor interesate să practice dansul de animaţie sau să stea cu clienţi la masă, să întreţină atmosfera şi să facă consumaţie la masa clienţilor.

În condiţiile în care toţi cei patru inculpaţi au făcut plasare de forţă de muncă în străinătate şi înainte de data faptelor deduse judecăţii, tribunalul, în lipsa unor elemente probatorii certe care să contureze o altă concluzie, consideră pur întâmplător contactul inculpaţilor cu unii din cetăţenii greci care au iniţiat, constituit sau au aderat la grupurile infracţionale ce îşi desfăşurau activitatea pe teritoriul Greciei, grupuri care aveau ca scop exploatare sexuală a tinerelor racolate din România sau din alte ţări.

Sub acest aspect, tribunalul a avut în vedere că numitul BB. era căsătorit din luna septembrie 2001 cu numita NN., cu care a locuit până în anul 2002 în municipiul Ploieşti, ulterior mutându-se în Grecia, aşa cum rezultă din declaraţia martorei MM., mama numitei NN.

Este evident că BB. şi AA. au făcut demersuri pentru identificarea de persoane fizice şi juridice ce se ocupau în România cu plasarea de forţă de muncă în străinătate, între aceste persoane fiind inculpaţii B., E. şi D., care îşi făceau publicitate în presa scrisă şi pe internet.

Tribunalul nu a primit susţinerea că între BB., AA. şi cei trei inculpaţi ar fi existat o înţelegere ca aceştia din urmă să racoleze tinere fete, care să fie exploatate sexual în Grecia. Faptul că această afirmaţie nu este susţinută de nicio probă, determină tribunalul să aprecieze că este vorba de o simplă afirmaţie a procurorului, urmând ca instanţa să nu o ia în considerare.

De asemenea, tribunalul a constatat că nu există minime indicii, nicidecum probe care să întemeieze o soluţie de condamnare, că inculpata A. a avut cunoştinţă şi că a sprijinit conştient gruparea infracţională formată din cetăţenii greci şi români CC., DD., EE., FF., HH., GG., L., M., II.

Ceea ce a constatat tribunalul este că, deşi nu cunoşteau nimic despre condiţiile de muncă, de salarizare, de cazare din Grecia şi nici despre persoana numiţilor BB., AA., CC., DD., EE., FF., HH., cei patru inculpaţi au indus în eroare pe părţile vătămate F., J., G., H., B, I. şi pe victimele T., Y., O., P., R., H., prezentându-le o imagine nereală asupra unor împrejurări esenţiale, de natură a le convinge să accepte să plece în Grecia ca dansatoare sau dame de companie.

Neverificarea de către inculpaţi a bonităţii partenerilor străini, lipsa oricăror dovezi că cetăţenii greci erau autorizaţi să angajeze tinere românce ca dansatoare - dovadă faptul că victimele au plecat în Grecia ca turiste, inculpaţii lăsând la discreţia cetăţenilor greci încheierea contractelor de muncă, stabilirea condiţiilor de muncă, de cazare şi de salarizare -, convingerea victimelor să plece în Grecia, în calitate de turiste, iar nu în temeiul unui contract de muncă, aşa cum ar fi fost normal, inducerea în eroare a victimelor, prin prezentarea mincinoasă a condiţiilor de muncă, de cazare, de salarizare, impunerea unor daune foarte mari victimelor, cu scopul de a le determina să accepte să muncească, în alte condiţii decât cele stabilite în România, toate aceste împrejurări impun concluzia că inculpaţii au racolat pe victime, ademenindu-le cu promisiunea mincinoasă a unui loc de muncă bine plătit şi cu garanţia seriozităţii partenerilor greci, însă, când au ajuns în Grecia, victimele au constatat că fuseseră înşelate atât asupra muncii, pe care trebuiau să o presteze, cât şi asupra salariului promis, condiţiilor de cazare şi seriozităţii patronilor greci, care în mod mincinos pretindeau că au făcut cheltuieli exorbitante pentru aducerea lor în Grecia, pe care victimele trebuiau să le acopere prin prestarea către clienţii cluburilor de servicii cu caracter sexual.

Astfel, în ceea ce priveşte pe inculpaţii E. şi D., tribunalul a reţinut ca deplin dovedite racolarea prin promisiuni mincinoase, transportul la aeroport şi trimiterea în Grecia a victimelor O., P., R., H., unde acestea au fost exploatate sau s-a încercat exploatarea lor sexuală, aşa cum rezultă din declaraţiile acestora, care se coroborează cu: declaraţiile părţii vătămate H. şi ale martorilor JJ., N., N. D.; contractele de impresariat artistic încheiate de victime O., H., P., R. cu SC LL. SRL; situaţia persoanelor trimise la muncă în străinătate de SC LL.

SRL; procesele-verbale de recunoaştere după fotografii şi planşele foto ataşate; procesele-verbale privind ieşirile/intrările din/în România; rezervarea biletelor de avion pe numele P., O., W., I.; facturile fiscale de achiziţionare a biletelor de avion; răspunsurile autorităţilor elene la cererile de asistenţă formulate de autorităţile române - IGPR - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate; datele furnizate de Oficiul Registrului Comerţului despre SC SSSS. SRL, din care rezultă că inculpaţi E. şi D. erau asociaţi în cadrul acestei societăţi cu alte două persoane; răspunsurile comunicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei, din care rezultă că SC SSSS.

SRL a exercitat activitate de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate fără a avea ca activitate principală selecţia şi plasarea forţei de muncă - cod CAEN 7450, fiind sancţionată contravenţional cu amendă de 10000 lei; actele de control şi sancţionare a SC SSSS. SRL; acordul de cooperare încheiat de inculpata D. D. cu BB., care nu cuprinde clauze cu privire la conţinutul contractului de muncă, locurile de muncă disponibile, condiţiile de muncă, condiţiile de salarizare şi nu oferă garanţia încheierii unui contract de muncă în condiţiile stabilite cu persoanele ce urmau să plece la muncă în Grecia; contractele de cooperare încheiate de SC SSSS.

SRL cu diverse societăţi din străinătate pentru recrutarea de artiste pentru aceste societăţi; contractele de impresariat încheiate de SC SSSS. SRL cu diverse persoane fizice; avizul de impresariat artistic pentru SC SSSS. SRL; atestatul şi diploma de impresar artistic obţinute de inculpata D. D.; anunţurile făcute de SC SSSS. SRL privind contractele de muncă în Grecia şi alte ţări, încheiate legal, cu salariu atractiv şi comision minim, anunţuri în care erau indicate numerele de telefon ale inculpaţilor E. şi D.; parţial cu declaraţiile inculpaţilor date în ambele faze ale procesului penal; celelalte înscrisuri aflate în dosarul de urmărire penală

Tribunalul a reţinut că inducerea în eroare a victimelor rezultă şi din împrejurarea că inculpata D. obişnuia să le prezinte persoanelor interesate contracte fictive de impresariat artistic, pentru a fi cât mai credibilă, aşa cum rezultă din declaraţia martorei N., dată în cursul urmăririi penale.

De asemenea, tribunalul a reţinut că, deşi martora P., după ce a văzut că UU. refuză să-i dea actele şi i se pretinde să facă striptease, a sunat-o pe inculpata D. şi a rugat-o să vorbească cu UU., pentru ca acesta să le lase să revină în ţară, inculpata în mod mincinos i-a spus că grecii au cheltuit 2000 euro pentru fiecare fată, iar dacă vor pleca, ea va fi obligată să le restituie banii cetăţenilor greci.

Rezultă din această declaraţie că inculpata a urmărit un câştig material din exploatarea victimelor, fiindu-i indiferent dacă acestea nu sunt de acord cu condiţiile reale de la locul de muncă din Grecia, condiţii diferite de cele prezentate de inculpată. Martora a arătat că în România a fost de acord să facă doar topless, însă în Grecia i s-a pretins să presteze şi alte servicii cu conotaţie sexuală.

Dovada că scopul inculpatei D. D. a fost obţinerea unui câştig material din exploatarea victimelor este şi faptul că, doar după ce martora a ameninţat-o că, dacă nu-l convinge pe UU. să-i dea paşaportul, va da telefon acasă pentru a anunţa poliţia cu ceea ce i se întâmplă, inculpata a luat legătura cu patronul grec, care a acceptat să restituie paşaportul martorei.

Tribunalul a constatat că inculpata D. a dovedit o indiferenţă vădită faţă de discordanţa între condiţiile prezentate victimelor şi cele reale din Grecia, fapt ce rezultă din declaraţia martorei R., care arată că la întoarcerea în ţară a fost sunată de inculpata D., care i-a reproşat pe un ton foarte urât că din cauză că ea nu şi-a respectat contractul, inculpata nu a primit niciun comision de la patronul grec.

Tribunalul nu a reţinut că prin cumpărarea biletului de avion pentru partea vătămată H. şi rezervarea biletului de avion pentru partea vătămată I., inculpaţii E. şi D. au racolat, transportat, ajutat, sprijinit sau înlesnit traficarea acestor victime de către inculpata B. şi cetăţenilor greci BB. şi AA.. Acest fapt a constituit un simplu oficiu făcut în urma parteneriatului dintre SC LL. SRL şi ZZ., nicidecum o formă de participaţie penală la săvârşirea traficului de persoane de către inculpata B. şi cetăţenii greci BB. şi AA.

Deşi se face referire la martora N. ca victimă a traficului de persoane, nu s-a făcut dovada prin nicio probă că aceasta a fost supusă traficului de persoane de către inculpaţii E. şi D.

Dimpotrivă, martora N. a infirmat o asemenea ipoteză, afirmaţiile martorei fiind susţinute de faptul că cererea şi contractul de impresariat erau pentru plecarea în Islanda.

Fiind audiată în timpul judecăţii, martora N. a arătat că, din ce îşi aminteşte parcă a plecat o dată în Grecia cu ajutorul celor doi inculpaţi, fapt pe care nu îl poate susţine cu certitudine, întrucât a plecat în foarte multe ţări la muncă. Mai arată martora că nici în Grecia, nici în altă ţară nu a avut probleme.

De asemenea, cu privire la inculpata B., tribunalul a reţinut ca dovedite fără niciun dubiu racolarea prin promisiuni mincinoase, transportul la aeroport şi trimiterea în Grecia a părţilor vătămate G., H., I., şi a victimei Y., unde acestea au fost exploatate din punct de vedere sexual, aşa cum rezultă din declaraţiile acestora, care se coroborează cu: declaraţia părţii vătămate F.; declaraţiile martorilor C., S., XX., MM., JJ.; declaraţiile părţilor vătămate I. din 19 decembrie 2004 şi H. din 18 ianuarie 2005 (dosar se face referire la o declaraţie dată în 19 decembrie 2004, fiind evident că nu poate fi vorba de 18 ianuarie 2004), declaraţiile martorului AA.

şi declaraţia martorei Y. din 19 decembrie 2004, care au fost audiaţi de autorităţile judiciare elene, din care rezultă în mod cert că inculpata B. a trimis la muncă în Grecia mai multe dansatoare din România între care G., H., I., Y.; procesele-verbale de recunoaştere după fotografii şi planşele foto ataşate; procesele verbale privind ieşirile/intrările din/în România; biletele de avion; dovadă de restituire a paşaportului părţii vătămate H. de către autorităţile elene către autorităţile române; paşaportul părţii vătămate G.; procesele-verbale de conducere în teren a părţii vătămate F.

şi planşele foto ataşate; rezervare bilet de avion şi facturile fiscale de achiziţionare a biletelor de avion; răspunsurile autorităţilor elene la cererile de asistenţă formulate de autorităţile române - IGPR - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate; lista pasagerilor zborului din 2 decembrie 2004 pe ruta Bucureşti - Atena; listingul comunicărilor telefonice purtate de inculpata B. cu persoane aflate în Grecia şi pe raza oraşului Ploieşti; datele furnizate de Oficiul Registrului Comerţului despre SC YY. SRL; răspunsurile comunicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei, din care rezultă că SC YY.

SRL a publicat anunţuri în presa scrisă şi pe internet privind organizarea de cursuri de dansatoare în vederea obţinerii de contracte de muncă în străinătate şi a exercitat activitate de mediere cu încălcarea art. 9 lit.

e) din Legea nr. 156/2000, fiind sancţionată contravenţional cu amendă de 5.000 lei; tabelele cu sumele primite din Italia, Cipru şi Austria de inculpata B. şi tipizatele IIII. completate pe numele B. pentru ridicarea sumelor de bani; notele de redare a convorbirilor telefonice, din care rezultă că inculpata B. se ocupa cu plasarea forţei de muncă în străinătate; Hotărârea nr. 2632/2005 pronunţată la 13 septembrie 2008 de Consiliul Tribunalului Corecţional Atena; celelalte înscrisurile administrate în cursul urmăririi penale.

Ca un aspect relevant al cunoaşterii de inculpată a neconcordanţei între condiţiile mincinoase prezentate victimelor trimise la muncă în Grecia şi condiţiile reale constatate de victime, tribunalul are în vedere că inculpata B. reţinea ambele exemplare ale contractelor de impresariat încheiate cu victimele.

Tribunalul nu a primit susţinerile martorei Y. că în Grecia nu i s-a propus să practice prostituţia şi nici nu a fost constrânsă în acest sens, întrucât aceste susţineri nu se coroborează cu niciuna din celelalte probe. Dimpotrivă, declaraţiile celorlalte părţi vătămate, precum şi înscrisurile comunicate de autorităţile judiciare elene dovedesc temeinicia situaţiei de fapt reţinute de procuror cu privire la racolarea şi exploatarea sau încercarea de exploatare sexuală a părţilor vătămate G., H., I., F. şi a victimei Y.

Tribunalul a reţinut ca dovedit faptul că inculpata B. a găsit un loc de muncă în Italia pentru martora S., însă constată că nu există probe că la locul de muncă din Italia nu existau condiţiile prezentate martorei şi că acolo erau exploatate sexual dansatoarele sau damele de companie. Din declaraţia martorei S. rezultă că în toată perioada de circa 7 zile, în care a lucrat, nu a practicat prostituţia, nu a fost obligată să facă acest lucru şi nu a fost ţinută cu forţa sau bătută, însă într-una din seri a avut o neînţelegere cu soţia patronului, motiv pentru care a decis să se întoarcă în ţară. În declaraţia dată în faţa tribunalului, martora S. arată că a găsit în Italia exact condiţiile prezentate de inculpata B., însă martora a constatat că nu îi plăcea activitatea de animatoare în club, deşi aceasta a fost activitatea, pe care a dorit să o presteze în Italia.

Tribunalul a reţinut ca fiind bine stabilită şi încercarea inculpatei B. de a o convinge pe martora C. să plece la muncă în Austria sau Italia, ca dansatoare. Ceea ce mai reţine tribunalul este că nu s-a făcut nicio dovadă că la locurile de muncă din Austria sau Italia, unde inculpata B. vroia să o trimită pe martora C., nu existau condiţiile prezentate martorei şi nici că la aceste locuri de muncă avea loc exploatarea sexuală a dansatoarelor.

De asemenea, tribunalul a reţinut ca deplin dovedite racolarea de către inculpata A., împreună cu soţul acesteia K. şi alte persoane, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă în Grecia, precum şi transportul şi cumpărarea biletelor de avion pentru părţile vătămate F. şi J. şi pentru victima T., persoane ce au fost apoi exploatate din punct de vedere sexual, aşa cum rezultă din declaraţiile acestora, care se coroborează cu: declaraţiile martorei VVV.; declaraţiile făcute de părţile vătămate F. şi J. şi de martorii M., T., X., U., VVV., TTTT., CC., UUUU. în faţa autorităţilor judiciare elene; procesele-verbale de recunoaştere după fotografii şi planşele foto ataşate; procesele-verbale privind ieşirile/intrările din/în România; biletele de avion; dovadă de restituire a paşaportului părţii vătămate H. de către autorităţile elene către autorităţile române; paşaportul părţii vătămate G.; procesele-verbale de conducere în teren a părţii vătămate F. şi planşele foto ataşate; rezervare bilet de avion pe numele J. şi biletul de avion; răspunsurile autorităţilor elene la cererile de asistenţă formulate de autorităţile române - IGPR - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate; contractul de închiriere dintre VVVV. şi inculpata A. având ca obiect închirierea imobilului din Bucureşti, unde partea vătămată F. a condus organele de anchetă; tabelele cu sumele primite din Grecia de inculpata A. şi soţul acesteia K.; tipizatele IIII. pe numele inculpatei A. şi K. pentru ridicarea sumelor de bani trimise din Grecia şi Cipru; hotărârea Tribunalului Mixt cu Juraţi din Hania (şedinţa publică din 19 şi 20 iunie 2006); rapoartele şi hotărârea Tribunalului Mixt cu Juri Hania (şedinţa publică din 5, 7 şi 13 noiembrie 2007); Hotărârea nr. 5 a Completului Mixt cu Juri din cadrul Curţii de Apel din Creta din 21 ianuarie 2010; Ordonanţa nr. 313/2005 a Consiliului Tribunalului Corecţional Irakleio; Hotărârea nr. 357/2005 a Consiliului Tribunalului Corecţional Irakleio ; referatul de percheziţie din 9 aprilie 2005 întocmit de Serviciul de Poliţie din Irakleio şi procesul-verbal de depunere acte judiciare pentru trafic de persoane; procesul-verbal de arestare a numitelor VVV., U., X., F.; buletinele informative cu informaţii utile; celelalte înscrisurile administrate în cursul urmăririi penale.

Tribunalul a reţinut că niciunul dintre cei patru inculpaţi nu au respectat dispoziţiile Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, dispoziţii obligatorii, chiar şi în condiţiile în care plasarea forţei de muncă în străinătate s-a făcut de o persoană fizică, cu încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 156/2000, sau de o societate societăţi comercială, care nu are ca activitate principală "Selecţia şi plasarea forţei de muncă" - cod CAEN 7450.

Astfel, potrivit art. 6, art. 9, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 156/2000, forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, agenţii de ocupare a forţei de muncă desfăşoară activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români cu domiciliul în România care solicită să lucreze pe baza ofertelor de locuri de muncă transmise din străinătate de persoane juridice, fizice şi organizaţii patronale străine, după caz.

Agenţii de ocupare a forţei de muncă pot desfăşura activitatea de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate dacă îndeplinesc următoarele condiţii:

a) dispun de spaţiul şi de dotările necesare pentru buna desfăşurare a activităţii, aşa cum acestea vor fi precizate în metodologia de aplicare a prezentei legi;

b) au încadrat în muncă personal cu experienţă în domeniul forţei de muncă;

c) au organizată o bancă de date care să cuprindă ofertele şi solicitările de locuri de muncă în străinătate informaţii referitoare la condiţiile de ocupare a acestora şi la calificările şi aptitudinile solicitanţilor aflaţi în evidenţa lor;

d) au încheiat cu persoane juridice, persoane fizice şi organizaţii patronale din străinătate, după caz, contracte care conţin oferte ferme de locuri de muncă;

e) sunt înregistraţi la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază îşi au sediul.

Contractele prevăzute la art. 9 lit. d) vor cuprinde cel puţin următoarele elemente:

a) durata contractului;

b) numărul de locuri de muncă în străinătate pentru care se încheie contractul;

c) funcţia, meseria sau ocupaţia;

d) natura şi durata angajării, condiţiile de angajare, de încetare a angajării sau de reangajare;

e) durata timpului de muncă şi de repaus;

f) tariful orar, salariul lunar şi datele de plată a salariului;

g) sporuri, ore suplimentare şi alte drepturi salariale;

h) cazurile în care pot fi urmărite drepturile salariale;

i) durata, modul de acordare şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă;

j) condiţiile de muncă, măsuri de protecţie şi securitate a muncii;

k) posibilitatea transferării salariului în România;

l) asigurarea medicală a angajaţilor români, similar cu cea a cetăţenilor din ţara primitoare;

m) acordarea de despăgubiri angajaţilor români în cazul accidentelor de muncă, al bolilor profesionale sau al decesului;

n) condiţiile de cazare, de locuit sau, după caz, de închiriere a unei locuinţe şi de asigurare a hranei;

o) asigurarea formalităţilor, stabilirea condiţiilor de transport din România în statul în care se asigură ofertele de locuri de muncă şi retur pentru angajaţii cetăţeni români şi membru de familie care îi însoţesc sau îi vizitează, precum şi suportarea cheltuielilor aferente;

p) taxele, impozitele şi contribuţiile care grevează asupra veniturilor angajaţilor cetăţeni români, asigurându-se evitarea dublei impuneri sau a dublei perceperi de contribuţii de asigurări sociale;

r) obligaţiile angajaţilor cetăţeni români în străinătate;

Agenţii de ocupare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura includerea elementelor prevăzute la alin. (1) lit. c) - r) şi în contractul individual de muncă încheiat între angajatorul străin şi angajatul cetăţean român.

Agenţii de ocupare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura încheierea contractelor individuale de muncă şi în limba română.

Or în raport cu aceste dispoziţii legale clare, este evident că inculpaţii nu au făcut minime demersuri şi nu au cerut minime garanţii de la cetăţenii greci şi nici nu au acordat astfel de garanţii victimelor, astfel încât să se poată vorbi de o plasare legală a forţei de muncă în străinătate.

Dimpotrivă, prin desfăşurarea activităţii în afara unei societăţi comerciale supuse Legii nr. 31/1990, aşa cum impunea art. 5 din Legea nr. 156/2000 (cazul inculpatelor A. şi B.) sau în cadrul unei societăţi comerciale, având ca obiect secundar de activitate plasarea forţei de muncă în străinătate (inculpaţii D. şi E.), fără a se respecte cerinţele minimale prevăzute de lege pentru a preîntâmpina posibilitatea exploatării persoanelor trimise la muncă în străinătate, cei patru inculpaţi, în mod conştient, au făcut demersuri pentru racolarea prin înşelăciune a victimelor, pe care le-au trimis în Grecia, unde au fost exploatate, respectiv s-a încercat exploatarea lor din punct de vedere sexual.

Relevant sub aspectul modului grosolan în care inculpaţii au înţeles să protejeze pe victime de posibilitatea exploatării sexuale sau de altă natură, este faptul că inculpaţii au convins pe victime să plece în Grecia, ca şi turiste, spunându-le că le va fi mai uşor să obţină permisul de muncă, deşi inculpaţii nu aveau nicio garanţie că acest lucru se va întâmpla.

Procedând în acest fel, inculpaţii au dovedit că dorinţa lor de a încasa un comision de la cetăţenii străini i-a determinat să încalce cu ştiinţă obligaţiile legale ale oricărei persoane care doreşte să facă plasare de forţă de muncă în străinătate.

Tribunalul nu a primit apărarea inculpaţilor D. şi E. că nu a existat nicio intenţie din partea lor şi că au luat legătura cu Ambasada României, pentru a anunţa autorităţile române de acţiunile ilicite ale reprezentanţilor greci.

Aşa cum s-a arătat mai sus, cei doi inculpaţi au încălcat cu ştiinţă obligaţiile legale pe care le aveau în legătură cu trimiterea la muncă a cetăţenilor români. Inculpaţii au convins victimele să meargă în străinătate, ca turiste, înşelându-le cu privire la încheierea contractului de muncă, condiţiile de cazare, de salarizare, cu privire la seriozitatea partenerilor greci, cu care nu aveau un contract de cooperare încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 9 lit. d) din Legea nr. 156/2000.

Tribunalul nu a acceptat că inculpaţii au acţionat din culpă, întrucât aceştia cunoşteau condiţiile în care se plasa forţă de muncă în străinătate, cunoşteau că legea era menită să preîntâmpine posibilitatea exploatării de orice fel a cetăţenilor români trimişi la muncă în străinătate şi, cu toate acestea, inculpaţii au încredinţat soarta unor persoane în mâinile unor necunoscuţi, cu care nu aveau încheiat un contract, care să cuprindă toate clauzele obligatorii prevăzute de lege.

Faptul că inculpaţii nu au asigurat în prealabil traducerea în limba română a contractului de muncă, pentru ca victimele să le semneze în cunoştinţă de cauză, astfel încât să nu rişte să fie trimise în locaţii necunoscute, unde să fie supuse la muncă forţată sau la altă formă de exploatare, dovedeşte că inculpaţii au acţionat cu intenţie, urmărind obţinerea comisionului şi ştiind că victimele au fost induse în eroare cu privire la condiţiile de muncă din Grecia.

Dată fiind activitatea ce urma să o presteze victimele (dansatoare sau dame de companie), inculpaţii au prevăzut şi au acceptat posibilitatea ca victimele să fie exploatate sexual sau în alt mod, mai ales în cazul victimei W., care nu deţinea suma de 500 euro necesară pentru vamă.

Aceleaşi considerente sunt pe deplin valabile şi în privinţa inculpatelor K. şi B., care şi ele au prevăzut şi au acceptat posibilitatea ca victimele să fie exploatate sexual, urmărind obţinerea unui folos material. Tribunalul a reţinut că inculpata B. personal a înmânat victimelor G. şi Y. suma de 500 euro necesară pentru a fi prezentată la vamă, iar inculpata A. a fost prezentă, când cetăţean grec RRR. i-a dat biletul de avion şi suma de 500 euro pentru vamă părţii vătămate F., inculpata A. precizându-i că pe aeroportul din Atena va fi aşteptată de un cetăţean grec, care o va recunoaşte după o fotografie, ce i-a fost trimisă anterior de ea, iar cei 500 de euro urma să-i dea tot acelui cetăţean grec.

În drept, faptele inculpatei A., care, împreună cu soţul acesteia K. şi alte persoane, a racolat prin promisiuni mincinoase, a cumpărat biletele de avion, a asigurat transportul la aeroport şi trimiterea în Grecia a părţilor vătămate F. şi J. şi pentru victima T., unde acestea au fost exploatate din punct de vedere sexual, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În raport de prevederile art. 139 C. pen., privind condiţiile în care se dispune anularea reabilitării, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, schimbarea încadrării juridice pusă în discuţie din oficiu cu privire la inculpata A., întrucât prin Sentinţa penală nr. 347 din 11 aprilie 2012, definitivă prin nerecurare, s-a dispus reabilitarea pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1782 din 18 noiembrie 1999, definitivă prin Decizia penală nr. 735/2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Tribunalul a reţinut că, deşi trebuia suspendată cauza având ca obiect reabilitarea, întrucât la data de 18 octombrie 2011 s-a pus în mişcare acţiunea penală în cauza de faţă, totuşi anularea reabilitării se poate dispune, conform art. 139 C. pen., doar când, după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat mai suferise o altă condamnare, care dacă ar fi fost cunoscută, ducea la respingerea cererii de reabilitare. Cum nu este vorba de o condamnare anterioară necunoscută judecătorului, reabilitarea judecătorească nu poate fi anulată.

În drept, faptele inculpatei B. de a racola prin promisiuni mincinoase, de a cumpăra biletelor de avion, de a asigura transportul la aeroport şi trimiterea în Grecia a părţilor vătămate G., H., I., şi a victimei Y., unde acestea au fost exploatate din punct de vedere sexual, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Tribunalul nu a reţinut ca act material în cuprinsul acestei infracţiuni trimiterea în Italia pentru martora S., întrucât nu există probe că la locul de muncă din Italia nu existau condiţiile prezentate martorei şi că acolo s-a încercat exploatarea sa sexuală, aşa cum arătat mai sus. Sub acest aspect, tribunalul reţine că materialul probatoriu este vădit insuficient în sensul reţinerii caracterului infracţional al acestei fapte.

De asemenea, tribunalul nu a reţinut că inculpata B. a încercat să o racoleze şi să o trimită pe martora C. la muncă în Austria sau Italia, ca dansatoare, unde ar fi urmat să fie exploatată sexual sau în alt mod, întrucât nu s-a făcut nicio dovadă că la locurile de muncă din Austria sau Italia nu existau condiţiile prezentate martorei şi nici că la aceste locuri de muncă avea loc exploatarea sexuală sau de altă natură a dansatoarelor. Drept urmare, tribunalul, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 împotriva victimei C..

În drept, faptele inculpaţilor D. şi E. de a se ocupa de racolarea prin promisiuni mincinoase, de cumpărarea biletelor de avion, de transportul la aeroport şi trimiterea în Grecia a victimelor O., P., R., H., unde acestea au fost exploatate, respectiv s-a încercat exploatarea lor sexuală, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Tribunalul nu a reţinut ca acte materiale în cuprinsul acestei infracţiuni cumpărarea biletului de avion pentru partea vătămată H. şi rezervarea biletului de avion pentru partea vătămată I., întrucât, aşa cum s-a reţinut mai sus, inculpaţii E. şi D. au făcut un simplu oficiu pentru aşa-zisul partener grec şi nu au racolat, transportat, ajutat, sprijinit sau înlesnit traficarea acestor victime de către inculpata B. şi cetăţenilor greci BB. şi AA..

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, tribunalul, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe toţi cei patru inculpaţi, întrucât nu s-a dovedit că inculpaţii B., A., D. şi E. ar fi iniţiat ori participat la constituirea vreunuia din grupurile infracţionale organizate din Grecia şi nici că inculpaţii ar fi avut cunoştinţă de existenţa acestor grupuri şi ar fi aderat sau sprijinit, sub orice formă, cu intenţie directă sau indirectă aceste grupuri infracţionale organizate.

Tribunalul a reţinut că din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpata B. şi A. s-ar cunoaşte cu inculpaţii D. şi E. şi cu atât mai puţin că ultimii doi ar fi aderat la o grupare infracţională constituită de inculpata B. cu cetăţenii greci.

În ceea ce priveşte afirmaţia părţii vătămate J., făcută cu ocazia audierii de instanţă, că inculpata A. i l-ar fi prezentat pe inculpatul E. ca fiind fiul său, tribunalul o înlăturat-o, întrucât nu se coroborează cu nicio altă probă, martora arătând la finalul declaraţiei că a crezut că inculpatul E. este fiul inculpatei K., deoarece se uita la ea în timpul audierii.

Tribunalul a reţinut că faptul că, după ce victimele O. şi P. s-au întors din Grecia, inculpata D. le-a intermediat plecarea la muncă tot în Grecia, nu este de natură a impune concluzia că inculpaţii D. şi E. nu ar fi racolat prin înşelăciune pe victimele trimise în Grecia.

Dimpotrivă, din cele mai sus expuse, rezultă că inculpaţii D. şi E. au acţionat cu intenţie pentru racolarea prin înşelăciune şi trimiterea în Grecia a victimelor O., P., R., H., ignorând cu desăvârşire obligaţiile legale, pe care le aveau, condiţii în care a avut loc exploatarea, respectiv încercarea de exploatare a victimelor de grupul infracţional din care făceau parte BB. şi AA..

Tribunalul a considerat că nu există indicii că martora JJ., care nu a putut fi audiată decât în cursul urmăririi penale, ar fi făcut declaraţii mincinoase.

Faptul că rezervarea este datată 15 noiembrie 2004 nu dovedeşte că martora a minţit când susţine că rezervarea pentru H. s-a făcut în data de 13 - 14 noiembrie 2004 de inculpatul E., fiind foarte posibil ca rezervarea să fi fost prelucrată în data de 15 noiembrie 2004, când s-a emis factura de la dosar.

Tribunalul a reţinut că martora nu avea nici un motiv să declare mincinos împotriva inculpaţilor E. şi D., pe care nu i-a cunoscut anterior şi cu care nu se afla în relaţii de duşmănie.

Pe de altă parte, detaliile date de martoră cu privire la inculpatul E., la SC LL., la legătura lui E. cu D., precum şi cu privire mailul, prin care D. a solicitat rezervări urgente pentru I., P., O. şi W., sunt suficiente pentru a reţine realitatea susţinerilor martorei, detaliul privind înălţimea inculpatului E. nefiind suficient pentru a înlătura declaraţiile martorei JJ..

De asemenea, faptul că rezervările pentru I., P., O. şi W. nu au fost făcute exclusiv pentru zborul 273 din data de 01 decembrie 2004, nu înseamnă că martora JJ. a declarat mincinos cu privire la mailul primit de la D. pentru rezervarea pe aceste nume sau cu privire la rezervarea făcută de inculpatul E..

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că plecarea numitelor I., P., O. şi W. era programată pe data de 1 decembrie 2004, fiind astfel foarte posibil ca martora să fi reţinut greşit că este vorba de acelaşi zbor.

Faptul că rezervările pentru pentru I., P., O. şi W. apar a fi făcute în zile diferite, 29 şi respectiv 30 noiembrie 2004, nu înseamnă că martora JJ. a făcut declaraţii mincinoase, fiind posibil ca din diverse motive rezervările să fie prelucrate în zile diferite.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor XXXX., YYYY., ZZZZ. şi WWWW., tribunalul reţine că nu sunt concludente sub aspectul implicării sau nu a inculpatei A. în plasarea de forţă de muncă în străinătate şi nici cu privire la faptul că martorii o cunosc sub apelativul de A.

Probele administrate în cauză şi enumerate mai sus de tribunal dovedesc fără umbră de îndoială săvârşirea faptelor de trafic de persoane, cât şi faptul că inculpata A. s-a prezenta sub numele de A. victimelor traficului de persoane, fiind recunoscută fără dubiu de aceasta.

De asemenea, tribunalul nu a găsit ca fiind convingătoare şi relevante declaraţiile martorilor XXXX., YYYY., ZZZZ. şi WWWW. cu privire la comportamentul violent al defunctului K. faţă de inculpată, câtă vreme această atitudine nu este de natură a duce la concluzia că inculpata A. nu a săvârşit faptele de trafic de persoane reţinute în sarcina ei şi că doar soţul K. ar fi săvârşit aceste fapte.

Tribunalul nu a primit apărarea inculpatei K. că, dacă inculpata B. se ocupa cu plasarea forţei de muncă în străinătate, nu ar exista nicio explicaţie pentru refuzul în ceea ce o priveşte pe partea vătămată F.

Tribunalul a considerat că fie inculpata B. nu a avut cerere din partea cetăţenilor greci AA. şi BB. pentru trimiterea în străinătate a părţii vătămate F., fie aceasta nu a corespuns exigenţelor cetăţenilor greci. În aceste condiţii, inculpata B. a îndrumat-o pe F. către inculpata A., pe care inculpata B. o cunoştea şi cu care era în relaţii apropiate.

Tribunalul a considerat că diferenţele minore între declaraţiile aceleiaşi părţi vătămate sau martori sunt mai mult decât normale, câtă vreme declaraţiile nu se contrazic în aspectele esenţiale şi se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Tribunalul are în vedere şi perioada mare între data săvârşirii faptelor şi data audierilor, răstimp ce este de natură a altera acurateţea declaraţiilor făcute în cauză.

Tribunalul a înlăturat ca vădit neîntemeiate susţinerile din concluziile scrise depuse de inculpata K. că actele de violenţă exercitate de soţul ei ar fi împiedicat-o pe aceasta să se ocupa cu trimiterea în străinătate a tinerelor din România pentru a fi dansatoare sau dame de consumaţie.

Faptul că inculpata A. a primit în mod repetat sume de bani din Grecia de la mai multe persoane, printre care şi numitul AAAAA., despre care partea vătămată F. arată că a aşteptat-o la sosirea în Grecia, lipsa unor relaţii de duşmănie între inculpată şi partea vătămată, absurditatea susţinerii că partea vătămată a înţeles să se plângă împotriva inculpatei A., deşi a fost trimisă în Grecia de K., conducerea organelor de poliţie la locuinţa inculpatei K., toate acestea sunt de natură a impune concluzia certă că susţinerile inculpatei A. sunt nereale.

Prin urmare, caracterul violent al defunctului K. şi faptul că acesta era implicat şi el în traficul de persoane nu exclud săvârşirea de către inculpata A. a faptelor reţinute de tribunal în sarcina ei.

Tribunalul a considerat vădit neîntemeiate şi pur subiective apărările inculpatei K. că declaraţiile iniţiale date în Grecia de victimele F., J. şi T. nu au fost determinate de ameninţările venite de la cetăţenii greci, pentru că cele trei au stat foarte puţin în Grecia.

Tribunalul a reţinut că nici durata cât victimele au fost exploatate sexual, nici faptul că unele tinere aflate în situaţii mai dificile au dat declaraţii în faţa poliţiei elene şi au beneficiat de protecţie nu impune concluzia că victimele F., J. şi T. nu erau într-o situaţie de vulnerabilitate, de natură a le altera semnificativ declaraţiile, presiunile făcute de cetăţenii greci fiind suficiente să le determine pe acestea facă iniţial declaraţii nereale.

În raport de data săvârşirii faptelor şi data audierii martorilor XXXX. şi YYYY., declaraţia celei dintâi că ar fi recunoscut din sala de judecată pe una dintre tinerele care au participat la o petrecere dată de defunctul K. şi declaraţia celui de-al doilea că, în urma studierii dosarului împreună cu inculpata A. la arhiva tribunalului, ar fi recunoscut dintr-o planşă fotografică trei dintre tinerele care au participat la o petrecere dată de defunctul K., apar a fi vădit exagerate şi cu o doză mare de subiectivism, toate fiind urmarea aceluiaşi demers de a transfera în totalitate săvârşirea faptelor în sarcina defunctului K.

Tribunalul a considerat greu de primit susţinerea că după circa 8 ani, martora XXXX. a reţinut după fizionomie o persoană, pe care a văzut-o întâmplător.

De asemenea, tribunalul a considerat inacceptabilă susţinerea că într-o singură planşă fotografică, martorul YYYY. a recunoscut trei dintre tinerele care au participat la o petrecere dată de defunctul K.. Faptul că martorul plasează această petrecere în cursul anului 2006 şi precizează că el a stat circa 30 de minute la petrecere, denotă lipsa de credibilitate a declaraţiei acestuia, întrucât victimele au fost traficate de inculpata la începutul anului 2005.

Lipsa de consistenţă a declaraţiilor inculpatei A. a rezultat şi din faptul că, după ce în cursul urmăririi penale, a declarat că nu le cunoaşte pe victimele F., J. şi T., prin concluziile scrise arată că, după studierea dosarului la arhiva tribunalului, a constatat că le-a văzut pe cele trei victime la două petreceri date de soţul său la domiciliu şi la biroul unui prieten al soţului.

Tribunalul a constatat că această ipoteză este cea susţinută şi de martorii XXXX., YYYY. şi ZZZZ., fiind evident că declaraţiile acestora sunt rezultatul relaţiilor apropiate cu inculpata.

În raport cu declaraţiile nesincere ale cunoştinţelor apropiate ale inculpatei, tribunalul a înţeles să dea prioritate probelor obiective administrate de organele de urmărire penală şi de tribunal, din care rezultă că inculpata A., împreună cu defunctul K. şi alte persoane, a racolat prin înşelăciune şi a trimis în Grecia mai multe tinere, unde acestea au fost exploatate din punct de vedere sexual, inculpata K. şi soţul ei primind în mod repetat sume mari de bani de la mai mulţi cetăţeni greci.

În ceea ce priveşte apărările inculpatei B., tribunalul le-a înlăturat având în vedere următoarele:

Caracterul îndelungat al procedurii judiciare nu reprezintă un semn al netemeiniciei acuzaţiilor de trafic de persoane reţinute ca valide de tribunal, în acest sens fiind probatoriul mai sus reţinut, care se coroborează şi dovedeşte fără niciun dubiu racolarea prin promisiuni mincinoase, transportul la aeroport şi trimiterea în Grecia a părţilor vătămate G., H. şi I. şi a victimei Y., unde acestea au fost exploatate din punct de vedere sexual.

Este adevărat că apărarea nu a avut posibilitatea în cursul judecăţii să chestioneze toate victimele şi toţi martori, însă acest lucru a fost cauzat de motive obiective, neimputabile instanţei.

Cu toate acestea, declaraţiile părţilor vătămate şi martorilor audiaţi în cursul judecăţii nu au infirmat cele arătate în faţa organelor de urmărire penală.

În acest sens, tribunalul avut în vedere că declaraţiile martorelor S. şi C. confirmă că inculpata B. se ocupa nu doar de cursurile de dans, ci şi cu trimiterea în străinătate a tinerelor, în acest sens fiind tabelele cu sumele primite din Italia, Cipru şi Austria de inculpata B. şi tipizatele IIII. completate pe numele B. pentru ridicarea sumelor de bani, precum şi declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor, inclusiv declaraţiile martorului AA. audiat de autorităţile judiciare elene.

Fiind audiată, martora MM. a arătat în faţa tribunalului că fostul său ginere BB. i-a dat o sumă de bani pentru a fi înmânată inculpatei B.. Mai arată că împreună cu inculpata B. la o agenţie de turism, de unde inculpata a cumpărat nişte bilete de avion, lucru pe care l-a aflat când au ajuns la aeroport.

Partea vătămată I. a relatat pe larg şi în consens cu declaraţiile date în cursul urmăririi penale că inculpata B. a trimis-o în Grecia, unde a fost exploatată din punct de vedere sexual, declaraţia părţii vătămate fiind susţinută de martorul BBBBB., soţul părţii vătămate.

Fiind audiat în faţa tribunalului, martorul BBBBB. a învederat modul cum a cunoscut-o pe inculpata B., garanţiile date de inculpată că munca de damă de companie nu presupune întreţinerea de relaţii sexuale, decât dacă se dorea acest lucru, garanţiile date de inculpata B. cu privire la condiţiile de cazare, masă, faptul că inculpata s-a deplasat la aeroport cu partea vătămată, faptul că partea vătămată era ţinută sub o supraveghere strictă şi că nu a reuşit să i-a legătura cu aceasta, faptul că la clubul din Grecia se practica prostituţia şi urma şi partea vătămată I. să facă acest lucru, faptul că partea vătămată a avut numeroase probleme medicale din cauza evenimentelor din Grecia, faptul că partea vătămată i-a solicitat inculpatei o despăgubire pentru efectuarea unor tratamente medicale.

Tribunalul a înlăturat ca vădit neîntemeiate susţinerile inculpatei B. privind încălcarea dreptului la apărare, prin consemnările trunchiate, prin modul tendenţios de blocare a demersurilor apărării, prin supralicitarea şi stimularea unei anumite poziţii a unor martori vădit interesaţi în şantajarea/extorcarea inculpatei de sume mari de bani.

Tribunalul a constatat că apărarea face referiri generale la încălcări ale dreptului la apărare fără a indica în concret ce anume probă solicitată de inculpata B. nu a fost administrată, ce anume întrebare nu a fost încuviinţată, nici ce anume demersuri suplimentare nu au fost făcute pentru aducerea în instanţă a tuturor martorilor şi părţilor vătămate audiate în cursul urmăririi penale, dar neaudiate în cursul judecăţii din motive obiective.

De asemenea, inculpata B. nu a învederat ce anume s-a consemnat trunchiat sau în ce fel martorii (în special martorul BBBBB.) au fost stimulaţi să declare altceva decât aceştia cunoşteau.

Faptul că apărarea niciodată nu a contestat şi nu a solicitat completarea notelor grefierului dovedeşte că susţinerile inculpatei B. sunt în mod vădit neîntemeiate şi făcute cu scopul de a face presiuni asupra instanţei de judecată pentru a înlătura acele probe ce susţin o parte din acuzaţiile formulate de parchet.

Faptul că inculpata B. nu a înţeles să formuleze o plângere penală pentru o posibilă infracţiune de şantaj este un alt indiciu că apărarea supralicitează o soluţie de achitare prin încercarea neserioasă de discreditare a martorilor şi părţilor vătămate, care confirmă prin declaraţiile lor unele din acuzaţiile penale.

Tribunalul a constatat că, în cursul urmăririi penale, inculpata B. a înţeles să nu recurgă la serviciile unui apărător ales sau din oficiu, deşi acest drept i-a fost adus la cunoştinţă, aşa cum reiese din cuprinsul declaraţiilor inculpatei din data de 31 octombrie 2007 şi 19 septembrie 2011.

În condiţiile în care inculpata B. a arătat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală că nu are probe de propus, iar aducerea în faţa instanţei a tuturor martorilor şi părţilor vătămate a fost imposibilă din motive obiective, tribunalul a considerat că nu a avut loc o încălcare a dreptului la apărare, constând în împiedicarea apărării de a participa la interogarea persoanelor audiate doar de organele de urmărire penală.

Tribunalul a considerat că, cel puţin în faza de judecată, s-a dat posibilitatea fiecărui inculpat să adreseze persoanelor audiate toate întrebările pertinente, concludente şi utile şi să propună probe în apărare.

Că nu s-a încercat de către tribunal să se obţină probe în mod nelegal rezultă şi din faptul că declaraţiile martorelor S. şi C. au fost evaluate şi valorificate în sensul că inculpata nu a traficat pe aceste persoane.

Pe latură civilă, tribunalul a reţinut că, în cursul urmăririi penale, s-au constituit părţi civile partea vătămată H., cu suma de 30.000 euro, reprezentând daune morale.

- partea vătămată I. cu suma de 30.000 euro, reprezentând daune morale;

- partea vătămată G. cu suma de 50.000 de euro, reprezentând daune morale;

- partea vătămată J. cu suma de 5.000 euro, reprezentând daune morale.

În cursul judecăţii, partea vătămată H. a învederat că înţelege să renunţe la pretenţiile civile formulate în cauză.

Tribunalul a considerat ca întemeiate, în parte, daunele morale solicitate de părţile civile, având în vedere suferinţele la care au fost supuse acestea prin acţiunile ilicite ale inculpatelor A. şi B..

La stabilirea cuantumului daunelor morale, tribunalul a avut în vedere şi lipsa oricărui interes faţă de procesul de faţă al părţilor civile, care nu s-au prezentat, deşi au fost citate la toate adresele cunoscute, inclusiv cu mandat de aducere.

Prin urmare, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ. anterior, tribunalul a obligat pe inculpata A. la plata sumei de 5.000 lei către partea civilă F., cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpaţii B., A., D. şi E. şi parte civilă I..

Prin Decizia penală nr. 319 din 17 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosar nr. x/3/2011 (x/2013), au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţi B., A., D. şi E. împotriva Sentinţei penale nr. 380 din 13 mai 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

A fost respins ca tardiv, apelul declarat de partea civilă I. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Fiecare apelant a fost obligat la câte 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele:

Apelanta parte civilă I. a declarat apel la data de 10 iulie 2013, deşi hotărârea primei instanţe i-a fost comunicată la 21 mai 2013; motivele invocate pentru depăşirea termenului de apel nu se regăsesc în dispoziţiile art. 364 C. proc. pen., afecţiunile medicale (rinoadenotată) neconstituind o cauză temeinică de împiedicare, pentru a fi repusă în termenul de apel, motiv pentru care va fi respins apelul acestei părţi ca tardiv.

Celelalte apeluri au fost apreciate ca nefondate, pentru motivele ce urmează:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, prima instanţă a efectuat o temeinică coroborare a tuturor probelor administrate în cauză, care stabilesc vinovăţia penală a fiecărui inculpat.

Astfel, cu privire la inculpata B., Curtea reţine ca dovedite fără niciun dubiu racolarea prin promisiuni mincinoase, transportul la aeroport şi trimiterea în Grecia a părţilor vătămate G., H., I., şi a victimei Y., unde acestea au fost exploatate din punct de vedere sexual, aşa cum rezultă din declaraţiile acestora, care se coroborează cu: declaraţia părţii vătămate F.; declaraţiile martorilor C., S., XX., MM., JJ.; declaraţiile părţilor vătămate I. din 19 decembrie 2004 şi H. din 18 ianuarie 2005 (se face referire la o declaraţie dată în 19 decembrie 2004, fiind evident că nu poate fi vorba de 18 ianuarie 2004), declaraţiile martorului AA.

şi declaraţia martorei Y. din 19 decembrie 2004, care au fost audiaţi de autorităţile judiciare elene, din care rezultă în mod cert că inculpata B. a trimis la muncă în Grecia mai multe dansatoare din România între care G., H., I., Y.; procesele-verbale de recunoaştere după fotografii şi planşele foto ataşate; procesele-verbale privind ieşirile/intrările din/în România; biletele de avion; dovadă de restituire a paşaportului părţii vătămate H. de către autorităţile elene către autorităţile române; paşaportul părţii vătămate G.; procesele-verbale de conducere în teren a părţii vătămate F.

şi planşele foto ataşate; rezervare bilet de avion şi facturile fiscale de achiziţionare a biletelor de avion; răspunsurile autorităţilor elene la cererile de asistenţă formulate de autorităţile române - IGPR - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate; lista pasagerilor zborului din 2 decembrie 2004 pe ruta Bucureşti - Atena; listingul comunicărilor telefonice purtate de inculpata B. cu persoane aflate în Grecia şi pe raza oraşului Ploieşti; datele furnizate de Oficiul Registrului Comerţului despre SC YY. SRL; răspunsurile comunicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei, din care rezultă că SC YY.

SRL a publicat anunţuri în presa scrisă şi pe internet privind organizarea de cursuri de dansatoare în vederea obţinerii de contracte de muncă în străinătate şi a exercitat activitate de mediere cu încălcarea art. 9 lit.

e) din Legea nr. 156/2000, fiind sancţionată contravenţional cu amendă de 5.000 lei; tabelele cu sumele primite din Italia, Cipru şi Austria de inculpata B. şi tipizatele IIII. completate pe numele B. pentru ridicarea sumelor de bani. În mod temeinic prima instanţă nu a reţinut declaraţia martorei Y., care a relatat că nu i s-a propus să practice prostituţia, întrucât celelalte victime sus arătate au arătat contrariul. În raport de aceste probe, susţinerile apelantei cu privire la activitatea sa artistică, educativă, nu poate fi apreciată decât în cadrul individualizării judiciare a pedepsei. De asemenea, nu s-a dovedit că familia I. a încercat să o escrocheze pe inculpată de suma de 2.000 euro, fiind de asemenea, fără relevanţă sub aspectul încadrării juridice profilul moral al părţii vătămate.

Curtea reţine ca deplin dovedite racolarea de către inculpata A., împreună cu soţul acesteia K. şi alte persoane, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă în Grecia, precum şi transportul şi cumpărarea biletelor de avion pentru părţile vătămate F. şi J. şi pentru victima T., persoane ce au fost apoi exploatate din punct de vedere sexual, aşa cum rezultă din declaraţiile acestora, care se coroborează cu: declaraţiile martorei VVV.; declaraţiile făcute de părţile vătămate F. şi J. şi de martorii M., T., X., U., VVV., TTTT., CC., UUUU. În faţa autorităţilor judiciare elene; procesele-verbale de recunoaştere după fotografii şi planşele foto ataşate; procesele-verbale privind ieşirile/intrările din/în România; biletele de avion; dovadă de restituire a paşaportului părţii vătămate H. de către autorităţile elene către autorităţile române; paşaportul părţii vătămate G.; procesele-verbale de conducere în teren a părţii vătămate F. şi planşele foto ataşate; rezervare bilet de avion pe numele J. şi biletul de avion; răspunsurile autorităţilor elene la cererile de asistenţă formulate de autorităţile române - IGPR - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate; contractul de închiriere dintre VVVV. şi inculpata A. având ca obiect închirierea imobilului din Bucureşti, unde partea vătămată F. a condus organele de anchetă; tabelele cu sumele primite din Grecia de inculpata A. şi soţul acesteia K.; tipizatele IIII. pe numele inculpatei A. şi K. pentru ridicarea sumelor de bani trimise din Grecia şi Cipru.

Prin urmare, nu există îndoială cu privire la faptul că inculpata A. a cunoscut adevărata activitate pe care partea vătămată urma să o desfăşoare în străinătate, persoanele sus-menţionate arătând că această inculpată le-a trimis în Grecia, neexistând nicio dovadă de duşmănie între partea vătămată şi inculpată, decât faptul că părţile vătămate au fost înşelate, devenind victimele traficului de persoane comis de inculpata A. Modul în care părţile vătămate relatează evenimentele, exclud ca inculpata să fie confundată cu o altă persoană, sau să existe îndoiala cu privire la vinovăţia acesteia.

Modul în care inculpata proceda în comiterea traficării de persoane este sugestiv redat în declaraţia părţii vătămate J.: "în cursul lunii februarie 2005, o prietenă pe nume F. căreia îi spuneau Mirela, a întrebat-o dacă vrea să meargă în Grecia ca dansatoare, întrucât ea a cunoscut o femeie pe nume A., prin intermediul căreia urmează să plece în străinătate. Partea vătămată a fost de acord şi după câteva zile, împreună cu F. a mers la domiciliul inculpatei A., aceasta spunându-i părţii vătămate că o poate ajuta să plece în Grecia în oraşul Irakleio, unde va lucra ca dansatoare şi va avea un salariu lunar de aproximativ 1500 de euro (50 euro/zi) din care patronul grec îşi va opri o parte, iar ei îi va reveni 800 euro.

De asemenea, inculpata A. a asigurat-o că transportul până în Grecia, cazarea şi masa vor fi asigurate de ea şi de grec, şi cu aceasta nu a mai încheiat nici un contract sau o înţelegere scrisă, aceasta spunându-i că în Grecia va încheia un contract de muncă legal cu patronul grec.

Partea vătămată fiind de acord să plece în Grecia în aceste condiţii i-a spus inculpatei A. că nu are paşaport, moment în care aceasta s-a oferit să se ocupe ea şi chiar în aceeaşi zi a mers împreună cu A. la CEC, aceasta i-a plătit taxa pentru eliberarea paşaportului, iar apoi au mers la Serviciul Paşapoarte pentru a face fotografii şi a depune actele pentru eliberarea paşaportului.

După ce au depus actele, partea vătămată s-a despărţit de inculpata A., însă aceasta i-a oprit buletinul de identitate pentru a avea garanţia că va pleca şi după două săptămâni împreună cu A. a mers şi a ridicat paşaportul care a rămas tot la sus-numită.

În data de 1 aprilie 2005, partea vătămată J. a mers la A. acasă, după care împreună cu aceasta şi soţul sus-numitei s-au deplasat la aeroportul GGG.. Atunci inculpata A. i-a dat paşaportul, a-i arăta la vamă.buletinul de identitate, biletul de avion, rezervarea la un hotel din Grecia şi suma de 500 euro, pentru

În Atena a fost aşteptată de un grec pe nume CC. la barul căruia urma să fie angajată cu contract, însoţit de soţia pe nume II. (româncă) căreia i-a dat cei 500 de euro, aşa cum îi spusese inculpata A.. A plecat împreună cu aceştia la locuinţa lor, iar a doua zi au luat un avion către Insula Creta, unde a fost aşteptată de F. şi de o altă femeie de origine greacă, care s-a prezentat ca fiind soţia patronului barului TTT., pe nume BB..

Din declaraţia părţii vătămate rezultă că pe drum F. i-a spus că au fost păcălite, în sensul că în Grecia nu vor fi angajate ca dansatoare, ci vor fi obligate să practice prostituţia.

La barul TTT. partea vătămată J. a cunoscut-o pe M.

La bar BB. i-a spus părţii vătămate J. că a fost adusă pentru a practica prostituţia cu clienţii barului. Din câştigul obţinut, jumătate îi reveneau lui, iar jumătate părţii vătămate însă aceasta nu a fost de acord cu propunerea lui BB., moment în care acesta i-a spus că mai întâi trebuie să-i plătească datoria, adică suma pe care acesta a cheltuit-o cu venirea sa în Grecia.

La terminarea programului, partea vătămată J., împreună cu F., M., T. (fata adusă prin intermediul A. şi care lucra la barul ZZZ.) au fost duse la locul de cazare unde au cunoscut-o pe L., care i-a luat paşaportul părţii vătămate spunându-i că va rămâne la ea pe durata şederii în Grecia.

În ziua următoare a venit taxiul pentru a le lua şi duce la bar, unde s-au întâlnit cu BB. şi de această dată i-a spus acestuia că nu este de acord să practice prostituţia, iar acesta a mutat-o la barul ZZZ., crezând că acolo aceasta va fi de acord să practice prostituţia, însă a refuzat.

L. a luat legătura cu CC. spunându-i faptul că partea vătămată J. refuză să practice prostituţia şi că vrea să plece în ţară, iar CC. i-a spus că va pleca. Timp de trei zile partea vătămată a fost dusă la barul ZZ., însă nu a practicat prostituţia şi nu a câştigat nici un ban.

Pe data de 9 aprilie 2005, aceasta urma să plece în România, însă în dimineaţa acelei zile a venit poliţia greacă şi le-a luat la secţia de poliţie pe F., PPP., M., L.. În arest a stat circa 20 de zile, timp în care a fost audiată o singură dată, însă nu a declarat cele întâmplate până în acel moment în Grecia şi cum a ajuns acolo, întrucât i-a fost foarte frică pentru că era avertizată permanent de către M. să nu facă acest lucru.

După ce a ajuns în România partea vătămată J. nu a luat legătura cu A. sau cu alte persoane implicate.

Partea vătămată J. mai declară că în perioada cât a stat în Grecia a întreţinut relaţii sexuale doar cu un singur client al barului, care a şi bătut-o.

Din planşele foto prezentate pentru recunoaştere, partea vătămată J. a recunoscut pe inculpata A., pe numitele M. şi L..

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii D. şi E., Curtea reţine ca deplin dovedite racolarea prin promisiuni mincinoase, transportul la aeroport şi trimiterea în Grecia a victimelor O., P., R., H., unde acestea au fost exploatate sau s-a încercat exploatarea lor sexuală, aşa cum rezultă din declaraţiile acestora, care se coroborează cu: declaraţiile părţii vătămate H. şi ale martorilor JJ., N., D.; contractele de impresariat artistic încheiate de victime O., H., P., R. cu SC LL. SRL; situaţia persoanelor trimise la muncă în străinătate de SC LL. SRL; procesele-verbale de recunoaştere după fotografii şi planşele foto ataşate; procesele-verbale privind ieşirile/intrările din/în România; rezervarea biletelor de avion pe numele P., O., W., I.; facturile fiscale de achiziţionare a biletelor de avion; răspunsurile autorităţilor elene la cererile de asistenţă formulate de autorităţile române - IGPR - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate; datele furnizate de Oficiul Registrului Comerţului despre SC SSSS. SRL, din care rezultă că inculpaţi E. şi D. erau asociaţi în cadrul acestei societăţi cu alte două persoane; răspunsurile comunicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei, din care rezultă că SC SSSS. SRL a exercitat activitate de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate fără a avea ca activitate principală selecţia şi plasarea forţei de muncă - cod CAEN 7450, fiind sancţionată contravenţional cu amendă de 10.000 lei.

Faptul că victimele traficului de persoane nu au participat în proces ca persoane vătămate nu excede în nici un fel faptul că acestea au avut de suferit de pe urma infracţiunii şi de asemenea pot face declaraţii în calitatea de martori (art. 82 C. proc. pen.).

Or, din declaraţiile acestor martore rezultă indubitabil faptul că cei doi inculpaţi, sub acoperirea firmei SC SSSS. SRL, au desfăşurat activităţi de trafic de persoane, înşelând victimele cu privire la adevărata activitate ce o vor desfăşura în străinătate. De altfel, aceştia nu au efectuat nici cea mai mică verificare cu privire la abilităţile profesionale ale victimelor, promiţându-se în schimb o angajare rapidă.

Astfel, fiind audiată martora P. a declarat că, în luna noiembrie 2004, căuta un loc de muncă în străinătate şi la un moment dat a găsit un anunţ al firmei LL., care oferea contracte de muncă în ţări ca Grecia, Austria, Italia, Caraibe, ca dansatoare cu condiţii avantajoase şi plecări rapide. A sunat la un număr de telefon al firmei care era postat pe net şi a vorbit cu o doamnă care s-a recomandat ca fiind administratorul firmei, pe nume D. Aceasta i-a spus să vină la Bucureşti, pentru a face un set de poze, cu paşaport şi buletin pentru a i se putea încheia un contract legal de muncă.

Martora P. a contactat o prietenă pe nume O., pe care o cunoscuse în Japonia şi, discutând cu aceasta despre oferta firmei menţionată anterior, au hotărât să vină împreună la sediul firmei LL., pentru a discuta condiţiile încheierii contractului.

Cele două tinere au ajuns la sediul firmei, au discutat cu o fată pe nume D., care s-a prezentat a fi administratorul firmei, persoană pe care şi-a dat seama că o cunoştea din vedere de la o altă firmă unde făcea poze.

Aceasta le-a spus că cel mai repede se poate pleca în Grecia, deoarece în această ţară ea cunoaşte mai mulţi parteneri greci, care pot să le ofere condiţii bune de muncă. În aceeaşi zi D. i-a făcut un set de poze, urmând ca aceste fotografii să fie transmise partenerilor greci, pentru ca aceştia să vadă cum arată martora şi să comunice dacă o acceptă să lucreze în barul lor ca dansatoare.

Martora P. a menţionat că prietenei sale O. i-au fost făcut poze la câteva zile după această primă întâlnire şi discuţie cu administratorul firmei, aceasta deoarece acea tânără nu avea ţinută corespunzătoare pentru poze.

A doua zi seara, martora a fost contactată telefonic de către D. care i-a spus că partenerii greci au fost de acord ca cele două tinere să lucreze pentru ei la barul "ZZ." şi urmează să fie contactate, pentru a semna contractele.

După aproximativ 3 zile de la această discuţie, martora a fost sunată de inculpata D. care i-a precizat să-şi facă bagajul şi să vină la Bucureşti, întrucât urmează a pleca împreună cu partenerii greci în Grecia.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, Tribunalul a efectuat o temeinică analiză, a dispoziţiilor art. 72 C. pen., astfel: caracterul repetat al faptelor şi numărul de acte materiale; urmările grave care se pot produce prin traficul de persoane, atât asupra persoanei traficate, cât şi asupra familiilor acestora; traumele şi suferinţele, pe care le-a îndurat fiecare victimă a inculpaţilor; de lipsa antecedentelor penale; de faptul că inculpatele K. şi B. au făcut plasare de forţă de muncă, în calitate de persoane fizice, deşi această activitate era rezervată doar societăţilor comerciale; de faptul că inculpaţii, deşi se prezumă că ştiau bine dispoziţiile imperative ale Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, nu au înţeles că obţinerea comisionului de la persoanele trimise la muncă în străinătate presupune îndeplinirea tuturor condiţiilor legale, a căror menire este de a preîntâmpina posibilitatea exploatării acestor persoane; atitudinea ulterioară a inculpaţilor E. şi D., constând în punerea în aplicarea a dispoziţiilor legale, inclusiv cu privire la situaţiile trimestriale privind persoanele mediate şi angajate în străinătate.

Astfel, în raport de faptul că inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi există date favorabile ce-i caracterizează, în mod temeinic s-au stabilit pedepse diferenţiate pe gradul de periculozitate a infracţiunilor comise de fiecare inculpat, a căror executare a fost suspendată condiţionat sau sub supraveghere. Nu se justifică majorarea cuantumurilor pedepselor, cum s-a solicitat de către parchet, întrucât nu există nici un motiv de a se înlătura circumstanţele atenuante reţinute de prima instanţă.

În ceea ce priveşte achitarea inculpaţilor sub aspectul infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, Curtea reţine că din probele administrate nu rezultă că aceştia ar fi cunoscut că sprijină grupuri infracţionale organizate din Grecia, Curtea apreciază ca pur întâmplător contactul inculpaţilor cu unii din cetăţenii greci care au iniţiat, constituit sau au aderat la grupurile infracţionale ce îşi desfăşurau activitatea pe teritoriul Greciei, grupuri care aveau ca scop exploatare sexuală a tinerelor racolate din România sau din alte ţări.

Sub acest aspect, tribunalul a avut în vedere că numitul BB. era căsătorit din luna septembrie 2001 cu numita NN., cu care a locuit până în anul 2002 în municipiul Ploieşti, ulterior mutându-se în Grecia, aşa cum rezultă din declaraţia martorei MM., mama numitei NN.. Este evident că BB. şi AA. au făcut demersuri pentru identificarea de persoane fizice şi juridice ce se ocupau în România cu plasarea de forţă de muncă în străinătate, între aceste persoane fiind inculpaţii B., E. şi D., care îşi făceau publicitate în presa scrisă şi pe internet.

Reţinerea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 se poate face în măsura în care din probe neechivoce rezulta iniţierea sau participarea inculpaţilor la constituirea unui grup infracţional organizat ori sprijinirea sau aderarea conştientă a unui asemenea grup.

Or, faptul că au trimis mai multe tinere în Grecia nu este suficient pentru a deduce că inculpaţii din prezenta cauză au iniţiat, constituit, sprijinit sau aderat la vreuna din grupările infracţionale din Grecia, care aveau ca scop exploatarea sexuală a tinerelor racolate în România sau alte ţări.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii B., A., E. şi E.

Inculpata B. a criticat hotărârile în temeiul art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior, susţinând că sunt nelegale şi netemeinice sub aspectul condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) din Noul C. pen., respectiv din infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 în cea prev. de art. 367 alin. (1) din Noul C. pen. şi, în final achitarea în temeiul art. 16 pct. 1 lit. c) rap. la art. 396 pct. 5 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpata susţine că instanţa de fond a reţinut în mod eronat în sarcina sa racolarea prin promisiuni mincinoase, transportul la aeroport şi trimiterea în Grecia a părţilor vătămate G., H., I. şi a victimei Y., unde acestea au fost exploatate din punct de vedere sexual.

Inculpata face referire la declaraţiile acestor persoane, critică modalitatea în care instanţa a înlăturat declaraţia victimei Y., susţine că nu s-a dovedit că ar fi exercitat ameninţări, violenţe sau alte forme de constrângere în scopul exploatării sexuale a acestor persoane, contestă împrejurarea că le-ar fi cunoscut (cu excepţia numitelor G. şi Y.) şi că ar fi încheiat un contract de impresariat artistic cu vreuna dintre acestea.

Inculpata neagă orice implicare în plecarea celor două fete în Grecia şi faptul că ar fi intermediat plecarea acestora, arătând că a acţionat în mod legal.

În ce priveşte soluţionarea laturii civile, inculpata susţine că pretenţiile părţilor vătămate sunt neîntemeiate, acordarea daunelor morale nefiind justificată.

Pe de altă parte, inculpata critică modalitatea în care instanţa de apel a motivat decizia, susţinând că a preluat motivarea instanţei de fond, fără a face o apreciere proprie a situaţiei de fapt şi a probelor administrate.

În final, solicită instanţei de recurs să aibă în vedere circumstanţele sale personale, lipsa antecedentelor penale, vârsta înaintată, activitatea profesională remarcabilă, dar şi timpul scurs de la săvârşirea presupusei fapte penale.

Inculpata A. a criticat hotărârile în temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând casarea acestora, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior, respingerea pretenţiilor privind daunele morale formulate de partea vătămată F., revocarea măsurii confiscării speciale şi revocarea sechestrului asigurător.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpata susţine că hotărârea de condamnare trebuie să se întemeieze pe probe certe şi complete, iar existenţa unei îndoieli cu privire la vinovăţia inculpatului face să activeze principiul in dubio pro reo - complementar prezumţiei de nevinovăţie, orice îndoială urmând a fi apreciată în favoarea inculpatului.

Inculpata susţine că, în speţă, instanţele nu au reuşit să explice dincolo de orice îndoială anumite aspecte care au fundamentat hotărârea de condamnare şi anume cine este numita A. persoană care le-a racolat pe cele 3 părţi vătămate, reţinându-se în mod greşit şi contrar probelor administrate că este vorba despre inculpata A., deşi în faţa organelor de urmărire penală din Grecia părţile vătămate au indicat-o pe partea vătămată T. ca fiind cunoscută sub numele de A. Ulterior, în faţa organelor de urmărire penală din România cele trei părţi vătămate nu au mai făcut această precizare, respectiv ca T. este cunoscută ca A.; deşi instanţa a reţinut că inculpata A. a primit sume de bani din Grecia în lunile decembrie 2004 şi august 2005, din probele administrate reiese că părţile vătămate au fost în Grecia în perioada martie - începutul lunii aprilie 2005; niciuna dintre cele 3 părţi vătămate nu s-au prezentat la venirea în ţară pentru a informa organele de urmărire penală pentru cele petrecute în Grecia, organele de poliţie judiciare sesizându-se din oficiu cu privire la faptul că victima H. a fost racolată de inculpata B. În vederea traficării în scopul exploatării sexuale în Atena, ci abia ulterior acestui fapt, organele de poliţie s-au sesizat şi cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatei A.; nici în actele de urmărire penală şi nici în cuprinsul hotărârilor nu este reţinut un anume mod de operare în ceea ce o priveşte pe inculpata A.; declaraţiile părţii vătămate F. vin în contradicţie cu declaraţiile numitei U., aceasta din urmă negând că ar fi ajuns în Grecia prin intermediul inculpatei K.

Referitor la latura civilă a cauzei, inculpata susţine că pentru motivele prezentate în fundamentarea recursului în ceea ce priveşte latura penală se impune înlăturarea obligării sale la plata daunelor morale înlăturarea măsurii confiscării şi ridicarea sechestrului asigurător.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorii recurentelor inculpate B. şi A. au susţinut cazul de casare şi motivele de recurs formulate în scris.

Inculpaţii E. şi D. au solicitat casarea sentinţei şi deciziei penale şi pronunţarea unei hotărâri de achitare cu privire la infracţiunea de trafic de persoane: în principal - în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior, în subsidiar - achitarea în temeiul art. 10 lit. c) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, cu menţinerea soluţiei de achitare dispusă în legătură cu infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpaţii E. şi D. au criticat sentinţa şi decizia mai sus menţionate în temeiul art. 3859 pct. 172 din C. proc. pen. anterior, pentru următoarele motive:

Instanţa de apel a ignorat motivele şi criticile formulate, a reluat în totalitate argumentele primei instanţe, încălcând astfel obligaţia de motivare a hotărârii prev. de art. 378 alin. (3) C. proc. pen. anterior, dar şi disp. art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Inculpaţii au invocat şi nelegalitatea hotărârii pentru încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la desfăşurarea urmăriri penale şi întocmirea rechizitoriului, şi anume lipsa procesului verbal privind actele premergătoare constând în audierea martorilor, încălcarea disp. art. 250 şi urm. C. proc. pen. anterior referitor la prezentarea materialului de urmărire penală, nesocotirea disp. art. 263 C. proc. pen. anterior deoarece rechizitoriul nu conţine o stare de fapt, ci doar o reproducere a mijloacelor de probă şi a actelor procedurale. Pentru aceste motive, în temeiul art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior, invocă nulitatea absolută a actelor de urmărire, dar şi a actului de sesizare a instanţei.

Inculpaţii au formulat şi motive de apel privind netemeinicia şi nelegalitatea soluţionării pe fond a cauzei, arătând: prima instanţă a reţinut parţial greşit starea de fapt, a interpretat în mod greşit legea penală şi a efectuat o aplicare eronată a acesteia; încadrarea juridică este neclară, fapta nefiind prevăzută de legea penală; instanţa de fond reţine o nouă acuzaţie ce corespunde infracţiunii de înşelăciune şi, cu toate că a reţinut forma de vinovăţie a culpei, nu a procedat la schimbarea încadrării juridice.

În motivarea recursului, inculpaţii fac referire şi reproduc conţinutul mai multor mijloace de probă, prin raportare la constatări ale primei instanţe, susţinând că pe baza situaţiei de fapt stabilită, instanţele ar fi trebuit să dispună soluţia de achitare nu doar pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, ci şi pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Pe de altă parte, inculpaţii critică situaţia de fapt stabilită de către instanţa de fond, invocând inexistenţa vreunei legături cu plecarea în Grecia a părţilor vătămate sau a martorelor din dosar, dar şi a oricărei legături infracţionale cu cetăţenii greci, lipsa oricărei intenţii infracţionale arătând că nu ştiau ce urmau să facă partenerii greci, precum şi o serie de alte împrejurări ce ar fi trebuie să fie reţinute de către instanţă, pe baza cărora instanţa de fond şi instanţa de apel trebuiau să dispună achitarea: faptul că inculpaţii au verificat actele prezentate de partenerii greci, că au încheiat contracte de parteneriat cu aceştia, că partenerii greci desfăşurau activităţile pretinse (respectiv dansuri în baruri), fiind imposibil de verificat de către inculpaţi dacă aceştia exploatau tinerele. Conchizând, inculpaţii susţin că ceea ce li se reproşează este doar o omisiune, ce nu se regăseşte în dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Inculpaţii mai susţin că nu sunt îndeplinite unele din condiţiile de incriminare, respectiv: interesul obţinerii unui avantaj material, deoarece scopul final al activităţii infracţionale este exploatarea, ceea ce presupune un rezultat concret şi obţinerea unor foloase materiale; că presupusele persoane vătămate au avut calitatea de martore tocmai pentru că nu s-au considerat prejudiciate de către inculpaţi, iar numita O. a revenit la firma acestora pentru alte plecări în străinătate, aşa încât instanţa de fond a reţinut în mod greşit că inculpaţii au urmărit un câştig material din exploatarea victimelor.

Se invocă şi faptul că instanţa a omis să constate că declaraţiile martorelor şi ale părţilor vătămate converg în demonstrarea intervenţiei salutare a inculpatei E. atât pentru recuperarea documentelor de identitate ale acestora de la cetăţenii greci, cât şi prin sesizarea ambasadei României din Grecia cu privire la aceste aspecte.

Inculpaţii mai susţin că din conţinutul hotărârii instanţei de fond reiese că aceasta nu a înţeles să aplice textul legal de incriminare al infracţiunii de trafic de persoane, ci un text creat ad-hoc, rezultat din transformarea unei infracţiuni intenţionate într-una din culpă, aşa încât, fie faptele constituie o altă infracţiune, de exemplu aceea de înşelăciune (în cazul în care ar putea fi comisă din culpă, caz în care se impunea schimbarea încadrării juridice), fie o altă formă de participaţie şi anume, fără intenţie, la fapta comisă de autorii care erau cetăţenii greci, dar în niciuna din aceste variante fapta reţinută în sarcina inculpaţilor nu era prevăzută de legea penală.

Drept urmare, inculpaţii susţin că nu sunt îndeplinite exigenţele unui proces echitabil luând în considerare lipsa de acurateţe logică a încadrării juridice, fiind încălcate disp. art. 6 (dreptul la apărare şi previzibilitatea încadrării juridice) şi art. 7 (principiul legalităţii încadrării juridice) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru toate aceste considerente, în principal, se solicită achitarea în temeiul art. 10 lit. b) din C. proc. pen. anterior.

În subsidiar, se solicită achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior pe motiv că, aşa cum reiese din documentele obţinute prin comisie rogatorie, autorii infracţiunii de trafic de persoane au fost partenerii greci, fără să existe vreun element probatoriu care să demonstreze că inculpaţii E. ştiau de aceste activităţi sau că au participat cu intenţie la racolarea şi exploatarea acestor persoane.

Într-un al doilea subsidiar, se solicită achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, nici sub aspectul laturii obiective şi nici al laturii subiective. În susţinerea acestor motive, inculpaţii reiau criticile referitoare la greşita evaluare a materialului probator şi a reţinerii situaţiei de fapt, contestând împrejurările stabilite de către instanţa de fond şi instanţa de apel cu valoare de adevăr judiciar, făcând referire la declaraţiile martorelor şi ale părţilor vătămate, invocând lipsa probelor care să susţină acuzarea, combătând constatările celor două instanţe în legătură cu situaţia de fapt, atât în ceea ce priveşte comiterea elementului material al infracţiunii de trafic de persoane, cât şi forma de vinovăţie a intenţiei, precum şi existenţa celorlalte elemente constitutive, respectiv recrutarea prin înşelăciune în scopul exploatării persoanelor respective.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al recurenţilor inculpaţi E. şi D. a menţinut invocarea aceluiaşi caz de casare, dar a restrâns motivele de recurs, renunţând la a mai susţine criticile referitoare la nelegalitatea actelor de urmărire penală şi a rechizitoriului.

Examinând cauza în temeiul art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

I. Legea de procedură penală aplicabilă şi limitele învestirii instanţei de recurs

La soluţionarea recursurilor, Înalta Curte are în vedere faptul că, după pronunţarea deciziei penale şi înainte de soluţionarea căilor de atac, în data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare un Noul C. proc. pen., aşa încât sunt incidente normele tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora, prin excepţie de la principiul imediatei aplicări a normei de procedură, legiuitorul a prevăzut că "Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs".

Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, respectiv 17 decembrie 2013, sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Drept urmare, în cuprinsul prezentei decizii, instanţa de control judiciar va avea în vedere aceste dispoziţii legale când va face referire la normele de procedură ce reglementează soluţionarea recursului.

Astfel, dispoziţiile art. 3851 şi urm. C. proc. pen. statuau caracterul strict al recursului, ca a doua cale ordinară de atac, dar şi faptul că instanţa de recurs verifică modalitatea de aplicare a legii cu ocazia soluţionării cauzei, pe baza situaţiei de fapt reţinută în urma propriei aprecieri a instanţei de fond şi a instanţei de apel cu privire la probele administrate.

Prevederile referitoare la soluţionarea recursului exercitat împotriva unei hotărâri pentru care legea prevedea posibilitatea atacării cu apel nu dădeau dreptul instanţei de recurs să efectueze o nouă apreciere a probelor şi, cu excepţia înscrisurilor noi prezentate la instanţa de recurs şi audierii inculpaţilor conform art. 38514 alin. (1) şi (11) C. proc. pen., nici să administreze alte probe necesare judecării cauzei, aşa cum se prevedea în cazul apelului, care este o cale de atac devolutivă total (art. 378 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior).

Recursul era reglementat ca şi cale de atac ce viza preponderent aspectele de legalitate, fără posibilitatea examinării chestiunilor de fapt şi a soluţiilor ce implicau o operaţiune de apreciere a probelor administrate, voinţa legiuitorului fiind clar exprimată prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, respectiv abrogarea art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. - care se referea la eroarea de fapt şi modificarea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. - care se referea la individualizarea pedepsei.

În concluzie, caracterul devolutiv al recursului este limitat prin disp. art. 385, art. 3859 şi art. 38510 din C. proc. pen., iar instanţa de recurs nu poate da o nouă apreciere materialului probator şi nu poate stabili o altă situaţie de fapt, acestea fiind atributul exclusiv al instanţei de fond şi al instanţei de apel.

II. Analiza motivelor de recurs

1) Criticile formulate de inculpatele B. şi A.:

Potrivit art. 38510 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Conform art. 38510 alin. (21) din C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condiţiile de mai sus, instanţa de recurs la în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen., trebuie avute în vedere din oficiu.

În speţă, primul termen de judecată a fost stabilit în data de 10 iunie 2014, cele două inculpate nerespectând obligaţia de motivare a recursului în termenul prevăzut de lege, în cazul ambelor inculpate motivele fiind depuse în data de 5 iunie 2014 (la registratura instanţei de către inculpata B., respectiv prin fax de către inculpata A.).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în data de 6 februarie 2014 şi, aşa cum reiese din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, inculpatele au primit personal citaţia: A. la data de 12 februarie 2014 (dosar recurs) şi B. la data de 11 februarie 2014 (dosar recurs), când li s-a adus la cunoştinţă fixarea primului termen de judecată în recurs la data de 10 iunie 2014.

Rezultă, astfel, că recurentele inculpate au avut timp suficient pentru pregătirea apărării şi pentru depunerea motivelor de recurs, între momentul înştiinţării şi primul termen fixat în cauză existând un interval timp de circa 4 luni. Cu toate acestea, cele 2 inculpate au nesocotit prevederile legale mai sus menţionate ce reglementează obligaţia motivării recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, fără a invoca şi fără a exista temeiuri de repunere a recurentelor în termenul de motivare a recursului.

Legea nr. 2/2013 de modificare a Codului de procedură penală a restrâns posibilitatea de a ataca hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi de apel limitând, deopotrivă, examinarea cauzei de către instanţa de recurs, care se poate face în condiţii stricte, expres prevăzute de normele procesual penale.

Cum recurentele inculpate B. şi K. nu au respectat termenul de motivare a căii de atac, sunt incidente disp. art. 38510 alin. (21) rap. la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de recurs nu poate avea în vedere decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.

Se constată că dispoziţiile invocate în mod expres de către recurentele inculpate, şi anume art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., se constituie într-un caz de casare ce nu poate fi avut în vedere din oficiu.

Cum aceste dispoziţii reprezintă sediul comun al situaţiilor în care "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii" şi pornind de la premisa că, indiferent de modul în care recurentul a invocat aceste cazuri, instanţa de recurs are obligaţia de a încadra motivele corespunzător cazurilor prev. de art. 3859 C. proc. pen., se impune a verifica dacă unele din criticile formulate de inculpate se circumscriu cazurilor de casare ce pot fi examinate din oficiu (ce vizează nelegalităţi specifice, cărora legiuitorul le-a dat o importanţă aparte).

a) În principal, ambele inculpate critică modalitatea în care instanţa de fond şi instanţa de apel au evaluat materialul probator şi au procedat la interpretarea mijloacelor de probă, inclusiv la înlăturarea unora din probe, cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt contestată de inculpate, care invocă, în mod izolat, anumite probe ce puteau conduce la o altă concluzie, favorabilă acestora.

Deşi, aparent, invocarea prezumţiei de nevinovăţie şi a principiul in dubio pro reo de către inculpata K. vizează elemente de legalitate a hotărârilor de condamnare, în realitate, se urmăreşte contestarea situaţiei de fapt stabilită de instanţa de fond şi însuşită de instanţa de apel.

Se constată, însă, că hotărârea de condamnare nu evidenţiază existenta unui dubiu în ce priveşte faptele reţinute şi semnificaţia juridică a acestora. În condiţiile existenţei unor probe contradictorii, situaţia de fapt a fost stabilită prin aprecierea întregului material probator, şi nu izolat (cum solicită inculpatele), prin luarea în considerare doar a unora din probele administrate. Instanţa de fond a evidenţiat aceste contradicţii şi le-a analizat, motivând convingător de ce anume dă relevanţă anumitor probe şi de ce le înlătură pe altele, fiind respectat dreptul la apărare al inculpaţilor.

Aşa cum reiese din dispoziţiile legale aplicabile în cauză şi astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul hotărârilor supuse atât căii de atac a apelului, cât şi căii de atac a recursului, controlul judiciar exercitat în recurs - cale de atac declarată sub imperiul Legii nr. 2/2013 împotriva unei hotărâri pronunţate în apel după intrarea în vigoare a acestei legi - nu poate fi realizat prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. referitor la eroarea gravă de fapt - singurul ce dădea posibilitatea examinării situaţiei de fapt, întrucât acest caz de casare a fost abrogat expres prin Legea nr. 2/2013 (în acest sens, secţia penală, Decizia nr. 1605 din 13 mai 2013, publicată, www.scj.ro).

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, recursul - ca a doua cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor penale, vizează exclusiv legalitatea hotărârilor, fără ca Înalta Curte să poată reevalua materialul probator şi să poată modifica situaţia de fapt stabilită de către instanţa de fond şi instanţa de apel, aşa încât aceasta constituie o critică ce excede nu numai cazurilor ce pot fi avute în vedere din oficiu, dar şi oricăruia dintre cazurile prev. de art. 3859 C. proc. pen.

b) În altă ordine de idei, se constată că, deşi nu au invocat în mod expres, din modalitatea de formulare a motivelor de recurs reiese că, implicit, inculpatele B. şi K. critică şi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor, ceea ce corespunde unui alt caz de casare decât cel prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (invocat expres de către recurente), mai precis cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen. care, de asemenea, nu poate fi avut în vedere din oficiu, aşa încât nici această critică, ce tinde la pronunţarea soluţiei de achitare corespunzător art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, nu poate fi examinată de către Înalta Curte în temeiul art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen. sau art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

c) Instanţa de recurs poate examina doar dacă faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatelor sunt prevăzute de legea penală, în temeiul unui caz de casare reglementat distinct de cel prev. de art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., respectiv prev. de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., care poate fi avut în vedere din oficiu.

Astfel, potrivit art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării "când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni (...)".

Conform art. 3859 pct. 13 C. proc. pen.: hotărârile sunt supuse casării "când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Aceste cazuri de casare, prevăzute în C. proc. pen. modificat prin Legea nr. 2/2013, aveau corespondent în soluţiile prevăzute de C. proc. pen. anterior, respectiv de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) - soluţie de achitare pentru cazul în care "fapta nu este prevăzută de legea penală", dar şi de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) - soluţie de achitare pentru situaţia în care "faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii".

Noile reglementări, respectiv C. pen. şi C. proc. pen. intrate în vigoare la 1 februarie 2014, stabilesc un nou concept de ilicit penal, deoarece nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în vigoare, fiind aceea de achitare pe motiv că, fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Rezultă, aşadar, că potrivit art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din noua reglementare a C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Potrivit dispoziţiilor tranzitorii, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 de aplicare a Noului C. proc. pen., este exclusă aplicarea imediată a normelor de procedură penală doar în ce priveşte dispoziţiile ce reglementează soluţionarea recursului, respectiv art. 3851 - art. 38519 din C. proc. pen. anterior, cu această excepţie fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile Noului C. proc. pen., inclusiv cele care vizează soluţiile ce pot fi pronunţate de instanţa de recurs după casare cu reţinere spre rejudecare.

Drept urmare, fiind vorba despre o cauză aflată în curs de judecată la data de 1 februarie 2014, se constată că incidenţa dispoziţiilor art. 3859 pct. 13 C. proc. pen. anterior, dar şi a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. în vigoare, conferă instanţei de recurs posibilitatea de a examina în cadrul cazului de casare mai sus menţionat, atât criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, cât şi cele referitoare la faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor care vizează vinovăţia.

Desigur, nici în cadrul acestei analize, instanţa de recurs nu poate avea în vedere criticile referitoare la aspecte de fapt. Trebuie reamintit că limitele de soluţionare a recursului impun ca Înalta Curte să procedeze şi la examinarea acestei critici pornind de la situaţia de fapt şi încadrarea juridică, astfel cum au fost stabilite prin sentinţa şi decizia atacate. Dispoziţiile art. 3859 pct. 13 C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se conchidă că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în nici un fel.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 7 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional".

În legea internă, acest concept se regăseşte în noţiunea de "Trăsături esenţiale ale infracţiunii". Conform art. 17 C. pen. anterior: "Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de lege". Potrivit noii reglementări, respectiv art. 15 C. pen. în vigoare: "(1) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. (2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.".

Din perspectiva normei de incriminare, în speţă, se constată că faptele pentru care s-a dispus condamnarea celor două inculpate erau prevăzute ca infracţiuni atât de legea penală în vigoare la data comiterii acestora - art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cât şi de Noul C. pen. - art. 210 alin. (1) lit. a).

Potrivit art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001: "Constituie infracţiunea de trafic de persoane, recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea darea acceptarea sau primirea de bani, ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Traficul de persoane săvârşit (...) de 2 sau mai multe persoane împreună (...) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi".

Conform art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014, constituie trafic de persoane "Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârşită prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate (...) şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi".

Analizând conţinutul constitutiv, se constată că potrivit ambelor reglementări, elementul material constă într-o acţiune şi se poate realiza prin una din cele cinci modalităţi prevăzute de norma de incriminare. Indiferent de modalitatea concretă în care se comite, acţiunea trebuie să se realizeze în una din ipotezele indicate expres, care constituie condiţii obligatorii, ataşate elementului material, legea prevăzând circumstanţele în care trebuie comis actul de executare, pentru a fi tipic (constrângere, răpire, inducere în eroare, abuz de autoritate, etc).

Acţiunea se comite în scopul exploatării unei persoane, fără ca obţinerea unor câştiguri să reprezinte un element constitutiv, necesar reţinerii infracţiunii.

În ambele reglementări (art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001, respectiv art. 182 din Noul C. pen.), noţiunea de exploatare include obligarea la practicarea prostituţiei sau la alte forme de exploatare sexuală.

În speţă, în sarcina inculpatei B. s-a reţinut că a racolat prin promisiuni mincinoase, a cumpărat biletele de avion, a asigurat transportul la aeroport şi a trimis în Grecia părţile vătămate G., H., I., şi a victimei Y., unde acestea au fost exploatate din punct de vedere sexual.

În sarcina inculpatei A. s-a reţinut că, împreună cu soţul său K. şi alte persoane, a racolat prin promisiuni mincinoase, a cumpărat biletele de avion, a asigurat transportul la aeroport şi le-a trimis în Grecia pe părţile vătămate F. şi J. şi pe victima T., unde acestea au fost exploatate din punct de vedere sexual.

Drept urmare, împrejurarea că inculpatele B. şi K. s-au ocupat doar de recrutare şi nu au participat în mod direct la exploatarea victimelor, astfel de acte fiind executate în străinătate de către alte persoane, nu conduce la concluzia lipsei de răspundere penală. Conform situaţiei de fapt stabilită prin hotărârile recurate, recrutarea s-a realizat prin inducere în eroare, prin promisiunea nereală de asigurare a unor locuri de muncă în străinătate, aşa încât infracţiunea s-a consumat prin comiterea uneia din modalităţile alternative de realizare a elementului material.

Din redactarea normei penale de incriminare reiese cu claritate că legiuitorul a prevăzut ca infracţiune mai multe forme de acţiune, iar pentru existenţa infracţiunii este suficientă comiterea uneia dintre acestea.

În mod particular, în cauza de faţă s-a reţinut că cei patru inculpaţi nu au respectat dispoziţiile Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, că nu au făcut minime demersuri şi nu au cerut minime garanţii de la cetăţenii greci şi nici nu au acordat astfel de garanţii victimelor, astfel încât să se poată vorbi de o plasare legală a forţei de muncă în străinătate. Instanţele au stabilit că, fără să respecte cerinţele minimale prevăzute de lege pentru a preîntâmpina posibilitatea exploatării persoanelor trimise la muncă în străinătate, inculpatele, în mod conştient, au făcut demersuri pentru racolarea prin înşelăciune a victimelor, pe care le-au trimis în Grecia, unde au fost exploatate, respectiv s-a încercat exploatarea lor din punct de vedere sexual.

În concluzie, faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatelor B. şi A. corespund modelului abstract de incriminare şi îndeplinesc toate condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii de trafic de persoane, neputându-se susţine că faptele acestor inculpate nu sunt prevăzute de legea penală sau că nu întrunesc elementele constitutive din punct de vedere obiectiv.

Aşa cum s-a arătat, latura subiectivă a infracţiunii putea fi analizată de Înalta Curte numai în temeiul art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen. şi numai dacă inculpatele B. şi K. ar fi motivat recursul în termen, ceea ce nu s-a întâmplat. Chiar şi sub acest aspect, se constată că hotărârea de condamnare evidenţiază pentru ambele inculpate elementele ce definesc şi conturează existenţa vinovăţiei sub forma intenţiei.

d) Critica referitoare la lipsa de motivare a deciziei pronunţată de instanţa de apel, prevăzută în mod expres de disp. art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. în varianta anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 2/2013, deşi ar putea fi circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. în varianta modificată prin Legea nr. 2/2013, nu poate fi examinată. Fiind vorba de un caz de casare ce nu poate fi avut în vedere din oficiu, putea fi examinat doar dacă inculpatele respectau obligaţia de motivare în termen a recursului.

e) Nici criticile formulate de inculpata K. cu privire la soluţionarea acţiunilor civile, la aplicarea măsurii confiscării şi instituirea sechestrului asigurător, nu se circumscriu vreunuia din cazurile de casare prev de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu şi nici măcar nu au fost întemeiate pe considerente de nelegalitate, inculpata K. invocând aceleaşi aspecte susţinute pentru criticarea soluţiei de condamnare, ce vizează împrejurări de fapt constând în negarea comiterii infracţiunii, lipsa probelor cu privire la prejudicierea părţii vătămate sau contestarea obţinerii unei sume de bani prin comiterea infracţiunii.

La fel, solicitarea de respingere a acţiunii civile decurge din criticile formulate cu privire la greşita condamnare, aşa încât, nefiind invocate critici punctuale raportat la soluţionarea laturii civile şi neexistând motive de casare din oficiu, instanţa de recurs nu poate modifica hotărârile nici sub acest aspect.

g) În final, se constată că nici solicitarea inculpatei B. de a se ţine cont de circumstanţele personale (lipsa antecedentelor penale, vârsta înaintată, activitatea profesională) şi de timpul scurs de la săvârşirea faptei, nu se circumscrie vreunuia din cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, dar nici vreunuia din celelalte cazuri prev. de art. 385 C. proc. pen., instanţa de recurs neputând proceda la reindividualizarea pedepsei.

Cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, în sensul restrângerii incidenţei acestuia la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Drept urmare, Înalta Curte nu poate examina decât legalitatea pedepsei, fără să poată interveni în modalitatea de individualizare a acesteia.

Din această perspectivă, examinând cauza din oficiu, se constată că pedepsele aplicate inculpatelor B. şi K. sunt în limitele legii, în concordanţă cu sancţiunea prevăzută de norma de incriminare, dar şi prin luarea în considerare a disp. art. 74 - 76 C. pen. anterior referitor la efectul circumstanţelor atenuante judecătoreşti, sancţiunile aplicate situându-se sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de trafic de persoane în varianta agravată reglementată de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În final, examinând cauza din oficiu, Înalta Curte mai constată că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare enumerate de disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. (alături de cele prev. de art. 3859 pct. 13 şi 14 C. proc. pen., analizate în cele ce preced), ce trebuie luate în considerare din oficiu, respectiv cele prev. de art. 3859 pct. 1, pct. 3 - 6 şi pct. 15.

2) Criticile formulate de inculpaţii E. şi D.:

Aceşti inculpaţi au depus motivele de recurs la data de 25 mai 2014 (data poştei), cu respectarea dispoziţiilor art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Indiferent de respectarea dispoziţiilor referitoare la termenul de motivare a recursului, Înalta Curte trebuie să examineze criticile şi din punct de vedere al conţinutului, respectiv dacă se încadrează sau nu în cazurile de casare invocate expres, sau în alte cazuri prevăzute de lege, inclusiv în cele ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Cu alte cuvinte, motivarea în termen a recursului nu obligă de plano instanţa de control judiciar să examineze criticile, decât în situaţia în care acestea se încadrează în vreunul din cazurile de casare reglementate de art. 3859 C. proc. pen.

Aşa cum s-a reţinut, cei doi inculpaţi au invocat în mod expres numai cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., însă Înalta Curte constată, pe de o parte, că unele critici nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare, altele corespund cazului de casare invocat, iar pe de altă parte, unele din motivele de recurs se încadrează în alte cazuri decât cele invocate, urmând a fi analizate de către Înalta Curte în temeiul art. 3859 pct. 12, 13 şi 172 C. proc. pen.

Cu toate că motivele de recurs invocate au fost restrânse cu ocazia dezbaterilor, luând în considerare că acestea au fost formulate în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte le va examina în totalitate.

a) Astfel, motivele de recurs referitoare la nelegalitatea unor acte de urmărire penală şi a modului de întocmire a rechizitoriului, pot fi examinate în temeiul cazului de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii".

S-a invocat nulitatea absolută a unor acte de urmărire penală şi a actului de sesizare al instanţei, în temeiul art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior, însă, luând în considerare intrarea în vigoare a noului C. proc. pen. la data de 1 februarie 2014 şi faptul că actele de urmărire penală au fost efectuate anterior acestei date, devin aplicabile dispoziţiile tranzitorii prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora: "Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen., cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de lege. Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile C. proc. pen."

Având în vedere că, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 255/2013, referirea la "Codul de procedură penală" se raportează la legea nouă de procedură (C. proc. pen. adoptat prin Legea nr. 13 5/2010) rezultă că legalitatea actelor efectuate anterior datei de 1 februarie 2014 va fi examinată în conformitate cu regimul nulităţilor reglementat de art. 280 - 282 din Noul C. proc. pen., dar luând în considerare condiţiile referitoare la îndeplinirea actelor, astfel cum erau prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării acestora (tempus regit actum).

Inculpaţii au solicitat constatarea nulităţii absolute, însă motivele invocate, inclusiv cel referitor la sesizarea instanţei, nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 281 C. proc. pen. în vigoare, aşa încât examinarea valabilităţii actelor trebuie să se facă în conformitate cu art. 282 C. proc. pen. în vigoare care reglementează nulităţile relative şi care condiţionează constatarea nulităţii de invocarea într-un anumit termen şi de producerea unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului.

Din această perspectivă, se constată că legalitatea hotărârilor nu este afectată.

Parte din aceste aspecte au fost invocate de către inculpaţii chiar în faţa primei instanţe, care le-a analizat, răspunzând în mod temeinic acestor solicitări, apreciind că nu au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la întocmirea procesului-verbal de constatare a actelor premergătoare, martorii fiind audiaţi după începerea urmăririi penale cu privire la alte persoane şi că declaraţiile martorilor nu sunt nelegale.

Cât priveşte întocmirea rechizitoriului, nu se poate constata încălcarea disp. art. 263 C. proc. pen. anterior, deoarece actul de sesizare conţine, alături de reproducerea mijloacelor de probă şi a actelor procedurale, şi descrierea situaţiei de fapt.

De altfel, inculpaţii nu au invocat neregularitatea actului de sesizare şi nu au solicitat refacerea rechizitoriului conform art. 300 cu referire la art. 332 C. proc. pen. în forma în vigoare la momentul soluţionării cauzei în primă instanţă, după cum nu au invocat decât în faţa instanţei de recurs încălcarea disp. art. 250 şi urm. C. proc. pen. anterior referitor la prezentarea materialului de urmărire penală, aşa încât nu este îndeplinită nici condiţia privind invocarea nulităţii relative cel mai târziu până la primul termen de judecată.

Pe de altă parte, indiferent de existenţa vreunei vătămări din cele invocate de către recurenţi, nulitatea relativă nu ar putea fi constatată, căci orice vătămare cauzată prin încălcarea dispoziţiilor invocate de inculpaţi a fost înlăturată prin desfăşurarea judecăţii, inculpaţii având deplina posibilitate de a lua la cunoştinţă de întregul material probator din cursul urmăririi penale care, în măsura posibilităţii, a şi fost readministrat în faţa instanţei.

b) în altă ordine de idei, şi în cazul recurenţilor inculpaţi E. şi D., se constată că în principal motivele de recurs vizează stabilirea situaţiei de fapt, interpretarea şi evaluarea materialului probator de către instanţa de fond, acceptată de către instanţa de apel, critici care nu se circumscriu niciunuia din cazurile de casare şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi analizate de către instanţa de recurs.

Aşa cum s-a arătat, sfera de acţiune a instanţei de recurs este limitată deoarece, potrivit dispoziţiilor legale, aceasta nu judecă din nou cauza, ci verifică doar modul în care situaţia de fapt se reflectă în soluţia pronunţată. Recursul, ca a doua cale ordinară de atac, nu devoluează integral cauza ci într-o măsură limitată, exclusiv în ceea ce priveşte problemele de drept, şi nu cu privire la chestiunile de fapt. Drept urmare, analiza mijloacelor de probă şi stabilirea situaţiei de fapt nu pot face obiectul recursului, acestea constituind atributul exclusiv al instanţei de fond şi al instanţei de apel, neregăsindu-se în niciuna din tezele prevăzute în mod expres - ca şi cazuri de casare - de disp. art. 3859 C. proc. pen.

În speţă, demersul instanţelor a constat în aprecierea întregului material probator, prin reţinerea unor aspecte ce reies din conţinutul mai multor probe, prin înlăturarea motivată a celor care nu se coroborează cu celelalte probe, instanţele considerând că sunt contrazise de anumite mijloace de probă, raţionament ce nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs.

Instanţa de fond nu a ignorat anumite mijloace de probă, ci au fost avute în vedere toate probele, care au fost evaluate în conformitate cu dispoziţiile art. 63 C. proc. pen. anterior, fără a omite analiza vreunui mijloc de probă din cele invocate în acuzare sau în apărare, analiza declaraţiilor inculpaţilor, a declaraţiilor părţilor vătămate şi a celorlalte probe realizându-se prin raportare la întregul material probator, iar instanţa de apel şi-a însuşit constatările primei instanţe sub acest aspect.

În acest sens, se constată că au fost evaluate în mod coroborat (instanţa de fond făcând referiri exprese şi indicând fila şi volumul în care se regăsesc), atât probele din cursul urmăririi penale cât şi cele din cursul judecăţii, respectiv declaraţiile inculpaţilor şi declaraţiile martorilor, precum şi înscrisurile administrate în cauză.

Cu toate acestea, motivele de recurs vizează legalitatea probelor administrate şi modul de evaluare a materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt, ce nu corespunde normei de incriminare a infracţiunii de trafic de persoane.

În limitele permise de cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., instanţa de recurs constată că instanţele au respectat dispoziţiile referitoare la aprecierea probelor, evidenţiindu-se o temeinică şi completă analiză a materialului probator şi a apărărilor formulate de inculpaţi, atât cu privire la situaţia de fapt, cât şi cu privire la încadrarea juridică.

c) Criticile privind lipsa de motivare a deciziei pronunţată de instanţa de apel pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., dar sunt apreciate ca nefondate.

În ciuda unei lipse de rigoare a motivării, nu se poate considera că decizia penală încalcă disp. art. 378 alin. (3) C. proc. pen. anterior.

În condiţiile unei analize temeinice şi detaliate a cauzei realizate de instanţa de fond şi a reiterării, pe calea apelului, a apărărilor formulate de către inculpaţii E. şi D. în faţa primei instanţe, se poate accepta ca instanţa de prim control judiciar să-şi însuşească concluziile primei instanţe.

Oricum, aşa cum reiese din considerentele deciziei penale, nu se poate susţine inexistenţa unui examen propriu în condiţiile în care, în virtutea efectului devolutiv total al apelului, instanţa de apel a examinat cauza atât în ceea ce priveşte situaţia de fapt ce rezultă din probele administrate cât şi în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, dar şi referitor la individualizarea pedepsei şi cu privire la celelalte dispoziţii ale sentinţei criticate în apel.

d) În ce priveşte motivele de recurs referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen., iar criticile referitoare la împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., urmând a fi examinate în temeiul acestor dispoziţii legale şi nu a celor prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., invocate de inculpaţi.

Spre deosebire de situaţia inculpatelor B. şi K., cu privire la care Înalta Curte nu poate analiza existenţa laturii subiective în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen. (deoarece nu au motivat recursul în termen), în cazul inculpaţilor E. se poate realiza pe deplin analiza elementelor constitutive, atât a celor ce vizează latura obiectivă cât a celor care vizează latura subiectivă.

Argumentele expuse la analiza motivelor de recurs formulate de inculpatele B. şi K., inclusiv cele privind conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane, sunt valabile şi pentru analiza criticilor de faţă, urmând ca instanţa de recurs să puncteze sau, după caz, să dezvolte şi să completeze aceste argumente, în funcţie de particularitatea situaţiei inculpaţilor E. şi de criticile invocate de aceşti recurenţi.

Pornind de la aceste premise, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate. Nu numai că fapta este prevăzută de legea penală, dar, având în vedere situaţia de fapt stabilită prin hotărârile recurate, se constată că soluţia de condamnare este legală, faptele inculpaţilor E. şi D. întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, reţinută în sarcina acestora.

De la început, trebuie precizat că instanţa de fond şi de apel nu reţin o nouă acuzaţie ce ar corespunde infracţiunii de înşelăciune şi nici nu stabilesc că inculpaţii au acţionat din culpă, aşa încât nu se impunea schimbarea încadrării juridice. Condamnarea inculpaţilor s-a dispus pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane în varianta agravată prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, încadrare reţinută şi în actul de sesizare, apreciindu-se în mod corect că faptele întrunesc elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Nu există neclarităţi cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpaţilor sau cu privire la norma de incriminare şi la celelalte dispoziţii de drept substanţial aplicabile, încadrarea juridică corespunzând elementelor de fapt stabilite în urma examinării materialului probator şi a apărărilor formulate de inculpaţi.

Instanţa de fond şi de apel au analizat toate elementele constitutive prin raportare la situaţia de fapt reţinută în urma analizei materialului probator, luând în considerare şi aspectele favorabile invocate în apărare şi dovedite în cauză, constatând că sunt îndeplinite toate condiţiile de incriminare.

Instanţa de fond a precizat cu claritate ce anume acuzaţii sunt considerate nefondate, dispunând achitarea inculpaţilor cu privire la o altă infracţiune pentru care au fost trimişi în judecată, şi anume cea prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, fără ca această soluţie să fi influenţat aprecierea cu privire la comiterea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, pentru care s-a dispus condamnarea.

De asemenea, instanţa nu a reţinut unele din actele materiale descrise în rechizitoriu, ce intrau în acuzaţia de trafic de persoane, însă a precizat cu claritate despre ce anume faptă este vorba, indicând victima la care se referea acuzaţia, fără ca aceste constatări să afecteze existenţa infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată.

Toate aceste constatări au fost însuşite de instanţa de apel, neexistând niciun motiv pentru a se susţine nerespectarea dreptului la apărare sau încălcarea art. 6 şi 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din perspectiva modului de formulare şi de analiză a acuzaţiei penale, respectiv pentru lipsa de acurateţe logică a încadrării juridice şi încălcarea principiului legalităţii încadrării juridice.

În fapt, în sarcina inculpaţilor D. şi E. s-a reţinut că, acţionând cu intenţie, s-au ocupat de racolarea prin promisiuni mincinoase, de cumpărarea biletelor de avion, de transportul la aeroport şi trimiterea în Grecia a victimelor O., P., R., H., unde acestea au fost exploatate, respectiv s-a încercat exploatarea lor sexuală.

Or, pornind de la această situaţie de fapt, nu există temeiuri de achitare a inculpaţilor pe motiv că fapta nu există, nu a fost comisă de inculpaţi, nu este prevăzută de legea penală sau nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane. Aspectele stabilite de instanţa de fond şi de apel prin evaluarea materialului probator pun în evidenţă existenţa tuturor condiţiilor referitoare la latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de trafic de persoane.

Din punct de vedere al laturii obiective, se constată că prin actul de sesizare s-a reţinut existenţa unei activităţi infracţionale elaborate, respectiv că faptele inculpaţilor D. şi E. s-au integrat într-un proces mai amplu, în care au fost implicate mai multe persoane, inclusiv anumiţi cetăţeni greci care au acţionat în afara teritoriului României, activitatea infracţională dobândind un caracter transnaţional.

Însă, implicarea cetăţenilor greci şi, ulterior, condamnarea unora dintre aceştia nu-i exonerează de răspundere penală pe inculpaţii D. şi E., aceştia din urmă fiind trimişi în judecată pentru fapte proprii, a căror existentă a fost stabilită de instanţe.

Legiuitorul a incriminat toate acţiunile care se pot subsuma unor activităţi de traficare a persoanei, începând cu debutul acestui proces, sancţionând penal chiar recrutarea persoanei în vederea exploatării. Pe de altă parte, realizarea scopului constând în exploatarea victimelor nu este relevantă pentru existenţa infracţiunii de trafic de persoane, fiind suficient ca fapta să fie comisă în acest scop, traficul de persoane constituind, de regulă, o infracţiune - mijloc prin intermediul căreia se asigură, se înlesneşte exploatarea ulterioară propriu-zisă.

În speţă, o atare diferenţiere a fost stabilită, inculpaţii E. (la fel ca şi inculpatele B. şi K.) fiind trimişi în judecată şi condamnaţi numai pentru racolarea şi trimiterea în străinătate a victimelor, ceea ce constituie fapte diferite de cele comise de cetăţenii greci.

Este adevărat, instanţele au stabilit că nu s-a dovedit că inculpaţii E. ar fi iniţiat ori ar fi participat la constituirea vreunuia din grupurile infracţionale organizate în Grecia şi nici că ar fi avut cunoştinţă de existenţa acestor grupuri, motiv pentru care s-a şi dispus achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

Cu toate acestea, instanţele au constatat că, deşi nu cunoşteau nimic despre condiţiile de muncă, de salarizare, de cazare din Grecia şi nici despre persoana numiţilor BB., AA., CC., DD., EE., FF., HH. (care au acţionat în Grecia), inculpaţii au indus în eroare părţile vătămate, prezentându-le o imagine nereală asupra unor împrejurări esenţiale, de natură a le convinge să accepte să plece în Grecia ca dansatoare sau dame de companie. În motivarea sentinţei au fost evidenţiate în mod detaliat toate argumentele care au condus instanţa la concluzia că inculpaţii au racolat victimele, ademenindu-le cu promisiunea mincinoasă a unui loc de muncă bine plătit şi cu garanţia seriozităţii partenerilor greci, însă, când au ajuns în Grecia, victimele au constatat că fuseseră înşelate atât asupra muncii pe care trebuiau să o presteze, cât şi asupra salariului promis, condiţiilor de cazare şi seriozităţii patronilor greci, care în mod mincinos pretindeau că au făcut cheltuieli exorbitante pentru aducerea lor în Grecia, pe care victimele trebuiau să le acopere prin prestarea către clienţii cluburilor de servicii cu caracter sexual.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001, consimţământul victimei infracţiunii de trafic de persoane nu înlătură răspunderea penală a inculpatului, iar conform art. 210 alin. (3) din noul C. pen., acest consimţământ nu constituie o cauză justificativă, aşa încât este nerelevantă împrejurarea că victimele au fost de acord să plece în străinătate şi au acceptat ca inculpaţii să efectueze formalităţile şi, în unele cazuri, să achite sumele necesare trecerii frontierei.

Specific infracţiunii de trafic de persoane este faptul că subiectul pasiv este tratat ca o marfă, autorii urmărind exploatarea persoanei iar acţiunea ilicită se comite în acest scop. Contrar celor susţinute de recurenţi (în sensul că scopul activităţii infracţionale presupune un rezultat concret şi obţinerea unor foloase materiale), Înalta Curte constată că urmarea imediată a infracţiunii de trafic de persoane constă într-o stare de pericol, fără ca realizarea efectivă a exploatării victimei sau obţinerea unui anumit folos să constituie un element esenţial al infracţiunii.

În ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii de trafic de persoane, se constată că forma de vinovăţie este calificată prin scop, iar în cauza de faţă, instanţele au reţinut că inculpaţii au acţionat cu intenţie.

În mod detaliat, răspunzând apărărilor formulate de inculpaţi, tribunalul a explicat de ce anume nu se poate accepta susţinerea că aceştia au comis faptele din culpă, şi anume: cunoşteau condiţiile în care se plasa forţă de muncă în străinătate, cunoşteau că legea era menită să preîntâmpine posibilitatea exploatării de orice fel a cetăţenilor români trimişi la muncă în străinătate şi, cu toate acestea, inculpaţii au încredinţat soarta unor persoane în mâinile unor necunoscuţi, cu care nu aveau un contract de cooperare încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 9 lit. d) din Legea nr. 156/2000; nu au asigurat în prealabil traducerea în limba română a contractului de muncă, pentru ca victimele să le semneze în cunoştinţă de cauză, astfel încât să nu rişte să fie trimise în locaţii necunoscute, unde să fie supuse la muncă forţată sau la altă formă de exploatare; pentru a fi cât mai credibilă, inculpata a prezentat persoanelor interesate contracte fictive de impresariat artistic; inculpaţii nu au verificat bonitatea partenerilor străini şi nu aveau nicio dovadă că cetăţenii greci erau autorizaţi să angajeze tinere românce ca dansatoare, inculpaţii lăsând la discreţia cetăţenilor greci încheierea contractelor de muncă, stabilirea condiţiilor de muncă, de cazare şi de salarizare; le-au convins pe victime să plece în Grecia, în calitate de turiste, iar nu în temeiul unui contract de muncă; au impus daune foarte mari victimelor, cu scopul de a le determina să accepte să muncească în alte condiţii decât cele stabilite în România; nu au respectat cerinţele minimale prevăzute de lege pentru a preîntâmpina exploatarea persoanelor trimise la muncă în străinătate şi, dată fiind activitatea pe care urmau să o presteze victimele (dansatoare sau dame de companie), inculpaţii au prevăzut posibilitatea ca victimele să fie exploatate sexual sau în alt mod.

Mai mult, s-a reţinut că inculpaţii au urmărit şi obţinerea unui câştig material din exploatarea victimelor, acţionând din dorinţa de a încasa un comision de la cetăţenii străini, ceea ce i-a determinat să încalce cu ştiinţă obligaţiile legale referitoare la plasarea de forţă de muncă în străinătate.

Toate aceste elemente faptice stabilite de către instanţa de fond şi de apel (care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de recurs), exclud culpa în oricare din formele ei şi pun în evidenţă comiterea faptelor cu intenţie.

Faţă de cele reţinute, şi în cazul inculpaţilor E. (la fel ca în cazul inculpatelor B. şi K.), se constată că fapta este prevăzută de legea penală, există identitate între conduita imputată inculpaţilor şi elementele de conţinut ale incriminării, fiind îndeplinite toate elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane: recrutarea s-a realizat prin inducere în eroare, în scopul exploatării victimelor, inculpaţii acţionând cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

f) Motivele referitoare la omisiunea schimbării încadrării juridice pot fi analizate în temeiul cazului de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., care, după abrogarea expresă a disp. art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013 a devenit sediul comun pentru nelegalitatea hotărârii, incluzând şi situaţia în care faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică sau nu au fost respectate dispoziţiile referitoare la schimbarea încadrării juridice.

În realitate, criticile formulate de inculpaţi vizează întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fiind analizate în cele ce preced, în temeiul art. 3859 pct. 12 teza I C. proc. pen. Trebuie precizat că în temeiul acestui caz de casare se examinează doar corectitudinea încadrării juridice, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare, pe când soluţia de schimbare a încadrării juridice într-o altă infracţiune corespunde cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Oricum, se constată că instanţele nu au dispus condamnarea pentru o altă infracţiune, în baza unor norme de incriminare diferite de cele menţionate în actul de sesizare, aşa încât nu se impunea schimbarea încadrării juridice.

Examinând cauza în temeiul celorlalte cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, respectiv art. 3859 pct. 1, 3 - 6, 14 şi 15 C. proc. pen., instanţa de recurs constată că nu sunt incidente, nici măcar cel referitor la aplicarea pedepselor în alte limite.

Aşa cum s-a menţionat în cazul inculpatelor B. şi K., şi în situaţia inculpaţilor D., se constată că pedeapsa a fost aplicată în limite legale, deoarece, urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante judecătoreşti, sancţiunile au fost stabilite sub minimul special prevăzut de lege.

III. Aplicarea legii penale mai favorabile

1) Consideraţii generale

Conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Drept urmare, principiul activităţii legii penale prevăzut de art. 10 C. pen. anterior, dar şi de art. 3 C. pen. în vigoare, are ca excepţii retroactivitatea legii penale, respectiv ultraactivitatea legii penale mai blânde.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare "În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă." Rezultă, astfel, că aplicarea legii penale mai favorabile este incidenţă în situaţii tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, când ia naştere raportul juridic penal de conflict, şi până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Situaţia din speţă se încadrează în dispoziţiile mai sus menţionate, deoarece, după comiterea infracţiunilor şi mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare un Nou C. pen., ce a dus modificări substanţiale, care pot influenţa soluţia ce poate fi pronunţată în cauză.

În ce priveşte mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile, trebuie avută în vedere Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., prin care Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

În acelaşi sens a fost pronunţată şi Decizia nr. 21 din 6 octombrie 2014, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că "dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen. trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripţiei răspunderii penale, în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost încă judecate definitiv, în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale."

Cele două decizii nu stabilesc criterii precise de aplicare a acestui mecanism însă, pe baza argumentelor expuse în considerentele deciziilor mai sus menţionate, a jurisprudenţei şi doctrinei anterioare, se ajunge la concluzia că legea mai blândă va fi aleasă după evaluarea comparativă a soluţiei pronunţată potrivit legii vechi cu soluţia ce ar putea fi pronunţată potrivit legii noi, ceea ce implică - în realitate - o simulare a soluţionării cauzei în conformitate cu noile dispoziţii de drept substanţial, în vigoare la data soluţionării căii de atac. În ambele cazuri, dispoziţiile trebuie avute în vedere ca un tot unitar, în întregime, şi nu pe instituţii autonome.

Se constată, aşadar, că sfera de acţiune a principiului legii penale mai favorabile nu este limitată la aplicarea pedepsei, ci implică multe alte instituţii de drept substanţial, ceea ce exclude analiza mitior lex doar din perspectiva legalităţii sancţiunii aplicate prin hotărârile recurate, în conformitate cu cazul de casare prev. de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., sau din perspectiva altui caz de casare.

Aplicarea legii penale mai favorabile are un fundament constituţional (art. 15 alin. (2)) şi constituie o chestiune de ordine publică, iar legea nouă a intrat în vigoare în cursul soluţionării recursului, fără ca inculpaţii să aibă posibilitatea să mai invoce aplicarea legii mai blânde pe o altă cale procedurală, aşa încât, în temeiul principiului legalităţii şi al echităţii procedurii penale, acest examen se impune a fi realizat chiar în absenţa unei solicitări exprese din partea inculpatului.

Este vorba despre o situaţie excepţională care generează pentru instanţa de recurs obligaţia de examinare din oficiu, a aplicării legii penale mai favorabile, fără limita impusă de cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., însă cu respectarea tuturor celorlalte reguli de soluţionare a recursului.

Pe cale de consecinţă, în recurs, analiza legii penale mai favorabile este limitată doar la chestiuni de drept, prin compararea vechii şi noii reglementări de drept substanţial, pe baza situaţiei de fapt şi a încadrării juridice stabilite prin hotărârile recurate.

În plus, instanţa de recurs nu va putea proceda la o nouă individualizare a pedepsei, ci va stabili pedeapsa ce ar putea fi aplicată potrivit legii noi, proporţional cu sancţiunea stabilită prin hotărârile recurate, fără a face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare a sancţiunilor.

2) Aplicarea în concret a legii penale mai favorabile

Pe baza situaţiei de fapt şi a încadrării juridice stabilite de instanţa de fond şi de apel, având în vedere modalitatea de individualizarea a pedepselor şi a modului de executare, Înalta Curte constată, prin aprecierea globală a dispoziţiilor de drept substanţial, că legea penală mai favorabilă este legea veche.

Astfel, cei 4 recurenţi inculpaţi au fost condamnaţi pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Din perspectiva normei de incriminare, elementele din conţinutul infracţiunii mai sus menţionate astfel cum erau menţionate în legea veche se regăsesc şi în legislaţia în vigoare la momentul soluţionării căii de atac, astfel încât există o continuitate a semnificaţiei penale a faptelor imputate, deoarece traficul de persoane este în continuare prevăzut ca infracţiune în art. 210 din Noul C. pen., nefiind dezincriminat.

Având în vedere modalitatea faptică în care s-a reţinut comiterea infracţiunilor, respectiv inducerea în eroare a părţilor vătămate, se constată că, potrivit legii noi, faptele inculpaţilor se încadrează în disp. art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., limitele de pedeapsă din legea nouă fiind mai mici (închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi) decât cele prevăzute în legea veche (închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi).

Însă, în aplicarea legii penale mai favorabile trebuie examinate toate dispoziţiile de drept substanţial, nu doar cele care vizează aplicarea pedepsei, aşa încât pentru stabilirea legii mai blânde trebuie avute în vedere toate prevederile legale incidente, respectiv cele ale codului penal anterior şi ale legilor speciale în vigoare până la data de 1 februarie 2014, comparativ cu cele ale C. pen. intrat în vigoare la această dată.

Din această perspectivă, se constată că în speţă îşi găsesc aplicabilitate şi dispoziţiile referitoare la forma continuată a infracţiunii, concursul de infracţiuni, individualizarea executării pedepsei prin suspendare sub supraveghere şi suspendare condiţionată, dar şi cele referitoare la efectul circumstanţelor atenuante.

Astfel, în ce priveşte circumstanţele atenuante, se constată că prin hotărârile atacate au fost reţinute în favoarea tuturor inculpaţilor disp. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, respectiv circumstanţe atenuante judecătoreşti constând în lipsa antecedentelor penale şi buna conduită a inculpaţilor până la data comiterii infracţiunilor, împrejurări care vizează exclusiv persoana inculpaţilor, şi care nu mai pot fi reţinute şi valorificate potrivit legii noi, în temeiul art. 75 C. pen.

Prevederile referitoare la forma continuată a infracţiunii, respectiv art. 41 alin. (2) C. pen. anterior au corespondent în dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. în vigoare, care includ o condiţie suplimentară, şi anume unicitatea subiectului pasiv: "Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni."

Drept urmare, nu mai este aplicabilă Decizia nr. 49/2007, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii (care stabilea caracterul continuat al infracţiunii de trafic de persoane în cazul existenţei mai multor victime în aceleaşi condiţii de loc şi de timp), aşa încât, potrivit legii noi, activitatea infracţională ar îmbrăca forma concursului de infracţiuni, urmând a fi reţinute atâtea infracţiuni câte părţi vătămate există.

Având în vedere că în cazul inculpatei A. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii în condiţiile existenţei a 3 părţi vătămate, iar în cazul fiecăruia din ceilalţi trei inculpaţi, în condiţiile existenţei a 4 părţi vătămate, potrivit legii noi, s-ar impune schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune reţinută în formă continuată în trei, respectiv patru infracţiuni de trafic de persoane comise în concurs real.

Dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni prev. de art. 33 - 34 C. pen. anterior au corespondent în dispoziţiile art. 38 - 39 C. pen. în vigoare, însă, spre deosebire de vechea reglementare care prevedea sistemul cumulului juridic cu spor facultativ, în reglementarea actuală se instituie cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu. Astfel, pedeapsa rezultantă se stabileşte diferit de legea veche, mai precis, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse.

Pe cale de consecinţă, în cazul inculpatelor A., B., E. şi D. pentru fiecare din cele trei, respectiv patru infracţiuni de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. în vigoare s-ar aplica pedeapsa închisorii de câte 3 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor.

Aşa cum s-a arătat, instanţa de recurs nu poate proceda la o reindividualizare a sancţiunilor cu ocazia stabilirii legii penale mai favorabile ci, aplicând principiul proporţionalizării pedepsei, va stabili potrivit legii noi o pedeapsă corespunzătoare celei aplicate prin hotărârile atacate, în conformitate cu modul de individualizarea stabilit de instanţa de fond şi instanţa de apel.

În speţă, dat fiind că pedepsele aplicate potrivit legii vechi au fost stabilite sub minimul special, iar potrivit legii noi nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante, sancţiunea ce ar putea fi aplicată în temeiul C. pen. în vigoare trebuie să fie egală cu minimul special.

Conform art. 38 rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. în vigoare, pentru fiecare din cei patru inculpaţi s-ar aplica pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care în mod obligatoriu ar trebuie să se adauge un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, aşa încât pedeapsa rezultantă ar depăşi cu mult pedepsele de 3 ani închisoare aplicate potrivit legii vechi inculpatelor A. şi B., respectiv de 1 an şi 8 luni închisoare aplicate inculpaţilor E. şi D.

Nu în ultimul rând, raţiunile ce vizează modalitatea de individualizare a executării pedepsei impun stabilirea legii penale mai favorabile ca fiind legea veche: pentru inculpaţii E. şi D., s-a dispus suspendarea condiţionată în temeiul art. 81 şi urm. C. pen. anterior, instituţie care nu a mai fost preluată cu acelaşi conţinut în legea nouă; cuantumul pedepsei aplicate potrivit legii noi ar impune pentru inculpatele B. şi K. executarea în regim de detenţie, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 83 C. pen. în vigoare pentru amânarea executării şi cele prev. de art. 91 C. pen. în vigoare pentru suspendarea sub supraveghere.

Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile formulate.

Conform art. 275 C. proc. pen. (de imediată aplicare în lipsa unor dispoziţii tranzitorii), va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 460 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales şi suma de câte 185 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatelor părţi civile H., G., F., J. şi I., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B., A., D. şi E. împotriva Deciziei penale nr. 319 din 17 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 460 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales şi suma de câte 185 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatelor părţi civile H., G., F., J. şi I., se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 21 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - CL