HOTĂRÂRE nr. 1.479 din 19 noiembrie 2008
Statutory Text (3 Articles)
DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei oraşului Mioveni, judeţul Argeş
Descrierea stemei
Potrivit anexei nr. 1, stema oraşului Mioveni se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat.
În cartierul 1, pe fond roşu, se află o roată crenelată de argint.
În cartierul 2, pe fond albastru, se află un atom de argint.
În cartierul 3, pe fond albastru, se află un spic de grâu şi o ramură de stejar, ambele de aur, aşezate încrucişat.
În cartierul 4, pe fond roşu, se află un leu încoronat de aur, ţinând în laba dreaptă anterioară o sabie de aur.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu trei turnuri crenelate.
Semnificaţiile elementelor însumate
Roata dinţată semnifică industria constructoare de maşini din zonă - Uzinele Dacia, înfiinţată în anul 1966.
Atomul simbolizează Institutul de Cercetări Nucleare, înfiinţat în anul 1971.
Spicul de grâu şi ramura de stejar reprezintă agricultura şi bogăţia silvică a zonei.
Leul este parte componentă din blazonul familiei Golescu.
Coroana murală cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş.
----------
privind aprobarea stemei oraşului Mioveni, judeţul Argeş
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă stema oraşului Mioveni, judeţul Argeş, prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
--------------
p. Ministrul internelor
şi reformei administrative,
Liviu Radu,
secretar de stat
Bucureşti, 19 noiembrie 2008.
Nr. 1.479.