HOTĂRÂRE nr. 37 din 15 octombrie 2008
Statutory Text (2 Articles)
privind demisia unui deputat
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) şi ale art. 71 alin. (2) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 7 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificările şi completările ulterioare,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
Camera Deputaţilor ia act de cererea de demisie începând cu data de 13 noiembrie 2008, prezentată de domnul Mihai Sandu-Capră, ales deputat în Circumscripţia electorală nr. 35 Suceava, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, şi declară vacant locul de deputat deţinut de acesta.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 15 octombrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
EUGEN NICOLICEA
Bucureşti, 15 octombrie 2008.
Nr. 37.
---------