HOTĂRÂRE nr. 51 din 20 octombrie 2008
Statutory Text (2 Articles)
privind demisia unui senator
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 7 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 29 şi 194 din Regulamentul Senatului,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Senatul ia act de cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Senatului şi din calitatea de senator a domnului senator Nicolae Văcăroiu, ales în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş, aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi declară vacant locul de senator deţinut de acesta.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din data de 20 octombrie 2008.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
NORICA NICOLAI
Bucureşti, 20 octombrie 2008.
Nr. 51.
-------