ORDIN nr. 1.486 din 29 septembrie 2008
Statutory Text (4 Articles)
------
(Anexă la Ordinul nr. 293/2006)
-------------------------------
-----
Ordinul inspectorului general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C. nr. 293/2006 pentru aprobarea modelului şi conţinutului Legitimaţiei de control destinate utilizării în activitatea de control al statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii în construcţii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, se modifică după cum urmează
1. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins
"Art. 3. - Evidenţa legitimaţiilor se ţine într-un registru general, în care se vor menţiona, pentru fiecare legitimaţie, seria, care reprezintă indicativul inspectoratului teritorial în construcţii, numărul de ordine, numele, prenumele şi funcţia titularului."
2. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins
"Art. 5. - Serviciul resurse umane, Direcţia economică şi inspectoratele teritoriale în construcţii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin."
3. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Inspectorul general de stat al
Inspectoratului de Stat în Construcţii,
Dorina Nicolina Isopescu
Bucureşti, 29 septembrie 2008.
Nr. 1.486.
privind modificarea Ordinului inspectorului general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C. nr. 293/2006 pentru aprobarea modelului şi conţinutului Legitimaţiei de control destinate utilizării în activitatea de control al statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii în construcţii
Având în vedere dispoziţiile art. 1 şi art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C., aprobată cu modificări prin Legea nr. 707/2001, cu modificările ulterioare, şi ale art. 2 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008,
în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.430/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 5 şi al art. 13 pct. 1 şi 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C., aprobat prin Decizia primului-ministru nr. 164/2008,
inspectorul general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii emite prezentul ordin.