HOTĂRÂRE nr. 1.191 din 24 septembrie 2008
Statutory Text (2 Articles)
privind aprobarea amendamentului convenit prin scrisoarea semnată la Bucureşti la 13 martie 2008 şi 9 mai 2008 între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 26 august 2003, pentru finanţarea Proiectului privind reabilitarea şi reforma sectorului de irigaţii
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele şi al art. 5 alin. (2) din Legea nr. 4/2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 26 august 2003, pentru finanţarea Proiectului privind reabilitarea şi reforma sectorului de irigaţii, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă amendamentul convenit prin scrisoarea*) semnată la Bucureşti la 13 martie 2008 şi 9 mai 2008 între Guvernul României, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 26 august 2003, pentru finanţarea Proiectului privind reabilitarea şi reforma sectorului de irigaţii, ratificat prin Legea nr. 4/2004, cu modificările ulterioare.
-------
Notă *) Conţinutul scrisorii reprezintă traducere oficială/autorizată din limba engleză.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
--------------
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Dacian Cioloş
p. Ministrul afacerilor externe,
Anton Niculescu,
secretar de stat
Bucureşti, 24 septembrie 2008.
Nr. 1.191.
BIROUL BĂNCII MONDIALE, ROMÂNIA Str. Armand Călinescu nr. 2-4, Tel.: (4021) 201-0311
BANCA INTERNAŢIONALĂ PENTRU Bucureşti, sectorul 2, România Fax: (4021) 318-2807
RECONSTRUCŢIE ŞI DEZVOLTARE
Asociaţia de Dezvoltare Internaţională
13 martie 2008
Excelenţei Sale
Varujan Vosganian
ministrul economiei şi finanţelor
Bucureşti, România
Referitor la: România: Împrumut nr. 4.717-RO
(Proiectul privind reabilitarea şi reforma sectorului de irigaţii)
Al treilea amendament la Contractul de împrumut
Stimate domnule ministru,
Ne referim la Contractul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru proiectul mai sus-menţionat, din data de 26 August 2003 (Acordul,) aşa cum a fost amendat, precum şi la scrisorile din data de 27 iunie 2006 şi 12 septembrie 2006 din partea domnului Anand Seth, director de ţară, către Excelenţa Sa Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu, ministrul finanţelor publice, cu privire la creşterea pragului de achiziţie pentru (i) metode de achiziţii şi (îi) analiză anterioară.
Propunem amendarea Acordului după cum urmează
Anexa 4 este amendată după cum urmează
1. La secţiunea I, partea C este amendată după cum urmează
1.1. Litera (iv) de la paragraful 1 (b) este eliminată. Corespunzător, următoarele litere în paragraf vor fi renumerotate.
1.2. Paragraful 5 este amendat după cum urmează (modificările sunt trecute cu caractere italice)
"5. Achiziţii de lucrări mici
Lucrările al căror cost este estimat la mai puţin de 100.000 dolari SUA echivalent pe contract pot fi achiziţionate pe baza contractelor cu suma globală şi preţ fix, adjudecate pe baza ofertelor de preţ de la trei (3) antreprenori interni calificaţi, ca răspuns la o cerere de ofertă scrisă".
2. La secţiunea I, partea D, paragraful 2 este amendat după cum urmează
2.1. Subparagraful a) este amendat după cum urmează
"a) Cu privire la contractele ce urmează a fi achiziţionate în conformitate cu procedurile specificate în partea B de mai sus, se vor aplica prevederile paragrafelor 2 şi 3 din anexa nr. 1 la Ghid."
2.2. Subparagraful b) este eliminat.
2.3. Un nou subparagraf b) este inclus după cum urmează
"b) Cu privire la contractele ce urmează a fi achiziţionate în conformitate cu procedurile prevăzute la partea C1 de mai sus, se vor aplica următoarele proceduri
(i) toate contractele de lucrări estimate să coste mai mult de 2.000.000 dolari SUA echivalent pe contract şi primele două contracte ce urmează a fi achiziţionate în conformitate cu procedurile menţionate în partea C1 de mai sus - se vor aplica prevederile din paragrafele 2 şi 3 din anexa nr. 1 la Ghid;
(îi) toate contractele de bunuri estimate la un cost mai mare de 500.000 dolari SUA echivalent pe contract şi primele două contracte ce urmează a fi achiziţionate în conformitate cu procedurile menţionate în partea C1 de mai sus - se vor aplica prevederile din paragrafele 2 şi 3 din anexa nr. 1 la Ghid."
Va rog să confirmaţi consimţământul dumneavoastră cu cele de mai sus, în numele României, prin semnarea, datarea şi returnarea copiei anexate a scrisorii. Acest amendament va deveni efectiv la primirea copiei contrasemnate a scrisorii.
Al dumneavoastră,
Benoît Blarel,
director de ţară,
Biroul Băncii Mondiale în România
DE ACORD
ROMÂNIA
............................
Reprezentant autorizat,
Eugen Orlando Teodorovici
Titlu: secretar de stat
Data: 9 mai 2008
-------