ORDIN nr. 567 din 2 septembrie 2008
Statutory Text (4 Articles)
Se aprobă Schema de ajutor de minimis, aferentă măsurilor axei 3 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR), cu titlul "Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural", prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
SCHEMA 02/09/2008
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Dacian Cioloş
Bucureşti, 2 septembrie 2008.
Nr. 567.
pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural"
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 78.800 din 22 august 2008, întocmit de Direcţia generală dezvoltare rurală - Autoritate de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală,
în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi ale anexei nr. II la Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.698/2005 ,
ţinând cont de prevederile măsurilor axei 3 - Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR), aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. CE(2008) 3.831 din 16 iulie 2008,
având în vedere prevederile art. 1, 21 şi 23 din Hotărârea Guvernului nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007,
în baza prevederilor Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1.998 din 15 decembrie 2006 pentru aplicarea art. 87 şi 88 din Tratat la ajutoarele de minimis,
în temeiul art. 7 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.