DECIZIE nr. 761 din 21 august 2008
Statutory Text (3 Articles)
Se dispune închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară, potrivit dispoziţiilor art. 20 lit. a) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare la Societatea Comercială CERTASIG SOCIETATE DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE - S.A., cu sediul în Bucureşti, intrarea Lt. Marcel Andreescu nr. 35-37, et. 1, ap. 3, sectorul 1, înregistrată la oficiul registrului comerţului cu nr. J40/9518/11.07.2003, cod unic de înregistrare nr. 12408250, reprezentată legal de domnul Radu Frîncu, în calitate de director general.
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Preşedintele Comisiei
de Supraveghere a Asigurărilor,
Angela Toncescu
Bucureşti, 21 august 2008.
Nr. 761.
_________
privind închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a Societăţii Comerciale CERTASIG SOCIETATE DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE - S.A.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în Bucureşti, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240/01.07.2001, reprezentată legal de preşedinte, în temeiul prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, adoptată în şedinţa din data de 29 iulie 2008, conform art. 4 alin. (22)-(24^1) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată şi aprobată documentaţia aferentă Notei nr. V.3259 din 24 iulie 2008 privind majorarea capitalului social, s-a hotărât închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a Societăţii Comerciale CERTASIG SOCIETATE DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE - S.A., cu sediul în Bucureşti, intrarea Lt. Marcel Andreescu nr. 35-37, et. 1, ap. 3, sectorul 1, înregistrată la oficiul registrului comerţului cu nr. J40/9518/11.07.2003, cod unic de înregistrare nr. 12408250, reprezentată legal de domnul Radu Frîncu, în calitate de director general.
Avându-se în vedere următoarele motive de fapt şi de drept
Prin Decizia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 535/2008 s-a dispus deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară pentru nerespectarea condiţiilor de solvabilitate la Societatea Comercială CERTASIG SOCIETATE DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE - S.A.
Întrucât Societatea Comercială CERTASIG SOCIETATE DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE - S.A. a majorat capitalul social cu suma de 15.043.200 lei, în şedinţa din data de 29 iulie 2008, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară, drept care emite următoarea decizie