DECIZIE nr. 309 din 30 martie 2005 (*republicată*)
Statutory Text (5 Articles)
Se aprobă Condiţiile generale de contractare a serviciilor de distribuţie a gazelor naturale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
COND+PROC (R) 30/03/2005
Compartimentele de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, precum şi părţile din contractele de distribuţie a gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.
Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
privind aprobarea Condiţiilor generale de contractare a serviciilor de distribuţie a gazelor naturale **)
_________
Notă *) În prezent Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a preluat atribuţiile, bugetul, sursele de finanţare, personalul, drepturile şi obligaţiile Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, care s-a desfiinţat, conform art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008.
Notă **) Republicată în temeiul art. VII din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 46/2008 pentru modificarea Contractului-cadru de distribuţie a gazelor naturale şi modificarea şi completarea Condiţiilor generale de contractare a serviciilor de distribuţie a gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 21 mai 2008, dându-se textelor o nouă numerotare.
Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 309/2005 privind aprobarea Condiţiilor generale de contractare a serviciilor de distribuţie a gazelor naturale a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 8 aprilie 2005, şi a mai fost modificată prin
- Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 460/2005 privind modificarea Condiţiilor generale de contractare a serviciilor de distribuţie a gazelor naturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 10 iunie 2005;
- Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 1.190/2006 privind modificarea Condiţiilor generale de contractare a serviciilor de distribuţie a gazelor naturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006;
- Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 46/2008 pentru modificarea Contractului-cadru de distribuţie a gazelor naturale şi modificarea şi completarea Condiţiilor generale de contractare a serviciilor de distribuţie a gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 21 mai 2008.