COMUNICAT din 6 aprilie 1990
Statutory Text (1 Articles)
la sedinta Biroului executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţionala
Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională
Vineri, 6 aprilie 190, a avut loc sedinta Biroului executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţionala, prezidata de domnul Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţionala. Au luat parte ca invitati ministri şi conducatori ai unor organe centrale de stat.
În prima parte a sedintei au fost examinate şi aprobate mai multe proiecte de decrete-lege, printre care şi cele privind autorizarea şi functionarea în România a reprezentantelor societatilor comerciale şi organizaţiilor economice straine, asupra aderarii României la Acordul privind Organizaţia internationala de telecomunicatii prin satelit "INTELSAT", precum şi cel referitor la conţinutul juramantului militar. A fost, de asemenea, dezbatut proiectul de decret-lege privind stabilirea unor măsuri economico-sociale pentru acordarea ajutoarelor de şomaj şi reintegrarea profesionala a somerilor, hotarandu-se ca acesta să fie completat şi supus ulterior spre aprobare.
Luand act de unele tensiuni aparute în relatiile dintre comunitatile religioasa ortodoxa şi greco-catolica, în urma recentei legalizari în România a cultului greco-catolic, biroul executiv a lansat un apel la dialog şi conciliere, invitandu-i, totodata, pe reprezentantii celor două culte sa participe, la 9 aprilie 1990, la un dialog cu preşedintele şi vicepresedintii Biroului executiv ai C.P.U.N., în vederea discutarii diverselor aspecte legate de îmbunătăţirea relatiilor dintre comunitatile religioase respective.
Domnul Ion Manzatu a prezentat o informare asupra derularii activităţii comisiei centrale şi comisiei mixte de la Targu Mures, mentionand progresele înregistrate în dialogul politic şi stadiul cercetării cauzelor evenimentelor din zilele de 19 şi 20 martie 1990.
A fost analizata, totodata, o informare privind sumele depuse în contul "Libertatea - 1989". Biroul executiv a stabilit obiectivele pentru care să fie utilizate cu prioritate aceste fonduri, recomandand elaborarea unui act normativ în acest sens.
În continuare, procurorul general, domnul Gheorghe Robu, a prezentat o informare asupra activităţii organelor procuraturii în perioada ianuarie martie 1990. Mentionand unele acţiuni intreprinse pe linia asigurarii legalităţii, a restabilirii increderii faţă de aceasta institutie, în eforturile de faurire a statului de drept, au fost relevate, totodata, activităţile legate de investigarea persoanelor implicate în actiunile de represiune din timpul revolutiei, în vederea judecarii celor vinovati. S-a apreciat, însă, ca trebuie actionat mult mai hotarat pentru îmbunătăţirea generală a activităţii procuraturii, hotarandu-se instituirea unei comisii a biroului executiv insarcinate cu stabilirea unor măsuri în acest sens.
S-a decis amanarea sedintei urmatoare a C.P.U.N. după sarbatorile de Pasti.
------