HOTĂRÂRE nr. 527 din 27 iunie 1996
Table of Provisions (9)
Statutory Text (9 Articles)
Pentru preluarea la fondul de consum şi seminţe a cantităţilor de grâu, precum şi a orzului necesar pentru sămânţă şi furajarea efectivelor de animale din complexele zootehnice, Banca Naţională a României va asigura linii de credite bancare băncilor comerciale.
NORME METODOLOGICE
1. Potrivit prevederilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/1996 şi prevederilor art. 3 din prezenta hotărâre, agenţii economici care preiau producţia de grâu şi orz, recolta anului 1996, beneficiază de credite cu dobândă de 15% pe an.
2. Beneficiază de dobândă subvenţionată agenţii economici care îndeplinesc următoarele condiţii
a) se încadrează în normele proprii de creditare ale băncilor comerciale sau au obţinut garanţia Ministerului Finanţelor, potrivit art. 5 alin. (1) din hotărâre, pentru volumul creditelor acordate;
b) respectă destinaţiile prevăzute în hotărâre, respectiv preluarea la fondul de consum şi seminţe a cantităţilor de grâu, precum şi a orzului necesar pentru sămânţă şi furajarea efectivelor de animale din complexele zootehnice;
c) asigură rambursarea creditelor şi plata dobânzilor potrivit graficelor corelate cu perioadele de valorificare a stocurilor creditate, dar nu mai târziu de 30 iulie 1997. Dobânda aferentă creditelor bancare nerambursate la scadenţă, potrivit graficelor, va fi suportată integral de către beneficiarii creditelor. Pentru cantităţile de grâu şi orz destinate furajării, societăţile comerciale beneficiare de credite în condiţiile hotărârii, împreună cu organele bancare, vor stabili necesarul de credite în funcţie de efectivele de animale şi de dinamica acestora, corelate cu programele de restructurare şi redresare financiară, iar societăţile comerciale de producere a nutreţurilor combinate, corespunzător cantităţilor de furaje rezultate din contractele încheiate cu agenţii economici beneficiari de furaje;
d) nu au conturi de disponibilităţi deschise la alte bănci, contrar prevederilor normelor privind aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 634/1995.
3. Banca Naţională a României va percepe o dobândă egală cu rata inflaţiei, calculată potrivit pct. 10 din Normele metodologice nr. 844/1996. Băncile comerciale percep o marjă de 3 puncte procentuale.
Beneficiarii de credite vor suporta o dobândă de 15% pe an, din care băncile comerciale îşi reţin la încasare marja de 3 puncte procentuale, diferenţa fiind plătită Băncii Naţionale a României, potrivit convenţiei încheiate între acestea.
Diferenţa dintre nivelul dobânzii încasate de la beneficiarii de credite şi nivelul dobânzii stabilite potrivit alin. 1 va fi subvenţionată din alocaţiile prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei cu această destinaţie.
Plata subvenţiilor se va face corelat cu volumul creditelor rambursate, pe baza decontului-anexă întocmit de băncile comerciale, avizat de Banca Naţională a României şi prezentat Ministerului Finanţelor de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
Subvenţia de dobândă se va acorda de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei băncilor comerciale care, după primirea acesteia, vor achita Băncii Naţionale a României diferenţa de dobândă.
4. Beneficiarii de credite răspund, potrivit legii, de utilizarea creditelor conform destinaţiei stabilite prin contractele de credite încheiate cu băncile comerciale. În cazul în care la controalele efectuate se constată abateri, acestea vor suporta consecinţele prevăzute de lege, inclusiv diferenţa de dobândă de la 15% la dobânda penalizatoare pentru creditele overdraft.
Băncile comerciale şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei vor efectua controale la toţi beneficiarii de credite asupra modului de respectare a destinaţiei creditelor şi a celorlalte prevederi legale şi din prezentele norme metodologice.
Banca Naţională a României va valorifica, la sediul central al băncilor comerciale şi la sucursalele acestora, respectarea destinaţiei creditelor acordate.
5. Evidenţierea şi raportarea creditelor acordate potrivit Legii nr. 20/1996 şi prezentei hotărâri vor fi reglementate de către fiecare bancă comercială.
6. Achitarea subvenţiilor de la bugetul de stat în mod necuvenit, prin înscrierea sau atestarea pe documentele de acordare de date sau situaţii nereale, atrage obligaţia beneficiarului de restituire a sumelor, precum şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege.
Persoanele cărora le revin obligaţii de serviciu în legătură cu acordarea subvenţiilor răspund disciplinar, material, civil sau penal, după caz, potrivit legii.
Anexă
la normele metodologice
BANCA COMERCIALĂ
Avizat
BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
DECONT pentru acoperirea de la bugetul de stat a diferenţei de dobândă la creditele acordate pentru achiziţionarea de grâu şi orz, recolta anului 1996, în baza art. 1 al Legii nr. 20/1996, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/1996
Nr. crt. Beneficiarii de credite Volumul total al creditelor acordate conform Hotărârii Guvernului nr. ... Creditele rambursate la scadenţă conform graficului Dobânda de 15% plătită de beneficiarii de credite la volumul creditelor rambursate conform graficului Dobânda percepută de Banca Naţională a României plus 3 puncte procentuale, calculată la creditele rambursate Diferenţa de dobândă subvenţionată de la bugetul de stat (col. 5 - col. 4)
0 1 2 3 4 5 6
Preşedinte, Director general,
Creditele prevăzute la art. 1 se vor acorda de către băncile comerciale Agenţiei Naţionale a Produselor Agricole - R.A. şi societăţilor comerciale "Semrom" - S.A., pentru preluarea, la fondul de consum, seminţe şi furaje, a grâului şi orzului, precum şi societăţilor comerciale cu profil zootehnic şi societăţilor comerciale de producere a nutreţurilor combinate, pentru achiziţiile de orz din producţia internă, necesare furajării efectivelor de animale.
Băncile comerciale vor acorda credite în condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 20/1996, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/1996. Sumele aferente subvenţiilor de dobândă se vor aloca din prevederile bugetare ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
Rambursarea creditelor şi plata dobânzilor către băncile comerciale se vor face pe bază de grafice, în corelaţie cu perioadele de valorificare a stocurilor sau a produselor zootehnice, dar nu mai târziu de 30 iulie 1997.
(1) Se autorizează Ministerul Finanţelor să garanteze, în numele şi în contul statului, creditele acordate în temeiul prezentei hotărâri de către băncile comerciale, agenţilor economici prevăzuţi la art. 2.
(2) Societăţile comerciale cu profil avicol şi de creştere a porcilor, aflate în proces de restructurare, beneficiază de garantarea acestor credite în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/1995.
(3) Băncile comerciale stabilesc condiţii asiguratorii, verifică la agenţii economici menţionaţi la alin. (1) existenţa faptică a garanţiei materiale a creditului acordat şi dispun măsurile corespunzătoare pentru rambursarea împrumutului, în raport cu valorificarea stocurilor creditate cu garanţia statului.
Se aprobă Normele metodologice - prevăzute în anexă - pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 3 din prezenta hotărâre.
Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VĂCĂROIU
Contrasemnează
───────────────
p. Ministrul agriculturii şi alimentaţiei,
Alexandru Lăpuşan,
secretar de stat
Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Florin Georgescu
Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
Mugur Isărescu
Bucureşti, 27 iunie 1996.
Nr. 527.
cu privire la asigurarea surselor de creditare pentru preluarea la fondul de consum, seminţe şi furaje a cantităţilor de grâu şi orz din recolta anului 1996
Guvernul României hotărăşte