ORDIN nr. 1.849 din 12 iunie 2008
Table of Provisions (10)
Statutory Text (10 Articles)
(1) Categoriile de drepturi de natură socială care se acordă din bugetele locale, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, sau din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul acestui minister, sunt prevăzute în nomenclatorul din anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Pentru efectuarea plăţii drepturilor de natură socială prevăzute în nomenclator, ordonatorii de credite ai bugetelor locale, precum şi direcţiile de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prezintă, anexat documentelor de plată, la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului unde au deschise conturile, listele cu titularii acestor drepturi, pe suport electronic, întocmite potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
(3) Listele cu titularii drepturilor de natură socială se întocmesc distinct, pentru fiecare categorie de drepturi prevăzută în nomenclatorul din anexa nr. 1, care se achită în cadrul aceleiaşi zile calendaristice către terţi sau beneficiarii finali.
(4) În situaţia drepturilor plătite din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, listele prevăzute la alin. (3) se prezintă numai de către ordonatorii de credite ai bugetelor locale care efectuează plata prestaţiilor.
(5) În situaţia drepturilor achitate prin Compania Naţională "Poşta Română" - S.A. în mai multe tranşe lunare, listele prevăzute la alin. (3), precum şi centralizatorul prevăzut la alin. (7) se depun la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului la achitarea ultimei tranşe din lună. În coloanele 3-5 din centralizator se vor înscrie toate documentele de plată şi sumele aferente, care au stat la baza plăţii drepturilor lunii respective.
(6) Ordinele de plată prin care se achită drepturi de natură socială în mai multe tranşe lunare se depun la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, însoţite de adrese semnate de ordonatorii de credite, în care se va preciza că drepturile care se achită sunt de natura celor prevăzute la alin. (5).
(7) Listele cu titularii drepturilor de natură socială depuse pe suport electronic la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului vor fi însoţite de centralizatoare întocmite pe suport de hârtie, conform formularului prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.
(8) În situaţia în care pentru o categorie de drepturi de natură socială se utilizează mai multe documente de plată care se depun la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului în aceeaşi zi, acestea se vor înscrie distinct în formularul prevăzut în anexa nr. 3.
(9) Este interzisă achitarea cu un singur document de plată a mai multor categorii de drepturi de natură socială.
NOMENCLATOR
Nr. crt. Cod Drepturi cu caracter social Bază legală
1 2 3 4
I. Finanţate din bugetele locale
1. 101 Ajutorul social Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare
2. 102 Ajutorul lunar pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, în perioada sezonului rece, pentru familiile şi persoanele singure beneficiare de ajutor social Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice, aprobată prin Legea nr. 245/2003, cu modificările şi completările ulterioare - art. 8 alin. (2)
3. 103 Ajutoarele de urgenţă acordate familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii, accidente, precum şi alte situaţii Legea nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare - art. 28 alin. (2)
4. 104 Cheltuieli cu înmormântarea persoanelor din familiile beneficiare de ajutor social Legea nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare - art. 28 alin. (4)
5. 105 Drepturile asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată - art. 44
6. 106 Indemnizaţia lunară acordată în cazul în care persoana cu handicap grav sau reprezentantul ei legal optează pentru aceasta Legea nr. 448/2006, republicată - art. 44
II. Finanţate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse
7. 001 Alocaţia de stat pentru copii Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
8. 002 Alocaţia de stat pentru copii cu handicap Legea nr. 448/2006, republicată - art. 58 alin. (1)
9. 003 Alocaţia de stat pentru copiii cu vârsta între 0 şi 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007 - art. 1 alin. (1)
10. 004 Alocaţia familială complementară Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2003 privind alocaţia familială complemen- tară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală, aprobată cu completări prin Legea nr. 41/2004 - art. 1
11. 005 Alocaţia de susţinere pentru familiile monoparentale Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2003, aprobată cu completări prin Legea nr. 41/2004 - art. 5
12. 006 Alocaţia lunară de plasament Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului-art. 119
13. 007 Alocaţia lunară de plasament pentru copilul cu handicap Legea nr. 448/2006, republicată - art. 12 alin. (1) lit. h)
14. 008 Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului cu vârsta între 0 şi 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007 - art. 1 alin. (1)
15. 009 Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului cu handicap, cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani Legea nr. 448/2006, republicată - art. 12 alin. (1) lit. b)
16. 010 Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului cu handicap, acordată persoanei cu handicap care nu realizează alte venituri în afara celor prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. a), până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani Legea nr. 448/2006, republicată - art. 12 alin. (1) lit. e)
17. 011 Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului cu handicap, acordată persoanei cu handicap care nu realizează alte venituri în afara celor prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. a), pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani Legea nr. 448/2006, republicată - art. 12 alin. (1) lit. f)
18. 012 Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului cu handicap, acordată persoanei care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani Legea nr. 448/2006, republicată - art. 12 alin. (1) lit. g)
19. 013 Ajutorul lunar pentru creşterea copilului cu handicap, acordată persoanei care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani Legea nr. 448/2006, republicată - art. 12 alin. (1) lit. g)
20. 014 Indemnizatia pentru persoana cu handicap care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil şi care nu realizează alte venituri în afara celor prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. a), până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani Legea nr. 448/2006, republicată - art. 12 alin. (2)
21. 015 Ajutorul lunar pentru persoana cu handicap care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil şi care nu realizează alte venituri în afara celor prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. a), pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 2 şi 7 ani Legea nr. 448/2006, republicată - art. 12 alin. (2)
22. 016 Stimulent lunar pentru creşterea copilului Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi com- pletări prin Legea nr. 7/2007 - art. 3 alin. (2)
23. 017 Ajutoare de încălzire a locuinţei cu energie termică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003, aprobată prin Legea nr. 245/2003, cu modificările şi completările ulterioare - art. 5 alin. (1)
24. 018 Ajutoare de încălzire a locuinţei cu gaze naturale Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003, aprobată prin Legea nr. 245/2003, cu modificările şi completările ulterioare
25. 019 Ajutoare pentru instalarea de centrale termice Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2005 privind instituirea Programului de acordare a unor ajutoare băneşti populaţiei cu venituri reduse care utilizează gaze naturale pentru încălzirea locuinţei, în vederea creşterii eficienţei consumului, siguranţei şi calităţii vieţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 291/ 2005, cu modificările ulterioare - art. 2 alin. (3) lit. a)
26. 020 Ajutoare pentru instalarea de arzătoare automatizate Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 291/ 2005, cu modificările ulterioare - art. 2 alin. (3) lit. b
27. 021 Ajutor suplimentar acordat familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse, care utilizează gaze naturale pentru încălzirea locuinţei Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2008 pentru acordarea unui ajutor suplimentar familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse, care utilizează gaze naturale pentru încălzirea locuinţei
28. 022 Ajutoare de urgenţă în caz de calamităţi naturale, incendii, accidente şi alte situaţii deosebite stabilite prin lege Legea nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare - art. 28
29. 023 Ajutoare financiare pentru persoane aflate în extremă dificultate din cauza stării de sănătate sau altor cauze justificate Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solida- ritate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 366/2001, cu modificările ulterioare - art. 5 alin. (1) lit. f)
30. 024 Alocaţia pentru copiii nou-născuţi Legea nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare - art. 25
31. 025 Indemnizaţia lunară de hrană cuvenită persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspân- dirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, cu modificările ulterioare - art.7 alin. (4)
III. Finanţate din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse
32. 051 Indemnizaţia lunară acordată persoanei cu handicap grav Legea nr. 448/2006, republicată - art. 58 alin. (4) lit. a) pct. 1
33. 052 Indemnizaţia lunară acordată persoanei cu handicap accentuat Legea nr. 448/2006, republicată - art. 58 alin. (4) lit. a) pct. 2
34. 053 Bugetul personal complementar lunar pentru adultul cu handicap grav, respectiv pentru familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap grav Legea nr. 448/2006, republicată - art. 58 alin. (4) lit. b) pct. 1
35. 054 Bugetul personal complementar lunar pentru adultul cu handicap accentuat, respectiv pentru familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap accentuat Legea nr. 448/2006, republicată - art. 58 alin. (4) lit. b) pct. 2
36. 055 Bugetul personal complementar lunar pentru adultul cu handicap mediu, respectiv pentru familia sau reprezentantul legal al copilului cu handicap mediu Legea nr. 448/2006, republicată - art. 58 alin. (4) lit. b) pct. 3
37. 056 Indemnizaţia pentru însoţitorul persoanei cu handicap vizual grav Legea nr. 448/2006, republicată - art. 58 alin. (3)
38. 057 Alocaţia lunară de hrană pentru copiii cu handicap de tip HIV-SIDA Legea nr. 448/2006, republicată - art. 58 alin. (2)
39. 058 Sprijin financiar acordat la constituirea familiei Legea nr. 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei
40. 059 Ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi acordate populaţiei pentru plata energiei termice, aprobată prin Legea nr. 116/2007
41. 060 Trusou pentru nou-născuţi Legea nr. 482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuţi, cu modificările ulterioare
(1) Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului procesează documentele de plată numai în situaţia în care se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii
a) documentaţia este întocmită în conformitate cu prevederile art. 1;
b) suma totală înscrisă în documentele de plată prezentate în cursul unei zile pentru achitarea unui drept de natură socială corespunde cu suma totală înscrisă în fişierul electronic prevăzut în anexa nr. 2, prezentat de ordonatorul de credite, şi cu suma totală din centralizatorul prevăzut în anexa nr. 3;
c) numărul de titulari din fişierul electronic prevăzut în anexa nr. 2 corespunde cu numărul de titulari din centralizatorul prevăzut în anexa nr. 3.
(2) Documentele procesate în condiţiile alin. (1), pe baza cărora s-au achitat ori, după caz, s-au virat sumele în ziua respectivă, se transmit de către unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului în aceeaşi zi direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(3) Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti transmit, în format electronic, la Ministerul Economiei şi Finanţelor, zilnic, listele prevăzute la art. 1 alin. (3) pentru care s-au achitat ori, după caz, s-au virat sumele în ziua precedentă.
(4) Ministerul Economiei şi Finanţelor va transmite, în format electronic, la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, lunar, listele titularilor drepturilor de natură socială prevăzute la art. 1 alin. (2) până la sfârşitul lunii curente pentru luna anterioară.
Judeţul: cod + denumire
Unitatea administrativ-teritorială: cod fiscal + denumire
Direcţia generală de asistenţă socială
şi protecţia copilului: cod fiscal + denumire
Direcţia de muncă şi protecţie socială: cod fiscal + denumire
SITUAŢIA*)
(cod, denumire)
cu titularii de drepturi cu caracter social, în evidenţă şi plătiţi,
sau, după caz, pentru care se virează sumele
în ziua .... luna ..... anul ......
┌────┬─────────┬─────────────────┬─────────────┬──────────────────┐
│Nr. │Numele şi│Numărul membrilor│Codul numeric│Plăţile efectuate │
│crt.│prenumele│familiei/copii**)│ personal │în luna raportată │
│ │ │ │ │ (lei) │
├────┼─────────┼─────────────────┼─────────────┼──────────────────┤
├────┼─────────┼─────────────────┼─────────────┼──────────────────┤
├────┼─────────┼─────────────────┼─────────────┼──────────────────┤
├────┼─────────┼─────────────────┼─────────────┼──────────────────┤
├────┼─────────┼─────────────────┼─────────────┼──────────────────┤
├────┼─────────┼─────────────────┼─────────────┼──────────────────┤
├────┼─────────┼─────────────────┼─────────────┼──────────────────┤
├────┼─────────┼─────────────────┼─────────────┼──────────────────┤
└────┴─────────┴─────────────────┴─────────────┴──────────────────┘
_______________
Notă *) Se completează pentru fiecare drept de natură socială prevăzut în anexa nr. 1.
Notă **) Se completează pentru ajutorul social şi pentru alocaţiile familiale complementare şi alocaţiile de susţinere pentru familiile monoparentale, caz în care se completează cu numărul de copii. Pentru ajutorul social numărul membrilor familiei va include şi titularul de ajutor social.
Ordonator de credite,
......................
(1) Aplicaţia informatică privind procesarea, verificarea şi transmiterea electronică la Ministerul Economiei şi Finanţelor a situaţiilor solicitate prin prezentul ordin va fi realizată şi transmisă direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti de către Direcţia generală a tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.
(2) Instituţiile publice care au obligaţia raportării informaţiilor stabilite prin prezentul ordin şi care deţin baze de date proprii din care se poate obţine anexa nr. 2 pot să utilizeze propriile programe informatice, cu respectarea structurii prevăzute în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin. În cazul în care fişierul prezentat la unităţile de trezorerie nu corespunde cerinţelor cuprinse în anexa nr. 4, documentele de plată anexate nu vor fi acceptate.
(3) Pentru instituţiile publice care nu deţin baze de date proprii din care se poate obţine anexa nr. 2, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor pune la dispoziţie aplicaţia informatică prevăzută la alin. (1).
Judeţul: cod + denumire
Unitatea administrativ-teritorială: cod fiscal + denumire
Direcţia generală de asistenţă socială
şi protecţia copilului: cod fiscal + denumire
Direcţia de muncă şi protecţie socială: cod fiscal + denumire
CENTRALIZATOR
privind sumele aferente drepturilor de natură socială reprezentând
.............................................*)
cod .........**)
Nr. .........../data ...........
┌───────┬───────────────────┬──────────────────┬─────────────────────┬─────────┐
│Nr. │Numărul titularilor│Felul documentului│Nr./data documentului│ Suma │
│crt. │ drepturilor de │de plată (CEC/OPT)│ de plată │ │
│ │ natură socială │ │ │ │
├───────┼───────────────────┼──────────────────┼─────────────────────┼─────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │
├───────┼───────────────────┼──────────────────┼─────────────────────┼─────────┤
├───────┼───────────────────┼──────────────────┼─────────────────────┼─────────┤
├───────┼───────────────────┼──────────────────┼─────────────────────┼─────────┤
├───────┼───────────────────┼──────────────────┼─────────────────────┼─────────┤
├───────┼───────────────────┼──────────────────┼─────────────────────┼─────────┤
├───────┼───────────────────┼──────────────────┼─────────────────────┼─────────┤
├───────┼───────────────────┼──────────────────┼─────────────────────┼─────────┤
├───────┼───────────────────┼──────────────────┼─────────────────────┼─────────┤
│TOTAL: │ │ X │ X │ │
└───────┴───────────────────┴──────────────────┴─────────────────────┴─────────┘
Ordonator de credite,
......................
_______________
Notă *) Se completează denumirea dreptului de natură socială, prevăzută în coloana 3 din anexa nr. 1.
Notă **) Se completează codul prevăzut în coloana 2 din anexa nr. 1.
Prezentul ordin se comunică direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului, direcţiilor de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi consiliilor locale.
STRUCTURA
fişierului prezentat de instituţie la unitatea de trezorerie
Nume fişier: PRESTAJ
Format fişier: DBF
Câmp Nume câmp Tip Lungime
1 CODJUD Character 2
2 CODFISC Character 10
3 CNP Character 13
4 CODAJUT Character 3
5 NUMEPREN Character 60
6 NRPERS Numeric 2
7 SUMA Numeric 10.2
8 DTPLATCRT Date 8
9 DATA_PREL Date 8
Semnificaţia câmpurilor
1. CODJUD - codul judeţului sau al municipiului Bucureşti unde are sediul
instituţia cu obligaţia de raportare;
2. CODFISC - codul CUI al instituţiei cu obligaţia de raportare.
Trebuie să fie numai caractere numerice şi să aibă cifra de
control corectă;
3. CNP - codul numeric personal al titularului de drepturi cu caracter
personal. Trebuie să fie de 13 caractere numerice, să
respecte condiţiile de cifră de control şi celelalte reguli
obligatorii pentru CNP;
4. CODAJUT - codul dreptului cu caracter social , în conformitate cu anexa
nr. 1;
5. NUMEPREN - numele şi prenumele titularului de drepturi cu caracter
social;
6. NRPERS - numărul membrilor familiei/copii;
7. SUMA - suma de plată;
8. DTPLATCRT - Data la care se efectuează plata în trezorerie, în format
ZZLLAAAA (zi, lună, an, fără separatori);
9. DATA_PREL - Data la care s-a procesat informaţia, în fişier în format
ZZLLAAAA( zi, lună, an, fără separatori).
Codul judeţului va fi completat în conformitate cu lista prezentată mai jos
Nomenclator judeţe
Cod Denumire judeţ
01 Judeţul Alba
02 Judeţul Arad
03 Judeţul Argeş
04 Judeţul Bacău
05 Judeţul Bihor
06 Judeţul Bistriţa-Năsăud
07 Judeţul Botoşani
08 Judeţul Braşov
09 Judeţul Brăila
10 Judeţul Buzău
11 Judeţul Caraş-Severin
12 Judeţul Călăraşi
13 Judeţul Cluj
14 Judeţul Constanţa
15 Judeţul Covasna
16 Judeţul Dâmboviţa
17 Judeţul Dolj
18 Judeţul Galaţi
19 Judeţul Giurgiu
20 Judeţul Gorj
21 Judeţul Harghita
22 Judeţul Hunedoara
23 Judeţul Ialomiţa
24 Judeţul Iaşi
25 Judeţul Ilfov
26 Judeţul Maramureş
27 Judeţul Mehedinţi
28 Judeţul Mureş
29 Judeţul Neamţ
30 Judeţul Olt
31 Judeţul Prahova
32 Judeţul Satu-Mare
33 Judeţul Sălaj
34 Judeţul Sibiu
35 Judeţul Suceava
36 Judeţul Teleorman
37 Judeţul Timiş
38 Judeţul Tulcea
39 Judeţul Vaslui
40 Judeţul Vâlcea
41 Judeţul Vrancea
42 Municipiul Bucureşti
51 Sector 1 - Municipiul Bucureşti
52 Sector 2 - Municipiul Bucureşti
53 Sector 3 - Municipiul Bucureşti
54 Sector 4 - Municipiul Bucureşti
55 Sector 5 - Municipiul Bucureşti
56 Sector 6 - Municipiul Bucureşti
____________
Prezentul ordin intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Ministrul muncii,
familiei şi egalităţii de şanse,
Paul Păcuraru
privind monitorizarea plăţii unor drepturi de natură socială
În temeiul art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 381/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse,
având în vedere prevederile art. 19 lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi ale art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul economiei şi finanţelor şi ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse emit următorul ordin