Legislator Case Law & Legislation
94221 RO

HOTĂRÂRE nr. 12 din 7 septembrie 1992

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

HOTĂRÂRE nr. 12 din 7 septembrie 1992 · CURTEA CONSTITUŢIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 25 septembrie 1992

privind contestaţia domnului Chitu N. Ioan sub nr. 227/7 septembrie 1992 privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României

Vasile Gionea - preşedinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Mikloş Fazakaş - judecător

Ion Filipescu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Ioan Muraru - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Victor Dan Zlătescu - judecător

Simion Grigore - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol soluţionarea contestaţiei înregistrate sub nr. 227/7 septembrie 1992, formulată de domnul Chitu N. Ioan, împotriva înregistrării candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României.

Contestaţia se judecă fără citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992, art. 85 din Legea nr. 68/1992 coroborat cu art. 581 din Codul de procedură civilă.

Motivele contestaţiei împotriva candidaturii domnului Ion Iliescu sînt: ilegala deţinere actuală a funcţiei de Preşedinte al României, calitatea de om de încredere al lui Nicolae Ceauşescu şi de director al Editurii Tehnice, dispunerea arestării abuzive a contestatorului în anul 1985.

Domnul procuror pune concluzii de respingere a contestaţiei, întrucât nici unul din motivele invocate nu încalcă prevederile art. 16 alin. (3) şi art. 37 din Constituţie.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Luînd în dezbatere contestaţia, reţine următoarele

În temeiul art. 144 lit. d) din Constituţia României, Legea nr. 69/1992, constată că este competentă să soluţioneze cauza.

Potrivit Constituţiei, persoana care candidează la funcţia de Preşedinte al României trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii

a) să aibă drept de vot (art. 34 alin. 2);

b) să aibă numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară (art. 16 alin. 3);

c) să nu între în categoria persoanelor care nu pot face parte dintr-un partid politic (art. 37 alin. 3);

d) să fi împlinit pînă în ziua alegerilor, inclusiv, vîrsta de cel puţin 35 de ani (art. 35 alin. 2);

e) să nu fi îndeplinit, anterior, două mandate în funcţia de Preşedinte al României (art. 81 alin. 4).

Examinând motivele invocate în contestaţie, se constată că acestea nu reprezintă impedimente în sensul dispoziţiilor legale sus-menţionate, care sînt expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind de strictă interpretare, astfel încît nu pot constitui temei legal pentru infirmarea inregistrării de către Biroul Electoral Central a candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României.

Aceste motive prin natura lor, exced atribuţiile Curţii Constituţionale, astfel cum sînt ele definite de Constituţie şi legea sa de organizare. Ele ar putea fi, eventual, apreciate de corpul electoral cu prilejul exprimării votului.

Pentru considerentele expuse,

văzând şi dispoziţiile art. 13 lit. Ba) şi art. 28 din Legea nr. 47/1992 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 69/1992,

Curtea Constituţională, în unanimitate,

În numele legii

HOTĂRĂŞTE

1. Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de domnul Chitu N. Ioan, domiciliat în Bucureşti, str. Tincani nr. 8, bloc Z 18, etaj 7, ap. 45, împotriva înregistrării candidaturii domnului Ion Iliescu la funcţia de Preşedinte al României.

2. Hotărîrea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al României.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. dr. VASILE GIONEA

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →