Legislator Case Law & Legislation
94178 RO

DECIZIE nr. 596 din 20 mai 2008

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECIZIE nr. 596 din 20 mai 2008 · CURTEA CONSTITUŢIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 449 din 16 iunie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Rita Maier în Dosarul nr. 3.192/320/2006 al Tribunalului Mureş - Secţia penală.

La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă, arătând că susţinerile autoarei excepţiei vizează modul de interpretare şi aplicare a textului de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele

Prin Încheierea din 20 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.192/320/2006, Tribunalul Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Rita Maier.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, "atâta vreme cât dispoziţia constituţională impune instanţelor de judecată să respecte pe tot parcursul procesului şi să aplice legea penală mai favorabilă, [...] reconsiderarea şi recalificarea căii de atac a apelului, în recurs, ca urmare a unor modificări intervenite în legea penală, ulterior, încalcă dispoziţiile privind aplicarea legii penale mai favorabile".

Tribunalul Mureş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât "prevederile art. 385^1 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, introduse prin art. I pct. 183 din Legea nr. 356/2006, nu privesc hotărârile pronunţate anterior intrării lor în vigoare, ci doar pe cele ulterioare. Aceasta rezultă din cuprinsul prevederilor art. III alin. 3 din Legea nr. 356/2006, potrivit cărora cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii vor continua să fie judecate de instanţele competente potrivit dispoziţiilor aplicabile anterior acestei date".

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional, arătând că, în realitate, excepţia de neconstituţionalitate invocată vizează aspecte legate de interpretarea şi aplicarea legii, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie art. 385^1 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Pot fi atacate cu recurs: [...] sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea".

Se susţine că acest text de lege încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că autoarea acesteia nu invocă, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a legii, determinată de modificarea Codului de procedură penală, în sensul introducerii prevederilor art. 385^1 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, prin art. I pct. 183 din Legea nr. 356/2006. Astfel, din studierea dosarului cauzei se constată că, la termenul din 20 iunie 2007, reprezentanta Ministerului Public a arătat că, în speţă, se impune recalificarea căii de atac din apel în recurs, date fiind modificările aduse Codului de procedură penală, ceea ce a determinat ridicarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţinând că "reconsiderarea şi recalificarea căii de atac a apelului, în recurs, ca urmare a unor modificări intervenite în legea penală, ulterior, încalcă dispoziţiile privind aplicarea legii penale mai favorabile".

Asemenea critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, ci sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Rita Maier în Dosarul nr. 3.192/320/2006 al Tribunalului Mureş - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 mai 2008.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta

-------

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →