LEGE nr. 29 din 5 martie 2008
Statutory Text (3 Articles)
Se ratifică Acordul dintre Comunitatea Europeană şi Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Islanda, Principatul Liechtenstein şi Regatul Norvegiei, pe de o parte, şi Republica Bulgaria şi România, pe de altă parte, privind participarea Republicii Bulgaria şi a României la Spaţiul Economic European, semnat la Bruxelles la 25 iulie 2007.
Se ratifică Acordul dintre România şi Regatul Norvegiei privind un program de cooperare norvegian pentru creştere economică şi dezvoltare durabilă în România, semnat la Bruxelles la 25 iulie 2007.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 5 martie 2008.
Nr. 29.
pentru ratificarea Acordului dintre Comunitatea Europeană şi Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Islanda, Principatul Liechtenstein şi Regatul Norvegiei, pe de o parte, şi Republica Bulgaria şi România, pe de altă parte, privind participarea Republicii Bulgaria şi a României la Spaţiul Economic European şi a Acordului dintre România şi Regatul Norvegiei privind un program de cooperare norvegian pentru creştere economică şi dezvoltare durabilă în România, semnate la Bruxelles la 25 iulie 2007
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ACORD 25/07/2007ACORD 25/07/2007