HOTĂRÂRE nr. 1.157 din 30 octombrie 1990
Statutory Text (5 Articles)
Regiile autonome, societăţile comerciale cu capital de stat şi celelalte unităţi economice de stat vor acoperi pierderile, rămase neasanate din activitatea anului 1989, din diferenţele favorabile rezultate din reevaluarea stocurilor de materii prime, materiale, combustibili, produse existente în stoc şi în curs de fabricaţie, mărfuri existente la 1 noiembrie 1990, ca urmare a acţiunii de liberalizare a preţurilor.
Unităţile respective au obligaţia să ramburseze creditele bancare pentru pierderile din anul 1989, din aceste diferenţe favorabile, pe măsura valorificării stocurilor.
Pînă la asanare, pierderile rămase neacoperite, din activitatea anului 1989, se creditează de către bănci cu o dobîndă de 0,5 la sută pe an.
O cotă de 50% din diferenţele favorabile rămase după acoperirea pierderilor potrivit art. 1, precum şi din diferenţele favorabile rezultate la regiile autonome, societăţi comerciale cu capital de stat şi unităţi economice de stat, care nu au înregistrat pierderi în anul 1989, se va vărsa pe măsura valorificării stocurilor respective, într-un fond extrabugetar, constituit la Banca Naţională a României.
Acest fond se va folosi, în principal, pentru finanţarea înfiinţării de noi societăţi comerciale, a unor acţiuni de retehnologizare şi restructurare a ramurilor şi subramurilor economiei naţionale.
Restul de 50% din diferenţele favorabile, rămîne la dispoziţia regiilor autonome, societăţilor comerciale cu capital de stat şi celorlalte unităţi economice de stat pentru formarea fondurilor de rezervă.
Vărsămintele la fondul extrabugetar se vor efectua chenzinal în termen de 3 zile, cu sumele realizate în perioada respectivă. Pentru nevirarea la termen a acestor sume se aplică penalităţi de întîrziere de 0,05% pentru fiecare zi de întîrziere.
Regiile autonome, societăţile comerciale cu capital de stat şi celelalte unităţi economice de stat vor raporta situaţia diferenţelor favorabile rezultate din reevaluarea stocurilor şi modul de utilizare a acestora, pentru acoperirea pierderilor şi efectuarea vărsămintelor la fondul extrabugetar, potrivit normelor Ministerului Finanţelor.
Operaţiunile de determinare a diferenţelor favorabile din reevaluarea stocurilor, precum şi folosirea acestora se vor efectua sub controlul organelor financiar-bancare.
La transformarea în societăţi comerciale a unităţilor economice de stat care au pierderi din activitatea anului 1989 rămase neacoperite, aceste pierderi, precum şi creditele bancare aferente nu vor fi luate în calcul la determinarea capitalului social.
PRIM-MINISTRU
PETRE ROMAN
Bucureşti, 30 octombrie 1990.
Nr. 1157.
------------
cu privire la unele măsuri pentru asanarea pierderilor din activitatea anului 1989 existente la regiile autonome, societăţile comerciale cu capital de stat şi celelalte unităţi economice de stat
Guvernul României hotărăşte