PROCEDURA DE ESTIMARE din 8 februarie 2008
Statutory Text (4 Articles)
Raportul de inspecţie fiscală va cuprinde un capitol distinct "Estimarea preţurilor de transfer".
Capitolul "Estimarea preţurilor de transfer" va cuprinde următoarele
1. prezentarea motivului de fapt cu privire la neprezentarea/ prezentarea incompletă a dosarului preţurilor de transfer, urmare a două solicitări consecutive. Prezentarea incompletă a dosarului preţurilor de transfer reprezintă lipsa datelor necesare organului fiscal competent, pentru stabilirea dacă preţurile de transfer practicate sunt la preţ de piaţă;
2. prezentarea temeiului de drept cu privire la solicitările dosarului preţurilor de transfer/completării dosarului preţurilor de transfer, conform art. 79 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a sancţiunilor contravenţionale aferente constatate şi aplicate, conform art. 129 alin. (1) lit. e), respectiv art. 129 alin. (2) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
3. estimarea preţurilor de transfer.
Estimarea preţurilor de transfer prevazută la art. 2 alin. 3 se va efectua astfel
1. identificarea a 3 exemple de tranzacţii similare cu cele care urmează a face obiectul estimării;
2. tranzacţiile similare, conform pct. 1, având în vedere lipsa datelor prin neprezentarea/prezentarea incompletă a dosarului preţurilor de transfer, vor fi identificate conform datelor generale ale tranzacţiilor care urmează a face obiectul estimării, aflate la dispoziţia organului fiscal competent în momentul estimării;
3. pentru stabilirea valorii estimate a tranzacţiei se va utiliza valoarea medie aritmetică a cuantumurilor tranzacţiilor similare identificate conform pct. 1.
------
a cuantumului preţurilor de transfer