HOTĂRÂRE nr. 1.536 din 19 decembrie 2007
Statutory Text (3 Articles)
Se aprobă Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul CMM Valea Jiului, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Compania Naţională a Huilei - S.A., în calitate de concesionar, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
--------
Notă *) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.
Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră, aprobat potrivit art. 1, intră în vigoare la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
---------------
Şeful Cancelariei
Primului-Ministru,
Marian Marius Dorin
Preşedintele Agenţiei Naţionale
pentru Resurse Minerale,
Bogdan Găbudeanu
Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,
Attila Korodi
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Cătălin Doica,
secretar de stat
Bucureşti, 19 decembrie 2007.
Nr. 1.536.
-----------
privind aprobarea Acordului de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul CMM Valea Jiului, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Compania Naţională a Huilei - S.A.
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 17 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 31 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.