HOTĂRÂRE nr. 60 din 17 decembrie 2007
Statutory Text (2 Articles)
privind validarea unui mandat de senator
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 91 alin. (10) din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2, 3 şi 4 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu completările ulterioare, ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 12 şi 180 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 16/1993, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Se validează mandatul de senator al domnului Panţuru Tudor - Grupul parlamentar al Partidului Democrat din România, în Circumscripţia electorală nr. 23 Ialomiţa, mandat rămas vacant ca urmare a demisiei fostului senator Petre Maria.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 17 decembrie 2007.
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 17 decembrie 2007.
Nr. 60.
-----