STATUTUL din 10 decembrie 1982
Table of Provisions (42)
Statutory Text (42 Articles)
Dispoziţii generale
1. Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Marii este constituit şi va funcţiona conform dispoziţiilor convenţiei şi ale prezentului statut.
2. Tribunalul are sediul în oraşul liber hanseatic Hamburg, din Republica Federala Germania.
3. Tribunalul poate, totuşi, sa ţină şedinţa şi să-şi exercite funcţiile în altă parte, dacă considera ca aceasta este de dorit.
4. Sesizarea tribunalului cu un diferend este guvernata de dispoziţiile părţilor a XI-a şi a XV-a ale convenţiei.
Componenta tribunalului
1. Tribunalul va fi compus din 21 de membri independenţi, aleşi dintre persoanele care se bucura de cea mai înalta reputaţie de echitate şi integritate şi care poseda o competenţa recunoscută în domeniul dreptului marii.
2. În compunerea tribunalului trebuie să se asigure reprezentarea principalelor sisteme juridice din lume şi o repartiţie geografică echitabila.
Membrii tribunalului
1. Tribunalul nu poate avea în componenta sa mai mult de un cetăţean al aceluiaşi stat. În aceasta privinţa, dacă o persoană ar putea fi considerată ca cetăţean al mai multor state, ea va fi considerată cetăţean al aceluia dintre state unde îşi exercită în mod obişnuit drepturile civile şi politice.
2. Tribunalul nu poate avea mai puţin de 3 membri din fiecare grup geografic definit de către Adunarea generală a O.N.U.
Candidaturi şi alegeri
1. Fiecare stat parte poate desemna cel mult două persoane care să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 2 al prezentei anexe. Membrii tribunalului vor fi aleşi din lista persoanelor astfel desemnate.
2. Cu cel puţin 3 luni înainte de data alegerilor, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, dacă este vorba de prima alegere, sau grefierul tribunalului, dacă este vorba de o alegere ulterioară, va invita în scris statele părţi să-i comunice, în termen de doua luni, numele candidaţilor lor. Secretarul general sau grefierul va întocmi, în ordine alfabetică, o lista a tuturor candidaţilor astfel desemnaţi, menţionînd statele părţi care i-au desemnat, şi va comunică aceasta lista statelor părţi înainte de cea de-a 7-a zi a ultimei luni care precede data alegerii.
3. Prima alegere va avea loc în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a convenţiei.
4. Membrii tribunalului vor fi aleşi prin vot secret. Alegerile vor avea loc în cadrul unei reuniuni a statelor părţi, convocată de către secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în cazul primei alegeri, şi, după procedura fixată de către statele părţi, în cazul alegerilor următoare. La fiecare reuniune, cvorumul este constituit din două treimi din numărul statelor părţi. Vor fi aleşi ca membri ai tribunalului candidaţii care au obţinut cel mai mare număr de voturi şi majoritatea de două treimi din numărul statelor părţi prezente şi votante, înţelegindu-se ca aceasta majoritate trebuie să cuprindă cel puţin majoritatea statelor părţi.
Durata funcţiilor
1. Membrii tribunalului sunt aleşi pentru 9 ani şi sunt reeligibili; totuşi, în ceea ce priveşte pe membrii aleşi la prima alegere, funcţiile a 7 dintre ei vor lua sfârşit după 3 ani, iar cele ale altor 7 vor lua sfârşit după 6 ani.
2. Membrii tribunalului ale căror funcţii vor lua sfârşit la încheierea perioadelor iniţiale de 3 şi de 6 ani, menţionate mai sus, vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi efectuată de către secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, imediat după prima alegere.
3. Membrii tribunalului rămân în funcţie până la înlocuirea lor. După înlocuire, ei vor continua sa judece cazurile cu care erau deja sesizati.
4. În caz de demisie a unui membru al tribunalului, demisia va fi adresată, în scris, preşedintelui tribunalului. Locul devine vacant la data primirii scrisorii de demisie.
Locuri vacante
1. Locurile devenite vacante vor fi completate după metoda urmată pentru prima alegere, sub rezerva dispoziţiei ce urmează: în luna următoare eliberării locului, grefierul va proceda la invitarea prevăzută la art. 4 al prezentei anexe, iar data alegerii va fi fixată de către preşedintele tribunalului, după consultarea statelor părţi.
2. Inlocuitorul unui membru al tribunalului al cărui mandat nu a expirat va fi ales pentru perioada rămasă neimplinita din acest mandat.
Incompatibilităţi
1. Membrii tribunalului nu pot exercita nici o funcţie politica sau administrativă, nici să fie asociaţi în mod activ sau să aibă interese financiare în nici una dintre operaţiunile unei întreprinderi care se ocupa cu explorarea sau exploatarea resurselor marii sau ale fundurilor marine, ori cu alta utilizare comercială a marii sau a fundurilor marine.
2. Membrii tribunalului nu pot exercita funcţiile de agent, consilier sau avocat în nici un proces.
3. În caz de indoiala asupra acestor aspecte, tribunalul va decide cu majoritatea celorlalţi membri prezenţi.
Condiţii referitoare la participarea membrilor la soluţionarea unei cauze anumite
1. Membrii tribunalului nu pot participa la rezolvarea nici unei cauze în care ei au intervenit anterior în calitate de agenţi, consilieri sau avocaţi ai uneia dintre părţi, ca membri ai unei curţi sau ai unui tribunal naţional ori internaţional, sau în orice alta calitate.
2. Dacă, pentru un motiv deosebit, un membru al tribunalului considera că nu trebuie să ia parte la rezolvarea unei anumite cauze, el îl va informa despre aceasta pe preşedintele tribunalului.
3. Dacă preşedintele considera ca unul dintre membrii tribunalului nu trebuie, pentru un motiv deosebit, sa ia parte la rezolvarea unei cauze anumite, el îl va avertiza despre aceasta.
4. În caz de indoiala asupra acestor aspecte, tribunalul va decide cu majoritatea celorlalţi membri prezenţi.
Consecinţe ale faptului ca un membru încetează sa îndeplinească condiţiile cerute
Dacă, după părerea unanima a celorlalţi membri, un membru al tribunalului a încetat sa îndeplinească condiţiile cerute, preşedintele tribunalului va declara locul acestuia vacant.
Privilegii şi imunităţi
Membrii tribunalului se bucura, în executarea funcţiilor lor, de privilegii şi imunităţi diplomatice.
Angajamente solemne
Fiecare membru al tribunalului trebuie, înainte de a intră în funcţie, să-şi asume, în şedinţa publică, angajamentul solemn de a-şi exercită atribuţiile cu toată imparţialitatea şi conform conştiinţei sale.
Preşedintele, vicepreşedintele şi grefierul
1. Tribunalul îşi alege, pentru 3 ani, preşedintele şi vicepreşedintele, care sunt reeligibili.
2. Tribunalul îşi numeşte grefierul şi se poate îngriji de numirea altor asemenea funcţionari care îi sunt necesari.
3. Preşedintele şi grefierul îşi au reşedinţa la sediul tribunalului.
Cvorumul
1. Tribunalul tine şedinţa cu tori membrii săi disponibili; un cvorum de 11 membri este necesar pentru a constitui tribunalul.
2. Tribunalul va decide care sunt membrii disponibili pentru a judeca un anumit diferend, ţinând seama de art. 17 al prezentei anexe şi de necesitatea de a asigura buna funcţionare a camerelor prevăzute la art. 14 şi 15.
3. Tribunalul va statua asupra tuturor diferendelor şi cererilor care îi sunt supuse, în afară de cazul când se aplică art. 14 al prezentei anexe sau când părţile cer aplicarea art. 15 al aceleiaşi anexe.
Camera pentru rezolvarea diferendelor referitoare la teritoriile submarine
Conform dispoziţiilor secţiunii a 4-a a prezentei anexe, va fi creata o camera pentru rezolvarea diferendelor referitoare la teritoriile submarine, competenţa, atribuţiile şi funcţiunile acesteia fiind definite în secţiunea a 5-a a părţii a XI-a.
Camere speciale
1. Tribunalul poate să constituie, după cum va considera necesar, camere compuse din cel puţin 3 dintre membrii săi, pentru soluţionarea anumitor categorii de diferende.
2. Tribunalul va constitui o camera pentru soluţionarea unui anumit diferend care i-a fost supus, dacă părţile o cer. Componenta acestei camere va fi stabilită de către tribunal, cu asentimentul părţilor.
3. În vederea soluţionării cu promptitudine a cauzelor, tribunalul va constitui în fiecare an o camera compusă din 5 dintre membrii săi aleşi, care va statua după o procedură sumară. Doi membri supleanţi sunt desemnaţi pentru a înlocui pe membrii care s-ar găsi în imposibilitatea de a participa la judecarea unei anumite cauze.
4. Camerele prevăzute de prezentul articol vor statua asupra diferendelor, dacă părţile o cer.
5. Orice sentinta data de către una dintre camerele prevăzute de prezentul articol şi de art. 14 al prezentei anexe va fi considerată ca fiind data de către tribunal.
Regulamentul tribunalului
Tribunalul stabileşte printr-un regulament modul în care îşi exercită atribuţiile. El va adopta, îndeosebi, reguli de procedura.
Membri având naţionalitatea părţilor
1. Membrii tribunalului având naţionalitatea vreuneia dintre părţile la un diferend îşi păstrează dreptul de a participa în calitate de membri ai tribunalului.
2. Dacă, atunci când soluţionează un diferend, tribunalul nu cuprinde nici un membru de naţionalitatea uneia dintre părţi, oricare altă parte la diferend poate desemna o persoană, la alegerea sa, pentru a participa în calitate de membru al tribunalului.
3. Dacă, atunci când soluţionează un diferend, tribunalul nu cuprinde nici un membru de naţionalitatea părţilor, fiecare dintre aceste părţi poate desemna o persoană, la alegerea sa, pentru a participa în calitate de membru al tribunalului.
4. Prezentul articol se aplică camerelor vizate la art. 14 şi 15 ale prezentei anexe. În asemenea cazuri, preşedintele, în consultare cu părţile, va invita atitia membri ai camerelor, cît va fi necesar, sa cedeze locurile membrilor tribunalului de naţionalitatea părţilor interesate şi, în lipsa sau în cazul în care aceştia din urma nu pot participa, sa cedeze locurile lor membrilor special desemnaţi de către părţi.
5. Atunci când mai multe părţi fac cauza comuna, ele vor fi considerate, în aplicarea dispoziţiilor precedente, ca fiind o singura parte. În caz de indoiala asupra acestui aspect, tribunalul va decide.
6. Membrii desemnaţi conform paragrafelor 2, 3 şi 4 trebuie să îndeplinească condiţiile stabilite la art. 2, 8 şi 11 din prezenta anexa. Ei vor participa la luarea hotărârii în condiţii de completa egalitate cu colegii lor.
Remunerarea
1. Fiecare dintre membrii aleşi ai tribunalului va primi o alocaţie anuală, precum şi o alocaţie specială pentru fiecare zi în care îşi exercită funcţiile, înţelegindu-se ca, pentru fiecare an, cuantumul total al alocaţiei sale speciale nu va depăşi cuantumul total al alocaţiei sale anuale.
2. Preşedintele va primi o alocaţie anuală specială.
3. Vicepreşedintele va primi o alocaţie specială pentru fiecare zi în care îndeplineşte funcţia de preşedinte.
4. Membrii desemnaţi în aplicarea art. 17 al prezentei anexe, alţii decît membrii aleşi ai tribunalului, vor primi o indemnizaţie pentru fiecare zi în care îşi exercită funcţiile.
5. Aceste remuneraţii, alocaţii şi indemnizaţii sunt fixate periodic, cu ocazia unor reuniuni ale statelor părţi, tinindu-se seama de volumul de lucru al tribunalului. Ele nu pot fi diminuate pe durata îndeplinirii funcţiilor.
6. Salariul grefierului este fixat cu ocazia unor reuniuni ale statelor părţi, la propunerea tribunalului.
7. Prin regulamente adoptate cu ocazia unor reuniuni ale statelor părţi, vor fi stabilite condiţiile în care se acordă pensii membrilor tribunalului şi grefierului, precum şi condiţiile de rambursare a cheltuielilor de călătorie.
8. Remuneraţiile, alocaţiile şi indemnizaţiile sunt scutite de orice impozit.
Cheltuielile tribunalului
1. Cheltuielile tribunalului vor fi suportate de către statele părţi şi de către autoritate, în condiţiile şi potrivit modului ce urmează să fie stabilite la reuniunile statelor părţi.
2. Când o entitate, alta decît un stat parte, sau o autoritate este parte la un diferend supus tribunalului, acesta va fixa contribuţia la cheltuielile tribunalului, pe care acea parte trebuie să o suporte.
Accesul la tribunal
1. Statele părţi au calitatea de a se prezenta în faţa tribunalului.
2. Entităţile, altele decît statele părţi, se pot prezenta în faţa tribunalului în toate cazurile prevăzute în mod expres în partea a XI-a a convenţiei sau pentru orice diferend supus în conformitate cu orice alt acord care conferă competenţa tribunalului şi este acceptat de toate părţile la diferend.
Competenţa
Competenţa tribunalului se întinde asupra tuturor diferendelor şi cererilor care îi sunt supuse în conformitate cu convenţia, precum şi asupra tuturor chestiunilor prevăzute în mod special în orice alt acord care conferă competenţa tribunalului.
Sesizarea tribunalului cu diferendele referitoare la alte acorduri
Dacă toate părţile la un tratat sau la o convenţie deja în vigoare, care se referă la o problemă vizata de prezenta convenţie, sunt de acord în acest sens, orice diferend privind interpretarea sau aplicarea acestui tratat sau acestei convenţii poate să fie supus tribunalului, potrivit modalităţilor convenite.
Dreptul aplicabil
Tribunalul va statua asupra tuturor diferendelor şi cererilor în conformitate cu art. 293.
Sesizarea instanţei
1. Diferendele pot să fie aduse în faţa tribunalului, după caz, fie prin notificarea oricărui compromis, fie printr-o cerere adresată grefierului. În ambele cazuri, trebuie să se indice obiectul diferendului şi părţile.
2. Grefierul va comunică imediat compromisul sau cererea tuturor celor interesaţi.
3. Grefierul va comunică, de asemenea, compromisul sau cererea tuturor statelor părţi.
Măsuri conservatorii
1. În conformitate cu art. 290, tribunalul şi Camera de rezolvare a diferendelor referitoare la teritoriile submarine au competenţa sa ordone măsuri conservatorii.
2. Dacă tribunalul nu este în sesiune sau dacă numărul membrilor disponibili este mai mic decît cvorumul, măsurile conservatorii vor fi dispuse de către camera de procedura sumară, constituită în conformitate cu art. 15 paragraful 3 al prezentei anexe. Prin derogare de la prevederile art. 15 paragraful 4 al aceleiaşi anexe, aceste măsuri conservatorii pot să fie dispuse la cererea oricărei părţi la diferend. Ele vor fi supuse reexaminarii şi revizuirii de către tribunal.
Dezbaterile
1. Dezbaterile vor fi conduse de către preşedinte şi, în lipsa acestuia, de către vicepreşedinte; în lipsa acestora, ele vor fi conduse de către cel mai vechi dintre judecătorii prezenţi al tribunalului.
2. Dezbaterile sunt publice, în afară cazului în care tribunalul ar hotărî altfel sau dacă părţile ar cere ca şedinţele să fie închise.
Conducerea procesului
Tribunalul va da ordonanţe pentru conducerea procesului şi stabilirea formelor şi termenelor în care fiecare parte trebuie să-şi prezinte concluziile; el va lua toate măsurile pe care le comporta administrarea probelor.
Neprezentarea
Atunci când una dintre părţile la diferend nu se prezintă în faţa tribunalului sau nu face uz de mijloacele pe care le are la dispoziţie, cealaltă parte poate cere tribunalului continuarea procedurii şi luarea unei hotărâri. Absenta uneia dintre părţi sau faptul ca una dintre ele nu face uz de mijloacele pe care le are la dispoziţie nu poate constitui un obstacol pentru desfăşurarea procedurii. Tribunalul trebuie să se asigure, înainte de a lua hotărârea, nu numai ca are competenţa de a soluţiona diferendul, ci şi ca cererea este intemeiata în fapt şi în drept.
Majoritatea necesară pentru luarea hotărîrilor
1. Hotărârile tribunalului se iau cu majoritatea membrilor prezenţi.
2. În caz de egalitate a voturilor, votul preşedintelui sau al celui care îl înlocuieşte va fi preponderent.
Sentinta
1. Sentinta va fi motivată.
2. Ea va menţiona numele membrilor tribunalului care au participat la luarea hotărârii.
3. Dacă sentinta nu exprima, în tot sau în parte, opinia unanima a membrilor tribunalului, orice membru are dreptul sa anexeze la sentinta opinia sa separată sau disidenta.
4. Sentinta va fi semnată de către preşedinte şi grefier. Ea va fi citită în şedinţa publică, părţile la diferend fiind notificate în mod corespunzător.
Cerere de intervenţie
1. Atunci când un stat parte considera ca, într-un diferend, este în cauza un interes de ordin juridic pentru el, acesta se poate adresa tribunalului cu o cerere pentru intervenţie în proces.
2. Tribunalul se va pronunţa asupra cererii.
3. Dacă tribunalul admite cererea de intervenţie, hotărârea sa privind diferendul va fi obligatorie pentru statul care a intervenit, dar numai în măsura în care se referă la aspectele ce au făcut obiectul intervenţiei.
Dreptul de intervenţie în cauzele privind interpretarea sau aplicarea convenţiei
1. Atunci când este în cauza interpretarea sau aplicarea convenţiei, grefierul va notifica aceasta fără întârziere tuturor statelor părţi.
2. Atunci când, în cadrul art. 22 şi 23 ale prezentei anexe este în cauza interpretarea sau aplicarea unui acord internaţional, grefierul va notifica aceasta tuturor părţilor la acel acord.
3. Fiecare parte vizata la paragrafele 1 şi 2 are dreptul sa intervină în proces şi, dacă ea exercita aceasta facultate, interpretarea cuprinsă în sentinta va fi obligatorie şi în ceea ce o priveşte.
Caracterul definitiv şi forta obligatorie a hotărîrilor
1. Hotărârea tribunalului este definitivă şi toate părţile la diferend trebuie să i se conformeze.
2. Hotărârea tribunalului nu este obligatorie decît pentru părţile în litigiu şi numai pentru cauza care a fost rezolvată.
3. În caz de contestaţie privind sensul şi cuprinsul hotărârii, tribunalul este competent sa o interpreteze, la cererea oricăreia dintre părţi.
Cheltuieli de judecată
Dacă tribunalul nu decide altfel, fiecare parte îşi va suporta cheltuielile sale de judecată.
Componenta
1. Camera pentru rezolvarea diferendelor referitoare la teritoriile submarine, menţionată la art. 14 al prezentei anexe, se va compune din 11 membri aleşi de către tribunal dintre membrii săi, cu majoritatea voturilor acestora.
2. În alegerea membrilor camerei trebuie să se asigure reprezentarea principalelor sisteme juridice din întreaga lume şi o repartizare geografică echitabila. Adunarea autorităţii poate adopta recomandări de ordin general privind reprezentarea şi repartizarea respectiva.
3. Membrii camerei vor fi aleşi din 3 în 3 ani, iar mandatul lor nu va putea fi reînnoit decît o dată.
4. Camera îşi alege preşedintele dintre membrii săi; preşedintele rămâne în funcţie pe durata mandatului camerei.
5. Dacă vreo cauza este încă pendinte la sfârşitul perioadei de 3 ani pentru care a fost aleasă camera, aceasta va încheia procesul în componenta sa iniţială.
6. Atunci când apare un loc vacant în camera, tribunalul alege dintre membrii săi un succesor care va funcţiona până la sfârşitul mandatului predecesorului sau.
7. Pentru a constitui camera, este necesar un cvorum de 7 dintre membrii aleşi de tribunal.
Camere ad-hoc
1. Camera pentru rezolvarea diferendelor referitoare la teritoriile submarine va constitui o camera ad-hoc, compusă din 3 dintre membrii săi, pentru a soluţiona un anumit diferend cu care a fost sesizată, conform art. 188 paragraful 1 lit. b). Componenta acestei camere va fi stabilită de către camera pentru rezolvarea diferendelor referitoare la teritoriile submarine, cu asentimentul părţilor.
2. Dacă părţile nu cad de acord asupra componentei unei camere ad-hoc, fiecare parte la diferend va numi un membru, al treilea membru fiind numit de comun acord între aceştia. Dacă părţile nu cad de acord sau o parte nu numeşte un membru, preşedintele camerei pentru rezolvarea diferendelor referitoare la teritoriile submarine va proceda fără întârziere la numirea membrului sau a membrilor lipsa, care vor fi aleşi dintre membrii acestei camere, după consultarea părţilor.
3. Membrii unei camere ad-hoc nu trebuie să fie în serviciul nici uneia dintre părţile la diferend şi nici cetăţeni ai vreuneia dintre părţi.
Accesul la camera
Camera este deschisă statelor părţi, autorităţii şi celorlalte entităţi sau persoane vizate la secţiunea a 5-a a părţii a XI-a.
Dreptul aplicabil
Pe lângă dispoziţiile art. 293, camera va aplica
a) regulile, reglementările şi procedurile autorităţii, adoptate conform convenţiei; şi
b) clauzele oricărui contract referitor la activităţi desfăşurate în zona, în orice problema legată de contractul în cauza.
Executarea hotărîrilor camerei
Hotărârile camerei sunt executorii pe teritoriul statelor părţi, în acelaşi mod ca şi sentinţele sau ordonanţele celei mai înalte instanţe judiciare a statului parte pe teritoriul căruia se cere executarea.
Aplicarea celorlalte secţiuni ale prezentei anexe
1. Dispoziţiile celorlalte secţiuni ale prezentei anexe, care nu sunt incompatibile cu prezenta secţiune, se vor aplica şi camerei.
2. În exercitarea atribuţiilor sale consultative, camera va fi calauzita de dispoziţiile prezentei anexe referitoare la procedura de urmat în faţa tribunalului, în măsura în care ea le recunoaşte ca fiind aplicabile.
Amendamente
1. Amendamentele la prezenta anexa, altele decît cele referitoare la secţiunea a 4-a, nu pot fi adoptate decît conform art. 313 sau prin consens în cadrul unei conferinţe convocate conform convenţiei.
2. Amendamentele la secţiunea a 4-a nu pot fi adoptate decît în conformitate cu art. 314.
3. Tribunalul va putea propune statelor părţi, prin comunicări scrise, amendamentele pe care le va considera necesare a fi aduse prezentului statut, pentru a fi examinate în conformitate cu dispoziţiile paragrafelor 1 şi 2.
-------
Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Marii
Secţiunea 1
Organizarea tribunalului
Secţiunea a 2-a
Competenţa tribunalului
Secţiunea a 3-a
Procedura
Secţiunea a 4-a
Camera pentru rezolvarea diferendelor referitoare la teritoriile submarine
Secţiunea a 5-a
Amendamente