LEGE nr. 301 din 13 noiembrie 2007
Statutory Text (3 Articles)
Legea nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 20 mai 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează
1. Titlul capitolului II va avea următorul cuprins
"CAPITOLUL II
Prevenirea şi controlul activităţilor cu caracter pornografic"
2. La articolul 4 alineatul (2), partea introductivă va avea următorul cuprins
"(2) Localurile administrate de persoanele prevăzute la alin. (1) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:".
3. Titlul Capitolului II^1, "Prevenirea şi controlul activităţilor cu caracter pornografic", se abrogă.
Legea nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 20 mai 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 13 noiembrie 2007.
Nr. 301.
--------
pentru modificarea Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei
Parlamentul României adoptă prezenta lege.