Legislator Case Law & Legislation
86798 RO

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 126 din 5 noiembrie 2007

3 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (3 Articles)

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 126 din 5 noiembrie 2007 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 9 noiembrie 2007

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează

1. La articolul 39, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins

"Art. 39. - (1) În situaţia prevăzută la art. 38 lit. a), măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către Tribunalul Bucureşti.

(2) În situaţia prevăzută la art. 38 lit. b), măsura se dispune, la solicitarea instituţiei cu competenţe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale care deţine date ori informaţii cu privire la activitatea pe care persoana o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti."

2. La articolul 42, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins

"Art. 42. -(1) În situaţia prevăzută la art. 40 lit. d) măsura se dispune, la solicitarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră sau a Direcţiei Generale de Paşapoarte, de către Tribunalul Bucureşti, pentru o perioadă care nu poate depăşi 3 ani. Prevederile art. 39 alin. (3)-(7) şi ale art. 41 alin. (1) se aplică în mod corespunzător."

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 126 din 5 noiembrie 2007 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 9 noiembrie 2007

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, după aprobarea acesteia prin lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează

---------------

Ministrul internelor şi

reformei administrative,

Cristian David

Bucureşti, 5 noiembrie 2007.

Nr. 126.

-----

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 126 din 5 noiembrie 2007 · GUVERNUL · MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 9 noiembrie 2007

pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate

Pentru soluţionarea cu operativitate a cazurilor de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români care au fost returnaţi din statele membre ale Uniunii Europene în baza acordurilor de readmisie încheiate între România şi acestea, precum şi a cetăţenilor a căror prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României ori relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat,

în vederea realizării unei practici unitare în această materie,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →