Legislator Case Law & Legislation
86432 RO

DECIZIE nr. 752 din 18 septembrie 2007

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECIZIE nr. 752 din 18 septembrie 2007 · CURTEA CONSTITUŢIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 23 octombrie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Bracon, în calitate de reprezentant legal al Societăţii Comerciale "Olimp Star" - S.R.L., în Dosarul nr. 23.778/245/2006 al Judecătoriei Iaşi.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Domnul Ioan Bracon, în calitate de reprezentant al autorului excepţiei, a depus la dosar concluzii scrie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele

Prin Încheierea din 2 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 23.778/245/2006, Judecătoria Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Bracon, în calitate de reprezentant legal al Societăţii Comerciale "Olimp Star" - S.R.L., în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia, deşi nu precizează in terminis, arată că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, deoarece părţile vătămate sunt prejudiciate prin îngrădirea accesului la actul de justiţie, având în vedere că sutele de plângeri formulate în faţa instanţelor judecătoreşti penale se admit într-un procent redus şi, de vreme ce nu au şanse de câştig din cauza unor influenţe oculte, este nedrept să fie puse să achite cheltuielile judiciare determinate de cererea adresată judecătorului.

Judecătoria Iaşi opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prin plata cheltuielilor judiciare în condiţiile Codului de procedură penală nu este împiedicat accesul la justiţie. De regulă, sumele necesare sunt avansate de stat, iar, în cazurile în care se solicită ca plata acestora să se efectueze de părţi în cursul procesului, refuzul achitării lor nu împiedică continuarea judecăţii şi nu înlătură obligarea organului judiciar de a soluţiona cazul în mod echitabil, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea acestui serviciu public şi, prin urmare, este firesc să se recupereze cheltuielile judiciare avansate de către stat de la partea care a provocat cheltuielile, întrucât a formulat acuzaţii sau pretenţii nejustificate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece în ipoteza în care o persoană se adresează instanţei de judecată, iar cererea sa nu a întrunit condiţiile pentru a fi admisă, datorită faptului că au fost formulate acuzaţii ori pretenţii nejustificate, obligarea la cheltuieli este legitimă, fiind fondată pe o culpă care derivă din lipsa de respect faţă de lege. Aşa fiind, prin plata cheltuielilor judiciare nu este împiedicat şi nici restrâns accesul la justiţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală referitoare la Plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în celelalte cazuri, care au următorul conţinut: "În cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea acelor cheltuieli.

Faptul că, în cazurile referitoare la declararea apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, în procesul penal, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea, nu împiedică părţile interesate să se adreseze justiţiei şi să se prevaleze, fără nicio îngrădire, de toate garanţiile care caracterizează dreptul la un proces echitabil, reglementat de dispoziţiile constituţionale ale art. 21.

Mai mult, prevederile art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Bracon, în calitate de reprezentant legal al Societăţii Comerciale "Olimp Star" - S.R.L., în Dosarul nr. 23.778/245/2006 al Judecătoriei Iaşi.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 septembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →