DECRET nr. 314 din 14 octombrie 1980
Statutory Text (5 Articles)
Constituie contravenţii la normele privind călătoria cu metroul următoarele fapte, dacă nu au fost săvîrşite în astfel de condiţii încît, potrivit legii, sînt considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează
I. Cu amendă de la 400 la 500 lei
a) pătrunderea în spaţiile tehnologice sau în locurile din incinta metroului în care accesul publicului este interzis;
b) neplata tarifului de călătorie sau folosirea metroului în baza unei legitimaţii de călătorie nevalabile;
c) deteriorarea mobilierului, spargerea geamurilor din staţii sau de la vagoane;
d) tulburarea liniştii călătorilor, ţinuta sau comportarea necuviincioasă faţă de ceilalţi călători şi de personalul de serviciu;
e) fumatul, consumul de băuturi alcoolice în incinta metroului sau murdărirea staţiilor ori a vagoanelor;
f) lipirea de afişe în vagoane sau în staţii, fără autorizarea specială a conducerii Întreprinderii de exploatare a metroului Bucureşti;
g) transportul în vagoane al animalelor vii, al mărfurilor care pot incomoda sau murdări călătorii, precum şi al obiectelor care depăşesc dimensiunile de 25 x 55 x 75 cm şi greutatea de 20 kg;
h) practicarea comerţului ambulant în staţii sau vagoane.
II. Cu amendă de la 500 la 1.000 lei
a) forţarea deschiderii uşilor vagoanelor în timpul staţionării sau în mers;
b) tragerea semnalului de alarmă pentru motive nejustificate de un pericol iminent al siguranţei circulaţiei sau al călătorilor;
c) transportul în vagoane al mărfurilor periculoase care nu sînt permise la transport, cum sînt cele inflamabile, explozive, corosive, caustice şi otrăvitoare.
III. Cu amendă de la 800 la 2.000 lei
a) deteriorarea sau distrugerea pieselor, instalaţiilor de iluminat din vagoane şi staţii, precum şi degradarea peroanelor, scărilor, escalatoarelor, cît şi a altor bunuri din incinta metroului, săvîrşite din culpă;
b) deteriorarea sau distrugerea instalaţiilor de telecomunicaţii, a pieselor din diverse instalaţii, a reperelor de cabluri sau a cablurilor ori a semnalelor, precum şi spargerea geamurilor la semnalizatoarele de tensiune şi la hidranţii de incendiu, săvîrşite din culpă.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul împuternicit în acest scop de către conducerea întreprinderii de exploatare a metroului Bucureşti.
Despăgubirile pentru pagubele materiale cauzate prin săvîrşirea vreuneia din contravenţiile prevăzute în prezentul decret se stabilesc, odată cu aplicarea sancţiunii, potrivit tarifelor legale.
Contravenţiilor prevăzute în prezentul decret le sînt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.
---------
pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind călătoria cu metroul
Desfăşurarea, în municipiul Bucureşti, în condiţii cît mai bune, a transportului în comun al oamenilor muncii - expresie a grijii partidului şi statului pentru îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă şi viaţă a locuitorilor Capitalei - a necesitat alocarea de către stat a unor importante fonduri materiale şi financiare pentru construirea metroului, mijloc rapid de circulaţie, înzestrat cu instalaţii moderne, care asigură condiţii optime de călătorie.
Buna funcţionare a metroului, menţinerea integrităţii şi funcţionalităţii instalaţiilor aferente impun răspunderi deosebite din partea personalului întreprinderii de exploatare a metroului, în vederea prevenirii accidentelor, a perturbării graficului de circulaţie, distrugerii sau deteriorării echipamentelor şi instalaţiilor acestuia.
Persoanele care folosesc acest mijloc modern de transport trebuie să manifeste o înaltă conştiinţă civică în asigurarea ordinii şi disciplinei, respectarea normelor de călătorie şi sprijinirea organelor competente pentru tragerea la răspundere a celor ce încalcă normele stabilite, în vederea bunei funcţionări a acestui mijloc de transport.
În acest scop, Consiliul de stat al Republicii Socialiste România decretează