ORDIN nr. 25 din 20 iulie 2007
Table of Provisions (7)
Statutory Text (7 Articles)
Se aprobă Regulamentul pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
REGULAMENT 20/07/2007
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 55/2005 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2006.
Titularii de licenţe acordate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi societăţile comerciale care desfăşoară activităţi în sectorul energiei electrice vor respecta prevederile regulamentului prevăzut la art. 1.
Departamentele de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor duce la îndeplinire şi vor urmări respectarea de către operatorii economici a prevederilor cuprinse în regulamentul menţionat la art. 1.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Nicolae Opriş
Bucureşti, 20 iulie 2007.
Nr. 25.
privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică şi exploatează instalaţii electrice din sistemul electroenergetic
În temeiul art. 9 alin. (2) şi (8), al art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), m) şi t) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere referatul de aprobare întocmit de Departamentul acces la reţea şi autorizare în domeniul energiei electrice,
în conformitate cu prevederile procesului-verbal al şedinţei Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din data de 19 iulie 2007,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin