ORDIN nr. 689 din 10 august 2007
Statutory Text (4 Articles)
(1) Se aprobă cuantumul estimat al plafonului maxim la hectar, unitar la nivel naţional, al subvenţiilor de la bugetul de stat ce se acordă pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfăşurării activităţii de irigaţii pentru sezonul de irigaţii din anul 2008, în limita sumei de 400 lei la hectar.
(2) Din cuantumul prevăzut la alin. (1) se pot suporta cheltuielile de exploatare, întreţinerea şi reparaţiile amenajărilor de irigaţii efectuate pentru aplicarea udărilor de aprovizionare şi de răsărire, precum şi cele pentru irigarea terenurilor cultivate.
Direcţia generală buget-finanţe şi fonduri europene, Direcţia îmbunătăţiri funciare, prin Oficiul de reglementare a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare vor fundamenta necesarul de alocaţii bugetare şi vor aloca subvenţiile de la bugetul de stat în limita plafonului prevăzut la art. 1.
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii
şi dezvoltării rurale,
Decebal Traian Remeş
Bucureşti, 10 august 2007.
Nr. 689.
------
pentru aprobarea cuantumului estimat al plafonului maxim la hectar, unitar la nivel naţional, al subvenţiilor de la bugetul de stat ce se acordă pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfăşurării activităţii de irigaţii pentru sezonul de irigaţii al anului 2008
Având în vedere prevederile art. 68 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 2 lit. b) din Normele metodologice privind alocarea şi acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat pentru acoperirea unor categorii de cheltuieli necesare desfăşurării activităţilor de îmbunătăţiri funciare, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.230/2005, cu modificările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 385/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
văzând Referatul de aprobare nr. 255.770 din 8 august 2007 al Direcţiei îmbunătăţiri funciare privind emiterea unui ordin pentru aprobarea cuantumului estimat al plafonului maxim la hectar, unitar la nivel naţional, al subvenţiilor de la bugetul de stat ce se acordă pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfăşurării activităţii de irigaţii pentru sezonul de irigaţii al anului 2008,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin