HOTĂRÎRE Nr. 81 din 14 februarie 1996
Statutory Text (5 Articles)
Valoarea terenurilor neagricole aflate în patrimoniul societăţilor comerciale de tip "Agromec", "Servagromec" şi "Agroservice", care se privatizează potrivit Legii nr. 55/1995, se stabileşte la 4.200 lei/m².
Societăţile comerciale prevăzute la art. 1 vor proceda la diminuarea capitalului social şi la efectuarea celorlalte operaţiuni prevăzute de lege, ca urmare a aplicării prevederilor prezentei hotărâri.
Societăţile comerciale prevăzute la art. 1, care nu au obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, vor întocmi şi vor inainta Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei documentaţia necesară în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
La vânzarea pachetului de acţiuni de 40%, Fondul Proprietăţii de Stat va include în contractele de vînzare-cumpărare clauze referitoare la: păstrarea obiectului principal de activitate, prestarea lucrărilor agricole mecanice pe suprafeţele deservite anterior şi obligaţia pentru societăţile comerciale respective de a nu instraina terenul timp de 10 ani, socotiţi de la data încheierii contractului de vînzare-cumpărare.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează
---------------
Ministrul agriculturii
şi alimentaţiei,
Valeriu Tabara
Ministrul de stat,
ministrul finanţelor,
Florin Georgescu
p. Ministrul de stat, preşedintele
Consiliului pentru Coordonare, Strategie
şi Reforma Economică,
Hildegard Puwak,
secretar de stat
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru
Privatizare,
Iacob Zelenco
Preşedintele Fondului Proprietăţii
Private,
Emil Dima
------------------------
privind stabilirea valorii terenurilor neagricole aflate în patrimoniul societăţilor comerciale de tip "Agromec", "Servagromec" şi "Agroservice"
Guvernul României hotărăşte