HOTĂRÎRE Nr. 51 din 7 octombrie 1996
Statutory Text (1 Articles)
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Sorin Marinescu - procuror
Valer-Vasile Bica - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea contestaţiei privind înregistrarea candidaturii domnului Petre Roman pentru funcţia de Preşedinte al României, la alegerile din 3 noiembrie 1996, depusa de domnul Petria Eugeniu Dragos, la Biroul Electoral Central, cu nr. 323 din 3 octombrie 1996.
Contestaţia a fost înaintată Curţii Constituţionale şi formează obiectul Dosarului nr. 260D/1996.
Curtea a dispus soluţionarea contestaţiei fără citarea părţilor, având în vedere cerinţa legală a rezolvarii ei în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, art. 11 alin. (2) şi (3) şi ale art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992, raportate la art. 85 din Legea nr. 68/1992 şi coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Magistratul-asistent prezintă obiectul contestaţiei.
În motivarea contestaţiei se arata ca domnul Petre Roman, în fosta sa calitate de prim-ministru, a ordonat ministrului apărării naţionale sa distribuie munitie de război armatei, pentru a fi folosită împotriva minerilor care, datorită dezastrului în care adusese Guvernul ţara, au venit sa-l oblige sa demisioneze; despre procesul ofiţerului care, în timpul demonstratiei minerilor, a tras cu arma şi a ucis doua persoane se poate presupune ca acesta a fost un simplu executant al ordinelor date de actualul candidat la presedintie; din incompetenta sau rea-credinţa a calificat industria românească drept "un morman de fier vechi", cu intenţia, prezumată, de a o distruge "pentru a nu concura industria euroamericana" pe care o apreciază foarte mult; ca fiu al lui Walter Roman, care a luptat în războiul civil din Spania, este de presupus ca "a fost indoctrinat în comunismul extremist şi internationalismul de cea mai periculoasa esenta" şi s-a dovedit a fi un om care nu-şi stăpâneşte nervii, este extrem de vanitos, ambitios, în stare sa târască România "în cine ştie ce aventura sinucigasa"; în timpul guvernarii Roman au dispărut sute de milioane de dolari, fără a li se afla destinaţia, şi nu a fost demis nici un ministru acuzat de corupţie; într-unul dintre afisele sale electorale, candidatul la Preşedinţia României saluta "cu mina ridicată după modelul fascist, hitlerist".
Procurorul, având cuvintul în fond, apreciază ca neîntemeiată contestaţia, întrucît motivele invocate nu reprezintă cauze de neeligibilitate, ci simple consideratiuni politice.
CURTEA,
luând în dezbatere contestaţia înaintată de Biroul Electoral Central, constata ca este competenţa sa o soluţioneze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituţie, al art. 27 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992.
Analizînd contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României şi vazind concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine următoarele
Motivele invocate în contestaţie nu reprezintă impedimente juridice pentru ca o persoană să poată candida la funcţia de Preşedinte al României, în sensul prevederilor art. 34 alin. (2), art. 16 alin. (3), art. 37 alin. (3), art. 35 alin. (2) şi ale art. 81 alin. (4) din Constituţie, astfel încât nu pot constitui temei legal pentru infirmarea înregistrării de către Biroul Electoral Central a candidaturii domnului Petre Roman la alegerile preşedinţiale din 3 noiembrie 1996. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe hotărâri, cu prilejul alegerilor din anul 1992 şi al alegerilor din acest an, neexistand temei pentru a se reveni asupra celor statuate.
Prin natura lor, aceste motive de ordin politic şi moral exced atribuţiilor Curţii Constituţionale, definite de Constituţie şi de Legea nr. 69/1992, putind fi, eventual, apreciate numai de corpul electoral, cu prilejul exprimarii votului.
În consecinţa, contestaţia ce face obiectul judecaţii de faţa urmează a fi respinsă.
Pentru considerentele arătate şi vazind dispoziţiile art. 144 lit. d) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. B.a), ale art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, precum şi ale art. 2 alin. (2) şi ale art. 11 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 69/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA
În numele legii
HOTĂRĂŞTE
Respinge ca neîntemeiată contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Petre Roman la funcţia de Preşedinte al României, formulată de domnul Petria Eugeniu Dragos.
Hotărârea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Valer-Vasile Bica
---------------------