HOTĂRÂRE nr. 546 din 6 iunie 2007
Table of Provisions (8)
Statutory Text (8 Articles)
(1) Se aprobă constituirea, pe lângă Agenţia Naţională pentru Romi, a Comisiei pentru studierea robiei romilor, denumită în continuare Comisia, care are ca obiectiv studierea aprofundată, interdisciplinară, a perioadei robiei romilor în spaţiul românesc.
(2) Activitatea Comisiei se va desfăşura conform planului de activităţi prevăzut în anexa nr. 1.
(3) Comisia va fi compusă din 12 membri, aprobaţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Romi.
(4) Comisia va elabora un regulament de organizare şi funcţionare care va fi aprobat de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi.
(5) Secretariatul Comisiei se asigură de către Agenţia Naţională pentru Romi şi de Centrul de Studii Rome din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti.
PLAN DE ACTIVITĂŢI
Perioada Activităţi Responsabili
Iunie 1. Selectarea şi contractarea experţilor care vor lucra la elaborarea raportului Comisiei pentru studierea robiei romilor (Comisia) 2. Secretariatul tehnic al Comisiei va elabora, în colaborare cu membrii şi experţii Comisiei, planul detaliat (sumarul) al raportului ştiinţific 3. Organizarea primei întâlniri a Comisiei (Bucureşti), în vederea adoptării planului raportului Comisiei, şi stabilirea echipelor de membri şi experţi care se vor ocupa de capitolele raportului Secretariatul tehnic al Comisiei, membrii şi experţii Comisiei Secretariatul tehnic al Comisiei
Iulie- august 1. Desfăşurarea de către membrii şi experţii Comisiei a cercetărilor necesare redactării raportului 2. Facilitarea din punct de vedere tehnic a fotocopierii documentelor, precum şi sprijinirea din punct de vedere tehnic a cercetărilor experţilor Comisiei Membrii şi experţii Comisiei Secretariatul tehnic al Comisiei şi experţii Comisie
Septem- brie - noiem- brie 1. Organizarea de către Secretariatul tehnic a celei de-a doua întâlniri a Comisiei, în scopul: - evaluării intermediare a procesului de cercetare şi elaborare a raportului - stabilirii priorităţilor de cercetare a următoarei perioade 2. Desfăşurarea de către membrii şi experţii Comisiei a celei de-a doua etape a cercetărilor necesare redactării raportului 3. Secretariatul tehnic se va ocupa de facilitarea din punct de vedere tehnic a fotocopierii documentelor şi de sprijinirea din punct de vedere tehnic a cercetărilor experţilor Comisiei Secretariatul tehnic al Comisiei Membrii şi experţii Comisiei Secretariatul tehnic al Comisiei şi experţii Comisiei
Decem- brie 1. Organizarea de către Secretariatul tehnic a celei de-a treia întâlniri a Comisiei în scopul adoptării formei finale a raportului, concluziilor şi recomandărilor Comisiei 2. Organizarea unei mese rotunde în scopul prezentării raportului Comisiei şi diseminarea acestuia instituţiilor implicate, precum şi publicului larg Secretariatul tehnic al Comisiei
(1) Sumele necesare pentru alcătuirea şi redactarea raportului Comisiei, prevăzute în anexa nr. 2, se asigură prin suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pentru Agenţia Naţională pentru Romi, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2007, cu suma de 315 mii lei la capitolul 67.01 "Cultură, recreere şi religie", titlul 55 "Alte transferuri", articol/alineat 550118 "Alte transferuri curente interne".
(2) Agenţia Naţională pentru Romi răspunde de modul de utilizare a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile legale.
SUMELE NECESARE
pentru alcătuirea şi redactarea raportului Comisiei
pentru studierea robiei romilor
Resurse umane Total general - lei -
Secretariat Funcţia Onorariu/lună Total
1 coordonator*) 1.750 17.500
1 asistent coordonator*) 1.200 12.000 49.500
1 secretar*) 1.000 10.000
1 dactilograf*) 1.000 10.000
Experţi Funcţia Onorariu/expert Total
2 istorici ai vechiului drept românesc**) 8.750 17.500
1 expert în paleografie latină***) 2 experţi în paleografie chirilică***) 9.750 29.250 90.500
2 experţi în istoria medievală a romilor****) 1 expert în istoria modernă a romilor****) 2 antropologi****) 875 x 10 luni x 5 experţi 43.750
Consumabile 28.000 28.000
Comunicaţii (telefon) 17.500 17.500
Conferinţe 3 conferinţe x 24.500 73.500
Transport transport, cazare, diurne pentru activităţi de cercetare în arhivele locale din afara Bucureştiului 31.500
Tipărire 17.500 17.500
Cheltuieli neprevăzute 7.000 7.000
315.000
_________
Notă *) Contract de prestări de servicii.
Notă **) Contract drepturi de autor.
Notă ***) Plata va fi de 15 lei/pagină. Se are în vedere o normă individuală estimativă de 650 de pagini.
Notă ****) Contract de consultanţă.
__________
Se autorizează Ministerul Economiei şi Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2007, cu sumele prevăzute la art. 2.
Agenţia Naţională pentru Romi şi Centrul de Studii Rome din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti vor acţiona pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 1.
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
───────────────
Secretarul general al Guvernului,
Ilie Gavril Bolojan
Ministrul educaţiei,
cercetării şi tineretului,
Cristian Mihai Adomniţei
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi,
Bumbu Gruia
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu,
secretar de stat
Bucureşti, 6 iunie 2007.
Nr. 546.
privind înfiinţarea Comisiei pentru studierea robiei romilor
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.