ORDONANŢĂ nr. 3 din 12 ianuarie 2006 (*actualizata*)
Table of Provisions (141)
Statutory Text (141 Articles)
În anul 2006, salariile de baza ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobata prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi indemnizatiile personalului care ocupa functii de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, asa cum au fost majorate potrivit Ordonantei Guvernului nr. 9/2005, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 112/2005, precum şi prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 108/2005, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 331/2005, avute la 31 decembrie 2005, se majoreaza în doua etape, astfel
a) cu 5%, începând cu data de 1 februarie 2006, faţă de nivelul din luna ianuarie 2006;
b) cu 6%, începând cu data de 1 septembrie 2006, faţă de nivelul din luna august 2006.
(în ianuarie 2006)
ADMINISTRATIA PUBLICA CENTRALA DE SPECIALITATE (ministere, alte organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor, serviciile Administraţiei Prezidentiale*1), aparatul de lucru al Guvernului şi aparatul Parlamentului României)
___________
*1) Administratia Prezidentiala poate aplica pentru salariaţii săi, prin analogie, prevederile legale în vigoare, referitoare la sporuri, indiferent de natura lor. Ordonatorul principal de credite va stabili, în mod concret, salariaţii care urmeaza sa beneficieze de sporuri, cuantumul acestora, precum şi condiţiile de acordare, cu incadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
I. Salarii de baza pentru functii de specialitate*)
---------
*) Salariile de baza stabilite pentru functiile prevăzute la cap. I. lit. B se utilizeaza şi pentru salarizarea functiilor de alta specialitate decat cele specifice din cadrul altor institutii centrale, precum şi pentru salarizarea personalului din aparatul propriu al prefecturilor, al consiliilor judetene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu excepţia secretarilor prevăzuţi la cap. II din Anexa nr. II.
A. Functii de conducere
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul studiilor Salariul de baza
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Secretar general S 2.401
2 Secretar general adjunct S 2.161
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ: Se utilizeaza în ministere şi în alte organe centrale de specialitate.
B. Functii de execuţie
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim

a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor
contabil, auditor; gradul IA S 521 1.190
2 Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor
contabil, auditor; gradul I S 475 1.041
3 Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor
contabil, auditor; gradul II S 437 943
4 Referent de specialitate, inspector de specialitate,
revizor contabil; gradul III S 422 845
5 Referent de specialitate, inspector de specialitate,
revizor contabil; gradul IV S 414 759
6 Referent, inspector, revizor contabil; debutant S 394 -
7 Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional, subinginer; gradul IA SSD 429 1.041
8 Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional, subinginer; gradul I SSD 422 845
9 Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional, subinginer; gradul II SSD 414 759
10 Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional, subinginer; gradul III SSD 406 686
11 Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional, subinginer; debutant SSD 373 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale din
serviciile de contencios
12 Consilier juridic gradul IA S 521 1.190
13 Consilier juridic gradul I S 475 1.041
14 Consilier juridic gradul II S 437 943
15 Consilier juridic gradul III S 422 845
16 Consilier juridic gradul IV S 414 759
17 Consilier juridic debutant S 394 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
18 Referent IA M 429 606
19 Referent I M 422 527
20 Referent II M 414 490
21 Referent III M 406 429
22 Referent IV M 399 408
23 Referent debutant M 371 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II. Salarii de baza pentru functii de conducere şi de execuţie de specialitate specifice serviciilor Parlamentului, Administraţiei Prezidentiale*1), Guvernului, Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, Curtii Constitutionale, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurentei, Avocatului Poporului, Curtii de Conturi şi Consiliului Naţional al Audiovizualului
___________
*1) Administratia Prezidentiala poate aplica pentru salariaţii săi, prin analogie, prevederile legale în vigoare, referitoare la sporuri, indiferent de natura lor. Ordonatorul principal de credite va stabili, în mod concret, salariaţii care urmeaza sa beneficieze de sporuri, cuantumul acestora, precum şi condiţiile de acordare, cu incadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
A. Functii de conducere specifice
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -

1 Sef departament, director general S 2.073
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B. Functii de execuţie de specialitate specifice
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia*) Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2 Sef birou senatorial, sef cabinet S 475 1.041
3 Sef birou senatorial, stenodactilograf, sef SSD 399 870
cabinet, referent
4 Sef birou senatorial, stenodactilograf, sef M 391 759
cabinet, referent
5 Sef birou senatorial, stenodactilograf, sef PL 391 870
cabinet, referent
6 Director de cabinet S 806 1.896
7 Consilier S 806 1.896
8 Expert S 781 1.726
9 Consultant S 534 1.163
10 Secretar cabinet, secretar dactilograf M 391 637
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Se utilizeaza şi pentru cabinetul demnitarului.
III. Functii specifice unor ministere
1. MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
a) Functii specifice din aparatul propriu şi din unitatile teritoriale
Garda financiară - personal militarizat
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Comisar general S 2.185
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Comisar principal IA S 521 1.190
2 Comisar principal I S 475 1.041
3 Comisar principal II S 437 943
4 Comisar principal III S 422 845
5 Comisar principal IV S 414 821
6 Comisar debutant S 394 -
7 Comisar principal I S.S.D. 422 943
8 Comisar principal II S.S.D. 414 845
9 Comisar principal III S.S.D. 406 759
10 Comisar debutant S.S.D. 373 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Comisar IA M 429 637
12 Comisar I M 414 564
13 Comisar II M 406 515
14 Comisar III M 399 466
15 Comisar debutant M 371 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Audit intern
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Auditor - ofiter S 1.210 1.707
2 Auditor - expert S 843 1.340
3 Auditor - inspector S 598 1.095
4 Auditor - asistent S 475 973
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
b) Functii specifice din serviciile publice deconcentrate
Functii de execuţie pe trepte profesionale specifice unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Casier trezorier I M 406 491
2. Casier trezorier II; agent fiscal, operator
rol, numarator bani; I M; G 399 430
3. Casier trezorier, agent fiscal, operator rol,
numarator bani; debutant M; G 371 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. MINISTERUL ECONOMIEI ŞI COMERTULUI
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Ministru consilier S 521 1.911*)
2. Consilier economic S 490 1.042
3. Secretar economic I S 445 944
4. Secretar economic II S 414 845
5. Secretar economic III S 406 759
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
1. Referent transmitere I M 414 528
2. Referent transmitere II M 406 479
3. Referent transmitere III M 399 430
4. Referent debutant M 371 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. AGENTIA NAŢIONALA PENTRU SPORT
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nivelul Salariul de
Nr. Functia studiilor baza
crt. - lei -
─────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Instructor sportiv, referent sportiv; gradul I SSD 422 845
2. Instructor sportiv, referent sportiv; gradul II SSD 414 759
3. Instructor sportiv, referent sportiv; gradul III SSD 406 686
4. Instructor sportiv, referent sportiv; debutant SSD 373 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. MINISTERUL ADMINISTRATIEI ŞI INTERNELOR
Functii specifice Arhivelor Naţionale
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Arhivist gradul IA S 521 1.190
2. Arhivist gradul I S 475 1.041
3. Arhivist gradul II S 437 943
4. Arhivist gradul III S 422 845
5. Arhivist gradul IV S 414 759
6. Arhivist debutant S 394 -
7. Arhivist gradul IA SSD 429 1.041
8. Arhivist gradul I SSD 422 845
9. Arhivist gradul II SSD 414 759
10. Arhivist gradul III SSD 406 686
11. Arhivist debutant SSD 373 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
12. Arhivar IA M 429 606
13. Arhivar I M 422 527
14. Arhivar II M 414 490
15. Arhivar III M 406 429
16. Arhivar debutant M 371 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
Functii specifice din aparatul propriu şi din serviciile deconcentrate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ─────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Asistent - sef SSD 462 998
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
2. Asistent - sef PL 432 874
3. Asistent - sef M 422 802
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. V la Legea nr. 154/1998.
(1) În aplicarea prevederilor art. 1, limita minima şi limita maxima ale salariilor de baza prevăzute în anexele la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/2000, aprobata prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 112/2005, se majoreaza începând cu data de 1 februarie 2006 cu 5% şi începând cu data de 1 septembrie 2006 cu 6%.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru personalul contractual la care este stabilit un singur nivel al salariului de baza.
(în ianuarie 2006)
ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA
Consilii, primarii şi servicii publice din subordinea acestora
I. Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
Functii de execuţie
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Consilier, inspector de specialitate, revizor contabil,
arhitect, auditor; gradul IA S 437 904
2 Consilier, inspector de specialitate, revizor contabil,
arhitect, auditor; gradul I S 429 799
3 Referent de specialitate, inspector de specialitate,
revizor contabil, arhitect; gradul II S 422 694
4 Referent de specialitate, inspector de specialitate,
revizor contabil, arhitect; gradul III S 414 629
5 Referent, inspector, revizor contabil, arhitect; debutant S 394 -
6 Conductor arhitect IA, referent IA, inspector IA,
subinginer IA SSD 422 642
7 Conductor arhitect I, referent I, inspector I, subinginer I SSD 414 555
8 Conductor arhitect II, referent II, inspector II,
subinginer II SSD 406 500
9 Conductor arhitect, referent, subinginer, inspector;
debutant SSD 373 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
10 Consilier juridic gradul IA S 521 1.008
11 Consilier juridic gradul I S 475 904
12 Consilier juridic gradul II S 429 799
13 Consilier juridic gradul III S 422 694
14 Consilier juridic gradul IV S 414 603
15 Consilier juridic debutant S 394 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
16 Referent, inspector; IA M 422 590
17 Referent, inspector; I M 414 551
18 Referent, inspector; II M 406 498
19 Referent, inspector; III M 399 459
20 Referent, inspector; debutant M 371 -
21 Agent agricol I M 406 488
22 Agent agricol II M; G 399 459
23 Agent agricol III M; G 391 422
24 Agent agricol debutant M; G 371 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II. Salarii de baza pentru functii din aparatul consiliilor
1. Consiliul General al Municipiului Bucureşti
───────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Salariul de baza
crt. - lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Secretar 2.401
───────────────────────────────────────────────────────────────────
2. Consilii judetene
───────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia - lei -
crt. ─────────────────────────────────
Categoria I Categoria II

2 Secretar 2.286 2.132
───────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Consilii locale: municipale, orăşeneşti, comunale.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
- lei -
Nr. Functia ──────────────────────────────────────────────────────────
crt. Cu peste 320.000 Categoria
locuitori*) ───────────────────────────────────
I II III

3 Municipii
- secretar 1.901 1.721 1.567 1.413
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Se aplica şi la sectoarele municipiului Bucureşti.

4 Oraşe
- secretar - 1.265 1.208 1.180
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
- lei -
───────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Categoria
crt. Cu peste 15.000 ────────────────────────────────────────
locuitori I II III
între între până la
7.001-15.000 3.001-7.000 3.000
locuitori locuitori locuitori

5 Comune
- secretar 1.175 942 885 857
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
1. Stabilirea categoriilor judetelor, municipiilor şi oraşelor se face prin
hotărâre a Guvernului.
2. În cazul secretarului unităţilor administrativ-teritoriale, care în mod
excepţional potrivit legii, are studii medii, salariul de baza prevăzut
de prezenta ordonanţă, se diminueaza cu 10%.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VI la Legea nr. 154/1998.
(1) Salariile de baza ale personalului contractual şi, după caz, indemnizatiile persoanelor care ocupa functii de demnitate publică alese şi numite, precum şi ale celor care ocupa functii asimilate cu functii de demnitate publică, pentru luna ianuarie 2006, sunt prevăzute în anexele nr. I-VIII.
(2) Salariile de baza majorate potrivit art. 2 sunt prevăzute în anexele nr. Ia-VIa, pentru perioada 1 februarie 31 august 2006, şi în anexele nr. Ib-VIb, pentru perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2006.
(3) Indemnizatiile persoanelor care ocupa functii de demnitate publică alese şi numite, precum şi ale celor care ocupa functii asimilate cu functii de demnitate publică sunt prevăzute în anexele nr. VII/1a, VII/2a, VII/3a şi VIIIa, pentru perioada 1 februarie - 31 august 2006, şi, respectiv, în anexele nr. VII/1b, VII/2b, VII/3b şi VIIIb, pentru perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2006.
(4) Pentru persoanele care ocupa functii de demnitate publică, alese şi numite, indemnizatiile prevăzute în anexele nr. VII/1, VII/2, VII/3 şi VII/1a, VII/2a, VII/3a, precum şi în anexele nr. VII/1b, VII/2b şi VII/3b reprezinta unica forma de remunerare a activităţii corespunzătoare functiei şi reprezinta baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determina în raport cu venitul salarial.
(5) În aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupa functii de demnitate publică, alese şi numite, nu beneficiaza de premii, de sporul de vechime în munca şi nici de alte sporuri prevăzute de lege.
(în ianuarie 2006)
CONSILIUL CONCURENTEI
Salarii de baza pentru functiile de execuţie de specialitate specifice ale Consiliului Concurentei
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ─────────────────
minim maxim
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Inspector de concurenta gradul I S 789 1.789
2. Inspector de concurenta gradul II S 713 1.618
3. Inspector de concurenta gradul III S 636 1.447
4. Inspector de concurenta asistent S 460 1.040
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. IV/3 la Legea nr. 154/1998.
Salariile de baza individuale, care se situeaza între limitele prevăzute în anexele la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/2000, aprobata prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, avute la data aplicarii prezentei ordonante, se vor acorda şi pentru luna ianuarie 2006 şi vor fi majorate începând cu data de 1 februarie 2006 cu 5% faţă de nivelul din luna ianuarie 2006 şi, respectiv, începând cu data de 1 septembrie 2006, cu 6% faţă de nivelul din luna august 2006.
(în ianuarie 2006)
CERCETARE
UNITATI DE CERCETARE STIINTIFICA, DEZVOLTARE TEHNOLOGICA ŞI PROIECTARE
Salarii de baza pentru functiile de specialitate din activitatea de cercetare stiintifica şi dezvoltare tehnologica
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Cercetator ştiinţific principal gradul I S 569 1.731
2 Cercetator ştiinţific principal gradul II S 456 1.620
3 Cercetator ştiinţific principal gradul III S 405 1.263
4 Cercetator ştiinţific S 398 977
b) Functii de execuţie de specialitate neatestate
5 Asistent de cercetare stiintifica S 391 769
6 Asistent de cercetare stiintifica stagiar S 372 -
c) Functii de execuţie auxiliare din activitatea de cercetare
stiintifica, pe trepte profesionale
7 Asistent I M 391 614
8 Asistent II M 384 523
9 Asistent III M 376 484
10 Asistent stagiar M 351 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
Functiile prevăzute la pozitiile nr. 1-4, utilizate în unitatile de
cercetare stiintifica ale Academiei Române, sunt echivalate cu functiile
didactice din învăţământul superior, după cum urmeaza: cercetator ştiinţific
principal gradul I cu profesor universitar; cercetator ştiinţific principal
gradul II cu conferentiar universitar; cercetator ştiinţific principal
gradul III cu sef de lucrari (lector universitar) şi cercetator ştiinţific cu
asistent universitar.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/3 la Legea nr. 154/1998.
La instituţiile publice şi unitatile bugetare la care cheltuielile de personal se asigura din venituri proprii şi subventii acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale ori integral din venituri proprii, constituite potrivit legii, cresterile salariale stabilite în condiţiile art. 4 se pot acorda în limita procentelor stabilite şi la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea cresterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare.
(în ianuarie 2006)
CULTURA
UNITATI DE CULTURA
I. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din unitatile teatrale, muzicale şi de cinematografie
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Regizor artistic, dirijor, solist (vocal, balet, concertist,
instrumentist), actor, pictor scenograf, consultant
artistic, coregraf, concert-maestru*), artist
instrumentist I; S
gradul IA 600 1.221
gradul I 420 1.077
gradul II 413 802
gradul III 405 719
gradul IV 398 635
gradul V 391 587
debutant 372 -
2 Maestru (balet-dans, cor, corepetitor), dirijor cor,
producător delegat, impresar artistic, regizor scena
(culise); S
gradul I 398 886
gradul II 391 742
gradul III 384 635
3 Sef orchestra, artist instrumentist II, maestru de studii
(balet, canto), secretar literar (muzical, public
relations), operator imagine (sunet), sufleor opera, artist
liric opera, artist circ, balerin opera; S
gradul I 413 802
gradul II 405 719
gradul III 398 635
gradul IV 391 587
debutant 372 -
4 Artist liric, balerin, dansator, acompaniator, corepetitor,
actor manuitor papusi, sculptor papusi, sufleor teatru,
artist plastic, machior, peruchier, montor imagine, editor
imagine; S
gradul I 405 683
gradul II 398 623
gradul III 391 587
debutant 372 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5 Dirijor, sef orchestra, maestru (balet-dans, corepetitor),
concert-maestru, maestru de studii balet, maestru
lumini-sunet, impresar artistic;
I 391 587
II 384 503
III 376 444
debutant 351 -
6 Solist (vocal, balet, concertist, instrumentist), actor,
instrumentist, sufleor opera, corist opera;
I 391 587
II 384 503
III 376 444
debutant 351 -
7 Maestru artist circ, artist circ, maestru (acordor
pian-clavecin, lutier), specialist (orga, instrumente de
suflat);
I 405 719
II 398 635
III 391 587
IV 384 503
V 376 456
debutant 351 -
8 Corist, balerin, dansator, corepetitor, actor manuitor
papusi, sculptor papusi, sufleor teatru, artist plastic,
machior, peruchier, montor imagine, operator imagine,
editor imagine, regizor scena (culise), secretar platou;
I 391 515
II 384 480
III 376 431
debutant 351 -
9 Regizor scena (culise), secretar platou; M
I 391 515
II 384 480
III 376 431
debutant 351 -
10 Supraveghetor sala, controlor bilete, garderobier, plasator M; G 362 408
c) Muncitori din activitatea specifică instituţiilor teatrale şi muzicale
11 Muncitor calificat I 405 512
II 398 485
III 391 452
IV 384 425
V 376 392
VI 369 384
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) La salarizarea functiei de concert-maestru se utilizeaza gradele profesionale I, IA,
II şi III.
II. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din presa, edituri, informare documentara
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Redactor de rubrica, redactor, lector, publicist
comentator, corespondent în strainatate; S
gradul IA 413 958
gradul I 405 719
gradul II 398 635
gradul III 391 587
debutant 372 -
2. Sef agentie publicitate, administrator (publicatii,
editura), reporter (fotoreporter, corespondent local); S
gradul I*) 405 695
gradul II 398 623
gradul III 391 575
debutant 372 -
3 Secretar (tehnic) de redactie,
documentarist, traducator, caricaturist, desenator
artistic, corector, tehnoredactor; S
gradul I 405 683
gradul II 398 623
gradul III 391 587
debutant 372 -
4. Redactor, secretar de redactie; S.S.D.
gradul I 398 635
gradul II 391 587
gradul III 384 503
debutant 352 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5. Redactor, secretar (tehnic) de redactie,
documentarist, traducator, caricaturist,
desenator artistic, corector, tehnoredactor; M
treapta IA 391 587
treapta I 384 515
treapta II 376 480
debutant 351 -
6. Laborant foto, retusor foto, fotograf; M; G
treapta I 391 503
treapta II 384 444
treapta III 376 408
debutant 351 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Nivelul de salarizare nu se aplică functiilor de administrator (publicatii, editura).
III. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din muzee şi biblioteci
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Muzeograf, restaurator, conservator,
bibliograf, bibliotecar, arheolog, arhitect; S
gradul IA 405 958
gradul I 398 659
gradul II 391 599
debutant 372 -
2 Biolog, fizician, chimist; principal S 531 941
Biolog, fizician, chimist; specialist 461 743
Biolog, fizician, chimist 404 620
Biolog, fizician, chimist; debutant 384 -
3 Sociolog, psiholog; principal S 415 737
Sociolog, psiholog 407 675
Sociolog, psiholog; debutant 388 -
4 Muzeograf, restaurator, conservator,
bibliograf, bibliotecar-arhivist, bibliotecar; S.S.D.
gradul I 398 719
gradul II 391 587
gradul III 384 503
debutant 352 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5 Bibliotecar P.L.
treapta I 391 650
treapta II 384 550
treapta III 376 490
debutant 351 -
6 Restaurator*), conservator, trezorier,
gestionar custode sala; M
treapta I 391 587
treapta II 384 515
treapta III 376 480
debutant 351 -
7 Bibliotecar M
treapta IA 391 587
treapta I 384 515
treapta II 376 480
debutant 351 -
8 Supraveghetor muzeu, manuitor carte M; G 369 408
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) În instituţiile muzeale din domeniul traditiei populare pot fi incadrati
şi absolventi ai învăţământului gimnazial şi profesional.
IV. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din case de cultura, camine culturale şi alte institutii de cultura
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Referent; S
gradul I 405 683
gradul II 398 623
gradul III 391 587
debutant 372 -
2. Referent; S.S.D.
gradul I 398 635
gradul II 391 587
gradul III 384 503
debutant 352 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
3. Referent;
treapta IA 391 587
treapta I 384 515
treapta II 376 480
debutant 351 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
1. Persoanele incadrate în unitatile de cultura, care au rezultate
valoroase în activitate, pot ocupa în mod cu totul excepţional, în baza
criteriilor elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi cu aprobarea
nominala a ministrului culturii şi cultelor, functii de specialitate
fără a avea studiile necesare postului.
2. Salariile de baza pentru salariaţii teatrelor naţionale, ai celor la
care spectacolele se desfăşoară preponderent în limba unei minoritati
naţionale, operelor naţionale, muzeelor naţionale şi muzeele de
importanţa naţionala stabilite potrivit legii, bibliotecilor naţionale,
ai Bibliotecii Academiei Române şi ai Operei Maghiare din Cluj-Napoca,
precum şi ai Filarmonicii "George Enescu" - Bucureşti, pentru
activitatea de importanţa naţionala desfăşurată în aceste institutii,
pot fi cu până la 20% mai mari, în limita fondului de salarii aprobat
prin buget, cu excepţia personalului de specialitate artistica din
cadrul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti care beneficiaza în
continuare de prevederile Legii nr. 102/2004.
3. Pe functiile noi introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005,
aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 112/2005, vor
putea fi promovate persoanele incadrate în instituţiile publice
respective, care indeplinesc condiţia de studii prevăzută pentru
noile functii, în condiţiile art. 7 alin. (2) şi art. 8 din prezenta
ordonanţa.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/4 la Legea nr. 154/1998.
(1) În anul 2006, personalul contractual din sectorul bugetar salarizat între limitele corespunzătoare functiei poate beneficia, pe lângă cresterile salariale acordate potrivit prevederilor prezentei ordonante, de o crestere salariala prin evaluarea performantelor profesionale individuale realizate în anul 2005, potrivit reglementarilor în vigoare, cu incadrarea în nivelul alocatiilor bugetare pentru cheltuielile cu salariile aprobate pe anul 2006.
(2) Evaluarea performantelor profesionale individuale ale personalului contractual şi acordarea salariilor de baza corespunzătoare evaluării se vor realiza până la finele lunii mai 2006.
(în ianuarie 2006)
CULTE
Salarii de baza pentru personalul clerical*)
---------
*) Se utilizeaza pentru salarizarea personalului incadrat în unitatile bugetare.
Condiţiile de ocupare a gradelor profesionale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Ministerul Culturii şi Cultelor este autorizat sa certifice asimilarea functiilor de la alte culte cu cea de preot.
Functii de execuţie
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ─────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Preot
gradul I S 405 862
gradul II S 398 719
definitiv S 391 647
debutant S 372 -
2. Preot
gradul I M 384 623
definitiv M 376 599
debutant M 351 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/5 la Legea nr. 154/1998.
(1) Promovarea personalului contractual în anul 2006, în condiţiile legii, se poate face numai pe un post vacant de natura celui pe care urmeaza să fie promovata persoana, cu incadrarea în nivelul alocatiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile.
(2) Promovarea, în condiţiile legii, a persoanelor incadrate pe functia de debutant, precum şi a celor care au absolvit studii de nivel superior într-un domeniu care să cuprindă activitatea respectiva se face prin transformarea postului pe care acestea sunt incadrate într-un post de nivel superior.
(în ianuarie 2006)
SPORT
UNITATI SPORTIVE
I. Salariul de baza pentru functiile de specialitate din federatii sportive
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor*) ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Secretar federatie, antrenor federal, antrenor lot
naţional**), expert sportiv; gradul IA 405 893
2 Secretar federatie, antrenor federal, antrenor lot
naţional**), expert sportiv; gradul I 398 764
3 Secretar federatie, antrenor federal, antrenor lot
naţional**), expert sportiv; gradul II 391 682
4 Secretar federatie, antrenor federal, antrenor lot
naţional**); gradul III, instructor sportiv gradul 384 623
5 Secretar federatie, antrenor federal; gradul IV,
instructor sportiv gradul II 376 576
6 Instructor sportiv debutant 351 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
7 Instructor sportiv I, referent I 391 576
8 Instructor sportiv II, referent II 384 517
9 Instructor sportiv III, referent III 376 482
10 Instructor sportiv debutant 351 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc prin ordin al
presedintelui Agentiei Naţionale pentru Sport.
**) Se poate utiliza şi la cluburile sportive, cu aprobarea presedintelui Agentiei
Naţionale pentru Sport.
II. Salariul de baza pentru functiile de specialitate din alte unităţi sportive
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor*) ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie pe categorii de clasificare**)
1. Expert sportiv gradul IA 474 917
2. Antrenor categoria I, expert sportiv gradul I 427 851
3. Antrenor categoria II, expert sportiv gradul II 387 728
4. Antrenor categoria III, referent sportiv gradul III 387 700
5. Antrenor categoria IV, referent sportiv gradul IV 387 647
6. Antrenor categoria V 387 577
7. Antrenor debutant, referent sportiv debutant 387 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc prin ordin
al presedintelui Agentiei Naţionale pentru Sport.
**) Categoria de clasificare de antrenor corespunde gradului profesional.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/6 la Legea nr. 154/1998.
Absolventii învăţământului superior de lunga sau de scurta durata, care la data trecerii pe functia corespunzătoare studiilor absolvite erau incadrati pe functii cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigura o crestere cu până la 20% a salariului de baza avut.
(în ianuarie 2006)
AUTORITATEA VAMALA
DIRECTIA GENERALĂ A VAMILOR
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
Capitolul I
Aparatul central
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 672 1.573
2 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IA S 572 1.339
3 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I S 532 1.245
4 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II S 492 1.151
5 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III S 452 1.057
6 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IV S 446 963
7 Inspector vamal, referent de specialitate; debutant S 439 -
8 Referent gradul I S.S.D. 462 1.081
9 Referent gradul II S.S.D. 422 987
10 Referent gradul III S.S.D. 414 893
11 Referent debutant S.S.D. 407 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
12 Referent IA M 432 1.010
13 Referent I M 398 916
14 Referent II M 391 822
15 Referent III M 384 729
16 Referent IV M 376 635
17 Referent debutant M 351 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul II
Directia Generală a Vamilor
Directia de supraveghere şi control vamal, Directia de supraveghere pentru zonele vamale speciale
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 802 1.761
2 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IA S 682 1.597
3 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I S 642 1.503
4 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II S 592 1.385
5 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III S 542 1.268
6 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IV S 533 1.151
7 Inspector vamal, referent de specialitate; debutant S 526 -
8 Referent gradul I S.S.D. 562 1.315
9 Referent gradul II S.S.D. 512 1.198
10 Referent gradul III S.S.D. 500 1.081
11 Referent debutant S.S.D. 493 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
12 Referent IA M 532 1.245
13 Referent I M 482 1.128
14 Referent II M 442 1.034
15 Referent III M 398 940
16 Referent IV M 376 846
17 Referent debutant M 351 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul III
Directia regionala vamala
Salarii de baza pentru activitatea de specialitate

Nivelul Salariul de baza
Nr. Functia studiilor - lei -
crt. ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 592 1.385
2 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IA S 533 1.151
3 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I S 452 1.057
4 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II S 398 940
5 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III S 391 846
6 Inspector vamal, referent de specialitate; debutant S 372 -
7 Referent gradul I S.S.D. 398 916
8 Referent gradul II S.S.D. 391 822
9 Referent gradul III S.S.D. 384 752
10 Referent debutant S.S.D. 352 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Referent IA M 398 822
12 Referent I M 391 752
13 Referent II M 384 682
14 Referent III M 376 588
15 Referent debutant M 351 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul IV
Birouri vamale
Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
A. Functii de execuţie de categoria A
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S sau 532 1.245
şcoala vamala
2 Inspector vamal principal S sau 432 1.010
şcoala vamala
3 Inspector vamal gradul I S sau 405 916
şcoala vamala
4 Inspector vamal gradul II S sau 398 822
şcoala vamala
5 Inspector vamal gradul III S sau 391 729
şcoala vamala
6 Inspector vamal debutant S sau 372 -
şcoala vamala
7 Inspector vamal Şcoala vamala 398 834
sau SSD
8 Controlor vamal gradul I şcoala vamala 391 729
sau SSD
9 Controlor vamal gradul II şcoala vamala 384 635
sau SSD
10 Agent vamal debutant şcoala vamala 352 -
sau SSD
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Controlor vamal I M 391 752
12 Controlor vamal II M 384 682
13 Controlor vamal III M 376 588
14 Controlor vamal debutant M 351 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B. Functii de execuţie de categoria B
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Inspector pentru datoria vamala principal S 432 1.010
2 Inspector pentru datoria vamala gradul I S 405 916
3 Inspector pentru datoria vamala gradul II S 398 822
4 Inspector pentru datoria vamala gradul III S 391 729
5 Inspector pentru datoria vamala debutant S 372 -
6 Inspector pentru datoria vamala Şcoala vamala 398 834
sau SSD
7 Controlor pentru datoria vamala gradul I Şcoala vamala 391 729
sau SSD
8 Controlor pentru datoria vamala gradul II Şcoala vamala 384 635
sau SSD
9 Controlor pentru datoria vamala debutant Şcoala vamala 352 -
sau SSD
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Controlor pentru datoria vamala I M 391 752
11 Controlor pentru datoria vamala II M 384 682
12 Controlor pentru datoria vamala III M 376 588
13 Controlor pentru datoria vamala debutant M 351 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/7 la Legea nr. 154/1998.
(1) În vederea stabilirii salariului de baza, în termen de 15 zile de la reluarea activităţii, persoanele angajate în sectorul bugetar, aflate în concediu platit pentru cresterea şi ingrijirea copilului în vârsta de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, potrivit legii, cele care nu au prestat activitate în ultimele 12 luni, fiind în concediu medical sau în concediu fără plata, potrivit legii, precum şi cele ale caror contracte individuale de muncă sunt suspendate vor fi evaluate prin examenul de testare a cunoştinţelor profesionale, organizat în acest scop de angajator, procedandu-se în acelasi mod ca şi în cazul persoanelor angajate prin concurs.
------------
Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 1 al articolul unic din LEGEA nr. 323 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 19 iulie 2006.
(2) În cazul nepromovarii examenului prevăzut la alin. (1), persoanei respective i se acordă salariul avut anterior sau, după caz, salariul minim al functiei deţinute anterior.
(în ianuarie 2006)
NAVIGATIE
UNITATI NAVALE ŞI CAPITANII DE PORTURI
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Comandant instructor S 405 940
2 Sef mecanic instructor S 398 682
a) Functii de execuţie pe nave maritime
3 Comandant S 405 858
4 Sef mecanic S 398 694
5 Capitan secund, sef mecanic secund, sef electrician S 391 588
6 Ofiter punte, ofiter mecanic, ofiter electrician S 391 553
1 Ofiter aspirant S 372 -
b) Functii de execuţie pe nave portuare, tehnice, fluviale
8 Capitan dragor M 384 576
9 Capitan M 384 529
10 Sef mecanic M 384 517
11 Dragor - sef M 384 506
12 Ofiter punte M 376 482
13 Ofiter mecanic, ofiter electrician M 376 471
14 Dragor M 369 436
15 Ofiter punte, ofiter mecanic, ofiter electrician,
dragor; aspirant M 351 -
c) Functii de execuţie comune pe nave
16 Sef statie RTG M 384 506
17 Ofiter RTG I M 376 459
18 Ofiter RTG II M 369 424
19 Sef echipaj 369 494
20 Conducator şalupă, sef timonier, ajutor ofiter mecanic 362 459
21 Electrician, motorist, motopompist, timonier, marinar 362 436
22 Electrician, motorist, motopompist, timonier, marinar;
debutant 351 -
23 Scafandru autonom 376 553
24 Scafandru greu 369 506
25 Scafandru debutant 351 -
d) Functii de execuţie de specialitate din activitatea capitaniilor de porturi
- Functii de execuţie pe grade profesionale -
26 Capitan de port specialist S 398 694
27 Capitan de port gradul I S 391 584
- Functii de execuţie pe trepte profesionale -
28 Capitan de port gradul II M 376 529
29 Ofiter de port gradul I M 384 506
30 Ofiter de port gradul II M 376 459
31 Ofiter de port debutant M 351 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitaniile de porturi vor putea utiliza şi functiile prevăzute la lit. a) - c) din
prezenta anexa, în functie de dotare şi de atribuţiile acestora, stabilite conform
prevederilor legale.
NOTĂ
Criteriile şi condiţiile pentru ocuparea functiilor prevăzute în prezenta anexa se
stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi se
utilizeaza de către toate unitatile, indiferent de subordonare.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/8 la Legea nr. 154/1998.
(1) Pentru rezultate deosebite obtinute în activitatea desfăşurată, ordonatorul de credite poate acorda, în limita a 15% din numărul total al personalului contractual prevăzut în statul de functii, la inceputul anului bugetar, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de baza, care face parte din acesta şi care constituie baza de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de baza. Salariile de merit se vor acorda personalului contractual incadrat pe functii de execuţie, în proportie de cel puţin două treimi din numărul total stabilit. Ordonatorii principali de credite care au în subordine unităţi bugetare cu un numar redus de posturi pot aproba ca incadrarea în numărul maxim de beneficiari de salariu de merit şi în proportiile stabilite pentru functiile de execuţie să se faca la nivelul unităţilor respective luate împreună. Repartizarea numarului de beneficiari de salariu de merit pe unitatile luate în calcul, în acest caz, se face de către ordonatorul principal de credite.
(2) Personalul contractual care beneficiaza de salariu de merit se stabileste o dată pe an, după aprobarea bugetelor anuale, pe baza rezultatelor obtinute în activitatea desfăşurată în anul precedent, apreciata conform criteriilor elaborate de ordonatorul principal de credite, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentantilor salariatilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale. În cazul în care pe parcursul anului intervin modificari ale functiei deţinute, care nu sunt imputabile persoanei beneficiare de salariu de merit, inclusiv modificarea functiei prin promovare, acordarea acestuia se menţine până la expirarea perioadei pentru care a fost stabilit. În cazul în care pe parcursul anului se intrerup raporturile de muncă ale unor beneficiari de salariu de merit, acestea se pot redistribui, de la data de întâi a lunii urmatoare, altor persoane care deţin functii de acelasi nivel, respectiv functii de conducere sau de execuţie, pe perioada rămasă.
(3) Pentru personalul contractual nou-angajat, salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puţin 6 luni de la angajare.
(4) Personalul incadrat ca debutant nu poate beneficia de salariu de merit.
(5) Personalul salarizat cu indemnizatie lunara ca unica forma de remunerare a activităţii nu se cuprinde în numărul total de posturi în vederea determinarii numarului de beneficiari ai salariului de merit.
(în ianuarie 2006)
AGRICULTURA
LABORATOARE CENTRALE: PENTRU CONTROLUL CALITATII SEMINTELOR, PENTRU CONTROLUL SANITAR-VETERINAR DE DIAGNOSTIC, PENTRU CONTROLUL ALIMENTELOR DE ORIGINE ANIMALA, PENTRU CONTROLUL STIINTIFIC AL PRODUSELOR BIOLOGICE ŞI MEDICAMENTELOR DE UZ VETERINAR, PENTRU CARANTINA FITOSANITARA, PRECUM ŞI UNITATI CU ŞI FARA PERSONALITATE JURIDICA SUBORDONATE DIRECTIILOR GENERALE PENTRU AGRICULTURA ŞI ALIMENTATIE, DIRECTIILOR SANITAR-VETERINARE JUDETENE
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog);
expert S 413 940
2. Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog);
gradul I S 405 658
3. Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog);
gradul II S 398 576
4. Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog);
gradul III S 391 553
5. Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog, pedolog);
debutant S 372 -
6. Medic primar veterinar**) S 413 1.057
7. Medic veterinar gradul I S 405 752
8. Medic veterinar gradul II S 398 658
9. Medic veterinar gradul III S 391 553
10. Medic veterinar debutant S 372 -
11. Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; I S.S.D. 398 658
12. Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; II S.S.D. 391 529
13. Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; III S.S.D. 384 494
14. Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic;
debutant S.S.D. 352 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
15. Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog); IA M 391 565
16. Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog); I M 384 482
17. Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog); II M 376 436
18. Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog); debutant M 351 -
19. Asistent veterinar I, tehnician veterinar IA M 391 565
20. Asistent veterinar II, tehnician veterinar I M 384 506
21. Asistent veterinar III, tehnician veterinar II M 376 459
22. Asistent veterinar, tehnician veterinar; debutant M 351 -
23. Agent veterinar I Şcoala 376 436
profesionala
24. Agent veterinar II Şcoala 369 388
profesionala
25. Agent veterinar debutant Şcoala 352 -
profesionala
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Specialitatea functiei de inginer este cea care se regaseste în activitatea de
baza a unităţii (agronomie, horticultura, zootehnie şi altele). Cu acelasi nivel
pot fi salarizate şi functiile de biolog (chimist), dacă persoanele incadrate pe
aceste functii desfăşoară activitate în specialitatea functiei.
**) În functia de medic primar veterinar pot fi incadrate persoanele care au obţinut
acest grad profesional pe baza examenului organizat de ministerele coordonatoare.
***) Specialitatea functiei de tehnician este cea care se regaseste în activitatea de
baza a unităţii (agronomie, horticultura, zootehnie şi altele).
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/9 la Legea nr. 154/1998.
(1) Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual, prevăzut în statul de functii, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget. Premiile se pot acorda în cursul anului salariatilor care au realizat sau au participat direct la obtinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile urmatoare, în cadrul aceluiasi an bugetar.
(2) În cazurile în care se realizează economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, ordonatorii principali de credite pot aproba acordarea de premii în cursul anului, din economiile realizate, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual, prevăzute în bugetul aprobat pentru personalul contractual din aparatul propriu şi din unitatile subordonate, fără a depăşi valoarea economiilor realizate.
(3) Premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite, în limita sumelor alocate cu aceasta destinatie de către ordonatorii principali de credite, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentantilor personalului contractual, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.
(în ianuarie 2006)
OFICII DE CADASTRU ŞI ORGANIZARE A TERITORIULUI
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Inginer cadastru gradul IA S 413 940
2 Inginer cadastru gradul I S 405 658
3 Inginer cadastru gradul II S 398 600
4 Inginer cadastru gradul III S 391 553
5 Inginer cadastru debutant S 372 -
6 Subinginer cadastru I S.S.D. 398 658
1 Subinginer cadastru II S.S.D. 391 565
8 Subinginer cadastru III S.S.D. 384 494
9 Subinginer cadastru debutant S.S.D. 352 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Tehnician cadastru IA M 391 565
11 Tehnician cadastru I M 384 482
12 Tehnician cadastru II M 376 436
13 Tehnician cadastru debutant M 351 -
14 Operator cadastru I M; G 384 436
15 Operator cadastru II M; G 376 388
16 Operator cadastru debutant M; G 351 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/10 la Legea nr. 154/1998.
Consiliile locale pot constitui în limita a 5% din cheltuielile cu salariile aferente anului respectiv, pentru personalul contractual prevăzut în statul de functii, un fond de premiere în cazul în care veniturile curente acopera în totalitate cheltuielile de personal, inclusiv acest fond de premiere. Fondul de premiere poate fi utilizat conform criteriilor şi condiţiilor stabilite prin hotărâre a consiliului local, în luna decembrie a anului 2006.
(în ianuarie 2006)
PROTECTIA MEDIULUI
AGENTII DE PROTECTIE A MEDIULUI, ADMINISTRATIA REZERVATIEI BIOSFEREI "DELTA DUNARII"
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Inspector de specialitate expert, inginer expert*) S 413 940
2 Inspector de specialitate, inginer*); gradul I S 405 658
3 Inspector de specialitate, inginer*); gradul II S 398 576
4 Inspector de specialitate, inginer*); gradul III S 391 553
5 Inspector, inginer*); debutant S 372 -
6 Subinginer I S.S.D. 398 658
7 Subinginer II S.S.D. 391 529
8 Subinginer III S.S.D. 384 494
9 Subinginer debutant S.S.D. 352 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Tehnician, observator condiţii mediu; IA**) M 391 565
11 Tehnician, observator condiţii mediu; I**) M 384 482
12 Tehnician, observator condiţii mediu; II**) M 376 436
13 Tehnician, observator condiţii mediu; debutant**) M 351 -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Specialitatea functiei de inginer este cea care se regaseste în activitatea de
baza a unităţii. Cu acelasi nivel pot fi salarizate, în activitatea de baza,
şi functiile de biolog, chimist, fizician şi altele, dacă persoanele incadrate pe
aceste functii desfăşoară activitate în specialitatea functiei.
**) Specialitatea functiilor de tehnician şi de observator condiţii mediu este cea
care se regaseste în activitatea de baza a unităţii.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/11 la Legea nr. 154/1998.
(1) Sporul de confidentialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului şi al Ministerului Integrarii Europene în cuantum de până la 15%, precum şi personalului contractual din instituţiile şi autorităţile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
(2) Categoriile de personal contractual, cuantumurile sporului de confidentialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de reglementarile în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu incadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
(în ianuarie 2006)
AVIATIA SPORTIVA
AEROCLUBUL ROMÂNIEI
I. Salarii de baza pentru functiile de specialitate
1. Personal navigant şi tehnic navigant profesionist
Functii de execuţie
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor*) ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Personal navigant şi tehnic navigant profesionist
clasa I 405 940
clasa a II-a 398 675
clasa a III-a 391 588
clasa a IV-a 384 553
clasa a V-a 376 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc prin ordin
al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
2. Personal tehnic aeronautic
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe clase profesionale
1 Inginer de aviatie S
clasa I 413 940
clasa a II-a 405 670
clasa a III-a 398 588
clasa a IV-a 391 553
debutant 372 -
2 Tehnician de aviatie M
clasa I 398 565
clasa a II-a 391 517
clasa a III-a 384 471
clasa a IV-a 376 436
debutant 351 -
3 Mecanic de aviatie Şcoala tehnica
clasa I de aviatie sau 405 600
clasa a II-a echivalenta 398 517
clasa a III-a 391 459
clasa a IV-a 376 436
debutant 351 -
4 Mecanic pentru întreţinerea aparatelor de M
lansare la zbor (turn de parasutism, Şcoala
automosor, plior parasute, deltaplanism, etc.) profesionala
clasa I 398 565
clasa a II-a 391 494
clasa a III-a 384 459
clasa a IV-a 376 436
debutant 351 -
5 Maistru de aviatie Şcoala de
clasa I maistri 391 611
clasa a II-a aviatie 384 565
clasa a III-a 376 482
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Personal operativ aeronautic
Functii de execuţie
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Meteorolog aeronautic specialist S
gradul I 413 940
gradul II 405 670
gradul III 398 588
gradul IV 391 553
debutant 372 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
2 Meteorolog aeronautic M + curs de calificare
I 384 506
II 376 459
debutant 351 -
3 Controlor trafic dirijare M + curs de calificare
I 384 565
II 376 506
III 369 459
4 Controlor trafic operaţiuni
auxiliare M + curs de calificare
I 391 517
II 384 471
III 376 436
debutant 351 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
1. Criteriile de încadrare şi de avansare în clase a personalului navigant, tehnic
navigant şi tehnic aeronautic şi, respectiv în grade şi trepte profesionale a
personalului operativ aeronautic, se stabilesc prin ordin al ministrului
transporturilor, construcţiilor şi turismului.
2. În cazul pierderii licentei de zbor pentru calificarea deţinută, din cauze
medicale, personalul navigant şi tehnic navigant profesionist îşi menţine
incadrarea în clasa deţinută, ca instructor la sol.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/12 la Legea nr. 154/1998.
(1) Spor pentru condiţii vatamatoare, de până la 10% din salariul de baza, se acordă personalului contractual care desfăşoară activitate în autorităţile şi instituţiile publice în care funcţionează instalaţii care genereaza campuri electromagnetice de radiofrecventa produse de emitatori pentru comunicatii, instalaţii de microunde, instalaţii de curenti de înaltă frecventa, statii de bruiaj.
(2) Categoriile de personal contractual, cuantumurile sporului prevăzut la alin. (1) şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu incadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
(3) Locurile de muncă pentru care se acordă sporul prevăzut la alin. (1) vor fi stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de autorităţile abilitate în acest sens.
(în ianuarie 2006)
ASISTENŢA SOCIALA
UNITATI DE ASISTENŢA SOCIALA ŞI UNITATI DE ASISTENŢA MEDICO-SOCIALA
A. Salarii de baza pentru personalul de specialitate
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped,
kinetoterapeut, sociolog, educator specializat; S 415 737
principal
2 Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped,
kinetoterapeut, sociolog, educator specializat S 407 675
3 Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped,
kinetoterapeut, sociolog, educator specializat; S 388 -
debutant
4 Medic primar S 600 1.221
5 Medic specialist S 513 874
6 Medic S 391 766
7 Medic stagiar S 375 -
8 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; principal S 405 910
9 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; specialist S 398 719
10 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical S 391 599
11 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; debutant S 372 -
12 Profesor C.F.M. principal S 415 737
13 Profesor C.F.M. S 407 675
14 Profesor C.F.M. debutant S 388 -
15 Asistent social, asistent medical***), educator
puericultor, educator specializat; principal S.S.D. 407 710
16 Asistent social, asistent medical***), educator
puericultor, educator specializat S.S.D. 400 635
17 Asistent social, asistent medical***), educator
puericultor, educator specializat; debutant S.S.D. 367 -
18 Profesor C.F.M. principal S.S.D. 407 700
19 Profesor C.F.M. S.S.D. 400 619
20 Profesor C.F.M. debutant S.S.D. 367 -
21 Asistent social, asistent medical, educator
puericultor, educator specializat, pedagog de PL 400 700
recuperare; principal
22 Asistent social, asistent medical, educator
puericultor, educator specializat, pedagog de PL 392 625
recuperare
23 Asistent social, asistent medical, educator
puericultor, educator specializat, pedagog de PL 366 -
recuperare; debutant
24 Asistent social, asistent medical*), educator M 400 650
puericultor; principal
25 Asistent social, asistent medical*), educator M 392 550
puericultor
26 Asistent social, asistent medical*), educator M 366 -
puericultor; debutant
27 Sora medicală principala**) M 390 585
28 Sora medicală**) M 383 488
29 Sora medicală debutanta**) M 357 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Se aplica şi functiilor de educator specializat, lucrator social, instructor de
educatie, instructor de ergoterapie, masor.
**) Se aplica şi functiilor: oficiant medical, laborant cu liceul sanitar, operator
registrator de urgenta, registrator medical, statistician medical, instructor C.F.M.
***) Se aplica urmatoarelor functii: asistent medical specialist; tehnician superior de
radiologie radioterapie şi radiodiagnostic; asistent medical specializat; asistent de
fiziokinetoterapie; asistent medico-social.
B. Salarii de baza pentru personalul auxiliar
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Infirmiera, agent D.D.D. G 372 387
2 Infirmiera, agent D.D.D.; debutant G 354 -
3 Brancardier, baies, namolar, spalatoreasa, G 365 387
ingrijitoare
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
Personalul medico-sanitar din Institutul Naţional de Expertiza Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă se salarizeaza potrivit prevederilor aplicabile personalului de specialitate medico-sanitar şi personalului de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare din unitatile clinice, institutele şi centrele medicale, preluand după caz şi alte functii din domeniul unităţilor sanitare, altele decat cele clinice.
(1) Spor pentru condiţii periculoase, în cuantum de până la 50% din salariul de baza, se acordă personalului contractual din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, care participa efectiv în campaniile de prevenire şi combatere a zoonozelor deosebit de grave şi altele asemenea, stabilite prin ordin al ministrului, numai pe perioada cat participa la aceste campanii.
(2) Categoriile de personal contractual, cuantumurile sporului prevăzut la alin. (1) şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu incadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
(în ianuarie 2006)
FUNCTII DE EXECUŢIE DIN ALTE UNITATI BUGETARE DE SUBORDONARE CENTRALA, PRECUM ŞI DIN COMPARTIMENTELE DE CONTABILITATE, FINANCIAR, APROVIZIONARE, INVESTITII DIN ACTIVITĂŢILE CUPRINSE IN ANEXELE IV/1-IV/11 ŞI DIN UNITATILE DE INVATAMANT
I. Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Consilier, expert, inspector de specialitate,
auditor; gradul I, inginer, economist; specialist IA S 437 862
2 Referent de specialitate, inspector de specialitate,
auditor; gradul II, economist, referent, inginer;
gradul I S 429 689
3 Referent de specialitate, inspector de specialitate;
gradul III, economist, referent, inginer; gradul II S 422 641
4 Referent de specialitate, inspector de specialitate;
gradul IV, economist, referent, inginer; gradul III S 414 593
5 Referent, inspector, inginer, economist; debutant S 394 -
6 Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist,
tehnician-economist; I S.S.D. 405 621
7 Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist,
tehnician-economist; II S.S.D. 397 574
8 Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist,
tehnician-economist; III S.S.D. 390 512
9 Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist,
tehnician-economist; debutant S.S.D. 358 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale
din serviciile de contencios
10 Consilier juridic gradul IA S 437 862
11 Consilier juridic gradul I S 429 689
12 Consilier juridic gradul II S 422 641
13 Consilier juridic gradul III S 414 593
14 Consilier juridic debutant S 394 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
15 Tehnician, merceolog, contabil, referent; IA M 422 540
16 Tehnician, merceolog, contabil, referent; I M 414 496
17 Tehnician, merceolog, contabil, referent; II M 406 448
18 Tehnician, merceolog, contabil, referent; III M 399 410
19 Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutant M 371 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II. Unităţi de perfectionare a personalului cu pregatire superioara
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert-consultant IA S 429 862
2 Expert-consultant I S 422 754
3 Expert-consultant II S 414 668
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
III. Unităţi de perfectionare a personalului cu pregatire medie şi centre de calificare şi recalificare
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert gradul I S 429 754
2 Expert gradul II S 422 646
3 Expert gradul III S 414 593
4 Expert debutant s 394 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5 Instructor I M 394 565
6 Instructor II M 387 483
7 Instructor III M 380 442
8 Instructor debutant M 354 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică şi functiilor de specialitate din şcoala populara de arta.
IV. Proiectare
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Proiectant gradul I S 437 840
2 Proiectant gradul II S 429 733
3 Proiectant gradul III S 422 636
4 Proiectant gradul IV S 414 582
5 Proiectant debutant S 394 -
6 Subinginer cartograf I S.S.D. 405 621
7 Subinginer cartograf II S.S.D. 397 569
8 Subinginer cartograf III S.S.D. 390 497
9 Subinginer cartograf debutant S.S.D. 358 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Tehnician proiectant I M 394 565
11 Tehnician proiectant II*) M 387 483
12 Tehnician proiectant III*) M 380 442
13 Tehnician proiectant debutant*) M 354 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Salariul de baza prevăzut pentru aceasta functie se utilizeaza şi la functia de
desenator tehnic cartograf.
V. Unităţi de informatica
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Analist, programator, inginer de sistem; IA S 445 862
2 Analist, programator, inginer de sistem; I S 437 819
3 Analist, programator, inginer de sistem; II S 429 733
4 Analist, programator, inginer de sistem; III S 422 636
5 Analist, programator, inginer de sistem; IV S 414 582
6 Analist, programator, inginer de sistem; debutant S 394 -
7 Informatician, conductor tehnic; I S.S.D. 405 621
8 Informatician, conductor tehnic; II S.S.D. 397 569
9 Informatician, conductor tehnic; III S.S.D. 390 497
10 Informatician, conductor tehnic; debutant S.S.D. 358 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Analist (programator) ajutor IA M 401 565
12 Analist (programator) ajutor I M 394 523
13 Analist (programator) ajutor II M 387 472
14 Analist (programator) ajutor III M 380 432
15 Analist (programator) debutant M 354 -
16 Operator, controlor date; I M 401 523
17 Operator, controlor date; II M 394 472
18 Operator, controlor date; III M 387 432
19 Operator, controlor date; IV M 380 394
20 Operator, controlor date; debutant M 354 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
VI. Administratia publică locala
Servicii publice de salvamont din subordinea consiliilor judetene şi locale
Salarii de baza pentru functiile specifice din serviciile publice de salvamont
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor*) ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Salvator montan gradul I 413 813
2 Salvator montan gradul II 398 610
3 Salvator montan gradul III 398 504
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc prin ordin
comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului
administraţiei şi internelor.
NOTĂ
1. Pentru activitatea desfăşurată în condiţii de incordare psihică foarte ridicata, personalul incadrat pe functia de salvator montan beneficiaza de un spor de până la 25% din salariul de baza.
2. Categoriile de personal, condiţiile de acordare şi marimea concreta a sporului pentru incordare psihică, în limita prevăzută la pct. 1, se stabilesc de către ordonatorii principali de credite, cu incadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/1 la Legea nr. 154/1998.
(1) Personalul contractual din cadrul Oficiului pentru Migratia Forţei de Muncă, care participa la selecţia şi recrutarea forţei de muncă pentru lucrul în strainatate, poate beneficia de un spor de până la 5% din salariul de baza.
(2) Categoriile de personal contractual, cuantumurile sporului prevăzut la alin. (1) şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu incadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
(în ianuarie 2006)
ALTE FUNCTII COMUNE DIN SECTORUL BUGETAR
Salarii de baza pentru personalul din activitatea de secretariat-administrativ, gospodarire, întreţinere-reparatii şi de deservire*1)
Functii de execuţie pe trepte profesionale
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Stenodactilograf IA*) M 391 534
2 Stenodactilograf I M 384 452
3 Stenodactilograf II M 376 414
4 Stenodactilograf debutant M 351 -
5 Secretar-dactilograf, dactilograf; IA*) M 384 501
6 Secretar-dactilograf, dactilograf; I M; G 376 442
7 Secretar-dactilograf, dactilograf; II M; G 369 403
8 Secretar-dactilograf, dactilograf; debutant M; G 351 -
9 Secretar, secretar-dactilograf; I**) M; G 376 425
10 Secretar, secretar-dactilograf; II**) M; G 369 387
11 Secretar, secretar-dactilograf; debutant**) M; G 351 -
12 Administrator I M 384 539
13 Administrator II M 376 490
14 Administrator III M 369 442
15 Sef depozit I M 376 485
16 Sef depozit II M 369 442
17 Casier, magaziner; I M 376 474
18 Casier, magaziner; II M; G 369 425
19 Casier, magaziner; debutant M; G 351 -
20 Functionar, arhivar; I M 384 463
21 Functionar, arhivar; II M 376 425
22 Functionar, arhivar; III M 369 387
23 Functionar, arhivar; debutant M 351 -
24 Sef formatie paza, pompieri 362 425
25 Portar, paznic, pompier, ingrijitor, guard,
bufetier, manipulant bunuri, curier; I 369 384
26 Portar, paznic, pompier, ingrijitor, guard,
bufetier, manipulant bunuri, curier; II 362 376
27 Maistru I 376 523
28 Maistru II 369 485
29 Sofer IA***) 390 620
30 Sofer I***) 383 543
31 Sofer II****) 369 512
32 Muncitor calificat I 405 512
33 Muncitor calificat II 398 485
34 Muncitor calificat III 391 452
35 Muncitor calificat IV 384 425
36 Muncitor calificat V 376 392
37 Muncitor calificat VI 369 384
38 Muncitor necalificat 362 376
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*1) Se utilizeaza în administratia publică şi în unitatile subordonate acesteia, finantate
parţial sau integral de la bugetul de stat.
*) Se utilizeaza în ministere şi celelalte institutii centrale ale administraţiei publice.
**) Se utilizeaza în activitatea de secretariat-administrativ din unitatile bugetare.
***) Se utilizeaza în Parlament, în ministere şi în celelalte institutii centrale ale
administraţiei publice, în parcul propriu.
****) Se utilizeaza în ministere şi celelalte institutii centrale ale administraţiei
publice, în parcul comun.
NOTĂ
În unitatile bugetare din subordinea ministerelor şi a celorlalte institutii ale administraţiei publice, incadrarea soferilor se face ţinând seama şi de autovehiculul pe care îl deservesc, potrivit echivalarii categoriilor de calificare cu treptele profesionale, elaborata de Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale şi Familiei.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/2 la Legea nr. 154/1998.
Personalul contractual beneficiaza şi de celelalte drepturi de natura salariala care se acordă potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
(în ianuarie 2006)
INDEMNIZATII DE CONDUCERE COMUNE
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Indemnizatia de conducere în
Nr. procente din salariul de baza
crt. Functia - % -
──────────────────────────────
limita maxima
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Director general, inspector de stat sef 55
2 Director general adjunct, inspector de stat sef adjunct 50
3 Director, inspector sef 50
4 Director adjunct, inspector sef adjunct 40
5 Contabil sef 40
6 Inginer sef 40
7 Sef serviciu, sef secţie, sef serviciu contencios 30
8 Sef birou, sef atelier, sef laborator, sef oficiu 25
9 Sef formatie muncitori 15

(1) Munca prestata peste durata normala a timpului de lucru de către personalul contractual incadrat în functii de execuţie sau de conducere este considerata munca suplimentara şi se compenseaza cu timpul liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibila în urmatoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plati, în luna urmatoare, cu un spor aplicat la salariul de baza, după cum urmeaza
a) 75% din salariul de baza pentru primele doua ore de depasire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de baza pentru orele urmatoare şi pentru orele lucrate în zilele de repaus saptamanal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementarile în vigoare, nu se lucreaza.
(2) Munca peste durata normala a timpului de lucru poate fi prestata şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plati numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusa de seful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual.
(3) La locurile de muncă la care durata normala a timpului de lucru a fost redusa, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, în situaţii cu totul deosebite, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.
(în ianuarie 2006)
INDEMNIZATII DE CONDUCERE SPECIFICE
*Font 9*
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │A. Serviciile Parlamentului, Administraţiei Prezidentiale, │ │
│ │ Guvernului, Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, Parchetului │ │
│ │ de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, Curtii │ │
│ │ Constitutionale, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurentei, │ │
│ │ Avocatului Poporului, Curtii de Conturi şi Consiliului Naţional │ │
│ │ al Audiovizualului │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef departament, director general │ 55 │

│ 2 │Director, sef sector, sef compartiment │ 50 │

│ 3 │Director adjunct, sef sector adjunct, sef compartiment adjunct │ 40 │

│ 4 │Sef serviciu, sef secţie │ 30 │

│ 5 │Sef birou, sef oficiu, sef atelier │ 25 │

│ │ B. Ministere, alte organe de specialitate, precum şi unitatile │ │
│ │ teritoriale de specialitate din subordinea acestora │ │

│ │ a) aparatul propriu │ │

│ │ 1. Ministerul Finanţelor Publice │ │

│ │1.1. Garda Financiară - aparatul central │ │

│ 1 │Comisar general adjunct │ 50 │

│ 2 │Comisar sef divizie │ 30 │

│ │ 2. Ministerul Educatiei şi Cercetarii │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia*) │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │minim maxim│

│ 1 │Inspector general │ 45 55 │

│ 2 │Inspector principal de specialitate │ 45 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│ │*) Se calculeaza conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997. │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ b) servicii publice descentralizate │ │

│ │1.1. Garda Financiară - aparatul teritorial │ │

│ 1 │Comisar sef secţie │ 40 │

│ 2 │Comisar sef secţie adjunct │ 30 │

│ 3 │Comisar sef secţie divizie │ 25 │

│ │1.2. Direcţii generale ale finanţelor publice │ │

│ │ - Administratia finanţelor publice a municipiului │ │

│ 1 │Director administratie financiară │ 40 │

│ 2 │Director adjunct administratie financiară │ 30 │

│ │ - Administratia finanţelor publice a orasului │ │

│ 3 │Sef administratie │ 30 │

│ │ - Administratia finanţelor publice a comunei │ │

│ 4 │Sef administratie │ 25 │

│crt.│ Functia │ procente din │

│ │2.1. Inspectoratul scolar*) │ │

│ 1 │Inspector scolar general │ 45 55 │

│ 2 │Inspector scolar general adjunct │ 35 45 │

│ 3 │Inspector scolar de specialitate │ 30 40 │

│ 4 │Inspector scolar │ 25 30 │

│ │*) Se calculeaza conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997. │ │

│ │ c) aparatul propriu al administraţiei publice locale şi │ │
│ │ serviciile publice din subordinea acesteia │ │

│ │1. Prefecturi, consilii judetene, Primaria Municipiului Bucureşti şi│ │
│ │Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi sectoarele │ │
│ │ municipiului Bucureşti, consilii locale │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.1. La nivel de judet, la municipiul Bucureşti şi la sectoarele │ │
│ │municipiului Bucureşti, la municipiile de categoria I │ │

│ 1 │Sef departament*), arhitect sef**) │ 55 │

│ 2 │Arhitect - sef adjunct***) │ 50 │

│ 3 │Sef filiala, sef corp control comercial I │ 30 │

│ 4 │Sef corp control comercial II │ 25 │

│ │1.2. La nivel de municipii, altele decat cele de categoria I şi │ │
│ │ la oras │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef corp control comercial I, arhitect - sef****) │ 30 │

│ 2 │Sef corp control comercial II │ 25 │

│ │1.3. La nivel de comuna │ │

│ 1 │Sef perceptie │ 25 │

│ 2 │Sef birou │ 15 │

│ │1.4. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini, activităţi şi │ │
│ │responsabilităţii suplimentare functiei de baza, care fac parte din │ │
│ │salariul de baza │ │

│ 1 │Persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului şi │ 15 │
│ │amenajarii teritoriului şi al autorizarii executarii lucrărilor de │ │
│ │constructii*****) │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│ │*) Se utilizeaza numai la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. │
│ │**) Se utilizeaza la nivel de judet, la Primaria Municipiului Bucureşti, la │
│ │sectoarele Municipiului Bucureşti, şi la municipiile de toate categoriile. │
│ │***) Se utilizeaza numai la Primaria Municipiului Bucureşti │
│ │****) Se utilizeaza la oraşe. │
│ │*****) Se utilizeaza la comune. │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ │ d) din unităţi subordonate ministerelor şi altor organe de │ │
│ │ specialitate │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 1. Ministerul Culturii şi Cultelor │ │

│ │1.1. Functiile de conducere din activitatea redactionala │ │

│ 1 │Redactor - sef │ 40 │

│ 2 │Redactor - sef adjunct │ 30 │

│ 3 │Sef redactie, secretar general de redactie │ 25 │

│ │1.2. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini sau activităţi │ │
│ │suplimentare functiei de baza, care fac parte din salariul de baz │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Artistii lirici opera, artistii lirici, coristii opera, coristii, │ 10 │
│ │balerinii, artistii instrumentisti, instrumentistii, dansatorii, │ │
│ │care desfăşoară activitate solistica. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Artistii instrumentisti şi instrumentistii care desfăşoară │ 10 │
│ │activitate de sef de partida. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Dirijor, concert - maestru, solist concertist, solist instrumentist,│ 15 │
│ │dirijor cor academic │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 2. Agentia Naţionala pentru Sport │ │

│ │2.1. Functii de conducere din federatii sportive │ │

│ 1 │Presedinte federatie │ 30 │

│ 2 │Secretar general federatie │ 25 │

│ │2.2. Functii de conducere din alte unităţi sportive │ │

│ │2.2.1. Cluburi │ │

│ 1 │Presedinte club │ 20 │

│ 2 │Vicepresedinte club │ 10 │

│ │2.2.2. Complex sportiv │ │

│ 1 │Sef complex sportiv │ 10 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 3. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului │ │

│ │3.1. Unităţi navale şi capitanii de porturi │ │

│ │ Functiile de conducere din unitatile navale şi capitaniile de │ │
│ │ porturi │ 20 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Capitan sef port │ 20 │

│ 2 │Sef grup scafandri │ 10 │

│ │3.2. Pentru activitatea de imersiune, desfăşurată potrivit │ │
│ │prevederilor art. 8 lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, │ │
│ │se acordă o indemnizatie de 3 lei/ora de scufundare. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.3. Aviatie sportiva │ │

│ │3.3.1. Functiile de conducere specifice activităţii de zbor │ │

│ 1 │Comandant detasament zbor │ 50 │

│ 2 │Comandant aeroclub teritorial │ 50 │

│ 3 │Comandant adjunct aeroclub teritorial │ 30 │

│ 4 │Sef sector zbor aeroclub teritorial │ 15 │

│ │3.3.2. Functiile de conducere specifice activităţii tehnic │ │
│ │ aeronautice │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef grupa lucrari - reparatii (LR) │ 30 │

│ 2 │Sef sector tehnic │ 15 │

│ │3.3.3. Functiile de conducere specifice activităţii │ │
│ │operativ-aeronautice │ │

│ 1 │Director zbor │ 40 │

│ 2 │Director tehnic │ 40 │

│ 3 │Sef serviciu informare zbor - meteo - navigatie │ 30 │

│ │3.3.4. Indemnizatia de zbor pentru personalul navigant şi tehnic │ │
│ │navigant profesionist, precum şi indemnizatia de exploatare pentru │ │
│ │personalul tehnic aeronautic din Aeroclubul României │ │

│ │ Activitatea pentru care se acordă: │ Indemnizatia │

│ 1 │Misiuni prevăzute în Codul aerian │ 3 lei/ora de │
│ │ │ zbor │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Misiuni prevăzute în Codul aerian │ 2 lei /start │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Salturi cu parasuta │ 8 lei /salt │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Lansarea la zbor a aeronavelor şi aterizari │2 lei/aterizare │
└────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘
NOTĂ
1. Indemnizatia de zbor la baza pentru zboruri de acrobatie şi înaltă acrobatie aeriana va fi echivalata, astfel
1 ora zbor acrobatie = 2 ore zbor normal
1 ora zbor înaltă acrobatie = 4 ore zbor normal
Zborul în formatie este echivalent cu zborul de înaltă acrobatie.
2. Indemnizatia de zbor la baza, acordată personalului navigant şi tehnic navigant profesionist, face parte din salariul de baza şi constituie baza de calcul pentru toate drepturile care se acordă în raport cu acesta.
3. Criteriile pentru acordarea indemnizatiei de zbor şi de exploatare pe functii şi misiuni, în limitele prevăzute, precum şi majorarea cu până la 60% a indemnizatiei pentru zborurile ce se executa în condiţii deosebite se stabilesc de către Aeroclubul României.
*Font 9*
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 4. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale │ │

│ │4.1. Functii de conducere din activitatea specifică │ │

│ 1 │Sef oficiu*), inspector sef*) │ 40 │

│ 2 │Sef statie, sef ferma, sef centru, sef circumscriptie │ 30 │

│ │*) Se utilizeaza la oficiile sau inspectoratele cu personalitate │ │
│ │juridica, după caz. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │4.2. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini, activităţi şi │ │
│ │responsabilităţii suplimentare functiei de baza, care fac parte din │ │
│ │salariul de baza │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- Medicii veterinari incadrati în activităţile prevăzute în Anexa │10% din salariul│
│ │nr. IV/7 la prezenta ordonanţă, autorizati sa exercite atribuţii de │ de baza al │
│ │inspector al politiei sanitar-veterinare. │ functiei de │
│ │ │ execuţie │
│ │ │ indeplinite │

│ │Marimea concreta a sporului se stabileste de organul care îl │ │
│ │autorizeaza. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 5. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor │ │

│ │5.1. Functii de conducere din activitatea specifică │ │

│ 1 │Inspector sef*) │ 40 │

│ │*) Se utilizeaza la agentiile de supraveghere a protectiei mediului │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 6. Academia Română │ │

│ │6.1. Functii de conducere specifice din activitatea de cercetare │ │
│ │stiintifica, dezvoltare tehnologica şi proiectare. │ │

│ 1 │Director institut │ 50 │

│ 2 │Director adjunct ştiinţific, director adjunct institut │ 40 │

│ 3 │Secretar ştiinţific, director centru │ 30 │

│ │ 7. Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei │ │

│ │7.1. Functii de conducere specifice în unitatile de perfectionare a │ │
│ │personalului cu pregatire medie şi centre de calificare şi │ │
│ │recalificare │ │

│ 1 │Director centru de perfectionare │ 30 │

│ 2 │Director adjunct centru de perfectionare │ 25 │

│ 3 │Director centru de calificare şi recalificare │ 30 │

│ 4 │Sef centru de calificare │ 15 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ C. Autoritatea vamala │ │

│ 1 │Sef birou vamal │ 30 │

│ 2 │Sef adjunct birou vamal │ 25 │

│ 3 │Sef tura, sef sector │ 20 │
└────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘
(1) Indemnizatiile personalului din conducerea cultelor religioase şi a unităţilor de cult recunoscute în România, asimilat celui incadrat pe functii de demnitate publică, prevăzute la nr. crt. 1, 2, 3, 4 şi 5 din anexa nr. 1.A.b) la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 4/2003, majorate potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 9/2005, vor avea valorile prevăzute pentru functiile de demnitate publică cu care sunt asimilate, prevăzute la nr. crt. 1, 2, 3, 5 şi 6 din anexa nr. VII/2a, pentru perioada 1 februarie - 31 august 2006, şi în anexa nr. VII/2b, pentru perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2006, şi, respectiv, pentru luna ianuarie, în anexa nr. VII/2 la prezenta ordonanţă.
(2) Salariile de baza ale personalului clerical, stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 4/2003, aprobata cu modificari prin Legea nr. 299/2003, din anexele nr. 1.B.b) şi 2.b), majorate potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 9/2005, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 112/2005, se vor acorda şi pentru luna ianuarie 2006 şi se majoreaza începând cu data de 1 februarie 2006 cu 5% şi începând cu data de 1 septembrie 2006 cu 6%.
(în ianuarie 2006)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA ALESE
Indemnizatiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, alese în functie potrivit prevederilor Constituţiei României
*Font 9*
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Presedintia României
1 Preşedintele României 6.547
Parlamentul României
2 Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputatilor 6.041
3 Vicepresedintii Senatului şi ai Camerei Deputatilor 5.565
4 Secretarii şi Chestorii Senatului şi ai Camerei Deputatilor 5.238
5 Presedintii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputatilor 5.238
6 Liderii grupurilor parlamentare ale Senatului şi Camerei Deputatilor 5.238
7 Vicepresedintii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputatilor 4.911
8 Secretarii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputatilor 4.851
9 Senatori, deputati 4.792
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. II/1 la Legea nr. 154/1998.
Salariile de baza ale personalului contractual incadrat în functii specifice care nu sunt prevăzute în prezenta ordonanţă se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de baza prevăzute în anexele la aceasta, cu avizul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei şi al Ministerului Finanţelor Publice.
(în ianuarie 2006)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA NUMITE
Indemnizatiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, numite în functii potrivit legii
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Guvernul României
1 Prim-ministru 6.041
2 Ministru de stat 5.565
3 Ministru 5.238
4 Ministru delegat 5.238
5 Secretar de stat membru al Guvernului 4.792
6 Secretar de stat 4.583
7 Subsecretar de stat 3.869
Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie
8 Presedinte 6.041
9 Vicepresedinte 5.327
10 Presedinte de secţie 4.911
11 Judecator 4.792
Curtea Constituţională
12 Presedinte*) 6.041
13 Judecator*) 5.327
Consiliul Legislativ
14 Presedinte consiliu 5.238
15 Presedinte de secţie 4.911
Avocatul Poporului
16 Avocatul poporului 5.238
Curtea de Conturi
17 Presedinte 6.041
18 Vicepresedinte 5.327
19 Presedinte de secţie 4.911
20 Consilier conturi 4.792
Secretariatul general al Guvernului
21 Secretar general al Guvernului 4.792
22 Secretar general adjunct al Guvernului 4.583
23 Consilier de stat 4.583
Administratia Prezidentiala
24 Consilier prezidential 5.238
25 Consilier de stat 4.583
Parlamentul României
26 Secretar general la Camera Deputatilor şi la Senat 4.792
27 Secretar general adjunct la Camera Deputatilor şi la Senat 4.583
Consiliul Concurentei
28 Presedinte 6.041
29 Vicepresedinte 5.327
30 Consilier de concurenta 4.911
Consiliul Naţional al Audiovizualului
31 Presedinte 5.238
32 Membri 4.583
Cancelaria Primului-Ministru
33 Seful Cancelariei Primului-Ministru 5.238
34 Consilier de stat la Cancelaria Primului-Ministru 4.583
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii
35 Presedinte 5.238
36 Vicepresedinte 4.792
37 Secretar al Consiliului 4.792
38 Membri 4.583
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Se aplica şi prevederile pct. 42 ale art. I din Legea nr. 232/2004
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi
functionarea Curtii Constitutionale.
*
* *
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. II/2 la Legea nr. 154/1998.
(1) Pentru acordarea sporului de vechime în munca, angajatorul va lua în considerare integral şi perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decat cele bugetare.
(2) Pensionarii pentru limita de vârsta care se angajează pe baza unui contract individual de muncă în sectorul bugetar, potrivit legii, beneficiaza de sporul de vechime corespunzător vechimii în munca dobandite în întreaga activitate.
(în ianuarie 2006)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA ALESE DIN CADRUL ORGANELOR AUTORITĂŢII PUBLICE LOCALE
Indemnizatii pentru persoanele alese în functie potrivit prevederilor Constituţiei României
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│Nr. │ Functia │Indemnizatia│
│crt.│ │ - lei - │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ │ PRIMARII ŞI CONSILII │ │

│ 1 │Primar general al Capitalei │ 5.238 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 2 │Viceprimar al Capitalei │ 4.370 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 3 │Presedinte al consiliului judetean (categoria I) │ 4.530 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 4 │Presedinte al consiliului judetean (categoria II) │ 4.507 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 5 │Vicepresedinte al consiliului judetean (categoria I) │ 4.070 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 6 │Vicepresedinte al consiliului judetean (categoria II) │ 4.020 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 7 │Primar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori) │ 4.270 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 8 │Primar de municipiu (categoria I) │ 3.907 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 9 │Primar de municipiu (categoria II) │ 3.556 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 10 │Primar de municipiu (categoria III) │ 3.283 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 11 │Viceprimar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori) │ 3.750 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 12 │Viceprimar de municipiu (categoria I) │ 3.390 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 13 │Viceprimar de municipiu (categoria II) │ 3.075 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 14 │Viceprimar de municipiu (categoria III) │ 2.800 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 15 │Primar de oras (categoria I) │ 3.020 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 16 │Primar de oras (categoria II) │ 2.915 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 17 │Primar de oras (categoria III) │ 2.837 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 18 │Viceprimar de oras (categoria I) │ 2.500 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 19 │Viceprimar de oras (categoria II) │ 2.400 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 20 │Viceprimar de oras (categoria III) │ 2.350 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 21 │Primar de comuna (cu peste 15.000 locuitori) │ 2.267 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 22 │Primar de comuna (categoria I) │ 2.000 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 23 │Primar de comuna (categoria II) │ 1.900 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 24 │Primar de comuna (categoria III) │ 1.800 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 25 │Viceprimar de comuna (cu peste 15.000 locuitori) │ 1.850 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 26 │Viceprimar de comuna (categoria I) │ 1.700 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 27 │Viceprimar de comuna (categoria II) │ 1.650 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 28 │Viceprimar de comuna (categoria III) │ 1.600 │
└────┴────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘
*
* *
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 108/2005 privind unele măsuri în domeniul salarizarii persoanelor care ocupa functii de demnitate publică, alese şi numite, din administratia publică locala, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 331/2005.
(1) Personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă şi la alte concedii, în condiţiile legii.
(2) Durata minima a concediului de odihnă este de 21 de zile lucratoare pe an.
(3) La determinarea indemnizatiei de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de baza, şi sporurile de care beneficiaza, potrivit legii.
(4) Concediul de odihnă se efectueaza în fiecare an. În cazul în care, din motive justificate, personalul contractual din sectorul bugetar nu a putut efectua concediul de odihnă la care avea dreptul într-un an calendaristic, cu acordul persoanei în cauza, angajatorul este obligat sa acorde concediul până la sfârşitul anului următor.
(5) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisa numai în cazul încetării raporturilor juridice de muncă.
(6) Celelalte prevederi ale Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariatilor din administratia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unitatile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare.
(7) Indemnizatia de concediu de odihnă se plateste de către angajator cu cel puţin 5 zile lucratoare înainte de plecarea în concediu.
(în ianuarie 2006)
FUNCTII ASIMILATE CU FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA
Indemnizatii pentru personalul din institutii publice din subordinea Guvernului
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Institutii publice din subordinea Guvernului*)
1 Conducatorul institutiei 3.334
(presedinte, director general, sef oficiu etc.)
2 Adjunctul conducătorului institutiei 2.828
(vicepresedinte, director general adjunct etc.)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Instituţiile publice şi denumirile functiilor de conducere utilizate se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
*
* *
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. III la Legea nr. 154/1998.
(1) Ordonatorii principali de credite pot aproba, o dată pe trimestru, până la data de 1 septembrie, în limita numarului maxim de posturi prevăzut în anexele la Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 şi la Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2006 nr. 380/2005, cu incadrarea în nivelul alocatiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile, numai pentru posturile vacante, utilizarea unui numar mai mare de posturi de nivel inferior sau de acelasi nivel prin reducerea corespunzătoare a unui numar de posturi de nivel superior, precum şi modificarea în ceea ce priveste calitatea acestor posturi, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice. Modificarea calităţii posturilor vacante se face şi cu avizul Agentiei Naţionale a Functionarilor Publici. Fac excepţie de la solicitarea avizului Administratia Prezidentiala, Camera Deputatilor, Senatul, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, Consiliul Concurentei şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii.
(2) Prevederile alin. (1) privind modificarea în ceea ce priveste calitatea posturilor se aplică corespunzător şi ordonatorilor principali de credite finantati din bugetele locale, numai cu avizul Agentiei Naţionale a Functionarilor Publici.
(la 01.02.2006)
ADMINISTRATIA PUBLICA CENTRALA DE SPECIALITATE
(ministere, alte organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor, serviciile Administraţiei Prezidentiale*1), aparatul de lucru al Guvernului şi aparatul Parlamentului României)
I. Salarii de baza pentru functii de specialitate*)
A. Functii de conducere
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. studiilor

1 Secretar general S 2.522
2 Secretar general adjunct S 2.270
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ: Se utilizeaza în ministere şi în alte organe centrale de specialitate.
B. Functii de execuţie
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ───────────────-
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor
contabil, auditor; gradul IA S 548 1.250
2 Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor
contabil, auditor; gradul I S 499 1.094
3 Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor
contabil, auditor; gradul II S 459 991
4 Referent de specialitate, inspector de specialitate,
revizor contabil; gradul III S 444 888
5 Referent de specialitate, inspector de specialitate,
revizor contabil; gradul IV S 435 797
6 Referent, inspector, revizor contabil; debutant S 414 -
7 Tehnician-economist, secretar superior, referent,
interpret relatii, interpret profesional, subinginer;
gradul IA SSD 451 1.094
8 Tehnician-economist, secretar superior, referent,
interpret relatii, interpret profesional, subinginer;
gradul I SSD 444 888
9 Tehnician-economist, secretar superior, referent,
interpret relatii, interpret profesional, subinginer;
gradul II SSD 435 797
10 Tehnician-economist, secretar superior, referent,
interpret relatii, interpret profesional, subinginer;
gradul III SSD 427 721
11 Tehnician-economist, secretar superior, referent,
interpret relatii, interpret profesional, subinginer;
debutant SSD 392 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
12 Consilier juridic gradul IA S 548 1.250
13 Consilier juridic gradul I S 499 1.094
14 Consilier juridic gradul II S 459 991
15 Consilier juridic gradul III S 444 888
16 Consilier juridic gradul IV S 435 797
17 Consilier juridic debutant S 414 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
18 Referent IA M 451 637
19 Referent I M 444 554
20 Referent II M 435 515
21 Referent III M 427 451
22 Referent IV M 419 429
23 Referent debutant M 390 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Salariile de baza stabilite pentru functiile prevăzute la cap. I. lit. B se
utilizeaza şi pentru salarizarea functiilor de alta specialitate decat cele specifice
din cadrul altor institutii centrale, precum şi pentru salarizarea personalului din
aparatul propriu al prefecturilor, al consiliilor judetene şi al Consiliului General
al Municipiului Bucureşti, cu excepţia secretarilor prevăzuţi la cap. II din Anexa
nr. II.
II. Salarii de baza pentru functii de conducere şi de execuţie de specialitate specifice serviciilor Parlamentului, Administraţiei Prezidentiale*1), Guvernului, Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, Curtii Constitutionale, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurentei, Avocatului Poporului, Curtii de Conturi şi Consiliului Naţional al Audiovizualului
A. Functii de conducere specifice
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Sef departament, director general S 2.177
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B. Functii de execuţie de specialitate specifice
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia*) Nivelul - lei -
crt. studiilor ─────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2 Sef birou senatorial, sef cabinet S 499 1.094
3 Sef birou senatorial, stenodactilograf, sef
cabinet, referent SSD 419 914
4 Sef birou senatorial, stenodactilograf, sef
cabinet, referent M 411 797
5 Sef birou senatorial, stenodactilograf, sef
cabinet, referent PL 411 914
6 Director de cabinet S 847 1.991
7 Consilier S 847 1.991
8 Expert S 821 1.813
9 Consultant S 561 1.222
10 Secretar cabinet, secretar dactilograf M 411 669
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Se utilizeaza şi pentru cabinetul demnitarului.
*1) Administratia Prezidentiala poate aplica pentru salariaţii săi, prin
analogie, prevederile legale în vigoare, referitoare la sporuri, indiferent
de natura lor. Ordonatorul principal de credite va stabili, în mod concret,
salariaţii care urmeaza sa beneficieze de sporuri, cuantumul acestora,
precum şi condiţiile de acordare, cu incadrarea în cheltuielile de personal
aprobate prin buget.
III. Functii specifice unor ministere
1. MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
a) Functii specifice din aparatul propriu şi din unitatile teritoriale
Garda financiară - personal militarizat
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. studiilor
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Comisar general S 2.295
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Comisar principal IA S 548 1.250
2 Comisar principal I S 499 1.094
3 Comisar principal II S 459 991
4 Comisar principal III S 444 888
5 Comisar principal IV S 435 863
6 Comisar debutant S 414 -
7 Comisar principal I S.S.D. 444 991
8 Comisar principal II S.S.D. 435 888
9 Comisar principal III S.S.D. 427 797
10 Comisar debutant S.S.D. 392 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Comisar IA M 451 669
12 Comisar I M 435 593
13 Comisar II M 427 541
14 Comisar III M 419 490
15 Comisar debutant M 390 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Audit intern
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Auditor - ofiter S 1.271 1.793
2 Auditor - expert S 886 1.407
3 Auditor - inspector S 628 1.150
4 Auditor - asistent S 499 1.022
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
b) Functii specifice din serviciile publice deconcentrate.
Functii de execuţie pe trepte profesionale specifice unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Casier trezorier I M 427 516
2 Casier trezorier II; agent fiscal,
operator rol, numarator bani; I M; G 419 452
3 Casier trezorier, agent fiscal,
operator rol, numarator bani; M; G 390 -
debutant
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. MINISTERUL ECONOMIEI ŞI COMERTULUI
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Ministru consilier S 548 2.007*)
2 Consilier economic S 515 1.095
3 Secretar economic I S 468 992
4 Secretar economic II S 435 888
5 Secretar economic III S 427 797
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
1 Referent transmitere I M 435 555
2 Referent transmitere II M 427 503
3 Referent transmitere III M 419 452
4 Referent debutant M 390 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. AGENTIA NAŢIONALA PENTRU SPORT
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ───────────────-
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Instructor sportiv, referent sportiv; gradul I SSD 444 888
2 Instructor sportiv, referent sportiv; gradul II SSD 435 797
3 Instructor sportiv, referent sportiv; gradul III SSD 427 721
4 Instructor sportiv, referent sportiv; debutant SSD 392 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. MINISTERUL ADMINISTRATIEI ŞI INTERNELOR
Functii specifice Arhivelor Naţionale
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Arhivist gradul IA S 548 1.250
2 Arhivist gradul I S 499 1.094
3 Arhivist gradul II S 459 991
4 Arhivist gradul III S 444 888
5 Arhivist gradul IV S 435 797
6 Arhivist debutant S 414 -
7 Arhivist gradul IA SSD 451 1.094
8 Arhivist gradul I SSD 444 888
9 Arhivist gradul II SSD 435 797
10 Arhivist gradul III SSD 427 721
11 Arhivist debutant SSD 392 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
12 Arhivar IA M 451 637
13 Arhivar I M 444 554
14 Arhivar II M 435 515
15 Arhivar III M 427 451
16 Arhivar debutant M 390 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE
Functii specifice din aparatul propriu şi din serviciile deconcentrate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Asistent-sef S 548 1.250
2. Asistent-sef SSD 486 1.048
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
3. Asistent-sef PL 454 918
4. Asistent-sef M 444 843
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----------------
Punctul 5 de la Cap. III din anexa nr. Ia a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 323 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 19 iulie 2006.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. V la Legea nr. 154/1998.
(1) Autorităţile şi instituţiile publice care au dreptul de a constitui un fond de stimulare potrivit legii pot acorda stimulente personalului contractual, în limitele prevăzute de dispozitiile legale în vigoare. Modul de constituire din fiecare sursa şi condiţiile de utilizare a fondului se stabilesc cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative, prin hotărâre a Guvernului.
(2) Până la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), rămân aplicabile reglementarile existente privind constituirea şi condiţiile de utilizare a fondurilor pentru stimularea personalului.
(la 01.02.2006)
ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA
Consilii, primarii şi servicii publice din subordinea acestora
I. Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ───────────────-
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Consilier, inspector de specialitate, revizor
contabil, arhitect, auditor; gradul IA S 459 950
2 Consilier, inspector de specialitate, revizor
contabil, arhitect, auditor; gradul I S 451 839
3 Referent de specialitate, inspector de
specialitate, revizor contabil, arhitect; S 444 729
gradul II
4 Referent de specialitate, inspector de
specialitate, revizor contabil, arhitect;
gradul III S 435 661
5 Referent, inspector, revizor contabil,
arhitect; debutant S 414 -
6 Conductor arhitect IA, referent IA, inspector
IA, subinginer IA SSD 444 675
7 Conductor arhitect I, referent I, inspector
I, subinginer I SSD 435 583
8 Conductor arhitect II, referent II, inspector
II, subinginer II SSD 427 525
9 Conductor arhitect, referent, subinginer,
inspector; debutant SSD 392 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
10 Consilier juridic gradul IA S 548 1.059
11 Consilier juridic gradul I S 499 950
12 Consilier juridic gradul II S 451 839
13 Consilier juridic gradul III S 444 729
14 Consilier juridic gradul IV S 435 634
15 Consilier juridic debutant S 414 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
16 Referent, inspector; IA M 444 620
17 Referent, inspector; I M 435 579
18 Referent, inspector; II M 427 523
19 Referent, inspector; III M 419 482
20 Referent, inspector; debutant M 390 -
21 Agent agricol I M 427 513
22 Agent agricol II M; G 419 482
23 Agent agricol III M; G 411 444
24 Agent agricol debutant M; G 390 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II. Salarii de baza pentru functii din aparatul consiliilor
1. Consiliul General al Municipiului Bucureşti
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Salariul de baza -lei -
crt.

1 Secretar 2.522
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. Consilii judetene
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Salariul de baza - lei -
crt. ────────────────────────-
Categoria I Categoria II
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2 Secretar 2.401 2.239
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Consilii locale: municipale, orăşeneşti, comunale.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza - lei -
Nr. Functia ────────────────────────────────────────────────────────────
crt. Cu peste Categoria
320.000 ──────────────────────────────────────
locuitori*) I II III
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3 Municipii
- secretar 1.997 1.808 1.646 1.484
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Se aplica şi la sectoarele municipiului Bucureşti.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4 Oraşe
- secretar - 1.329 1.269 1.239
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza - lei -
Nr. Functia ────────────────────────────────────────────────────────
crt. Cu peste Categoria
15.000 ──────────────────────────────────────
locuitori I II III
între între până la
7.001-15.000 3.001-7.000 3.000
locuitori locuitori locuitori
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5 Comune
- secretar 1.234 990 930 900
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
1. Stabilirea categoriilor judetelor, municipiilor şi oraşelor se face prin hotărâre a Guvernului.
2. În cazul secretarului unităţilor administrativ-teritoriale, care în mod excepţional potrivit legii, are studii medii, salariul de baza prevăzut de prezenta ordonanţă, se diminueaza cu 10%.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VI la Legea nr. 154/1998.
Drepturile salariale stabilite personalului bugetar corespunzător structurii organizatorice şi numarului maxim de posturi aprobate potrivit legii se vor acorda în continuare, corespunzător functiilor deţinute anterior, în acelasi cuantum şi în cazul în care structura organizatorica sau raporturile de subordonare şi numărul maxim de posturi se modifica, potrivit legii, în cursul anului.
(la 01.02.2006)
CONSILIUL CONCURENTEI
Salarii de baza pentru functiile de execuţie de specialitate specifice ale Consiliului Concurentei
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Inspector de concurenta gradul I S 829 1.879
2 Inspector de concurenta gradul II S 749 1.699
3 Inspector de concurenta gradul III S 668 1.520
4 Inspector de concurenta asistent S 483 1.092
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. IV/3 la Legea nr. 154/1998.
(1) Preşedintele, vicepresedintele şi membrii comisiilor pentru protectia copilului, constituite potrivit legii, au dreptul la o indemnizatia de sedinta, al carei cuantum se stabileste prin hotărâre a consiliului judetean sau prin hotărâre a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi nu poate depăşi 5% din indemnizatia presedintelui consiliului judetean, respectiv a primarului de sector.
(2) Secretarul comisiei pentru protectia copilului beneficiaza de o indemnizatie al carei cuantum este de 75% din cea acordată unui membru al comisiei.
(la 01.02.2006)
CERCETARE
UNITATI DE CERCETARE STIINTIFICA, DEZVOLTARE TEHNOLOGICA ŞI PROIECTARE
Salarii de baza pentru functiile de specialitate din activitatea de cercetare stiintifica şi dezvoltare tehnologica
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ───────────────-
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Cercetator ştiinţific principal gradul I S 598 1.818
2 Cercetator ştiinţific principal gradul II S 479 1.701
3 Cercetator ştiinţific principal gradul III S 426 1.327
4 Cercetator ştiinţific S 418 1.026
b) Functii de execuţie de specialitate neatestate
5 Asistent de cercetare stiintifica S 411 808
6 Asistent de cercetare stiintifica stagiar S 391 -
c) Functii de execuţie auxiliare din activitatea de
cercetare stiintifica, pe trepte profesionale
7 Asistent I M 411 645
8 Asistent II M 404 550
9 Asistent III M 395 509
10 Asistent stagiar M 369 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
Functiile prevăzute la pozitiile nr. 1 - 4, utilizate în unitatile de cercetare stiintifica ale Academiei Române, sunt echivalate cu functiile didactice din învăţământul superior, după cum urmeaza: cercetator ştiinţific principal gradul I cu profesor universitar; cercetator ştiinţific principal gradul II cu conferentiar universitar; cercetator ştiinţific principal gradul III cu sef de lucrari (lector universitar) şi cercetator ştiinţific cu asistent universitar.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/3 la Legea nr. 154/1998.
Aplicarea prevederilor art. 4^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se suspenda pentru anul 2006.
(la 01.02.2006)
CULTURA
UNITATI DE CULTURA
I. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din unitatile teatrale, muzicale şi de cinematografie
II. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din presa, edituri, informare documentara
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Redactor de rubrica, redactor, lector,
publicist comentator, corespondent în
strainatate; S
gradul IA 434 1.006
gradul I 426 755
gradul II 418 667
gradul III 411 617
debutant 391 -
2 Sef agentie publicitate, administrator
(publicatii, editura), reporter
(fotoreporter, corespondent local); S
gradul I*) 426 730
gradul II 418 655
gradul III 411 604
debutant 391 -
3 Secretar (tehnic) de redactie, documentarist,
traducator, caricaturist, desenator artistic,
corector, tehnoredactor; S
gradul I 426 718
gradul II 418 655
gradul III 411 617
debutant 391 -
4 Redactor, secretar de redactie; S.S.D.
gradul I 418 667
gradul II 411 617
gradul III 404 529
debutant 370 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5 Redactor, secretar (tehnic) de redactie,
documentarist, traducator, caricaturist,
desenator artistic, corector, tehnoredactor; M
treapta IA 411 617
treapta I 404 541
treapta II 395 504
debutant 369 -
6 Laborant foto, retusor foto, fotograf; M; G
treapta I 411 529
treapta II 404 467
treapta III 395 429
debutant 369 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
_______
*) Nivelul de salarizare nu se aplică functiilor de administrator
(publicatii, editura).
III. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din muzee şi biblioteci
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Muzeograf, restaurator, conservator,
bibliograf, bibliotecar, arheolog, arhitect; S
gradul I A 426 1.006
gradul I 418 692
gradul II 411 629
debutant 391 -
2 Biolog, fizician, chimist; principal S 558 989
Biolog, fizician, chimist; specialist 485 781
Biolog, fizician, chimist 425 651
Biolog, fizician, chimist; debutant 404 -
3 Sociolog, psiholog; principal S 436 774
Sociolog, psiholog 428 709
Sociolog, psiholog; debutant 408 -
4 Muzeograf, restaurator, conservator,
bibliograf, bibliotecar-arhivist,
bibliotecar; S.S.D.
gradul I 418 755
gradul II 411 617
gradul III 404 529
debutant 370 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5 Bibliotecar P.L.
treapta I 411 683
treapta II 404 578
treapta III 395 515
debutant 369 -
6 Restaurator*), conservator, trezorier,
gestionar custode sala; M
treapta I 411 617
treapta II 404 541
treapta III 395 504
debutant 369 -
7 Bibliotecar M
treapta IA 411 617
treapta I 404 541
treapta II 395 504
debutant 369 -
8 Supraveghetor muzeu, manuitor carte M; G 388 429
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
________
*) În instituţiile muzeale din domeniul traditiei populare pot fi
incadrati şi absolventi ai învăţământului gimnazial şi profesional.
IV. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din case de cultura, camine culturale şi alte institutii de cultura
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Referent; S
gradul I 426 718
gradul II 418 655
gradul III 411 617
debutant 391 -
2 Referent; S.S.D.
gradul I 418 667
gradul II 411 617
gradul III 404 529
debutant 370 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
3 Referent;
treapta IA 411 617
treapta I 404 541
treapta II 395 504
debutant 369 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
1. Persoanele incadrate în unitatile de cultura, care au rezultate valoroase în activitate, pot ocupa în mod cu totul excepţional, în baza criteriilor elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi cu aprobarea nominala a ministrului culturii şi cultelor, functii de specialitate fără a avea studiile necesare postului.
2. Salariile de baza pentru salariaţii teatrelor naţionale, ai celor la care spectacolele se desfăşoară preponderent în limba unei minoritati naţionale, operelor naţionale, muzeelor naţionale şi muzeele de importanţa naţionala stabilite potrivit legii, bibliotecilor naţionale, ai Bibliotecii Academiei Române şi ai Operei Maghiare din Cluj-Napoca, precum şi ai Filarmonicii "George Enescu" - Bucureşti, pentru activitatea de importanţa naţionala desfăşurată în aceste institutii, pot fi cu până la 20% mai mari, în limita fondului de salarii aprobat prin buget, cu excepţia personalului de specialitate artistica din cadrul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti care beneficiaza în continuare de prevederile Legii nr. 102/2004.
3. Pe functiile noi introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 112/2005, vor putea fi promovate persoanele incadrate în instituţiile publice respective, care indeplinesc condiţia de studii prevăzută pentru noile functii, în condiţiile art. 7 alin. (2) şi art. 8 din prezenta ordonanţă.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/4 la Legea nr. 154/1998.
(1) Gestiunea sistemului de salarizare se asigura de către fiecare ordonator principal de credite, cu incadrarea în numărul maxim de posturi şi în bugetele aprobate potrivit legii.
(2) Salariile de baza şi indemnizatiile de conducere se stabilesc astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se incadreze în fondurile alocate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale, pentru cheltuielile cu salariile.
(la 01.02.2006)
CULTE
Salarii de baza pentru personalul clerical*)
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────-
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Preot gradul I S 426 906
gradul II S 418 755
definitiv S 411 680
debutant S 391 -
2 Preot gradul I M 404 655
definitiv M 395 629
debutant M 369 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
_______
*) Se utilizeaza pentru salarizarea personalului incadrat în unitatile
bugetare.
Condiţiile de ocupare a gradelor profesionale se stabilesc prin
hotărâre a Guvernului.
Ministerul Culturii şi Cultelor este autorizat sa certifice asimilarea
functiilor de la alte culte cu cea de preot.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/5 la Legea nr. 154/1998.
(1) Solutionarea contestatiilor în legătură cu stabilirea salariilor de baza, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonante este de competenţa ordonatorilor de credite.
(2) Contestaţia poate fi depusa în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţa a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.
(3) Ordonatorii de credite vor solutiona contestaţiile în termen de 10 zile, cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, al reprezentantilor salariatilor acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.
(4) Împotriva masurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemultumita se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătorești competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicarii solutionarii contestaţiei.
(la 01.02.2006)
SPORT
UNITATI SPORTIVE
I. Salariul de baza pentru functiile de specialitate din federatii sportive
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul
crt. Functia studiilor*) de baza
- lei -
────────────
minim maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Secretar federatie, antrenor federal, antrenor lot
naţional**), expert sportiv; gradul IA 426 938
2 Secretar federatie, antrenor federal, antrenor lot
naţional**), expert sportiv; gradul I 418 803
3 Secretar federatie, antrenor federal, antrenor lot
naţional**), expert sportiv; gradul II 411 717
4 Secretar federatie, antrenor federal, antrenor lot
naţional**); gradul III, instructor sportiv
gradul I 404 655
5 Secretar federatie, antrenor federal; gradul IV,
instructor sportiv gradul II 395 605
6 Instructor sportiv debutant 369 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
7 Instructor sportiv I, referent I 411 605
8 Instructor sportiv II, referent II 404 543
9 Instructor sportiv III, referent III 395 507
10 Instructor sportiv debutant 369 -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
_______
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc
prin ordin al presedintelui Agentiei Naţionale pentru Sport.
**) Se poate utiliza şi la cluburile sportive, cu aprobarea presedintelui
Agentiei Naţionale pentru Sport.
II. Salariul de baza pentru functiile de specialitate din alte unităţi sportive
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul
crt. Functia studiilor*) de baza
- lei -
────────────
minim maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie pe categorii de clasificare**)
1 Expert sportiv gradul I A 498 963
2 Antrenor categoria I, expert sportiv gradul I 449 894
3 Antrenor categoria II, expert sportiv gradul II 407 765
4 Antrenor categoria III, referent sportiv gradul III 407 735
5 Antrenor categoria IV, referent sportiv gradul IV 407 680
6 Antrenor categoria V 407 606
7 Antrenor debutant, referent sportiv debutant 407 -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
________
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc
prin ordin al presedintelui Agentiei Naţionale pentru Sport.
**) Categoria de clasificare de antrenor corespunde gradului profesional.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/6 la Legea nr. 154/1998.
(1) Salariile de baza şi indemnizatiile lunare sunt brute şi impozabile, potrivit legii.
(2) Salariile de baza individuale şi indemnizatiile lunare, calculate pentru prima etapa şi a doua etapa de majorare, potrivit prevederilor prezentei ordonante, vor fi rotunjite din 1 leu în 1 leu în favoarea salariatilor.
(3) Anexele nr. I-VIII, Ia-VIIIa şi Ib-VIIIb fac parte integrantă din prezenta ordonanţă.
(la 01.02.2006)
AUTORITATEA VAMALA
DIRECTIA GENERALĂ A VAMILOR
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
Capitolul I
Aparatul central
*Font 9*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
─────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 706 1.652
2 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IA S 601 1.406
3 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I S 559 1.308
4 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II S 517 1.209
5 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III S 475 1.110
6 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IV S 469 1.012
7 Inspector vamal, referent de specialitate; debutant S 461 -
8 Referent gradul I S.S.D. 486 1.136
9 Referent gradul II S.S.D. 444 1.037
10 Referent gradul III S.S.D. 435 938
11 Referent debutant S.S.D. 428 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
12 Referent I A M 454 1.061
13 Referent I M 418 962
14 Referent II M 411 864
15 Referent III M 404 766
16 Referent IV M 395 667
17 Referent debutant M 369 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul II
Directia Generală a Vamilor
Directia de supraveghere şi control vamal, Directia de supraveghere pentru zonele vamale speciale
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 9*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
─────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 843 1.850
2 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I A S 717 1.677
3 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I S 675 1.579
4 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II S 622 1.455
5 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III S 570 1.332
6 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IV S 560 1.209
7 Inspector vamal, referent de specialitate; debutant S 553 -
8 Referent gradul I S.S.D. 591 1.381
9 Referent gradul II S.S.D. 538 1.258
10 Referent gradul III S.S.D. 525 1.136
11 Referent debutant S.S.D. 518 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
12 Referent I A M 559 1.308
13 Referent I M 507 1.185
14 Referent II M 465 1.086
15 Referent III M 418 987
16 Referent IV M 395 889
17 Referent debutant M 369 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul III
Directia regionala vamala
Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
*Font 9*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
─────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 622 1.455
2 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IA S 560 1.209
3 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I S 475 1.110
4 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II S 418 987
5 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III S 411 889
6 Inspector vamal, referent de specialitate; debutant S 391 -
7 Referent gradul I S.S.D. 418 962
8 Referent gradul II S.S.D. 411 864
9 Referent gradul III S.S.D. 404 790
10 Referent debutant S.S.D. 370 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Referent I A M 418 864
12 Referent I M 411 790
13 Referent II M 404 717
14 Referent III M 395 618
15 Referent debutant M 369 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul IV
Birouri vamale
Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
A. Functii de execuţie de categoria A
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S sau 559 1.308
şcoala vamala
2 Inspector vamal principal S sau 454 1.061
şcoala vamala
3 Inspector vamal gradul I S sau 426 962
şcoala vamala
4 Inspector vamal gradul II S sau 418 864
şcoala vamala
5 Inspector vamal gradul III S sau 411 766
şcoala vamala
6 Inspector vamal debutant S sau 391 -
şcoala vamala
7 Inspector vamal Şcoala vamala 418 876
sau SSD
8 Controlor vamal gradul I Şcoala vamala 411 766
sau SSD
9 Controlor vamal gradul II Şcoala vamala 404 667
sau SSD
10 Agent vamal debutant Şcoala vamala 370 -
sau SSD
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Controlor vamal I M 411 790
12 Controlor vamal II M 404 717
13 Controlor vamal III M 395 618
14 Controlor vamal debutant M 369 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B. Functii de execuţie de categoria B
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Inspector pentru datoria vamala principal S 454 1.061
2 Inspector pentru datoria vamala gradul I S 426 962
3 Inspector pentru datoria vamala gradul II S 418 864
4 Inspector pentru datoria vamala gradul III S 411 766
5 Inspector pentru datoria vamala debutant S 391 -
6 Inspector pentru datoria vamala Şcoala vamala 418 876
sau SSD
7 Controlor pentru datoria vamala gradul I Şcoala vamala 411 766
sau SSD
8 Controlor pentru datoria vamala gradul II Şcoala vamala 404 667
sau SSD
9 Controlor pentru datoria vamala debutant Şcoala vamala 370 -
sau SSD
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Controlor pentru datoria vamala I M 411 790
11 Controlor pentru datoria vamala II M 404 717
12 Controlor pentru datoria vamala III M 395 618
13 Controlor pentru datoria vamala debutant M 369 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/7 la Legea nr. 154/1998.
Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
---------------
Ministrul muncii,
solidaritatii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu
Bucureşti, 12 ianuarie 2006.
Nr. 3.
(la 01.02.2006)
NAVIGATIE
UNITATI NAVALE ŞI CAPITANII DE PORTURI
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 9*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
─────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Comandant instructor S 426 987
2 Sef mecanic instructor S 418 717
a) Functii de execuţie pe nave maritime
3 Comandant S 426 901
4 Sef mecanic S 418 729
5 Capitan secund, sef mecanic secund, sef electrician S 411 618
6 Ofiter punte, ofiter mecanic, ofiter electrician S 411 581
7 Ofiter aspirant S 391 -
b) Functii de execuţie pe nave portuare, tehnice, fluviale
8 Capitan dragor M 404 605
9 Capitan M 404 556
10 Sef mecanic M 404 543
11 Dragor-sef M 404 532
12 Ofiter punte M 395 507
13 Ofiter mecanic, ofiter electrician M 395 495
14 Dragor M 388 458
15 Ofiter punte, ofiter mecanic, ofiter electrician,
dragor; aspirant M 369 -
c) Functii de execuţie comune pe nave
16 Sef statie RTG M 404 532
17 Ofiter RTG I M 395 482
18 Ofiter RTG II M 388 446
19 Sef echipaj 388 519
20 Conducator şalupă, sef timonier, ajutor ofiter mecanic 381 482
21 Electrician, motorist, motopompist, timonier, marinar 381 458
22 Electrician, motorist, motopompist, timonier, marinar;
debutant 369 -
23 Scafandru autonom 395 581
24 Scafandru greu 388 532
25 Scafandru debutant 369 -
d) Functii de execuţie de specialitate din activitatea capitaniilor de porturi
- Functii de execuţie pe grade profesionale -
26 Capitan de port specialist S 418 729
27 Capitan de port gradul I S 411 614
- Functii de execuţie pe trepte profesionale -
28 Capitan de port gradul II M 395 556
29 Ofiter de port gradul I M 404 532
30 Ofiter de port gradul II M 395 482
31 Ofiter de port debutant M 369 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitaniile de porturi vor putea utiliza şi functiile prevăzute la lit. a)-c) din prezenta anexa, în functie de dotare şi de atribuţiile acestora, stabilite conform prevederilor legale.
NOTĂ
Criteriile şi condiţiile pentru ocuparea functiilor prevăzute în prezenta anexa se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi se utilizeaza de către toate unitatile, indiferent de subordonare.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/8 la nr. 154/1998.
(la 01.02.2006)
AGRICULTURA
LABORATOARE CENTRALE: PENTRU CONTROLUL CALITATII SEMINTELOR, PENTRU CONTROLUL SANITAR-VETERINAR DE DIAGNOSTIC, PENTRU CONTROLUL ALIMENTELOR DE ORIGINE ANIMALA, PENTRU CONTROLUL STIINTIFIC AL PRODUSELOR BIOLOGICE ŞI MEDICAMENTELOR DE UZ VETERINAR, PENTRU CARANTINA FITOSANITARA, PRECUM ŞI UNITATI CU ŞI FARA PERSONALITATE JURIDICA SUBORDONATE DIRECTIILOR GENERALE PENTRU AGRICULTURA ŞI ALIMENTATIE, DIRECTIILOR SANITAR-VETERINARE JUDETENE
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 9*
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
─────────────────
minim maxim
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog,
pedolog); expert S 434 987
2 Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog,
pedolog); gradul I S 426 691
3 Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog,
pedolog); gradul II S 418 605
4 Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog,
pedolog); gradul III S 411 581
5 Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog,
pedolog); debutant S 391 -
6 Medic primar veterinar**) S 434 1.110
7 Medic veterinar gradul I S 426 790
8 Medic veterinar gradul II S 418 691
9 Medic veterinar gradul III S 411 581
10 Medic veterinar debutant S 391 -
11 Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; I S.S.D. 418 691
12 Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; II S.S.D. 411 556
13 Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic; III S.S.D. 404 519
14 Subinginer, asistent veterinar, conductor tehnic;
debutant S.S.D. 370 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
15 Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog); I A M 411 594
16 Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog); I M 404 507
17 Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog); II M 395 458
18 Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog); debutant M 369 -
19 Asistent veterinar I, tehnician veterinar I A M 411 594
20 Asistent veterinar II, tehnician veterinar I M 404 532
21 Asistent veterinar III, tehnician veterinar II M 395 482
22 Asistent veterinar, tehnician veterinar; debutant M 369 -
23 Agent veterinar I Şcoala 395 458
profesionala
24 Agent veterinar II Şcoala 388 408
profesionala
25 Agent veterinar debutant Şcoala 370 -
profesionala
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
_________
*) Specialitatea functiei de inginer este cea care se regaseste
în activitatea de baza a unităţii (agronomie, horticultura,
zootehnie şi altele). Cu acelasi nivel pot fi salarizate şi
functiile de biolog (chimist), dacă persoanele incadrate pe
aceste functii desfăşoară activitate în specialitatea functiei.
**) În functia de medic primar veterinar pot fi incadrate persoanele
care au obţinut acest grad profesional pe baza examenului organizat
de ministerele coordonatoare.
***) Specialitatea functiei de tehnician este cea care se regaseste în
activitatea de baza a unităţii (agronomie, horticultura, zootehnie
şi altele).
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/9 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.02.2006)
OFICII DE CADASTRU ŞI ORGANIZARE A TERITORIULUI
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Inginer cadastru gradul I A S 434 987
2 Inginer cadastru gradul I S 426 691
3 Inginer cadastru gradul II S 418 630
4 Inginer cadastru gradul III S 411 581
5 Inginer cadastru debutant S 391 -
6 Subinginer cadastru I S.S.D. 418 691
7 Subinginer cadastru II S.S.D. 411 594
8 Subinginer cadastru III S.S.D. 404 519
9 Subinginer cadastru debutant S.S.D. 370 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Tehnician cadastru I A M 411 594
11 Tehnician cadastru I M 404 507
12 Tehnician cadastru II M 395 458
13 Tehnician cadastru debutant M 369 -
14 Operator cadastru I M; G 404 458
15 Operator cadastru II M; G 395 408
16 Operator cadastru debutant M; G 369 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/10 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.02.2006)
PROTECTIA MEDIULUI
AGENTII DE PROTECTIE A MEDIULUI, ADMINISTRATIA REZERVATIEI BIOSFEREI "DELTA DUNARII"
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de
Nr. Functia Nivelul baza - lei -
crt. studiilor ─────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Inspector de specialitate expert, inginer expert*) S 434 987
2. Inspector de specialitate, inginer*); gradul I S 426 691
3. Inspector de specialitate, inginer*); gradul II S 418 605
4. Inspector de specialitate, inginer*); gradul III S 411 581
5. Inspector, inginer*); debutant S 391 -
6. Subinginer I S.S.D. 418 691
7. Subinginer II S.S.D. 411 556
8. Subinginer III S.S.D. 404 519
9. Subinginer debutant S.S.D. 370 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10. Tehnician, observator condiţii mediu; IA**) M 411 594
11. Tehnician, observator condiţii mediu; I**) M 404 507
12. Tehnician, observator condiţii mediu; II**) M 395 458
13. Tehnician, observator condiţii mediu; debutant**) M 369 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
_______
*) Specialitatea functiei de inginer este cea care se regaseste în
activitatea de baza a unităţii.
Cu acelasi nivel pot fi salarizate, în activitatea de baza, şi functiile
de biolog, chimist, fizician şi altele, dacă persoanele incadrate pe
aceste functii desfăşoară activitate în specialitatea functiei.
**) Specialitatea functiilor de tehnician şi de observator condiţii mediu
este cea care se regaseste în activitatea de baza a unităţii.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/11 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.02.2006)
AVIATIA SPORTIVA
AEROCLUBUL ROMÂNIEI
I. Salarii de baza pentru functiile de specialitate
1. Personal navigant şi tehnic navigant profesionist
Functii de execuţie
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
────────────────
minim maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Personal navigant şi tehnic navigant profesionist
clasa I 426 987
clasa a II-a 418 709
clasa a III-a 411 618
clasa a IV-a 404 581
clasa a V-a 395 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
_______
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc
prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
2. Personal tehnic aeronautic
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
────────────────
minim maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe clase profesionale
1. Inginer de aviatie S
clasa I 434 987
clasa a II-a 426 704
clasa a III-a 418 618
clasa a IV-a 411 581
debutant 391 -
2. Tehnician de aviatie M
clasa I 418 594
clasa a II-a 411 543
clasa a III-a 404 495
clasa a IV-a 395 458
debutant 369 -
3. Mecanic de aviatie Şcoala tehnica
clasa I de aviatie sau 426 630
clasa a II-a echivalenta 418 543
clasa a III-a 411 482
clasa a IV-a 395 458
debutant 369 -
4. Mecanic pentru întreţinerea M;
aparatelor de lansare la zbor (turn Şcoala
de parasutism, automosor, plior profesionala
parasute, deltaplanism, etc.)
clasa I 418 594
clasa a II-a 411 519
clasa a III-a 404 482
clasa a IV-a 395 458
debutant 369 -
5. Maistru de aviatie Şcoala de maistri
clasa I aviatie 411 642
clasa a II-a 404 594
clasa a III-a 395 507
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Personal operativ aeronautic
Functii de execuţie
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
────────────────
minim maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Meteorolog aeronautic specialist S
gradul I 434 987
gradul II 426 704
gradul III 418 618
gradul IV 411 581
debutant 391 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
2 Meteorolog aeronautic M+curs
I de calificare 404 532
II 395 482
debutant 369 -
3 Controlor trafic dirijare M+curs
I de calificare 404 594
II 395 532
III 388 482
4 Controlor trafic operaţiuni auxiliare M+curs
I de calificare 411 543
II 404 495
III 395 458
debutant 369 -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTA
1. Criteriile de încadrare şi de avansare în clase a personalului navigant, tehnic navigant şi tehnic aeronautic şi, respectiv în grade şi trepte profesionale a personalului operativ aeronautic, se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
2. În cazul pierderii licentei de zbor pentru calificarea deţinută, din cauze medicale, personalul navigant şi tehnic navigant profesionist îşi menţine incadrarea în clasa deţinută, ca instructor la sol.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/12 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.02.2006)
ASISTENŢA SOCIALA
UNITATI DE ASISTENŢA SOCIALA ŞI UNITATI DE ASISTENŢA MEDICO-SOCIALA
A. Salarii de baza pentru personalul de specialitate
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de
crt. Functia studiilor baza - lei -
────────────
minim maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped,
kinetoterapeut, sociolog, educator specializat;
principal S 436 774
2 Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped,
kinetoterapeut, sociolog, educator specializat S 428 709
3 Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped,
kinetoterapeut, sociolog, educator specializat;
debutant S 408 -
4 Medic primar S 630 1.283
5 Medic specialist S 539 918
6 Medic S 411 805
7 Medic stagiar S 394 -
8 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; principal S 426 956
9 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; specialist S 418 755
10 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical S 411 629
11 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; debutant S 391 -
12 Profesor C.F.M principal S 436 774
13 Profesor C.F.M, S 428 709
14 Profesor C.F.M debutant S 408 -
15 Asistent social, asistent medical***), educator
puericultor, educator specializat; principal S.S.D. 428 746
16 Asistent social, asistent medical***), educator
puericultor, educator specializat S.S.D. 420 667
17 Asistent social, asistent medical***), educator
puericultor, educator specializat; debutant S.S.D. 386 -
18 Profesor C.F.M. principal S.S.D. 428 735
19 Profesor C.F.M. S.S.D. 420 650
20 Profesor C.F.M. debutant S.S.D. 386 -
21 Asistent social, asistent medical, educator
puericultor, educator specializat, pedagog de
recuperare; principal PL 420 735
22 Asistent social, asistent medical, educator
puericultor, educator specializat, pedagog de
recuperare PL 412 657
23 Asistent social, asistent medical, educator
puericultor, educator specializat, pedagog de
recuperare; debutant PL 385 -
24 Asistent social, asistent medical*), educator
puericultor; principal M 420 683
25 Asistent social, asistent medical*), educator
puericultor M 412 578
26 Asistent social, asistent medical*), educator
puericultor; debutant M 385 -
27 Sora medicală principala**) M 410 615
28 Sora medicală**) M 403 513
29 Sora medicală debutanta**) M 375 -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
__________
*) Se aplica şi functiilor de educator specializat, lucrator social,
instructor de educatie, instructor de ergoterapie, masor.
**) Se aplica şi functiilor: oficiant medical, laborant cu liceul sanitar,
operator registrator de urgenta, registrator medical, statistician
medical, instructor C.F.M.
***) Se aplica urmatoarelor functii: asistent medical specialist; tehnician
superior de radiologie radioterapie şi radiodiagnostic; asistent medical
specializat; asistent de fiziokinetoterapie; asistent medico-social.
B. Salarii de baza pentru personalul auxiliar
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza - lei -
Nr. Functia Nivelul ────────────────────────
crt. studiilor minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Infirmiera, agent D.D.D. G 391 407
2 Infirmiera, agent D.D.D.; debutant G 372 -
3 Brancardier, baies, namolar, G 384 407
spalatoreasa, ingrijitoare
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTA
Personalul medico-sanitar din Institutul Naţional de Expertiza Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă se salarizeaza potrivit prevederilor aplicabile personalului de specialitate medico-sanitar şi personalului de specialitate din compartimentele paraclinice medico sanitare din unitatile clinice, institutele şi centrele medicale, preluand după caz şi alte functii din domeniul unităţilor sanitare, altele decat cele clinice.
(la 01.02.2006)
FUNCTII DE EXECUŢIE DIN ALTE UNITATI BUGETARE DE SUBORDONARE CENTRALA, PRECUM ŞI DIN COMPARTIMENTELE DE CONTABILITATE, FINANCIAR, APROVIZIONARE, INVESTITII DIN ACTIVITĂŢILE CUPRINSE IN ANEXELE IV/1-IV/11 ŞI DIN UNITATILE DE INVATAMANT
I. Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
*Font 9*
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
────────────────
minim maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Consilier, expert, inspector de specialitate, auditor;
gradul I, inginer, economist; specialist IA S 459 906
2 Referent de specialitate, inspector de
specialitate, auditor; gradul II, economist,
referent, inginer; gradul I S 451 724
3 Referent de specialitate, inspector de
specialitate; gradul III, economist,
referent, inginer; gradul II S 444 674
4 Referent de specialitate, inspector de
specialitate; gradul IV, economist,
referent, inginer; gradul III S 435 623
5 Referent, inspector, inginer, economist;
debutant S 414 -
6 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; I S.S.D. 426 653
7 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; II S.S.D. 417 603
8 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; III S.S.D. 410 538
9 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; debutant S.S.D. 376 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
10 Consilier juridic gradul IA S 459 906
11 Consilier juridic gradul I S 451 724
12 Consilier juridic gradul II S 444 674
13 Consilier juridic gradul III S 435 623
14 Consilier juridic debutant S 414 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
15 Tehnician, merceolog, contabil, referent; IA M 444 567
16 Tehnician, merceolog, contabil, referent; I M 435 521
17 Tehnician, merceolog, contabil, referent; II M 427 471
18 Tehnician, merceolog, contabil, referent; III M 419 431
19 Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutant M 390 -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II. Unităţi de perfectionare a personalului cu pregatire superioara
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert-consultant IA S 451 906
2 Expert-consultant I S 444 792
3 Expert-consultant II S 435 702
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
III. Unităţi de perfectionare a personalului cu pregatire medie şi centre de calificare şi recalificare
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ─────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert gradul I S 451 792
2 Expert gradul II S 444 679
3 Expert gradul III S 435 623
4 Expert debutant S 414 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5 Instructor I M 414 594
6 Instructor II M 407 508
7 Instructor III M 399 465
8 Instructor debutant M 372 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTA
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică şi functiilor de specialitate din şcoala populara de arta.
IV. Proiectare
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Proiectant gradul I S 459 882
2 Proiectant gradul II S 451 770
3 Proiectant gradul III S 444 668
4 Proiectant gradul IV S 435 612
5 Proiectant debutant S 414 -
6 Subinginer cartograf I S.S.D. 426 653
7 Subinginer cartograf II S.S.D. 417 598
8 Subinginer cartograf III S.S.D. 410 522
9 Subinginer cartograf debutant S.S.D. 376 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Tehnician proiectant I M 414 594
11 Tehnician proiectant II*) M 407 508
12 Tehnician proiectant III*) M 399 465
13 Tehnician proiectant debutant*) M 372 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
______
*) Salariul de baza prevăzut pentru aceasta functie se utilizeaza şi la
functia de desenator tehnic cartograf.
V. Unităţi de informatica
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul
crt. Functia studiilor de baza
- lei -
────────────
minim maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Analist, programator, inginer de sistem; IA S 468 906
2 Analist, programator, inginer de sistem; I S 459 860
3 Analist, programator, inginer de sistem; II S 451 770
4 Analist, programator, inginer de sistem; III S 444 668
5 Analist, programator, inginer de sistem; IV S 435 612
6 Analist, programator, inginer de sistem; debutant S 414 -
7 Informatician, conductor tehnic; I S.S.D. 426 653
8 Informatician, conductor tehnic; II S.S.D. 417 598
9 Informatician, conductor tehnic; III S.S.D. 410 522
10 Informatician, conductor tehnic; debutant S.S.D. 376 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Analist (programator) ajutor IA M 422 594
12 Analist (programator) ajutor I M 414 550
13 Analist (programator) ajutor II M 407 496
14 Analist (programator) ajutor III M 399 454
15 Analist (programator) debutant M 372 -
16 Operator, controlor date; I M 422 550
17 Operator, controlor date; II M 414 496
18 Operator, controlor date; III M 407 454
19 Operator, controlor date; IV M 399 414
20 Operator, controlor date; debutant M 372 -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
VI. Administratia publică locala
Servicii publice de salvamont din subordinea consiliilor judetene şi locale
Salarii de baza pentru functiile specifice din serviciile publice de salvamont
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor*) ───────────────────────
minim maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Salvator montan gradul I 434 854
2 Salvator montan gradul II 418 641
3 Salvator montan gradul III 418 530
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
_______
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc
prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi
turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor.
NOTA
1. Pentru activitatea desfăşurată în condiţii de incordare psihică foarte ridicata, personalul incadrat pe functia de salvator montan beneficiaza de un spor de până la 25% din salariul de baza.
2. Categoriile de personal, condiţiile de acordare şi marimea concreta a sporului pentru incordare psihică, în limita prevăzută la pct. 1, se stabilesc de către ordonatorii principali de credite, cu incadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/1 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.02.2006)
ALTE FUNCTII COMUNE DIN SECTORUL BUGETAR
Salarii de baza pentru personalul din
activitatea de secretariat-administrativ, gospodarire,
întreţinere-reparatii şi de deservire*1)
Functii de execuţie pe trepte profesionale
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Stenodactilograf I A*) M 411 561
2. Stenodactilograf I M 404 475
3. Stenodactilograf II M 395 435
4. Stenodactilograf debutant M 369 -
5. Secretar-dactilograf, dactilograf; I A*) M 404 527
6. Secretar-dactilograf, dactilograf; I M; G 395 465
7. Secretar-dactilograf, dactilograf; II M; G 388 424
8. Secretar-dactilograf, dactilograf; debutant M; G 369 -
9. Secretar, secretar-dactilograf; I**) M; G 395 447
10. Secretar, secretar-dactilograf; II**) M; G 388 407
11. Secretar, secretar-dactilograf; debutant**) M; G 369 -
12. Administrator I M 404 566
13. Administrator II M 395 515
14. Administrator III M 388 465
15. Sef depozit I M 395 510
16. Sef depozit II M 388 465
17. Casier, magaziner; I M 395 498
18. Casier, magaziner; II M; G 388 447
19. Casier, magaziner; debutant M; G 369 -
20. Functionar, arhivar; I M 404 487
21. Functionar, arhivar; II M 395 447
22. Functionar, arhivar; III M 388 407
23. Functionar, arhivar; debutant M 369 -
24. Sef formatie paza, pompieri 381 447
25. Portar, paznic, pompier, ingrijitor, guard,
bufetier, manipulant bunuri, curier; I 388 404
26. Portar, paznic, pompier, ingrijitor, guard,
bufetier, manipulant bunuri, curier; II 381 395
27. Maistru I 395 550
28. Maistru II 388 510
29. Sofer***) 388 651
30. Muncitor calificat I 426 538
31. Muncitor calificat II 418 510
32. Muncitor calificat III 411 475
33. Muncitor calificat IV 404 447
34. Muncitor calificat V 395 412
35. Muncitor calificat VI 388 404
36. Muncitor necalificat 381 395
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*1) Se utilizeaza în administratia publică şi în unitatile subordonate
acesteia, finantate parţial sau integral de la bugetul de stat.
*) Se utilizeaza în ministere şi în celelalte institutii centrale ale
administraţiei publice.
**) Se utilizeaza în activitatea de secretariat-administrativ din unitatile
bugetare.
***) Se utilizeaza în Parlament, în ministere şi în celelalte institutii
centrale ale administraţiei publice.
NOTĂ
În unitatile bugetare din subordinea ministerelor şi a celorlalte institutii ale administraţiei publice, incadrarea soferilor se face ţinându-se seama şi de autovehiculul pe care îl deservesc, potrivit echivalarii categoriilor de calificare cu treptele profesionale, elaborata de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/2 la Legea nr. 154/1998
.
------------
Anexa nr. V/2a a fost modificata de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 323 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 19 iulie 2006.
(la 01.02.2006)
INDEMNIZATII DE CONDUCERE SPECIFICE
*Font 9*
┌────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┬────────────────┐
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │A. Serviciile Parlamentului, Administraţiei Prezidentiale, Guvernului, │ │
│ │ Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înaltă │ │
│ │ Curte de Casatie şi Justiţie, Curtii Constitutionale, Consiliului │ │
│ │ Legislativ, Consiliului Concurentei, Avocatului Poporului, Curtii de │ │
│ │ Conturi şi Consiliului Naţional al Audiovizualului │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Sef departament, director general │ 55 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Director, sef sector, sef compartiment │ 50 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 3 │Director adjunct, sef sector adjunct, sef compartiment adjunct │ 40 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 4 │Sef serviciu, sef secţie │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 5 │Sef birou, sef oficiu, sef atelier │ 25 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │ B. Ministere, alte organe de specialitate, precum şi unitatile │ │
│ │ teritoriale de specialitate din subordinea acestora │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │a) aparatul propriu │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │1. Ministerul Finanţelor Publice │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │1.1. Garda Financiară - aparatul central │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Comisar general adjunct │ 50 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Comisar sef divizie │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │2. Ministerul Educatiei şi Cercetarii │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia*) │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ minim maxim │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Inspector general │ 45 55 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Inspector principal de specialitate │ 45 50 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┴────────────────┤
│ │*) Se calculeaza conform art. 51, alin. (1) din Legea nr. 128/1997. │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┬────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ +────────────────+
│ │ │ limita maxima │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │b) servicii publice descentralizate │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │1. Ministerul Finanţelor Publice │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │1.1. Garda Financiară - aparatul teritorial │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Comisar sef secţie │ 40 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Comisar sef secţie adjunct │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 3 │Comisar sef secţie divizie │ 25 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │1.2. Direcţii generale ale finanţelor publice │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │- Administratia finanţelor publice a municipiului │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Director administratie financiară │ 40 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Director adjunct administratie financiară │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │- Administratia finanţelor publice a orasului │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 3 │Sef administratie │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │- Administratia finanţelor publice a comunei │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 4 │Sef administratie │ 25 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ minim maxim │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │2. Ministerul Educatiei şi Cercetarii │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │2.1. Inspectoratul scolar*) │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Inspector scolar general │ 45 55 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Inspector scolar general adjunct │ 35 45 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 3 │Inspector scolar de specialitate │ 30 40 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 4 │Inspector scolar │ 25 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┴────────────────┤
│ │*) Se calculeaza conform art. 51, alin. (1) din Legea nr. 128/1997. │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┬────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │c) aparatul propriu al administraţiei publice locale şi │ │
│ │serviciile publice din subordinea acesteia │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┴────────────────┤
│ │ 1. Prefecturi, consilii judetene, Primaria Municipiului Bucureşti şi │
│ │ Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi sectoarele municipiului │
│ │ Bucureşti, consilii locale │
│ │ │
│ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┬────────────────+
│ │1.1. La nivel de judet, la municipiul Bucureşti şi la sectoarele │ │
│ │municipiului Bucureşti, la municipiile de categoria I │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Sef departament*), arhitect sef**) │ 55 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Arhitect - sef adjunct***) │ 50 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 3 │Sef filiala, sef corp control comercial I │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 4 │Sef corp control comercial II │ 25 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │1.2. La nivel de municipii, altele decat cele de categoria I şi la oras│ │

│ 1 │Sef corp control comercial I, arhitect-sef****) │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Sef corp control comercial II │ 25 │
├────+──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┴────────────────┤
│ │1.3. La nivel de comuna │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┬────────────────┤
│ 1 │Sef perceptie │ 25 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Sef birou │ 15 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │1.4. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini, activităţi şi │ │
│ │responsabilităţii suplimentare functiei de baza, care fac parte din │ │
│ │salariul de baza │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului şi amenajarii │ 15 │
│ │teritoriului şi al autorizarii executarii lucrărilor de │ │
│ │constructii*****) │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┴────────────────┤
│ │*) Se utilizeaza numai la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. │
│ │**) Se utilizeaza la nivel de judet, la Primaria Municipiului Bucureşti, la sectoarele │
│ │Municipiului Bucureşti, şi la municipiile de toate categoriile. │
│ │***) Se utilizeaza numai la Primaria Municipiului Bucureşti │
│ │****) Se utilizeaza la oraşe. │
│ │*****) Se utilizeaza la comune. │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┬────────────────┤
│ │d) din unităţi subordonate ministerelor şi altor organe de │ │
│ │specialitate │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │1. Ministerul Culturii şi Cultelor │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │1.1. Functiile de conducere din activitatea redactionala │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Redactor-sef │ 40 │

│ 2 │Redactor-sef adjunct │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 3 │Sef redactie, secretar general de redactie │ 25 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │1.2. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini sau activităţi │ │
│ │suplimentare functiei de baza, care fac parte din salariul de baza │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Artistii lirici opera, artistii lirici, coristii opera, coristii, │ 10 │
│ │balerinii, artistii instrumentisti, instrumentistii, dansatorii, care │ │
│ │desfăşoară activitate solistica. │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Artistii instrumentisti şi instrumentistii care desfăşoară activitate │ 10 │
│ │de sef de partida. │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 3 │Dirijor, concert - maestru, solist concertist, solist instrumentist, │ 15 │
│ │dirijor cor academic │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │ 2. Agentia Naţionala pentru Sport │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │2.1. Functii de conducere din federatii sportive │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Presedinte federatie │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Secretar general federatie │ 25 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │2.2. Functii de conducere din alte unităţi sportive │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │2.2.1. Cluburi │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Presedinte club │ 20 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Vicepresedinte club │ 10 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │2.2.2. Complex sportiv │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Sef complex sportiv │ 10 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │ 3. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │3.1. Unităţi navale şi capitanii de porturi │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │Functiile de conducere din unitatile navale şi capitaniile de porturi │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Capitan sef port │ 20 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Sef grup scafandri │ 10 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │3.2. Pentru activitatea de imersiune, desfăşurată potrivit prevederilor│ │
│ │art. 8, lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, se acordă o │ │
│ │indemnizatie de 4 lei/ora de scufundare. │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │3.3. Aviatie sportiva │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │3.3.1. Functiile de conducere specifice activităţii de zbor │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Comandant detasament zbor │ 50 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Comandant aeroclub teritorial │ 50 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 3 │Comandant adjunct aeroclub teritorial │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 4 │Sef sector zbor aeroclub teritorial │ 15 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │3.3.2. Functiile de conducere specifice activităţii tehnic-aeronautice │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Sef grupa lucrari - reparatii (LR) │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Sef sector tehnic │ 15 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │3.3.3. Functiile de conducere specifice activităţii operativ - │ │
│ │aeronautice │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Director zbor │ 40 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Director tehnic │ 40 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 3 │Sef serviciu informare zbor - meteo - navigatie │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │3.3.4. Indemnizatia de zbor pentru personalul navigant şi tehnic │ │
│ │navigant profesionist, precum şi indemnizatia de exploatare pentru │ │
│ │personalul tehnic aeronautic din Aeroclubul României │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │ Activitatea pentru care se acordă: │ Indemnizatia │
│ │ │ limita maxima │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Misiuni prevăzute în Codul aerian │40 lei/ora/zbor │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Misiuni prevăzute în Codul aerian │30 lei/start sau│
│ │ │ tur de pista │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 3 │Salturi cu parasuta │ 90 lei/salt │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 4 │Lansarea la zbor a aeronavelor şi aterizari │ 3 lei/lansare │
│ │ │ sau aterizare │
└────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┴────────────────┘
NOTĂ
1. Indemnizatia de zbor la baza pentru zboruri de acrobatie şi înaltă acrobatie aeriana va fi echivalata, astfel
1 ora zbor acrobatie = 2 ore zbor normal
1 ora zbor înaltă acrobatie = 4 ore zbor normal
Zborul în formatie este echivalent cu zborul de înaltă acrobatie.
2. Indemnizatia de zbor la baza, acordată personalului navigant şi tehnic navigant profesionist, face parte din salariul de baza şi constituie baza de calcul pentru toate drepturile care se acordă în raport cu acesta.
3. Criteriile pentru acordarea indemnizatiei de zbor şi de exploatare pe functii şi misiuni, în limitele maxime prevăzute, precum şi majorarea cu până la 60% a indemnizatiei pentru zborurile ce se executa în condiţii deosebite se stabilesc prin decizia directorului general al Aeroclubului României. Valoarea indemnizatiei de zbor şi de exploatare pe functii şi misiuni va fi stabilita prin criterii, astfel încât sa nu depăşească alocatia bugetară pe anul în curs.
*Font 9*
┌────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┬────────────────┐
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │4. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │4.1. Functii de conducere din activitatea specifică │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Sef oficiu*), inspector sef*) │ 40 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Sef statie, sef ferma, sef centru, sef circumscriptie │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┴────────────────┤
│ │*) Se utilizeaza la oficiile sau inspectoratele cu personalitate juridica, după caz. │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │4.2. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţii │
│ │suplimentare functiei de baza, care fac parte din salariul de baza: │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┬────────────────┤
│ │- Medicii veterinari incadrati în activităţile prevăzute în Anexa │ 10% din │
│ │nr. IV/7 la prezenta ordonanţă, autorizati sa exercite atribuţii de │salariul de baza│
│ │inspector al politiei sanitar-veterinare. │ al functiei de │
│ │ │ execuţie │
│ │ │ indeplinite │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┴────────────────┤
│ │Marimea concreta a sporului se stabileste de organul care îl autorizeaza. │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┬────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │5. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │5.1. Functii de conducere din activitatea specifică │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Inspector sef*) │ 40 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┴────────────────┤
│ │*) Se utilizeaza la agentiile de supraveghere a protectiei mediului. │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┬────────────────┤
│ │6. Academia Română │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │6.1. Functii de conducere specifice din activitatea de │ │
│ │cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica şi proiectare. │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Director institut │ 50 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Director adjunct ştiinţific, director adjunct institut │ 40 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 3 │Secretar ştiinţific, director centru │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │7. Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │7.1. Functii de conducere specifice în unitatile de perfectionare a │ │
│ │personalului cu pregatire medie şi centre de calificare şi │ │
│ │recalificare │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Director centru de perfectionare │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Director adjunct centru de perfectionare │ 25 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 3 │Director centru de calificare şi recalificare │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 4 │Sef centru de calificare │ 15 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ │ C. Autoritatea vamala │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 1 │Sef birou vamal │ 30 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 2 │Sef adjunct birou vamal │ 25 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┼────────────────┤
│ 3 │Sef tura, sef sector │ 20 │
└────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────-┴────────────────┘
(la 01.02.2006)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA ALESE
Indemnizatiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, alese în functie potrivit prevederilor Constituţiei României
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Presedintia României
1 Preşedintele României 6.875
Parlamentul României
2 Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputatilor 6.344
3 Vicepresedintii Senatului şi ai Camerei Deputatilor 5.844
4 Secretarii şi Chestorii Senatului şi ai Camerei Deputatilor 5.500
5 Presedintii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei
Deputatilor 5.500
6 Liderii grupurilor parlamentare ale Senatului şi Camerei
Deputatilor 5.500
7 Vicepresedintii comisiilor permanente ale Senatului şi
Camerei Deputatilor 5.157
8 Secretarii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei
Deputatilor 5.094
9 Senatori, deputati 5.032
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. II/1 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.02.2006)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA NUMITE
Indemnizatiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, numite în functii potrivit legii
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Guvernul României
1 Prim - ministru 6.344
2 Ministru de stat 5.844
3 Ministru 5.500
4 Ministru delegat 5.500
5 Secretar de stat membru al Guvernului 5.032
6 Secretar de stat 4.813
7 Subsecretar de stat 4.063
Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie
8 Presedinte 6.344
9 Vicepresedinte 5.594
10 Presedinte de secţie 5.157
11 Judecator 5.032
Curtea Constituţională
12 Presedinte*) 6.344
13 Judecator*) 5.594
Consiliul Legislativ
14 Presedinte consiliu 5.500
15 Presedinte de secţie 5.157
Avocatul Poporului
16 Avocatul poporului 5.500
Curtea de Conturi
17 Presedinte 6.344
18 Vicepresedinte 5.594
19 Presedinte de secţie 5.157
20 Consilier conturi 5.032
Secretariatul general al Guvernului
21 Secretar general al Guvernului 5.032
22 Secretar general adjunct al Guvernului 4.813
23 Consilier de stat 4.813
Administratia Prezidentiala
24 Consilier prezidential 5.500
25 Consilier de stat 4.813
Parlamentul României
26 Secretar general la Camera Deputatilor şi la Senat 5.032
27 Secretar general adjunct la Camera Deputatilor şi la Senat 4.813
Consiliul Concurentei
28 Presedinte 6.344
29 Vicepresedinte 5.594
30 Consilier de concurenta 5.157
Consiliul Naţional al Audiovizualului
31 Presedinte 5.500
32 Membri 4.813
Cancelaria Primului - Ministru
33 Seful Cancelariei Primului-Ministru 5.500
34 Consilier de stat la Cancelaria Primului-Ministru 4.813
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii
35 Presedinte 5.500
36 Vicepresedinte 5.032
37 Secretar al Consiliului 5.032
38 Membri 4.813
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
---------
*) Se aplica şi prevederile pct. 42 ale art. 1 din Legea nr. 232/2004
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi
functionarea Curtii Constitutionale.
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. II/2 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.02.2006)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA ALESE DIN CADRUL ORGANELOR AUTORITĂŢII PUBLICE LOCALE
Indemnizatii pentru persoanele alese în functie potrivit prevederilor Constituţiei României
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│Nr. │ Functia │Indemnizatia│
│crt.│ │ - lei - │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ │ PRIMARII ŞI CONSILII │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 1 │Primar general al Capitalei │ 5.500 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 2 │Viceprimar al Capitalei │ 4.589 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 3 │Presedinte al consiliului judetean (categoria I) │ 4.757 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 4 │Presedinte al consiliului judetean (categoria II) │ 4.733 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 5 │Vicepresedinte al consiliului judetean (categoria I) │ 4.274 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 6 │Vicepresedinte al consiliului judetean (categoria II) │ 4.221 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 7 │Primar de municipiu (cu peste 320000 locuitori) │ 4.484 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 8 │Primar de municipiu (categoria I) │ 4.103 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 9 │Primar de municipiu (categoria II) │ 3.734 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 10 │Primar de municipiu (categoria III) │ 3.448 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 11 │Viceprimar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori) │ 3.938 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 12 │Viceprimar de municipiu (categoria I) │ 3.560 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 13 │Viceprimar de municipiu (categoria II) │ 3.229 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 14 │Viceprimar de municipiu (categoria III) │ 2.940 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 15 │Primar de oras (categoria I) │ 3.171 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 16 │Primar de oras (categoria II) │ 3.061 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 17 │Primar de oras (categoria III) │ 2.979 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 18 │Viceprimar de oras (categoria I) │ 2.625 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 19 │Viceprimar de oras (categoria II) │ 2.520 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 20 │Viceprimar de oras (categoria III) │ 2.468 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 21 │Primar de comuna (cu peste 15.000 locuitori) │ 2.381 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 22 │Primar de comuna (categoria I) │ 2.100 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 23 │Primar de comuna (categoria II) │ 1.995 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 24 │Primar de comuna (categoria III) │ 1.890 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 25 │Viceprimar de comuna (cu peste 15.000 locuitori) │ 1.943 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 26 │Viceprimar de comuna (categoria I) │ 1.785 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 27 │Viceprimar de comuna (categoria II) │ 1.733 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 28 │Viceprimar de comuna (categoria III) │ 1.680 │
└────┴────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 108/2005 privind unele măsuri în domeniul salarizarii persoanelor care ocupa functii de demnitate publică, alese şi numite, din administratia publică locala, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 331/2005.
(la 01.02.2006)
FUNCTII ASIMILATE CU FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA
Indemnizatii pentru personalul din institutii publice din subordinea Guvernului
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Institutii publice din subordinea Guvernului*)
1 Conducatorul institutiei 3.501
(presedinte, director general, sef oficiu, etc.)
2 Adjunctul conducătorului institutiei 2.970
(vicepresedinte, director general adjunct, etc.)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
--------
*) Instituţiile publice şi denumirile functiilor de conducere utilizate se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. III la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
ADMINISTRATIA PUBLICA CENTRALA DE SPECIALITATE
(ministere, alte organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor, serviciile Administraţiei Prezidentiale*1), aparatul de lucru al Guvernului şi aparatul Parlamentului României)
---------
*1) Administratia Prezidentiala poate aplica pentru salariaţii săi, prin analogie, prevederile legale în vigoare, referitoare la sporuri, indiferent de natura lor. Ordonatorul principal de credite va stabili, în mod concret, salariaţii care urmeaza sa beneficieze de sporuri, cuantumul acestora, precum şi condiţiile de acordare, cu incadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
I. Salarii de baza pentru functii de specialitate*)
--------
*) Salariile de baza stabilite pentru functiile prevăzute la cap. I. lit. B se utilizeaza şi pentru salarizarea functiilor de alta specialitate decat cele specifice din cadrul altor institutii centrale, precum şi pentru salarizarea personalului din aparatul propriu al prefecturilor, al consiliilor judetene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu excepţia secretarilor prevăzuţi la cap. II din Anexa nr. II.
A. Functii de conducere
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Secretar general S 2.674
2 Secretar general adjunct S 2.407
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ: Se utilizeaza în ministere şi în alte organe centrale de specialitate.
B. Functii de execuţie
*Font 9*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
Nr. Salariul de baza
crt. Functia Nivelul - lei -
studiilor ────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor
contabil, auditor; gradul IA S 581 1.325
2 Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor
contabil, auditor; gradul I S 529 1.160
3 Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor
contabil, auditor; gradul II S 487 1.051
4 Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor
contabil; gradul III S 471 942
5 Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor
contabil; gradul IV S 462 845
6 Referent, inspector, revizor contabil; debutant S 439 -
7 Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional, subinginer; gradul IA SSD 479 1.160
8 Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional, subinginer; gradul I SSD 471 942
9 Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional, subinginer; gradul II SSD 462 845
10 Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional, subinginer; gradul III SSD 453 765
11 Tehnician-economist, secretar superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional, subinginer; debutant SSD 416 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
12 Consilier juridic gradul I A S 581 1.325
13 Consilier juridic gradul I S 529 1.160
14 Consilier juridic gradul II S 487 1.051
15 Consilier juridic gradul III S 471 942
16 Consilier juridic gradul IV S 462 845
17 Consilier juridic debutant S 439 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
18 Referent IA M 479 676
19 Referent I M 471 588
20 Referent II M 462 546
21 Referent III M 453 479
22 Referent IV M 445 455
23 Referent debutant M 414 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
II. Salarii de baza pentru functii de conducere şi de execuţie de specialitate specifice serviciilor Parlamentului, Administraţiei Prezidentiale*1), Guvernului, Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, Curtii Constitutionale, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurentei, Avocatului Poporului, Curtii de Conturi şi Consiliului Naţional al Audiovizualului
--------
*1) Administratia Prezidentiala poate aplica pentru salariaţii săi, prin analogie, prevederile legale în vigoare, referitoare la sporuri, indiferent de natura lor. Ordonatorul principal de credite va stabili, în mod concret, salariaţii care urmeaza sa beneficieze de sporuri, cuantumul acestora, precum şi condiţiile de acordare, cu incadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
A. Functii de conducere specifice
*Font 9*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
1 Sef departament, director general S 2.308
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
B. Functii de execuţie de specialitate specifice
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
Nr. Salariul de baza
crt. Functia*) Nivelul - lei -
studiilor ────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
2 Sef birou senatorial, sef cabinet S 529 1.160
3 Sef birou senatorial, stenodactilograf, sef cabinet, referent SSD 445 969
4 Sef birou senatorial, stenodactilograf, sef cabinet, referent M 436 845
5 Sef birou senatorial, stenodactilograf, sef cabinet, referent PL 436 969
6 Director de cabinet S 898 2.111
7 Consilier S 898 2.111
8 Expert S 871 1.922
9 Consultant S 595 1.296
10 Secretar cabinet, secretar dactilograf M 436 710
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
---------
*) Se utilizeaza şi pentru cabinetul demnitarului.
III. Functii specifice unor ministere
1. MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
a) Functii specifice din aparatul propriu şi din unitatile teritoriale
Garda financiară - personal militarizat
5. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE
Functii specifice din aparatul propriu şi din serviciile deconcentrate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Asistent-sef S 581 1.325
2. Asistent-sef SSD 516 1.111
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
3. Asistent-sef PL 482 974
4. Asistent-sef M 471 894"
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------
Punctul 5, Cap. III din anexa nr. Ib a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 323 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 19 iulie 2006.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. V la Legea nr. 154/1998
(la 01.09.2006)
ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA
Consilii, primarii şi servicii publice din subordinea acestora
I. Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
Functii de execuţie
*Font 9*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
Nr. Salariul de baza
crt. Functia Nivelul - lei -
studiilor ────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Consilier, inspector de specialitate, revizor contabil,
arhitect, auditor; gradul IA S 487 1007
2 Consilier, inspector de specialitate, revizor contabil,
arhitect, auditor; gradul I S 479 890
3 Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor
contabil, arhitect; gradul II S 471 773
4 Referent de specialitate, inspector de specialitate, revizor
contabil, arhitect; gradul III S 462 701
5 Referent, inspector, revizor contabil, arhitect; debutant S 439 -
6 Conductor arhitect IA, referent IA, inspector IA,
subinginer IA SSD 471 716
7 Conductor arhitect I, referent I, inspector I, subinginer I SSD 462 618
8 Conductor arhitect II, referent II, inspector II,
subinginer II SSD 453 557
9 Conductor arhitect, referent, subinginer, inspector; debutant SSD 416 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
10 Consilier juridic gradul I A S 581 1.123
11 Consilier juridic gradul I S 529 1.007
12 Consilier juridic gradul II S 479 890
13 Consilier juridic gradul III S 471 773
14 Consilier juridic gradul IV S 462 673
15 Consilier juridic debutant S 439 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
16 Referent, inspector; IA M 471 658
17 Referent, inspector; I M 462 614
18 Referent, inspector; II M 453 555
19 Referent, inspector; III M 445 511
20 Referent, inspector; debutant M 414 -
21 Agent agricol I M 453 544
22 Agent agricol II M; G 445 511
23 Agent agricol III M; G 436 471
24 Agent agricol debutant M; G 414 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
II. Salarii de baza pentru functii din aparatul consiliilor
1. Consiliul General al Municipiului Bucureşti
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Salariul de baza
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Secretar 2.674
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. Consilii judetene
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Salariul de baza - lei -
crt. Functia ────────────────────────-
Categoria I Categoria II
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2 Secretar 2.546 2.374
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Consilii locale: municipale, orăşeneşti, comunale.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza - lei -
Nr. ────────────────────────────────────────────
crt. Functia Cu peste Categoria
320.000 ──────────────────────────────-
locuitori*) I II III
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3 Municipii
- secretar 2.117 1.917 1.745 1.574
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────-
*) Se aplica şi la sectoarele municipiului Bucureşti.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4 Oraşe
- secretar - 1.409 1.346 1.314
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza - lei -
────────────────────────────────────────────────────-
Categoria
Nr. Functia Cu peste ────────────────────────────────────
crt. 15000 locuitori I II III
între între până la
7.001-15.000 3.001-7.000 3.000
locuitori locuitori locuitori
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5 Comune
- secretar 1.309 1.050 986 954
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
1. Stabilirea categoriilor judetelor, municipiilor şi oraşelor se face prin hotărâre a Guvernului.
2. În cazul secretarului unităţilor administrativ-teritoriale, care în mod excepţional potrivit legii, are studii medii, salariul de baza prevăzut de prezenta ordonanţă, se diminueaza cu 10%.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VI la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
CONSILIUL CONCURENTEI
Salarii de baza pentru functiile de execuţie de specialitate specifice ale Consiliului Concurentei
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Inspector de concurenta gradul I S 879 1.992
2 Inspector de concurenta gradul II S 794 1.801
3 Inspector de concurenta gradul III S 709 1.612
4 Inspector de concurenta asistent S 512 1.158
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. IV/3 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
CERCETARE
UNITATI DE CERCETARE STIINTIFICA, DEZVOLTARE TEHNOLOGICA ŞI PROIECTARE
Salarii de baza pentru functiile de specialitate din activitatea de cercetare stiintifica şi dezvoltare tehnologica
*Font 9*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
Salariul de baza
Nr. Nivelul - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────-
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Cercetator ştiinţific principal gradul I S 634 1.928
2 Cercetator ştiinţific principal gradul II S 508 1.804
3 Cercetator ştiinţific principal gradul III S 452 1.407
4 Cercetator ştiinţific S 444 1.088
b) Functii de execuţie de specialitate neatestate
5 Asistent de cercetare stiintifica S 436 857
6 Asistent de cercetare stiintifica stagiar S 415 -
c) Functii de execuţie auxiliare din activitatea de cercetare stiintifica,
pe trepte profesionale
7 Asistent I M 436 684
8 Asistent II M 429 583
9 Asistent III M 419 540
10 Asistent stagiar M 392 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
NOTĂ
Functiile prevăzute la pozitiile nr. 1-4, utilizate în unitatile de cercetare stiintifica ale Academiei Române, sunt echivalate cu functiile didactice din învăţământul superior, după cum urmeaza: cercetator ştiinţific principal gradul I cu profesor universitar; cercetator ştiinţific principal gradul II cu conferentiar universitar; cercetator ştiinţific principal gradul III cu sef de lucrari (lector universitar) şi cercetator ştiinţific cu asistent universitar.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/3 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
CULTURA
UNITATI DE CULTURA
I. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din unitatile teatrale, muzicale şi de cinematografie
II. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din presa, edituri, informare documentara
*Font 9*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Redactor de rubrica, redactor, lector, publicist
comentator, corespondent în strainatate; S
gradul IA 461 1.067
gradul I 452 801
gradul II 444 708
gradul III 436 655
debutant 415 -
2 Sef agentie publicitate, administrator
(publicatii, editura), reporter (fotoreporter,
corespondent local); S
gradul I*) 452 774
gradul II 444 695
gradul III 436 641
debutant 415 -
3 Secretar (tehnic) de redactie, documentarist,
traducator, caricaturist, desenator artistic,
corector, tehnoredactor; S
gradul I 452 762
gradul II 444 695
gradul III 436 655
debutant 415 -
4 Redactor, secretar de redactie; S.S.D.
gradul I 444 708
gradul II 436 655
gradul III 429 561
debutant 393 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5 Redactor, secretar (tehnic) de redactie,
documentarist, traducator, caricaturist,
desenator artistic, corector, tehnoredactor; M
treapta IA 436 655
treapta I 429 574
treapta II 419 535
debutant 392 -
6 Laborant foto, retusor foto, fotograf; M; G
treapta I 436 561
treapta II 429 496
treapta III 419 455
debutant 392 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
--------
*) Nivelul de salarizare nu se aplică functiilor de administrator (publicatii, editura).
III. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din muzee şi biblioteci
Functii de execuţie
*Font 9*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Muzeograf, restaurator, conservator, bibliograf,
bibliotecar, arheolog, arhitect; S
gradul IA 452 1.067
gradul I 444 734
gradul II 436 667
debutant 415 -
2 Biolog, fizician, chimist; principal S 592 1.049
Biolog, fizician, chimist; specialist 515 828
Biolog, fizician, chimist 451 691
Biolog, fizician, chimist; debutant 429 -
3 Sociolog, psiholog; principal S 463 821
Sociolog, psiholog 454 752
Sociolog, psiholog; debutant 433 -
4 Muzeograf, restaurator, conservator, bibliograf,
bibliotecar-arhivist, bibliotecar; S.S.D.
gradul I 444 801
gradul II 436 655
gradul III 429 561
debutant 393 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5 Bibliotecar P.L.
treapta I 436 724
treapta II 429 613
treapta III 419 546
debutant 392 -
6 Restaurator*), conservator, trezorier, gestionar
custode sala; M
treapta I 436 655
treapta II 429 574
treapta III 419 535
debutant 392 -
7 Bibliotecar M
treapta IA 436 655
treapta I 429 574
treapta II 419 535
debutant 392 -
8 Supraveghetor muzeu, manuitor carte M; G 412 455
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
---------
*) În instituţiile muzeale din domeniul traditiei populare pot fi incadrati şi
absolventi ai învăţământului gimnazial şi profesional.
IV. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din case de cultura, camine culturale şi alte institutii de cultura
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Referent; S
gradul I 452 762
gradul II 444 695
gradul III 436 655
debutant 415 -
2 Referent; S.S.D.
gradul I 444 708
gradul II 436 655
gradul III 429 561
debutant 393 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
3 Referent;
treapta IA 436 655
treapta I 429 574
treapta II 419 535
debutant 392 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
1. Persoanele incadrate în unitatile de cultura, care au rezultate valoroase în activitate, pot ocupa în mod cu totul excepţional, în baza criteriilor elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi cu aprobarea nominala a ministrului culturii şi cultelor, functii de specialitate fără a avea studiile necesare postului.
2. Salariile de baza pentru salariaţii teatrelor naţionale, ai celor la care spectacolele se desfăşoară preponderent în limba unei minoritati naţionale, operelor naţionale, muzeelor naţionale şi muzeele de importanţa naţionala stabilite potrivit legii, bibliotecilor naţionale, ai Bibliotecii Academiei Române şi ai Operei Maghiare din Cluj-Napoca, precum şi ai Filarmonicii "George Enescu" - Bucureşti, pentru activitatea de importanţa naţionala desfăşurată în aceste institutii, pot fi cu până la 20% mai mari, în limita fondului de salarii aprobat prin buget, cu excepţia personalului de specialitate artistica din cadrul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti care beneficiaza în continuare de prevederile Legii nr. 102/2004.
3. Pe functiile noi introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 112/2005, vor putea fi promovate persoanele incadrate în instituţiile publice respective, care indeplinesc condiţia de studii prevăzută pentru noile functii, în condiţiile art. 7 alin. (2) şi art. 8 din prezenta ordonanţă.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/4 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
CULTE
Salarii de baza pentru personalul clerical*)
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Preot
gradul I S 452 961
gradul II S 444 801
definitiv S 436 721
debutant S 415 -
2 Preot
gradul I M 429 695
definitiv M 419 667
debutant M 392 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
---------
*) Se utilizeaza pentru salarizarea personalului incadrat în unitatile
bugetare.
Condiţiile de ocupare a gradelor profesionale se stabilesc prin hotărâre
a Guvernului.
Ministerul Culturii şi Cultelor este autorizat sa certifice asimilarea
functiilor de la alte culte cu cea de preot.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/5 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
SPORT
UNITATI SPORTIVE
I. Salariul de baza pentru functiile de specialitate din federatii sportive
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor*) ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Secretar federatie, antrenor federal, antrenor lot
naţional**), expert sportiv; gradul IA 452 995
2 Secretar federatie, antrenor federal, antrenor lot
naţional**), expert sportiv; gradul I 444 852
3 Secretar federatie, antrenor federal, antrenor lot
naţional**), expert sportiv; gradul II 436 761
4 Secretar federatie, antrenor federal, antrenor lot
naţional**); gradul III, instructor sportiv gradul I 429 695
5 Secretar federatie, antrenor federal; gradul IV,
instructor sportiv gradul II 419 642
6 Instructor sportiv debutant 392 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
7 Instructor sportiv I, referent I 436 642
8 Instructor sportiv II, referent II 429 576
9 Instructor sportiv III, referent III 419 538
10 Instructor sportiv debutant 392 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
---------
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc prin ordin
al presedintelui Agentiei Naţionale pentru Sport.
**) Se poate utiliza şi la cluburile sportive, cu aprobarea presedintelui
Agentiei Naţionale pentru Sport.
II. Salariul de baza pentru functiile de specialitate din alte unităţi sportive
*Font 9*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor*) ────────────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie pe categorii de clasificare**)
1 Expert sportiv gradul IA 528 1.021
2 Antrenor categoria I, expert sportiv gradul I 476 948
3 Antrenor categoria II, expert sportiv gradul II 432 811
4 Antrenor categoria III, referent sportiv gradul III 432 780
5 Antrenor categoria IV, referent sportiv gradul IV 432 721
6 Antrenor categoria V 432 643
7 Antrenor debutant, referent sportiv debutant 432 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
---------
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc prin ordin
al presedintelui Agentiei Naţionale pentru Sport.
**) Categoria de clasificare de antrenor corespunde gradului profesional.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/6 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
AUTORITATEA VAMALA
DIRECTIA GENERALĂ A VAMILOR
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
Capitolul I
Aparatul central
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────-
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 749 1.752
2 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IA S 638 1.491
3 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I S 593 1.387
4 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II S 549 1.282
5 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III S 504 1.177
6 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IV S 498 1.073
1 Inspector vamal, referent de specialitate; debutant S 489 -
8 Referent gradul I S.S.D. 516 1.205
9 Referent gradul II S.S.D. 471 1.100
10 Referent gradul III S.S.D. 462 995
11 Referent debutant S.S.D. 454 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
12 Referent IA M 482 1.125
13 Referent I M 444 1.020
14 Referent II M 436 916
15 Referent III M 429 812
16 Referent IV M 419 708
17 Referent debutant M 392 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul II
Directia Generală a Vamilor
Directia de supraveghere şi control vamal, Directia de supraveghere pentru zonele vamale speciale
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 894 1.961
2 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IA S 761 1.778
3 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I S 716 1.674
4 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II S 660 1.543
5 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III S 605 1.412
6 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IV S 594 1.282
7 Inspector vamal, referent de specialitate; debutant S 587 -
8 Referent gradul I S.S.D. 627 1.464
9 Referent gradul II S.S.D. 571 1.334
10 Referent gradul III S.S.D. 557 1.205
11 Referent debutant S.S.D. 550 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
12 Referent IA M 593 1.387
13 Referent I M 538 1.257
14 Referent II M 493 1.152
15 Referent III M 444 1.047
16 Referent IV M 419 943
17 Referent debutant M 392 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul III
Directia regionala vamala
Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
*Font 9*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 660 1.543
2 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul IA S 594 1.282
3 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul I S 504 1.177
4 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul II S 444 1.047
5 Inspector vamal, referent de specialitate; gradul III S 436 943
6 Inspector vamal, referent de specialitate; debutant S 415 -
7 Referent gradul I S.S.D. 444 1.020
8 Referent gradul II S.S.D. 436 916
9 Referent gradul III S.S.D. 429 838
10 Referent debutant S.S.D. 393 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Referent IA M 444 916
12 Referent I M 436 838
13 Referent II M 429 761
14 Referent III M 419 656
15 Referent debutant M 392 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul IV
Birouri vamale
Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
A. Functii de execuţie de categoria A
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────-
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S sau 593 1.387
şcoala vamala
2 Inspector vamal principal S sau 482 1.125
şcoala vamala
3 Inspector vamal gradul I S sau 452 1.020
şcoala vamala
4 Inspector vamal gradul II S sau 444 916
şcoala vamala
5 Inspector vamal gradul III S sau 436 812
şcoala vamala
6 Inspector vamal debutant S sau 415 -
şcoala vamala
7 Inspector vamal Şcoala vamala 444 929
sau S.S.D.
8 Controlor vamal gradul I Şcoala vamala 436 812
sau S.S.D.
9 Controlor vamal gradul II Şcoala vamala 429 708
sau S.S.D.
10 Agent vamal debutant Şcoala vamala 393 -
sau S.S.D.
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Controlor vamal I M 436 838
12 Controlor vamal II M 429 761
13 Controlor vamal III M 419 656
14 Controlor vamal debutant M 392 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B. Functii de execuţie de categoria B
*Font 9*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Inspector pentru datoria vamala principal S 482 1.125
2 Inspector pentru datoria vamala gradul I S 452 1.020
3 Inspector pentru datoria vamala gradul II S 444 916
4 Inspector pentru datoria vamala gradul III S 436 812
5 Inspector pentru datoria vamala debutant S 415 -
6 Inspector pentru datoria vamala Şcoala vamala 444 929
sau SSD
7 Controlor pentru datoria vamala gradul I Şcoala vamala 436 812
sau SSD
8 Controlor pentru datoria vamala gradul II Şcoala vamala 429 708
sau SSD
9 Controlor pentru datoria vamala debutant Şcoala vamala 393 -
sau SSD
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Controlor pentru datoria vamala I M 436 838
11 Controlor pentru datoria vamala II M 429 761
12 Controlor pentru datoria vamala III M 419 656
13 Controlor pentru datoria vamala debutant M 392 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/7 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
NAVIGATIE
UNITATI NAVALE ŞI CAPITANII DE PORTURI
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nivelul Salariul de baza
Nr. Functia studiilor - lei -
crt. ────────────────
minim maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Comandant instructor S 452 1.047
2. Sef mecanic instructor S 444 761
a) Functii de execuţie pe nave maritime
3. Comandant S 452 956
4. Sef mecanic S 444 773
5. Capitan secund, sef mecanic secund, sef
electrician S 436 656
6. Ofiter punte, ofiter mecanic, ofiter electrician S 436 616
7. Ofiter aspirant S 415 -
b) Functii de execuţie pe nave portuare, tehnice, fluviale
8. Capitan dragor M 429 642
9. Capitan M 429 590
10. Sef mecanic M 429 576
11. Dragor-sef M 429 564
12. Ofiter punte M 419 538
13. Ofiter mecanic, ofiter electrician M 419 525
14. Dragor M 412 486
15. Ofiter punte, ofiter mecanic, ofiter
electrician, dragor; aspirant M 392 -
c) Functii de execuţie comune pe nave
16. Sef statie RTG M 429 564
17. Ofiter RTG I M 419 511
18. Ofiter RTG II M 412 473
19. Sef echipaj 412 551
20. Conducator şalupă, sef timonier, ajutor ofiter
mecanic 404 511
21. Electrician, motorist, motopompist, timonier,
marinar 404 486
22. Electrician, motorist, motopompist, timonier,
marinar; debutant 392 -
23. Scafandru autonom 419 616
24. Scafandru greu 412 564
25. Scafandru debutant 392 -
d) Functii de execuţie de specialitate din activitatea
capitaniilor de porturi
- Functii de execuţie pe grade profesionale -
26. Capitan de port specialist S 444 773
27. Capitan de port gradul I S 436 651
- Functii de execuţie pe trepte profesionale -
28. Capitan de port gradul II M 419 590
29. Ofiter de port gradul I M 429 564
30. Ofiter de port gradul II M 419 511
31. Ofiter de port debutant M 392 -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitaniile de porturi vor putea utiliza şi functiile prevăzute la lit. a)-c) din prezenta anexa, în functie de dotare şi de atribuţiile acestora, stabilite conform prevederilor legale.
NOTĂ
Criteriile şi condiţiile pentru ocuparea functiilor prevăzute în prezenta anexa se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi se utilizeaza de către toate unitatile, indiferent de subordonare.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/8 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
AGRICULTURA
LABORATOARE CENTRALE: PENTRU CONTROLUL CALITATII SEMINTELOR, PENTRU CONTROLUL SANITAR-VETERINAR DE DIAGNOSTIC, PENTRU CONTROLUL ALIMENTELOR DE ORIGINE ANIMALA, PENTRU CONTROLUL STIINTIFIC AL PRODUSELOR BIOLOGICE ŞI MEDICAMENTELOR DE UZ VETERINAR, PENTRU CARANTINA FITOSANITARA, PRECUM ŞI UNITATI CU ŞI FARA PERSONALITATE JURIDICA SUBORDONATE DIRECTIILOR GENERALE PENTRU AGRICULTURA ŞI ALIMENTATIE, DIRECTIILOR SANITAR-VETERINARE JUDETENE
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nivelul Salariul de baza
Nr. Functia studiilor - lei -
crt. ────────────────
minim maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog,
pedolog); expert S 461 1.047
2. Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog,
pedolog); gradul I S 452 733
3. Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog,
pedolog); gradul II S 444 642
4. Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog,
pedolog); gradul III S 436 616
5. Inginer*), meteorolog (hidrolog, hidrogeolog,
pedolog); debutant S 415 -
6. Medic primar veterinar**) S 461 1.177
7. Medic veterinar gradul I S 452 838
8. Medic veterinar gradul II S 444 733
9. Medic veterinar gradul III S 436 616
10. Medic veterinar debutant S 415 -
11. Subinginer, asistent veterinar, conductor
tehnic; I SSD 444 733
12. Subinginer, asistent veterinar, conductor
tehnic; II SSD 436 590
13. Subinginer, asistent veterinar, conductor
tehnic; III SSD 429 551
14. Subinginer, asistent veterinar, conductor
tehnic; debutant SSD 393 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
15. Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog); IA M 436 630
16. Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog); I M 429 538
17. Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog); II M 419 486
18. Tehnician***), observator meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog); debutant M 392 -
19. Asistent veterinar I, tehnician veterinar IA M 436 630
20. Asistent veterinar II, tehnician veterinar I M 429 564
21. Asistent veterinar III, tehnician veterinar II M 419 511
22. Asistent veterinar, tehnician veterinar;
debutant M 392 -
23. Agent veterinar I Şcoala
profesionala 419 486
24. Agent veterinar II Şcoala
profesionala 412 433
25. Agent veterinar debutant Şcoala
profesionala 393 -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-------
*) Specialitatea functiei de inginer este cea care se regaseste în
activitatea de baza a unităţii (agronomie, horticultura, zootehnie şi altele).
Cu acelasi nivel pot fi salarizate şi functiile de biolog (chimist), dacă
persoanele incadrate pe aceste functii desfăşoară activitate în specialitatea
functiei.
**) În functia de medic primar veterinar pot fi incadrate persoanele
care au obţinut acest grad profesional pe baza examenului organizat de
ministerele coordonatoare.
***) Specialitatea functiei de tehnician este cea care se regaseste
în activitatea de baza a unităţii (agronomie, horticultura, zootehnie
şi altele).
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/9 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
OFICII DE CADASTRU ŞI ORGANIZARE A TERITORIULUI
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nivelul Salariul de baza
Nr. Functia studiilor - lei -
crt. ────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Inginer cadastru gradul IA S 461 1.047
2 Inginer cadastru gradul I S 452 733
3 Inginer cadastru gradul II S 444 668
4 Inginer cadastru gradul III S 436 616
5 Inginer cadastru debutant S 415 -
6 Subinginer cadastru I S.S.D. 444 733
7 Subinginer cadastru II S.S.D. 436 630
8 Subinginer cadastru III S.S.D. 429 551
9 Subinginer cadastru debutant S.S.D. 393 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Tehnician cadastru IA M 436 630
11 Tehnician cadastru I M 429 538
12 Tehnician cadastru II M 419 486
13 Tehnician cadastru debutant M 392 -
14 Operator cadastru I M;G 429 486
15 Operator cadastru II M;G 419 433
16 Operator cadastru debutant M;G 392 -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/10 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
PROTECTIA MEDIULUI
AGENTII DE PROTECTIE A MEDIULUI, ADMINISTRATIA REZERVATIEI BIOSFEREI "DELTA DUNARII"
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 9*
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. Functia studiilor ────────────────────────
minim maxim
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Inspector de specialitate expert, inginer expert*) S 461 1.047
2 Inspector de specialitate, inginer*); gradul I S 452 733
3 Inspector de specialitate, inginer*); gradul II S 444 642
4 Inspector de specialitate, inginer*); gradul III S 436 616
5 Inspector, inginer*); debutant S 415 -
6 Subinginer I S.S.D. 444 733
7 Subinginer II S.S.D. 436 590
8 Subinginer III S.S.D. 429 551
9 Subinginer debutant S.S.D. 393 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Tehnician, observator condiţii mediu; IA**) M 436 630
11 Tehnician, observator condiţii mediu; I**) M 429 538
12 Tehnician, observator condiţii mediu; II**) M 419 486
13 Tehnician, observator condiţii mediu; debutant**) M 392 -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----------
*) Specialitatea functiei de inginer este cea care se regaseste în
activitatea de baza a unităţii. Cu acelasi nivel pot fi salarizate, în
activitatea de baza, şi functiile de biolog, chimist, fizician şi altele,
dacă persoanele incadrate pe aceste functii desfăşoară activitate în
specialitatea functiei.
**) Specialitatea functiilor de tehnician şi de observator condiţii mediu
este cea care se regaseste în activitatea de baza a unităţii.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/11 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
AVIATIA SPORTIVA
AEROCLUBUL ROMÂNIEI
I. Salarii de baza pentru functiile de specialitate
1. Personal navigant şi tehnic navigant profesionist
Functii de execuţie
*Font 10*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor*) - lei -
───────────────────

clasa I 452 1.047
clasa a II-a 444 752
clasa a III-a 436 656
clasa a IV-a 429 616
clasa a V-a 419 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-----------
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc
prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
2. Personal tehnic aeronautic
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
───────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe clase profesionale
1. Inginer de aviatie S
clasa I 461 1.047
clasa a II-a 452 747
clasa a III-a 444 656
clasa a IV-a 436 616
debutant 415 -
2. Tehnician de aviatie M
clasa I 444 630
clasa a II-a 436 576
clasa a III-a 429 525
clasa a IV-a 419 486
debutant 392 -
3. Mecanic de aviatie Şcoala tehnica
de aviatie sau
echivalenta
clasa I 452 668
clasa a II-a 444 576
clasa a III-a 436 511
clasa a IV-a 419 486
debutant 392 -
4. Mecanic pentru întreţinerea aparatelor de M;
lansare la zbor (turn de parasutism, Şcoala
automosor, plior parasute, deltaplanism, etc.) profesionala
clasa I 444 630
clasa a II-a 436 551
clasa a III-a 429 511
clasa a IV-a 419 486
debutant 392 -
5. Maistru de aviatie Şcoala de
maistri
aviatie
clasa I 436 681
clasa a II-a 429 630
clasa a III-a 419 538
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Personal operativ aeronautic
Functii de execuţie
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
───────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Meteorolog aeronautic specialist S
gradul I 461 1.047
gradul II 452 747
gradul III 444 656
gradul IV 436 616
debutant 415 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
2. Meteorolog aeronautic M+curs
de calificare
I 429 564
II 419 511
debutant 392 -
3. Controlor trafic dirijare M+curs
de calificare
I 429 630
II 419 564
III 412 511
4. Controlor trafic operaţiuni auxiliare M+curs
de calificare
I 436 576
II 429 525
III 419 486
debutant 392 -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTA
1. Criteriile de încadrare şi de avansare în clase a personalului navigant, tehnic navigant şi tehnic aeronautic şi, respectiv în grade şi trepte profesionale a personalului operativ aeronautic, se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
2. În cazul pierderii licentei de zbor pentru calificarea deţinută, din cauze medicale, personalul navigant şi tehnic navigant profesionist îşi menţine incadrarea în clasa deţinută, ca instructor la sol.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/12 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
ASISTENŢA SOCIALA
UNITATI DE ASISTENŢA SOCIALA ŞI UNITATI DE ASISTENŢA MEDICO-SOCIALA
A. Salarii de baza pentru personalul de specialitate
*Font 10*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de
crt. studiilor baza - lei -
────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped,
kinetoterapeut, sociolog, educator specializat; principal S 463 821
2 Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped,
kinetoterapeut, sociolog, educator specializat S 454 752
3 Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped,
kinetoterapeut, sociolog, educator specializat; debutant S 433 -
4 Medic primar S 668 1.360
5 Medic specialist S 572 974
6 Medic S 436 854
7 Medic stagiar S 418 -
8 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; principal S 452 1.014
9 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; specialist S 444 801
10 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical S 436 667
11 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; debutant S 415 -
12 Profesor C.F.M. principal S 463 821
13 Profesor C.F.M. S 454 752
14 Profesor C.F.M. debutant S 433 -
15 Asistent social, asistent medical***), educator
puericultor, educator specializat; principal S.S.D. 454 791
16 Asistent social, asistent medical***), educator
puericultor, educator specializat S.S.D. 446 708
17 Asistent social, asistent medical***), educator
puericultor, educator specializat; debutant S.S.D. 410 -
18 Profesor C.F.M. principal S.S.D. 454 780
19 Profesor C.F.M. S.S.D. 446 689
20 Profesor C.F.M. debutant S.S.D. 410 -
21 Asistent social, asistent medical, educator puericultor,
educator specializat, pedagog de recuperare; principal PL 446 780
22 Asistent social, asistent medical, educator puericultor,
educator specializat, pedagog de recuperare PL 437 697
23 Asistent social, asistent medical, educator puericultor,
educator specializat, pedagog de recuperare; debutant PL 409 -
24 Asistent social, asistent medical*), educator puericultor; M 446 724
principal
25 Asistent social, asistent medical*), educator puericultor M 437 613
26 Asistent social, asistent medical*), educator puericultor; M 409 -
debutant
27 Sora medicală principala**) M 435 652
28 Sora medicală**) M 428 544
29 Sora medicală debutanta**) M 398 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------
*) Se aplica şi functiilor de educator specializat, lucrator social,
instructor de educatie, instructor de ergoterapie, masor.
**) Se aplica şi functiilor: oficiant medical, laborant cu liceul sanitar,
operator registrator de urgenta, registrator medical, statistician medical,
instructor C.F.M.
***) Se aplica urmatoarelor functii: asistent medical specialist; tehnician
superior de radiologie radioterapie şi radiodiagnostic; asistent medical
specializat; asistent de fiziokinetoterapie; asistent medico-social.
B. Salarii de baza pentru personalul auxiliar
*Font 10*
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Infirmiera, agent D.D.D. G 415 432
2 Infirmiera, agent D.D.D.; debutant G 395 -
3 Brancardier, baies, namolar, spalatoreasa, ingrijitoare G 408 432
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTA
Personalul medico-sanitar din Institutul Naţional de Expertiza Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă se salarizeaza potrivit prevederilor aplicabile personalului de specialitate medico-sanitar şi personalului de specialitate din compartimentele paraclinice medico-sanitare din unitatile clinice, institutele şi centrele medicale, preluand după caz şi alte functii din domeniul unităţilor sanitare, altele decat cele clinice.
(la 01.09.2006)
FUNCTII DE EXECUŢIE DIN ALTE UNITATI BUGETARE DE SUBORDONARE CENTRALA, PRECUM ŞI DIN COMPARTIMENTELE DE CONTABILITATE, FINANCIAR, APROVIZIONARE, INVESTITII DIN ACTIVITĂŢILE CUPRINSE IN ANEXELE IV/1-IV/11 ŞI DIN UNITATILE DE INVATAMANT
I. Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
*Font 10*
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
──────────────────
minim maxim
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Consilier, expert, inspector de specialitate,
auditor; gradul I, inginer, economist; specialist IA S 487 961
2 Referent de specialitate, inspector de specialitate,
auditor; gradul II, economist, referent, inginer;
gradul I S 479 768
3 Referent de specialitate, inspector de specialitate;
gradul III, economist, referent, inginer; gradul II S 471 715
4 Referent de specialitate, inspector de specialitate;
gradul IV, economist, referent, inginer; gradul III S 462 661
5 Referent, inspector, inginer, economist; debutant S 439 -
6 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; I SSD 452 693
7 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; II SSD 443 640
8 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; III SSD 435 571
9 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; debutant SSD 399 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
10 Consilier juridic gradul IA S 487 961
11 Consilier juridic gradul I S 479 768
12 Consilier juridic gradul II S 471 715
13 Consilier juridic gradul III S 462 661
14 Consilier juridic debutant S 439 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
15 Tehnician, merceolog, contabil, referent; IA M 471 602
16 Tehnician, merceolog, contabil, referent; I M 462 553
17 Tehnician, merceolog, contabil, referent; II M 453 500
18 Tehnician, merceolog, contabil, referent; III M 445 457
19 Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutant M 414 -
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II. Unităţi de perfectionare a personalului cu pregatire superioara
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 10*
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
──────────────────
minim maxim
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert-consultant IA S 479 961
2 Expert-consultant I S 471 840
3 Expert-consultant II S 462 745
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
III. Unităţi de perfectionare a personalului cu pregatire medie şi centre de calificare şi recalificare
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 10*
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
───────────────────
minim maxim
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert gradul I S 479 840
2 Expert gradul II S 471 720
3 Expert gradul III S 462 661
4 Expert debutant S 439 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5 Instructor I M 439 630
6 Instructor II M 432 539
7 Instructor III M 423 493
8 Instructor debutant M 395 -
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTA
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică şi functiilor de specialitate din şcoala populara de arta.
IV. Proiectare
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 10*
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
──────────────────
minim maxim
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Proiectant gradul I S 487 935
2 Proiectant gradul II S 479 817
3 Proiectant gradul III S 471 709
4 Proiectant gradul IV S 462 649
5 Proiectant debutant S 439 -
6 Subinginer cartograf I S.S.D. 452 693
7 Subinginer cartograf II S.S.D. 443 634
8 Subinginer cartograf III S.S.D. 435 554
9 Subinginer cartograf debutant S.S.D. 399 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Tehnician proiectant I M 439 630
11 Tehnician proiectant II*) M 432 539
12 Tehnician proiectant III*) M 423 493
13 Tehnician proiectant debutant*) M 395 -
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------
*) Salariul de baza prevăzut pentru aceasta functie se utilizeaza şi la
functia de desenator tehnic cartograf.
V. Unităţi de informatica
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
*Font 10*
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor - lei -
──────────────────
minim maxim
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Analist, programator, inginer de sistem; IA S 497 961
2 Analist, programator, inginer de sistem; I S 487 912
3 Analist, programator, inginer de sistem; II S 479 817
4 Analist, programator, inginer de sistem; III S 471 709
5 Analist, programator, inginer de sistem; IV S 462 649
6 Analist, programator, inginer de sistem; debutant S 439 -
7 Informatician, conductor tehnic; I SSD 452 693
8 Informatician, conductor tehnic; II SSD 443 634
9 Informatician, conductor tehnic; III SSD 435 554
10 Informatician, conductor tehnic; debutant SSD 399 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Analist (programator) ajutor IA M 448 630
12 Analist (programator) ajutor I M 439 583
13 Analist (programator) ajutor II M 432 526
14 Analist (programator) ajutor III M 423 482
15 Analist (programator) debutant M 395 -
16 Operator, controlor date; I M 448 583
17 Operator, controlor date; II M 439 526
18 Operator, controlor date; III M 432 482
19 Operator, controlor date; IV M 423 439
20 Operator, controlor date; debutant M 395 -
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
VI. Administratia publică locala
Servicii publice de salvamont din subordinea consiliilor judetene şi locale
Salarii de baza pentru functiile specifice din serviciile publice de salvamont
*Font 10*
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Nivelul Salariul de baza
crt. Functia studiilor*) - lei -
──────────────────
minim maxim
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Salvator montan gradul I 461 906
2 Salvator montan gradul II 444 680
3 Salvator montan gradul III 444 562
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc
prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului
şi al ministrului administraţiei şi internelor.
NOTA
1. Pentru activitatea desfăşurată în condiţii de incordare psihică foarte ridicata, personalul incadrat pe functia de salvator montan beneficiaza de un spor de până la 25% din salariul de baza.
2. Categoriile de personal, condiţiile de acordare şi marimea concreta a sporului pentru incordare psihică, în limita prevăzută la pct. 1, se stabilesc de către ordonatorii principali de credite, cu incadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/1 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
ALTE FUNCTII COMUNE DIN SECTORUL BUGETAR
Salarii de baza pentru personalul din
activitatea de secretariat-administrativ, gospodarire,
întreţinere-reparatii şi de deservire*1)
Functii de execuţie pe trepte profesionale
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Stenodactilograf I A*) M 436 595
2. Stenodactilograf I M 429 504
3. Stenodactilograf II M 419 462
4. Stenodactilograf debutant M 392 -
5. Secretar-dactilograf, dactilograf; I A*) M 429 559
6. Secretar-dactilograf, dactilograf; I M; G 419 493
7. Secretar-dactilograf, dactilograf; II M; G 412 450
8. Secretar-dactilograf, dactilograf; debutant M; G 392 -
9. Secretar, secretar-dactilograf; I**) M; G 419 474
10. Secretar, secretar-dactilograf; II**) M; G 412 432
11. Secretar, secretar-dactilograf; debutant**) M; G 392 -
12. Administrator I M 429 600
13. Administrator II M 419 546
14. Administrator III M 412 493
15. Sef depozit I M 419 541
16. Sef depozit II M 412 493
17. Casier, magaziner; I M 419 528
18. Casier, magaziner; II M; G 412 474
19. Casier, magaziner; debutant M; G 392 -
20. Functionar, arhivar; I M 429 517
21. Functionar, arhivar; II M 419 474
22. Functionar, arhivar; III M 412 432
23. Functionar, arhivar; debutant M 392 -
24. Sef formatie paza, pompieri 404 474
25. Portar, paznic, pompier, ingrijitor, guard,
bufetier, manipulant bunuri, curier; I 412 429
26. Portar, paznic, pompier, ingrijitor, guard,
bufetier, manipulant bunuri, curier; II 404 419
27. Maistru I 419 583
28. Maistru II 412 541
29. Sofer***) 412 691
30. Muncitor calificat I 452 571
31. Muncitor calificat II 444 541
32. Muncitor calificat III 436 504
33. Muncitor calificat IV 429 474
34. Muncitor calificat V 419 437
35. Muncitor calificat VI 412 429
36. Muncitor necalificat 404 419
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*1) Se utilizeaza în administratia publică şi în unitatile subordonate acesteia,
finantate parţial sau integral de la bugetul de stat.
*) Se utilizeaza în ministere şi în celelalte institutii centrale ale
administraţiei publice.
**) Se utilizeaza în activitatea de secretariat-administrativ din unitatile
bugetare.
***)Se utilizeaza în Parlament, în ministere şi în celelalte institutii centrale
ale administraţiei publice.
NOTĂ
În unitatile bugetare din subordinea ministerelor şi a celorlalte institutii ale administraţiei publice, incadrarea soferilor se face ţinându-se seama şi de autovehiculul pe care îl deservesc, potrivit echivalarii categoriilor de calificare cu treptele profesionale, elaborata de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/2 la Legea nr. 154/1998
.
--------------
Anexa nr. V/2b a fost modificata de pct. 7 al articolului unic din LEGEa nr. 323 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 19 iulie 2006.
(la 01.09.2006)
INDEMNIZATII DE CONDUCERE COMUNE
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Indemnizatia de
conducere în
Nr. procente din
crt. Functia salariul de baza
- % -
─────────────────
limita maxima
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Director general, inspector de stat sef 55
2 Director general adjunct, inspector de stat sef adjunct 50
3 Director, inspector sef 50
4 Director adjunct, inspector sef adjunct 40
5 Contabil sef 40
6 Inginer sef 40
7 Sef serviciu, sef secţie, sef serviciu contencios 30
8 Sef birou, sef atelier, sef laborator, sef oficiu 25
9 Sef formatie muncitori 15
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
(la 01.09.2006)
INDEMNIZATII DE CONDUCERE SPECIFICE
*Font 9*
┌────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │A. Serviciile Parlamentului, Administraţiei Prezidentiale, Guvernului, │ │
│ │ Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înaltă │ │
│ │ Curte de Casatie şi Justiţie, Curtii Constitutionale, Consiliului │ │
│ │ Legislativ, Consiliului Concurentei, Avocatului Poporului, Curtii de │ │
│ │ Conturi şi Consiliului Naţional al Audiovizualului │ │
│ │ │ │
│ 1 │Sef departament, director general │ 55 │
│ │ │ │
│ 2 │Director, sef sector, sef compartiment │ 50 │
│ │ │ │
│ 3 │Director adjunct, sef sector adjunct, sef compartiment adjunct │ 40 │
│ │ │ │
│ 4 │Sef serviciu, sef secţie │ 30 │
│ │ │ │
│ 5 │Sef birou, sef oficiu, sef atelier │ 25 │
│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ B. Ministere, alte organe de specialitate, precum şi │ │
│ │ unitatile teritoriale de specialitate din subordinea acestora │ │
│ │ │ │
│ │ a) aparatul propriu │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ 1. Ministerul Finanţelor Publice │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │1.1. Garda Financiară - aparatul central │ │
│ │ │ │
│ 1 │Comisar general adjunct │ 50 │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ 2 │Comisar sef divizie │ 30 │
│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ 2. Ministerul Educatiei şi Cercetarii │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia*) │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ minim maxim │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Inspector general │ 45 55 │
│ │ │ │
│ 2 │Inspector principal de specialitate │ 45 50 │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │-------------- │ │
│ │*) Se calculeaza conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997. │ │
│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │ b) servicii publice descentralizate │ │
│ │ │ │
│ │ 1. Ministerul Finanţelor Publice │ │
│ │ │ │
│ │1.1. Garda Financiară - aparatul teritorial │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Comisar sef secţie │ 40 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Comisar sef secţie adjunct │ 30 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Comisar sef secţie divizie │ 25 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │1.2. Direcţii generale ale finanţelor publice │ │
│ │ │ │
│ │- Administratia finanţelor publice a municipiului │ │
│ │ │ │
│ 1 │Director administratie financiară │ 40 │
│ │ │ │
│ 2 │Director adjunct administratie financiară │ 30 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │- Administratia finanţelor publice a orasului │ │
│ │ │ │
│ 3 │Sef administratie │ 30 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │- Administratia finanţelor publice a comunei │ │
│ │ │ │
│ 4 │Sef administratie │ 25 │
│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ minim maxim │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │ 2. Ministerul Educatiei şi Cercetarii │ │
│ │ │ │
│ │ 2.1. Inspectoratul scolar*) │ │
│ │ │ │
│ 1 │Inspector scolar general │ 45 55 │
│ │ │ │
│ 2 │Inspector scolar general adjunct │ 35 45 │
│ │ │ │
│ 3 │Inspector scolar de specialitate │ 30 40 │
│ │ │ │
│ 4 │Inspector scolar │ 25 30 │
├────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│--------- │
│ *) Se calculeaza conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997. │
├────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │ c) aparatul propriu al administraţiei publice locale şi │ │
│ │ serviciile publice din subordinea acesteia │ │
│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1. Prefecturi, consilii judetene, Primaria Municipiului Bucureşti şi │ │
│ │Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi sectoarele municipiului │ │
│ │Bucureşti, consilii locale │ │
│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.1. La nivel de judet, la municipiul Bucureşti şi la sectoarele │ │
│ │municipiului Bucureşti, la municipiile de categoria I │ │
│ │ │ │
│ 1 │Sef departament*), arhitect sef**) │ 55 │
│ │ │ │
│ 2 │Arhitect-sef adjunct***) │ 50 │
│ │ │ │
│ 3 │Sef filiala, sef corp control comercial I │ 30 │
│ │ │ │
│ 4 │Sef corp control comercial II │ 25 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │1.2. La nivel de municipii, altele decat cele de categoria I şi la oras│ │
│ │ │ │
│ 1 │Sef corp control comercial I, arhitect-sef****) │ 30 │
│ │ │ │
│ 2 │Sef corp control comercial II │ 25 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.3. La nivel de comuna │ │
│ │ │ │
│ 1 │Sef perceptie │ 25 │
│ │ │ │
│ 2 │Sef birou │ 15 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│ │ │
│ │1.4. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilitatii │
│ │suplimentare functiei de baza, care fac parte din salariul de baza │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ 1 │Persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului şi amenajarii │ 15 │
│ │teritoriului şi al autorizarii executarii lucrărilor de │ │
│ │constructii*****) │ │
│ │----------- │
│ │*) Se utilizeaza numai la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. │
│ │**) Se utilizeaza la nivel de judet, la Primaria Municipiului Bucureşti, la sectoarele │
│ │Municipiului Bucureşti, şi la municipiile de toate categoriile. │
│ │***) Se utilizeaza numai la Primaria Municipiului Bucureşti. │
│ │****) Se utilizeaza la oraşe. │
│ │*****) Se utilizeaza la comune. │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ │ │ │
│ │d) din unităţi subordonate ministerelor şi altor organe de specialitate│ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 1. Ministerul Culturii şi Cultelor │ │
│ │ │ │
│ │1.1. Functiile de conducere din activitatea redactionala │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Redactor-sef │ 40 │
│ │ │ │
│ 2 │Redactor-sef adjunct │ 30 │
│ │ │ │
│ 3 │Sef redactie, secretar general de redactie │ 25 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.2. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini sau activităţi │ │
│ │suplimentare functiei de baza, care fac parte din salariul de baza │ │
│ │ │ │
│ 1 │Artistii lirici opera, artistii lirici, coristii opera, coristii, │ 10 │
│ │balerinii, artistii instrumentisti, instrumentistii, dansatorii, care │ │
│ │desfăşoară activitate solistica │ │
│ │ │ │
│ 2 │Artistii instrumentisti şi instrumentistii care desfăşoară activitate │ 10 │
│ │de sef de partida │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Dirijor, concert-maestru, solist concertist, solist instrumentist, │ 15 │
│ │dirijor cor academic │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │2. Agentia Naţionala pentru Sport │ │
│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │2.1. Functii de conducere din federatii sportive │ │
│ │ │ │
│ 1 │Presedinte federatie │ 30 │
│ │ │ │
│ 2 │Secretar general federatie │ 25 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │2.2. Functii de conducere din alte unităţi sportive │ │
│ │ │ │
│ │2.2.1. Cluburi │ │
│ │ │ │
│ 1 │Presedinte club │ 20 │
│ │ │ │
│ 2 │Vicepresedinte club │ 10 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │2.2.2. Complex sportiv │ │
│ │ │ │
│ 1 │Sef complex sportiv │ 10 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │3. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului │ │
│ │ │ │
│ │ │ │
│ │3.1. Unităţi navale şi capitanii de porturi │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Functiile de conducere din unitatile navale şi capitaniile de porturi │ │
│ │ │ │
│ 1 │Capitan sef port │ 20 │
│ │ │ │
│ 2 │Sef grup scafandri │ 10 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.2. Pentru activitatea de imersiune, desfăşurată potrivit prevederilor│ │
│ │art. 8 lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, se acordă o │ │
│ │indemnizatie de 5 lei/ora de scufundare. │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │3.3. Aviatie sportiva │ │
│ │ │ │
│ │3.3.1. Functiile de conducere specifice activităţii de zbor │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Comandant detasament zbor │ 50 │
│ │ │ │
│ 2 │Comandant aeroclub teritorial │ 50 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Comandant adjunct aeroclub teritorial │ 30 │
│ │ │ │
│ 4 │Sef sector zbor aeroclub teritorial │ 15 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │3.3.2. Functiile de conducere specifice activităţii tehnic aeronautice │ │
│ │ │ │
│ 1 │Sef grupa lucrari-reparatii (LR) │ 30 │
│ │ │ │
│ 2 │Sef sector tehnic │ 15 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │3.3.3. Functiile de conducere specifice activităţii │ │
│ │ operativ-aeronautice │ │
│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Director zbor │ 40 │
│ │ │ │
│ 2 │Director tehnic │ 40 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Sef serviciu informare zbor-meteo-navigatie │ 30 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.3.4. Indemnizatia de zbor pentru personalul navigant şi tehnic │ │
│ │navigant profesionist, precum şi indemnizatia de exploatare pentru │ │
│ │personalul tehnic aeronautic din Aeroclubul României │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │Activitatea pentru care se acordă: │ Indemnizatia │
│ │ │-limita maxima- │
│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Misiuni prevăzute în Codul aerian │50 lei/ora/zbor │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Misiuni prevăzute în Codul aerian │40 lei/start sau│
│ │ │ tur de pista │
│ │ │ │
│ 3 │Salturi cu parasuta │ 100 lei/salt │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Lansarea la zbor a aeronavelor şi aterizari │ 4 lei/lansare │
│ │ │ sau aterizare │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │ NOTĂ: │ │
│ │ 1. Indemnizatia de zbor la baza pentru zboruri de acrobatie şi înaltă│ │
│ │acrobatie aeriana va fi echivalata, astfel: │ │
│ │ 1 ora zbor acrobatie = 2 ore zbor normal │ │
│ │ 1 ora zbor înaltă acrobatie = 4 ore zbor normal │ │
│ │Zborul în formatie este echivalent cu zborul de înaltă acrobatie. │ │
│ │ 2. Indemnizatia de zbor la baza, acordată personalului navigant şi │ │
│ │tehnic navigant profesionist, face parte din salariul de baza şi │ │
│ │constituie baza de calcul pentru toate drepturile care se acordă în │ │
│ │raport cu acesta. │ │
│ │ 3. Criteriile pentru acordarea indemnizatiei de zbor şi de exploatare│ │
│ │pe functii şi misiuni, în limitele maxime prevăzute, precum şi │ │
│ │majorarea cu până la 60% a indemnizatiei pentru zborurile ce se executa│ │
│ │în condiţii deosebite se stabilesc prin decizia directorului general │ │
│ │al Aeroclubului României. Valoarea indemnizatiei de zbor şi de │ │
│ │exploatare pe functii şi misiuni va fi stabilita prin criterii, astfel │ │
│ │încât sa nu depăşească alocatia bugetară pe anul în curs. │ │
│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │ 4. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale │ │
│ │ │ │
│ │4.1. Functii de conducere din activitatea specifică │ │
│ │ │ │
│ 1 │Sef oficiu*), inspector sef*) │ 40 │
│ │ │ │
│ 2 │Sef statie, sef ferma, sef centru, sef circumscriptie │ 30 │
│ │ │ │
├────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│------------ │
│ *) Se utilizeaza la oficiile sau inspectoratele cu personalitate juridica, după caz. │
├────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ │4.2. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţii │
│ │suplimentare functiei de baza, care fac parte din salariul de baza │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ │ │ │
│ │- Medicii veterinari incadrati în activităţile prevăzute în Anexa │10% din salariul│
│ │nr. IV/7 la prezenta ordonanţă, autorizati sa exercite atribuţii de │ de baza al │
│ │inspector al politiei sanitar-veterinare. │ functiei de │
│ │ │ execuţie │
│ │ │ indeplinite │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│ │Marimea concreta a sporului se stabileste de organul care îl autorizeaza. │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │ 5. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor │ │
│ │ │ │
│ │5.1. Functii de conducere din activitatea specifică │ │
│ │ │ │
│ 1 │Inspector sef*) │ 40 │
│----------- │ │
│ *) Se utilizeaza la agentiile de supraveghere a protectiei mediului. │
├────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ │ 6. Academia Română │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │6.1. Functii de conducere specifice din activitatea de cercetare │ │
│ │stiintifica, dezvoltare tehnologica şi proiectare. │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Director institut │ 50 │
│ │ │ │
│ 2 │Director adjunct ştiinţific, director adjunct institut │ 40 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Secretar ştiinţific, director centru │ 30 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │ 7. Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei │ │
│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │7.1. Functii de conducere specifice în unitatile de perfectionare a │ │
│ │personalului cu pregatire medie şi centre de calificare şi recalificare│ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Director centru de perfectionare │ 30 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Director adjunct centru de perfectionare │ 25 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Director centru de calificare şi recalificare │ 30 │
│ │ │ │
│ 4 │Sef centru de calificare │ 15 │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │ │
│ │ C. Autoritatea vamala │ │
│ │ │ │
├────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef birou vamal │ 30 │
│ │ │ │
│ 2 │Sef adjunct birou vamal │ 25 │
│ │ │ │
│ 3 │Sef tura, sef sector │ 20 │
└────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘
(la 01.09.2006)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA ALESE
Indemnizatiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, alese în functie potrivit prevederilor Constituţiei României
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Presedintia României
1 Preşedintele României 7.288
Parlamentul României
2 Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputatilor 6.725
3 Vicepresedintii Senatului şi ai Camerei Deputatilor 6.195
4 Secretarii şi Chestorii Senatului şi ai Camerei Deputatilor 5.830
5 Presedintii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei
Deputatilor 5.830
6 Liderii grupurilor parlamentare ale Senatului şi Camerei
Deputatilor 5.830
7 Vicepresedintii comisiilor permanente ale Senatului şi
Camerei Deputatilor 5.467
8 Secretarii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei
Deputatilor 5.400
9 Senatori, deputati 5.334
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. II/1 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA NUMITE
Indemnizatiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, numite în functii potrivit legii
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Guvernul României
1 Prim-ministru 6.725
2 Ministru de stat 6.195
3 Ministru 5.830
4 Ministru delegat 5.830
5 Secretar de stat membru al Guvernului 5.334
6 Secretar de stat 5.102
7 Subsecretar de stat 4.307
Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie
8 Presedinte 6.725
9 Vicepresedinte 5.930
10 Presedinte de secţie 5.467
11 Judecator 5.334
Curtea Constituţională
12 Presedinte*) 6.725
13 Judecator*) 5.930
------------
*) Se aplica şi prevederile pct. 42 ale art. I din Legea nr. 232/2004
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi
functionarea Curtii Constitutionale.
Consiliul Legislativ
14 Presedinte consiliu 5.830
15 Presedinte de secţie 5.467
Avocatul Poporului
16 Avocatul poporului 5.830
Curtea de Conturi
17 Presedinte 6.725
18 Vicepresedinte 5.930
19 Presedinte de secţie 5.467
20 Consilier conturi 5.334
Secretariatul general al Guvernului
21 Secretar general al Guvernului 5.334
22 Secretar general adjunct al Guvernului 5.102
23 Consilier de stat 5.102
Administratia Prezidentiala
24 Consilier prezidential 5.830
25 Consilier de stat 5.102
Parlamentul României
26 Secretar general la Camera Deputatilor şi la Senat 5.334
27 Secretar general adjunct la Camera Deputatilor şi la Senat 5.102
Consiliul Concurentei
28 Presedinte 6.725
29 Vicepresedinte 5.930
30 Consilier de concurenta 5.467
Consiliul Naţional al Audiovizualului
31 Presedinte 5.830
32 Membri 5.102
Cancelaria Primului-Ministru
33 Seful Cancelariei Primului-Ministru 5.830
34 Consilier de stat la Cancelaria Primului-Ministru 5.102
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii
35 Presedinte 5.830
36 Vicepresedinte 5.334
37 Secretar al Consiliului 5.334
38 Membri 5.102
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. II/2 la Legea nr. 154/1998.
(la 01.09.2006)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA ALESE DIN CADRUL ORGANELOR AUTORITĂŢII PUBLICE LOCALE
Indemnizatii pentru persoanele alese în functie potrivit prevederilor Constituţiei României
┌────┬──────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│Nr. │ Functia │Indemnizatia│
│crt.│ │ - lei - │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ │ PRIMARII ŞI CONSILII │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 1 │Primar general al Capitalei │ 5.830 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 2 │Viceprimar al Capitalei │ 4.865 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 3 │Presedinte al consiliului judetean (categoria I) │ 5.043 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 4 │Presedinte al consiliului judetean (categoria II) │ 5.017 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 5 │Vicepresedinte al consiliului judetean (categoria I) │ 4.531 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 6 │Vicepresedinte al consiliului judetean (categoria II) │ 4.475 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 7 │Primar de municipiu (cu peste 320000 locuitori) │ 4.754 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 8 │Primar de municipiu (categoria I) │ 4.350 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 9 │Primar de municipiu (categoria II) │ 3.959 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 10 │Primar de municipiu (categoria III) │ 3.655 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 11 │Viceprimar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori) │ 4.175 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 12 │Viceprimar de municipiu (categoria I) │ 3.774 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 13 │Viceprimar de municipiu (categoria II) │ 3.423 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 14 │Viceprimar de municipiu (categoria III) │ 3.117 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 15 │Primar de oras (categoria I) │ 3.362 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 16 │Primar de oras (categoria II) │ 3.245 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 17 │Primar de oras (categoria III) │ 3.158 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 18 │Viceprimar de oras (categoria I) │ 2.783 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 19 │Viceprimar de oras (categoria II) │ 2.672 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 20 │Viceprimar de oras (categoria III) │ 2.617 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 21 │Primar de comuna (cu peste 15.000 locuitori) │ 2.524 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 22 │Primar de comuna (categoria I) │ 2.226 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 23 │Primar de comuna (categoria II) │ 2.115 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 24 │Primar de comuna (categoria III) │ 2.004 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 25 │Viceprimar de comuna (cu peste 15.000 locuitori) │ 2.060 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 26 │Viceprimar de comuna (categoria I) │ 1.893 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 27 │Viceprimar de comuna (categoria II) │ 1.837 │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 28 │Viceprimar de comuna (categoria III) │ 1.781 │
└────┴──────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 108/2005 privind unele măsuri în domeniul salarizarii persoanelor care ocupa functii de demnitate publică, alese şi numite, din administratia publică locala, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 331/2005.
(la 01.09.2006)
FUNCTII ASIMILATE CU FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA
Indemnizatii pentru personalul din institutii publice din subordinea Guvernului
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Institutii publice din subordinea Guvernului*)
1 Conducatorul institutiei 3.712
(presedinte, director general, sef oficiu, etc.)
2 Adjunctul conducătorului institutiei 3.149
(vicepresedinte, director general adjunct, etc.)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-----------
*) Instituţiile publice şi denumirile functiilor de conducere utilizate
se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. III la Legea nr. 154/1998.
(la 01.01.2007)
ADMINISTRATIA PUBLICA CENTRALA DE SPECIALITATE
(ministere, alte organe de specialitate din subordinea
Guvernului ori a ministerelor, serviciile Administraţiei
Prezidentiale*1), aparatul de lucru al Guvernului
şi aparatul Parlamentului României)
I. Salarii de baza pentru functii de specialitate*)
---------
*) Salariile de baza stabilite pentru functiile prevăzute la cap. I lit. B se utilizeaza şi pentru salarizarea functiilor de alta specialitate decat cele specifice din cadrul altor institutii centrale, inclusiv centrelor regionale din subordinea Agentiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru salarizarea personalului din aparatul propriu al prefecturilor, al consiliilor judetene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu excepţia secretarilor prevăzuţi la cap. II din Anexa nr. II, precum şi functiilor de la cabinetul primarului municipiului reşedinţa de judet şi de la cabinetul primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, utilizandu-se salariul de baza al gradului/treptei IA al functiei corespunzătoare nivelului studiilor.
A. Functii de conducere
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. studiilor
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Secretar general S 2.808
2 Secretar general adjunct S 2.528
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
Se utilizeaza în ministere şi în alte organe centrale de specialitate.
B. Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Consilier, expert, inspector de specialitate,
revizor contabil, auditor; gradul IA S 611 1.392
2 Consilier, expert, inspector de specialitate,
revizor contabil, auditor; gradul I S 556 1.218
3 Consilier, expert, inspector de specialitate,
revizor contabil, auditor; gradul II S 512 1.104
4 Referent de specialitate, inspector de
specialitate, revizor contabil; gradul III S 495 990
5 Referent de specialitate, inspector de
specialitate, revizor contabil; gradul IV S 486 888
6 Referent, inspector, revizor contabil; debutant S 461 -
7 Tehnician-economist, secretar superior, referent,
interpret relatii, interpret profesional,
subinginer; gradul IA SSD 503 1.218
8 Tehnician-economist, secretar superior, referent,
interpret relatii, interpret profesional,
subinginer; gradul I SSD 495 990
9 Tehnician-economist, secretar superior, referent,
interpret relatii, interpret profesional,
subinginer; gradul II SSD 486 888
10 Tehnician-economist, secretar superior, referent,
interpret relatii, interpret profesional,
subinginer; gradul III SSD 476 804
11 Tehnician-economist, secretar superior, referent,
interpret relatii, interpret profesional,
subinginer; debutant SSD 437 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
12 Consilier juridic gradul I A S 611 1.392
13 Consilier juridic gradul I S 556 1.218
14 Consilier juridic gradul II S 512 1.104
15 Consilier juridic gradul III S 495 990
16 Consilier juridic gradul IV S 486 888
17 Consilier juridic debutant S 461 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
18 Referent IA M 503 710
19 Referent I M 495 618
20 Referent II M 486 574
21 Referent III M 476 503
22 Referent IV M 468 478
23 Referent debutant M 435 -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II. Salarii de baza pentru functii de conducere şi de execuţie de specialitate specifice serviciilor Parlamentului, Administraţiei Prezidentiale*1), Guvernului, Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, Curtii Constitutionale, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurentei, Avocatului Poporului, Curtii de Conturi şi Consiliului Naţional al Audiovizualului
A. Functii de conducere specifice
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. studiilor
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Sef departament, director general S 2.424
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B. Functii de execuţie de specialitate specifice
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia*) Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2 Sef birou senatorial, sef cabinet S 556 1.218
3 Sef birou senatorial, stenodactilograf,
sef cabinet, referent SSD 468 1.018
4 Sef birou senatorial, stenodactilograf,
sef cabinet, referent M 458 888
5 Sef birou senatorial, stenodactilograf,
sef cabinet, referent PL 458 1.018
6 Director de cabinet S 943 2.217
7 Consilier S 943 2.217
8 Expert S 915 2.019
9 Consultant S 625 1.361
10 Secretar cabinet, secretar dactilograf M 458 746
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-------
*) Se utilizeaza şi pentru cabinetul demnitarului, cancelaria prefectului, cabinetul presedintelui consiliului judetean şi cabinetul primarului general al municipiului Bucureşti.
*1) Administratia Prezidentiala poate aplica pentru salariaţii săi, prin analogie, prevederile legale în vigoare, referitoare la sporuri, indiferent de natura lor. Ordonatorul principal de credite va stabili, în mod concret, salariaţii care urmeaza sa beneficieze de sporuri, cuantumul acestora, precum şi condiţiile de acordare, cu incadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
III. Functii specifice unor ministere
1. MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
a) Functii specifice din aparatul propriu şi din unitatile teritoriale
Garda financiară - personal militarizat
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza - lei -
crt. studiilor
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Comisar general S 2.555
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Comisar principal IA S 611 1.392
2 Comisar principal I S 556 1.218
3 Comisar principal II S 512 1.104
4 Comisar principal III S 495 990
5 Comisar principal IV S 486 961
6 Comisar debutant S 461 -
7 Comisar principal I SSD 495 1.104
8 Comisar principal II SSD 486 990
9 Comisar principal III SSD 476 888
10 Comisar debutant SSD 437 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Comisar IA M 503 746
12 Comisar I M 486 661
13 Comisar II M 476 603
14 Comisar III M 468 546
15 Comisar debutant M 435 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Audit intern
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Auditor - ofiter S 1.416 1.997
2 Auditor - expert S 987 1.567
3 Auditor - inspector S 700 1.280
4 Auditor - asistent S 556 1.139
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
b) Functii specifice din serviciile publice deconcentrate.
Functii de execuţie pe trepte profesionale specifice unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Casier trezorier I M 476 575
2. Casier trezorier II; agent fiscal, operator rol,
numarator bani; I M;G 468 504
3. Casier trezorier, agent fiscal, operator rol,
numarator bani; debutant M;G 435 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. MINISTERUL ECONOMIEI ŞI COMERTULUI
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Ministru consilier S 611 2.235*)
2. Consilier economic S 574 1.220
3. Secretar economic I S 522 1.105
4. Secretar economic II S 486 990
5. Secretar economic III S 476 888
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
1 Referent transmitere I M 486 619
2 Referent transmitere II M 476 561
3 Referent transmitere III M 468 504
4 Referent debutant M 435 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------
*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.
3. AGENTIA NAŢIONALA PENTRU SPORT
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Instructor sportiv, referent sportiv; gradul I SSD 495 990
2. Instructor sportiv, referent sportiv; gradul II SSD 486 888
3. Instructor sportiv, referent sportiv; gradul III SSD 476 804
4. Instructor sportiv, referent sportiv; debutant SSD 437 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. MINISTERUL ADMINISTRATIEI ŞI INTERNELOR
Functii specifice Arhivelor Naţionale
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Arhivist gradul IA S 611 1.392
2. Arhivist gradul I S 556 1.218
3. Arhivist gradul II S 512 1.104
4. Arhivist gradul III S 495 990
5. Arhivist gradul IV S 486 888
6. Arhivist debutant S 461 -
7. Arhivist gradul IA SSD 503 1.218
8. Arhivist gradul I SSD 495 990
9. Arhivist gradul II SSD 486 888
10. Arhivist gradul III SSD 476 804
11. Arhivist debutant SSD 437 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
12. Arhivar IA M 503 710
13. Arhivar I M 495 618
14. Arhivar II M 486 574
15. Arhivar III M 476 503
16. Arhivar debutant M 435 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE
Functii specifice din aparatul propriu şi din serviciile deconcentrate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Asistent-sef S 611 1.392
2. Asistent-sef SSD 542 1.167
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
3. Asistent-sef PL 507 1.023
4. Asistent-sef M 495 939
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. V la Legea nr. 154/1998
-----------
Anexa nr. Ia a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. Ia din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA
Consilii, primarii şi servicii publice din subordinea acestora
I. Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Consilier, inspector de specialitate, revizor
contabil, arhitect, auditor; gradul IA S 512 1.058
2 Consilier, inspector de specialitate, revizor
contabil, arhitect, auditor; gradul I S 503 935
3 Referent de specialitate, inspector de
specialitate, revizor contabil, arhitect;
gradul II S 495 812
4 Referent de specialitate, inspector de
specialitate, revizor contabil, arhitect;
gradul III S 486 737
5 Referent, inspector, revizor contabil,
arhitect; debutant S 461 -
6 Conductor arhitect IA, referent IA, inspector
IA, subinginer IA SSD 495 752
7 Conductor arhitect I, referent I, inspector I,
subinginer I SSD 486 649
8 Conductor arhitect II, referent II, inspector II,
subinginer II SSD 476 585
9 Conductor arhitect, referent, subinginer,
inspector; debutant SSD 437 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
10 Consilier juridic gradul IA S 611 1.180
11 Consilier juridic gradul I S 556 1.058
12 Consilier juridic gradul II S 503 935
13 Consilier juridic gradul III S 495 812
14 Consilier juridic gradul IV S 486 707
15 Consilier juridic debutant S 461 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
16 Referent, inspector; IA M 495 691
17 Referent, inspector; I M 486 645
18 Referent, inspector; II M 476 583
19 Referent, inspector; III M 468 537
20 Referent, inspector; debutant M 435 -
21 Agent agricol I M 476 572
22 Agent agricol II M;G 468 537
23 Agent agricol III M;G 458 495
24 Agent agricol debutant M;G 435 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
Salariile de baza stabilite pentru functiile prevăzute la prezenta anexa se utilizeaza şi pentru salarizarea functiilor de la cabinetul primarului comunei, orasului şi municipiului, utilizandu-se salariul de baza al gradului/treptei IA al functiei corespunzătoare nivelului studiilor.
II. Salarii de baza pentru functii din aparatul consiliilor
1. Consiliul General al Municipiului Bucureşti
─────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Salariul de baza -lei -
crt.
─────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Secretar 2.808
─────────────────────────────────────────────────────────────────
2. Consilii judetene
───────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia - lei -
crt. ─────────────────────────────────
Categoria I Categoria II
───────────────────────────────────────────────────────────────────
2 Secretar 2.674 2.493
───────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Consilii locale: municipale, orăşeneşti, comunale
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza - lei -
Nr. Functia ──────────────────────────────────────────────────────────
crt. Cu peste 320.000 Categoria
locuitori*) ───────────────────────────────────
I II III
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3 Municipii
- secretar 2.223 2.013 1.833 1.653
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Se aplica şi la sectoarele municipiului Bucureşti.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4 Oraşe
- secretar - 1.480 1.414 1.380
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza - lei -
───────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Categoria
crt. Cu peste 15.000 ────────────────────────────────────────
locuitori I II III
între între până la
7.001-15.000 3.001-7.000 3.000
locuitori locuitori locuitori
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5 Comune
- secretar 1.375 1.103 1.036 1.002
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
1. Stabilirea categoriilor judetelor, municipiilor şi oraşelor se face prin hotărâre a Guvernului.
2. În cazul secretarului unităţilor administrativ-teritoriale, care în mod excepţional potrivit legii, are studii medii, salariul de baza prevăzut de prezenta ordonanţă, se diminueaza cu 10%.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VI la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IIa a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IIa din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
CONSILIUL CONCURENTEI
Salarii de baza pentru functiile de execuţie de specialitate specifice ale Consiliului Concurentei
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Inspector de concurenta gradul I S 923 2.092
2 Inspector de concurenta gradul II S 834 1.892
3 Inspector de concurenta gradul III S 745 1.693
4 Inspector de concurenta asistent S 538 1.216
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. IV/3 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IIIa a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IIIa din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
CERCETARE
UNITATI DE CERCETARE STIINTIFICA, DEZVOLTARE TEHNOLOGICA ŞI PROIECTARE
Salarii de baza pentru functiile de specialitate din activitatea de cercetare stiintifica şi dezvoltare tehnologica
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Cercetator ştiinţific principal gradul I S 666 2.025
2 Cercetator ştiinţific principal gradul II S 534 1.895
3 Cercetator ştiinţific principal gradul III S 475 1.478
4 Cercetator ştiinţific S 467 1.143
b) Functii de execuţie de specialitate neatestate
5 Asistent de cercetare stiintifica S 458 900
6 Asistent de cercetare stiintifica stagiar S 436 -
c) Functii de execuţie auxiliare din activitatea de cercetare
stiintifica, pe trepte profesionale
7 Asistent I M 458 719
8 Asistent II M 451 613
9 Asistent III M 440 567
10 Asistent stagiar M 412 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
Functiile prevăzute la pozitiile nr. 1 - 4, utilizate în unitatile de cercetare stiintifica ale Academiei Române, sunt echivalate cu functiile didactice din învăţământul superior, după cum urmeaza: cercetator ştiinţific principal gradul I cu profesor universitar; cercetator ştiinţific principal gradul II cu conferentiar universitar; cercetator ştiinţific principal gradul III cu sef de lucrari (lector universitar) şi cercetator ştiinţific cu asistent universitar.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/3 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/1a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/1a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
CULTURA
UNITATI DE CULTURA
I. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din unitatile teatrale, muzicale şi de cinematografie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Regizor artistic, dirijor, solist (vocal, balet,
concertist, instrumentist), actor, pictor
scenograf, consultant artistic, coregraf,
concert-maestru*), artist instrumentist I; S
gradul IA 715 1.456
gradul I 501 1.283
gradul II 494 957
gradul III 484 858
gradul IV 476 758
gradul V 467 701
debutant 445 -
2 Dirijor cor, artist liric, artist liric opera; S
gradul IA 695 1.415
gradul I 487 1.247
gradul II 480 930
gradul III 471 834
gradul IV 462 737
gradul V 454 682
debutant 432 -
3 Maestru (balet-dans, cor, corepetitor),
producător delegat, impresar artistic, regizor
scena (culise); S
gradul I 467 1.037
gradul II 458 869
gradul III 451 744
4 Sef orchestra, artist instrumentist II,
maestru de studii (balet, canto), secretar
literar (muzical, public relations), operator
imagine (sunet), sufleor opera,
artist circ, balerin opera; S
gradul I 485 939
gradul II 475 842
gradul III 467 744
gradul IV 458 688
debutant 436 -
5 Balerin, dansator, acompaniator, corepetitor,
actor manuitor papusi, sculptor papusi, sufleor
teatru, artist plastic, machior, peruchier,
montor imagine, editor imagine; S
gradul I 475 801
gradul II 467 730
gradul III 458 688
debutant 436 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
6 Dirijor, sef orchestra, maestru (balet-dans,
corepetitor), concert-maestru, maestru de
studii balet, maestru lumini-sunet,
impresar artistic;
I 458 688
II 451 590
III 440 521
debutant 412 -
7 Solist (vocal, balet, concertist instrumentist),
actor, instrumentist, sufleor opera, corist opera;
I 458 688
II 451 590
III 440 521
debutant 412 -
8 Maestru artist circ, artist circ, maestru
(acordor pian-clavecin, lutier), specialist (orga,
instrumente de suflat);
I 475 842
II 467 744
III 458 688
IV 451 590
V 440 534
debutant 412 -
9 Corist, balerin, dansator, corepetitor, actor
manuitor papusi, sculptor papusi, sufleor
teatru, artist plastic, machior, peruchier,
montor imagine, operator imagine, editor
imagine, regizor scena (culise),
secretar platou;
I 458 603
II 451 562
III 440 506
debutant 412 -
10 Regizor scena (culise), secretar platou; M
I 458 603
II 451 562
III 440 506
debutant 412 -
11 Supraveghetor sala, controlor bilete,
garderobier, plasator M;G 425 478
c) Muncitori din activitatea specifică instituţiilor teatrale şi muzicale
12 Muncitor calificat I 475 600
II 467 569
III 458 530
IV 451 498
V 440 459
VI 433 451
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-----
*) La salarizarea functiei de concert-maestru se utilizeaza gradele profesionale IA, I, II şi III.
II. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din presa, edituri, informare documentara
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Redactor de rubrica, redactor, lector, publicist
comentator, corespondent în strainatate; S
gradul IA 485 1.121
gradul I 475 842
gradul II 467 744
gradul III 458 688
debutant 436 -
2. Sef agentie publicitate, administrator
(publicatii, editura), reporter (fotoreporter,
corespondent local); S
gradul I*) 475 813
gradul II 467 730
gradul III 458 674
debutant 436 -
3. Secretar (tehnic) de redactie,
documentarist, traducator, caricaturist,
desenator artistic, corector, tehnoredactor; S
gradul I 475 801
gradul II 467 730
gradul III 458 688
debutant 436 -
4. Redactor, secretar de redactie; SSD
gradul I 467 744
gradul II 458 688
gradul III 451 590
debutant 413 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5. Redactor, secretar (tehnic) de redactie,
documentarist, traducator, caricaturist,
desenator artistic, corector, tehnoredactor; M
treapta IA 458 688
treapta I 451 603
treapta II 440 562
debutant 412 -
6. Laborant foto, retusor foto, fotograf; M;G
treapta I 458 590
treapta II 451 521
treapta III 440 478
debutant 412 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-----
*) Nivelul de salarizare nu se aplică functiilor de administrator (publicatii, editura).
III. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din muzee şi biblioteci
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Muzeograf, restaurator, conservator, bibliograf,
bibliotecar, arheolog, arhitect; S
gradul IA 475 1.121
gradul I 467 771
gradul II 458 701
debutant 436 -
2. Biolog, fizician, chimist; principal S 622 1.102
Biolog, fizician, chimist; specialist 541 870
Biolog, fizician, chimist 474 726
Biolog, fizician, chimist; debutant 451 -
3. Sociolog, psiholog; principal S 487 863
Sociolog, psiholog 477 790
Sociolog, psiholog; debutant 455 -
4. Muzeograf, restaurator, conservator, bibliograf,
bibliotecar-arhivist, bibliotecar; SSD
gradul I 467 842
gradul II 458 688
gradul III 451 590
debutant 413 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5. Bibliotecar P.L.
treapta I 458 761
treapta II 451 644
treapta III 440 574
debutant 412 -
6. Restaurator*), conservator, trezorier,
gestionar custode sala; M
treapta I 458 688
treapta II 451 603
treapta III 440 562
debutant 412 -
7. Bibliotecar M
treapta IA 458 688
treapta I 451 603
treapta II 440 562
debutant 412 -
8. Supraveghetor muzeu, manuitor carte M;G 433 478
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----
*) În instituţiile muzeale din domeniul traditiei populare pot fi incadrati şi absolventi ai învăţământului gimnazial şi profesional.
IV. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din case de cultura, camine culturale şi alte institutii de cultura
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Referent; S
gradul I 475 801
gradul II 467 730
gradul III 458 688
debutant 436 -
2. Referent; SSD
gradul I 467 744
gradul II 458 688
gradul III 451 590
debutant 413 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
3. Referent;
treapta IA 458 688
treapta I 451 603
treapta II 440 562
debutant 412 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
1. Persoanele incadrate în unitatile de cultura, care au rezultate valoroase în activitate, pot ocupa în mod cu totul excepţional, în baza criteriilor elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi cu aprobarea nominala a ministrului culturii şi cultelor, functii de specialitate fără a avea studiile necesare postului.
2. Salariile de baza pentru salariaţii teatrelor naţionale, ai celor la care spectacolele se desfăşoară preponderent în limba unei minoritati naţionale, operelor naţionale, muzeelor naţionale şi muzeelor de importanţa naţionala stabilite potrivit legii, bibliotecilor naţionale, ai Bibliotecii Academiei Române şi ai Operei Maghiare din Cluj-Napoca, precum şi ai Filarmonicii "George Enescu"- Bucureşti, pentru activitatea de importanţa naţionala desfăşurată în aceste institutii, pot fi cu până la 20% mai mari, în limita fondului de salarii aprobat prin buget, cu excepţia personalului de specialitate artistica din cadrul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti care beneficiaza în continuare de prevederile Legii nr. 102/2004
privind majorarea unor drepturi salariale ale personalului de specialitate artistica din cadrul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti.
3. Pe functiile noi introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005
privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000
privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998
privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publică, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 112/2005
, cu modificările ulterioare, vor putea fi promovate persoanele incadrate în instituţiile publice respective, care indeplinesc condiţia de studii prevăzută pentru noile functii, în condiţiile art. 7 alin. (2) şi art. 8 din prezenta ordonanţă.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/4 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/2a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/2a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
CULTE
Salarii de baza pentru personalul clerical *)
------
*) Se utilizeaza pentru salarizarea personalului incadrat în unitatile bugetare.
Condiţiile de ocupare a gradelor profesionale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Ministerul Culturii şi Cultelor este autorizat sa certifice asimilarea functiilor de la alte culte cu cea de preot.
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Preot
gradul I S 475 1.010
gradul II S 467 842
definitiv S 458 758
debutant S 436 -
2 Preot
gradul I M 451 730
definitiv M 440 701
debutant M 412 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/5 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/3a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/3a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
SPORT
UNITATI SPORTIVE
I. Salariul de baza pentru functiile de specialitate din federatii sportive
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor*) ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Secretar federatie, antrenor federal,
antrenor lot naţional**), expert sportiv;
gradul IA 475 1.045
2 Secretar federatie, antrenor federal,
antrenor lot naţional**), expert sportiv;
gradul I 467 895
3 Secretar federatie, antrenor federal,
antrenor lot naţional**), expert sportiv;
gradul II 458 800
4 Secretar federatie, antrenor federal,
antrenor lot naţional**); gradul III,
instructor sportiv gradul I 451 730
5 Secretar federatie, antrenor federal;
gradul IV, instructor sportiv gradul II 440 675
6 Instructor sportiv debutant 412 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
7 Instructor sportiv I, referent I 458 675
8 Instructor sportiv II, referent II 451 605
9 Instructor sportiv III, referent III 440 565
10 Instructor sportiv debutant 412 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc prin ordin al presedintelui Agentiei Naţionale pentru Sport.
**) Se poate utiliza şi la cluburile sportive, cu aprobarea presedintelui Agentiei Naţionale pentru Sport.
II. Salariul de baza pentru functiile de specialitate din alte unităţi sportive
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor*) ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie pe categorii de clasificare**)
1 Expert sportiv gradul IA 555 1.073
2 Antrenor categoria I, expert sportiv gradul I 500 996
3 Antrenor categoria II, expert sportiv gradul II 454 852
4 Antrenor categoria III, referent sportiv
gradul III 454 819
5 Antrenor categoria IV, referent sportiv
gradul IV 454 758
6 Antrenor categoria V 454 676
7 Antrenor debutant, referent sportiv debutant 454 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-----
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc prin ordin al presedintelui Agentiei Naţionale pentru Sport.
**) Categoria de clasificare de antrenor corespunde gradului profesional.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/6 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/4a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/4a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
AUTORITATEA VAMALA
DIRECTIA GENERALĂ A VAMILOR
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
Capitolul I
Aparatul central
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 787 1.840
2 Inspector vamal, referent de specialitate;
gradul IA S 670 1.566
3 Inspector vamal, referent de specialitate;
gradul I S 623 1.457
4 Inspector vamal, referent de specialitate;
gradul II S 577 1.347
5 Inspector vamal, referent de specialitate;
gradul III S 530 1.236
6 Inspector vamal, referent de specialitate;
gradul IV S 523 1.127
7 Inspector vamal, referent de specialitate;
debutant S 514 -
8 Referent gradul I S.S.D. 542 1.266
9 Referent gradul II S.S.D. 495 1.155
10 Referent gradul III S.S.D. 486 1.045
11 Referent debutant S.S.D. 477 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
12 Referent IA M 507 1.182
13 Referent I M 467 1.071
14 Referent II M 458 962
15 Referent III M 451 853
16 Referent IV M 440 744
17 Referent debutant M 412 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul II
Directia Generală a Vamilor
Directia de supraveghere şi control vamal, Directia de supraveghere pentru zonele vamale speciale
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 939 2.060
2 Inspector vamal, referent de specialitate;
gradul IA S 800 1.867
3 Inspector vamal, referent de specialitate;
gradul I S 752 1.758
4 Inspector vamal, referent de specialitate;
gradul II S 693 1.621
5 Inspector vamal, referent de specialitate;
gradul III S 636 1.483
6 Inspector vamal, referent de specialitate;
gradul IV S 624 1.347
7 Inspector vamal, referent de specialitate;
debutant S 617 -
8 Referent gradul I S.S.D. 659 1.538
9 Referent gradul II S.S.D. 600 1.401
10 Referent gradul III S.S.D. 585 1.266
11 Referent debutant S.S.D. 578 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
12 Referent IA M 623 1.457
13 Referent I M 565 1.320
14 Referent II M 518 1.210
15 Referent III M 467 1.100
16 Referent IV M 440 991
17 Referent debutant M 412 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul III
Directia regionala vamala
Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 693 1.621
2 Inspector vamal, referent de specialitate;
gradul IA S 624 1.347
3 Inspector vamal, referent de specialitate;
gradul I S 530 1.236
4 Inspector vamal, referent de specialitate;
gradul II S 467 1.100
5 Inspector vamal, referent de specialitate;
gradul III S 458 991
6 Inspector vamal, referent de specialitate;
debutant S 436 -
7 Referent gradul I S.S.D. 467 1.071
8 Referent gradul II S.S.D. 458 962
9 Referent gradul III S.S.D. 451 880
10 Referent debutant S.S.D. 413 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Referent IA M 467 962
12 Referent I M 458 880
13 Referent II M 451 800
14 Referent III M 440 689
15 Referent debutant M 412 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul IV
Birouri vamale
Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
A. Functii de execuţie de categoria A
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S sau 623 1.457
şcoala vamala
2 Inspector vamal principal S sau 507 1.182
şcoala vamala
3 Inspector vamal gradul I S sau 475 1.071
şcoala vamala
4 Inspector vamal gradul II S sau 467 962
şcoala vamala
5 Inspector vamal gradul III S sau 458 853
şcoala vamala
6 Inspector vamal debutant S sau 436 -
şcoala vamala
7 Inspector vamal Şcoala vamala 467 976
sau SSD
8 Controlor vamal gradul I Şcoala vamala 458 853
sau SSD
9 Controlor vamal gradul II Şcoala vamala 451 744
sau SSD
10 Agent vamal debutant Şcoala vamala 413 -
sau SSD
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Controlor vamal I M 458 880
12 Controlor vamal II M 451 800
13 Controlor vamal III M 440 689
14 Controlor vamal debutant M 412 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B. Functii de execuţie de categoria B
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Inspector pentru datoria
vamala principal S 507 1.182
2 Inspector pentru datoria
vamala gradul I S 475 1.071
3 Inspector pentru datoria
vamala gradul II S 467 962
4 Inspector pentru datoria
vamala gradul III S 458 853
5 Inspector pentru datoria
vamala debutant S 436 -
6 Inspector pentru datoria vamala Şcoala vamala 467 976
sau SSD
7 Controlor pentru datoria Şcoala vamala 458 853
vamala gradul I sau SSD
8 Controlor pentru datoria Şcoala vamala 451 744
vamala gradul II sau SSD
9 Controlor pentru datoria Şcoala vamala 413 -
vamala debutant sau SSD
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Controlor pentru datoria vamala I M 458 880
11 Controlor pentru datoria vamala II M 451 800
12 Controlor pentru datoria vamala III M 440 689
13 Controlor pentru datoria M 412 -
vamala debutant
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/7 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/5a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/5a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
NAVIGATIE
UNITATI NAVALE ŞI CAPITANII DE PORTURI
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza - lei
studiilor ───────────────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Comandant instructor S 475 1.100
2. Sef mecanic instructor S 467 800
a) Functii de execuţie pe nave maritime
3. Comandant S 475 1.004
4. Sef mecanic S 467 812
5. Capitan secund, sef mecanic secund,
sef electrician S 458 689
6. Ofiter punte, ofiter mecanic,
ofiter electrician S 458 647
7. Ofiter aspirant S 436 -
b) Functii de execuţie pe nave portuare, tehnice, fluviale
8. Capitan dragor M 451 675
9. Capitan M 451 620
10. Sef mecanic M 451 605
11. Dragor-sef M 451 593
12. Ofiter punte M 440 565
13. Ofiter mecanic, ofiter electrician M 440 552
14. Dragor M 433 511
15. Ofiter punte, ofiter mecanic,
ofiter electrician, dragor; aspirant M 412 -
c) Functii de execuţie comune pe nave
16. Sef statie RTG M 451 593
17. Ofiter RTG I M 440 537
18. Ofiter RTG II M 433 497
19. Sef echipaj 433 579
20. Conducator şalupă, sef timonier,
ajutor ofiter mecanic 425 537
21. Electrician, motorist, motopompist,
timonier, marinar 425 511
22. Electrician, motorist, motopompist,
timonier, marinar; debutant 412 -
23. Scafandru autonom 440 647
24. Scafandru greu 433 593
25. Scafandru debutant 412 -
d) Functii de execuţie de specialitate din activitatea capitaniilor de porturi
- Functii de execuţie pe grade profesionale -
26. Capitan de port specialist S 467 812
27. Capitan de port gradul I S 458 684
- Functii de execuţie pe trepte profesionale -
28. Capitan de port gradul II M 440 620
29. Ofiter de port gradul I M 451 593
30. Ofiter de port gradul II M 440 537
31. Ofiter de port debutant M 412 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitaniile de porturi vor putea utiliza şi functiile prevăzute la lit. a) - c) din prezenta anexa, în functie de dotare şi de atribuţiile acestora, stabilite conform prevederilor legale.
NOTĂ
Criteriile şi condiţiile pentru ocuparea functiilor prevăzute în prezenta anexa se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi se utilizeaza de către toate unitatile, indiferent de subordonare.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/8 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/6a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/6a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
AGRICULTURA
LABORATOARE CENTRALE: PENTRU CONTROLUL CALITATII SEMINTELOR,
PENTRU CONTROLUL SANITAR-VETERINAR DE DIAGNOSTIC, PENTRU CONTROLUL
ALIMENTELOR DE ORIGINE ANIMALA, PENTRU CONTROLUL STIINTIFIC AL
PRODUSELOR BIOLOGICE ŞI MEDICAMENTELOR DE UZ VETERINAR, PENTRU
CARANTINA FITOSANITARA, PRECUM ŞI UNITATI CU ŞI FARA PERSONALITATE
JURIDICA SUBORDONATE DIRECTIILOR GENERALE PENTRU AGRICULTURA ŞI
ALIMENTATIE
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza - lei
studiilor ───────────────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Inginer*), meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog, pedolog); expert S 485 1.100
2. Inginer*), meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog, pedolog); gradul I S 475 770
3. Inginer*), meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog, pedolog); gradul II S 467 675
4. Inginer*), meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog, pedolog); gradul III S 458 647
5. Inginer*), meteorolog
(hidrolog, hidrogeolog, pedolog);
debutant S 436 -
6. Medic primar veterinar**) S 485 1.236
7. Medic veterinar gradul I S 475 880
8. Medic veterinar gradul II S 467 770
9. Medic veterinar gradul III S 458 647
10. Medic veterinar debutant S 436 -
11. Subinginer, asistent veterinar,
conductor tehnic; I SSD 467 770
12. Subinginer, asistent veterinar,
conductor tehnic; II SSD 458 620
13. Subinginer,asistent veterinar,
conductor tehnic ; III SSD 451 579
14. Subinginer, asistent veterinar,
conductor tehnic; debutant SSD 413 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
15. Tehnician***), observator meteorolog
(hidrolog, hidrogeolog); IA M 458 662
16. Tehnician***), observator meteorolog
(hidrolog, hidrogeolog); I M 451 565
17. Tehnician***), observator meteorolog
(hidrolog, hidrogeolog); II M 440 511
18. Tehnician***), observator meteorolog
(hidrolog, hidrogeolog); debutant M 412 -
19. Asistent veterinar I,
tehnician veterinar IA M 458 662
20. Asistent veterinar II,
tehnician veterinar I M 451 593
21. Asistent veterinar III,
tehnician veterinar II M 440 537
22. Asistent veterinar,
tehnician veterinar; debutant M 412 -
23. Agent veterinar I Şcoala 440 511
profesionala
24. Agent veterinar II Şcoala 433 455
profesionala
25. Agent veterinar debutant Şcoala 413 -
profesionala
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
--------
*) Specialitatea functiei de inginer este cea care se regaseste în activitatea de baza a unităţii (agronomie, horticultura, zootehnie şi altele). Cu acelasi nivel pot fi salarizate şi functiile de biolog (chimist), dacă persoanele incadrate pe aceste functii desfăşoară activitate în specialitatea functiei.
**) În functia de medic primar veterinar pot fi incadrate persoanele care au obţinut acest grad profesional pe baza examenului organizat de ministerele coordonatoare.
***) Specialitatea functiei de tehnician este cea care se regaseste în activitatea de baza a unităţii (agronomie, horticultura, zootehnie şi altele).
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/9 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/7a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/7a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
OFICII DE CADASTRU ŞI ORGANIZARE A TERITORIULUI
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza - lei
studiilor ───────────────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Inginer cadastru gradul IA S 485 1.100
2. Inginer cadastru gradul I S 475 770
3. Inginer cadastru gradul II S 467 702
4. Inginer cadastru gradul III S 458 647
5. Inginer cadastru debutant S 436 -
6. Subinginer cadastru I SSD 467 770
7. Subinginer cadastru II SSD 458 662
8. Subinginer cadastru III SSD 451 579
9. Subinginer cadastru debutant SSD 413 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10. Tehnician cadastru IA M 458 662
11. Tehnician cadastru I M 451 565
12. Tehnician cadastru II M 440 511
13. Tehnician cadastru debutant M 412 -
14. Operator cadastru I M;G 451 511
15. Operator cadastru II M;G 440 455
16. Operator cadastru debutant M;G 412 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/10 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/8a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/8a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
PROTECTIA MEDIULUI
AGENTII DE PROTECTIE A MEDIULUI, ADMINISTRATIA REZERVATIEI
BIOSFEREI "DELTA DUNARII"
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza - lei
studiilor ───────────────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Inspector de specialitate expert,
inginer expert *) S 485 1.100
2. Inspector de specialitate, inginer *);
gradul I S 475 770
3. Inspector de specialitate, inginer *);
gradul II S 467 675
4. Inspector de specialitate, inginer *);
gradul III S 458 647
5. Inspector, inginer *); debutant S 436 -
6. Subinginer I SSD 467 770
7. Subinginer II SSD 458 620
8. Subinginer III SSD 451 579
9. Subinginer debutant SSD 413 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10. Tehnician, observator condiţii
mediu; IA **) M 458 662
11. Tehnician, observator condiţii
mediu; I **) M 451 565
12. Tehnician, observator condiţii
mediu; II **) M 440 511
13. Tehnician, observator condiţii
mediu; debutant **) M 412 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
---------
*) Specialitatea functiei de inginer este cea care se regaseste în activitatea de baza a unităţii. Cu acelasi nivel pot fi salarizate, în activitatea de baza, şi functiile de biolog, chimist, fizician şi altele, dacă persoanele incadrate pe aceste functii desfăşoară activitate în specialitatea functiei.
**) Specialitatea functiilor de tehnician şi de observator condiţii mediu este cea care se regaseste în activitatea de baza a unităţii.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/11 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/9a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/9a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
AVIATIA SPORTIVA
AEROCLUBUL ROMÂNIEI
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
1. Personal navigant şi tehnic navigant profesionist
Functii de execuţie
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza - lei
studiilor*)──────────────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Personal navigant şi tehnic
navigant profesionist
clasa I 475 1.100
clasa a II-a 467 790
clasa a III-a 458 689
clasa a IV-a 451 647
clasa a V-a 440 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
--------
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
2. Personal tehnic aeronautic
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza - lei
studiilor ──────────────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe clase profesionale
1. Inginer de aviatie S
clasa I 485 1.100
clasa a II-a 475 785
clasa a III-a 467 689
clasa a IV-a 458 647
debutant 436 -
2. Tehnician de aviatie M
clasa I 467 662
clasa a II-a 458 605
clasa a III-a 451 552
clasa a IV-a 440 511
debutant 412 -
3. Mecanic de aviatie Şcoala tehnica
clasa I de aviatie sau 475 702
clasa a II-a echivalenta 467 605
clasa a III-a 458 537
clasa a IV-a 440 511
debutant 412 -
4. Mecanic pentru întreţinerea
aparatelor de lansare la zbor M;
(turn de parasutism, automosor, Şcoala
plior parasute, deltaplanism, etc) profesionala
clasa I 467 662
clasa a I-a 458 579
clasa a III-a 451 537
clasa a IV-a 440 511
debutant 412 -
5. Maistru de aviatie Şcoala de
clasa I maistri 458 716
clasa a II-a aviatie 451 662
clasa a III-a 440 565
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. Personal operativ aeronautic
Functii de execuţie
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza - lei
studiilor ──────────────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Meteorolog aeronautic specialist S
gradul I 485 1.100
gradul II 475 785
gradul III 467 689
gradul IV 458 647
debutant 436 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
2. Meteorolog aeronautic M+curs
I de calificare 451 593
II 440 537
debutant 412 -
3. Controlor trafic dirijare M+curs
I de calificare 451 662
II 440 593
III 433 537
4. Controlor trafic operaţiuni M+curs
auxiliare de calificare
I 458 605
II 451 552
III 440 511
debutant 412 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
1. Criteriile de încadrare şi de avansare în clase a personalului navigant, tehnic navigant şi tehnic aeronautic şi, respectiv în grade şi trepte profesionale a personalului operativ aeronautic, se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
2. În cazul pierderii licentei de zbor pentru calificarea deţinută, din cauze medicale, personalul navigant şi tehnic navigant profesionist îşi menţine incadrarea în clasa deţinută, ca instructor la sol.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/12 la Legea nr, 154/1998.
-----------
Anexa nr. IV/10a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/10a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
ASISTENŢA SOCIALA
UNITATI DE ASISTENŢA SOCIALA ŞI UNITATI
DE ASISTENŢA MEDICO SOCIALA
A. Salarii de baza pentru functii de specialitate
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza - lei
studiilor ──────────────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Asistent social, psiholog,
psihopedagog, logoped,
kinetoterapeut, sociolog, educator
specializat; principal S 487 863
2. Asistent social, psiholog,
psihopedagog, logoped,
kinetoterapeut, sociolog,
educator specializat S 477 790
3. Asistent social, psiholog,
psihopedagog, logoped, kinetoterapeut,
sociolog, educator specializat;
debutant S 455 -
4. Medic primar S 702 1.428
5. Medic specialist S 601 1.023
6. Medic S 458 897
7. Medic stagiar S 439 -
8. Fiziokinetoterapeut,
bioinginer medical; principal S 475 1.065
9. Fiziokinetoterapeut,
bioinginer medical; specialist S 467 842
10. Fiziokinetoterapeut,
bioinginer medical S 458 701
11. Fiziokinetoterapeut,
bioinginer medical; debutant S 436 -
12. Profesor C.F.M principal S 487 863
13. Profesor C.F.M S 477 790
14. Profesor C.F.M debutant S 455 -
15. Asistent social, asistent medical ***),
educator puericultor,
educator specializat; principal SSD 477 831
16. Asistent social, asistent medical ***),
educator puericultor,
educator specializat SSD 469 744
17. Asistent social, asistent medical ***),
educator puericultor,
educator specializat; debutant SSD 431 -
18. Profesor C.F.M principal SSD 477 819
19. Profesor C.F.M SSD 469 724
20. Profesor C.F.M, debutant SSD 431 -
21. Asistent social, asistent medical,
educator puericultor,
educator specializat,
pedagog de recuperare; principal PL 469 819
22. Asistent social, asistent medical,
educator puericultor,
educator specializat,
pedagog de recuperare PL 459 732
23. Asistent social, asistent medical,
educator puericultor, educator
specializat, pedagog de recuperare;
debutant PL 430 -
24. Asistent social, asistent medical*),
educator puericultor; principal M 469 761
25. Asistent social, asistent medical*),
educator puericultor M 459 644
26. Asistent social, asistent medical*),
educator puericultor; debutant M 430 -
27. Sora medicală principala**) M 457 685
28. Sora medicală**) M 450 572
29. Sora medicală debutanta**) M 418 -
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
--------
*) Se aplica şi functiilor de educator specializat, lucrator social, instructor de educatie, instructor de ergoterapie, masor.
**) Se aplica şi functiilor: oficiant medical, laborant cu liceul sanitar, operator registrator de urgenta, registrator medical, statistician medical, instructor C.F.M.
***) Se aplica urmatoarelor functii: asistent medical specialist; tehnician superior de radiologie radioterapie şi radiodiagnostic; asistent medical specializat; asistent de fiziokinetoterapie; asistent medico-social.
B. Salarii de baza pentru functii auxiliare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza - lei
studiilor ──────────────────────────
minim maxim
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Infirmiera, agent D.D.D. G 436 454
2. Infirmieră, agent D.D.D.; debutant G 415 -
3. Brancardier, baies, namolar,
spalatoreasa, ingrijitoare G 429 454
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
Personalul medico-sanitar din Institutul Naţional de Expertiza Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă se salarizeaza potrivit prevederilor aplicabile personalului de specialitate medico-sanitar şi personalului de specialitate din compartimentele paraclinice medico sanitare din unitatile clinice, institutele şi centrele medicale, preluand după caz şi alte functii din domeniul unităţilor sanitare, altele decat cele clinice.
-----------
Anexa nr. IV/11a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/11a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
FUNCTII DE EXECUŢIE DIN ALTE UNITATI BUGETARE DE SUBORDONARE
CENTRALA, PRECUM ŞI DIN COMPARTIMENTELE DE CONTABILITATE,
FINANCIAR, APROVIZIONARE, INVESTITII DIN ACTIVITĂŢILE
CUPRINSE IN ANEXELE IV/1 - IV/11 ŞI DIN UNITATILE
DE INVATAMANT
I. Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Consilier, expert, inspector de specialitate,
auditor; gradul I, inginer, economist;
specialist IA S 512 1.010
2 Referent de specialitate, inspector de
specialitate, auditor; gradul II, economist,
referent, inginer; gradul I S 503 807
3 Referent de specialitate, inspector de
specialitate; gradul III, economist, referent,
inginer; gradul II S 495 751
4 Referent de specialitate, inspector de
specialitate; gradul IV, economist, referent,
inginer; gradul III S 486 695
5 Referent, inspector, inginer, economist,
debutant S 461 -
6 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; I SSD 475 728
7 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; II SSD 466 672
8 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; III SSD 457 600
9 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; debutant SSD 419 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
10 Consilier juridic gradul IA S 512 1.010
11 Consilier juridic gradul I S 503 807
12 Consilier juridic gradul II S 495 751
13 Consilier juridic gradul III S 486 695
14 Consilier juridic debutant S 461 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
15 Tehnician, merceolog, contabil, referent; IA M 495 633
16 Tehnician, merceolog, contabil, referent; I M 486 581
17 Tehnician, merceolog, contabil, referent; II M 476 525
18 Tehnician, merceolog, contabil, referent; III M 468 480
19 Tehnician, merceolog, contabil, referent;
debutant M 435 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II. Unităţi de perfectionare a personalului cu pregatire superioara
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert-consultant IA S 503 1.010
2 Expert-consultant I S 495 882
3 Expert-consultant II S 486 783
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
III. Unităţi de perfectionare a personalului
cu pregatire medie şi centre de calificare şi recalificare
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert gradul I S 503 882
2 Expert gradul II S 495 756
3 Expert gradul III S 486 695
4 Expert debutant S 461 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5 Instructor I M 461 662
6 Instructor II M 454 566
7 Instructor III M 445 518
8 Instructor debutant M 415 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică şi functiilor de specialitate din şcoala populara de arta.
IV. Proiectare
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Proiectant gradul I S 512 982
2. Proiectant gradul II S 503 858
3. Proiectant gradul III S 495 745
4. Proiectant gradul IV S 486 682
5. Proiectant debutant S 461 -
6. Subinginer cartograf I S.S.D. 475 728
7. Subinginer cartograf II S.S.D. 466 666
8. Subinginer cartograf III S.S.D. 457 582
9. Subinginer cartograf debutant S.S.D. 419 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10. Tehnician proiectant I M 461 662
11. Tehnician proiectant II*) M 454 566
12. Tehnician proiectant III*) M 445 518
13. Tehnician proiectant debutant*) M 415 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------
*) Salariul de baza prevăzut pentru aceasta functie se utilizeaza şi la
functia de desenator tehnic cartograf.
V. Unităţi de informatica
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Analist, programator, inginer de sistem; IA S 522 1.010
2 Analist, programator, inginer de sistem; I S 512 958
3 Analist, programator, inginer de sistem; II S 503 858
4 Analist, programator, inginer de sistem; III S 495 745
5 Analist, programator, inginer de sistem; IV S 486 682
6 Analist, programator, inginer de sistem;
debutant S 461 -
7 Informatician, conductor tehnic; I SSD 475 728
8 Informatician, conductor tehnic; II SSD 466 666
9 Informatician, conductor tehnic; III SSD 457 582
10 Informatician, conductor tehnic; debutant SSD 419 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Analist (programator) ajutor IA M 471 662
12 Analist (programator) ajutor I M 461 613
13 Analist (programator) ajutor II M 454 553
14 Analist (programator) ajutor III M 445 507
15 Analist (programator) debutant M 415 -
16 Operator, controlor date; I M 471 613
17 Operator, controlor date; II M 461 553
18 Operator, controlor date; III M 454 507
19 Operator, controlor date; IV M 445 461
20 Operator, controlor date ; debutant M 415 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
VI. Administratia publică locala
Servicii publice de salvamont din subordinea
consiliilor judetene şi locale
Salarii de baza pentru functiile specifice
din serviciile publice de salvamont
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor*) ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Salvator montan gradul I 485 952
2 Salvator montan gradul II 467 714
3 Salvator montan gradul III 467 591
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
---------
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc
prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi
turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor.
NOTĂ
1. Pentru activitatea desfăşurată în condiţii de incordare psihică foarte ridicata, personalul incadrat pe functia de salvator montan beneficiaza de un spor de până la 25% din salariul de baza.
2. Categoriile de personal, condiţiile de acordare şi marimea concreta a sporului pentru incordare psihică, în limita prevăzută la pct.1, se stabilesc de către ordonatorii principali de credite, cu incadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr.VIII/1 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. V/1a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. V/1a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
ALTE FUNCTII COMUNE DIN SECTORUL BUGETAR
Salarii de baza pentru personalul din activitatea
de secretariat-administrativ, gospodarire
întreţinere-reparatii şi de deservire*1)
Functii de execuţie pe trepte profesionale
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Stenodactilograf IA*) M 458 625
2 Stenodactilograf I M 451 530
3 Stenodactilograf II M 440 486
4 Stenodactilograf debutant M 412 -
5 Secretar-dactilograf, dactilograf; IA*) M 451 587
6 Secretar-dactilograf, dactilograf; I M;G 440 518
7 Secretar-dactilograf, dactilograf; II M;G 433 473
8 Secretar-dactilograf, dactilograf; debutant M;G 412 -
9 Secretar, secretar-dactilograf; I**) M;G 440 498
10 Secretar, secretar-dactilograf; II**) M;G 433 454
11 Secretar, secretar-dactilograf; debutant**) M;G 412 -
12 Administrator I M 451 630
13 Administrator II M 440 574
14 Administrator III M 433 518
15 Sef depozit I M 440 569
16 Sef depozit II M 433 518
17 Casier, magaziner; I M 440 555
18 Casier, magaziner; II M;G 433 498
19 Casier, magaziner; debutant M;G 412 -
20 Functionar, arhivar; I M 451 543
21 Functionar, arhivar; II M 440 498
22 Functionar, arhivar; III M 433 454
23 Functionar, arhivar; debutant M 412 -
24 Sef formatie paza, pompieri 425 498
25 Portar, paznic, pompier, ingrijitor, guard,
bufetier, manipulant bunuri, curier; I 433 451
26 Portar, paznic, pompier, ingrijitor, guard,
bufetier, manipulant bunuri, curier; II 425 440
27 Maistru I 440 613
28 Maistru II 433 569
29 Sofer ***) 433 726
30 Muncitor calificat I 475 600
31 Muncitor calificat II 467 569
32 Muncitor calificat III 458 530
33 Muncitor calificat IV 451 498
34 Muncitor calificat V 440 459
35 Muncitor calificat VI 433 451
36 Muncitor necalificat 425 440
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
---------
*1) Se utilizeaza în administratia publică şi în unitatile subordonate
acesteia, finantate parţial sau integral de la bugetul de stat.
*) Se utilizeaza în ministere şi celelalte institutii centrale ale
administraţiei publice.
**) Se utilizeaza în activitatea de secretariat-administrativ din unitatile
bugetare.
***) Se utilizeaza în Parlament, în ministere, în celelalte institutii
centrale ale administraţiei publice, în institutia prefectului
servicii deconcentrate, administratia publică locala şi în unitatile
bugetare.
NOTĂ
În unitatile bugetare din subordinea ministerelor şi a celorlalte institutii ale administraţiei publice, incadrarea soferilor se face ţinând seama şi de autovehiculul pe care îl deservesc, potrivit echivalarii categoriilor de calificare cu treptele profesionale, elaborata de Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale şi Familiei.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/2 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. V/2a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. V/2a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
INDEMNIZATII DE CONDUCERE COMUNE
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Indemnizatia de
conducere în
Nr. procente din
crt. Functia salariul de baza
- % -
─────────────────
limita maxima
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Director general, inspector de stat sef 55
2 Director general adjunct, inspector de stat sef adjunct 50
3 Director, inspector sef 50
4 Director adjunct, inspector sef adjunct 40
5 Contabil sef 40
6 Inginer sef 40
7 Sef serviciu, sef secţie, sef serviciu contencios 30
8 Sef birou, sef atelier sef laborator, sef oficiu 25
9 Sef formatie muncitori 15
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-----------
Anexa nr. VI/1a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. VI/1a din acest act normativ.
(01.01.2007)
INDEMNIZATII DE CONDUCERE SPECIFICE
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │A. Serviciile Parlamentului, Administraţiei │ │
│ │Prezidentiale, Guvernului, Inaltei Curti de Casatie şi │ │
│ │Justiţie, Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de │ │
│ │Casatie şi Justiţie, Curtii Constitutionale, Consiliului│ │
│ │Legislativ, Consiliului Concurentei, │ │
│ │ Avocatului Poporului, Curtii de Conturi şi Consiliului │ │
│ │Naţional al Audiovizualului │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef departament, director general │ 55 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Director, sef sector, sef compartiment │ 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Director adjunct, sef sector adjunct, sef compartiment │ │
│ │adjunct │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Sef serviciu, sef secţie │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 5 │Sef birou, sef oficiu, sef atelier │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │B. Ministere, alte organe de specialitate, precum şi │ │
│ │unitatile teritoriale de specialitate din subordinea │ │
│ │acestora │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ a) aparatul propriu │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 1. Ministerul Finanţelor Publice │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.1. Garda Financiară - aparatul central │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Comisar general adjunct │ 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Comisar sef divizie │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 2. Ministerul Educatiei şi Cercetarii │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia*) │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │minim maxim│
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Inspector general │ 45 55 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Inspector principal de specialitate │ 45 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│ │*) Se calculeaza conform art. 51 alin. (1) din │
│ │Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului │
│ │didactic, cu modificările şi completările ulterioare. │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ │ b) servicii publice deconcentrate │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 1. Ministerul Finanţelor Publice │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.1. Garda Financiară - aparatul teritorial │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Comisar sef secţie │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Comisar sef secţie adjunct │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Comisar sef secţie divizie │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.2. Direcţii generale ale finanţelor publice │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ - Administratia finanţelor publice a municipiului │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Director administratie financiară │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Director adjunct administratie financiară │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ - Administratia finanţelor publice a orasului │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Sef administratie │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ - Administratia finanţelor publice a comunei │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Sef administratie │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │minim maxim│
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 2. Ministerul Educatiei şi Cercetarii │ │
│ │ 2.1. Inspectoratul scolar*) │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Inspector scolar general │ 45 55 │
│ 2 │Inspector scolar general adjunct │ 35 45 │
│ 3 │Inspector scolar de specialitate │ 30 40 │
│ 4 │Inspector scolar │ 25 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │*) Se calculeaza conform art. 51 alin. (1) din │ │
│ │Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului │ │
│ │didactic, cu modificările şi completările ulterioare. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ c) aparatul propriu al administraţiei publice locale şi│ │
│ │ serviciile publice din subordinea acesteia │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1. Prefecturi, consilii judetene, Primaria Municipiului │ │
│ │Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti│ │
│ │şi sectoarele municipiului Bucureşti, consilii locale │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.1. La nivel de judet, la municipiul Bucureşti şi la │ │
│ │sectoarele municipiului Bucureşti, la municipiile de │ │
│ │ categoria I │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef departament*), arhitect sef**) │ 55 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Arhitect - sef adjunct***) │ 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Sef filiala, sef corp control comercial I │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Sef corp control comercial II │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.2. La nivel de municipii, altele decat cele de │ │
│ │ categoria I şi la oras │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef corp control comercial I, arhitect - sef****) │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Sef corp control comercial II │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.3. La nivel de comuna │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef perceptie │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Sef birou │ 15 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.4. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini, │ │
│ │activităţi şi responsabilităţii suplimentare functiei de │ │
│ │baza, care fac parte din salariul de baza │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului şi│ 15 │
│ │amenajarii teritoriului şi al autorizarii executarii │ │
│ │lucrărilor de constructii*****) │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│ │*) Se utilizeaza numai la Consiliul General al │
│ │Municipiului Bucureşti. │
│ │**) Se utilizeaza la nivel de judet, la Primaria │
│ │Municipiului Bucureşti, la sectoarele Municipiului │
│ │Bucureşti, şi la municipiile de toate categoriile. │
│ │***) Se utilizeaza numai la Primaria Municipiului Bucureşti. │
│ │****) Se utilizeaza la oraşe. │
│ │*****) Se utilizeaza la comune. │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ │d) din unităţi subordonate ministerelor şi altor organe │ │
│ │ de specialitate │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 1. Ministerul Culturii şi Cultelor │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.1. Functiile de conducere din activitatea redactionala│ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Redactor - sef │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Redactor - sef adjunct │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Sef redactie, secretar general de redactie │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.2. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini sau │ │
│ │activităţi suplimentare functiei de baza, care fac parte│ │
│ │din salariul de baza │ │

│ 1 │Artistii lirici opera, artistii lirici, coristii opera, │ 10 │
│ │coristii, balerinii, artistii instrumentisti, │ │
│ │instrumentistii, dansatorii, care desfăşoară activitate │ │
│ │solistica. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Artistii instrumentisti şi instrumentistii care │ 10 │
│ │desfăşoară activitate de sef de partida. │ │

│ 3 │Dirijor, concert - maestru, solist concertist, solist │ 15 │
│ │instrumentist, dirijor cor academic │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 2. Agentia Naţionala pentru Sport │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │2.1. Functii de conducere din federatii sportive │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Presedinte federatie │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Secretar general federatie │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │2.2. Functii de conducere din alte unităţi sportive │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │2.2.1. Cluburi │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Presedinte club │ 20 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Vicepresedinte club │ 10 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │2.2.2. Complex sportiv │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef complex sportiv │ 10 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi │ │
│ │Turismului │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.1. Unităţi navale şi capitanii de porturi │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Functiile de conducere din unitatile navale şi │ │
│ │capitaniile de porturi │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Capitan sef port │ 20 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Sef grup scafandri │ 10 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.2. Pentru activitatea de imersiune, desfăşurată │ │
│ │potrivit prevederilor art. 8 lit. f) din │ │
│ │Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, se acordă o │ │
│ │indemnizatie de 6 lei/ora de scufundare. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.3. Aviatie sportiva │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.3.1. Functiile de conducere specifice activităţii de │ │
│ │zbor │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Comandant detasament zbor │ 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Comandant aeroclub teritorial │ 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Comandant adjunct aeroclub teritorial │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Sef sector zbor aeroclub teritorial │ 15 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.3.2. Functiile de conducere specifice activităţii │ │
│ │tehnic aeronautice │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef grupa lucrari - reparatii (LR) │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Sef sector tehnic │ 15 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.3.3. Functiile de conducere specifice activităţii │ │
│ │operativ-aeronautice │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Director zbor │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Director tehnic │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Sef serviciu informare zbor - meteo - navigatie │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.3.4. Indemnizatia de zbor pentru personalul navigant │ │
│ │şi tehnic navigant profesionist, precum şi indemnizatia │ │
│ │de exploatare pentru personalul tehnic aeronautic din │ │
│ │Aeroclubul României │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ Activitatea pentru care se acordă: │ Indemnizatia │
│ │ │-limita maxima- │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Misiuni prevăzute în Codul aerian │ 53 lei/ora/zbor│
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Misiuni prevăzute în Codul aerian │ 42 lei /start │
│ │ │sau tur de pista│
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Salturi cu parasuta │105 lei /salt │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Lansarea la zbor a aeronavelor şi aterizari │5 lei/lansare │
│ │ │sau aterizare │
└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘
NOTĂ
1. Indemnizatia de zbor la baza pentru zboruri de acrobatie şi înaltă acrobatie aeriana va fi echivalata, astfel
1 ora zbor acrobatie = 2 ore zbor normal
1 ora zbor înaltă acrobatie = 4 ore zbor normal
Zborul în formatie este echivalent cu zborul de înaltă acrobatie.
2. Indemnizatia de zbor la baza, acordată personalului navigant şi tehnic navigant profesionist, face parte din salariul de baza şi constituie baza de calcul pentru toate drepturile care se acordă în raport cu acesta.
3. Criteriile pentru acordarea indemnizatiei de zbor şi de exploatare pe functii şi misiuni, în limitele maxime prevăzute, precum şi majorarea cu până la 60% a indemnizatiei pentru zborurile ce se executa în condiţii deosebite se stabilesc prin decizia directorului general al Aeroclubul României. Valoarea indemnizatiei de zbor şi de exploatare pe functii şi misiuni va fi stabilita prin criterii, astfel încât sa nu depăşească alocatia bugetară pe anul în curs.
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │4. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării │ │
│ │Rurale │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │4.1. Functii de conducere din activitatea specifică │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef oficiu*), inspector sef*) │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Sef statie, sef ferma, sef centru, sef circumscriptie │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │*) Se utilizeaza la oficiile sau inspectoratele cu │ │
│ │personalitate juridica, după caz. │ │

│ │4.2. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini, │ │
│ │activităţi şi responsabilităţii suplimentare functiei de │ │
│ │baza, care fac parte din salariul de baza │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- Medicii veterinari incadrati în activităţile prevăzute│10% din salariul│
│ │în Anexa nr. IV/7a la prezenta ordonanţă, autorizati sa │ de baza al │
│ │exercite atribuţii de inspector al politiei sanitar- │ functiei de │
│ │veterinare. │ execuţie │
│ │ │ indeplinite │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Marimea concreta a sporului se stabileste de organul │ │
│ │care îl autorizeaza. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 5. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │5.1. Functii de conducere din activitatea specifică │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Inspector sef*) │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│ │*) Se utilizeaza la agentiile de supraveghere a │
│ │protectiei mediului │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ │ 6. Academia Română │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │6.1. Functii de conducere specifice din activitatea de │ │
│ │cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica şi │ │
│ │proiectare. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Director institut │ 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Director adjunct ştiinţific, director adjunct institut │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Secretar ştiinţific, director centru │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 7. Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei│ │

│ │7.1. Functii de conducere specifice în unitatile de │ │
│ │perfectionare a personalului cu pregatire medie şi │ │
│ │centre de calificare şi recalificare │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Director centru de perfectionare │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Director adjunct centru de perfectionare │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Director centru de calificare şi recalificare │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Sef centru de calificare │ 15 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ C. Autoritatea vamala │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef birou vamal │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Sef adjunct birou vamal │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Sef tura, sef sector │ 20 │
└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘
-----------
Anexa nr. VI/2a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. VI/2a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA ALESE
Indemnizatiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii
publice, alese în functie potrivit prevederilor
Constituţiei României
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Presedintia României
1 Preşedintele României 7,653
Parlamentul României
2 Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputatilor 7.062
3 Vicepresedintii Senatului şi ai Camerei Deputatilor 6.505
4 Secretarii şi Chestorii Senatului şi ai Camerei Deputatilor 6.122
5 Presedintii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei
Deputatilor 6.122
6 Liderii grupurilor parlamentare ale Senatului şi Camerei
Deputatilor 6.122
7 Vicepresedintii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei
Deputatilor 5.741
8 Secretarii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei
Deputatilor 5.670
9 Senatori, deputati 5.601
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. II/1 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. VII/1a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. VII/1a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA NUMITE
Indemnizatiile persoanelor din cadrul organelor
autorităţii publice, numite în functii potrivit legii
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Guvernul României
1 Prim-ministru 7.062
2 Ministru de stat 6.505
3 Ministru 6.122
4 Ministru delegat 6.122
5 Secretar de stat membra al Guvernului 5.601
6 Secretar de stat 5.358
7 Subsecretar de stat 4.523
Consiliul Legislativ
8 Presedinte consiliu 6.122
9 Presedinte de secţie 5.741
Avocatul Poporului
10 Avocatul poporului 6.122
Curtea de Conturi
11 Presedinte 7.062
12 Vicepresedinte 6.227
13 Presedinte de secţie 5.741
14 Consilier conturi 5.601
Secretariatul general al Guvernului
15 Secretar general al Guvernului 5.601
16 Secretar general adjunct al Guvernului 5.358
17 Consilier de stat 5.358
Administratia Prezidentiala
18 Consilier prezidential 6.122
19 Consilier de stat 5.358
Parlamentul României
20 Secretar general la Camera Deputatilor şi la Senat 5.601
21 Secretar general adjunct la Camera Deputatilor şi la Senat 5.358
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Consiliul Concurentei
22 Presedinte 7.062
23 Vicepresedinte 6.227
24 Consilier de concurenta 5.741
Consiliul Naţional al Audiovizualului
25 Presedinte 6.122
26 Membri 5.358
Cancelaria Primului - Ministru
27 Seful Cancelariei Primului-Ministru 6.122
28 Consilier de stat la Cancelaria Primului-Ministru 5.358
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii
29 Presedinte 6.122
30 Vicepresedinte 5.601
31 Secretar al Consiliului 5.601
32 Membri 5.358
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. II/2 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. VII/2a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. VII/2a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA ALESE
DIN CADRUL ORGANELOR AUTORITĂŢII PUBLICE LOCALE
Indemnizatii pentru persoanele alese în functie
potrivit prevederilor Constituţiei României
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│Nr. │ Functia │Indemnizatia│
│crt.│ │ - lei - │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ │ PRIMARII ŞI CONSILII │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 1 │Primar general al Capitalei │ 6.122 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 2 │Viceprimar al Capitalei │ 5.109 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 3 │Presedinte al consiliului judetean (categoria I) │ 5.296 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 4 │Presedinte al consiliului judetean (categoria II) │ 5.268 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 5 │Vicepresedinte al consiliului judetean (categoria I) │ 4.758 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 6 │Vicepresedinte al consiliului judetean (categoria II) │ 4.699 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 7 │Primar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori) │ 4.992 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 8 │Primar de municipiu (categoria I) │ 4.568 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 9 │Primar de municipiu (categoria II) │ 4.157 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 10 │Primar de municipiu (categoria III) │ 3.838 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 11 │Viceprimar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori) │ 4.384 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 12 │Viceprimar de municipiu (categoria I) │ 3.963 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 13 │Viceprimar de municipiu (categoria II) │ 3.595 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 14 │Viceprimar de municipiu (categoria III) │ 3.273 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 15 │Primar de oras (categoria I) │ 3.531 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 16 │Primar de oras (categoria II) │ 3.408 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 17 │Primar de oras (categoria III) │ 3.316 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 18 │Viceprimar de oras (categoria I) │ 2.923 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 19 │Viceprimar de oras (categoria II) │ 2.806 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 20 │Viceprimar de oras (categoria III) │ 2.748 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 21 │Primar de comuna (cu peste 15.000 locuitori) │ 2.651 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 22 │Primar de comuna (categoria I) │ 2.338 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 23 │Primar de comuna (categoria II) │ 2.221 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 24 │Primar de comuna (categoria III) │ 2.105 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 25 │Viceprimar de comuna (cu peste 15.000 locuitori) │ 2.163 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 26 │Viceprimar de comuna (categoria I) │ 1.988 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 27 │Viceprimar de comuna (categoria II) │ 1.929 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 28 │Viceprimar de comuna (categoria III) │ 1.871 │
└────┴────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘
*
* *
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 108/2005
privind unele măsuri în domeniul salarizarii persoanelor care ocupa functii de demnitate publică, alese şi numite, din administratia publică locala, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 331/2005
.
-----------
Anexa nr. VII/3a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. VII/3a din acest act normativ.
(la 01.01.2007)
FUNCTII ASIMILATE CU FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA
Indemnizatii pentru personalul din institutii
publice din subordinea Guvernului
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Institutii publice din subordinea Guvernului*)
1 Conducatorul institutiei 3.898
(presedinte, director general, sef oficiu, etc.)
2 Adjunctul conducătorului institutiei 3.307
(vicepresedinte, director general adjunct, etc.)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
--------
*) Instituţiile publice şi denumirile functiilor de conducere utilizate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
*
* *
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. III la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. VIII/a a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. VIII/a din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
ADMINISTRATIA PUBLICA CENTRALA DE SPECIALITATE
(ministere, alte organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor, serviciile Administraţiei Prezidentiale^1), aparatul de lucru al Guvernului şi aparatul Parlamentului României)
I. Salarii de baza pentru functii de specialitate*)
A. Functii de conducere
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Secretar general S 2.865
2 Secretar general adjunct S 2.579
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ: Se utilizeaza în ministere şi în alte organe centrale de specialitate.
B. Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe
grade profesionale
1 Consilier, expert, inspector
de specialitate, revizor contabil,
auditor; gradul IA S 624 1.420
2 Consilier, expert, inspector de
specialitate, revizor contabil,
auditor; gradul I S 568 1.243
3 Consilier, expert, inspector de
specialitate, revizor contabil
auditor; gradul II S 523 1.127
4 Referent de specialitate, inspector
de specialitate, revizor contabil;
gradul III S 505 1.010
5 Referent de specialitate, inspector
de specialitate, revizor contabil;
gradul IV S 496 906
6 Referent, inspector, revizor
contabil; debutant S 471 -
7 Tehnician-economist, secretar
superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional,
subinginer; gradul IA SSD 514 1.243
8 Tehnician-economist, secretar
superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional,
subinginer; gradul I SSD 505 1.010
9 Tehnician-economist, secretar
superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional,
subinginer; gradul II SSD 496 906
10 Tehnician-economist, secretar
superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional,
subinginer; gradul III SSD 486 821
11 Tehnician-economist, secretar
superior, referent, interpret
relatii, interpret profesional,
subinginer; debutant SSD 446 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
12 Consilier juridic gradul IA S 624 1.420
13 Consilier juridic gradul I S 568 1.243
14 Consilier juridic gradul II S 523 1.127
15 Consilier juridic gradul III S 505 1.010
16 Consilier juridic gradul IV S 496 906
17 Consilier juridic debutant S 471 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
18 Referent IA M 514 725
19 Referent I M 505 631
20 Referent II M 496 586
21 Referent III M 486 514
22 Referent IV M 478 488
23 Referent debutant M 444 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
-----
*) Salariile de baza stabilite pentru functiile prevăzute la cap. I. lit. B se utilizeaza şi pentru salarizarea functiilor de alta specialitate decat cele specifice din cadrul altor institutii centrale, inclusiv centrelor regionale din subordinea Agentiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru salarizarea personalului din aparatul propriu al prefecturilor, al consiliilor judetene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu excepţia secretarilor prevăzuţi la cap. II din Anexa nr. II, precum şi functiilor de la cabinetul primarului municipiului reşedinţa de judet şi de la cabinetul primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, utilizandu-se salariul de baza al gradului/treptei IA al functiei corespunzătoare nivelului studiilor.
II. Salarii de baza pentru functii de conducere şi de execuţie de specialitate specifice serviciilor Parlamentului, Administraţiei Prezidentiale^1) Guvernului, Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, Curtii Constitutionale, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurentei, Avocatului Poporului, Curtii de Conturi şi Consiliului Naţional al Audiovizualului
A. Functii de conducere specifice
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Sef departament, director general S 2.473
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B. Functii de execuţie de specialitate specifice
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia*) Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2 Sef birou senatorial, sef cabinet S 568 1.243
3 Sef birou senatorial, stenodacti-
lograf, sef cabinet, referent SSD 478 1.039
4 Sef birou senatorial, stenodacti-
lograf, sef cabinet, referent M 468 906
5 Sef birou senatorial, stenodacti-
lograf, sef cabinet, referent PL 468 1.039
6 Director de cabinet S 962 2.262
7 Consilier S 962 2.262
8 Expert S 934 2.060
9 Consultant S 638 1.389
10 Secretar cabinet, secretar
dactilograf M 468 761
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----
*) Se utilizeaza şi pentru cabinetul demnitarului, cancelaria prefectului, cabinetul presedintelui consiliului judetean şi cabinetul primarului general al municipiului Bucureşti.
^1) Administratia Prezidentiala poate aplica pentru salariaţii săi, prin analogie, prevederile legale în vigoare, referitoare la sporuri, indiferent de natura lor. Ordonatorul principal de credite va stabili, în mod concret, salariaţii care urmeaza sa beneficieze de sporuri, cuantumul acestora, precum şi condiţiile de acordare, cu incadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
III Functii specifice unor ministere
1. MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
a) Functii specifice din aparatul propriu şi din unitatile teritoriale
Garda financiară - personal militarizat
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Comisar general S 2.607
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Comisar principal IA S 624 1.420
2 Comisar principal I S 568 1.243
3 Comisar principal II S 523 1.127
4 Comisar principal III S 505 1.010
5 Comisar principal IV S 496 981
6 Comisar debutant S 471 -
7 Comisar principal I S.S.D. 505 1.127
8 Comisar principal II S.S.D. 496 1.010
9 Comisar principal III S.S.D. 486 906
10 Comisar debutant S.S.D. 446 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Comisar IA M 514 761
12 Comisar I M 496 675
13 Comisar II M 486 616
14 Comisar III M 478 557
15 Comisar debutant M 444 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Audit intern
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Auditor - ofiter S 1.445 2.037
2 Auditor - expert S 1.007 1.599
3 Auditor - inspector S 714 1.306
4 Auditor - asistent S 568 1.162
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
b) Functii specifice din serviciile publice deconcentrate.
Functii de execuţie pe trepte profesionale specifice
unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Casier trezorier I M 486 587
2. Casier trezorier II; agent fiscal,
operator rol, numarator bani; I M;G 478 515
3. Casier trezorier, agent fiscal,
operator rol, numarator bani;
debutant M; G 444 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2. MINISTERUL ECONOMIEI ŞI COMERTULUI
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Ministru consilier S 624 2280*)
2. Consilier economic S 586 1.245
3. Secretar economic I S 533 1.128
4. Secretar economic II S 496 1.010
5. Secretar economic III S 486 906
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----
*) Cuprinde şi indemnizatia de conducere.
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
1 Referent transmitere I M 496 632
2 Referent transmitere II M 486 573
3 Referent transmitere III M 478 515
4 Referent debutant M 444 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3. AGENTIA NAŢIONALA PENTRU SPORT
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Instructor sportiv, referent
sportiv; gradul I SSD 505 1010
2. Instructor sportiv, referent sportiv;
gradul II SSD 496 906
3. Instructor sportiv, referent sportiv;
gradul III SSD 486 821
4. Instructor sportiv, referent sportiv;
debutant SSD 446 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4. MINISTERUL ADMINISTRATIEI ŞI INTERNELOR
Functii specifice Arhivelor Naţionale
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Arhivist gradul IA S 624 1.420
2. Arhivist gradul I S 568 1.243
3. Arhivist gradul II S 523 1.127
4. Arhivist gradul III S 505 1.010
5. Arhivist gradul IV S 496 906
6. Arhivist debutant S 471 -
7. Arhivist gradul IA SSD 514 1.243
8. Arhivist gradul I SSD 505 1.010
9. Arhivist gradul II SSD 496 906
10. Arhivist gradul III SSD 486 821
11. Arhivist debutant SSD 446 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
12. Arhivar IA M 514 725
13. Arhivar I M 505 631
14. Arhivar II M 496 586
15. Arhivar III M 486 514
16. Arhivar debutant M 444 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE
Functii specifice din aparatul propriu şi din
serviciile deconcentrate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Asistent-sef S 624 1.420
2. Asistent-sef SSD 553 1.191
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
3. Asistent-sef PL 518 1.044
4. Asistent-sef M 505 958
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr.V la Legea nr. 154/1998
-----------
Anexa nr. Ib a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. Ib din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA
Consilii, primarii şi servicii publice din subordinea acestora
I. Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Consilier, inspector de specialitate,
revizor contabil, arhitect, auditor;
gradul IA S 523 1080
2 Consilier, inspector de specialitate,
revizor contabil, arhitect, auditor;
gradul I S 514 954
3 Referent de specialitate, inspector
de specialitate, revizor contabil,
arhitect; gradul II S 505 829
4 Referent de specialitate, inspector
de specialitate, revizor contabil,
arhitect; gradul III S 496 752
5 Referent, inspector, revizor
contabil, arhitect; debutant S 471 -
6 Conductor arhitect IA, referent IA,
inspector IA, subinginer IA SSD 505 768
7 Conductor arhitect I, referent I,
inspector I, subinginer I SSD 496 662
8 Conductor arhitect II, referent II,
inspector II, subinginer II SSD 486 597
9 Conductor arhitect, referent,
subinginer, inspector ; debutant SSD 446 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
10 Consilier juridic gradul IA S 624 1.204
11 Consilier juridic gradul I S 568 1.080
12 Consilier juridic gradul II S 514 954
13 Consilier juridic gradul III S 505 829
14 Consilier juridic gradul IV S 496 722
15 Consilier juridic debutant S 471 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
16 Referent, inspector; IA M 505 705
17 Referent, inspector; I M 496 658
18 Referent, inspector; II M 486 595
19 Referent, inspector; III M 478 548
20 Referent, inspector; debutant M 444 -
21 Agent agricol I M 486 584
22 Agent agricol II M;G 478 548
23 Agent agricol III M;G 468 505
24 Agent agricol debutant M;G 444 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
Salariile de baza stabilite pentru functiile prevăzute la prezenta anexa se utilizeaza şi pentru salarizarea functiilor de la cabinetul primarului comunei, orasului şi municipiului, utilizandu-se salariul de baza al gradului/treptei IA al functiei corespunzătoare nivelului studiilor.
II. Salarii de baza pentru functii din aparatul consiliilor
1. Consiliul General al Municipiului Bucureşti
NOTĂ
1 Stabilirea categoriilor judetelor, municipiilor şi oraşelor se face prin hotărâre a Guvernului.
2 În cazul secretarului unităţilor administrativ-teritoriale, care în mod excepţional potrivit legii, are studii medii, salariul de baza prevăzut de prezenta ordonanţă, se diminueaza cu 10%.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr.VI la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IIb a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IIb din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
CONSILIUL CONCURENTEI
Salarii de baza pentru functiile de execuţie de
specialitate specifice ale Consiliului Concurentei
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Inspector de concurenta gradul I S 942 2.134
2 Inspector de concurenta gradul II S 851 1.930
3 Inspector de concurenta gradul III S 760 1.727
4 Inspector de concurenta asistent S 549 1.241
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. IV/3 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IIIb a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IIIb din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
CERCETARE
UNITATI DE CERCETARE STIINTIFICA, DEZVOLTARE TEHNOLOGICA ŞI PROIECTARE
Salarii de baza pentru functiile de specialitate din activitatea de
cercetare stiintifica şi dezvoltare tehnologica
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Cercetator ştiinţific principal
gradul I S 680 2.066
2 Cercetator ştiinţific principal
gradul II S 545 1.933
3 Cercetator ştiinţific principal
gradul III S 485 1.508
4 Cercetator ştiinţific S 477 1.166
b) Functii de execuţie de specialitate neatestate
5 Asistent de cercetare stiintifica S 468 918
6 Asistent de cercetare stiintifica
stagiar S 445 -
c) Functii de execuţie auxiliare din activitatea de cercetare
stiintifica, pe trepte profesionale
7 Asistent I M 468 734
8 Asistent II M 461 626
9 Asistent III M 449 579
10 Asistent stagiar M 421 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTĂ
Functiile prevăzute la pozitiile nr. 1-4, utilizate în unitatile de cercetare stiintifica ale Academiei Române, sunt echivalate cu functiile didactice din învăţământul superior, după cum urmeaza : cercetator ştiinţific principal gradul I cu profesor universitar; cercetator ştiinţific principal gradul II cu conferentiar universitar; cercetator ştiinţific principal gradul III cu sef de lucrari (lector universitar) şi cercetator ştiinţific cu asistent universitar.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/3 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/1b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/1b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
CULTURA
UNITATI DE CULTURA
I. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din unitatile
teatrale, muzicale şi de cinematografie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Regizor artistic, dirijor solist
(vocal, balet, concertist,
instrumentist), actor, pictor sceno-
graf, consultant artistic, coregraf,
concert-maestru*), artist
instrumentist I; S
gradul IA 730 1.486
gradul I 512 1.309
gradul II 504 977
gradul III 494 876
gradul IV 486 774
gradul V 477 716
debutant 454 -
2 Dirijor cor, artist liric, artist
liric opera; S
gradul IA 709 1.444
gradul I 497 1.272
gradul II 490 949
gradul III 481 851
gradul IV 472 752
gradul V 464 696
debutant 441 -
3 Maestru (balet-dans, cor,
corepetitor), producător delegat,
impresar artistic, regizor scena
(culise); S
gradul I 477 1.058
gradul II 468 887
gradul III 461 759
4 Sef orchestra, artist instrumen-
tist II, maestru de studii (balet,
canto), secretar literar (muzical,
public relations), operator
imagine (sunet), sufleor opera,
artist circ, balerin opera; S
gradul I 495 958
gradul II 485 859
gradul III 477 759
gradul IV 468 702
debutant 445 -
5 Balerin, dansator, acompaniator,
corepetitor actor manuitor papusi,
sculptor papusi, sufleor teatru,
artist plastic, machior, peruchier,
montor imagine, editor imagine; S
gradul I 485 818
gradul II 477 745
gradul III 468 702
debutant 445 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
6 Dirijor, sef orchestra, maestru
(balet-dans, corepetitor),
concert-maestru, maestru de studii
balet, maestru lumini-sunet,
impresar artistic ;
I 468 702
II 461 602
III 449 532
debutant 421 -
7 Solist (vocal, balet, concertist,
instrumentist), actor, instrumentist,
sufleor opera, corist opera;
I 468 702
II 461 602
III 449 532
debutant 421 -
8 Maestru artist circ, artist circ,
maestru (acordor pian-clavecin,
lutier), specialist (orga,
instrumente de suflat);
I 485 859
II 477 759
III 468 702
IV 461 602
V 449 545
debutant 421 -
9 Corist, balerin, dansator,
corepetitor, actor manuitor papusi,
sculptor papusi, sufleor teatru,
artist plastic, machior peruchier,
montor imagine, operator imagine,
editor imagine, regizor scena
(culise), secretar platou;
I 468 616
II 461 574
III 449 517
debutant 421 -
10 Regizor scena (culise), secretar
platou; M
I 468 616
II 461 574
III 449 517
debutant 421 -
11 Supraveghetor sala, controlor
bilete, garderobier plasator M;G 434 488
c) Muncitori din activitatea specifică instituţiilor teatrale şi muzicale
12 Muncitor calificat I 485 612
II 477 581
III 468 541
IV 461 508
V 449 469
VI 442 461
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
--------
*) La salarizarea functiei de concert-maestru se utilizeaza gradele
profesionale IA, I, II şi III.
II. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din presa,
edituri, informare documentara
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Redactor de rubrica, redactor,
lector, publicist, comentator,
corespondent în strainatate; S
gradul IA 495 1.144
gradul I 485 859
gradul II 477 759
gradul III 468 702
debutant 445 -
2. Sef agentie publicitate,
administrator (publicatii,
editura), reporter
(fotoreporter, corespondent local); S
gradul I*) 485 830
gradul II 477 745
gradul III 468 688
debutant 445 -
3. Secretar (tehnic) de redactie,
documentarist, traducator,
caricaturist, desenator
artistic, corector, tehnoredactor; S
gradul I 485 818
gradul II 477 745
gradul III 468 702
debutant 445 -
4. Redactor, secretar de redactie ; S.S.D.
gradul I 477 759
gradul II 468 702
gradul III 461 602
debutant 422 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5. Redactor, secretar (tehnic)
de redactie, documentarist,
traducator, caricaturist,
desenator artistic, corector,
tehnoredactor ; M
treapta IA 468 702
treapta I 461 616
treapta II 449 574
debutant 421 -
6. Laborant foto, retusor foto,
fotograf; M;G
treapta I 468 602
treapta II 461 532
treapta III 449 488
debutant 421 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----
*) Nivelul de salarizare nu se aplică functiilor de administrator (publicatii, editura).
III. Salarii de baza pentru functiile de specialitate
din muzee şi biblioteci
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza
crt. studiilor - lei -
-----------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Muzeograf, restaurator, conservator,
bibliograf, bibliotecar, arheolog,
arhitect; S
gradul IA 485 1.144
gradul I 477 787
gradul II 468 716
debutant 445 -
2 Biolog, fizician, chimist; principal S 635 1.125
Biolog, fizician, chimist; specialist 552 888
Biolog, fizician, chimist 484 741
Biolog, fizician, chimist; debutant 461 -
3 Sociolog, psiholog; principal S 497 881
Sociolog, psiholog 487 806
Sociolog, psiholog ; debutant 465 -
4 Muzeograf, restaurator, conservator,
bibliograf, bibliotecar-arhivist,
bibliotecar; S.S.D.
gradul I 477 859
gradul II 468 702
gradul III 461 602
debutant 422 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5 Bibliotecar P.L.
treapta I 468 777
treapta II 461 657
treapta III 449 586
debutant 421 -
6 Restaurator*), conservator,
trezorier, gestionar
custode sala; M
treapta I 468 702
treapta II 461 616
treapta III 449 574
debutant 421 -
7 Bibliotecar M
treapta IA 468 702
treapta I 461 616
treapta II 449 574
debutant 421 -
8 Supraveghetor muzeu, manuitor carte M;G 442 488
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----
*) În instituţiile muzeale din domeniul traditiei populare pot fi incadrati şi absolventi ai învăţământului gimnazial şi profesional.
IV. Salarii de baza pentru functiile de specialitate din
case de cultura, camine culturale şi alte institutii de cultura
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Referent; S
gradul I 485 818
gradul II 477 745
gradul III 468 702
debutant 445 -
2 Referent; S.S.D.
gradul I 477 759
gradul II 468 702
gradul III 461 602
debutant 422 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
3 Referent;
treapta IA 468 702
treapta I 461 616
treapta II 449 574
debutant 421 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTA
1. Persoanele incadrate în unitatile de cultura, care au rezultate valoroase în activitate, pot ocupa în mod cu totul excepţional, în baza criteriilor elaborate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi cu aprobarea nominala a ministrului culturii şi cultelor, funcţii de specialitate fără a avea studiile necesare postului.
2. Salariile de baza pentru salariaţii teatrelor naţionale, ai celor la care spectacolele se desfăşoară preponderent în limba unei minoritati naţionale, operelor naţionale, muzeelor naţionale şi muzeelor de importanţa naţionala stabilite potrivit legii, bliotecilor naţionale, ai Bibliotecii Academiei Române şi ai Operei Maghiare din Cluj-Napoca, precum şi ai Filarmonicii "George Enescu"- Bucureşti, pentru activitatea de importanţa naţionala desfăşurată în aceste institutii, pot fi cu până la 20% mai mari, în limita fondului de salarii aprobat prin buget, "excepţia personalului de specialitate artistica din cadrul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti care beneficiaza în continuare de prevederile Legii nr. 102/2004
privind majorarea unor drepturi salariale ale personalului de specialitate artistica din cadrul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti.
3. Pe functiile noi introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2005
privind cresterile salariate ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000
privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998
privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publică, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 112/2005
, cu modificările ulterioare, vor putea fi promovate persoanele incadrate în instituţiile publice respective, care indeplinesc condiţia de studii prevăzută pentru noile functii, în condiţiile art. 7 alin. (2) şi art. 8 din prezenta ordonanţă.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/4 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/2b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/2b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
CULTE
Salarii de baza pentru personalul clerical*)
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Preot
gradul I S 485 1.031
gradul II S 477 859
definitiv S 468 774
debutant S 445 -
2 Preot
gradul I M 461 745
definitiv M 449 716
debutant M 421 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----
*) Se utilizeaza pentru salarizarea personalului incadrat în unitatile bugetare. Condiţiile de ocupare a gradelor profesionale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, Ministerul Culturii şi Cultelor este autorizat sa certifice asimilarea functiilor de la alte culte cu cea de preot
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/5 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/3b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/3b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
SPORT
UNITATI SPORTIVE
I. Salariul de baza pentru functiile de
specialitate din federatii sportive
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor*) ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Secretar federatie, antrenor federal,
antrenor lot naţional**), expert
sportiv ; gradul IA 485 1.066
2 Secretar federatie, antrenor federal,
antrenor lot naţional**), expert
sportiv ; gradul I 477 913
3 Secretar federatie, antrenor federal,
antrenor lot naţional**), expert
sportiv ; gradul II 468 816
4 Secretar federatie, antrenor federal,
antrenor lot naţional**); gradul III,
instructor sportiv gradul I 461 745
5 Secretar federatie, antrenor federal;
gradul IV, instructor sportiv gradul II 449 689
6 Instructor sportiv debutant 421 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
7 Instructor sportiv I, referent I 468 689
8 Instructor sportiv II, referent II 461 618
9 Instructor sportiv III, referent III 449 577
10 Instructor sportiv debutant 421 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----
*)Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agentiei Naţionale pentru Sport.
**) Se poate utiliza şi la cluburile sportive, cu aprobarea preşedintelui Agentiei Naţionale pentru Sport.
II. Salariul de baza pentru functiile de specialitate
din alte unităţi sportive
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor*) ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie pe categorii de clasificare**)
1 Expert sportiv gradul IA 567 1.095
2 Antrenor categoria I, expert sportiv
gradul I 510 1.016
3 Antrenor categoria II, expert sportiv
gradul II 464 870
4 Antrenor categoria III, referent
sportiv gradul III 464 836
5 Antrenor categoria IV, referent sportiv
gradul IV 464 774
6 Antrenor categoria V 464 690
7 Antrenor debutant, referent sportiv
debutant 464 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc prin ordin al presedintelui Agentiei Naţionale pentru Sport.
**) Categoria de clasificare de antrenor corespunde gradului profesional.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/6 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/4b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/4b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
AUTORITATEA VAMALA
DIRECTIA GENERALĂ A VAMILOR
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
Capitolul I
Aparatul central
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 803 1.877
2 Inspector vamal, referent de
specialitate; gradul IA S 684 1.598
3 Inspector vamal, referent de
specialitate; gradul I S 636 1.487
4 Inspector vamal, referent de
specialitate; gradul II S 589 1.374
5 Inspector vamal, referent de
specialitate; gradul III S 541 1.261
6 Inspector vamal, referent de
specialitate; gradul IV S 534 1.150
7 Inspector vamal, referent de
specialitate; debutant S 525 -
8 Referent gradul I S.S.D. 553 1.292
9 Referent gradul II S.S.D. 505 1.179
10 Referent gradul III S.S.D. 496 1.066
11 Referent debutant S.S.D. 487 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
12 Referent IA M 518 1.206
13 Referent I M 477 1.093
14 Referent II M 468 982
15 Referent III M 461 871
16 Referent IV M 449 759
17 Referent debutant M 421 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul II
Directia Generală a Vamilor
Directia de supraveghere şi control vamal,
Directia de supraveghere pentru
zonele vamale speciale
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 958 2.102
2 Inspector vamal, referent de
specialitate; gradul IA S 816 1.905
3 Inspector vamal, referent de
specialitate; gradul I S 768 1.794
4 Inspector vamal, referent de
specialitate; gradul II S 707 1.654
5 Inspector vamal, referent de
specialitate; gradul III S 649 1.513
6 Inspector vamal, referent de
specialitate; gradul IV S 637 1.374
7 Inspector vamal, referent de
specialitate; debutant S 630 -
8 Referent gradul I S.S.D. 673 1.569
9 Referent gradul II S.S.D. 612 1.430
10 Referent gradul III S.S.D. 597 1.292
11 Referent debutant S.S.D. 590 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
12 Referent IA M 636 1.487
13 Referent I M 577 1.347
14 Referent II M 529 1.235
15 Referent III M 477 1.122
16 Referent IV M 449 1.011
17 Referent debutant M 421 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul III
Directia regionala vamala
Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S 707 1.654
2 Inspector vamal, referent de
specialitate; gradul IA S 637 1.374
3 Inspector vamal, referent de
specialitate; gradul I S 541 1.261
4 Inspector vamal, referent de
specialitate; gradul II S 477 1.122
5 Inspector vamal, referent de
specialitate; gradul III S 468 1.011
6 Inspector vamal referent de
specialitate; debutant S 445 -
7 Referent gradul I S.S.D. 477 1.093
8 Referent gradul II S.S.D. 468 982
9 Referent gradul III S.S.D. 461 898
10 Referent debutant S.S.D. 422 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Referent IA M 477 982
12 Referent I M 468 898
13 Referent II M 461 816
14 Referent III M 449 703
15 Referent debutant M 421 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitolul IV
Birouri vamale
Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
A. Functii de execuţie de categoria A
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert vamal S sau 636 1.487
şcoala vamala
2 Inspector vamal principal S sau 518 1.206
şcoala vamala
3 Inspector vamal gradul I S sau 485 1.093
şcoala vamala
4 Inspector vamal gradul II S sau 477 982
şcoala vamala
5 Inspector vamal gradul III S sau 468 871
şcoala vamala
6 Inspector vamal debutant S sau 445 -
şcoala vamala
7 Inspector vamal Şcoala vamala 477 996
sau SSD
8 Controlor vamal gradul I Şcoala vamala 468 871
sau SSD
9 Controlor vamal gradul II Şcoala vamala 461 759
sau SSD
10 Agent vamal debutant Şcoala vamala 422 -
sau SSD
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Controlor vamal I M 468 898
12 Controlor vamal II M 461 816
13 Controlor vamal III M 449 703
14 Controlor vamal debutant M 421 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B. Functii de execuţie de categoria B
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Inspector pentru datoria vamala
principal S 518 1.206
2 Inspector pentru datoria vamala
gradul I S 485 1.093
3 Inspector pentru datoria vamala
gradul II S 477 982
4 Inspector pentru datoria vamala
gradul III S 468 871
5 Inspector pentru datoria vamala
debutant S 445 -
6 Inspector pentru datoria vamala Şcoala vamala 477 996
sau SSD
7 Controlor pentru datoria vamala Şcoala vamala 468 871
gradul I sau SSD
8 Controlor pentru datoria vamala Şcoala vamala 461 759
gradul II sau SSD
9 Controlor pentru datoria vamala Şcoala vamala 422 -
debutant sau SSD
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Controlor pentru datoria vamala I M 468 898
11 Controlor pentru datoria vamala II M 461 816
12 Controlor pentru datoria vamala III M 449 703
13 Controlor pentru datoria vamala debutant M 421 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
X
X X
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/7 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/5b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/5b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
NAVIGATIE
UNITATI NAVALE ŞI CAPITANII DE PORTURI
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Comandant instructor S 485 1.122
2 Sef mecanic instructor S 477 816
a) Functii de execuţie pe nave maritime
3 Comandant S 485 1.025
4 Sef mecanic S 477 829
5 Capitan secund, sef mecanic secund, sef
electrician S 468 703
6 Ofiter punte, ofiter mecanic, ofiter
electrician S 468 660
7 Ofiter aspirant S 445 -
b) Functii de execuţie pe nave portuare, tehnice, fluviale
8 Capitan dragor M 461 689
9 Capitan M 461 633
10 Sef mecanic M 461 618
11 Dragor-sef M 461 605
12 Ofiter punte M 449 577
13 Ofiter mecanic, ofiter electrician M 449 564
14 Dragor M 442 522
15 Ofiter punte, ofiter mecanic, ofiter
electrician, dragor; aspirant M 421 -
c) Functii de execuţie comune pe nave
16 Sef statie RTG M 461 605
17 Ofiter RTG I M 449 548
18 Ofiter RTG II M 442 507
19 Sef echipaj 442 591
20 Conducator şalupă, sef timonier,
ajutor ofiter mecanic 434 548
21 Electrician motorist, motopompist,
timonier marinar 434 522
22 Electrician, motorist, motopompist,
timonier, marinar; debutant 421 -
23 Scafandru autonom 449 660
24 Scafandru greu 442 605
25 Scafandru debutant 421 -
d) Functii de execuţie de specialitate din activitatea capitaniilor de porturi
- Functii de execuţie pe grade profesionale -
26 Capitan de port specialist S 477 829
27 Capitan de port gradul I S 468 698
- Functii de execuţie pe trepte profesionale -
28 Capitan de port gradul II M 449 633
29 Ofiter de port gradul I M 461 605
30 Ofiter de port gradul II M 449 548
31 Ofiter de port debutant M 421 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Capitaniile de porturi vor putea utiliza şi functiile prevăzute la lit. a) - c) din prezenta anexa, în functie de dotare şi de atribuţiile acestora, stabilite conform prevederilor legale.
NOTĂ
Criteriile şi condiţiile pentru ocuparea functiilor prevăzute în prezenta anexa se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi se utilizeaza de către toate unitatile, indiferent de subordonare.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/8 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/6b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/6b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
AGRICULTURA
LABORATOARE CENTRALE : PENTRU CONTROLUL CALITATII SEMINTELOR,
PENTRU CONTROLUL SANITAR-VETERINAR DE DIAGNOSTIC, PENTRU CONTROLUL
ALIMENTELOR DE ORIGINE ANIMALA, PENTRU CONTROLUL STIINTIFIC AL
PRODUSELOR BIOLOGICE ŞI MEDICAMENTELOR DE UZ VETERINAR, PENTRU
CARANTINA FITOSANITARA, PRECUM ŞI UNITATI CU ŞI FARA PERSONALITATE
JURIDICA SUBORDONATE DIRECTIILOR GENERALE PENTRU AGRICULTURA ŞI
ALIMENTATIE
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Inginer*), meteorolog (hidrologa
hidrogeolog, pedolog); expert S 495 1.122
2. Inginer*), meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog, pedolog); gradul I S 485 786
3. Inginer*), meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog, pedolog); gradul II S 477 689
4. Inginer*), meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog, pedolog); gradul III S 468 660
5. Inginer*), meteorolog (hidrolog,
hidrogeolog, pedolog); debutant S 445 -
6. Medic primar veterinar**) S 495 1.261
7. Medic veterinar gradul I S 485 898
8. Medic veterinar gradul II S 477 786
9. Medic veterinar gradul III S 468 660
10. Medic veterinar debutant S 445 -
11. Subinginer, asistent veterinar,
conductor tehnic ; I S.S.D. 477 786
12. Subinginer, asistent veterinar,
conductor tehnic; II S.S.D. 468 633
13. Subinginer, asistent veterinar,
conductor tehnic; III S.S.D. 461 591
14. Subinginer, asistent veterinar,
conductor tehnic; debutant S.S.D. 422 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
15. Tehnician**), observator meteorolog
(hidrolog, hidrogeolog); IA M 468 676
16. Tehnician***), observator meteorolog
(hidrolog, hidrogeolog); I M 461 577
17. Tehnician***)5 observator meteorolog
(hidrolog, hidrogeolog); II M 449 522
18. Tehnician***), observator meteorolog
(hidrolog, hidrogeolog); debutant M 421 -
19. Asistent veterinar, tehnician
veterinar IA M 468 676
20. Asistent veterinar II, tehnician
veterinar I M 461 605
21. Asistent veterinar III, tehnician
veterinar II M 449 548
22. Asistent veterinar tehnician
veterinar; debutant M 421 -
23. Agent veterinar I Şcoala 449 522
profesionala
24. Agent veterinar II Şcoala 442 465
profesionala
25. Agent veterinar debutant Şcoala 422 -
profesionala
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----
*) Specialitatea functiei de inginer este cea care se regaseste în activitatea de baza a unităţii (agronomie, horticultura, zootehnie şi altele). Cu acelasi nivel pot fi salarizate şi functiile de biolog (chimist), dacă persoanele incadrate pe aceste functii desfăşoară activitate în specialitatea functiei.
**) În functia de medic primar veterinar pot fi incadrate persoanele care au obţinut acest grad profesional pe baza examenului organizat de ministerele coordonatoare.
***) Specialitatea functiei de tehnician este cea care se regaseste în activitatea de baza a unităţii (agronomie, horticultura, zootehnie şi altele).
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr.VII/9 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/7b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/7b din acest act normativ.
la 01.04.2007)
OFICII DE CADASTRU ŞI ORGANIZARE A TERITORIULUI
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Inginer cadastru gradul IA S 495 1.122
2 Inginer cadastru gradul I S 485 786
3 Inginer cadastru gradul II S 477 717
4 Inginer cadastru gradul III S 468 660
5 Inginer cadastru debutant S 445 -
6 Subinginer cadastru I S.S.D. 477 786
7 Subinginer cadastru II S.S.D. 468 676
8 Subinginer cadastru III S.S.D. 461 591
9 Subinginer cadastru debutant S.S.D. 422 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Tehnician cadastru IA M 468 676
11 Tehnician cadastru I M 461 577
12 Tehnician cadastru II M 449 522
13 Tehnician cadastru debutant M 421 -
14 Operator cadastru I M;G 461 522
15 Operator cadastru II M;G 449 465
16 Operator cadastru debutant M;G 421 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/10 la Legea nr 154/1998.
-----------
Anexa nr. IV/8b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/8b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
PROTECTIA MEDIULUI
AGENTII DE PROTECTIE A MEDIULUI, ADMINISTRATIA REZERVATIEI
BIOSFEREI "DELTA DUNARII"
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Inspector de specialitate expert,
inginer expert *) S 495 1.122
2 Inspector de specialitate, inginer*);
gradul I S 485 786
3 Inspector de specialitate, inginer*);
gradul II S 477 689
4 Inspector de specialitate, inginer*);
gradul III S 468 660
5 Inspector, inginer*); debutant S 445 -
6 Subinginer I S.S.D. 477 786
7 Subinginer II S.S.D. 468 633
8 Subinginer III S.S.D. 461 591
9 Subinginer debutant S.S.D. 422 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10 Tehnician, observator condiţii mediu;
IA**) M 468 676
11 Tehnician, observator condiţii mediu;
I**) M 461 577
12 Tehnician, observator condiţii mediu;
II**) M 449 522
13 Tehnician, observator condiţii mediu ;
debutant**) M 421 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----
*) Specialitatea functiei de inginer este cea care se regaseste în activitatea de baza a unităţii. Cu acelasi nivel pot fi salarizate, în activitatea de baza, şi functiile de biolog, chimist, fizician şi altele, dacă persoanele incadrate pe aceste functii desfăşoară activitate în specialitatea functiei.
**) Specialitatea functiilor de tehnician şi de observator condiţii mediu este cea care se regaseste în activitatea de baza a unităţii.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/11 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/9b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/9b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
AVIATIA SPORTIVA
AEROCLUBUL ROMÂNIEI
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
1. Personal navigant şi tehnic navigant profesionist
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor*) ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Personal navigant şi tehnic navigant
profesionist
clasa I 485 1.122
clasa a II-a 477 806
clasa a III-a 468 703
clasa a IV-a 461 660
clasa a V-a 449 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
2. Personal tehnic aeronautic
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe clase profesionale
1 Inginer de aviatie S
clasa I 495 1.122
clasa a II-a 485 801
clasa a III-a 477 703
clasa a IV-a 468 660
debutant 445 -
2 Tehnician de aviatie M
clasa I 477 676
clasa a II-a 468 618
clasa a III-a 461 564
clasa a IV-a 449 522
debutant 421 -
3 Mecanic de aviatie Şcoala tehnica
clasa I de aviatie sau 485 717
clasa a II-a echivalenta 477 618
clasa a III-a 468 548
clasa a IV-a 449 522
debutant 421 -
4 Mecanic pentru întreţinerea
aparatelor de lansare la M
zbor (turn de parasutism,
automosor, Şcoala
plior parasute, deltaplanism, profesionala
etc.)
clasa I 477 676
clasa a II-a 468 591
clasa a III-a 461 548
clasa a IV-a 449 522
debutant 421 -
5 Maistru de aviatie Şcoala de maistri
clasa I aviatie 468 731
clasa a II-a 461 676
clasa a III-a 449 577
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3.Personal operativ aeronautic
Functii de execuţie
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Meteorolog aeronautic specialist S
gradul I 495 1.122
gradul II 485 801
gradul III 477 703
gradul IV 468 660
debutant 445 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
2 Meteorolog aeronautic M+curs
I de calificare 461 605
II 449 548
debutant 421 -
3 Controlor trafic dirijare M+curs
I de calificare 461 676
II 449 605
III 442 548
4 Controlor trafic operaţiuni
auxiliare M+curs
I de calificare 468 618
II 461 564
III 449 522
debutant 421 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTA
1 Criteriile de încadrare şi de avansare în clase a personalului navigant, tehnic navigant şi tehnic aeronautic şi, respectiv în grade şi trepte profesionale a personalului operativ aeronautic, se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
2 În cazul pierderii licentei de zbor pentru calificarea deţinută, din cauze medicale, personalul navigant şi tehnic navigant profesionist îşi menţine incadrarea în clasa deţinută ca instructor la sol.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VII/12 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. IV/10b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/10b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
ASISTENŢA SOCIALA
UNITATI DE ASISTENŢA SOCIALA ŞI UNITATI DE ASISTENŢA MEDICO-SOCIALA
A. Salarii de baza pentru functii de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Asistent social, psiholog,
psihopedagog, logoped,
kinetoterapeut, sociolog, educator
specializat; principal S 497 881
2 Asistent social, psiholog,
psihopedagog, logoped, kinetoterapeut,
sociolog, educator specializat S 487 806
3 Asistent social, psiholog,
psihopedagog, logoped, kinetoterapeut,
sociolog, educator specializat; debutant S 465 -
4 Medic primar S 717 1.457
5 Medic specialist S 614 1.044
6 Medic S 468 915
7 Medic stagiar S 448 -
8 Fiziokinetoterapeut, bioinginer
medical; principal S 485 1.087
9 Fiziokinetoterapeut, bioinginer
medical; specialist S 477 859
10 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical S 468 716
11 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical;
debutant S 445 -
12 Profesor C.F.M principal S 497 881
13 Profesor C.F.M, S 487 806
14 Profesor C.F.M debutant S 465 -
15 Asistent social, asistent medical***),
educator puericultor, educator
specializat; principal S.S.D. 487 848
16 Asistent social, asistent
medical***), educator puericultor,
educator specializat S.S.D. 479 759
17 Asistent social, asistent medical***),
educator puericultor,
educator specializat; debutant S.S.D. 440 -
18 Profesor C.F.M. principal S.S.D. 487 836
19 Profesor C.F.M. S.S.D. 479 739
20 Profesor C.F.M. debutant S.S.D. 440 -
21 Asistent social, asistent medical,
educator puericultor, educator
specializat, pedagog de recuperare;
principal PL 479 836
22 Asistent social, asistent medical,
educator puericultor,
educator specializat, pedagog de
recuperare PL 469 747
23 Asistent social, asistent medical,
educator puericultor,
educator specializat, pedagog de
recuperare; debutant PL 439 -
24 Asistent social, asistent medical*),
educator puericultor; principal M 479 777
25 Asistent social, asistent medical*),
educator puericultor M 469 657
26 Asistent social, asistent medical*),
educator puericultor; debutant M 439 -
27 Sora medicală principala**) M 467 699
28 Sora medicală**) M 459 584
29 Sora medicală debutanta**) M 427 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----
*)Se aplica şi functiilor de educator specializat, lucrator social instructor de educatie, instructor de ergoterapie, masor.
**) Se aplica şi functiilor: oficiant medical, laborant cu liceul sanitar, operator registrator de urgenta, registrator medical, statistician medical, instructor C.F.M.
***) Se aplica urmatoarelor functii: asistent medical specialist; tehnician superior de radiologie radioterapie şi radiodiagnostic; asistent medical specializat; asistent de fiziokinetoterapie; asistent medico-social.
B. Salarii de baza pentru functii auxiliare
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Infirmiera, agent D.D.D. G 445 464
2 Infirmiera, agent D.D.D.; debutant G 424 -
3 Brancardier, baies, namolar,
spalatoreasa, ingrijitoare G 438 464
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTA
Personalul medico-sanitar din Institutul Naţional de Expertiza Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă se salarizeaza potrivit prevederilor aplicabile personalului de specialitate medico-sanitar şi personalului de specialitate din compartimentele paraclinice medico sanitare din unitatile clinice, institutele şi centrele medicale, preluand după caz şi alte functii din domeniul unităţilor sanitare, altele decat cele clinice.
ASISTENŢA SOCIALA
UNITATI DE ASISTENŢA SOCIALA ŞI UNITATI DE ASISTENŢA MEDICO-SOCIALA
A. Salarii de baza pentru functii de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Asistent social, psiholog,
psihopedagog, logoped, kinetoterapeut,
sociolog, educator specializat;
principal S 497 881
2 Asistent social, psiholog, psihope-
dagog, logoped, kinetoterapeut,
sociolog, educator specializat S 487 806
3 Asistent social, psiholog, psihope-
dagog,logoped, kinetoterapeut,
sociolog, educator specializat;
debutant S 465 -
4 Medic primar S 717 1.457
5 Medic specialist S 614 1.044
6 Medic S 468 915
7 Medic stagiar S 448 -
8 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical;
principal S 485 1.087
9 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical;
specialist S 477 859
10 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical S 468 716
11 Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical;
debutant S 445 -
12 Profesor C.F.M principal S 497 881
13 Profesor C.F.M S 487 806
14 Profesor C.F.M debutant S 465 -
15 Asistent social, asistent medical***),
educator puericultor, educator
specializat; principal S.S.D. 487 848
16 Asistent social, asistent medical***),
educator puericultor, educator
specializat S.S.D. 479 759
17 Asistent social, asistent medical***),
educator puericultor, educator
specializat; debutant S.S.D. 440 -
18 Profesor C.F.M. principal S.S.D. 487 836
19 Profesor C.F.M. S.S.D. 479 739
20 Profesor C.F.M. debutant S.S.D. 440 -
21 Asistent social, asistent medical,
educator puericultor, educator
specializat, pedagog de recuperare;
principal PL 479 836
22 Asistent social, asistent medical,
educator puericultor, educator
specializat, pedagog de recuperare PL 469 747
23 Asistent social, asistent medical,
educator puericultor, educator
specializat, pedagog de recuperare;
debutant PL 439 -
24 Asistent social, asistent medical*),
educator puericultor; principal M 479 777
25 Asistent social, asistent medical*),
educator puericultor M 469 657
26 Asistent social, asistent medical*),
educator puericultor; debutant M 439 -
27 Sora medicală principala**) M 467 699
28 Sora medicală**) M 459 584
29 Sora medicală debutanta**) M 427 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
----
*)Se aplica şi functiilor de educator specializat, lucrator social, instructor de educatie, instructor de ergoterapie, masor.
**) Se aplica şi functiilor: oficiant medical, laborant cu liceul sanitar, operator registrator de urgenta, registrator medical, statistician medical, instructor C.F.M.
***) Se aplica urmatoarelor functii: asistent medical specialist; tehnician superior de radiologie radioterapie şi radiodiagnostic; asistent medical specializat; asistent de fiziokinetoterapie; asistent medico-social.
B. Salarii de baza pentru functii auxiliare
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Nivelul Salariul de baza -lei-
crt. studiilor ------------------------
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Infirmiera, agent D.D.D. G 445 464
2 Infirmiera, agent D.D.D.; debutant G 424 -
3 Brancardier, baies, namolar, spalatoreasa,
ingrijitoare G 438 464
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTA
Personalul medico-sanitar din Institutul Naţional de Expertiza Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă se salarizeaza potrivit prevederilor aplicabile personalului de specialitate medico-sanitar şi personalului de specialitate din compartimentele paraclinice medico sanitare din unitatile clinice, institutele şi centrele medicale, preluand după caz şi alte functii din domeniul unităţilor sanitare, altele decat cele clinice.
-----------
Anexa nr. IV/11b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. IV/11b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
FUNCTII DE EXECUŢIE DIN ALTE UNITATI BUGETARE DE SUBORDONARE CENTRALA,
PRECUM ŞI DIN COMPARTIMENTELE DE CONTABILITATE, FINANCIAR, APROVIZIONARE,
INVESTITII DIN ACTIVITĂŢILE CUPRINSE IN ANEXELE IV/1 - IV/11 ŞI
DIN UNITATILE DE INVATAMANT
I. Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Consilier, expert, inspector de specialitate,
auditor; gradul I, inginer, economist;
specialist IA S 523 1.031
2 Referent de specialitate, inspector de
specialitate, auditor; gradul II, economist,
referent, inginer; gradul I S 514 824
3 Referent de specialitate, inspector de
specialitate; gradul III, economist,
referent, inginer; gradul II S 505 767
4 Referent de specialitate, inspector de
specialitate; gradul IV, economist,
referent, inginer; gradul III S 496 709
5 Referent, inspector, inginer, economist;
debutant S 471 -
6 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; I SSD 485 743
7 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist 5 tehnician-economist; II SSD 476 686
8 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; III SSD 467 612
9 Referent, subinginer, conductor arhitect,
arhivist, tehnician-economist; debutant SSD 428 -
b) Functii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
10 Consilier juridic gradul IA S 523 1.031
11 Consilier juridic gradul I S 514 824
12 Consilier juridic gradul II S 505 767
13 Consilier juridic gradul III S 496 709
14 Consilier juridic debutant S 471 -
c) Functii de execuţie pe trepte profesionale
15 Tehnician, merceolog, contabil referent; IA M 505 646
16 Tehnician, merceolog, contabil, referent; I M 496 593
17 Tehnician, merceolog, contabil, referent; II M 486 536
18 Tehnician, merceolog, contabil, referent; III M 478 490
19 Tehnician, merceolog, contabil, referent;
debutant M 444 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II. Unităţi de perfectionare a personalului cu pregatire superioara
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert-consultant IA S 514 1.031
2 Expert-consultant I S 505 900
3 Expert-consultant II S 496 799
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
III. Unităţi de perfectionare a personalului cu
pregatire medie şi centre de calificare şi recalificare
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Expert gradul I S 514 900
2 Expert gradul II S 505 772
3 Expert gradul III S 496 709
4 Expert debutant S 471 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
5 Instructor I M 471 676
6 Instructor II M 464 578
7 Instructor III M 454 529
8 Instructor debutant M 424 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
NOTA
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică şi functiilor de specialitate din şcoala populara de arta.
IV. Proiectare
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1. Proiectant gradul I S 523 1.002
2. Proiectant gradul II S 514 876
3. Proiectant gradul III S 505 760
4. Proiectant gradul IV S 496 696
5. Proiectant debutant S 471 -
6. Subinginer cartograf I S.S.D. 485 743
7. Subinginer cartograf II S.S.D. 476 680
8. Subinginer cartograf III S.S.D. 467 594
9. Subinginer cartograf debutant S.S.D. 428 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
10. Tehnician proiectant I M 471 676
11. Tehnician proiectant II*) M 464 578
12. Tehnician proiectant III*) M 454 529
13. Tehnician proiectant debutant*) M 424 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Salariul de baza prevăzut pentru aceasta functie se utilizeaza şi la
functia de desenator tehnic cartograf
V. Unităţi de informatica
Salarii de baza pentru functiile de specialitate
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
a) Functii de execuţie pe grade profesionale
1 Analist, programator, inginer de sistem; IA S 533 1.031
2 Analist programator, inginer de sistem; I S 523 978
3 Analist, programator, inginer de sistem; II S 514 876
4 Analist, programator, inginer de sistem; III S 505 760
5 Analist, programator, inginer de sistem; IV S 496 696
6 Analist, programator, inginer de sistem; debutant S 471 -
7 Informatician, conductor tehnic; I SSD 485 743
8 Informatician, conductor tehnic; II SSD 476 680
9 Informatician, conductor tehnic; III SSD 467 594
10 Informatician, conductor tehnic; debutant SSD 428 -
b) Functii de execuţie pe trepte profesionale
11 Analist (programator) ajutor IA M 481 676
12 Analist (programator) ajutor I M 471 626
13 Analist (programator) ajutor II M 464 565
14 Analist (programator) ajutor III M 454 518
15 Analist (programator) debutant M 424 -
16 Operator, controlor date; I M 481 626
17 Operator, controlor date; II M 471 565
18 Operator, controlor date; III M 464 518
19 Operator, controlor date; IV M 454 471
20 Operator, controlor date; debutant M 424 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
VI. Administratia publică locala
Servicii publice de salvamont din subordinea consiliilor judetene şi locale
Salarii de baza pentru functiile specifice din serviciile publice de salvamont
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor*) ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Salvator montan gradul I 495 972
2 Salvator montan gradul II 477 729
3 Salvator montan gradul III 477 603
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a functiilor se stabilesc
prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi
turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor.
NOTA
1. Pentru activitatea desfăşurată în condiţii de incordare psihică foarte ridicata, personalul incadrat pe functia de salvator montan beneficiaza de un spor de până la 25% din salariul de baza.
2. Categoriile de personal, condiţiile de acordare şi marimea concreta a sporului pentru incordare psihică, în limita prevăzută la pct. 1, se stabilesc de către ordonatorii principali de credite, cu incadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/1 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. V/1b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. V/1b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
ALTE FUNCTII COMUNE DIN SECTORUL BUGETAR
Salarii de baza pentru personalul din activitatea de
secretariat-administrativ, gospodarire,
întreţinere-reparatii şi de deservire*1)
Functii de execuţie pe trepte profesionale
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Salariul de baza
Nr. Functia Nivelul - lei -
crt. studiilor ────────────────
minim maxim
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1 Stenodactilograf IA*) M 468 638
2 Stenodactilograf I M 461 541
3 Stenodactilograf II M 449 496
4 Stenodactilograf debutant M 421 -
5 Secretar-dactilograf, dactilograf; IA*) M 461 599
6 Secretar-dactilograf, dactilograf; I M; G 449 529
7 Secretar-dactilograf, dactilograf; II M; G 442 483
8 Secretar-dactilograf dactilograf; debutant M; G 421 -
9 Secretar, secretar-dactilograf; I**) M; G 449 508
10 Secretar, secretar-dactilograf; II**) M; G 442 464
11 Secretar, secretar-dactilograf; debutant**) M; G 421 -
12 Administrator I M 461 643
13 Administrator II M 449 586
14 Administrator III M 442 529
15 Sef depozit I M 449 581
16 Sef depozit II M 442 529
17 Casier, magaziner; I M 449 567
18 Casier, magaziner; II M;G 442 508
19 Casier, magaziner; debutant M; G 421 -
20 Functionar, arhivar; I M 461 554
21 Functionar, arhivar; II M 449 508
22 Functionar, arhivar; III M 442 464
23 Functionar, arhivar; debutant M 421 -
24 Sef formatie paza, pompieri 434 508
25 Portar, paznic, pompier, ingrijitor, guard,
bufetier, manipulant bunuri, curier; I 442 461
26 Portar, paznic, pompier, ingrijitor, guard,
bufetier, manipulant bunuri, curier; II 434 449
27 Maistru I 449 626
28 Maistru II 442 581
29 Sofer ***) 442 741
30 Muncitor calificat I 485 612
31 Muncitor calificat II 477 581
32 Muncitor calificat III 468 541
33 Muncitor calificat IV 461 508
34 Muncitor calificat V 449 469
35 Muncitor calificat VI 442 461
36 Muncitor necalificat 434 449
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*1) Se utilizeaza în administratia publică şi în unitatile subordonate
acesteia, finantate parţial sau integral de la bugetul de stat.
*) Se utilizeaza în ministere şi celelalte institutii centrale ale
administraţiei publice.
**) Se utilizeaza în activitatea de secretariat-administrativ din unitatile
bugetare.
***) Se utilizeaza în Parlament, în ministere, în celelalte institutii
centrale ale administraţiei publice, în institutia prefectului, servicii
deconcentrate, administratia publică locala şi în unitatile bugetare.
NOTĂ
În unitatile bugetare din subordinea ministerelor şi a celorlalte institutii ale administraţiei publice, incadrarea soferilor se face ţinând seama şi de autovehiculul pe care îl deservesc, potrivit echivalarii categoriilor de calificare cu treptele profesionale, elaborata de Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale şi Familiei.
*
* *
Salariile de baza prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. VIII/2 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. V/2b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. V/2b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
INDEMNIZATII DE CONDUCERE COMUNE
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Director general, inspector de stat sef │ 55 │
│ 2 │Director general adjunct, inspector de stat sef adjunct │ 50 │
│ 3 │Director, inspector sef │ 50 │
│ 4 │Director adjunct, inspector sef adjunct │ 40 │
│ 5 │Contabil sef │ 40 │
│ 6 │Inginer sef │ 40 │
│ 7 │Sef serviciu, sef secţie, sef serviciu contencios │ 30 │
│ 8 │Sef birou, sef atelier, sef laborator, sef oficiu │ 25 │
│ 9 │Sef formatie muncitori │ 15 │
└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘
-----------
Anexa nr. VI/1b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. VI/1b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
INDEMNIZATII DE CONDUCERE SPECIFICE
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │A. Serviciile Parlamentului, Administraţiei │ │
│ │Prezidentiale, Guvernului, Inaltei Curti de Casatie şi │ │
│ │ Justiţie, Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de │ │
│ │Casatie şi Justiţie, Curtii Constitutionale, Consiliului│ │
│ │ Legislativ, Consiliului Concurentei, Avocatului │ │
│ │ Poporului, Curtii de Conturi şi Consiliului Naţional │ │
│ │ al Audiovizualului │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef departament, director general │ 55 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Director, sef sector, sef compartiment │ 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Director adjunct, sef sector adjunct, sef compartiment │ 40 │
│ │ adjunct │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Sef serviciu, sef secţie │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 5 │Sef birou, sef oficiu, sef atelier │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ B. Ministere, alte organe de specialitate, precum şi │ │
│ │ unitatile teritoriale de specialitate din subordinea │ │
│ │ acestora │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ a) aparatul propriu │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 1. Ministerul Finanţelor Publice │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.1. Garda Financiară - aparatul central │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Comisar general adjunct │ 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Comisar sef divizie │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 2. Ministerul Educatiei şi Cercetarii │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia*) │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │minim maxim│
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Inspector general │ 45 55 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Inspector principal de specialitate │ 45 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│ │*) Se calculeaza conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997. │
│ │privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi │
│ │ completările ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ │ procente din │
│crt.│ Functia │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ b) servicii publice descentralizate │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 1. Ministerul Finanţelor Publice │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.1. Garda Financiară - aparatul teritorial │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Comisar sef secţie │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Comisar sef secţie adjunct │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Comisar sef secţie divizie │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.2. Direcţii generale ale finanţelor publice │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ - Administratia finanţelor publice a municipiului │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Director administratie financiară │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Director adjunct administratie financiară │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ - Administratia finanţelor publice a orasului │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Sef administratie │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ - Administratia finanţelor publice a comunei │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Sef administratie │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │minim maxim│
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 2. Ministerul Educatiei şi Cercetarii │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │2.1. Inspectoratul scolar*) │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Inspector scolar general │ 45 55 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Inspector scolar general adjunct │ 35 45 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Inspector scolar de specialitate │ 30 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Inspector scolar │ 25 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│ │*) Se calculeaza conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 │
│ │privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi │
│ │ completările ulterioare │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ c) aparatul propriu al administraţiei publice locale şi│ │
│ │ serviciile publice din subordinea acesteia │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1. Prefecturi, consilii judetene, Primaria Municipiului │ │
│ │Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti│ │
│ │ şi sectoarele municipiului Bucureşti, consilii locale │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.1. La nivel de judet, la municipiul Bucureşti şi la │ │
│ │sectoarele municipiului Bucureşti, la municipiile de │ │
│ │categoria I │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef departament*), arhitect sef**) │ 55 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Arhitect - sef adjunct***) │ 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Sef filiala, sef corp control comercial I │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Sef corp control comercial II │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.2. La nivel de municipii, altele decat cele de │ │
│ │ categoria I şi la oras │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef corp control comercial I, arhitect - sef****) │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Sef corp control comercial II │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.3. La nivel de comuna │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef perceptie │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Sef birou │ 15 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│ │1.4. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini, activităţi şi │
│ │responsabilităţii suplimentare functiei de baza, care fac parte din │
│ │salariul de baza │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ 1 │Persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului şi│ 15 │
│ │amenajarii teritoriului şi al autorizarii executarii │ │
│ │lucrărilor de constructii*****) │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│ │*) Se utilizeaza numai la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. │
│ │**) Se utilizeaza la nivel de judet, la Primaria Municipiului Bucureşti, │
│ │la sectoarele Municipiului Bucureşti, şi la municipiile de toate │
│ │categoriile. │
│ │***) Se utilizeaza numai la Primaria Municipiului Bucureşti │
│ │****) Se utilizeaza la oraşe. │
│ │*****) Se utilizeaza la comune. │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│ │ d) din unităţi subordonate ministerelor şi altor organe│ │
│ │ de specialitate │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 1. Ministerul Culturii şi Cultelor │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.1. Functiile de conducere din activitatea redactionala│ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Redactor - sef │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Redactor - sef adjunct │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Sef redactie, secretar general de redactie │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │1.2. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini sau │ │
│ │activităţi suplimentare functiei de baza, care fac parte│ │
│ │din salariul de baza │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Artistii lirici opera, artistii lirici, coristii opera, │ 10 │
│ │ coristii, balerinii, artistii instrumentisti, │ │
│ │instrumentistii, dansatorii, care desfăşoară activitate │ │
│ │solistica. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Artistii instrumentisti şi instrumentistii care │ 10 │
│ │desfăşoară activitate de sef de partida. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Dirijor, concert - maestru, solist concertist, solist │ 15 │
│ │instrumentist, dirijor cor academic │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 2. Agentia Naţionala pentru Sport │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │2.1. Functii de conducere din federatii sportive │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Presedinte federatie │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Secretar general federatie │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │2.2. Functii de conducere din alte unităţi sportive │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │2.2.1. Cluburi │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Presedinte club │ 20 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Vicepresedinte club │ 10 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │2.2.2. Complex sportiv │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef complex sportiv │ 10 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│ │ │ conducere în │
│Nr. │ Functia │ procente din │
│crt.│ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 3. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor │ │
│ │ şi Turismului │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.1. Unităţi navale şi capitanii de porturi │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ Functiile de conducere din unitatile navale şi │ │
│ │ capitaniile de porturi │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Capitan sef port │ 20 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Sef grup scafandri │ 10 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.2. Pentru activitatea de imersiune, desfăşurată │ │
│ │potrivit prevederilor art. 8 lit. f) din Hotărârea │ │
│ │Guvernului nr. 281/1993, cu modificările şi completările│ │
│ │ ulterioare, se acordă o indemnizatie de 7 lei/ora de │ │
│ │scufundare │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.3. Aviatie sportiva │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.3.1. Functiile de conducere specifice activităţii │ │
│ │ de zbor │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Comandant detasament zbor │ 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Comandant aeroclub teritorial │ 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Comandant adjunct aeroclub teritorial │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Sef sector zbor aeroclub teritorial │ 15 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.3.2. Functiile de conducere specifice activităţii │ │
│ │ tehnic aeronautice │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef grupa lucrari - reparatii (LR) │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Sef sector tehnic │ 15 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.3.3. Functiile de conducere specifice activităţii │ │
│ │operativ-aeronautice │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Director zbor │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Director tehnic │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Sef serviciu informare zbor - meteo - navigatie │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │3.3.4. Indemnizatia de zbor pentru personalul navigant │ │
│ │şi tehnic navigant profesionist, precum şi indemnizatia │ │
│ │de exploatare pentru personalul tehnic aeronautic din │ │
│ │ Aeroclubul României │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ Activitatea pentru care se acordă: │ Indemnizatia │
│ │ │ -limita maxima-│
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Misiuni prevăzute în Codul aerian │ 55 lei/ora de │
│ │ │ zbor │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Misiuni prevăzute în Codul aerian │ 43 lei /start │
│ │ │sau tur de pista│
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Salturi cu parasuta │108 lei /salt │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Lansarea la zbor a aeronavelor şi aterizari │6 lei/lansare │
│ │ │ sau aterizare │
└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘
NOTĂ
1. Indemnizatia de zbor la baza pentru zboruri de acrobatie şi înaltă acrobatie aeriana va fi echivalata, astfel
1 ora zbor acrobatie = 2 ore zbor normal
1 ora zbor înaltă acrobatie = 4 ore zbor normal
Zborul în formatie este echivalent cu zborul de înaltă acrobatie.
2. Indemnizatia de zbor la baza, acordată personalului navigant şi tehnic navigant profesionist, face parte din salariul de baza şi constituie baza de calcul pentru toate drepturile care se acordă în raport cu acesta.
3. Criteriile pentru acordarea indemnizatiei de zbor şi de exploatare pe functii şi misiuni, în limitele prevăzute, precum şi majorarea cu până la 60% a indemnizatiei pentru zborurile ce se executa în condiţii deosebite se stabilesc prin decizia directorului general al Aeroclubului României. Valoarea indemnizatiei de zbor şi de exploatare pe functii şi misiuni va fi stabilita prin criterii, astfel încât sa nu depăşească alocatia bugetară pe anul în curs.
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 4. Ministerul Agriculturii, Pădurilor │ │
│ │ şi Dezvoltării Rurale │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │4.1. Functii de conducere din activitatea specifică │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef oficiu*), inspector sef*) │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Sef statie, sef ferma, sef centru, sef circumscriptie │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │*) Se utilizeaza la oficiile sau inspectoratele cu │ │
│ │personalitate juridica, după caz. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │4.2. Indemnizatii pentru indeplinirea unor sarcini, │ │
│ │activităţi şi responsabilităţii suplimentare functiei │ │
│ │de baza, care fac parte din salariul de baza │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- Medicii veterinari incadrati în activităţile prevăzute│10% din salariul│
│ │în Anexa nr. IV/7b la prezenta ordonanţă, autorizati │ de baza al │
│ │sa exercite atribuţii de inspector al politiei sanitar- │ functiei de │
│ │veterinare. │ execuţie │
│ │ │ indeplinite │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Marimea concreta a sporului se stabileste de organul │ │
│ │care îl autorizeaza. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 5. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │5.1. Functii de conducere din activitatea specifică │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Inspector sef*) │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │*) Se utilizeaza la agentiile de supraveghere a │ │
│ │ protectiei mediului │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 6. Academia Română │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │6.1. Functii de conducere specifice din activitatea de │ │
│ │cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica şi │ │
│ │ proiectare. │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Director institut │ 50 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Director adjunct ştiinţific, director adjunct institut │ 40 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Secretar ştiinţific, director centru │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ 7. Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei│ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │7.1. Functii de conducere specifice în unitatile de │ │
│ │perfectionare a personalului cu pregatire medie şi │ │
│ │centre de calificare şi recalificare │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Director centru de perfectionare │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Director adjunct centru de perfectionare │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Director centru de calificare şi recalificare │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 4 │Sef centru de calificare │ 15 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ │Indemnizatia de │
│Nr. │ │ conducere în │
│crt.│ Functia │ procente din │
│ │ │salariul de baza│
│ │ │ - % - │
│ │ ├────────────────┤
│ │ │ limita maxima │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │ C. Autoritatea vamala │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │Sef birou vamal │ 30 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 2 │Sef adjunct birou vamal │ 25 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 3 │Sef tura, sef sector │ 20 │
└────┴────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘
-----------
Anexa nr. VI/2b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. VI/2b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA ALESE
Indemnizatiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii
publice, alese în functie potrivit prevederilor Constituţiei României
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Presedintia României
1 Preşedintele României 7.807
Parlamentul României
2 Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputatilor 7.204
3 Vicepresedintii Senatului şi ai Camerei Deputatilor 6.636
4 Secretarii şi Chestorii Senatului şi ai Camerei Deputatilor 6.245
5 Presedintii comisiilor permanente ale Senatului şi
Camerei Deputatilor 6.245
6 Liderii grupurilor parlamentare ale Senatului şi Camerei Deputatilor 6.245
7 Vicepresedintii comisiilor permanente ale Senatului şi
Camerei Deputatilor 5.856
8 Secretarii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputatilor 5.784
9 Senatori, deputati 4.714
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. II/1 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. VII/1b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. VII/1b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA NUMITE
Indemnizatiile persoanelor din cadrul organelor
autorităţii publice, numite în functii potrivit legii
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Guvernul României
1 Prim-ministru 7.204
2 Ministru de stat 6.636
3 Ministru 6.245
4 Ministru delegat 6.245
5 Secretar de stat membru al Guvernului 5.714
6 Secretar de stat 5.466
7 Subsecretar de stat 4.614
Consiliul Legislativ
8 Presedinte consiliu 6.245
9 Presedinte de secţie 5.856
Avocatul Poporului
10 Avocatul poporului 6.245
Curtea de Conturi
11 Presedinte 7.204
12 Vicepresedinte 6.352
13 Presedinte de secţie 5.856
14 Consilier conturi 5.714
Secretariatul general al Guvernului
15 Secretar general al Guvernului 5.714
16 Secretar general adjunct al Guvernului 5.466
17 Consilier de stat 5.466
Administratia Prezidentiala
18 Consilier prezidential 6.245
19 Consilier de stat 5.466
Parlamentul României
20 Secretar general la Camera Deputatilor şi la Senat 5.714
21 Secretar general adjunct la Camera Deputatilor şi la Senat 5.466
Consiliul Concurentei
22 Presedinte 7.204
23 Vicepresedinte 6.352
24 Consilier de concurenta 5.856
Consiliul Naţional al Audiovizualului
25 Presedinte 6.245
26 Membri 5.466
Cancelaria Primului-Ministru
27 Seful Cancelariei Primului-Ministru 6.245
28 Consilier de stat la Cancelaria Primului-Ministru 5.466
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii
29 Presedinte 6.245
30 Vicepresedinte 5.714
31 Secretar al Consiliului 5.714
32 Membri 5.466
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*
* *
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. II/2 la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. VII/2b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. VII/2b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA ALESE DIN CADRUL ORGANELOR
AUTORITĂŢII PUBLICE LOCALE
Indemnizatii pentru persoanele alese în
functie potrivit prevederilor Constituţiei României
┌────┬────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│Nr. │ Functia │Indemnizatia│
│crt.│ │ - lei - │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ │ PRIMARII ŞI CONSILII │ │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 1 │Primar general al Capitalei │ 6.245 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 2 │Viceprimar al Capitalei │ 5.212 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 3 │Presedinte al consiliului judetean (categoria I) │ 5.402 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 4 │Presedinte al consiliului judetean (categoria II) │ 5.374 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 5 │Vicepresedinte al consiliului judetean (categoria I) │ 4.854 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 6 │Vicepresedinte al consiliului judetean (categoria II) │ 4.793 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 7 │Primar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori) │ 5.092 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 8 │Primar de municipiu (categoria I) │ 4.660 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 9 │Primar de municipiu (categoria II) │ 4.241 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 10 │Primar de municipiu (categoria III) │ 3.915 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 11 │Viceprimar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori) │ 4.472 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 12 │Viceprimar de municipiu (categoria I) │ 4.043 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 13 │Viceprimar de municipiu (categoria II) │ 3.667 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 14 │Viceprimar de municipiu (categoria III) │ 3.339 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 15 │Primar de oras (categoria I) │ 3.602 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 16 │Primar de oras (categoria II) │ 3.477 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 17 │Primar de oras (categoria III) │ 3.383 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 18 │Viceprimar de oras (categoria I) │ 2.982 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 19 │Viceprimar de oras (categoria II) │ 2.863 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 20 │Viceprimar de oras (categoria III) │ 2.803 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 21 │Primar de comuna (cu peste 15.000 locuitori) │ 2.705 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 22 │Primar de comuna (categoria I) │ 2.385 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 23 │Primar de comuna (categoria II) │ 2.266 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 24 │Primar de comuna (categoria III) │ 2.148 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 25 │Viceprimar de comuna (cu peste 15.000 locuitori) │ 2.207 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 26 │Viceprimar de comuna (categoria I) │ 2.028 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 27 │Viceprimar de comuna (categoria II) │ 1.968 │
├────┼────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤
│ 28 │Viceprimar de comuna (categoria III) │ 1.909 │
└────┴────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘
*
* *
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 108/2005
privind unele măsuri în domeniul salarizarii persoanelor care ocupa functii de demnitate publică, alese şi numite, din administratia publică locala, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 331/2005
.
-----------
Anexa nr. VII/3b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. VII/3b din acest act normativ.
(la 01.04.2007)
FUNCTII ASIMILATE CU FUNCTII DE DEMNITATE PUBLICA
Indemnizatii pentru personalul din institutii publice
din subordinea Guvernului
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Functia Indemnizatia
crt. - lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Institutii publice din subordinea Guvernului*)
1 Conducatorul institutiei 3.976
(presedinte, director general, sef oficiu etc.)
2 Adjunctul conducătorului institutiei 3.374
(vicepresedinte, director general adjunct etc.)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) Instituţiile publice şi denumirile functiilor de conducere utilizate se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
*
* *
Indemnizatiile prevăzute în prezenta anexa se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei nr. III la Legea nr. 154/1998
.
-----------
Anexa nr. VIII/b a fost introdusa de art. 3 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, având conţinutul anexei nr. VIII/b din acest act normativ.
-------
privind cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publică
(actualizata până la data de 1 aprilie 2007*)
-----------------
*) Textul initial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 23 ianuarie 2006. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 1 aprilie 2007, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 323 din 14 iulie 2006; ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007; RECTIFICAREA nr. 10 din 31 ianuarie 2007.
**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt
În anexele din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007 sunt prevăzute cresterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publică.
Conform art. 1 din ORDONANTA nr. 10 din 31 ianuarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 1 februarie 2007, în anul 2007, salariile de baza ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobata prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi indemnizatiile personalului care ocupa functii de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizatiilor pentru persoane care ocupa functii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonantei Guvernului nr. 3/2006, aprobata cu modificari prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majoreaza în 3 etape, astfel
a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, faţă de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, faţă de nivelul din luna martie 2007;
c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, faţă de nivelul din luna septembrie 2007.
Art. 2 din acelasi act normativ prevede
"Art. 2
(1) În aplicarea prevederilor art. 1, limita minima şi limita maxima ale salariilor de baza prevăzute în anexele la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/2000, aprobata prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin Ordonanţa Guvernului nr. 3/2006, aprobata cu modificari prin Legea nr. 323/2006, se majoreaza începând cu data de 1 ianuarie 2007 cu 5%, din data de 1 aprilie 2007 cu 2% şi începând cu data de 1 octombrie 2007 cu 11%.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru personalul contractual la care este stabilit un singur nivel al salariului de baza."
În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, şi al art. 1 pct. X poz. 6 şi 7 din Legea nr. 404/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante,
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.
Capitolul I
Majorarea salariilor de baza
Capitolul II
Alte reglementari
Capitolul III
Dispozitii finale