DECIZIE nr. 211 din 13 martie 2007
Statutory Text (1 Articles)
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Reghecampf în Dosarul nr. 3.665/2006 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia civilă.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Având cuvântul pe fond, autorul excepţiei susţine neconstituţionalitatea textului de lege criticat, întrucât limitează în mod nepermis cazurile de incompatibilitate a judecătorilor.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, critica vizând introducerea unui nou caz de incompatibilitate a judecătorilor, deci modificarea textului legal, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele
Prin Încheierea din 7 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.665/2006, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Reghecampf.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă, incompatibilitatea judecătorului care a pronunţat o hotărâre într-o pricină de a judeca aceeaşi pricină operează numai pentru cazurile limitativ prevăzute, respectiv pentru apel, recurs sau rejudecarea după casare, fără a se ţine seama de căile de atac extraordinare, contestaţia în anulare sau revizuirea. Această enumerare limitativă a cazurilor de incompatibilitate contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Tribunalul Dâmboviţa - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "Judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ambele referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 24 din Codul de procedură civilă reglementează incompatibilitatea, incident procedural menit să garanteze stabilirea adevărului şi asigurarea unei judecăţi imparţiale şi echitabile în toate cauzele deduse justiţiei. În temeiul art. 24 alin. 1 din cod, judecătorului care a pronunţat o hotărâre într-o pricină îi este interzisă participarea la judecarea cauzei civile concrete, în situaţiile expres prevăzute de lege. Norma procedurală are caracter imperativ şi se bazează pe prezumţia de parţialitate a judecătorului care a soluţionat pricina, pronunţând o hotărâre pe fond şi este presupus a fi în imposibilitatea de a-şi cenzura propria opinie cu privire la situaţia de fapt şi de drept din speţă. El devine astfel incompatibil de a lua parte la judecarea aceleiaşi pricini, în apel sau recurs, ori la rejudecarea acesteia, în caz de casare.
Din analiza motivelor invocate, Curtea observă că, în esenţă, critica autorului excepţiei vizează faptul că reglementarea dedusă controlului omite să circumscrie cazurilor de incompatibilitate şi situaţia căilor extraordinare de atac, respectiv revizuirea şi contestaţia în anulare. Însă examinarea criticii de neconstituţionalitate cu un atare obiect, respectiv presupuse omisiuni ale legiuitorului, excede competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă "numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Reghecampf în Dosarul nr. 3.665/2006 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
_________