CIRCULARA Nr. 29 din 25 noiembrie 1996
Statutory Text (1 Articles)
pentru modificarea articolului 5 din Circulara nr. 23/1996 privind procedurile de decontare ale Băncii Naţionale a României
Având în vedere prevederile art. 20 şi 21 din Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi ale art. 2 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară,
ţinând seama de necesitatea reglementării unor proceduri de decontare specifice procedurilor prevăzute de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare,
Circulara Băncii Naţionale a României nr. 23/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 24 octombrie 1996, se modifica după cum urmează
- Articolul 5 se completează cu alineatul 2, cu următorul cuprins
"La solicitarea instanţelor judecătoreşti investite cu soluţionarea unor cauze privind reorganizarea şi lichidarea judiciară a societăţilor comerciale, Direcţia generală de plati şi urmărire a riscurilor bancare va putea efectua stornari în contul unei societăţi bancare, pentru operaţiuni eronat efectuate şi care au fost dispuse de judecătorul sindic în cadrul procedurilor judiciare."
GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI,
MUGUR ISARESCU
-------