HOTĂRÂRE nr. 143 din 14 februarie 2007
Statutory Text (2 Articles)
pentru modificarea art. 27 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.440/2004 privind condiţiile şi procedura de licenţiere şi de inspecţie a serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi a celor de protecţie specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Alineatele (1) şi (2) ale articolului 27 din Hotărârea Guvernului nr. 1.440/2004 privind condiţiile şi procedura de licenţiere şi de inspecţie a serviciilor de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi a celor de protecţie specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 24 septembrie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins
"Art. 27. - (1) Serviciile de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi serviciile destinate protecţiei speciale a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi, existente la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi care aparţin autorităţilor publice sau organismelor private, se consideră licenţiate provizoriu pentru o perioadă de 36 de luni.
(2) În termen de 36 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Autoritatea are obligaţia de a efectua o inspecţie a tuturor serviciilor prevăzute la alin. (1)."
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează
---------------
Ministrul muncii,
solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Drepturilor Copilului,
Bogdan Adrian Panait,
secretar de stat
p. Ministrul administraţiei
şi internelor,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
Bucureşti, 14 februarie 2007.
Nr. 143.
--------------