DECIZIE nr. 79 din 8 februarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Getica Trans" - S.R.L. din Deva în Dosarul nr. 672/1.259/2005 al Tribunalului Comercial Argeş.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele

Prin Încheierea din 2 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 672/1.259/2005, Tribunalul Comercial Argeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Getica Trans" - S.R.L. din Deva.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că redactarea imprecisă a textului de lege criticat pune instanţa judecătorească învestită, în urma strămutării dosarului, cu soluţionarea cauzei, în situaţia de a adăuga la lege, substituindu-se legiuitorului, prin stabilirea cazurilor, condiţiilor şi părţilor faţă de care nu poate cenzura actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare. Astfel, în situaţia în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite cererea de strămutare şi dispune păstrarea actelor întocmite de instanţă, hotărârea astfel pronunţată leagă instanţa devenită competentă, a cărei plenitudine de jurisdicţie sub aspectul stabilirii faptelor şi interpretării dreptului este, în această manieră, ştirbită. Or, posibilitatea acordată instanţelor de judecată de a interpreta în mod subiectiv textul legal criticat poate conduce la o situaţie mai grea pentru partea care a solicitat strămutarea, încălcându-se principiul non reformatio în pejus.

Tribunalul Comercial Argeş apreciază excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: "[...] Ea (n.r.: hotărârea asupra strămutării) va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să fie păstrate."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept, art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) care consacră universalitatea drepturilor şi a libertăţilor, art. 16 alin. (1) şi (2) privitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 care prevăd accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

De asemenea, autorul mai invocă şi încălcarea prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că strămutarea procesului civil reprezintă un incident procedural referitor la instanţa sesizată cu judecarea pricinii şi are ca finalitate înlăturarea suspiciunilor ce ar putea să apară cu privire la independenţa sau imparţialitatea acesteia. Cererea de strămutare formează obiectul unei judecăţi distincte şi se adresează instanţei competente potrivit art. 39 din Codul de procedură civilă, care, soluţionând acest incident procedural, se desesizează în mod definitiv. În situaţia în care instanţa a dispus strămutarea, prin hotărârea pronunţată va arăta şi în ce măsură actele îndeplinite înainte de strămutare urmează a fi păstrate. Aşadar, strămutarea procesului civil nu atrage în mod implicit şi necondiţionat anularea tuturor actelor de procedură, instanţa având posibilitatea de a aprecia cu privire la păstrarea sau, dimpotrivă, refacerea acestora, în baza elementelor probatorii corespunzătoare prezentate de părţi. Date fiind motivele de strămutare, actele anterioare vor fi menţinute doar în măsura în care nu au fost afectate de poziţia partizană, lipsită de obiectivitate a instanţei, datorată împrejurării pricinii, calităţii părţilor sau vrăjmăşiilor locale.

Prin urmare, Curtea constată că hotărârea pronunţată este rezultatul unui act de administrare a justiţiei, iar nu de soluţionare în fond a unei cauze civile. Astfel, de vreme ce nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susţine că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate, ştirbindu-se în acest fel exerciţiul drepturilor constituţionale invocate. În realitate, faptele asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa competentă să judece cererea de strămutare nu au legătură cu pricina însăşi, ci cu asigurarea condiţiilor pe care le implică art. 37 din Codul de procedură civilă, respectiv nepărtinirea şi obiectivitatea în soluţionarea litigiului, condiţii care vizează toate părţile din proces, indiferent de calitatea lor procesuală.

De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 40 alin. 4 din Codul de procedură civilă, în ansamblul lor, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, respingând excepţia cu un atare obiect prin Decizia nr. 92/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Getica Trans" - S.R.L. din Deva în Dosarul nr. 672/1.259/2005 al Tribunalului Comercial Argeş.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

--------