DECIZIE Nr. 16 din 20 februarie 1996

Ioan Muraru - preşedinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Lucian Stangu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol pronunţarea asupra recursului declarat de Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Codlea împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 77 din 13 septembrie 1995.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 13 februarie 1996, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor, care, deşi legal citate, nu s-au prezentat, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 20 februarie 1996.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele

Prin Decizia nr. 77/1995, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 şi 12 din Legea nr. 76/1992, invocată de Societatea Comercială "Avicola"- S.A Codlea în Dosarul nr. 2.700/1993 al Tribunalului Braşov.

În susţinerea excepţiei s-a considerat ca textele menţionate încalcă dispoziţiile art. 41 şi art. 135 din Constituţie, întrucât, prin reglementarea respectiva, "se constituie o procedură arbitrară de constatare a incapacităţii de plată, cu consecinţa anulării dreptului de dispoziţie al proprietarului, acesta putând fi pus în situaţia extrema a blocarii activităţii şi chiar a deposedarii, pentru un debit care poate fi sau nu real".

Respingerea - prin Decizia nr. 77/1995 - a excepţiei de neconstituţionalitate a textelor menţionate are la baza constatarea de către Curtea Constituţională ca art. 11 şi 12 din Legea nr. 76/1992, considerate ca neconstituţionale, nu numai că nu instituie o procedură arbitrară pentru realizarea creanţelor de la agenţii economici aflaţi în incapacitate de plată, dar, dimpotriva, consacra mijloace de protecţie a debitorului faţă de eventualele manifestări arbitrare din partea creditorului.

Pe de altă parte - se arata în decizia Curţii -, consacrand dreptul de proprietate şi protecţia proprietăţii private, art. 41 alin. (1) din Constituţie vizează, totodată, şi limitele exerciţiului acesteia, astfel cum sunt ele stabilite prin lege.

În aceste condiţii - conchide decizia Curţii - procedura urmăririi silite, reglementată prin art. 11 şi 12 din Legea nr. 76/1992, nu este neconstitutionala, cu atât mai mult cu cat titlul executoriu ce sta la baza acesteia este o hotărâre judecătorească ale carei autoritate şi forta executorie nu pot fi ignorate.

Împotriva Deciziei nr. 77/1995 a Curţii Constituţionale a declarat recurs Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Codlea. Motivele invocate în recurs reprezintă reluarea argumentelor care au stat la baza excepţiei de neconstituţionalitate, judecata în fond.

Se susţine, în acest sens, ca dispoziţiile art. 11 şi 12 din Legea nr. 76/1992 "aduc grave vătămări dreptului de proprietate, deoarece pun semnul egalităţii între un debit notificat şi un debit datorat, ceea ce ar fi ilegal, întrucât un debit notificat poate fi un debit real, neachitat în termen de 30 de zile de la data scadentei, sau un pretins debit". Se arata în recurs ca, "urmare a instituirii prezumţiei legale de existenta a unui debit ca urmare a notificării, instanţele de judecată nu mai pronunţa hotărâri de obligare la plata după cercetarea judecătorească şi constatarea existenţei reale a obligaţiei de plată, ci, potrivit procedurii specifice create prin Legea nr. 76/1992, obliga la plata nu a unor debite constatate ca fiind reale, ci la plata debitelor notificate, independent de faptul ca acestea sunt sau nu datorate".

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 11 şi 12 din Legea nr. 76/1992, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele

Recursul nu este întemeiat.

În legătură cu prima critica adusă Deciziei nr. 77/1995, este de menţionat ca, în realitate, se reitereaza susţinerea facuta în faţa instanţei de fond, în sensul că dispoziţiile art. 11 şi 12 din Legea nr. 76/1992 contravin prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie. Cu privire la acest aspect, astfel cum s-a reţinut corect prin decizia criticata, Legea nr. 76/1992, prin art. 11 şi 12, instituie, de fapt, reguli procedurale de urmărire silită a bunurilor ce fac obiectul dreptului de proprietate, reguli care nu afectează existenta însăşi a acestui drept. În acest sens, prin decizia atacată s-a statuat ca "dreptul de proprietate, făcând parte din latura activa a patrimoniului, nu poate fi desprins de latura pasiva a acestuia, împreună exprimand totalitatea sau universalitatea.

Schimbările valorice succesive intervenite în patrimoniu, inclusiv prin stingerea unor obligaţii, chiar pe calea urmăririi silite, nu afectează existenta sau identitatea însăşi a patrimoniului, din care face parte şi dreptul de proprietate".

A admite teza recurentului, în sensul că dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, ar insemna să se nege unul dintre mijloacele de protecţie a debitorului faţă de eventualele manifestări arbitrare din partea creditorului. Astfel, art. 11 din Legea nr. 76/1992 face referire la punerea în întârziere a debitorului şi la obligarea creditorului de a obţine o hotărâre judecătorească definitivă, iar în art. 12 este reglementată ordinea în care sunt urmărite bunurile din patrimoniul debitorului. Deci rezultă cu claritate ca dispoziţiile legale în discuţie sunt reguli procedurale de executare silită care nu aduc atingere dreptului de proprietate. De aceea primul motiv de recurs nu este fondat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat, se constată că nici acesta nu este întemeiat. Din textul art. 11 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 76/1992 rezultă neîndoielnic ca instanţa competenţa sesizată de către creditor, va avea de pronunţat o hotărâre prin care debitorul pus legal în întârziere şi aflat în incapacitate de plată să fie obligat la plata sumei datorate şi, după caz, a penalitatilor prevăzute de lege. Rezultă deci ca textul nu priveşte debitul notificat - asa cum afirma recurentul - ci debitul care în mod real este datorat de debitor.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi art. 25 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Codlea împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 77 din 13 septembrie 1995.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 20 februarie 1996.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

----------------