Legislator Case Law & Legislation
79255 RO

DECIZIE nr. 2 din 9 ianuarie 2007

1 Articles / Provisions · Romania
Open official source Machine-readable Markdown (.md)

Statutory Text (1 Articles)

DECIZIE nr. 2 din 9 ianuarie 2007 · CURTEA CONSTITUŢIONALĂ · MONITORUL OFICIAL nr. 89 din 5 februarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (15) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002 din care face parte integrantă

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (15) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002 din care face parte integrantă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "2x1 Holding Cape Midia Shipyard" - S.A. în Dosarul nr. 3.224/com/2005 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele

Prin încheierea din 4 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 3.224/com/2005, Tribunalul Constanţa - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (15) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002 din care face parte integrantă.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "2x1 Holding Cape Midia Shipyard" - S.A. într-o cauză având ca obiect o cerere de anulare a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor acestei societăţi, unul dintre motivele anulării fiind acela că adunarea nu a fost legal constituită, deoarece nu s-au respectat normele cuprinse în Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 13/2004. Autorul excepţiei a apreciat că acest regulament nu este în vigoare, întrucât nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine dispoziţiei constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), deoarece "statul de drept impune o ordine juridică lipsită de echivoc, în care normele juridice sunt accesibile destinatarilor lor". Or, publicarea actelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare în Buletinul C.N.V.M. "nu este de natură să asigure securitatea şi stabilitatea raporturilor sociale, nefiind o măsură aptă să realizeze în concret cerinţa informării destinatarilor normei juridice cu privire la conţinutul normei căreia trebuie să i se conformeze".

Tribunalul Constanţa - Secţia comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât normele adoptate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare produc efecte de la data publicării lor în Buletinul C.N.V.M., aşa încât orice persoană interesată le poate consulta.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 7 alin. (15) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare sunt constituţionale, prin acestea neaducându-se atingere principiului supremaţiei Constituţiei sau trăsăturilor şi valorilor supreme ale statului român.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (15) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 4 aprilie 2002, din care face parte integrantă, cu modificările aduse prin art. 289 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2006.

Textul de lege criticat are următorul cuprins

Art. 7 alin. (15): "Regulamentele şi instrucţiunile emise de către C.N.V.M. sunt aprobate prin ordin al preşedintelui C.N.V.M. Ordinul de aprobare va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Textul integral al regulamentelor şi instrucţiunilor aprobate va fi publicat, pentru opozabilitate, în Buletinul C.N.V.M".

Prevederile legale criticate sunt considerate a fi contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind principiile generale de organizare a statului român.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele motive

Art. 1 alin. (3) din Constituţie consacră principiile generale ce stau la baza organizării statului român. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 700 din 17 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 968 din 4 decembrie 2006, se poate considera că aceste principii sunt încălcate atunci când se aduce atingere unora dintre drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţie, sau altor dispoziţii constituţionale relevante sub aspectul conţinutului art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

În speţă însă autorul excepţiei nu indică niciun drept sau libertate fundamentală ce ar putea fi încălcate prin textul de lege criticat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

în numele legii

DECIDE

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (15) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002 din care face parte integrantă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "2x1 Holding Cape Midia Shipyard" - S.A. în Dosarul nr. 3.224/com/2005 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

----

Need to analyze how this provision applies to your matter?

Cross-reference this statute against case law, commentaries, and related legislative provisions inside Legislator AI.

Open in Legislator →