LEGE nr. 455 din 6 decembrie 2006
Statutory Text (2 Articles)
pentru stabilirea unor măsuri privind acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
(1) Acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea, în condiţiile legii, a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate, cele de revendicare care privesc construcţii şi terenurile aferente sau terenuri libere situate în intravilanul localităţilor, precum şi cele pentru constatarea existenţei dreptului de proprietate asupra unor asemenea bunuri sunt scutite de plată taxei judiciare de timbru şi de timbru judiciar.
(2) Acţiunile şi cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate prevăzute la alin. (1) se soluţionează, potrivit legii, în contradictoriu cu autorităţile şi alte persoane interesate. Odată cu procedura de citare a persoanelor interesate cunoscute instanţa va dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi într-un ziar de largă răspândire a unui anunţ cuprinzând datele de identificare a părţilor şi obiectul procesului.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 6 decembrie 2006.
Nr. 455.
-------