LEGE nr. 405 din 9 noiembrie 2006
Statutory Text (2 Articles)
privind modificarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează
1. Alineatul (3) al articolului 20 va avea următorul cuprins
"(3) Persoanele care, potrivit legii, gestionează informaţii clasificate beneficiază de un spor de 15% acordat pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate."
2. Anexa va avea următorul cuprins
"ANEXĂ
Salarizarea membrilor plenului şi personalului
Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor
Nr. crt. Funcţia Nivelul studiilor Reglementarea legală în funcţie de care se face salarizarea Vechime în specialitate
1. Preşedinte S Coeficientul de mulţi- plicare prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 cap. A nr. crt. 6 din anexă 10 ani în funcţii economice sau juri- dice
2. Membru al plenului S Coeficientul de mulţi- plicare prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 cap. A nr. crt. 7 din anexă 10 ani în funcţii economice sau juri- dice
3. Consilier/ Director general S Coeficientul de mulţi- plicare prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 cap. A nr. crt. 8 din anexă 8 ani în funcţii economice sau juri- dice
4. Director S Coeficientul de mulţi- plicare prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 cap. A nr. crt. 9 din anexă 8 ani în funcţii economice sau juri- dice
5. Şef serviciu S Coeficientul de mulţi- plicare prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 cap. A nr. crt. 11 din anexă 8 ani în funcţii economice sau juri- dice
6. Şef compartiment S Coeficientul de mulţi- plicare prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 cap. A nr. crt. 12 din anexă 8 ani în funcţii economice sau juri- dice
7. Analist financiar gradul I S Coeficientul de mulţi- plicare prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 cap. A nr. crt. 19 din anexă 8 ani în funcţii economice sau juri- dice
8. Analist financiar gradul II S Coeficientul de mulţi- plicare prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 cap. A nr. crt. 23 din anexă 6 ani în funcţii economice sau juri- dice
9. Analist financiar gradul III S Coeficientul de mulţi- plicare prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 cap. A nr. crt. 24 din anexă 4 ani în funcţii economice sau juri- dice
10. Analist financiar gradul IV S Coeficientul de mulţi- plicare prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 cap. A nr. crt. 28 din anexă 2 ani în funcţii economice sau juri- dice
11. Asistent analist treapta I M Coeficientul de mulţi- plicare prevăzut în Legea nr. 50/1996, cap. A nr. crt. 13 din anexa nr. 2 7 ani în funcţii auxiliare juridice, economice sau administrative
12. Asistent analist treapta II M Coeficientul de mulţi- plicare prevăzut în Legea nr. 50/1996, cap. A nr. crt. 14 din anexa nr. 2 4 ani în funcţii auxiliare juridice, economice sau administrative
13. Şofer IA M Nivelul de salarizare prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guver- nului nr. 24/2000, anexa nr. V/2 -
14. Muncitor necalificat M/G Nivelul de salarizare prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guver- nului nr. 24/2000, anexa nr. V/2 -
NOTĂ
Pentru activitatea informatică se pot angaja în funcţia de analist financiar absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior de profil informatic."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
MIRON TUDOR MITREA
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 9 noiembrie 2006.
Nr. 405.
----