DECIZIE nr. 672 din 10 octombrie 2006
Statutory Text (1 Articles)
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Titi Stângă şi Petruţa Stângă în Dosarul nr. 2.270/2005 al Tribunalului Tulcea.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele
Prin Încheierea din 3 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.270/2005, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Titi Stângă şi Petruţa Stângă cu ocazia soluţionării unei contestaţii în anulare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate "contravin art. 21 din Constituţie care consacră accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în acord cu principiul adevărului şi realizării corecte a actului de justiţie, fără nicio îngrădire, aceste drepturi urmând a fi interpretate în acord cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 6 din CEDO şi art. 20 din Constituţie", deoarece prevăd expres şi limitativ motivele pentru care poate fi introdusă contestaţia în anulare. Astfel, apreciază că prin condiţionarea introducerii contestaţiei în anulare de formularea "numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului" nu se lasă judecătorilor o marjă mai largă de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, ajungându-se astfel la soluţia pur formală a respingerii ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare numai pentru faptul că motivele din contestaţie puteau fi invocate prin căile ordinare de atac.
Tribunalul Tulcea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că reglementarea criticată nu reprezintă o îngrădire a accesului la justiţie şi la un proces echitabil, atâta timp cât legiuitorul a reglementat calea de atac a apelului şi recursului prin care părţile pot invoca motivele de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că dispoziţiile art. 317 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum şi celelalte reglementări privind contestaţia în anulare asigură posibilitatea celui îndreptăţit de a sesiza aceeaşi instanţă care a dat hotărârea irevocabilă în cauză, pentru a o retracta şi a o înlocui cu alta, dată cu respectarea cerinţelor legii, inclusiv cu respectarea condiţiei ca motivele invocate în susţinerea contestaţiei să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Instanţa apreciază că nu este vorba despre o restrângere a accesului la justiţie, ci de exercitarea drepturilor în cazurile, pentru motivele şi în ordinea prevăzute de lege.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 317 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. În acest sens arată că reglementarea criticată nu încalcă accesul liber la justiţie în scopul apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale părţilor interesate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 317 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".
Autorii excepţiei susţin că textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 care consacră accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul legal dedus controlului are ca finalitate prevenirea tentativelor de tergiversare a cauzei, prin invocarea abuzivă în cadrul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare a unor motive care ar fi putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului.
Aşa fiind, art. 317 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, departe de a contraveni prevederilor art. 21 din Constituţie, dă deplină satisfacţie exigenţelor acestora atât în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, pe care îl asigură în limite rezonabile, cât şi dreptul la un proces echitabil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 317 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Titi Stângă şi Petruţa Stângă în Dosarul nr. 2.270/2005 al Tribunalului Tulcea.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
_________